Acum vreo zece ani am primit la Atena vizita unui fost coleg de la o facultate din Utrecht. Olandezul participase la un congres, avea o jumatate de zi libera si voia sa viziteze orasul. L-am dus \u00een Plaka, cartierul micilor magazinase cu produse locale, pe strazile vechiului polis elen, sub Akropole. Loc cu un specific absolut, unic \u00een lume.
\n\u00centr-unul dintre aceste mici magazine, \u00een care produsele sunt expuse cu fast si eleganta, oaspetele a vazut un bust din ghips al lui Aristotel. Era un kitsh, dar olandezul a vrut sa-l cumpere.
\n\u201eC\u00e2t costa?\u201c, am \u00eentrebat, fac\u00e2nd pe traducatorul.
\n\u201e300 de euro\u201c, a spus v\u00e2nzatorul.
\nSuma la care eu am \u00eencremenit. Nu \u00eensa si olandezul. El a bagat m\u00e2na \u00een buzunar, si-a scos portofelul, a numarat pe tejghea banii. Atunci l-am vazut \u00eensa pe v\u00e2nzator ca ia bustul si-l pune la loc \u00een raft.
\n\u201eCe faci? Nu i-l vinzi\u201c
\n\u201eUite ce e, m-a apostrofat. Te vad femeie serioasa. Mie cu nenorociti de-astia te rog sa nu-mi mai vii pe-aici. Cum adica, eu \u00eei spun o suma si el baga m\u00e2na \u00een buzunar, asa, ca la neoameni, fara nici o vorba? Dar ce crede el, ca eu pentru banii lui stau aici de dimineata p\u00e2na seara la usa magazinului? Vasazica, se opreste, intra, scoate banii, nu se tocmeste cu mine, nu ma \u00eenvredniceste cu o vorba, nu ma lasa sa-l \u00eentreb si eu de unde vine, c\u00e2t ar face asa ceva pe la ei, cum se c\u00e2stiga banul pe-acolo, cum o duc oamenii? Pai eu cu ce ma aleg dupa ziua asta pierduta? Cu banii lui? Ce le spun eu prietenilor deseara la un ouzo? Ca a venit unul din Olanda, dar nu am aflat nimic de la el, ca si c\u00e2nd n-ar fi trecut un strain pe la mine, mi-a aruncat doar ca prostul, o suma c\u00e2t nu facea marfa, fiindca n-a vrut sa se tocmeasca si-a plecat? Pai de-aia crede el, nenorocitul, ca tinem noi magazinele-n Plaka?\u201c<\/p>\n
Se pot trage multe concluzii din aceasta poveste, pe care o evoc de atunci ne\u00eencetat. Concluzii despre sudul si nordul european, despre mentalul colectiv. Dar mai ales despre temporalitatea acestui mental. Care, \u00een ultimii zece ani, nu mai functioneaza la parametrii lui, milenari. Acum, ca te afli \u00een sud, ca te afli \u00een nord, tendinta este ca nimeni sa nu mai vorbeasca cu nimeni. Vreau sa cer niste informatii la o institutie internationala care \u00eemi reglementeaza conturile. Am un numar de telefon, habar nu mai am \u00eensa \u00een ce parte a lumii o fi localizata acea institutie. Un robot ma dirijeaza: daca vreti \u00een engleza, apasati\u00a0 pe un buton, daca vreti \u00een\u2026, apasati pe\u2026, daca\u2026, apasati. Asta \u00een cele mai bune conditii. Daca nu cumva p\u00e2na la robotul cu vorbele ti se pune un alt robot, cu o fraza muzicala, cu doua fraze muzicale, cu o jumatate de simfonie, timp \u00een care trebuie sa astepti mut. Si sa platesti, desigur, informatia, ca olandezul care n-a vrut sa se tocmeasca.
\nTrebuie sa fac o calatorie \u00een Franta. Am nevoie de un bilet. Apas pe tastele calculatorului. Daca zburati prin Italia bifati\u2026. daca vreti zbor direct bifati… Zbor catre Italia. Si trebuie sa-mi platesc biletul. Pentru a afla suma, bifati\u2026 Pentru a o vira din banca agentiei, introduceti\u2026
\nPe aeroport, trebuie sa fac check-in. Totdeauna aveam un mic schimb de cuvinte cu fetele de la ghiseu, datorita amestecului de neamuri din pasaportul meu. \u201eSunteti grecoaica, dupa nume?\u201c \u201eNu, sunt rom\u00e2nca\u201c \u201eSi aveti pasaport olandez?\u201c, \u201eLocuiti \u00een Atena?\u201c
\nMi s-a luat \u00eensa si bucuria asta. Acum, la intrarile pentru check-in au aparut niste mici monstri atotputernici, pe rotile, care au luat locul functionarelor. Numele din pasaport\u2026 apasati pe\u2026 data zborului\u2026 apasati pe\u2026 destinatia\u2026 apasati pe\u2026.
\nAvionul are \u00eent\u00e2rziere. Stau mult pe aeroportul din Atena. Pierd legatura la Roma. Stau mult si pe aeroportul din Roma p\u00e2na la urmatoarea cursa. Beau o cafea la bar. \u00cen jurul meu, calatori de peste tot catre peste tot. Nimeni nu vorbeste cu nimeni. Toata lumea are \u00een m\u00e2na un telefon mobil. Se transmit mesaje, nu se spun cuvinte, fiindca vorbele costa. Se butoneaza. De peste tot, catre peste tot. \u00cen preajma mea sunt c\u00e2tiva copii. Nici ei nu-si vorbesc. Au niste aparate cu care se joaca. Ca sa apara maimuta, apasati pe\u2026 ca sa apara crocodilul, apasati pe\u2026
\nPrintre ei, o fetita blonda, angelica. Ma priveste de c\u00e2teva ori, atrasa probabil de atentia pe care i-o acord. Sta l\u00e2nga mine pe banca. Nu stiu \u00een ce limba vorbeste, asa ca dau sa o m\u00e2ng\u00e2i. Se sperie. Maica-sa se uita ur\u00e2t la mine. Si o linisteste, arat\u00e2ndu-i din cap ca se poate ocupa din nou de butoane.
\nLa Roma am iarasi de asteptat pentru legatura cu Franta. Intru \u00eentr-un magazin de jucarii sa le cumpar cadouri nepoatelor mele. Mi se ofera fel de fel de dispozitive cu clape. Apesi pe\u2026 \u00eeti apare pe ecran un porcusor violet. Apesi pe\u2026 \u00eeti apare un cocos portocaliu\u2026 Magazinul e plin de copii. Ma \u00eentreb ce reactii vor avea ei c\u00e2nd vor vedea ca porcul \u00een realitate nu e violet si cocosul nu e portocaliu. Se vor speria probabil de moarte, de adevaratele culori ale lumii. Daca nu cumva, apas\u00e2nd pe un buton ici si pe altul colo, le vom schimba si pe astea \u00eentr-un final. Copiii sunt extrem de draguti. Dar m-am \u00eenvatat minte, nu mai m\u00e2ng\u00e2i pe nimeni.
\nMa asez \u00een fata unui ecran de televizor. Se transmit stirile. Vad ca Obama \u00eel m\u00e2ng\u00e2ie pe Nethaniahu pe spate. Vad ca si Nethaniahu \u00eel m\u00e2ng\u00e2ie pe Obama pe spate, fara sa se bosumfle unul la altul. Deci, la acest nivel, \u00een politica, lumea se mai \u00eembratiseaza. Mai vad, la stirea urmatoare, ca la Paris sunt demonstratii de sute si mii de oameni, unii pro si altii \u00eempotriva casatoriilor gay. Se gesticuleaza, se striga, se spun lozinci. Iata deci ca, atunci c\u00e2nd vine vorba despre ce fac oamenii sub plapuma lor, se mai poate comunica, se spun chiar vorbe. Reusim deci sa ne implicam \u00een situatii esentiale pentru societate, cum ar fi, felul cum se manifesta fiecare sub plapuma. Mai urmeaza o stire: la Atena, membrii partidului neo-nazist au strigat lozinci si au facut pipi pe Parlament. Fiindca de ziua nationala a Greciei, unul din posturile de televiziune transmisese, conform programului, un serial turcesc. Se rezolvasera toate celelalte probleme in Grecia deci, ne mai \u00eempiedicam doar \u00een seriale. Si, \u00een final: mii de oameni, \u00een Coreea de Nord, manifesta pentru \u00eenceputul celui de al treilea razboi mondial.
\nMa \u00eentreb daca nu cumva tocmai acesta e motivul pentru care \u00eencetul cu \u00eencetul ni se induce \u00een ultima vreme ideea ca nu mai e cazul sa vorbim unii cu altii. Pentru a ne accepta soarta fara sa cr\u00e2cnim. Soarta care se va decide prin apasarea pe un buton. Si pentru a ne supune comenzii, fara sa iesim de pe-acum \u00een drum, \u00een cel de-al 12-lea ceas, tip\u00e2nd c\u00e2t ne tine gura: \u201eOameni buni! Nu vedeti oare ca ni se pregateste moartea?\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Acum vreo zece ani am primit la Atena vizita unui fost coleg de la o facultate din Utrecht. Olandezul participase la un congres, avea o jumatate de zi libera si voia sa viziteze orasul. L-am dus \u00een Plaka, cartierul micilor magazinase cu produse locale, pe strazile vechiului polis elen, sub Akropole. Loc cu un specific… Cite\u0219te mai mult »Autismul globalizat<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-15311","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":937,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15311","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15311"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15311\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15311"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15311"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15311"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}