{"id":15377,"date":"2013-04-18T14:37:58","date_gmt":"2013-04-18T12:37:58","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15377"},"modified":"2013-04-18T14:37:58","modified_gmt":"2013-04-18T12:37:58","slug":"bohumil-hrabal-a-rade-printre-lacrimi-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/bohumil-hrabal-a-rade-printre-lacrimi-i\/","title":{"rendered":"Bohumil Hrabal. A rade printre lacrimi (I)"},"content":{"rendered":"

Bohumil Hrabal, L-am servit pe regele Angliei,<\/em> traducere de Jean Grosu, Bucuresti, Editura Art, 2012.<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

\u201eAnumite pete nu pot fi \u00eendepartate <\/strong><\/em>
\ndec\u00e2t prin distrugerea materialului \u00eensusi.\u201c<\/em> (Bohumil Hrabal)<\/strong><\/p>\n

\u00cen anul 1945, \u00eentr-un orasel ceh se prabuseste un avion german. O aripa cade chiar \u00een piata centrala, iar restul aparatului, ceva mai departe, pe c\u00e2mp. C\u00e2t pot de repede, oamenii, cu mic, cu mare, dau fuga spre locul incidentului, astfel ca, \u00een scurta vreme, se vor \u00eenapoia pe la casele lor cu c\u00e2te ceva ce le-ar putea fi folositor: tot felul de placi si tinichele apar chiar de a doua zi sub forma de acoperisuri la cotetele de iepuri sau de oratanii, iar bucati din tabla aripii devin aparatori pentru motocicleta unui localnic. Cu c\u00e2tiva ani \u00eenainte, Ditie, un chelner debutant angajat la restaurantul Hotelului Praga de Aur, mic de statura (luat, din acest motiv, drept \u201eun amar\u00e2t de picolo\u201c de majoritatea clientilor!), dar plin de aspiratii cum altfel dec\u00e2t marete (din punctul lui de vedere…), \u00eentelege ce vrea sa zica \u201ea avea un tel \u00een viata\u201c. Si anume, nici mai mult, nici mai putin dec\u00e2t a pune deoparte o suma considerabila de bani, dob\u00e2ndita cu pretul unei munci istovitoare de o saptam\u00e2na, pentru a o cheltui, apoi, \u00eentr-o singura noapte, cu desfatarile oferite cu generozitate de \u201eParadisu’\u201c, bordelul cel mai vestit din acea parte a orasului. Acestea sunt amanuntele cu care atentia cititorului e captata \u00eenca din primele pagini ale romanelor scriitorului ceh Bohumil Hrabal. Amanunte care demonstreaza, \u00een doar c\u00e2teva r\u00e2nduri, abilitatea autorului de a configura un extraordinar comic de situatie, st\u00e2rnind r\u00e2sul \u00een hohote, caci ce poate fi mai predestinat efectului comic dec\u00e2t descoperirea sensului vietii \u00een placerile oferite de prostituatele de la periferie sau dec\u00e2t graba membrilor unei mici comunitati de a trage toate foloasele de pe urma unui accident aviatic… Dar exact acestea sunt si elementele care individualizeaza at\u00e2t stilul lui Hrabal, c\u00e2t si sensul profund al literaturii sale. Caci, dincolo de comic, detalii precum cele amintite au darul de a pune \u00een fata cititorului o neasteptata oglinda, \u00een care acesta sa se poata contempla \u00een voie \u2013 chiar daca nu \u00eentotdeauna si cu bucurie \u2013 si a-si observa p\u00e2na si micile sau mai marile imperfectiuni.
\n\u00censa, \u00een egala masura, toate acestea deschid si calea spre trairea clipei, spre savurarea bucuriilor, fie ele si doar de moment, spre descoperirea capacitatii de a experimenta p\u00e2na la capat placerea.
\nR\u00e2su’-pl\u00e2nsu’ si <\/strong>
\nbucuria de a scrie<\/strong>
\n\u201eAm crezut \u00eentotdeauna \u00een placere, \u00een bucurie, \u00een dorinta. Chiar aspiratia eterna a oamenilor spre frumusete se afla \u00een str\u00e2nsa legatura cu acestea\u201c, sustinea Bohumil Hrabal. Afirmatia nu e deloc \u00eent\u00e2mplatoare, c\u00e2ta vreme chiar sensul moral (\u00een cel mai deplin si mai bun sens al cuv\u00e2ntului) al scrierilor sale se \u00eentemeiaza tocmai pe placere si spre aspiratia personajelor pe care le creeaza de a atinge ori de a descoperi frumusetea vietii. Prin urmare, Ditie, protagonistul romanului \u201eL-am servit pe regele Angliei\u201c, va ajunge, \u00een scurta vreme, capabil sa vada si sa exprime minunea de fiecare zi a existentei, chiar daca e vorba doar de imaginea \u00eentrezarita pentru c\u00e2teva clipe a unei femei frumoase cu rochia patata de grenadina, care aduna \u00een jurul ei albinele din vecinatate, dar care polarizeaza, deodata, si \u00eentreaga atentie a barbatilor care o privesc doar aparent dezinteresati. La r\u00e2ndul sau, Milo\u0161 Hrma, t\u00e2narul elev-impiegat din \u201eTrenuri cu prioritate\u201c, se va maturiza treptat, trec\u00e2nd de la stadiul uimirii de-a dreptul copilaresti \u00een fata perspectivei avansarii sefului de gara la rangul de inspector (\u201eUn inspector la calea ferata e ca un maior \u00een armata?\u201c) si de la atitudinea de superioara ignorare a celor care adunau resturile avionului prabusit \u00een ultimele luni ale razboiului (\u201eNu pot sa sufar oamenii str\u00e2ngatori. Eu si adunatul sau demontatul pieselor sau mai stiu eu ce alte dracovenii!\u201c), la initiative cu adevarat eroice, care, de fapt, \u00eei vor aduce si sf\u00e2rsitul. \u00cen acest fel, pe nesimtite, scrierile lui Bohumil Hrabal trec de la momentele comice la aspectele cele mai serioase si transforma r\u00e2sul initial \u00een profunda meditatie asupra sensului existentei, punctata, nu o data, de acutul sentiment de singuratate al protagonistilor sau de lacrimile pe care, oric\u00e2t \u00eencearca, acestia nu si le mai pot stap\u00e2ni. Acest r\u00e2su’-pl\u00e2nsu’ e, de altfel, \u00eenca una dintre marcile operei lui Hrabal.
\nAlaturi de ea, avem de-a face, desigur, si cu fascinatia istorisirii, pe care o traiesc mai toate personajele sale. Caci autorul a facut din palavrageala aparent mai apropiata de atmosfera c\u00e2rciumilor frecventate de bautorii de bere din Cehia dec\u00e2t de rafinata lume literara o adevarata maniera de lucru. Astfel, \u00een mai toate volumele de proza ale lui Hrabal, o povestire ia nastere din alta, ca \u00eentr-un joc al istorisirilor ce se nutresc si se influenteaza reciproc, \u00eentr-o \u00eensiruire care, parca, ar putea continua la infinit. Scriitorul \u00eensusi cauta mereu sa surprinda momentul acela privilegiat \u201ec\u00e2nd imaginile \u00eencep sa se modifice progresiv si sa se \u00eendrepte, aproape pe nesimtite, catre tar\u00e2mul legendei, al anecdotei, al fictiunii\u201c. \u00cen fond, arta narativa a lui Hrabal consta, \u00een principal, \u00een abilitatea scriitorului de a detalia complicatul si delicatul proces pe parcursul caruia realitatea \u00eensasi devine poveste, istorisire, anecdota. Altfel spus, fictiune. Mai cu seama \u201eL-am servit pe regele Angliei\u201c exceleaza \u00een zugravirea unor personaje dintre care sigur ca se individualizeaza Ditie, cel care \u00eencearca iar si iarasi sa transforme realitatea \u00eentr-o poveste bine si frumos spusa. Adica, cu vorbele lui Hrabal, \u201ene apar \u00een fata oameni care filtreaza realitatea de fiecare zi privind-o din perspectiva unei stralucite inspiratii.\u201c Nimic altceva dec\u00e2t nevoia acestor fiinte de h\u00e2rtie, \u00eempartasita pe deplin de autor, de a spune tuturor \u00eentr-un mod c\u00e2t mai convingator cum lucrurile cele mai incredibile pot fi, \u00een anumite circumstante, perfect veridice. Privita astfel, chiar existenta lui Ditie capata alte semnificatii si se dovedeste a fi mai mult dec\u00e2t o simpla \u00eensiruire a unor aventuri desprinse parca dintr-un bun roman picaresc si, cu siguranta, mult mai mult dec\u00e2t o viata traita sub semnul derizoriului.
\nDincolo de modelul <\/strong>
\nprozei picaresti<\/strong>
\n\u00cen orice caz, subiectul, cel putin \u00een liniile sale esentiale, ne duce cu usurinta catre o foarte posibila descifrare \u00een cheie palpitant-picaresca a acestui roman, scris \u00een anul 1971, \u00eensa aparut abia \u00een 1977 \u2013 si atunci, dupa numeroase am\u00e2nari si o \u00eentreaga epopee a dificilei relatii a autorului cu editorii. Ditie cel mic de stat si, aparent, nu prea mare de sfat \u00eencearca sa se faca si el cunoscut \u00een lumea chelnerilor din Praga. Ideal dificil de atins, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t nu doar concurenta e mare, ci si ascendentul pe care-l au asupra lui unii dintre superiori tinde, \u00een unele momente, sa devina o bariera de netrecut. Maestrul indiscutabil si, tot fara \u00eendoiala, modelul lui Ditie e, fara \u00eendoiala, domnul Skriv\u00e1nek, oberchelnerul care sustine cu tarie ca \u201ea fi chelner e o adevarata arta\u201c, doar cei capabili a deprinde \u00eentelegerea profunda a naturii umane put\u00e2nd visa a se ridica la \u00eenalta ei demnitate. De unde stie acest lucru? La \u00eentrebarea uimita a lui Ditie, raspunsul e unul singur: pai Skriv\u00e1nek (care, de altfel, da si replica ce devine si titlul romanului de fata), declara ritos: \u201eL-am servit pe regele Angliei.\u201c La r\u00e2ndul sau, dupa ani de zile, Ditie va ajunge sa se m\u00e2ndreasca cu decoratia cu esarfa pe care o primise de la \u00cemparatul Abisiniei spun\u00e2nd, chiar, pe urmele lui Skriv\u00e1nek si, desigur, cu \u00eentreaga modestie simulata a aceluia: \u201eL-am servit pe \u00cemparatul Abisiniei…\u201c, chiar daca cei \u00een fata carora va face acest lucru vor fi oameni simpli, dintr-o zona rurala \u00eendepartata, unde se va stabili Ditie si-si va petrece zilele si serile, altadata at\u00e2t de stralucitoare, \u00een compania c\u00e2torva animale domestice: un cal, o pisica, un c\u00e2ine si o capra…
\nDar, p\u00e2na sa ajunga acolo, Ditie (semnificativ, numele sau \u00eenseamna \u201ecopil\u201c!) va \u00eencerca sa deprinda nu doar arta de a fi un chelner de mare clasa, ci si pe aceea de a-si \u00eensusi stralucirea oamenilor de seama pe care se \u00eent\u00e2mpla sa-i serveasca la masa, convins, asemenea lui Stevens, celebrul majordom din \u201eRamasitele zilei\u201c, de Kazuo Ishiguro, ca demnitatea consta \u00eentr-un soi de mimetism deprins prin imitarea comportamentului puternicilor zilei, fara, \u00eensa, a avea si mijloacele materiale necesare pe care un astfel de comportament sa se poata \u00eentemeia.\u00a0 Asa ca Ditie pare a face mereu alegerile nepotrivite sau, \u00een orice caz, a fi \u00eentr-un permanent contratimp \u2013 mai ales cu marea Istorie: se casatoreste cu Lise, nemtoaica cu ochi verzi si pistrui de care se \u00eendragosteste lulea, numai ca povestea lor nu e menita a se \u00eencheia ca \u00een basme, cu un final de genul \u201esi-au trait fericiti p\u00e2na la ad\u00e2nci batr\u00e2nete.\u201c \u00cen primul r\u00e2nd pentru ca izbucneste cel de-al Doilea Razboi Mondial, iar Lise face parte din r\u00e2ndul simpatizantilor nazismului. Femeia moare \u00eentr-un bombardament, \u00eenca tin\u00e2nd la piept, ca pe bogatia sa cea mai de pret, o valiza plina cu timbre rare, despre care \u00eei spusese la un moment dat lui Ditie ca, la o adica, dupa ce lucrurile se vor mai linisti, i-ar putea aduce, cu conditia sa fie bine plasate si v\u00e2ndute, hotelul pe care micul chelner \u00eel visa din adolescenta. Si asa se va si \u00eent\u00e2mpla, noul proprietar fiind, probabil, sau prea fericit de achizitie, sau prea ocupat, pentru a medita prea mult asupra faptului ca timbrele apartinusera evreilor deportati \u00een cruntii ani ai prigoanei naziste… Dar lucrurile nu se puteau opri aici: dupa nemti, \u00een Cehia ajung rusii, se instaureaza comunismul, iar \u00een scurta vreme toti milionarii sunt arestati \u2013 cu exceptia lui Ditie. Care, ofensat ca fusese trecut cu vederea, se prezinta singur la politie pentru a i se face dreptate si a fi inclus \u00een r\u00e2ndul milionarilor (aduce pentru asta si extrase detaliate ale conturilor lui din banca!), omit\u00e2nd ca \u201esemenii\u201c sai milionari se aflau dincolo de gratii…
\nEvident, \u00eenca de la o prima lectura este identificabila influenta lui Jaroslav Ha\u0161ek si a bravului sau soldat \u0160vejk, personaj mult admirat de Hrabal, cel care a marturisit ca a recitit adesea paginile \u00eenaintasului sau. \u00cen paranteza fie spus, aceasta influenta este vizibila si \u00een \u201eTrenuri cu prioritate\u201c, mai cu seama \u00een atitudinile t\u00e2narului Milos, dar si \u00een scenele naucitoare care descriu modul \u00een care inspectia inopinata \u00eel gaseste pe seful de gara, printre porumbeii sai mult iubiti, cu hainele \u00een dezordine si cu uniforma plina de gainat… \u0160ejk e un fel de Sancho Panza \u00een viziune ceha, prins \u00een capcana uriasa a Primului Razboi Mondial, seman\u00e2nd din multe puncte de vedere cu numeroase personaje ale lui Hrabal. \u00cen plus, asemenea lui Ha\u0161ek, Hrabal a intuit valentele stilistice ale limbajului colocvial, pe care l-a si deprins, de altfel, \u00een lungile ore petrecute \u00een berariile din Cehia (pe care, dupa cum el \u00eensusi spunea, le frecventa cu mult mai multa placere dec\u00e2t orice \u00eentrunire literara!) si care l-au ajutat sa impuna \u00een proza secolului XX neasteptatul model narativ al unui sir de anecdote ce dau cititorului impresia ca nu se vor sf\u00e2rsi niciodata.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Bohumil Hrabal, L-am servit pe regele Angliei, traducere de Jean Grosu, Bucuresti, Editura Art, 2012.   \u201eAnumite pete nu pot fi \u00eendepartate dec\u00e2t prin distrugerea materialului \u00eensusi.\u201c (Bohumil Hrabal) \u00cen anul 1945, \u00eentr-un orasel ceh se prabuseste un avion german. O aripa cade chiar \u00een piata centrala, iar restul aparatului, ceva mai departe, pe c\u00e2mp.… Cite\u0219te mai mult »Bohumil Hrabal. A rade printre lacrimi (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[8798,8799],"class_list":["post-15377","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-bohumil-hrabal","tag-l-am-servit-pe-regele-angliei"],"views":1041,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15377","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15377"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15377\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15377"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15377"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15377"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}