{"id":15758,"date":"2013-06-13T12:35:50","date_gmt":"2013-06-13T10:35:50","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15758"},"modified":"2013-06-13T12:35:50","modified_gmt":"2013-06-13T10:35:50","slug":"arghezologie-perspectiva","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/arghezologie-perspectiva\/","title":{"rendered":"Arghezologie \u2013 Perspectiva"},"content":{"rendered":"

Ma \u00eentrebam alta data, nu cu multa vreme \u00een urma, \u00een 2004 (dar, iata, ca se fac aproape zece ani de atunci!) despre momentul actual al posteritatii argheziene: traverseaza opera argheziana o criza prelungita a receptarii, trece personalitatea proteicului scriitor printr-un con de umbra? (\u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 27 din 14-20 iulie 2004, un articol despre \u201eCota lui Arghezi\u201c).\u00a0 Raspundeam atunci afirmativ, adaug\u00e2nd ca Arghezi, ca si Sadoveanu, se afla \u00eentr-o depresiune evidenta a interesului public \u2013 \u00eenteleg\u00e2nd prin aceasta at\u00e2t criza receptarii critice, c\u00e2t si criza lecturii. Astazi as disocia receptarea critica de lectura publicului larg, dar si cazul lui Arghezi de acela al lui Sadoveanu. Nu mai sunt convins ca e corect sa vorbim, \u00een 2013, \u00een privinta lui Arghezi, de o criza a receptarii critice, uit\u00e2ndu-ne \u00een urma si lu\u00e2nd \u00een seama realizarile ultimului deceniu. Opera argheziana si biografia scriitorului nu au fost uitate sau neglijate. Noua istorie literara si-a exercitat curiozitatile si investigatiile \u00eentr-un mod semnificativ si \u00een acest domeniu, al clasicilor interbelici. Alaturi de G. Calinescu, aflat tot timpul \u00een centrul atentiei \u00een ultimele doua decenii, fie si prin referinte negative, dar cu constiinta marii personalitati, Tudor Arghezi pare aproape un privilegiat, fata de care interesul criticii si istoriei literare profesioniste s-a urnit mai greu. \u00cen orice caz, merita sa ne g\u00e2ndim mai atent la ce se \u00eent\u00e2mpla cu posteritatea marilor nostri scriitori, \u00eentr-un context at\u00e2t de tulburat cum este cel actual.
\nNu stiu cum se desfasoara Festivalul \u201eTudor Arghezi\u201c de la T\u00e2rgu-Jiu si T\u00e2rgu-Carbunesti, sustinut consecvent 33 de editii (din pacate pentru mine, nu am participat niciodata), nu stiu care este nivelul interpretarilor critice \u00een cadrul simpozionului dedicat scriitorului, dar e bine ca exista aceasta institutie capabila sa \u00eentretina cultul unui mare scriitor. Nu se poate sa fie fara consecinte pozitive, ca si \u00een cazul festivalurilor \u201eLucian Blaga\u201c (de la Cluj) sau \u201eG. Calinescu\u201c (de la Onesti). Din nefericire \u00eensa, rezultatele (culegerile de studii editate, daca exista) nu razbat prea departe. Dar, totusi, nu aici sta marea miza, nici \u00een cazul lui Arghezi, nici al celorlalti scriitori a caror posteritate beneficiaza de un festival anual. Conteaza cartile, cercetarile pe cont propriu, individual, si alte operatiuni de critica si istorie literara (antologii, reeditari etc.) pentru \u00eentretinerea si \u00eennoirea unei traditii.
\nCe am avea de consemnat despre editarea operei argheziene si despre interpretarile critice ale operei, ca bilant al ultimului deceniu? (Completez ce spuneam \u00een 2004, referindu-ma atunci la \u00eentreaga perioada postdecembrista de p\u00e2na \u00een acel moment.) Ce ar fi de adaugat, nu fara a avea perspectiva ultimului sfert de secol din posteritatea argheziana?
\nEditii de referinta, <\/strong>
\ntexte inedite si antologii<\/strong>
\nCu volumul 46 se \u00eencheia \u00een 2006 editia de autor \u201eScrieri\u201c Tudor Arghezi, \u00eenceputa \u00een 1962 si continuata cu multe dificultati si sincope de-a lungul a peste patru decenii. Volumul cuprinde traducerea romanului \u201eAmintiri din Casa mortilor\u201c de Dostoievski. Volumul anterior, 45, aparut \u00een 2005, restituia poezia argheziana de la \u201eCadente\u201c (1964) ce nu fusese cuprinsa \u00een primele patru volume de \u201eScrieri\u201c (1962-1963), ulterioara acestora. Avem la finele volumului 46 un sumar complet, descriptiv-analitic, al editiei integrale de \u201eScrieri\u201c si o explicatie a lui Traian Radu despre \u201eavatarurile editiei de autor Tudor Arghezi\u201c. E o poveste complicata, ce ar merita comentata separat. Semnalez faptul ca aceasta editie este depasita, afectata \u00een structura si fidelitatea ei fata de evolutia operei argheziene din doua pricini: interventiile cenzurii \u00een volumele aparute \u00eenainte de 1990 si reorganizarea \u00eentregului material publicistic de catre autor, dupa un criteriu tematic.
\n\u00cen 2000, Mitzura Arghezi si Traian Radu au \u00eenceput o noua editie, nici aceasta critica \u00een adevaratul \u00eenteles al cuv\u00e2ntului, dar cu un progres vadit fata de editia de autor. Initiatorii o numesc \u201eeditie de referinta\u201c. Primele doua volume cuprind versurile, inclusiv o serie de inedite, dintre care ce a mai ramas necunoscut si nedistrus din \u201eAgate negre\u201c.
\nDe la volumul III \u00eencepe editarea sistematica si cronologica a publicisticii argheziene. Cu volumul X, aparut \u00een 2011 la Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, se \u00eencheie editarea publicisticii, izb\u00e2nda demna de un elogiu pe masura si capabila sa stimuleze alte cercetari ale domeniului, cercetari care sa iasa din sfera artistica a pamfletului \u00eenspre aspecte mai pregnante de continut ideologic si politic. Pamfletarul Arghezi trebuie \u00eenteles pe un fond ideologic si \u00eentr-un context politic ce trebuie restituite cu mai multa constiinciozitate dec\u00e2t s-a dat dovada p\u00e2na acum. Noua istorie literara \u00eesi poate fixa aici un obiect de studiu extrem de interesant.
\nO noutate este \u00eenfiintarea la Arad, \u00een cadrul Universitatii \u201eVasile Goldis\u201c, a unui Centru de cercetare a literaturii argheziene, inaugurat la 21 mai 2009, \u00een ziua de nastere a poetului. Evenimentul are drept suport arhiva donata de familia Doina si Barutu Arghezi; fiul poetului s-a \u00eentors \u00een tara din Elvetia si a decedat \u00eentre timp la Arad. Un prim rezultat a fost volumul \u201eAnii tacerii\u201c, aparut \u00een 2010 la editura universitatii aradene, restituind, \u00een fotocopii (nu destul de clare) si \u00een transcrieri (nu destul de corecte), manuscrise argheziene din anii 1948-1954, de excluziune a scriitorului din viata publica. O mare parte dintre poeme si alte \u00eensemnari au fost pastrate de Barutu Arghezi \u00eentr-un dosar cu aceasta inscriptie: \u201eCaietul scoartelor negre, la fel de negre ca si anii pe care-i cuprinde \u00een versuri de durere, suspin, lacrima si moarte. Pagini din anii tacerii, din vremi grele pentru condei, familie, casa si gospodarie. Sunt anii de temnita fara gratii, de os\u00e2nda fara judecata … 1948-1954-1955\u201c. Editia este coordonata de Doina si Barutu T. Arghezi, are un cuv\u00e2nt \u00eenainte de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, tehnoredactarea si prelucrarea imaginilor sunt realizate de Cezara Lazarescu si Ioana Nistor. Volumul este \u00eensotit de note si studii semnate de Mirel Anghel, un cercetator al biografiei si operei argheziene, a carui pricepere si al carui devotament le-am descoperit de cur\u00e2nd materializate \u00eentr-o carte surprinzatoare consacrata scriitorului. Din pacate, volumul nu a ajuns \u00een m\u00e2inile specialistilor \u00een domeniu, dec\u00e2t, probabil, cu totul \u00eent\u00e2mplator, nu a fost luat \u00een seama c\u00e2t se cuvine, fiind afectat si de disensiunile care au existat \u00eentre Barutu si Mitzura Arghezi. Cei doi urmasi ai poetului au scindat arhiva, iar reunirea ei \u00eentr-o singura viziune si valorificare critica ram\u00e2ne dificila. O editie de \u201eOpere\u201c trebuie sa cuprinda si aceste inedite (sunt c\u00e2teva zeci de poeme nefinisate sau \u00een stadii diferite de finisare). Dar, \u00een stadiul \u00een care se gaseste acum, editia de \u201eOpere\u201c va trece, cu volumul XI, aflat \u00een pregatire, la editarea romanelor argheziene. Asa \u00eenc\u00e2t sarcina unificarii arhivelor Barutu si Mitzura Arghezi, ca si a altor surse documentare, ram\u00e2ne pentru un alt tip de editie, \u00eentr-un viitor neprecizat.
\nO idee buna a fost realizarea unei antologii a poeziei argheziene pe un principiu tematic de evolutie interna si dezvoltare a viziunii poetice, asa cum este volumul \u201ePrintre psalmi\u201c, \u00eentr-o editie \u00eengrijita de Roxana Sorescu, la Editura Art, \u00een 2010, antologie prefatata de un text critic interesant si \u00eennoitor \u00een interpretare. Din argumentul Roxanei Sorescu retinem \u201epropunerea de lectura personala a unei opere\u201c, prin intermediul unei \u201eselectii a textelor dirijata de evidemtierea cautarilor spirituale \u00een opera lui Arghezi\u201c. Este adevarat ca \u201eselectia si gruparea textelor reprezinta un act de interpretare\u201c. Un precedent de acest fel fusese antologia \u201e\u00centre doua nopti\u201c pe care am realizat-o dupa o organizare tematica pe secvente distincte, proced\u00e2nd pentru prima data \u00een acest mod, antologie publicata \u00een 1994 la Editura Fundatiei Culturale Rom\u00e2ne, o referinta trecuta sub tacere de Roxana Sorescu, din orgoliu sau din ignoranta.
\nNoile interpretari ale <\/strong>
\noperei si ale biografiei<\/strong>
\nInterpretarile critice ale ultimului deceniu consemneaza importante capitole de istorie literara \u00een sinteze intrate \u00een uzul publicului larg. Nicolae Manolescu si Eugen Simion consacra doua imagini memorabile ale operei argheziene. \u00cen \u201eIstoria critica…\u201c din 2008, Nicolae Manolescu reconsidera cliseul personalitatii proteice prin apropierea lui Arghezi de Pessoa, similitudine ce a fost \u00een general evitata p\u00e2na acum pe motivul versatilitatii morale a scriitorului nostru. \u201eProteismul face din Arghezi un poet-orchestra\u201c, afirma Nicolae Manolescu, un poet capabil de virtuozitati stilistice la toate instrumentele, parcurg\u00e2nd spectaculos cele mai diverse registre si tonalitati. \u00cen articolul Tudor Arghezi din \u201eDictionarul literaturii rom\u00e2ne\u201c, aparut \u00een 2012, Eugen Simion reia o mare parte din ideile critice formulate \u00een 2000 \u00een prefata la editia de \u201eOpere\u201c. Criticul studiaza atent iesirea lui Arghezi din simbolism si identifica marile mituri organizatoare ale operei: mitul estetic, mitul htonic, mitul universului mic, miracolul germinativ, viziunea apocaliptica, solitudinea cautatorului de rost al existentei, teroarea mistica, patima cereasca, mitul erotic, infernul existential. Eugen Simion ne revela convingator, din toate compartimentele unei opere vaste, \u201epersonalitatea cea mai puternica din literatura rom\u00e2na a secolului al XX-lea\u201c. Un reper pentru critica universitara ram\u00e2ne eseul monografic din 2004 al lui Dumitru Micu, o lectura noua fata de mai vechea sa monografie din 1965. Conson\u00e2nd \u00eentr-un fel cu Nicolae Balota, Dumitru Micu afirma ca \u201esursa \u00eentregii opere a lui Tudor Arghezi este atractia spre principiul generativ absolut, metafizic, spre Tatal\u201c. Criticul opteaza pentru un Arghezi poet religios nu numai \u00eentr-o zona delimitabila a operei, ci \u00een \u00eentreaga lui creatie. Subiectul e un teren de disputa probabil niciodata \u00eencheiata, situ\u00e2ndu-l de o parte, oarecum izolat, pe Nicolae Manolescu, singurul care a sustinut raspicat ideea unui Arghezi poet nereligios, iar de cealalta parte pe Pompiliu Constantinescu, Nicolae Balota si Dumitru Micu, \u00eencrezatori \u00eentr-un Arghezi cu o viziune fundamental si integral religioasa.
\nTrebuie neaparat consemnata \u201eBibliografia Tudor Arghezi (1880-1967)\u201c, realizata de D. Vatamaniuc \u00een doua volume masive si publicata \u00een 2005 la Editura Institutului Cultural Rom\u00e2n.
\nVechea istorie literara face aici o opera de eruditie si o performanta din \u00eenregistrarea traditionala, absolut necesara, a informatiei literare. Fara acest instrument de lucru, care cruta eforturile de initiere si de defrisare ale altora, nu vad cum ar fi posibile progresele scontate si interpretarile critice viitoare, care au o baza documentara asigurata.
\n\u00cen sf\u00e2rsit, o surpriza recenta vine dinspre generatia t\u00e2nara cu o noua biografie: \u201eViata lui Tudor Arghezi\u201c de Mirel Anghel, volum aparut \u00een 2012 la Editura Pro Universitaria din Bucuresti. Marea \u00eendrazneala a acestei tentative a fost \u00eenregistrata deja, inclusiv de o cronica, moderata \u00een aprecieri, a lui George Neagoe, \u00eentr-un numar anterior din \u201eCultura\u201c. Voi reveni asupra subiectului. Florea Firan si-a retiparit \u00een a treia editie biografia de alta factura consacrata poetului, sub titlul \u201eTudor Arghezi, treptele devenirii\u201c, Editura Scrisul rom\u00e2nesc, Craiova, 2012. Cine va avea curiozitatea sa faca o comparatie \u00eentre cele doua va observa diferenta dintre ceea ce se recomanda ca o biografie spirituala (cartea lui Florea Firan), preocupata de formatia si evolutia scriitorului, si o biografie documentara (cartea lui Mirel Anghel), strict limitata la faptele de viata ale omului Arghezi si minimal sau precaut raportata la creatie.
\nPrin urmare, daca ar fi absorbite \u00een constiinta critica aceste referinte din ultimul deceniu, suficient de bogate \u00een interpretari noi, \u00een revizuiri, \u00een explorari si \u00een dezvaluiri documentare, nu am avea motive sa ne nelinistim de posteritatea vie a operei si a personalitatii lui Tudor Arghezi.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ma \u00eentrebam alta data, nu cu multa vreme \u00een urma, \u00een 2004 (dar, iata, ca se fac aproape zece ani de atunci!) despre momentul actual al posteritatii argheziene: traverseaza opera argheziana o criza prelungita a receptarii, trece personalitatea proteicului scriitor printr-un con de umbra? (\u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 27 din 14-20 iulie 2004, un articol… Cite\u0219te mai mult »Arghezologie \u2013 Perspectiva<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-15758","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":1543,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15758","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15758"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15758\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15758"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15758"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15758"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}