{"id":15439,"date":"2013-05-09T12:40:08","date_gmt":"2013-05-09T10:40:08","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15439"},"modified":"2013-05-09T12:40:08","modified_gmt":"2013-05-09T10:40:08","slug":"lungul-drum-spre-nicaieri-germanii-din-romania-deportati-in-urss-xxiv","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/lungul-drum-spre-nicaieri-germanii-din-romania-deportati-in-urss-xxiv\/","title":{"rendered":"Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati \u00een URSS (XXIV)"},"content":{"rendered":"

Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu.<\/strong> <\/em><\/p>\n

 <\/p>\n

\u201e\u00cen lagar ne-au m\u00e2ncat paduchii si plosnitele\u201c<\/strong><\/p>\n

\n

MIHAI BUTTO<\/strong><\/p>\n

Am fost ridicat \u00eempreuna cu tatal meu din localitatea Bethausen, judetul Timis. Numai pe barbati i-au luat si i-au dus la Lugoj. Pe mine si pe tata ne-a dus bunicul meu. A trebuit batr\u00e2nii care au fost acolo sa ne duca. Eu \u00eemi aduc aminte ca ne-au dus cu caruta, au fost obligati sa ne duca. C\u00e2ti am avut loc \u00een caruta. Pe caruta au fost un rom\u00e2n soldat, si un rus. N-ai putut sa fugi. Erau cu arma.
\nDupa ce am ajuns \u00een Kapitalnia, eu cu tata am ramas acolo. Erau sase baraci mari cu un etaj, facute din sc\u00e2nduri. \u00cen mijloc, pentru caldura, cherestea a fost. Baracile fusesera construite de armata germana de ocupatie, c\u00e2nd a fost acolo. Erau si lozinci germane.
\nLa \u00eenceput a fost destul de greu, ca numai pe sc\u00e2nduri am dormit. Doua r\u00e2nduri de paturi. P\u00e2na au adus paie sa ne faca saltea. A trebuit sa mergem 10-12 kilometri prin zapada ca sa luam s\u00e2rma ghimpata de unde fusese linia frontului. Trebuia s-o str\u00e2ngem, pe un lemn, si apoi sa \u00eencercuim lagarul, cu trei r\u00e2nduri. A fost frig, deja atunci au aparut multi bolnavi. Hainele pe care le-am avut noi nu au fost pentru gerul acela. Si deja atunci multi s-au \u00eembolnavit.
\nAici am primit numai ciorba de varza sau ciorba de castraveti acri, iar felul doi a fost numai o lingura de mei. N-au avut ce sa ne dea de m\u00e2ncare, nici rusii nu au avut.
\nTatal meu a fost repartizat la zidarie. El a zis ca-i zidar si s-a priceput. Pe urma a lucrat la zidarie. Ce-a fost bombardat s-a reconstruit. Iarna, \u00een frig, s-a facut. Se folosea apa fierbinte pentru malta.
\nEu am fost repartizat la cherestea. Am fost si la t\u00e2mplarie, la descarcat vagoane, bolovani am descarcat. Vreo trei kilometri mergeam pe jos. Si atunci, la \u00eenceput, erau santinele cu arme. Le-a fost frica sa nu fugim. Si ger, si zapada mare.
\n\u201eTatal meu s-a \u00eembolnavit si nu a mai putut lucra\u201c
\nTatal meu s-a \u00eembolnavit – picioare umflate de la acrituri si ce ne-a dat de m\u00e2ncare, apoi nu a mai putut lucra, a fost tot bolnav. \u00cen iunie, sau iulie, nu mai stiu, s-a facut o lista cu bolnavii pentru un lagar mic, unde au dus numai bolnavii. Si atunci eu trebuia sa ram\u00e2n acolo. C\u00e2nd am auzit ca ram\u00e2n acolo m-am dus si m-am pl\u00e2ns, eram copil, slab, mic. Sora medicala, care era din Bethausen, a vorbit cu medicul sa ma lase si pe mine cu tatal meu. M-au lasat, ce sa fac eu singur…
\nNe-au dus \u00eentr-un lagar cu bolnavi, Tuhina, tot raionul Cistakova. Deja acolo au murit foarte multi. Acolo am avut noroc, era un magaziner care m-a luat \u00een magazie, sa-i ajut acolo.
\nAcolo m\u00e2ncarea era tot ca la Kapitalnia, numai p\u00e2ine. Am avut ocazia sa ma c\u00e2ntaresc \u00een magazie \u2013 aveam numai 37 de kilograme. Si trebuia sa muncim. Eram oasele si pielea. \u00cemi mai dadea magazionerul de m\u00e2ncare. Ne duceam \u00een Cistakova, cu masina, dupa alimente. Si acolo a trebuit grija cu nu fure cineva alimentele c\u00e2nd se ducea el sa man\u00e2nce \u00een cantina. Apoi mi-a dat si mie un talon. Acolo am m\u00e2ncat la cantina, unde m\u00e2ncau muncitorii rusi civili. Era m\u00e2ncare destul de buna acolo, fata de ce am m\u00e2ncat noi. \u00cen c\u00e2teva zile m-am refacut si eu. Ne duceam la Cistakova la c\u00e2teva zile, nu \u00een fiecare zi. Numai vreo trei saptam\u00e2ni am avut norocul asta. Totusi, m-am refacut.
\nAm avut ghinion ca m-au mutat de la magazie. A venit ofiterul odata si m-a gasit ca nu eram la lucru, ci \u00een cladire. O, ce a zbierat la magaziner… A doua zi m-a dat afara la lucru. M-au dus iarasi la cherestea. Vreo trei kilometri a trebuit sa ma duc pe jos. Acolo nu au mai fost asa severi cu paza. Cei care ne-au pazit au mers cu noi, dar nu au mai fost asa severi.
\nLa Tuhina eram numai 80, sau 100. Erau doua cladiri. Barbatii \u00eentr-o camera si femeile aparte. Mai ieseam din lagar, c\u00e2nd aveam liber. Erau c\u00e2teva casi acolo, si ei erau saraci. Norocul meu a fost ca am avut de acasa haine, stofe noi. Si a cumparat-o un rus pentru fata lui. Au fost si ei saraci. Am primit 200 de ruble. Si cu banii aia am mai putut sa cumpar. Un pahar de faina de porumb costa 2 ruble. Putin am mai putut sa facem rost de m\u00e2ncare. M\u00e2ncarea a fost slaba. La amiaza am avut liber, dar nu am avut ce m\u00e2nca.
\n\u00cen vara am mai lucrat un timp si la o cladire bombardata \u00een timpul razboiului. Erau numai la 100-200 de metri de lagar. Am ajutat la zidarie. Am avut noroc ca au venit rusii cu boii sa care. Si un rus batr\u00e2n a venit cu castraveti, am fugit de am luat castraveti, pepeni, si am mai m\u00e2ncat. Ala zbiera, dar am luat. Am mai putut lua cartofi. Si tatal meu era \u00een lagar si a mai facut m\u00e2ncarea. L\u00e2nga cladirea pe care o reparam mai era un lan de porumb. Am mai m\u00e2ncat si porumb, dar numai verde.
\nZilnic au murit acolo, \u00een lagarul Tuhina. Care au fost slabiti, i-am dus afara.
\nAcolo \u00een lagar ne-a m\u00e2ncat paduchii si plosnitele. Paturile era din sc\u00e2nduri si erau pline de plosnite, numai noaptea ieseau afara.
\nTata nu mai lucra. El era acolo \u00een cazarma, n-a mai putut sa munceasca. Am avut atunci un ofiter rus, avea numai un ochi, pe celalalt \u00eel pierduse pe front. Ala a fost asa de sever, at\u00e2ta o tipat. Tatal meu, saracul, n-a mai putut. Era departe p\u00e2na la WC, 100 m. N-a mai putut si c\u00e2nd a iesit a facut pe el. A venit rusul, l-a batut c\u00e2nd l-a prins.
\nAsta s-a purtat ur\u00e2t, nu stiu de ce, poate ca el a fost pe front si a pierdut un ochi. \u00cen general au fost oameni buni.
\nEu am avut ocazia sa ma \u00eentorc cu primul transport, eram slabit. Prin ianuarie 1946 deja am auzit zvonuri ca o sa mergem acasa, bolnavii. Odata am fost bolnav, asa mare temperatura am avut. Si tatal meu \u00eemi zicea: sa nu te lasi acum, vrei sa mori?, trebuie sa mergi acasa…
\n\u00centr-o zi eram la munca si ne-a zis cineva sa ne ducem la lagar ca plecam acasa. Atunci, cu toate fortele, am fugit la lagar si deja tatal meu a fost pe masina. Mi-a zis sa ma duc sa man\u00e2nc ca pe urma ma urc si eu. P\u00e2na am m\u00e2ncare era deja dus. M-am dus apoi cu alta masina si m-am \u00eent\u00e2lnit cu tatal meu.
\n\u201eAt\u00e2ta ne-am bucurat ca am auzit ca se vorbeste rom\u00e2neste la Iasi\u2026\u201c
\nLa Iasi ne-au predat rusii la rom\u00e2ni. At\u00e2ta ne-am bucurat ca am auzit ca se vorbeste rom\u00e2neste (pl\u00e2nge). Si atunci am primit m\u00e2ncare buna, si haine ne-au dat. Am primit foaie de drum si cu orice tren am putut merge spre casa.
\n\u00censa tata nu si-a mai revenit. A fost slabit, si cu nervii. El, saracul, c\u00e2t a suferit, ca ne-au luat si pam\u00e2ntul. At\u00e2t a facut economii sa cumpere un lant de pam\u00e2nt, unde a pus el vie. Si piersici, at\u00e2tea feluri de piersici. Pam\u00e2ntul l-au dat la un rom\u00e2n din satul vecin. El s-a dus acolo si s-a batut cu ala. Pe urma, nu stiu cum s-o enervat, ca s-a spart o vena \u00een cap si pe urma si-a pierdut memoria. Apoi a ajuns si la casa de nebuni. Mult a suferit pe urma. L-au dat acasa, n-a putut mama sa stea cu el, ca \u00eeti dadea cu ceva \u00een cap.
\nEu m-am dus la Lugoj si am lucrat acolo. Pantofar, la cooperativa mestesugareasca Lugojana.
\nNu pot sa dau vina pe nimeni pentru ce ni s-a \u00eent\u00e2mplat. \u00cen general, pot sa spun, ca rusii au fost oameni de treaba. Nu dau vina pe nimeni. Vinovati, cum au fost atunci timpurile alea, comunistii. Pe noi au pus vina ca am fost nemti. Nemtii au pierdut razboiul si noi am fost vinovati.<\/p>\n

\n\u201e\u00cen timpul transportului mi-a degerat un picior, care mi-a fost bolnav toata viata\u201c<\/strong><\/p>\n

ELISABETA RUDLOF <\/strong><\/p>\n

Am fost ridicata din casa parintilor, care locuiau \u00een comuna Slatina Timisului, judetul Caras-Severin. Eu eram casatorita \u00een 1945, \u00eensa sotul era mobilizat \u00een armata germana. Ma numeam Grasl pe atunci.
\nNu aveam copii, locuiam \u00een Caransebes, unde lucram ca servitoare. M-au luat de acasa de la parinti pentru ca \u00eent\u00e2mplator am plecat \u00eentr-o duminica acasa. Nu m-am \u00eentors seara. Si dimineata au venit si m-au ridicat.
\nNe-au ridicat fara nici un motiv. Singurul motiv ca suntem de origine germana. Ne-au dus mai \u00eent\u00e2i la Slatina Timisului, la scoala, si de acolo la Sladova Veche. La scoala ne-au adunat si \u00een Sladova, aproape de gara. Eram de la anul 17-18 p\u00e2na la 35. Noi femeile nu am vrut sa ne despartim de barbatii din sat. Indiferent, propriul barbat sau altul. N-am stiu ce se \u00eent\u00e2mpla. Asa ca fiecare a dorit sa fie asigurat cumva. Ne-au \u00eembarcat \u00een vagoane si ne-au dus \u00een Rusia.
\nEu am fost dusa \u00een muntii Ural, \u00een Berozovka, regiunea Zverlovska, asa ceva. Transportul a fost greu. Frig, fara apa. Am fost 30 de persoane \u00eentr-un vagon. La Adjud, \u00eenainte de a ne trece granita, am ajuns la vagoane mai mari si am fost 60 de persoane \u00eentr-un vagon.
\nPe drum m-am \u00eembolnavit grav. Mi-a degerat piciorul, asa era de frig. \u00centr-un timp n-am mai stiu ce sa facem si ne-am pus toti asa \u00een vagon, unii \u00eentr-altii. Am luat toate paturile si le-am pus peste noi. Si piciorul asta a ramas afara, alaturi. A degerat, apoi s-a umflat, s-a facut o rana. A iesit apa, s-a scurs cumva. Am fost sase saptam\u00e2ni pe transport.
\nC\u00e2nd am iesit din vagon m-au dus imediat la spital, dar era deja rau. Si totusi a trebuit sa ram\u00e2n, am fost trei ani si jumatate.
\nLa Berozovka mai \u00eent\u00e2i ne-au dus \u00een padure. Am taiat pomi mari, am facut lemne, ce s-a trebuit sa facem. A trebuit sa-i retezam, copaci mari erau.
\nAm stiu sa tai lemne, am fost \u00eenvatata acasa. C\u00e2nd am ajuns acolo, aia ne-au zis: ce stati asa, ca boii la poarta noua? Uite, asa, asa. C\u00e2nd ne-a aratat am stiut imediat ce sa fac.
\nAu murit mai multi. Peste unii au cazut pomii, altii s-au \u00eembolnavit si au murit. Dar toti au fost \u00eenmorm\u00e2ntati cu un singur sicriu. Numai noaptea. I-au luat si i-au dus undeva \u00een padure, mai ales iarna, unde au putut ei sa faca o groapa. I-au aruncat din sicriu si i-au acoperit cu zapada. Cine stie ce-o fi fac\u00e2nd, ca nici aia nu au avut voie sa vorbeasca.
\nNu am avut m\u00e2ncare c\u00e2t trebuie, am avut paduchi. Au murit oameni. Si de foame, si de necazuri. P\u00e2inea rea, verde de multe ori, mucegaita. Dar nici rusii nu au primit altceva.
\nPoporul rus a fost un popor foarte bun. Erau buni si milosi. Daca noi ne-am dus \u00een cersit – spun drept, ca am plecat si-n cersit. Am fost flam\u00e2nzi. Nu exista o familie care sa nu-ti dea cel putin un cartof. Daca noi am fost asa de multi \u00een lagar. Nici ei nu au dus-o mai bine ca noi. Numai conducerea a fost foarte aspra.
\nNoi nici nu stiam ce cautam acolo. Statul rom\u00e2n a fost a fost aliat cu rusii si ei ne-au dat sa recladim ceea ce s-a distrus \u00een timpul razboiului.
\n\u00censa eu nu am stat \u00een Rusia p\u00e2na la sf\u00e2rsit. \u00cen 1948, \u00een iulie am ajuns acasa. Restul au ramas cinci ani. Piciorul meu a fost tot bolnav. Cu el n-am mai putut sa mai muncesc. De la genunchi p\u00e2na jos numai rana. Multi ani, si acasa, acum doi-trei ani s-a vindecat de tot. Am avut o sora, iar sora a avut o fata, si fata e la Singen, \u00een Germania, farmacista. Ea mi-a trimis un fel de medicament. Si cu medicamentul ala l-am vindecat, abia anul trecut.
\nAcasa m-am stabilit din nou la parintii mei. Sotul a fost plecat \u00een Germania si nu m-am mai \u00eent\u00e2lnit cu el. Nu s-a mai \u00eentors. A luptat pentru Germania, apoi a fost muncitor la o familie. Aia au avut o fata, acolo a fost criza de barbati, ca era razboi, si s-a nimicit mult. Fata aia s-a legat de el si a avut patru copii. Si nu s-a mai \u00eentors acasa. Si daca nu s-a mai \u00eentors dupa zece ani am divortat si am luat un alt barbat.
\n\u00cen Rom\u00e2nia am lucrat ce am putut. La parintii mei, p\u00e2na au murit. Si \u00een gospodarie. Am avut nici un hectar de pam\u00e2nt si am lucrat, cu aia am trait.
\n\u00cen Germania am venit t\u00e2rziu, au fost morti barbatii am\u00e2ndoi. Am ajuns \u00een 1991, am venit cu sora mea. Barbatul meu al doilea a avut un baiat, si baiatul ala mi-a facut actele si asa am putut sa vin. Prin Forumul German.<\/p>\n

\n

Anna Frombach – terorizata pe viata de \u201eoamenii \u00een uniforma\u201c<\/strong><\/p>\n

\n

ILARION TIN<\/strong><\/p>\n

Am \u00eent\u00e2lnit-o pe Anna Frombach la Caminul de batr\u00e2ni banateni \u201eJosef Nischbach\u201c din Ingolstadt (Peisserstrasse nr. 66).
\nA fost ridicata din com. Giarmata (jud. Timis), \u00eempreuna cu alti c\u00e2tiva zeci de consateni. Nu-si mai aduce aminte prea multe amanunte despre acele vremuri. I-a ramas \u00eentiparita imaginea \u201eomului \u00een uniforma\u201c care o zorea sa-si str\u00e2nga c\u00e2teva lucruri si sa ia alimente pentru drumul spre Rusia. A ajuns \u00een lagarul de la Krivoi Rog, \u00een Ucraina de astazi. S-a \u00eembolnavit si a fost trimisa mai devreme acasa. Stie cu precizie data \u00eentoarcerii \u00een mijlocul familiei: 29 mai 1948.
\nDespre anii petrecuti \u00een deportare refuza sa vorbeasca prea multe. Nici nu \u00eentelege de ce dorim noi astazi sa dezgropam acele timpuri tragice. Foamea, frigul, munca fortata si pribegia din tinerete i-au lasat urme ad\u00e2nci pentru tot restul vietii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu.   \u201e\u00cen lagar ne-au m\u00e2ncat paduchii si plosnitele\u201c MIHAI BUTTO Am fost ridicat \u00eempreuna cu tatal meu din localitatea Bethausen, judetul Timis. Numai pe barbati i-au luat si i-au… Cite\u0219te mai mult »Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati \u00een URSS (XXIV)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-15439","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":2041,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15439","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15439"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15439\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15439"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15439"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15439"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}