{"id":15637,"date":"2013-05-30T15:14:27","date_gmt":"2013-05-30T13:14:27","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15637"},"modified":"2013-05-30T15:14:27","modified_gmt":"2013-05-30T13:14:27","slug":"eugen-simion-80-2","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eugen-simion-80-2\/","title":{"rendered":"EUGEN SIMION \u2013 80"},"content":{"rendered":"

Un arhitect cultural<\/strong><\/p>\n

\u201eSpectacolul continua, cu gratia lui Dumnezeu\u201c<\/strong><\/p>\n

Desi un mare nelinistit (cum, deseori, s-a marturisit), Eugen Simion, printr-un remarcabil si tenace efort de autoconstructie, prob\u00e2ndu-si stralucit vocatia \u00een spatiul literar, av\u00e2nd si sansa longevitatii (convertita \u00een rodnicie editoriala si proiecte de amplitudine culturala) face figura unui ins cordial, de evidenta eleganta si civilitate, ca om de lume. Este, recunostea \u00eensusi criticul, \u201efructul vointei\u201c. Chiar daca \u201ezbieratorii din Cetate\u201c nu obosesc iar \u201eretorica jelaniei\u201c e, la noi, practicata s\u00e2rguincios. Un arhitect cultural, vom spune, o figura spiritualizata, de rafinament francofon, un constructor preocupat de soarta literaturii noastre, animat, printre at\u00e2tia demolatori, de mari proiecte, \u00een pofida defetismului proverbial (ca blestem etnic). Un eurolucid (vezi colocviile \u201ePenser l’Europe\u201c), lans\u00e2nd si coordon\u00e2nd initiative de miza majora, de la tentativele (\u00eemplinite) de reconstructie institutionala pe filiera academica la izb\u00e2nzi editoriale de ecou: DGLR, \u201eAtlasul lingvistic\u201c, \u201eCronologia vietii literare rom\u00e2nesti\u201c, operele clasicilor \u00een colectia de tip \u201ePl\u00e9iade\u201c. Dar, \u00eenainte de toate, un comentator avizat si inspirat al literaturii, citit si pentru frumusetea textelor sale. Cu bucuria lecturii, deci, \u00eentr-o proza superioara de idei, excel\u00e2nd \u00een arta portretistica, fara a neglija \u201electura vietii\u201c. Cu diagnostice corecte, cu judecati credibile, sedimentate, interesat de \u00eennoirea discursului critic. Si acuzat, discret sau fatis, taman pentru \u201emonotonia corectitudinii\u201c. Or, \u00een viesparul scriitoricesc, fauna iritabila, se stie, Eugen Simion se vrea un spirit obiectiv. Cumpanit, cu o \u201eegalitate de umoare\u201c, chiar prudent pe alocuri, el examineaza cu ochi de istoric \u201ehaosul fierbinte al momentului\u201c; vrea o lectura \u201elibera, lenta, avizata\u201c, eliber\u00e2nd astfel vocile textului si redescoperindu-se (mereu) pe sine; \u00eesi \u00eenvinge inertiile, palp\u00e2nd creatii \u00een mers si creion\u00e2nd un destin de epoca; \u00een fine, temperanta \u00eempiedica erorile flagrante, dar, sa nu uitam, Eugen Simion nu este un pionier, ci, asa cum s-a spus (uneori malitios), un critic \u201ede consolidare\u201c. Nu poate vibra? Ar fi o rautate sa preluam afirmatia (strecurata de c\u00e2rcotasi, nu putini, cei care confunda \u2013 nepermis, dar cu buna stiinta \u2013 criteriile si lipesc, cu o usurinta iresponsabila, etichetele). Acel \u201eportret al operei\u201c creste din felii analitice si exigenta morala, dovedind echilibru si autoritate: adica, altfel spus, Eugen Simion inspira \u00eencredere si este (recunostea Nicolae Manolescu) \u201eun critic ascultat\u201c.
\nInstinct epic
\nFireste, nu e ocolit de mizeriile vietii literare; se lupta cu mentalitatea feudala care vrea sa juguleze critica (c\u00e2ti scriitori, sa recunoastem, nu viseaza \u2013 \u00een secret ori ba \u2013 sa vasalizeze un critic?). Cu harta scrierilor unui autor \u00een fata, criticul oficiaza; fraza sa se asterne cu eleganta, rezervata si sobra, fara placerea executiei. Eugen Simion nu este un critic posomor\u00e2t, lans\u00e2nd replici joase; respinge fara cruzime, propune carti luminoase, desi deziluziile vin, \u00eel \u00eencearca (\u201enu stiam ce ma asteapta\u201c, se apara \u2013 candid \u2013 autorul); \u00een fine, intelectualismul sau suporta rafalele unor artagosi polemisti de ocazie, cobor\u00e2nd (inevitabil, oare, la meridianul nostru balcanic?) temperatura dialogului \u00eenspre colcaiala patimilor ne\u00eenfr\u00e2nte, revansarde.
\nVom recunoaste ca Eugen Simion este o institutie. Criticul ne \u00eenlesneste o \u201electura\u201c a ultimelor decenii literare, descoperind istoricitatea si continuitatea. El are sentimentul valorilor si e mereu atent la context. Propune rezumate \u00een stil calinescian (de finete analitica, fara imaginatia fugoasa si furibunda a \u201edivinului critic\u201c), grefate \u00eensa pe un temperament lovinescian. \u201eLectia\u201c lui Lovinescu lucreaza. Ea este, \u00eenainte de orice, o lectie morala. Criticul de la \u201eSburatorul\u201c \u00eesi \u00eenvinge \u201efondul de nelinisti\u201c (temperamentul, \u00een ultima instanta), afis\u00e2nd un scepticism \u201ecordial si creator\u201c. Confiscat de literatura, el devenea un personaj literar, exprim\u00e2nd exemplar un destin, croit pentru \u201eo profesiune aspra\u201c. Simtul valorilor, imperativul etic, capacitatea de expresie, distanta (care nu tradeaza comunicarea si comuniunea) converg si propun o masca lovinesciana. Critic-sinteza, Eugen Simion traieste la r\u00e2ndu-i, probabil, o drama temperamentala; dar admiratia pentru Lovinescu nu \u00eenlatura iradiatia altor modele. Categoric, se fereste de excese. O \u201ecuriozitate sincera\u201c (Ovid S. Crohmalniceanu) \u00eel m\u00e2na fara istov, dar nu cade \u00een capcana fanatismului. E interesat de achizitiile metodologice, dar nu este un \u201emetodolog\u201c; evita, repet, fanatismul metodelor, test\u00e2ndu-le pe r\u00e2nd. Ceea ce conteaza este existenta care se cauta si se exprima, dezvaluindu-si \u201etonul fundamental\u201c. Puterea de a ajunge la creatie cheama viata ideilor: si, neaparat, proza ideilor. Eugen Simion cauta acel \u201edincolo\u201c al operei, descopera figura ziditorului, a celui \u201e\u00eengropat\u201c \u00een text; o figura morala \u00een ultima instanta, apar\u00e2nd demnitatea si responsabilitatea ideii de scriitor. Privirea sa \u2013 sceptica, de sus \u2013 nu scapa detaliile semnificative. Stralucit analist, criticul desfasoara p\u00e2nze epice, las\u00e2nd sa se vada la tot pasul placerea scriiturii. El interogheaza peisajul istorico-literar si recurge, deseori, la portretizari. Evita aerul funerar, tirania gustului, imperialismul opiniei. Are instinct epic si mai putin o armatura teoretica. C\u00e2ta vreme opera e chiar \u201evointa noastra\u201c, din experienta franceza, de pilda, Eugen Simion reuseste o redescoperire de sine: travers\u00e2nd alte medii, respir\u00e2nd alta spiritualitate, criticul afla rostul propriei existente.
\nVocea moralistului
\nDar criticul, autor de fragmente analitice, gusta sinteza, r\u00e2vnind Cartea. Fie ca plonjeaza \u00een tematism, fie ca e tentat de monografism, fie ca discuta (cu vadita simpatie) despre insurgentii optzecisti sau despre \u201eliteratura subiectiva\u201c, el e preocupat de constructie. Eugen Simion \u00eencearca, cu \u201eironie eleganta\u201c, profiluri de epoca, radiografiind grupurile literare. Chiar gestul recuperator pledeaza \u00een acest sens: vocatia constructiei se sprijina pe respectul pentru cuv\u00e2ntul scris si, implicit, pe morala actului critic. C\u00e2nd vorbeste despre \u201edrama talentului coplesit de vremuri\u201c sau despre zgomotoasa noastra viata literara, criticul nu face cu ochiul galeriei; el apara \u00een permanenta ideea de scriitor, aliantele axiologice fiind urmate si armate de o reflectie etica. Aventura scriiturii nu ram\u00e2ne \u00een tarcul analizei; conexiunile spirituale identifica (fara patima joasa) cusururile si moravurile, sanction\u00e2nd abdicarile. Creste, pe baza unor lecturi atente, sond\u00e2nd profunditatea, un scenariu epic atragator, decontractat (L. Raicu), o liniste spirituala care ne \u00eenvaluie, depart\u00e2ndu-ne de rumoarea cafenelei, macer\u00e2nd, vai, energiile.
\nCritica, bine\u00eenteles, este o continua polemica. Orice critic se desparte (partial, delicat sau brutal) de ideile primite, digerate, traind (si ram\u00e2n\u00e2nd) prin coeficientul de originalitate.
\nCritic politicos, sedus de \u00eennoirea spiritului, Eugen Simion vrea sa ram\u00e2na senin: \u00eesi doreste sa fie drept, impun\u00e2nd prin civilitatea tonului si urbanitatea rezervelor. Se desparte, hotar\u00e2t, de polemica \u00een varianta sa balcanica si, curios, face din observatia morala \u201ehrana\u201c literaturii. Este foarte prezent \u00een propria-i opera. Emancipat de tirania modelelor, patruns de o curiozitate vie, indic\u00e2nd o invidiabila tinerete a spiritului, vrea sa scrie o istorie a literaturii contemporane ating\u00e2nd \u201eo \u00eenalta seninatate\u201c. Ofera judecati rezistente la dintele vremii si \u00eesi ofera o atenta constructie de sine. Este plin de civilitate, protocolar, ferm c\u00e2nd respinge; eleganta frazei si echilibrul edificiului dau trainicie acestui spectacol exegetic, mereu \u00eenalt, fara a plati tribut deliciilor suporterilor. \u00cen fond, ceea ce doreste criticul ar fi \u201esa ne \u00eentelegem mai bine cu prezentul\u201c. Demar\u00e2nd seria \u201eScriitorilor rom\u00e2ni de azi\u201c, Eugen Simion nu uita ca \u201eprestigiul unui critic se bazeaza pe actiunea lui luata \u00een totalitate\u201c. Or, criticul nu are doar un raft de carti, ci o opera; mai mult, cu sentimentul masurii, vadind toleranta si permeabilitate, el \u00eesi taie drum spre \u201eopera capitala\u201c. Aventura, asadar, continua.
\nNegresit, aceasta Istorie a lui Eugen Simion (daca vrea sa fie o Istorie) va trebui reordonata, adusa \u201ela zi\u201c. Ea este, deocamdata, lacunara: golurile de comentariu privesc \u201earticulatiile\u201c epocilor, explicarea contextului. Daca ea se doreste un inventar al personalitatilor (titlul, parca, pentru asa ceva ar pleda) \u201eligamentele\u201c eseistice vor fi, neaparat, trebuincioase. Oricum, criticul, dorindu-si o confruntare \u201e\u00eenceata si profunda\u201c, se trage deoparte, nu cade prizonierul exaltarilor, iubeste relatia cu cartile; iata spatiul libertatii sale, acel \u201ecerc\u201c al autorului, refugiul sau prin care b\u00e2ntuie \u201emog\u00e2ldeata\u201c singuratatii. Re\u00eentoarcerea autorului nu este o vorba goala; filigranat \u00een text, biografismul permite \u201edezvelirea latentei\u201c, \u00eenc\u00e2t \u2013 ascuns, pudic, pastr\u00e2ndu-se \u00eentr-o \u201erezerva naturala\u201c (cum zicea Livius Cioc\u00e2rlie) \u2013 Eugen Simion \u00eesi dezvaluie prezenta \u00een tot ce scrie. Referind despre altii, pagina sa ne aduce la rampa \u2013 fireste, cu discretie si circumspectie \u2013 chipul scriitorului \u00eensusi, aflat la ceasul \u201emarturisirii\u201c. Vocea moralistului razbate, provocarile biograficului \u00eel stimuleaza. Fie ca vorbeste despre egocritica lui Eugen Ionescu, despre Mircea Eliade ca spirit al amplitudinii ori despre metafizica demonica la Cioran, exegetul ram\u00e2ne echilibrat, apar\u00e2ndu-si seninatatea, strain de orice terorism metodologic. Coboara, \u00eensa, curios, \u00een \u201epivnitele textului\u201c, pledeaza pentru recuperarea povestirii (reepicizare) si reciclarea romanului, \u00een plina \u201epandemie romanesca\u201c (daca e sa-l credem pe Richard Millet), \u00een fine, bemolizeaza, cu un seducator esprit de finesse, orice impuls polemic. Sa amintim, \u00een treacat, reactia lui Serban Cioculescu, \u00een 1981, conducatorul tezei de doctorat despre \u201escepticul m\u00e2ntuit\u201c, brusc iritat de \u201edioptriile critice\u201c ale unui Jean Pierre Richard, de pilda, invocat, printre altii, dupa sejurul parisian. Crede ca Ion Creanga este (si) o creatie a operei sale, o a doua nastere veghind un destin \u00eenalt; s-a \u00eencercat chiar, la Chisinau, o \u201emoldovenizare\u201c a lui Eugen Simion, prilejuita de lansarea superbei carti.
\nAscunderea dezamagirilor
\nEvident, nu putem trece peste \u201epacatele\u201c criticului: de la descriptivismul traditional, rezumativ, de slab accent emotional (cum i s-a reprosat), la prudenta excesiva, rigiditate si \u201erefuzul riscului\u201c (cf. N. Manolescu); de la lectura \u201e\u00eenceata\u201c, excesul analitic (\u00een dauna evaluarilor) si \u201eusoara defazare\u201c (cf. Alex Goldis) la stigmatul apolitismului, \u00eendelung si pe nedrept hulit, la chestiunea revizuirilor, inflam\u00e2nd ceata noilor procurori morali. Din fericire, \u00een pofida unor momente de m\u00e2hnire si \u201eacreala\u201c, t\u00e2r\u00e2t si la DNA, Eugen Simion ram\u00e2ne un excelent mediator, temper\u00e2nd excesele. Ia distanta, \u00eesi controleaza vehementa, este si ram\u00e2ne \u2013 cu formula lui Roland Barthes \u2013 \u201e\u00een ariergarda avangardei\u201c (titlul volumului de convorbiri cu Andrei Grigor). \u00cencearca sa descopere, ispitit de spiritul interogativ, figura spiritului creator si ofera, combin\u00e2nd biografismul cu analiza critica sagace, panorama unei epoci, construind \u201eo imagine moralmente corecta\u201c, aprecia N. Manolescu. Iar daca, obosit, lehamisit, sastisit de mizeriile vietii literare \u00eel \u00eencearca \u201egreata de literatura\u201c, vindecarea e tot prin literatura. \u00cencerc\u00e2nd a rezista la asaltul grafomanilor si curtea oportunistilor, inventivi si agresivi.
\nVom \u00eencheia reamintind un truism. Traim cu ideea (o fi doar o prospera prejudecata?) ca scriitorul rom\u00e2n n-ar fi un alergator de cursa lunga. Proaspat \u201eoptzecist\u201c, Eugen Simion, critic a carui opinie conteaza, convertind \u00een literatura orice text si impun\u00e2nd prin mobilitatea spiritului, infirma cu stralucire o astfel de parere. Mai mult, \u00eentr-o vreme a ierarhiilor asaltate si aprig contestate, a marasmului publicistic si a vacarmului (dupa suprimarea chingilor totalitarismului), discursul critic, purtat cu aplomb sub flamura revizuirilor, pare mai putin interesat de recuperarea valorilor. Dincolo de mutatia gustului, de o alta sensibilitate estetica, impun\u00e2nd \u2013 vorba lui E. Lovinescu \u2013 si o \u201ereceptivitate complice\u201c, el capata, din pacate, \u201eo turnura iacobina\u201c, spunea chiar E. Simion si e frisonat, prin unele condeie, de pofta excomunicarilor, departe de toleranta zgomotos clamata din perspectiva pluralismului cultural. Dar revizuirile cerute din \u201eunghiul\u201c Postmodernismului \u00eenseamna, de fapt, o recombinare neistovit-jucausa a memoriei culturale, descoperind noi corelatii si genealogii. Si impun\u00e2nd, prin demontarea ordinii modernului, diferenta si dezacordul \u00eentr-o lume care, dupa Francis Fukuyama, nu mai e \u201e\u00eempotmolita \u00een istorie\u201c. Si care acuza apasator spleen-ul unei civilizatii \u00een pragul extinctiei. Asa privind lucrurile, postmodernismul n-ar mai fi doar o bl\u00e2nda succesiune. El s-ar \u201ebucura\u201c, dimpotriva, potrivit unor voci, de o existenta permanentizata, subterana, fiind un discurs subversiv, o replica la paradigma dominanta, detron\u00e2nd acum, chipurile, rationalismul, pentru a impune v\u00e2rtejul relativist al schimbarilor si risipind iluzia de a g\u00e2ndi \u00een categoriile definitivului.
\n\u00centr-o epoca postculturala, agonala, subjugata de \u201eprostitutia mediatica\u201c era \u201efiresc\u201c sa fie convocata, la acest festin al conceptelor, si postliteratura. Profeti prapastiosi anunta chiar moartea literaturii, odata cu declinul euforiei si criza viitorului. \u00cen reflectiile sale asupra postliteraturii, Richard Millet, ne informa dl Simion, francez fiind, denunta voluptuos globalismul anglofon si moralismul postetic pe suportul unei teosofii laice. La aceasta limba postliterara, cum o numeste eseistul, s-a ajuns prin desacralizarea literaturii (av\u00e2nd ca pivot decaderea romanului, devenit, pe reteta americana, consumist), degradarea limbii (care ar functiona ca \u201egaj al autenticitatii\u201c) si, desigur, inflatia casandrismului, eclips\u00e2nd scenariile utopice. Dar utopia, fascinanta \u00een sine, ferita de acele \u201eotravuri ideologice\u201c (Kolakowski), promit\u00e2nd \u2013 precum \u00een experienta sovietizanta \u2013 un \u201eviitor radios\u201c, nu este un gen literar, ci un mod de g\u00e2ndire, un dat antropologic, escort\u00e2nd, credem, aventura speciei umane. Or, industria mediatica, agresiva, expansiva, si uniformizatoare, sufoca piata literara iar oferta rimeaza, din pacate, cu doxa postmoderna. Iar publicultura s-a instalat victorioasa \u00een McWorld! \u00cen pofida acestui context, deloc prietenos, literatura \u2013 crede ferm academicianul Eugen Simion \u2013 nu va muri. Iar \u00een fiinta criticului, avertiza tot el, l\u00e2nga un Toma, \u00eencercat metodic de \u00eendoiala, aflam, \u00een complementaritate, un Petru care nu se leapada nicic\u00e2nd de literatura.
\n\u201ePersonaj bovaric\u201c, narcisiac (dupa unii), criticul, aparent imperturbabil, se straduieste \u201esa-si tina firea\u201c, rezist\u00e2nd la ceea ce, \u00eendreptatit, numea \u201ecomedia vanitatilor ranite\u201c. \u201eFantezia neagra\u201c a contemporanilor \u00eel deprima; dar apara cu cerbicie libertatea spiritului, conditia etica a creatorului, autonomia esteticului. Si \u00eencearca sa-si tina \u00een fr\u00e2u umoarea, ferind-o de \u201esalturi acrobatice\u201c. Un efort enorm, invizibil, c\u00e2stigator, constatam, chiar daca, nu ezita sa recunoasca octogenarul, \u201ecel mai greu pentru un critic rom\u00e2n este sa-si ascunda dezamagirile\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Un arhitect cultural \u201eSpectacolul continua, cu gratia lui Dumnezeu\u201c Desi un mare nelinistit (cum, deseori, s-a marturisit), Eugen Simion, printr-un remarcabil si tenace efort de autoconstructie, prob\u00e2ndu-si stralucit vocatia \u00een spatiul literar, av\u00e2nd si sansa longevitatii (convertita \u00een rodnicie editoriala si proiecte de amplitudine culturala) face figura unui ins cordial, de evidenta eleganta si civilitate,… Cite\u0219te mai mult »EUGEN SIMION \u2013 80<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-15637","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":938,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15637","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15637"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15637\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15637"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15637"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15637"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}