{"id":1537,"date":"2010-02-18T05:20:20","date_gmt":"2010-02-18T03:20:20","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1537"},"modified":"2010-02-18T05:20:39","modified_gmt":"2010-02-18T03:20:39","slug":"elena-mosuc-super-gilda-la-scala-din-milano","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/elena-mosuc-super-gilda-la-scala-din-milano\/","title":{"rendered":"Elena MoSuc, Super-Gilda la Scala din Milano"},"content":{"rendered":"


\nRevolutia<\/strong>
\n\u00cen vara lui 2007, renumita soprana Elena Mosuc a debutat pe cea mai faimoasa scena lirica a lumii, cu rolul Violetta din \u201eTraviata\u201c. A st\u00e2rnit o impresie cu totul speciala, a repurtat un succes major, cu aclamatii la scena deschisa. O noua invitatie a venit firesc \u00een ianuarie 2010, tot pentru o opera verdiana, \u201eRigoletto\u201c. A avut programate trei spectacole si, p\u00e2na la urma, a c\u00e2ntat sapte \u00een numai doua saptam\u00e2ni. Ce s-a \u00eent\u00e2mplat? Un fapt greu de imaginat la un asemenea teatru, dar care a demonstrat ca \u00eesi respecta clasa.
\nInterpreta premierei urma sa fie t\u00e2nara Jessica Pratt, nascuta \u00een Marea Britanie, actualmente rezidenta \u00een Australia. Numai ca \u00eenca de la primele repetitii, impresia lasata staff-ului artistic nu a mers spre favorabil. La r\u00e2ndul ei, Elena Mosuc \u00eesi facea obisnuita demonstratie de maiestrie. Asa \u00eenc\u00e2t, chiar \u00eenainte de repetitia generala, St\u00e9phane Lissner, Sovrintendente si director artistic, Ilias Tzempetonidis, noul director de casting si dirijorul James Conlon au hotar\u00e2t eliminarea totala a Jessicai Pratt din distributie. Elena Mosuc a fost imediat solicitata sa se angajeze la un veritabil tur de forta, proba de anduranta pe care, trebuie s-o spun de la bun \u00eenceput, a sustinut-o cu mare brio si deosebit profesionalism. Am vazut ultimele doua spectacole ale seriei rezervate Elenei Mosuc si am ramas impresionat de prospetimea vocii, fara urma de oboseala, de parca s-ar fi aflat la prima serata.
\n\u00centorsatura petrecuta la Teatro alla Scala \u00een aceasta prima luna a anului a fost, practic, o revolutie. Sigur ca se pune \u00eentrebarea de ce a fost distribuita initial o soprana care nu corespundea \u00eenaltei stachete a teatrului. O scena de prestigiul Scalei nu-si poate permite teste. Una dintre scuze ar putea fi ca alegerea fusese facuta cu ceva timp \u00eenainte de fostul director de casting, Luca Targetti, noul venit av\u00e2nd alte repere. Ne amintim ca managementul milanez se mai confruntase cu o situatie similara si \u00een 2008, c\u00e2nd interpretul prevazut pentru rolul titular din \u201eDon Carlo\u201c fusese \u00eenlocuit de St\u00e9phane Lissner la deschiderea de stagiune, dupa repetitia generala. Vor mai exista la Scala asemenea situatii care risca sa devina obisnuinta? Ram\u00e2ne de vazut.
\nT\u00e2nar la 68 de ani<\/strong>
\nDevenit deja o legenda a teatrului liric, baritonul Leo Nucci si-a facut din personajul titular al operei lui Verdi rolul-emblema. L-a interpretat de peste 450 de ori pe scenele mondiale, \u00een spectacolul cu nr. 400, desfasurat anul trecut \u00een \u201egroapa cu lei\u201c de la Parma, av\u00e2nd-o ca partenera preferata tot pe Elena Mosuc.
\nItalianul construieste portretul nefericitului bufon \u00een marea traditie a \u00eenaintasilor ilustri, cu trairi intense, apasari interioare generate de spectrul blestemului, turbulente, explozii de sf\u00e2sietoare durere, balansari \u00eentre luminozitatea momentelor oferite de fiica sa si tensiunea confruntarilor cu curtenii Ducelui. Poate ca acum, la 68 de ani, Nucci \u00eesi economiseste eforturile \u00een jocul scenic, dar c\u00e2nta absolut exemplar. Pare un miracol modul \u00een care a reusit sa-si conserve vocea, fara sa fie nevoit sa recurga la subterfugii gen respiratii scurtate ce fragmenteaza cursivitatea frazelor muzicale. Mobilitatea de glas, care aminteste de \u00eenceputurile ca bariton briliant, este la locul ei si trioletele duetului \u201eS\u00ec, vendetta…\u201c, deseori aproximate de altii, sunt usor descifrabile. Vibrato-ul nu a atins \u00eenca amplitudini deranjante. Acutele sunt sigure si sustinute. Nucci, cu complicitatea sefului de orchestra, a propus versiunea traditionala, mult iubita de public, \u00een care lipsesc doar notele \u00eenalte de Mi bemol (\u201e… un vindice avrai\u201c, actul al III-lea) si Fa diez (\u201e… all’onda!\u201c, actul ultim). Baritonul are \u00een s\u00e2nge scriitura verdiana, o serveste cu glasu-i \u00eenzestrat cu generoasa timbralitate, dramatismul rolului este subliniat prin impulsuri at\u00e2t de accentuate \u00eenc\u00e2t c\u00e2teodata depasesc tonul just.
\n\u00cen alta seara, am urmarit tot un italian, veche cunostinta bucuresteana din zilele recentului Festival International George Enescu, Alberto Gazale. Atunci a fost Iago \u00een \u201eOtello\u201c de Verdi, acum Rigoletto. Departe de a avea velurul de glas si nici anvergura dramatica proprii lui Nucci, sun\u00e2nd deseori liniar si cu acute descarnate (monologul \u201ePari siamo\u201c) sau scurte (La bemol-ul final al duetului \u201eS\u00ec, vendetta\u201c), baritonul a conturat totusi rolul bufonului cu preocupare si daruire.
\nInterpretare referentiala<\/strong>
\nCreatia Elenei Mosuc \u00een rolul Gilda frizeaza idealul. Vocea afiseaza claritate si limpezime, timbrul este consistent si bogat \u00een registrul central, evolu\u00e2nd spectaculos \u00een cel acut si supra-acut, cu stralucire si penetranta suverana. Rememorez c\u00e2teva note \u00eenalte… Re bemol-ul de la finele duetului cu Ducele, care a plutit peste cel al tenorului Stefano Secco, prelungul Mi bemol al ariei \u201eCaro nome\u201c, \u00eencarcat de uimitoare vibratie expresiva, Mi bemol-ul duetului \u201eS\u00ec, vendetta\u201c, care a pregatit minunat La bemol-ul baritonului Nucci si toata tesatura vocala acuta cu care a dominat clar cvartetul din actul al IV-lea.
\nMarea sala a Scalei a rezonat de pretioasele armonice ale glasului sopranei. Dar nu numai acestea au fost virtutile care au impresionat si au condus la triumf. Elena Mosuc este un maiestrit lector al partiturii, din unghi vocal si dramaturgic. Trairile personajului, puritatea pasiunii pentru necunoscutul care se ascunde sub mantia lui Gualtier Mald\u00e8, dragostea pentru tatal ei, implorarile, socurile la descoperirea adevaratei fete a iubitului, sacrificiul suprem, totul a fost zugravit cu puternica implicare, cu mare sensibilitate, cu joc scenic neobosit si sugestiv. Hotar\u00e2t lucru, Elena Mosuc este o c\u00e2ntareata-artista totala.
\nPerformanta ei de voce vine dintr-o ad\u00e2ncita si analitica citire a desenelor muzicale verdiene, pusa \u00een glas cu minutiozitate de \u00eentelegere si constructie, pornind de la \u00eenaltimea stap\u00e2nirii perfecte a tehnicii belcantiste cu care \u00eenzestreaza romantismul propriu maestrului de la Busseto. Frazele muzicale sunt modelate la infinit, \u00eencarcate cu sensuri si devin seducatoare. Comentariul este exemplar, definind marea arta. Rar mi-a fost dat sa aud asemenea varietate de culori puse \u00een slujba expresiei ad\u00e2nci. Legato-ul curge perpetuu \u00een unduiri, atacurile \u00een pianissimo sunt urmate de crescendi si decrescendi de subtil rafinament (\u201e… a te sempre volera\u201c din aria \u201eCaro nome\u201c), filigranul coloraturilor \u2013 fluide sau \u00een staccato \u2013 este de o delicatete vecina cu irealul, impresion\u00e2nd prin muzicalitate si perfectiunea intonatiei. Probele nu vin numai din eterata \u201eCaro nome\u201c (aplauze nesf\u00e2rsite!). Iata, dupa zicerea \u201eCiel! dammi coraggio!\u201c \u00een care, \u00een numai patru masuri, artista \u00eencarca emotie c\u00e2t \u00eentr-un rol \u00eentreg, aria \u201eTutte le feste al tempio\u201c apare ca o naratiune trista, cu accentuari dulci si suav-evocatoare. Palpitatiile din \u201ePadre, in voi parla un angel consolator\u201c sunt pline de nuante. (Entuziasmat, publicul Scalei a cerut bis dupa duetul \u201eS\u00ec, vendetta\u201c, refuz\u00e2nd parca sa tina cont ca… se trasese cortina dupa finalul de act.) Ultimele cuvinte ale Gildei muribunde, \u201eLass\u00f9 in cielo, vicino alla madre\u201c, c\u00e2ntate cu sunet limpid si exprimare transcendentala, au dus sublimul la extrem.
\nCompania<\/strong>
\nMa asteptam la mai mult de la tenorii Stefano Secco si Gianluca Terranova, care au alternat \u00een rolul Ducelui de Mantua. Primul a parut destul de oscilant \u00een emisia sonora, cu sunete meschine \u00een registrul acut (celebra \u201eLa donna \u00e8 mobile\u201c nu a fost aplaudata!), opacitati si chiar intonatii defectuoase (recitativul \u201eElla mi fu rapita\u201c al ariei \u201eParmi veder le lagrime\u201c). Cel de-al doilea a afisat o timbralitate mai placuta, mai rotund \u00eenvesm\u00e2ntata si care \u00eesi face un crez din urmarea liniei vocale. Dar notele \u00eenalte nu conving prin focalizare, prin concentrare si par scurte, chiar \u00een \u201eLa donna \u00e8 mobile\u201c sau cvartet. Pe alocuri c\u00e2nta neglijent (duetul cu Gilda), fara fermitate.
\nO buna impresie au lasat basul Marco Spotti (Sparafucile) \u2013 \u00een special \u2013 si mezzosoprana Mariana Pentcheva (Maddalena), \u00eensa, pentru rolul Monterone, basul Ernesto Panariello s-a lansat \u00een sarje excesiv veriste.
\nEleganta <\/strong>
\nLa pupitru, americanul James Conlon a stiut sa gaseasca drumul catre sufletul legendarei orchestre a teatrului Scala, un ansamblu cu solida personalitate forjata \u00een timp si sub baghete celebre. Spiritul verdian este \u00eenradacinat \u00een admirabilii instrumentisti, traditia \u2013 puternic consolidata, omogenitatea partidelor si propriile virtuti de sunet, catifelat, dar si incisiv, sunt branduri recunoscute. Dirijorul s-a pliat cu multa elasticitate si a adus eleganta discursului melodic, subliniind cu pricepere at\u00e2t lirismul c\u00e2t si dramatismul opusului. La prima seara din cele doua urmarite, mici scaderi au venit din usoarele decalaje ale interventiilor corale \u201eZitti, zitti\u201c si \u201eCoi fanciulli e co’dementi\u201c. Maestru de cor, Bruno Casoni.
\nProductia…<\/strong>
\n… scaligera a operei \u201eRigoletto\u201c \u00eemplineste aproape doua decenii. Poarta semnatura originala a tripletei Gilbert Deflo (regia), Ezio Frigerio (decoruri) si Franca Squarciapino (costume), reluarea de acum fiind \u00eengrijita de Lorenza Cantini. O montare clasica, de epoca, cu abundenta de detalii si coloristica frumoasa. Luxul curtii Ducelui este realmente orbitor, vitralii superbe \u00eentregesc imaginea. Oarecum surprinzatoare mi
\ns-a parut plasarea actiunii ultimului act \u00eentr-un soi de fabrica parasita, \u00een locul obisnuitului han al lui Sparafucile. Prin jocul scenic al eroilor principali, al solistilor comprimari si coristilor, spectacolul a avut vivacitate, veridicitate si dinamism.
\nLeo Nucci:
\n\u201eElena, esti numarul 1!\u201c<\/strong>
\nSuccesul Elenei Mosuc a fost urias. Ca si dupa \u201eTraviata\u201c din 2007, membrii orchestrei Scalei i-au dedicat o fila de afis cu semnaturile lor, acordate \u201e… cu stima si afectiune\u201c, pe care maestrul Conlon a completat-o: \u201eElenei, cu cea mai mare afectiune pentru vocea ei splendida si umanismul sau\u201c.
\nOare ce ar mai fi de adaugat, c\u00e2nd \u00eensusi marele bariton Leo Nucci a autografiat pe partitura artistei rom\u00e2nce: \u201eRatiunea de a continua sa mai interpretez Rigoletto este de a c\u00e2nta cu tine. Elena, esti numarul 1! Te admir mult! Al tau, Leo Nucci\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Revolutia \u00cen vara lui 2007, renumita soprana Elena Mosuc a debutat pe cea mai faimoasa scena lirica a lumii, cu rolul Violetta din \u201eTraviata\u201c. A st\u00e2rnit o impresie cu totul speciala, a repurtat un succes major, cu aclamatii la scena deschisa. O noua invitatie a venit firesc \u00een ianuarie 2010, tot pentru o opera verdiana,… Cite\u0219te mai mult »Elena MoSuc, Super-Gilda la Scala din Milano<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[1165,1167,524,1166,1164,1168,1163],"class_list":["post-1537","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-rigoletto","tag-dirijorul-james-conlon","tag-elena-mosuc","tag-jessica-pratt","tag-leo-nucc","tag-teatro-alla-scala","tag-traviata"],"views":2715,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1537","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1537"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1537\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1537"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1537"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1537"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}