{"id":15534,"date":"2013-05-16T12:01:52","date_gmt":"2013-05-16T10:01:52","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15534"},"modified":"2013-05-16T12:01:52","modified_gmt":"2013-05-16T10:01:52","slug":"in-contra-analizei-estetice-a-operei-lui-i-d-sirbu","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/in-contra-analizei-estetice-a-operei-lui-i-d-sirbu\/","title":{"rendered":"In contra analizei estetice a operei lui I.D. Sirbu"},"content":{"rendered":"

Analiza estetica a operei lui I.D. S\u00eerbu a devenit de multa vreme nesatisfacatoare. Tendinta noua, anti-estetica, se realizeaza insinuant, cu bl\u00e2ndete si aparenta modestie, fara un program explicit, fara o ofensiva polemica, dar e din ce \u00een ce mai extinsa. E un simptom despre care vreau sa glosez, pentru a evidentia \u00eenca o data noua orientare \u00een istoria literara. Zeci de studii pot fi aduse drept argument, dupa monografiile clasice ale lui Antonio Patras (2003) si Daniel Cristea-Enache (2006), nici ele exclusiv estetice. I.D. S\u00eerbu a devenit un caz at\u00e2t de semnificativ pentru conditia scriitorului \u00een comunism, \u00eenc\u00e2t opera sa nu mai conteaza ca valoare \u00een sine, ci ca un simptom moral sau politic al unei biografii distorsionate de constr\u00e2ngerile unei dictaturi. Un intelectual de st\u00e2nga, ca Petre Pandrea sau Miron Radu Paraschivescu, persecutat de o dictatura de st\u00e2nga \u2013 iata cazul! El ar fi putut aduce o contributie la o occidentalizare si o flexibilizare a st\u00e2ngii comuniste, dar venea \u00eempotriva curentului, care mergea tocmai \u00een sens opus, spre sovietizare si dogmatizare. Cum se produce aceasta persecutie, sub observatia severa a Securitatii, este obiectul de studiu al cartii Clarei Mares, \u201eZidul de sticla. Ion D. S\u00eerbu \u00een arhivele Securitatii\u201c (2011), la care ma voi referi \u00een foiletonul urmator. E o carte de analiza politica a cazului I.D. S\u00eerbu. Estetica \u00eensasi, ca si hermeneutica textelor (proza, teatru, scrisori si convorbiri telefonice interceptate, declaratii, rapoarte ale informatorilor sau ale ofiterilor \u2013 toate intra \u00een aceeasi categorie de documente), ram\u00e2n de competenta Securitatii.
\nFilosoful reprimat<\/strong>
\nI.D. S\u00eerbu ar fi putut deveni filosof (\u00eel avea ca model moral si intelectual pe Lucian Blaga) sau estetician (sub influenta lui Liviu Rusu, care \u00eei era profesor) sau poate chiar ideolog (era comunist din ilegalitate si scria \u00een tinerete articole vag marxiste). Le putem considera pe acestea aspiratiile sale de profunzime, acoperite apoi de afirmarea ca dramaturg si prozator, de unde razbat indirect prin vocea personajelor sau direct prin marturisirile din jurnal si din scrisori. O teza de doctorat, redactata de Mihaela Bal, sustinuta \u00een toamna lui 2012 la Universitatea din Alba Iulia, sub \u00eendrumarea profesorului Mircea Braga, trateaza tocmai acest subiect. Cum teza nu a fost deocamdata publicata (dar poate fi consultata pe site-ul studiilor doctorale), am sa ma refer la ea pe departe, ca la un simptom de interpretare, \u00eentr-un context mai larg. (Mihaela Bal a publicat \u00een 2011 o carte, \u201ePrin Valea Jiului, de la Ion D. S\u00eerbu la Dumitru Velea\u201c, la editura craioveana Sitech, \u00een care \u00eesi prefigureaza cercetarea \u2013 dar, repet, nu fac aici o cronica de carte, ci analiza unui simptom de interpretare.)
\nCred ca, din 1990 \u00eencoace, s-au adunat \u00een arhivele academice c\u00e2teva zeci de teze de doctorat despre I.D. S\u00eerbu. Si subiectul prezinta \u00een continuare, pe buna dreptate, atractivitate si interes de cercetare filologica, sociologica, politologica sau de alta natura. Mihaela Bal \u00eel analizeaza din nou, cu pasiune, cu mult zel documentar si exegetic, reusind sa convinga partial prin noile sale interpretari, recapitulari sau prospectiuni, puse sub semnul unei \u201eanatomii a luciditatii\u201c, ca atitudine critica fata de lume si viziune filosofica, \u00een cadrul careia conteaza notiunile de Bine, Frumos si Adevar. Opera de fictiune si opera de confesiune sunt analizate prin prisma filosofiei sublimate sau explicite.
\nI.D. S\u00eerbu si… Mihail Sebastian<\/strong>
\nIon D. S\u00eerbu este un personaj fabulos, inepuizabil, dar un scriitor mediocru (N. Manolescu nu-l crediteaza dec\u00e2t ca memorialist). Un personaj la fel de interesant, desi din motive usor diferite, ca si, de pilda, Mihail Sebastian, cu care e \u00een buna masura simetrizabil (exercitiul comparativ \u00eemi apartine). Am vedea mai bine asemanarile dintre cei doi prozatori si dramaturgi daca nu ne-ar \u00eencurca putin cazuistica evreitatii la Mihail Sebastian. Asemanarile, c\u00e2te exista si at\u00e2t c\u00e2t pot fi acceptate \u00eentr-un util exercitiu de comprehensiune, nu sunt tematice sau estetice, ci tin de un principiu existential, ca sa zicem asa. Iata c\u00e2teva, enuntate fugitiv: preponderenta biograficului \u00een receptarea critica a celor doua cazuri, tezismul unei bune parti a operei, drama st\u00e2ngismului ideologic, gravitatia \u00een jurul unui maestru de dreapta sau virtual de dreapta ca spiritualitate, cazul insolit p\u00e2na la tragic al unor vieti fram\u00e2ntate \u00eentre extreme, biografice, politice, culturale. Nu e neglijabil nici traseul comparabil \u00een relatia cu maestrul (Nae Ionescu pentru Mihail Sebastian, Lucian Blaga pentru I.D. S\u00eerbu) si esecul identic al ucenicilor de a deveni filosofi. Si raporturile \u00een interiorul grupurilor culturale care \u00eei legitimeaza pe cei doi sunt relevante. Suficient de bine si de vizibil situati la st\u00e2nga (cu diferentele stiute si demne de un comentariu detaliat), ei sunt bruiati de prietenii lor de grup, multi suficient, iar uneori excesiv situati la dreapta, ca Mircea Eliade pentru Mihail Sebastian sau I. Negoitescu pentru I.D. S\u00eerbu. Lupta separata a fiecaruia din cei doi, Mihail Sebastian si I.D. S\u00eerbu, pentru a-si contura si pentru a-si impune o identitate bine reliefata, deci lupta cu propria generatie, cu grupul cultural caruia \u00eei apartin, cu maestrul, cu epoca, cu ideologiile ar merita o analiza comparativa ce ar deveni relevanta ca mod de interpretare, o modalitate derivata din sociologia literaturii. O modalitate care nu mai e una strict estetica, asa cum ar conveni celor mai multi dintre criticii nostri at\u00e2t de cunoscuti din generatia \u201960, cu o autoritate respectata pe buna dreptate.
\nDe fapt aici am vrut sa ajung cu aceasta \u00eenselatoare comparatie dintre Mihail Sebastian si I.D. S\u00eerbu: astazi o critica strict estetica nu mai renteaza, cum ar spune G. Ibraileanu. Am mai spus-o si eu, au mai spus-o si altii. Pe o noua spirala a istoriei se \u00eentoarce o v\u00e2rsta a criticii literare ce parea definitiv depasita. Si aceasta idee ar merita un comentariu separat, cu argumente suplimentare. Fara sa situeze polemic \u00een aceasta descendenta de principiu, desi s-ar fi putut revendica, perspectiva Mihaelei Bal (ca si a unei bune parti din critica si istoria literara consacrata lui I.D. S\u00eerbu \u00een ultimii zece ani) adopta o modalitate de exegeza mai mult morala, existentiala dec\u00e2t strict estetica.
\nLuciditate, rationalitate, libertate<\/strong>
\n\u00cen ce alta sfera dec\u00e2t aceea a rationalitatii etice am putea situa conceptul de luciditate, cu ajutorul caruia \u00eesi propune autoarea sa exploreze biografia si opera lui I.D. S\u00eerbu? Se vede bine ca el ram\u00e2ne un concept vag, moale, dar nu postmodernist din pricina moliciunii. E un concept initial fiziologic si psihologic, glis\u00e2nd spre rationalitate si moralitate \u2013 dar, categoric, nu e un concept estetic si, daca mai e nevoie sa o spunem, nu e un concept de critica literara. Autoarea lucrarii \u00eei simte impreciziile, ambiguitatile si fugile sau alunecarile, dar \u00eencearca mereu sa-l str\u00e2nga \u00eentr-un corset al unei definitii si vedem noi, daca nu vede \u00eentotdeauna autoarea, ca mereu \u00eei scapa si avem aceeasi insatisfactie ca \u00een experienta de a \u00eempacheta fumul sau ceata. Sa ne imaginam ca \u00een loc de anatomia luciditatii, exegeta si-ar fi propus sa realizeze anatomia responsabilitatii sau anatomia sperantei la I.D. S\u00eerbu. Rezultatul si reactia noastra ar fi fost aceleasi. Vagul conceptului de referinta ne-ar fi nedumerit la fel de mult. Dar sa nu absolutizam conceptul si procedarea. Autoarea nu o face. P\u00e2na la urma conceptul de luciditate nu e dec\u00e2t un pretext pentru a discuta din nou cazul I.D. S\u00eerbu dintr-un unghi nu foarte rigid, ceea ce \u00een aparenta e bine, dar fiind \u00een acelasi timp un unghi nu foarte precis, nici foarte clar, ceea ce nu mai e la fel de bine, cu toata straduinta autoarei de a-l clarifica. Aceasta e cea mai importanta critica pe care o aduc unei astfel de abordari: critica punctului de vedere imprecis sau prea vag \u00eentr-o lucrare de critica sau de istorie literara care se sprijina total pe un concept care nu e de critica sau de istorie literara. Ceea ce nu \u00eenseamna ca nu poate rezulta o cercetare filologica finalmente interesanta si utila \u00een bibliografia at\u00e2t de \u00eencarcata a subiectului.
\nDaca ar fi trebuit sa aleg o valoare extraestetica sub semnul careia sa pun si sa analizez opera lui I.D. S\u00eerbu aceasta ar fi fost libertatea, iar, \u00een acest caz, titlul si subtitlul ar fi devenit \u201eI.D. S\u00eerbu sau anatomia libertatii\u201c. Autoarea simte posibilitatea apropierii de un asemenea subiect, numai ca, intr\u00e2nd pe grila luciditatii ca pe o idee fixa, totul i se pare reductibil la aceasta. \u00cen profilul pe care i-l schiteaza autorului \u00een capitolul introductiv noteaza la un moment dat: \u201eLibertatea este luciditatea celui condamnat la vesnica \u00eenchisoare\u201c. Echivalenta poate fi \u00eentoarsa (luciditatea e libertatea celui condamnat…, \u00eensa nu e de mare folos. \u00cen finalul tezei, exegeta \u00eennoada toate marile idei \u00eentr-o fraza, str\u00e2ng\u00e2ndu-le ca \u00eentr-un nod cu fundita, unde vad concentrata memorabil toata ingeniozitatea interpretarilor: \u201eBinele, adevarul, frumosul \u00een sfera luciditatii sunt un ideal artistic al celui care stie: c\u00e2ta luciditate, at\u00e2ta libertate\u201c. Marile idei ale traditiei filosofice europene nu mai figureaza aici cu majuscule (cred ca e o scapare din condei), fiind puse \u00een acelasi r\u00e2nd cu luciditatea (o idee mai banala) si cu libertatea (o idee de alt calibru, de alta rezonanta, mai precisa si mai potrivita cu aspiratiile si implicatiile politice ale operei lui I.D. S\u00eerbu). Binele, Frumosul si Adevarul, cautate \u00een profunzimea unei opere de mize mai mici dec\u00e2t cele sperate sau investite, scot creatia lui I.D. S\u00eerbu din conjuncturile \u00een care a fost nevoita sa se afirme, pe c\u00e2nd modul particular de a trai libertatea i-ar fi aratat mai bine specificul, dupa parerea mea, dezvaluindu-i cu mai putine ocolisuri servitutile, reactiile si implicatiile politice, morale, chiar filosofice (acolo unde exista, nu peste tot) si, desigur, pe cele estetice.
\nI.D. S\u00eerbu \u00eentre
\nLucian Blaga si D.D. Rosca<\/strong>
\nNotiunea de luciditate beneficiaza de suficienta straduinta \u00een a fi definita, pentru a fi eficienta \u00een analiza. Retin asertiunea despre \u201eluciditatea ca suma a valorilor morale si estetice\u201c (s-ar fi putut adauga \u00een suma si valorile rationale, la care trimite mai direct acceptia luciditatii dec\u00e2t la valorile morale si estetice). Iata doua contexte de definitie: \u201eEste lucid acel spirit care analizeaza dialectic tot ceea ce s-a petrecut \u00eenaintea sa, care sunt metamorfozele epocii si spre ce tinde\u201c. Un singur comentariu, dar interogativ: nu e vorba \u00een aceasta definitie a luciditatii mai mult de ratiune dec\u00e2t de valori morale si estetice, iar din premisa rationalitatii nu s-ar fi putut deduce pas cu pas filosofia lui I.D. S\u00eerbu, \u00een vizibila contradictie cu filosofia misterului de la Blaga? A doua definitie a luciditatii e oarecum de sorginte hegeliana: \u201eluciditatea este constiinta constiintei unei epoci\u201c (p. 291). Aceasta evolutie spre constiinta de sine tine tot de natura rationalitatii, cu totul diferita de mecanismele g\u00e2ndirii blagiene. Si atunci, \u00eenteleg\u00e2nd astfel luciditatea, nu exista posibilitatea sa se contureze mai clar o analiza contrastiva dintre filosofia luciditatii la I.D. S\u00eerbu, ca filosofie a rationalitatii tragice, ca la D.D. Rosca, \u00een contradictie cu filosofia misterului la Blaga? Mi se pare ca I.D. S\u00eerbu a fost un discipol nepotrivit al lui Lucian Blaga, dar autoarea ipotezei, deopotriva cu alti exegeti, se straduieste mult prea frecvent sa imagineze o potrivire de idei \u00eentre maestru si discipol, sa-i armonizeze. Exista argumente de suprafata pentru armonizare (modelul moral), dar exista argumente mai temeinice, de profunzime, care \u00eei pun \u00een contradictie pe cei doi (idealism si irationalitate versus materialism si rationalitate). Teoria luciditatii, simplificata \u00een cele din urma la a considera luciditatea un sinonim al constiintei de sine, fara legaturi vizibile cu estetica si etica, devine ipoteza de lucru, careia nu i se exploateaza \u00eensa toate consecintele tocmai \u00een directiile rationalitatii, adica ale filosofiei. Cu toate aceste observatii, nascute din dorinta dialogului, nu e mai putin adevarat ca luciditatea poate fi acceptata ca ipoteza de lucru, \u00een contrapondere productiva cu ideea de libertate.
\nGrila filosofica pusa pe opera lui I.D. S\u00eerbu este, fara \u00eendoiala, potrivita cu aspiratiile scriitorului \u00een tinerete, discipol al lui Lucian Blaga, dar ea se dovedeste, \u00een cele din urma, neadecvata cu realitatile interne ale operei la maturitatea scriitorului, care si-a pierdut pe parcurs iluziile filosofice, \u00eentretin\u00e2ndu-le mai mult \u00een jurnal dec\u00e2t \u00een restul operei. Ar fi fost interesant de \u00eenregistrat si de analizat tocmai aceasta modificare a aspiratiilor interne ale operei. Cele mai bune pagini din proza, jurnalul sau corespondenta lui I.D. S\u00eerbu (nu pun aici si teatrul) pot fi acceptate ca rezonante cu perspectiva satirei filosofice voltairiene, dar ele, cele mai bune pagini, nu au nimic de a face (sau aproape nimic) cu marea filosofie de la Platon la Kant, Hegel si, daca e cazul, chiar mai \u00eencoace. Opera lui I.D. S\u00eerbu poate fi confruntata cu idei ale lui Blaga, Jung, Marx, Vaihinger, Kant, Hegel, Platon, Socrate, Aristotel (folosesc enumerarea din referintele invocate), dar confruntarea nu are prea mare relevanta, nici filosofica, nici estetica, nici de alta natura. Binele, Frumosul si Adevarul, explorate ca atare, la modul generic, ca mari idei \u00eentemeietoare si directoare ale operei, par exigente cu totul exterioare (sau, sa zicem, prea generale), relativ indiferente \u00een magnificenta lor unei opere nevoite sa-si fixeze obiective de semnificatie de alta natura si de alta statura. Nu vreau sa aduc situatia neaparat aproape de ridicol, dar ma \u00eentreb cum poti sa-ti arborezi seriozitatea totala si sa nu-ti scape un z\u00e2mbet \u00een coltul gurii analiz\u00e2nd Binele, Frumosul si Adevarul (cu majuscule) din nuvela \u201eEnuresis nocturna\u201c. Autoarei \u00eei reuseste aceasta operatiune analitica, dar \u00eesi da seama ca virtutile estetice ale nuvelei stau \u00een alta parte dec\u00e2t \u00een fundamentele unor generalitati filosofice sau morale.
\nTeoretizanta, dar putin prea filosofarda, ajunge uneori la afirmatii extrem de riscante, ca de pilda: \u201e\u00centre apriorismul lui Kant, orizontul spiritual al lui Blaga si arhetipurile lui Jung se formeaza un triunghi care rezoneaza, ca sinteza, direct \u00een creatia lui I.D. S\u00eerbu\u201c. \u00cen acest triunghi al Bermudelor, \u00eentre Kant, Blaga si Jung, ar sucomba orice scriitor! Nu e o ironie. C\u00e2nd supraliciteaza conexiunile (posibile sau nu), interpretarile sunt nefaste pentru opera lui I.D. S\u00eerbu. Apropo de ironie: nu este aceasta una din valorile definitorii pentru opera si personalitatea lui I.D. S\u00eerbu? E adevarat ca e atinsa partial \u00een analizele despre spiritul ludic si bufonerie, dar mult prea expeditiv.
\n\u00centr-o lucrare extrem de ambitioasa, autoarea tezei navaleste cu marea filosofie si o parte din marea estetica a tineretii studentesti a cerchistilor peste opera de maturitate a lui I.D. S\u00eerbu, \u00eentr-o operatiune bine pregatita care i-ar fi placut scriitorului ca exercitiu de luciditate si de autoevaluare critica. Desi poate l-ar fi \u00eentristat prin rezultate.
\nO examinare filosofica, politica sau morala a operei lui I.D. S\u00eerbu ne scoate din inertiile si din cliseele unei critici estetice, care nu ne-ar rezerva prea multe surprize. Pe alte cai, cu alte argumente, \u00eentelegem acelasi lucru: esecul unei opere si \u201eexistenta tragica\u201c a unui scriitor.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Analiza estetica a operei lui I.D. S\u00eerbu a devenit de multa vreme nesatisfacatoare. Tendinta noua, anti-estetica, se realizeaza insinuant, cu bl\u00e2ndete si aparenta modestie, fara un program explicit, fara o ofensiva polemica, dar e din ce \u00een ce mai extinsa. E un simptom despre care vreau sa glosez, pentru a evidentia \u00eenca o data noua… Cite\u0219te mai mult »In contra analizei estetice a operei lui I.D. Sirbu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8857,8856],"class_list":["post-15534","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-analiza-estetica","tag-opera-lui-i-d-sirbu"],"views":1370,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15534","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15534"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15534\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15534"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15534"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15534"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}