\u00cenc\u00e2lcite mai sunt caile Domnului sub cupola artei. Nu at\u00e2t pe cararile creatiei propriu-zise, cu anotimpurile ei fierbinti, ploioase, \u00eenghetate sau primavaratice, c\u00e2t \u00een privinta ecourilor imediate din epoca, adesea mult prea firave, daca nu inexistente. C\u00e2nd, onest, Lovinescu pleda pentru necesitatea revizuirilor critice, domnul Calinescu avea sa-l persifleze, vorbind despre \u201eatelierul de reparatii al domnului Lovinescu\u201c, ceea ce n-avea sa-l \u00eempiedice sa revina el \u00eensusi asupra unor mai vechi opinii de-ale domniei sale la redactarea \u201eIstoriei literaturii rom\u00e2ne de la origini p\u00e2na \u00een prezent\u201c. Daca vreodata s-ar confrunta versiunile din 1941 si 1982 cu masa articolelor primare, corpul de variante ar at\u00e2rna greu \u00een aparatul critic al editiei, dovedind ca, la data aparitiei unor opere, receptarea n-a fost aceeasi. Nu o data scriitori minori au avut reactii majore si, invers, critici de mare notorietate au citit cu ochelari de soare diverse capodopere fara vibratia impusa de valoarea lor. De pilda, \u00een timp ce Nicolae Davidescu \u2013 \u00een ochii multora scriitor de raftul doi \u2013 vedea \u00een Bacovia un mare poet, confrati de \u00eenalta clasa nu stiau daca poetul mai e sau nu \u00een viata. Nici \u00een marile istorii literare de mai t\u00e2rziu uriasa personalitate a lui Bacovia nu-si va gasi un loc pe masura. De asemenea, volumul de debut al lui Rebreanu din 1912 a trecut neobservat \u2013 de \u00eenteles si nu prea, at\u00e2ta timp c\u00e2t aparuse la Orastie \u2013, dar nici reluarea \u00eembunatatita a editiei la Bucuresti, \u00een 1916, n-avea sa aiba o soarta mai buna, cu toata prefatarea generoasa a lui Mihail Dragomirescu. Mai t\u00e2rziu, monumentalitatea romanului \u201eRascoala\u201c a retinut atentia lui Marin Simionescu-R\u00e2mniceanu, nicidecum a marilor critici, mai putin entuziasmati.
\nPrecum cartile de joc \u2013 as zice glumind \u2013, suratele lor literare penduleaza \u00een jurul baftei: unele norocoase, altele perdante. Am simtit asta pe propria piele, risipind patru, daca nu chiar cinci decenii din viata \u00een jurul unui monument, care, si fara mine, ar fi \u00eenfruntat oricum timpul, osteneala facuta ca si cum m-ar fi asigurat cineva ca voi trai o suta de ani. Nu regret nimic, dec\u00e2t lipsa cartilor pe care mi le-am dorit si tradat. Asa se face de ce, deloc ipocrit, ram\u00e2n recunoscator celor care, pusi pe economii, mi-au suprimat postul de cercetator la Muzeul Judetean din Bistrita, preferat cu ani \u00een urma \u00een locul functiei de director al Editurii Institutul Cultural Rom\u00e2n, de unde am demisionat liber si nefortat de nimeni. Statul facea o economie de 1.601 lei lunar \u00een bugetul Bistritei, iar eu dob\u00e2ndeam timp sa scriu o carte de amintiri, ce s-a bucurat de succes. De aici si ispita de a-i adauga alte doua tomuri. Ecoul a fost acelasi, ceea ce ma face sa cred ca la amurgul vietii, cu necazuri impuse de v\u00e2rsta si nu numai, mi-a fost dat sa-mi citesc necrologurile \u00eenca din timpul vietii.
\nO colega de breasla, Rodica Lazarescu, autoarea recenta a unui valoros volum de interviuri \u2013 realizat \u00een colaborare cu regretatul Mircea Dinutz \u2013, mi-a pus chiar o \u00eentrebare, pe care am ocolit-o, par\u00e2nd ca-mi ridica mingea la plasa.
\nStimate domnule Niculae Gheran, de c\u00e2nd a aparut primul volum din trilogia \u201eArta de a fi pagubas\u201eam citit \u00een presa si am ascultat la radio ca si la televiziune numai cronici extrem de favorabile, si nu putine, ceva \u00een jurul a 30. Cum explicati dumneavoastra aceasta unanimitate? Chiar nicio voce discordanta, oric\u00e2t de firava, sa nu se fi facut auzita?
\n\u00cemi bat singur cuie \u00een talpa, afirm\u00e2nd ca lucrurile n-au fost tocmai asa. Greu de crezut, dar primul nedumerit de ecoul cartii am fost chiar eu, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t niciun exemplar din carte n-a figurat pe standul vreunei librarii, ci doar \u00een bibliotecile din Capitala. O scrisesem pentru mine \u00eensumi, fiind dedicata copiilor mei, prea cuminti \u00een comparatie cu pataniile tatalui lor. Cu ea, nu faceam altceva dec\u00e2t sa \u00eentregesc albumul de familie. Aparitia \u2013 am mai spus-o \u2013 i-o datorez confratelui Florin Rotaru, pe care l-am rugat sa dispuna copertarea printurilor \u00een atelierele Bibliotecii Metropolitane Bucuresti. \u201eSi daca fac doua exemplare, ca unul sa ram\u00e2na \u00een biblioteca, te deranjeaza?\u201c Bine\u00eenteles c-am fost de acord. Chiar si \u00eentr-un singur exemplar, \u201eT\u00e2rgul Mosilor\u201c intra \u00een circuit public si, dupa legile bibliofiliei, devenea o carte rara. A fost sa fie ca acelasi Rotaru s-o citeasca si sa-mi propuna multiplicarea pentru uzul tuturor filialelor din cartierele Capitalei. Nicio clipa nu mi-a interzis sa ma adresez oricarei edituri, pentru o difuzare mai larga. Ceea ce am si facut. Poate si datorita prietenului Fanus Neagu, al doilea lector \u00eenc\u00e2ntat de lectura. Client si eu al aceluiasi spital Elias, dar \u00een sectia de cardiologie, renuntasem la socuri electrice pentru a iesi din fibrilatii, \u00een favoarea unui tratament sugerat de Fanus: \u201eBem un whisky?\u201c \u2013 \u201eBem, Fanus, si nu te mai lauda cu boala ta, ca pe locul \u00eent\u00e2i la plecari suntem noi cardiacii!\u201c Cu timpul, ne-am reprofilat pe vin, de regula \u00een compania lui Grigore Traian Pop, dar si a chirurgului din spital, un om tare de treaba, care a facut tot ce se cuvenea pentru a-i atenua durerile. Se ivisera metastaze si nevoia unei noi interventii era acuta. Un pahar de cuminecatura n-avea \u00eensa cum sa ne strice. \u201ePrimeste-l, Doamne, si p-asta!\u201c Ne cinsteam r\u00e2z\u00e2nd, evoc\u00e2nd patanii din tinerete, cu ochii pe ceas, sa nu ne prinda Anita, fata lui, care, dupa terminarea serviciului la National, statea cu el \u00een rezerva. Furati de placerea amintirilor, n-am reusit niciodata sa ne anesteziem ca lumea, fiind prinsi \u00een pacat de d\u00e2nsa. Fanus a insistat sa \u00eencredintez cartea la editura. L-am ascultat si am depus printurile la o redactie serioasa, fara sa o numesc \u2013 c\u00e2ta vreme am intrat \u00een posesia unui secret ce nu se cuvenea sa-l cunosc. Mai ales ca publicarea cartii fusese aprobata de directorul institutiei si beneficiase de lectura favorabila a redactorului-sef. A fost sa fie ca paginile sa cada pe m\u00e2na unei tinere redactoare, ale carei articole din presa le citeam cu interes, de unde speranta unei lecturi avizate. Cartea avea sa zaca \u00eensa \u00een editura luni de zile, fara sa fie citita. Ma \u00eentreb si-acum daca s-a odihnit \u00een sertarele tinerei doamne sau s-o fi dezamagit \u00eentr-at\u00e2t \u00eenc\u00e2t \u00eenghitirea slovelor, o fila pe zi, sa se fi dovedit un adevarat chin. Reproduc mai jos \u00eensemnarile domniei sale:<\/p>\n
REFERAT<\/em><\/strong> \u00cenc\u00e2lcite mai sunt caile Domnului sub cupola artei. Nu at\u00e2t pe cararile creatiei propriu-zise, cu anotimpurile ei fierbinti, ploioase, \u00eenghetate sau primavaratice, c\u00e2t \u00een privinta ecourilor imediate din epoca, adesea mult prea firave, daca nu inexistente. C\u00e2nd, onest, Lovinescu pleda pentru necesitatea revizuirilor critice, domnul Calinescu avea sa-l persifleze, vorbind despre \u201eatelierul de reparatii al… Cite\u0219te mai mult »Indiscretii (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8915],"class_list":["post-15634","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-nicolae-davidescu"],"views":2127,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15634","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15634"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15634\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15634"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15634"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15634"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\nDupa cum ne \u00eenstiinteaza \u00een Spovedania introductiva, \u00een T\u00e2rgul Mosilor istoricul literar Niculae Gheran nu si-a propus \u201enici sa faca istorie, nici sa-si scrie memoriile\u201c. Deducem de aici ca merituosul monograf si editor al operei lui Liviu Rebreanu a \u00eencercat sa-si transfere istoria personala a copilariei si adolescentei \u00eentr-un roman memorialistic de observatie a \u201elumii prin care a trecut\u201c. Cartea acopera primii 17 ani din viata autorului, mai exact perioada de dinaintea instaurarii comunismului: deceniul patru, dictaturile de extrema dreapta, razboiul si anii imediat postbelici, totul pe fundalul bucurestean al cartierului Mosilor. Alcatuit din secvente scurte, plasate pe un fir cvasi-cronologic, \u201eromanul\u201c autobiografic alterneaza evocarea sfatoasa cu relatarea de proces-verbal si dialoguri naive, de almanah umoristic. Principalul punct de atractie, daca nu singurul, este oferit de picanteriile anecdotice: paginile despre casele de toleranta, despre legionari si evrei sau despre mediul cazon, sa zicem. \u00centreg volumul este, altminteri, o aditionare de anecdote romantate. Niculae Gheran nu reuseste sa convinga nici ca scriitor, expresivitatea paginilor sale fiind cel mai adesea \u00eendoielnica, nici ca memorialist stricto sensu, prin ce are de spus. Povestit la perfectul simplu sau la mai mult ca perfectul, \u201eT\u00e2rgul Mosilor\u201c pare scris de un neprofesionist care se straduieste din greu sa faca, pe ici-pe acolo, literatura, dar nu izbuteste dec\u00e2t sa literaturizeze st\u00e2ngaci, cu sau fara reflectii dubioase: \u201eDe-ar fi sa luam \u00een seama meandrele istoriei, rom\u00e2nii ar trebui sa fie din nastere poligloti, depasind pe tiganii ce vorbesc curent macar doua limbi, fara sa pricepem o iota din sporovaiala lor, ocrotita adesea cu oportunitate\u201c, \u201eRazboiul se terminase, iar pacea atrasese dupa ea si dreptul omului de a pacatui si fara riscul de a muri\u201c, \u201eMisu nu-si mai baga picioarele \u00een botine. \u00cesi lipi laboanta de talpa ghetei\u201c.<\/em>
\nC\u00e2nd nu romanteaza h\u00e2tru, \u00een sfatosu-i stil popular, autorul se lasa prada unei retorici lirice si av\u00e2ntate, nu mai putin candide. Finalul este ilustrativ: \u201e\u00cemplinisem 17 ani! \u00cemi crescusera aripile si eram gata de zbor. Primejdii la tot pasul, dar cine se mai g\u00e2ndeste la ele, c\u00e2nd primele iubiri par si ultimele? Ram\u00e2i orb \u00een fata oricarui pericol, inclusiv de a fi tradat\u201c. Am putea cita asemenea exemple de pe fiecare pagina.<\/em>
\nNu cred ca \u201eT\u00e2rgul Mosilor\u201c merita sa fie publicat la o editura precum s\u2026t. Sa nu uitam ca aici au aparut carti memorialistice de calitate cum ar fi s\u2026t sau s\u2026t. Cu naivitatile si st\u00e2ngaciile stilistice, daca nu si de conceptie, volumul lui Niculae Gheran se situeaza la limita paraliteraturii biografice, iar picanteriile si revelatiile anecdotice ale cartii amuza uneori, dar nu conving. Ar fi fost de preferat un volum memorialistic neromantat, sau, si mai bine, un volum de istorie literara.<\/em>
\nAcesta-i primul ecou \u00eenregistrat; dupa cum se vede, deloc agreabil. Referatul l-am reprodus integral, minus numele editurii si al cartilor elogiate, a caror mentionare ar fi dezvaluit, indirect, titulatura institutiei. Ma abtin s-o nominalizez, \u00eentruc\u00e2t at\u00e2t directorul, c\u00e2t si redactorul-sef n-au nicio vina ca mi-am retras lucrarea, cu pretextul ca mai am ceva de corectat. Nu-s orgolios si, spre rusinea mea, am luat \u00een serios spusele doamnei. Ghinionul meu e ca facea parte din condeiele tinere pe care le urmaream cu interes \u00een paginile unei reviste literare. Daca ceilalti cronicari si recenzenti ce aveau sa elogieze cartea n-au gresit, cer\u00e2ndu-mi s-o continui, prima redactoare se dovedea mai rea dec\u00e2t o moasa comunala, pled\u00e2nd pentru \u00eentreruperea sarcinii. Nu-i port nici acuma pica, stiind ca la v\u00e2rsta domniei sale am facut greseli si mai mari. O spun cu toata seriozitatea, nadajduind ca, poate, \u00eentr-o zi, va reactiona la fel. Si-apoi, fac\u00e2ndu-ma avocatul diavolului, de unde sa fi ghicit t\u00e2nara doamna \u2013 repet: intelectuala de soi \u2013, ca mahalaua copilariei mele avea sa se mute \u00een centrul Bucurestilor, dupa cum Capitala avea sa fie invadata de olteni, ardeleni, moldoveni, unii de la orase, altii de la sate, multi uit\u00e2nd sa se lepede de opinci, ajunsi la v\u00e2rfurile or\u00e2nduirii de stat si de partid, ba chiar si-n Academia Rom\u00e2na? De unde sa stie ca peste ani adolescentul judecat cu asprime de d\u00e2nsa, un razvratit, fie si derbedeu, avea sa se afle \u00een preajma unor personalitati literare deosebite, sa fie \u00een miezul unor situatii tensionate, sa vada si s-auda multe lucruri, demne de ceea ce francezii numesc \u201ela petite histoire\u201c, cu sarea si piperul menite sa condimenteze lectura rigidelor tratate?
\nSi tot sa te-ntrebi: de c\u00e2nd p\u00e2na c\u00e2nd istoria trebuie scrisa si citita doar cu lacrimile pe obraji? Sa uitam c-am fost si tineri, ca n-am trait doar pe aleile unui cimitir? Daca nici z\u00e2mbetul nu ne mai ram\u00e2ne ca leac, ce sa mai asteptam astazi, c\u00e2nd fericirea ne cuprinde, concediind tristetea de p\u00e2na ieri?
\nAtunci, m-a trezit din buimaceala Fanus: \u201eBa Nicule! Zici ca-i ceva de capul ei?! Tot ce se poate, numai ca, din doua una: ori a ramas cu durerile din burta ma-sii \u2013 si-i pornita sa vada totu-n tragic, fara licar de umor \u2013, ori fata-i nedesfundata ca lumea, sursa continua de m\u00e2ncarimi si \u00een tuhaz, cum ar zice Herscu Rudel. Tu las-o \u00een grija lui Freud si tipareste cartea!\u201c
\nNumai ca pe la editura n-am mai pus piciorul. Drept e ca nici ei nu s-au grabit sa ma cheme. Treaba de amatori. La o casa de editura serioasa, c\u00e2nd ai \u00eendoieli asupra unui autor cunoscut, care pare sa-si fi parasit tarcul preocuparilor sale, mai ceri un referat si din afara redactiei. Dupa aparitia primului tom si a unui tiraj de proba pentru biblioteci, dispunea nu de-un referat, ci de zeci de cronici si recenzii elogioase, ba si de recomandari, semnate de confrati onorabili. Eu ce sa fi facut? Dupa ce o viata \u00eentreaga mi-a fost dat sa editez \u00eentr-o echipa redactionala de elita mii de titluri, uneori 8.000 pe an, multe apartin\u00e2nd maestrilor literaturii interbelice si celor ce i-au urmat, s-ajung milog la usile unor diletanti? Macar din solidaritate de breasla sa le fi trecut prin cap sa-si asigure un sponsor de pe locurile unde se desfasoara actiunea \u2013 Mosii copilariei si tineretii mele \u2013 chiar daca pe acele meleaguri trona un plutonier cu uniforma de general, cu acces la cultura si arta mai putin dec\u00e2t Adriana Bahmuteanu si Silviu Prigoana, care, spre bucuria tuturor, s-au \u00eempacat si dupa al patrulea divort, ceea ce, sa-mi fie cu iertare, nu s-a petrecut cu Irinel Columbeanu si Monica Gabor, Pepe si Oana Zavoranu, cu Ogica si Ortansa, oamenii din lumea buna, nu a pagubasilor de r\u00e2nd.
\n(Va urma)<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"