E de ajuns sa rasfoim editiile din urma ale principalelor publicatii internationale, ca sa aflam ca, \u00een ultimele saptam\u00e2ni cel putin, n-am pierdut, cum s-ar zice, nimic. Cu toate acestea, vom remarca aparitia volumului \u201eLes tweets sont des chats\u201c, la editura pariziana Albin Michel, fie si numai pentru ca autorul acestuia, Bernard Pivot, ne previne cu ironie ca \u201esingurul sector \u00een care economia nu are a se teme de recesiune este cel al productiei de eonomisti\u201c. Si \u00eei dam crezare pentru ca, desi pietele financiare au cerut guvernelor europene sa reduca politica de austeritate si sa ia masuri de crestere economica, indicii de redresare urca neconvingator. Lumea e \u00een aceeasi situatie de criza generata de interese si de aranajamente politico-financiare; o lume vulnerabila, decazuta moral, agitata parca fara noima, rascolita de nemultumiri si proteste \u00een urma carora rareori se \u00eenregistreaza vreun progres.
\nNici pacea, nici bunastarea nu se \u00eentrevad la orizont. La Paris, dupa 100 de zile de la instalarea sa la Palatul Elys\u00e9e, presedintele Fran\u00e7ois Hollande a fost \u201esarbatorit\u201c cu proteste. Franta nu a avut niciodata at\u00e2tia someri \u2013 comentatorii avanseaza \u201ecifre catastrofale\u201c. La fel, \u00een Spania. La 500 de zile, de asta data, de la preluarea mandatului, guvernul spaniol a \u00eencasat din partea expertilor evaluatori note rusinoase, Mariano Rajoy, seful executivului, fiind apreciat ( pe o scara de la 1 la 10) cu… 6,5, nota maxima! Ce note ar fi luat, din partea acelorasi evaluatori, la \u00eemplinirea unui un an de mandat, guvernul nostru, \u00een frunte cu Victor Ponta, nici nu vrem sa ne g\u00e2ndim. \u00cen schimb, si acum ne mai \u00eentrebam ce promisiuni \u00eei va fi facut Domnul Ponta peste noapte presedintelui la Cotroceni, pentru a-si dob\u00e2ndi un statut neasteptat, de co-premier, c\u00e2nd alegatorii \u00eei asigurasera avantajul unei largi majoritati parlamentare? C\u00e2t despre coruptie, ea exista si duduie din plin, la noi ca si aiurea, cu unele deosebiri amplificate de savoir faire-ul local. Naruind, fireste, \u00eencrederea \u00een conducatori. Spaniolii, de pilda, s-au suparat chiar pe regele lor, unii, mai radicali, cer\u00e2nd ca Spania sa renunte la monarhie si sa redevina republica. Elvetia, ca \u00eentotdeauna, pragmatica, a decis sa mai puna stavila imigratiei, anunt\u00e2nd ca restr\u00e2nge permisele de munca pentru cetatenii europeni comunitari. \u00centr-un context \u00een care, \u00een fine, conservatorii britanici si-au prezentat si ei proiectul de organizare a referendumului pentru iesirea tarii lor din UE. Iar \u201eclamoarea antieuropeana\u201c nu mai este o iluzie \u2013 se aude din ce \u00een ce mai apasat.
\nN-am scapat, din pacate, \u00een acest interval, de stiri grave si de imagini de cosmar: macelul din timpul maratonului de la Boston, dar si mortii din Siria, cei de la granita turco-siriana, iar ei vin sa li se alature celorlati, din alte conflicte, care ne-au ramas definitiv pe retina, de parca noi \u00eensine am fi murit deodata cu ei, cu ochii deschisi. C\u00e2stiga, \u00een schimb, teren homosexualii, si nu numai la Eurovision; \u00een Franta au repurtat o victorie, cuplurile obtin\u00e2nd dreptul de a-si legaliza casatoriile. Dar, fie si asa, poate cineva, oric\u00e2t de partinitor, sa afirme ca este aceasta, \u00een marasmul \u00een care se afla acum omenirea, o rezolvare de fond?
\nObservam totodata ca stirile preponderent negative, sunt at\u00e2t de coplesitoare, contradictorii, adeseori halucinante, \u00eenc\u00e2t noi, cititorii, suntem incapabili sa mai stabilim \u00een mintea si \u00een sufletul nostru o ierarhie a formelor, a intensitatii si eficientei raului. Ce este oare mai grav \u2013 ca \u00een Rom\u00e2nia, cum informeaza \u201eCourrier International\u201c, unul din doi dintre copiii adusi pe lume \u201enu sunt nascuti pe cale naturala\u201c sau ca \u00een SUA, (potrivit aceluiasi hebdomadar francez) sinuciderile \u00een r\u00e2ndul oamenilor de v\u00e2rsta medie, cu precadere a barbatilor de 50 de ani, a crescut \u00eentre 1999-2010 cu 30%\u201c, \u201eo posibila cauza fiind criza economica\u201c? Sigur ca nu e bine nicicum, dar, ca simpli cetateni cititori ce suntem, nu stim niciodata cu certitudine de unde ni se trage raul, nici de ce sa ne \u00eengrozim mai \u00eent\u00e2i si nici cum si de unde am putea sa \u00eencepem \u00eendreptarea lucrurilor.
\nFara \u00eendoiala, deruta noastra sporeste si din cauza ca avem tot mai mult sentimentul ca adevarul \u2013 asa cum l-am mostenit din trecut \u2013 este o valoare perimata, legata de o morala obosita, drept pentru care viata noastra se desfasoara \u00een fals. Dar fals este, ne spune \u00een \u201enelinistirile\u201c sale Pessoa, mai degraba \u201eprestigiul cu care se falesc toate realitatile\u201c. Si, \u00eempreuna cu ele, oamenii. Nu demult, bunaoara, Esperanza Aguirre, presedinta Partidului Popular din Madrid, a declarat cu optimism ca (desi determinata de spectrul saraciei) plecarea tinerilor calificati la munca \u00een strainatate este \u201epentru prima oara\u201c \u00een Spania un motiv \u201ede orgoliu\u201c. Asa sa fie oare, chiar admit\u00e2nd ca \u00een viitorul apropiat exodul acestora va avea asupra economiei spaniole, asa cum spera politiciana, un oarece \u201eefect pozitiv\u201c? Ar \u00eensemna ca Rom\u00e2nia \u2013 o tara devitalizata, de-acum, de accesele ei hemoragice majore de forta de munca t\u00e2nara, calificata si necalificata, care au dobor\u00e2t cele mai triste recorduri \u00een UE, ar fi trebuit sa se considere de ani de zile leaganul fericit al unui popor de orgoliosi. Dar o declaratie ca aceasta, mai sus mentionata si comentata pe larg de \u201eABC\u201c, \u201eliderul ziarelor digitale\u201c din Spania, este doar o mostra de adevar trucat, ca sa nu-i spun minciuna. Care adevar, asemenea altora, ajustate \u201ejurnalistic\u201c, difera de la politician la politician si poate fi vehiculat de o publicatie sau alta, la fel cum se \u00eent\u00e2mpla la noi, \u00een functie de interesele de partid si de politica trusturilor de presa. Cert este \u00eensa ca, \u00een privinta acestui subiect, cel putin, de la politiciana spaniola oficialii rom\u00e2ni nu mai au nimic de \u00eenvatat. C\u00e2t despre tinerii nostri, maturizati mai de timpuriu de saracie si de lipsa de perspective, ei parasesc masiv Rom\u00e2nia, ori ca sunt ori ca nu sunt astfel gratulati. Noi, ceilalti cetateni, ramasi la vatra, fac\u00e2ndu-ne a nu vedea ceea ce \u00eensa bine \u00eentelegem, ne complacem \u00eentr-o impostura. Pe de o parte, ne resemnam ca asta-i viata, c\u00e2teodata e mai sanatos sa tainuim adevarul, adica sa mintim, iar pe de alta, vrem cu orice pret s-o terminam odata cu politicienii mincinosi. Prin urmare, ne tot luam av\u00e2nt \u2013 dar mai mult \u00een familie sau \u00eentre prieteni: noi, tolaniti \u00een fotoliu, cert\u00e2ndu-ne cu televizorul, iar ei, politicienii, ciorovaindu-se \u00eentre ei pe micul ecran.
\nSa recunoastem \u00eensa ca, daca am pune \u00een fruntea tarii niste politicieni onesti si cu credinta \u00een adevar, am fi si noi obligati sa-l respectam, sa stingem focul rationamentului mercantil si sa ne \u00eentrerupem goana furibunda dupa interese meschine. Sigur ca ar fi mai complicat. Drept pentru care, ne-am si \u00eenvatat sa traim ur\u00e2t, dezgustator si sa ne suportam asa cum suntem \u2013 pagubosi, lasi, naufragiati la mijlocul drumului \u00een praful bunelor intentii si al perspectivelor fracturate, gata \u00een orice moment sa abdicam de la cea mai marunta responsabilitate civica. De teama ca p\u00e2na la Dumnezeu ne man\u00e2nca sfintii si, p\u00e2na la adevar, minciunile. Dincolo de asta, spaima de prezent ne arunca obsesiv \u00een trecutul recent: m\u00e2ng\u00e2iati de spuma lui obscura si cu mintea ratacita la un viitor incert pe care deja ni-l tes altii, parasiti de idei si lipsiti de vointa ne cufundam cu delicii \u00een apele amneziei, de parca abia acolo, in ad\u00e2ncurile netulburate ale surzeniei, ne-am regasi, \u00een fine, suprema libertate. Dar nu e nici o gingasie \u00een aceasta boala a lasitatii \u2013 amnezia. Macina si distruge fara crutare, ca oricare alta, p\u00e2na la totala disparitie a organismului atacat. De altfel, lumea de azi este at\u00e2t de ravasita, de instabila, deprimata si predispusa la uitare, \u00eenc\u00e2t o boala ca aceasta \u00eesi gaseste cu usurinta prilejuri sa faca ravagii oriunde pe glob.
\nTocmai de aceea, cred ca ar fi important sa stim daca, de pilda, dupa \u201eContra minciunii\u201c, s-a mai \u00eencumetat cineva sa urmeze modelul Sf\u00e2ntului Augustin: sa g\u00e2ndeasca mai \u00een\u00e2i un tratat \u2013 at\u00e2t de necesar \u00een zilele noastre \u2013 de \u00eensanatosire contra lasitatii. \u00cen Rom\u00e2nia, precis nu, pe aici \u00eenca se lucreaza la liste. Fiindca daca nu s-a \u00eencumetat, atunci, c\u00e2nd va fi, si daca va fi sa se scrie, ar fi de dorit ca o asemenea lucrare sa ne aiba \u00een vedere pe toti \u2013 ca pe un singur popor de destinatari si \u201ebeneficiari\u201c ai unui capital istoric de minciuni politice. E suficient, bunaoara, sa ne g\u00e2ndim la noi, cei de-ai locului, din Rom\u00e2nia, unde absorbtia de minciuni este mai mare dec\u00e2t absorbtia de fonduri europene, desi la ora actuala aceasta din urma este, \u00een toata Europa, o problema vitala. Daca ne limitam \u00eensa la spatiul rom\u00e2nesc, ar trebui sa recunoastem ca absorbtia e buna pentru ca productia de minciuni este slaba, sub capacitatea \u2013 sau voracitatea \u2013 consumului local. Totusi, macar comertul acesta dintre cetateni si politicieni, care ne face sincroni cu toate celelalte democratii functioneaza si la noi, pe principiul, at\u00e2t de bine exprimat de proverbul scotian, \u201eMinte tu pentru mine ca jur eu pentru tine\u201c \u2013 care spune totul despre rafinamentul si soliditatea unei asemenea complicitati.
\nDar sa ne ferim deocamdata sa tragem vreo concluzie pentru a nu ne \u00eendeparta de \u00eentrebari. Unamuno spunea \u00eentr-unul din eseurile sale, un lucru tulburator: ca exista \u201eadevaruri vii\u201c si \u201eadevaruri moarte\u201c. Ca adevarul \u201enu poate muri si nici nu este mort\u201c, dar ca sunt, cu toate acestea, printre ele, unele fata de care ne purtam de parca ar fi \u201emoarte\u201c . Iar vinovat \u2013 crede filosoful spaniol \u2013 este \u201espiritul\u201c nostru care \u201enu le vivifica\u201c. Si, totusi, de ce nu le vivifica? Din indolenta? Din neputinta? Sa fie spiritul nostru at\u00e2t de insensibil si lipsit de interes? Sa fie chiar at\u00e2t de las \u00eenc\u00e2t capituleaza \u00eengrozit \u00een fata unor adevaruri indicibile? Dar exista adevaruri at\u00e2t de grave, de funeste \u00eenc\u00e2t, cunoscute fiind, sa nu poata fi, rostite? Marturisite? Adevaruri pe care, cu alte cuvinte, le omor\u00e2m noi, oamenii, ca apoi sa le \u00eengropam?<\/p>\n
De fapt, nici nu trebuie sa cercetam prea mult ca sa ajungem la ele. \u00cenca ni le putem aminti, daca vrem sa ne apropiem de adevar. Si atunci ne \u00eentrebam: Ce sa \u00eensemne necazurile c\u00e2torva milioane de emigranti \u00een comparatie cu atrocitatile din istoria omenirii, recenta si mai putin recenta? Cu tagediile unor generatii care au cunoscut gulagul si holocaustul? Cu crimele abominabile care s-au sav\u00e2rsit nu prin vointa, dar nici fara \u00eengaduinta noastra, a popoarelor. Ce sa reprezinte niste drame familiale si sociale \u00een comparatie cu masacrele, executiile, sacrificarea at\u00e2tor militari si civili? Si copii? Ce sume simbolice presupun alocatiile bugetare privind securitatea noastra sociala \u00een raport cu investitiile uriase pe care le fac guvernele \u00een scopuri militare? Si, la urma urmei, c\u00e2t de mult ne mai pot impresiona \u2013 si pe noi si pe politicieni \u2013 nevroza somajului si a saraciei, c\u00e2nd suntem, deopotriva autorii at\u00e2tor delicte \u00eempotriva umanitatii? Si \u00eempotriva mostenirii culturale? Delicte repetate aproape cu metoda. Stim preabine, doar nu putem nega, ca, sub imperiul unor necesitati militare s-au distrus situri istorice, s-au instalat \u00een perimetrul lor tabere. Ca s-au spulberat vechi asezari sumeriene. Ca s-au facut praf si pulbere capitalele babiloniene. S-au facut scrum manuscrise vechi, de o valoare inestimabila, documente istorice, carti religioase si colectii de arta odata cu sutele de biblioteci incendiate care le-au adapostit mai multe sute de ani. Toate fiind marci identitare si totodata simboluri ale unei umanitati exemplare. Iar asemenea orori s-au facut nu numai \u00een Iraq, ci si mai aproape de noi, \u00een Serbia, \u00een Croatia, \u00een Bosnia si Hertegovina. Ori ca a fost razboi ori ca a fost pace, profit\u00e2ndu-se de lipsa unei legislatii ferme de protejare a patrimoniului national, s-au distrus si s-au jefuit situri arheologice, s-au furat din muzee obiecte de arta pentru a le trafica ilicit din Orientul Mijlociu si p\u00e2na \u00een America Latina. Daca mai adaugam la acest terifiant bilant retelele de prostitutie, de trafic de oameni si de organe, terorismul si narcoterorismul, aducem imaginea raului la proportii apocaliptice.
\nNu putem, \u00een fine, sa nu ne \u00eentrebam unde este Rom\u00e2nia, \u00een toata aceasta istorie? Si care sunt urgentele ei, si ale noastre, ale cetatenilor, \u00een afara, bine\u00eenteles, de propunerea liberalilor de modificare a datei zilei nationale? Pentru ca, \u00eentre noi fie vorba, putem avea si sapte zile nationale la r\u00e2nd si nu vom fi mai patrioti. Dupa cum, tot astfel, putem muta Curtea Constitutionala din Bucuresti nu numai oriunde \u00een Rom\u00e2nia, ci si \u00een Insula Pastelui, si tot n-o vom putea apara, daca ea \u00eensasi nu are demnitatea sa se apere, de masinatiunile politicului. Si-apoi zilnic ne straduim sa facem dovada, de parca ne-am plati o datorie, ca noi, neav\u00e2nd razboaie care sa ne curme vietile si sa ne distruga orasele si siturile istorice, ne razboim unii cu altii, iar usor-usor ne vandalizam toata tara \u2013 muzee, cetati, castele, conace, case memoriale castre romane etc. La Sarmizegetusa, \u00een urma cu doi ani, daca nu s-a intrat cu tancurile, s-a intrat cu utilajele pentru a se amenaja o parcare.
\nDar, cu toate ca este \u00eenca at\u00e2t de vie \u00een amintirea noastra, cum spuneam, tragedia de la Boston, ca si at\u00e2tea altele, sa \u00eencercam sa revenim, totusi, la o viziune ceva mai optimista, \u00een ideea ca Rom\u00e2nia este o buna maratonista. Sa speram, asadar, ca va ram\u00e2ne \u00een cursa natiunilor, orice s-ar \u00eent\u00e2mpla. Fie si \u00eempotriva noastra, nevrednicii ei cetateni de azi, care, dupa ce am tuns-o zero, ca pe o detinuta, ma tem ca nu ne vom da \u00een laturi sa-i dam sa bea si cianuri.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
E de ajuns sa rasfoim editiile din urma ale principalelor publicatii internationale, ca sa aflam ca, \u00een ultimele saptam\u00e2ni cel putin, n-am pierdut, cum s-ar zice, nimic. Cu toate acestea, vom remarca aparitia volumului \u201eLes tweets sont des chats\u201c, la editura pariziana Albin Michel, fie si numai pentru ca autorul acestuia, Bernard Pivot, ne previne… Cite\u0219te mai mult »Vandalii de dup\u0103 vandali<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[13156],"tags":[4,8903,8904],"class_list":["post-15614","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-editorial","tag-editorial","tag-tragedia-de-la-boston","tag-volumul-les-tweets-sont-des-chats"],"views":2615,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15614","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15614"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15614\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15614"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15614"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15614"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}