{"id":15275,"date":"2013-04-11T13:06:13","date_gmt":"2013-04-11T11:06:13","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15275"},"modified":"2013-04-11T13:06:13","modified_gmt":"2013-04-11T11:06:13","slug":"somatopoetica","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/somatopoetica\/","title":{"rendered":"Somatopoetica"},"content":{"rendered":"

Teodora Coman, Cartita de mansarda,<\/em> Casa de Editura Max Blecher, Bucuresti, 2012.<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

Subtitlul nu face referire la boy band-ul cu acelasi nume, desi ne putem amuza pe seama asta, ci la senzatia pe care o ai dupa ce citesti (chiar si dupa primele poezii, sentimentul e acela de route-ina) \u201eC\u00e2rtita de mansarda\u201c. \u201eI’m a walking paradox! No, I’m not!\u201c \u2013 daca ar fi \u00eendraznit sa mearga cel putin p\u00e2na aici, volumul Teodorei Coman ar fi fost, cel mult, paradoxal (i.e. ciudat, contradictoriu, interesant), dar, din pacate, chiar de la \u00eenceput, titlul se \u00eeneaca \u00eentr-un scolaresc si plictisitor oximoron.<\/strong> <\/em>
\nDincolo de dubletul didactico-ironic al abordarii, ce vreau sa subliniez e ca, la o privire de ansamblu, notiunea exprima cu acuratete de manual (demna de catalogul lui Fontanier) tipul de poezie cultivata de Teodora Coman. Desi afirma, \u00een interviul acordat Andrei Rotaru, ca \u201easpira la simplitatea si austeritatea unei poezii de esenta\u201c, minimaliste, sau ca \u00eei \u201eplace poezia incizionala\u201c si decide, tot acolo si-n acelasi spirit, ca \u201eexcesul de retorica ajunge sa aiba efectul unui anestezic al trairii\u201c, o simpla lectura a volumului dovedeste faptul ca autoarea taie, ce-i drept, din surplusul figurilor de stil, doar ca o face \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t varietatea sa nu constituie un criteriu de selectie. Mai simplu spus \u2013 asa titlu, asa poeme. Autoarea mizeaza pe o singura categorie de tropi ce se-nv\u00e2rteste undeva pe urmele cercului trasat de tripticul format din metafora-comparatie-oximoron si stim cu totii ca \u2013 apel\u00e2nd si la observatiile Mihaelei Ursa (de pe coperta a patra), care vede poemele undeva \u201ela \u00eenaltime\u201c \u2013, retorica si filosofia n-au fost \u00eentotdeauna cele mai bune prietene si ca, \u00een functie de scopuri si \u00eemprejurari, acestea pot deveni uneori rivale de temut (poate lectia cea mai valoroasa a lui Paul Ricoeur). \u00cen aceste conditii, e limpede, din start, ca poezia autoarei trebuie \u201einterpretata\u201c nu ca poezie (fiindca ar pierde prea mult), ci ca un tablou sumbru: niste imagini \u00eencropite din ceva si altceva, din ceva \u201ejos\u201c si din ceva \u201esus\u201c, ceva \u201eaproape\u201c si ceva \u201edeparte\u201c, ceva \u201einterior\u201c si, din nou scolaresc, ceva \u201eexterior\u201c. Juxtapunerea, apropierea si, p\u00e2na la urma, colajul sec, cotidian cuplat cu meditatii cu radacini (vag) postmoderniste, adica naiv-ostentativ (\u201espirtul gelul odorizant ocean wave\/ nu ti se pare ca \u00eentrec \u00een frumusete\/ marile si oceanele cele mai limpezi?\u201c, \u201eaici se contempla aplecat\/ deasupra wc-ului\/ resturi de m\u00e2ncare\/ amestecare cu resturi\/ de zile\u201c, \u201ecele cinci gauri de la scurgerea chiuvetei\/ au rotunjimea florii preferate\/\/ pot scuipa pe ea c\u00e2nd ma spal pe dinti\/ fara sentimentul culpei\/ aproape prostern\u00e2ndu-ma\/ aproape spal\u00e2ndu-ma de pacate\u201c), o obliga pe Rita Chirian (tot pe coperta a patra) sa vada, iata, \u00een poezia Teodorei Coman, \u201etensiunea si melancolia sf\u00e2sietoare din pictura Fridei Kahlo\u201c si ceva din \u201esuprarealismul monstruos si anarhic al unui Max Ernst\u201c. Apropo de obsesii, caracterul monocord ar putea genera falsa impresie ca placheta proiecteaza, de pilda, o viziune subiectiva, de sorginte expresionista, dar adevarul e ca aspectul mono-obsesiv semnaleaza doar perspectiva unei individualitati decadentiste.
\nMateriale, obiecte si spatii<\/strong>
\nP\u00e2na la urma ce tot cladeste Teodora Coman aici si cu ce scop? Sigur, chiar daca nu vrea sa recunoasca (\u201enu pretind sa mi se construiasca\/ un habitat o rezervatie\/ nici sa mi se dea\/ un partener de joaca\/ ori de perpetuare\/ a speciei\u201c), autoarea construieste un habitat, un spatiu ocrotitor. Mai bine zis, transforma niste spatii: o mansarda, pe de o parte si corpul, pe de alta. Relevant e \u00eensa modul cum o face. Sa privim ceva mai atent: \u201ema dau de sus p\u00e2na jos cu var\/ fara sa \u00eencep sa fac caz\/ de felul \u00een care \u00eel ating\/ cu fluidele mele\u201c, \u201e\u00eenainte sa ies din casa, \u00eemi potrivesc cureaua gentii\/ pe bust\/ \u00een diagonala, o linie trasata\/ de la st\u00e2nga la dreapta\u201c, \u201esa ma simt \u00een largul meu ar fi prea de tot\/ ar trebui ca \u00eentre mine si piele sa existe\/ relatia trupului cu camasa lui Isus\/ sa nu se atinga dec\u00e2t accidental\/ din mers\/ as \u00eenv\u00e2rti-o ca pe-o rochie de dervis\/ daca as putea sa ma man\u00e2nc fara\u00a0 gura\/ ca anorexicii\u201c, \u201efolosesc cuvinte cu greutate moderata\/ le pun pe c\u00e2ntar fara haine, ornamente\/ fara echipamente de protectie\/ p\u00e2na \u00eemi da gramajul unui s\u00e2n\/ fara lapte\u201c, \u201eiesi cu capul prin acoperis\/ suita pe un scaun rabatabil\/ jumatate \u00eenauntru, jumatate\/ \u00een afara\/ ziua nu te menajeaza\/ \u00eeti \u00eendeasa cagula de lumina\/ pe cap\u201c, \u201e\u00eemi dau parul de pe frunte\/ capul pe spate\/ ochii peste cap\u201c etc.. Practic, suntem martorii unei puneri \u00een scena a unui stil somatic. Stilul corporal se constituie, la Teodora Coman, \u00eentr-o adevarata poetica. De aici si miza adevarata a \u201eC\u00e2rtitei de mansarda\u201c \u2013 vizualul. E limpede, cum am vazut si mai sus, ca imaginile, cam prea construite, sunt cele mai importante parti ale volumului. \u00cen acest sens, privirea e cea care instituie realitatea poetica, doar ca, fidela mamiferului insectivor din titlul cartii sale (un alter ego, de altfel), autoarea prefera ori adopta, iata, o \u201eprivire oarba\u201c (c\u00e2teodata, \u00een gol, \u00e0 la Cristian Popescu, alteori pierdut-meditativa \u00e0 la Max Blecher). Ca si cum poezia ar fi (doar) un alt fel de a vorbi despre lucruri, Teodora Coman vede altfel, vede forme, la propriu, si scrie \u00een aceeasi maniera, doar ca i-ar fi mai utila renuntarea la bucuria copilareasca \u00een fata micilor epifanii lingvistice.
\nFrumoasa, cu corp<\/strong>
\nPoezie a senzatiilor empirice, a fobiilor, dar si a fluidelor, totul e, \u00een \u201eC\u00e2rtita de mansarda\u201c, de un materialism ireprosabil. E tentant sa vorbesti despre o oarecare forma de dualism (poate chiar maniheism), de \u201esuflet\u201c si \u201ecarne\u201c, dar la Teodora Coman p\u00e2na si prin suflet curge s\u00e2nge de un rosu aprins: \u201esufletul v\u00e2nat ca o vedenie\/ o sa \u00eemi stea iarasi la doi pasi \u00een fata\/ cu m\u00e2ini si picioare\/ schilodite\u201c. Corporalitate, visceralitate, si cu astea ai cam zis totul. Pacat. \u00cen fine, ar mai putea fi vorba de o oarecare forma a obiectualitatii sau de o transparenta a obiectelor (cu lejeritate, obiectele pot fi citite, \u00een poezia Teodorei Coman, ca niste obsesii ori motive, fara sa devina \u00eensa simboluri: cagula, sf\u00e2rcurile, s\u00e2ngele, carnea, oasele, inima, saliva, venele). Transparent e corpul. Poeta \u00eel desface, \u00eel descompune si \u00eel analizeaza \u2013 o auto-biopsie lirica a corporalitatii. Registrul, asemenea figurilor de stil, e (aproape) numai unul. C\u00e2t despre voce \u2013 sigura? Nu, mai degraba vaga, ambigua. Subtila? Nu, chiar dimpotriva. Eleganta? Poate modesta. Austera? Da. Discursul liric e uneori frivol, alteori victimizant, alteori depresiv sau confesiv.
\nLa nivelul limbajului, poemele deconcerteaza prin abuzul de aliteratii, asociatii banale (\u201eca pestii care t\u00e2snesc din apa\/ sa ia o\u00a0 gura imensa de aer\/ cu pretul vietii\u201c), sau constructii prea lungi: \u201evoi astepta at\u00e2t c\u00e2t e nevoie\/ sa ma salvati \u00een al doispelea ceas\/ macar pe unul dintre\/ telefoanele voastre mobile\u201c, \u201enu stiu exact \u00eenca nu vad diferenta\u201c, \u201es\u00e2ngele o sa-si \u00eenceapa naveta\/ de la centru la periferie\u201c. Sa citim un poem (fara titlu), aproape la \u00eent\u00e2mplare: \u201eca mama ma voi teme pentru copilul meu\u201c \u2013 am \u00eenteles, anxietatea, \u00eengrijorarea, \u00een acest caz, e un lucru firesc; \u201eoamenii vin pe lume caz\u00e2nd\/ cu capul pozitionat nesabuit\u201c \u2013 acum am \u00eenteles si motivul \u00eengrijorarii; \u201ecu dorinta ascunsa a izbirii\/ de zid\u201c \u2013 repeta, pentru cei care n-au priceput motivul; si, \u00een sf\u00e2rsit, \u00eenca o data, pentru siguranta, se reia rezumativ: \u201ecopilul pe care \u00eenca nu \u00eel am\u201c (desi a spus deja \u201eca mama ma voi teme\u201c); \u201e\u00eenca din primele lui secunde de viata\/ ma\u00a0 va obliga sa asist consternata\u201c. Dincolo de radiografierea, la rece, a sentimentelor materne, poemul chinuie prin platitudine si redundanta \u2013 un titlu inspirat ar fi fost, iata, \u201epozitia copilului\u201c.
\nChiar daca prezinta anumite deficiente de constructie, bune sunt poemele (organizate \u00een trei cicluri) de la paginile 44 (\u201eseara\/ facem contrabanda cu\/ radiografiile pe la colturi\/ fara sa ne vedem niciodata\/ fetele\/\/ femeile usoare\/ b\u00e2rfesc \u00een voie despre neajunsurile fizice\/ ale lui Isus\/ se lauda cu pielea lor proaspat\/ epilata\u201c), 45 (\u201epiciorul pus peste alt picior\u201c), 47 (\u201eflorile adevarate se dau la greata, asa ca herpesurile\u201c), 48 (\u201e\u00een loc de bratari sa purtam fara teama, garouri\u201c \u2013 vezi volumul Doinei Ioanid, \u201eE vremea sa porti cercei\u201c) 59 (\u201eorice metal oxidabil mi-e fatal\/ supurez \u00een belciug de cercel\/ sunt expusa fara s-o stiu\/ doctorul a zis ceva de fier\/\/ sinuzita sapa cu timpul \u00een os\/ la fel ca rugina\u201c), 61 (\u201emai apar si eu din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd\/ ma at\u00e2rn \u00een gol ca pungile cu m\u00e2ncare\/ ale bolnavilor fara frigider\u201c), 65 (\u201eo sa \u00eemi vin mereu \u00een fire\u201c) si 73 (\u201e\u00eemi tin putinele rochii sub cheie\u201c). Aproapele, la Teodora Coman, e at\u00e2t de aproape, \u00eenc\u00e2t se transforma \u00een propriul corp. Celalalt, ca instanta, e cu totul absent. O singura data, personajul \u201eC\u00e2rtitei\u201c doreste un alt corp, de data aceasta \u201efara carne\u201c: \u201eam iubit dintotdeauna oamenii scheletici\/ … unde esti tu, omule scheletic\/ … unde te-as putea gasi\/ sa te ating, sa las o \u00eembratisare\/ ca pe un fular de carne\u201c.
\n\u00cen sf\u00e2rsit, nu se poate spune dec\u00e2t ca, oric\u00e2t de t\u00e2rziu (n. 1976), poeta debuteaza totusi prematur.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Teodora Coman, Cartita de mansarda, Casa de Editura Max Blecher, Bucuresti, 2012.   Subtitlul nu face referire la boy band-ul cu acelasi nume, desi ne putem amuza pe seama asta, ci la senzatia pe care o ai dupa ce citesti (chiar si dupa primele poezii, sentimentul e acela de route-ina) \u201eC\u00e2rtita de mansarda\u201c. \u201eI’m a… Cite\u0219te mai mult »Somatopoetica<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8533,8532],"class_list":["post-15275","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cartita-de-mansarda","tag-teodora-coman"],"views":1382,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15275","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15275"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15275\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15275"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15275"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15275"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}