Dde curand, dr. Radu Varia a devenit primul rom\u00e2n, dar si primul istoric de arta strain ales vreodata membru de onoare al Academiei Regale Scotiene. Cu aceasta ocazie, \u00een prezenta Lordului Cameron of Lochbroom, consilier al Majestatii Sale, si a mai multor reprezentanti ai Palatului Buckingham, Arthur Watson, presedintele Academiei Regale Scotiene i-a \u00eenm\u00e2nat la Edinburgh Diploma cu Sigiliul Regal semnata de Regina Elisabeta a II-a.<\/p>\n
Reproducem discursul tinut de catre istoricul de arta rom\u00e2n \u00een aceasta \u00eemprejurare:<\/p>\n
Draga Domnule Presedinte, Domnilor
\nacademicieni si membri de onoare ai Academiei,<\/p>\n
Resimt ca pe o mare bucurie prezenta mea aici, ca Membru de Onoare al Academiei, si va multumesc tuturor pentru aceasta alegere neasteptata.
\nAceasta \u00eemprejurare nu este totusi prima \u00een care mi se \u00eent\u00e2mpla sa ma asez pe un fotoliu de academician. Aveam saptesprezece ani c\u00e2nd acest lucru s-a \u00eent\u00e2mplat pentru prima oara. Tatal meu, neput\u00e2nd sa asiste la o celebrare la Academia Rom\u00e2na din Bucuresti, mi-a cerut sa-l reprezint. Aula Academiei era arhiplina si am zarit c\u00e2teva locuri libere doar \u00een ultimele r\u00e2nduri ale zonei centrale. Asa \u00eenc\u00e2t m-am grabit sa ocup unul dintre ele. De-a lungul \u00eentregii sesiuni, am observat ca venerabilii academicieni \u00eentorceau mereu capul spre ultimele r\u00e2nduri, unde ma aflam, par\u00e2nd mult mai interesati de mine si de intruziunea mea \u00een sfera lor rezervata, dupa cum aveam sa \u00eenteleg, dec\u00e2t de comunicarile stiintifice.
\nCea de-a doua prezenta \u00eentr-o Academie, de data aceasta nu \u00een persoana, caci eram la Washington \u00een acel moment, avea loc la 9 mai 1979, ziua \u00een care Salvador Dal\u00ec devenea membru al Academiei des Beaux-Arts. Eram prezent acolo prin discursul pe care-l pronunta. Mare scriitor, Dal\u00ec n-avea nevoie de ajutorul nimanui pentru a-l scrie, \u00eensa tinea mortis \u00een acea ocazie ca eu sa-i asez pe h\u00e2rtie cuv\u00e2ntarea, \u00een virtutea formatiei mele academice. Ideile erau ale lui, bine\u00eenteles, dar at\u00e2t de extravagante, \u00eenc\u00e2t textul, \u201estralucit redactat\u201c, dupa parerea lui, a ramas unul dintre cele numai doua texte pe care, \u00een lunga sa istorie, Academia des Beaux-Arts a refuzat sa le publice.
\nDomnule Presedinte, dragi prieteni, eu vin dintr-o tara veche, Rom\u00e2nia, o tara plina de traditii artistice ce au \u00eenflorit din timpuri stravechi, traditii perpetuate si \u00een ziua de azi, ca pe tar\u00e2mul magic al Maramuresului. O tara, totodata, care a marcat modernitatea prin opera sculptorului Constantin Br\u00e2ncusi, prin originalitatea si valorile eterne pe care le \u00eentruchipeaza.
\nAm descoperit Scotia si Edinburgh-ul acum patruzeci si cinci de ani datorita unui pionier numit Richard Demarco, prezent aici \u00een aceste clipe \u00een calitate de membru de onoare al Academiei Regale. El a \u00eenteles de timpuriu ca Europa nu va fi niciodata ea \u00eensasi fara Rom\u00e2nia, fara Maramures, fara Br\u00e2ncusi. Si a luptat eroic contra teribilei izolari \u00een care ne aflam, deschiz\u00e2nd portile lumii libere pentru t\u00e2nara noastra generatie de artisti si de intelectuali. Edinburgh-ul, nu Parisul sau New York-ul, devenea capitala visului lor.
\nDe aici, \u00een 1971, am plecat \u00een Franta, stabilindu-ma la Paris, unde eram m\u00e2ndru sa organizez, acum patruzeci de ani, \u00een 1973, la Muzeul de Arta Moderna, prima expozitie din toate timpurile a artistilor britanici contemporani, \u201eLa peinture anglaise aujourd’hui\u201c, expozitie ce cuprindea opere ale unor viitoare nume celebre ca David Hockney, Patrick Caulfield, Bridget Riley, Tom Philips, Howard Hodgkin sau scotianul Alan Davie. Ca urmare a marelui succes al acelui eveniment, Peter Diamand, director pe atunci al Festivalului de la Edinburgh, \u00eemi cerea sa pregatesc o expozitie similara a artistilor francezi, care avea loc, printr-o incredibila coincidenta, chiar \u00een minunatele sali \u00een care ne aflam \u00een acest moment.
\n\u00cen ultimul deceniu, datorita aceluiasi invincibil Richard Demarco, minunatilor mei noi prieteni si operei mele \u00eenchinate lui Br\u00e2ncusi, m-am re\u00eentors adeseori \u00een Scotia, \u00een timp ce \u00een Rom\u00e2nia aveam privilegiul sa-i prezint, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, \u00een acel an \u00een care orasul a fost Capitala Europeana a Culturii, pe unii dintre cei mai remarcabili artisti scotieni, ca Bill Scott, Arthur Watson, Michael Visocchi, Douglas Cocker.
\nPuntea ce leaga Scotia de Rom\u00e2nia, fondata pe temeliile noastre stravechi, celtice si romane, e vie si uneste extremitatile geografice ale fantasticei lumi a culturii \u00een care avem privilegiul sa ne recunoastem.
\nVa multumesc \u00eenca o data.<\/p>\n
Radu Varia
\nEdinburgh, 22 mai 2013<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Dde curand, dr. Radu Varia a devenit primul rom\u00e2n, dar si primul istoric de arta strain ales vreodata membru de onoare al Academiei Regale Scotiene. Cu aceasta ocazie, \u00een prezenta Lordului Cameron of Lochbroom, consilier al Majestatii Sale, si a mai multor reprezentanti ai Palatului Buckingham, Arthur Watson, presedintele Academiei Regale Scotiene i-a \u00eenm\u00e2nat la… Cite\u0219te mai mult »Radu Varia, membru de onoare al Academiei Regale Scotiene<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-15723","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":932,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15723","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15723"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15723\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15723"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15723"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15723"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}