E prima zi de Paste \u00een Atena. Orasul e gol pusca. Toata lumea e pe la horio, la iarba verde. Adica prin satele de provenienta, fiindca acest oras a crescut \u00een\u00a0 c\u00e2teva decenii de la o populatie de 50.000 de locuitori la aproape 6 milioane. Si de unde au venit acesti oameni? Doar n-or fi venit din Hawaii. Cifrele demografice sunt edificatoare: pe glob sunt aproximativ 20 de milioane de greci, dintre care 10 milioane \u00een Grecia si 10 milioane \u00een afara ei, \u00een diaspora. Iar din cele 10 milioane de greci din Ellada, aproape 6 milioane sunt \u00een Atena si \u00een \u00eemprejurimile ei. Exista chiar o vorba: daca vrei sa \u00eent\u00e2lnesti pe cineva din tara, du-te-n Platia Omonia, adica \u00een piata cu acest nume, din centrul Atenei.
\nSunt plini de t\u00e2fna rom\u00e2nii nostri, c\u00e2nd, \u00een orice institutie ar intra, \u00een orice taxi s-ar urca, prima \u00eentrebare a interlocutorului este: de unde esti?
\nSi \u00eeti trebuie nervi tari sa le explici (asa cum se simt ei totdeauna cu musca pe caciula) ca aceasta \u00eentrebare nu este pusa cu g\u00e2ndul de-ai discrimina. Ci pur si simplu grecul din fata lui vrea sa stie daca nu cumva neamul tau este chiar din satul lui sau dintr-un sat vecin. Situatia merge p\u00e2na la sarja: esti dintr-o zona apropiata, ai \u00een ochii lui catare. Iei un post mai usor, ti se da un \u00eemprumut mai avantajos la o banca, esti recomandat unui medic bun. Lucrurile duc uneori at\u00e2t de departe \u00eenc\u00e2t, \u00eentr-un centru international de cercetari cu sediul \u00een Atena, \u00eemi povesteste cineva, la un deparament lucreaza nu mai putin de sase cuconite, toate din acelasi sat. Iar faptul ca satul este tocmai cel din care provine si familia sefului, parca n-ar parea nici asta pura \u00eent\u00e2mplare.
\nAsa ca, de sarbatori, orice grec care se respecta se duce la horio. Acolo, \u00een fata paharului de ouzo si a halcii de miel, se pune tara la cale. Acolo se fac marile afaceri, marile \u00eencadrari \u00een munca, ca sa nu mai vorbim de petitori si de deschideri de canale pentru ciubucuri. N-ai facut niciodata o asemenea escapada, nu \u00eentelegi nimic din felul cum functioneaza aceasta tara.
\n\u00cen ziua de Paste, degeaba cauti vreun grec pe strazi, nu ai pe cine gasi. \u00cen Atena ram\u00e2n doar strainii. Care si ei s-au dedat la obiceiul grecesc. Mai ales la traditia culinara, la care, trebuie sa recunoastem, e greu de rezistat.<\/p>\n
Deschid usa de la balcon \u00een dimineata de Paste. \u00cen casa navaleste un fum gros si ur\u00e2t mirositor. Vizavi de apartamentul meu, \u00een fata unei cladiri moderne si monumentale, sediul OTE-ului, \u00een plin bulevard, cineva a fixat pe carbuni un tapus. Si pe el se prajeste mielul.
\n\u201e\u00cenvarte-l, ma, Ioane\u201c, aud, \u201enu vezi ca se p\u00e2rleste?\u201c
\nOamenii sunt \u00eembracati \u00een salopete de paznici. Probabil ca sunt angajati la OTE.
\nCobor \u00een strada. Intru \u00een vorba, fiindca asta mi-e felul. Compatriotii ma poftesc bucurosi sa le gust gratarul. Le spun ca nu man\u00e2nc carne de miel.
\n\u201eCum asa\u201c, se minuneaza ei \u00eentr-un glas, \u201ecum sa nu m\u00e2ncati carne de miel de Paste!\u201c
\n\u201eTrebuie?\u201c
\n\u201eBine\u00eenteles ca trebuie. E \u00eenvierea Domnului nostru Isus Hristos\u201c
\n\u201eSi ce-are a face cu mielul?\u201c
\n\u201ePai n-ati vazut, doamna, icoanele\u201c, se arata prididit colegul lui Ion, \u00eenv\u00e2rtind tapusul. \u201eCum sa nu m\u00e2ncati carne de miel de Paste?! Nu ati intrat niciodata aici, peste drum, la biserica Agios Thomas? Si nu ati vazut tabloul din dreptul usii? Acolo sta desenat Hristos, cu Mielul \u00een brate\u201c
\n\u201eSi de ce crezi dumneata ca \u00eel tine \u00een brate?\u201c
\n\u201eCum asa, de ce?! Nu sunt scrise \u00een Scriptura cuvintele mielul Domnului? De-aia \u00eel tine \u00een brate. Ca e nevinovat\u201c
\n\u201eSi daca e nevinovat, trebuie sa-l punem \u00een tapusa?\u201c, \u00eentreb.
\n\u201eLas-o, ma, Dumitre, pe doamna\u201c, \u00eel consoleaza Ion, d\u00e2nd a lehamite din m\u00e2na, \u201eo fi de alta religie\u201c.
\nFumul carbunilor a umplut tot bulevardul. Ion \u00eenv\u00e2rte cu os\u00e2rdie tapusul. \u00cen frigare se prajeste un miel mititel si slabut, ca o m\u00e2ta.<\/p>\n
Cred ca aveam vreo 10 ani, \u00eentr-o localitate din Apuseni, c\u00e2nd, \u00een primavara, una dintre oi a nascut un miel cam debil. Era mai mic dec\u00e2t toti ceilalti, negru taciune, cu o steluta alba \u00een crestet. Nu prea se tinea pe picioare. Dupa c\u00e2teva minute obosea si cadea gramada.
\nEra o primavara tare friguroasa si bunica, cu instinctul ei neabatut la cresterea animalelor, a hotar\u00e2t ca, daca ram\u00e2ne afara, \u00een staul, se prapadeste. Asa ca l-a adus \u00een bucatarie. I-a facut un culcus sub soba de tuci, a \u00eenceput sa-l hraneasca cu biberonul.
\nDimineata eram la scoala. Dar dupa-amiaza, c\u00e2nd lumea se mai potolea si oalele spalate erau puse la locul lor \u00een credent, ram\u00e2neam singura, sa-mi fac lectiile la masa din bucatarie. P\u00e2s, p\u00e2s, mielul se strecura de sub soba. Si se apropia de mine, pe picioarele lui tremuratoare. \u00cesi potrivea capul \u00een poala mea. Si ma privea \u00een ochi. Statea nemiscat, cu fiecare zi tot mai \u00eentremat. Cu o m\u00e2na tineam creionul. Cu alta \u00eei m\u00e2ng\u00e2iam fruntea, \u00eempodobita cu o steluta.
\nT\u00e2ram dupa mine o biografie mai speciala. Nu aveam frati. Si simteam oarecum ca noi doi, eu cu mielul, suntem cei mai mici \u00een familia asta de oameni cumsecade. Si ca o sa crestem laolalta. Simteam unul fata de altul un sentiment de teribila comuniune. O tandrete totala. Era si el un copil ca si mine. Era fratele meu.
\n\u00centr-o dimineata, devreme, ma aflam la scoala, \u00een clasa \u00een care \u00eenvatatorul scria ceva la tabla. Pe locul meu, \u00een r\u00e2ndul de l\u00e2nga geam. Fara nici un semn prealabil, am simtit deodata \u00een tot corpul o durere mortala. Am sarit ca fripta si am luat-o la fuga prin clasa. M-am \u00eendreptat spre usa, am tr\u00e2ntit-o \u00een urma mea, fara sa spun nimanui un cuv\u00e2nt. C\u00e2nd am ajuns la poarta scolii, aproape ca nu mai puteam respira. Casa noastra era pe deal. Si am luat poteca \u00een piept, de-mi sfaraiau calc\u00e2iele, pl\u00e2ng\u00e2nd de durere \u00een gura mare. Acum nici macar nu mai era durere. Era un soc \u00een fiecare fibra a trupului meu de copil agitat, o panica, un refuz, o pravalire parca \u00eentr-o stare de intoleranta. Fugeam de ceva, fugeam de mine. \u00cen mine se \u00eent\u00e2mplase un lucru caruia de-abia ma mai tineau puterile sa ma \u00eempotrivesc. Hohoteam, schimonosita de suferinta.
\nC\u00e2nd am deschis portile mari ale curtii noastre ardelenesti, aproape ca m-am pravalit pe carare, cu privirea la pietroaiele de pe marginea aleii. Tremur\u00e2nd din toate madularele, am ridicat ochii. La vreo zece metri, \u00een curtea din spate, am vazut pe batatorul de covoare \u00eentinsa o blanita neagra, pe care tata o prindea pe margini \u00een cuisoare. Ca s-o poata apoi curata cu un cutit. Sa se usuce mai repede. Sa o argaseasca. Statea cu spatele la mine, \u00eembracat \u00eentr-un pantalon de casa stropit de s\u00e2nge, cu bratele goale si \u00eenrosite de frig, \u00eentr-un maieu \u00eentins la spalat. M-a simtit ca ma apropii. A \u00eentors capul. Mi-a z\u00e2mbit, multumit de sine. Facuse o treaba buna. Si lucra acuma cu spor.
\nToata ziua am stat \u00eenchisa \u00een camera mare, de la strada. N-am vorbit cu nimeni. Am d\u00e2rd\u00e2it din tot corpul. \u00cemi clantaneau dintii. Aveam fierbinteli. Spre seara, t\u00e2rziu, a venit bunica. Mi-a adus o bucata de drob.
\n\u201eAm facut unul mai mititel\u201c, m-a alintat cu vorba. \u201eSpecial pentru tine\u201c
\nAm dat din cap si mi-am muscat buzele fara sa pot scoate o vorba.
\n\u201eNu stiu ce-i cu copila asta\u201c, am auzit-o pe bunica spun\u00e2ndu-i mamei, \u00eentoarsa cu drobul \u00een bucatarie. \u201eMi se pare cam scarandiva\u201c.<\/p>\n
Au trecut multe decenii de c\u00e2nd am \u00eenteles ca nu ma pot \u00eempotrivi mersului lumii. Carne de miel nu bag \u00een gura, ceea ce nu-mi produce nici un neajuns. Suferinta \u00eemi vine totusi p\u00e2na \u00een ziua de astazi dintr-o totala lipsa de \u00eentelegere a anumitor simboluri. Nu pot sa-mi dau seama din ce pricina oamenii au avut nevoie de sacrificiul sacru. De ce nu si-au putut \u00eentocmi o morala mai putin m\u00e2rsava, mai putin criminala, pe care s-o puna la baza \u00eentelegerii vietii. Nu pot accepta ideea ca, pentru a avea parte de \u00eemplinire, trebuie sa sacrifici pe cineva, de obicei pe cel fara aparare. Ma \u00eendeparteaza de orice credinta faptul ca toate religiile si-au facut scut din aceasta crima cu premeditare. Si toate mitologiile. Sacrificiul copilei celei mai frumoase din trib \u00een credinta civilizatiei inka \u00eemi da ameteli. Juanita, asa cum a aparut ea, aproape \u00eentreaga, dupa sute de ani din zapezi, are chip dulce, de copil iubit de parinti. Cum va fi urcat mama ei muntele \u00een ziua \u00een care fetita ei era sortita sa fie aruncata-n prapastie?
\nDar Agamemnon, cum sa-si sacrifice el fata, pentru o victorie militara?
\nNici legenda mesterului Manole nu mi se pare morala. Sacrificiul, pus la temelia oricarei creatii, poate fi unul strict personal. Nopti nedormite, pararea Salierilor fara de numar care \u00eesi \u00eenabusa concurentul, cedarea \u00een fata dictaturii mediocritatii, care a functionat \u00een toate timpurile cu aceeasi forta pentru a \u00eempiedica destinele atipice, toate sunt de \u00eenteles si tin de sacrificiile celui care vrea sa impuna un alt mers \u00eentr-o societate. Dar omor\u00e2rea premeditata a celui mai slab?
\nParabola asta mi se pare nedemna de creatia lui Dumnezeu. Creatie pe care \u00een acelasi timp o consideram numai lumina si \u00eentelepciune.
\nM-as opri \u00een drum sa-i explic lui Ion cum vad eu treaba asta cu icoana din biserica Agios Thomas. Icoana cu Hristosul acela frumusel, cu barba c\u00e2rliontata, de la intrare. Cel care tine \u00een brate un miel. Pentru mine e mielul sacrificat de tata \u00eentr-o primavara, \u00een Muntii Apuseni.\u00a0 E mielutul care de-abia se tinea pe picioare. E fratele meu.
\nDoar ca Ion si-a \u00eentors de la mine fata. El m-a decretat de alta religie. Asa ca a taiat c\u00e2teva halci din carnea de pe tapuse si acum le rumega, \u00eempacat, cu untura curg\u00e2ndu-i \u00een barba.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
E prima zi de Paste \u00een Atena. Orasul e gol pusca. Toata lumea e pe la horio, la iarba verde. Adica prin satele de provenienta, fiindca acest oras a crescut \u00een\u00a0 c\u00e2teva decenii de la o populatie de 50.000 de locuitori la aproape 6 milioane. Si de unde au venit acesti oameni? Doar n-or fi… Cite\u0219te mai mult »Mielul Domnului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-15645","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1834,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15645","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15645"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15645\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15645"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15645"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15645"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}