{"id":15355,"date":"2013-04-18T13:49:23","date_gmt":"2013-04-18T11:49:23","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15355"},"modified":"2013-04-18T13:49:23","modified_gmt":"2013-04-18T11:49:23","slug":"evolutia-criticii-o-poveste-de-istorie-literara","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/evolutia-criticii-o-poveste-de-istorie-literara\/","title":{"rendered":"Evolutia criticii, o poveste de istorie literara"},"content":{"rendered":"

Alex Goldis, Critica \u00een transee. De la realismul socialist la autonomia esteticului,<\/em> Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2011.<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

Ma g\u00e2ndeam, din pragul unui proiect pe care sa mi-l fi propus eu \u00eensumi, ca nu ar fi prea multe lucruri interesante de spus despre evolutia criticii noastre postbelice. Lucrurile sunt prea bine cunoscute, au fost mult discutate, \u00eenfatisate ca atare \u00een numeroase sinteze. Critica literara din perioada stalinista, ca interpretare libera a operelor si selectie a valorilor pe criterii estetice, nu exista. Realismul socialist a uniformizat toate personalitatile si toate discursurile. G. Calinescu si Ion Vitner erau constr\u00e2nsi sa spuna cam aceleasi lucruri, sa promoveze aceleasi idei politice si aceleasi false valori, \u00een numele ideologiei comuniste, proclamata singura valabila. Au venit schimbarile din jurul anului 1965 si au adus eliberarea de dogmatisme si prejudecati. O noua generatie de critici a venit cu un suflu nou, sprijinita de o noua literatura si sprijinind-o ea \u00eensasi \u00een contul unei occidentalizari treptate, astfel \u00eenc\u00e2t la sf\u00e2rsitul deceniului sapte peisajul valorilor literaturii rom\u00e2ne contemporane era complet diferit fata de anii ’50. Un astfel de rezumat e simplist si nu ar aduce, desigur, nimic nou. Sporul de cunoastere ar fi nul. Cu asemenea generalizari nu ajungi departe. Se poate \u00eensa si altfel. Subiectul cartii de debut a lui Alex Goldis, \u201eCritica \u00een transee. De la realismul socialist la autonomia esteticului\u201c, este tocmai evolutia criticii rom\u00e2nesti postbelice \u00een intervalul 1948-1970. Initial autorul voise, dupa cum marturiseste \u00een argumentul cartii, sa identifice tipurile de critica sau modelele teoretice ale criticii, realiz\u00e2nd o cartografiere a principalelor directii, \u00een functie de relatia lor cu marxismul, structuralismul, fenomenologia si noua critica franceza. \u00cen locul descrierii unui tablou static al noii critici rom\u00e2nesti gata constituite, \u00een mod aparent miraculos, \u00een 1965, daca ar fi neglijat perioada de eclipsa a spiritului critic de dinainte de 1960, exegetul a preferat sa releve procesul dinamic al constituirii acestor forme, ceea ce a impus explorarea \u00een ad\u00e2ncime temporala a etapei anterioare, p\u00e2na la 1948, d\u00e2nd o explicatie prozaica transformarilor. \u00cen fond, dilema autorului era: sa scrie o carte de critica literara, despre modele \u00eenafara contextelor, sau una de istorie literara, preocupata de un proces ideologic, cu cauze, conjuncturi si efecte, care sa arate cum au aparut aceste modele? Rezultatul este o combinatie naturala \u00eentre cele doua.
\nAm putea denumi fenomenul \u00een sintagme sinonime aproximative: iesirea din proletcultism, emanciparea criticii de sub dominatia ideologiei politice, sincronizarea sau occidentalizarea criticii rom\u00e2nesti postbelice. Sunt etapele progresive ale unui fenomen complex. Fiecare formulare dintre acestea posibile are \u00eensa limitele ei.
\nIstoria cristalizarii noii critici rom\u00e2nesti se confrunta dar nu se confunda cu istoria politica a unei \u00eentregi perioade. Realismul socialist a devenit o ideologie de referinta obligatorie \u00een varianta a doua, un \u201epersonaj central\u201c. Liberalizarea si occidentalizarea de dupa 1965 nu au \u00eensemnat o ruptura totala si brusca nici de marxism-leninism, nici de inertiile persistente insidios ale unei perspective sociologizante si politizante \u2013 dupa cum demonstreaza atent exegetul. Rezistenta la schimbare a vechilor sustinatori ai realismului socialist a \u00eent\u00e2rziat si a \u00eencurcat emanciparea. Politicul si esteticul s-au bruiat reciproc. De aceea, \u00een mod firesc, evolutia criticii noastre postbelice nu poate fi cercetata si explicata corect si plauzibil fara relatia cu ideologia politica. Aceste premise \u00eei asigura cartii lui Alex Goldis o buna regie a ideilor critice, prima dintre calitatile remarcabile ale exegetului. Expunerea parcurge momentele interne ale realismului socialist, observ\u00e2nd trecerea de la dogmatismul sever (proletcultismul obtuz, stalinist, numit de critic \u201erealismul socialist integral\u201c) la o timida deschidere a marxismului \u00eensusi, eliberat de stalinism din 1953 (momentul considerat de exeget al \u201erealismului socialist minimalist\u201c), ce permite o revizuire abia perceptibila a conceptului \u00eensusi de realism socialist, p\u00e2na atunci talonat de modelul sovietic, prin tentativele revizioniste (care fac apelul la o noua calitate \u00een nuvela, trimit mai ferm la repere din clasicism si modernism), chiar daca sanctionate drastic. \u201eRazboiul de transee\u201c continua prin evidentierea altor modalitati literare spre 1960, prin reconsiderarea a \u00eensusi marxism-leninismului si, mai ales, prin marea bresa facuta \u00een dogmatism de catre sustinerea \u201erealismului netarmurit\u201c promovat de Roger Garaudy din interiorul st\u00e2ngii occidentale bine creditate. Dintr-odata, realismul nu e admis \u00eentr-un singur fel, ca realism socialist exclusivist, ci ca un realism felurit, criticabil \u00een diversificarea lui, dar \u00eenregistrat si glosat \u00een experiente estetice relativizante. Acesta e, de fapt, c\u00e2stigul important al etapei: relativizarea realismului socialist. Critica de \u00eent\u00e2mpinare \u2013 mai observa cu perspicacitate Alex Goldis \u2013 introduce \u00een cronica literara noi \u201etactici de lectura\u201c, prin care elogiaza originalitatea mijloacelor de expresie, evidentiaza constituirea unui univers particular al scriitorului, diferentiat de alti scriitori si de alte universuri particulare, ceea ce estompeaza importanta ideologiei unice si obligatorii. Primele doua capitole, pe care le-am rezumat aici, prezinta tocmai povara unui trecut de care trebuia sa se elibereze noua critica pentru a-si dob\u00e2ndi independenta estetica. Capitolele III, IV si V ar fi constituit configuratia cartii \u00een prima intentie a cercetatorului, daca s-ar fi limitat la a \u00eenfatisa numai victoriile criticii rom\u00e2nesti din deceniul sapte: occidentalizarea referintelor si a perspectivelor critice, revendicarea fatisa de la noua critica franceza, instaurarea calinescianismului ca model absolut si triumf al talentului, proclamarea autonomiei esteticului, adoptarea criticii imanente a operei ca univers autonom si a eseului, liber de orice metode si ideologii, ca singura solutie de analiza si sinteza critica. Efectele secundare ale unei asemenea atitudini pot fi \u00eentelese, \u00een cele din urma, drept carente sau limite (unele evitabile) ale noii critici: reticenta fata de orice metode critice, respingerea oricarei ideologii (de pilda, a variantei anticalinesciene de critica filosofica propusa de Nicolae Balota), conotata negativ prin raportarea fixista la ideologia politica, suspiciunea de principiu fata de critica totala ca posibila subminare a exclusivitatii criteriului estetic. Alex Goldis, cu un larg orizont problematic, analizeaza toate aceste implicatii si consecinte.
\nPoate ca as fi rezervat un subcapitol si altui fenomen interesant aparut \u00een atmosfera euforica a acestei critici pure: nu doar marginalizarea sau relativizarea istoriei literare ca disciplina indispensabila si inseparabila de critica literara, ci suspendarea ei, asimilarea sau chiar absorbtia ei, echivalenta cu anularea. \u00cen fond, \u00een loc de \u201eposibilitatea criticii si a istoriei literare\u201c, Nicolae Manolescu ar fi putut scrie mai bine, ca postfata la prima sa carte, un manifest despre imposibilitatea istoriei literare. De fapt, aceasta si este concluzia confruntarii dintre legitimitatea celor doua, concluzie si mai clara \u00een postfata de la volumul urmator, cel despre metamorfozele poeziei. Critica si istoria literara se exclud, nu se completeaza. Opera nu exista obiectiv, ea fiinteaza numai \u00een constiinta criticului. Prin urmare, opera literara nu are istorie. Protagonistii criticii pure din deceniul sapte, pusi \u00een fata evidentelor istoriei literare, ajung la concluzia ardeleanului care vede o girafa: asa ceva nu exista. \u00cen masura \u00een care se detaseaza de orice istorie, de orice ideologie, de orice determinatii sau relatii, critica literara devine pura, expresia subiectiva a constiintei unei valori autonome. Aceasta e himera criticii noastre iesite din proletcultism: sa nu mai depinda de nimeni si de nimic \u2013 nici ea, nici opera, nici interpretarea ei. E visul inteligentei libere. Nu are importanta ca \u00een acest fel criticul nu-si comunica dec\u00e2t continutul propriei constiinte, care nu se confunda cu opera sau operele pe care le aproximeaza, le substituie si le reinventeaza. Dupa aceasta logica, opera ram\u00e2ne, de fapt, inaccesibila \u00een misterul unicitatii ei, o enigma neexplicata: existenta ei e probabila, ipotetica, fictiva, ca si constiinta criticului. Opera nu exista, exista numai constiinta ei, prin criticul care decide totul: valoarea, durabilitatea, sensurile. \u00centre timp, opera, prin nu stiu ce tertip, se comunica, totusi, fara intermediar, altora, cititorilor obisnuiti (care, evident, au si ei constiinta, chiar daca nu at\u00e2t de experta cum e constiinta criticului, chiar daca nu-si propun sa scrie istoria literaturii, proiect deopotriva imposibil si eronat); opera se comunica, deci, printr-o clandestinitate inadmisibila, ocolind constiinta criticului, unde parea ca statuse p\u00e2na de cur\u00e2nd prizoniera, astept\u00e2nd sa fie comunicata. Filosofia subiectiva a operei e erezia simetrica a unei filosofii obiective a operei, ambele la fel de libere, de responsabile si de pline de initiativa \u00een manipularea acestei \u00eenchipuiri care este literatura. Hulitei istorii literare (care, evident, nu exista, iar, daca se iluzioneaza ca exista, e ilegitima, ba, mai grav, e eronata!) nu-i ram\u00e2ne dec\u00e2t sa \u00eenregistreze si sa relateze aceste fantezii teoretice celor care sunt capabili sa se sustraga acestor himere absolute.
\nAlex Goldis arata, cu tact si rabdare, cum ia nastere la noi aceasta himera a criticii pure \u00een anii ’65-’70, dupa trauma subordonarii totale fata de ideologia politica din anii \u201950. E un istoric literar (da, un istoric literar) impresionat de iluzia acestei critici pure, imanente, pentru care nu exista nimic \u00eenafara operei, nici lumea, nici biografia scriitorului, nici un fel de determinism, dupa cum se poate constata din analiza speciala consacrata celor mai bune carti de critica ale deceniului sapte (Adrian Marino despre Macedonski, Mihail Petroveanu despre Bacovia, I. Negoitescu despre Eminescu, Lucian Raicu despre Rebreanu, Nicolae Manolescu despre Maiorescu, Ion Pop despre avangardism). \u00cei vede limitele si de aceea releva tentativele de iesire din acest exclusivism estetic cuceritor (Nicolae Balota despre Urmuz, Sorin Alexandrescu despre Faulkner, Liviu Petrescu despre realitate si romanesc) si \u00eentelege foarte bine reactiile: \u201eDupa doua decenii de scurtcircuitare permanenta a literarului, era fireasca pledoaria deschisa pentru o critica pura care separa discursul literar de toate celelalte tipuri de limbaje. Pentru criticii saizecisti, interpretarea \u00eensemna prin excelenta utopia \u00eent\u00e2lnirii pure (spun \u201eutopia\u201c, pentru ca aceasta tabula rasa era imposibila) a criticului cu opera, fara medierea vreunei idei de natura filozofica, sociologica, istorica, ideologica etc. (…) Necomparatista prin natura ei, critica pura izola fiecare scriitor \u00een eprubeta, consider\u00e2ndu-l unicat absolut. Simplul gest de a-l compara cu alti scriitori sau de a banui contactul cu o filozofie anume echivala cu a-i nega singularitatea\u201c (p. 270). C\u00e2nd aceasta critica estetica pura va tolera alaturi de ea critica filosofica, sociologica, psihanalitica, stilistica, structuralista, comparatista etc, plus o istorie literara re\u00eennoita, abia atunci diversificarea formelor criticii va intra \u00een normalitate.
\nNasterea adevaratei critici literare rom\u00e2nesti \u00een deceniul sapte e o poveste de istorie literara pe care Alex Goldis o relateaza cu inteligenta si spirit critic, cu o rara acuratete a naratiunii si cu o argumentatie bine strunita \u00een evidentierea unei deveniri. Autorul are perspicacitatea de a evidentia personalitatile si originalitatile lor de afirmare si de autodefinire. Pentru ca, evident, nu exista o singura critica, exista tot at\u00e2tea forme de critica c\u00e2ti critici de talent exista. Ar trebui, poate, sa admitem ca critica literara, ca disciplina, nu este dec\u00e2t o inventie a criticilor literari. \u201eAcestia sunt de obicei profesori, \u00abdoctori \u00een literatura\u00bb, cum le spunea Mauriac, si lor le revine meritul de a fi descoperit ca literatura se poate nu numai citi, dar si studia\u201c. (Recunoasteti parafraza si citatul din ultimele doua fraze?)
\nIstoria literara nu e chiar at\u00e2t de reprobabila si imposibila, mai ales daca \u00eenalta un monument criticii literare, tentate sa o dispretuiasca sau doar sa o subestimeze dintr-un simpatic complex de superioritate. Evolutia criticii literare nu exista dec\u00e2t \u00een constiinta istoriei literare, nu e un fapt obiectiv (nu-i asa?), exista at\u00e2tea versiuni subiective c\u00e2ti istorici literari stiu sa o relateze sau, mai degraba, sa o inventeze. Povestea merita continuata pentru deceniile opt-noua si cred ca Alex Goldis o va face cu aceeasi stiinta (de istoric literar) si acelasi talent (de critic literar).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Alex Goldis, Critica \u00een transee. De la realismul socialist la autonomia esteticului, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, 2011.   Ma g\u00e2ndeam, din pragul unui proiect pe care sa mi-l fi propus eu \u00eensumi, ca nu ar fi prea multe lucruri interesante de spus despre evolutia criticii noastre postbelice. Lucrurile sunt prea bine cunoscute, au fost mult discutate,… Cite\u0219te mai mult »Evolutia criticii, o poveste de istorie literara<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4220,8787],"class_list":["post-15355","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-alex-goldis","tag-critica-in-transee-de-la-realismul-socialist-la-autonomia-esteticului"],"views":2018,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15355","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15355"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15355\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15355"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15355"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15355"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}