{"id":15242,"date":"2013-04-04T12:16:50","date_gmt":"2013-04-04T10:16:50","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15242"},"modified":"2013-04-04T12:16:50","modified_gmt":"2013-04-04T10:16:50","slug":"discutii-libere-iii-cand-toca-de-liturghie","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/discutii-libere-iii-cand-toca-de-liturghie\/","title":{"rendered":"Discutii libere (III): \u201eCand toca de liturghie\u201c"},"content":{"rendered":"

Raspunsul la \u00eentrebarea nerostita, din finalul la \u201eDiscutii libere (II)\u201c (\u201eCultura\u201c. Serie noua, nr. 7 (411), 28 febr. 2013, p. 29-30), ram\u00e2ne valabil si pentru \u00eensemnarile de mai jos (minus un etc., nu stiu cum strecurat acolo, ca si numele propriu Sorodoc, tiparit cu litera mica).<\/strong><\/em><\/p>\n

Ne pastram, deci, \u00een perimetrul spatiului monahal, producator de bijuterii poetice, de genul acelui \u201emadrigal\u201c \u00een care \u00eent\u00e2lnim o mostra de \u201elirism obiectiv\u201c (\u201eDragul meu acolo scrie\u201c, \u201ema m\u00e2ng\u00e2ie\u201c, \u201ema potriveste\u201c etc.) descoperit de criticii literari, la vremea respectiva, ca o inovatie si o particularitate a poeziei lui George Cosbuc.
\nPe de alta parte, o stire de presa recenta, \u00een care se relata despre un preot ortodox rom\u00e2n, din regiunea Cernauti, care s-a calugarit, \u00eentemeind o manastire si un azil pentru copiii bolnavi si dezavantajati, \u00een timp ce sotia lui, preoteasa, a ales calea calugariei la o manastire de maici, contine, \u00een mare, datele unei naratiuni ritmate si rimate, ampla (385 de versuri!), culeasa de G. Dem. Teodorescu de la Petrea Cretul Solcan, \u201elautarul Brailei\u201c, \u201escrisa la Bucuresti, \u00een 14 mai 1884\u201c si publicata sub titlul \u201eToader Diaconul\u201c, \u00een celebra sa colectie \u201ePoezii populare rom\u00e2ne\u201c, 1885, \u00een sectiunea A. \u201eColinde solare si religioase\u201c. Urarea finala, \u201eLa multi ani cu bine\/Si cu sanatate\/La toti dumneavoastra\u201c, \u00eendreptateste, cel putin formal, \u00eencadrarea textului lautarului brailean \u00een categoria \u201ecolinde\u201c, ipostaza sub care \u00eel \u00eenregistreaza si Monica Bratulescu \u00een \u201eIndex tipologic si bibliografic al colindei\u201c, sub nr. 158 \u201eDiacon si diaconeasa calugariti\u201c, cu o singura varianta, aceasta din colectia lui G. Dem Teodorescu, cu mentiunea \u201edub.\u201c=dubioasa si rezumata astfel: \u201ePentru a rasplati piosenia diaconului si diaconesei, Dumnezeu face diverse minuni\u201c (Bratulescu 1964, 270).
\nC\u00e2nd, vreodata, cineva va starui asupra repertoriului vestitului c\u00e2ntaret de la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea, originar, se pare, din V\u00e2lcea, descoperit de folcloristul G. Dem Teodorescu la Lacul Sarat, Braila si omagiat de acesta \u00eentr-o conferinta tinuta la Ateneul Rom\u00e2n \u00een 1884 vom avea \u00eenca o confirmare a faptului ca lautari de alta data nu erau simpli colportori, transmitatori de c\u00e2ntece \u00eenvatate de la cei mai \u00een v\u00e2rsta dec\u00e2t ei, imitatori, ci si creatori autentici, originali \u00een masura \u00een care o creatie orala, prin natura ei \u201econformista\u201c, \u201eformulara\u201c, o \u201earta autografica\u201c, permite originalitatea.
\nOricum, fara sa fie un mixtum compositum, poemul \u201eToader Diaconul\u201c\u00a0 e un bun exemplu de ceea ce s-ar putea numi intertextualitate la nivelul repertoriului aceluiasi interpret, dar si la nivelul poeziei populare \u00een general. Hotar\u00e2rea batr\u00e2nului diacon si a sotiei sale de a se calugari este pecetluita printr-un juram\u00e2nt (\u201eEi ca s-au legat \/Si ei s-au jurat\/Pe p\u00e2ine, pe sare, \/Pe dalbe icoane\u201c), foarte asemanator cu juram\u00e2ntul mesterilor din balada despre \u201ejertfa zidirii: \u201eCu toti se lega, \/Cu toti se jura\/ Pe p\u00e2ine, pe sare, \/Pe sfinte icoane\u201c. Lacasul de rugaciune ridicat de diaconita, \u00een \u201eChip de manastire\/ Si de pomenire\u201c este definit \u00een aceiasi termeni ca si constructia planuita de Mesterul Manole si tovarasii sai care cauta \u201eLoc de manastire \/Si de pomenire\u201c. \u00cen fine, locul ales pentru recluziune de cei doi asceti are toate caracteristicile locului pustiu, departat de lume, nelocuit: \u201eAcolo traia.\/Voinic nu vedea\/Si nici n-auzea\/Vreun popa toc\u00e2nd,\/Vreun c\u00e2ine latr\u00e2nd,\/Vro mierla c\u00e2nt\u00e2nd\u201c, sau \u00een cazul batr\u00e2nului pustnic, \u201eNimic sa nu vaza\/Si sa nu auda,\/ De frate, de ruda\/Nici popa toc\u00e2nd,\/Nici clopot trag\u00e2nd,\/Nici pasari c\u00e2nt\u00e2nd\u2026\u201c, ceea ce se regaseste, cu modificarile de rigoare, \u00een desc\u00e2ntece: \u201eSa te duci, iar duci,\/Unde popa\/Nu toaca,\/ Unde fata\/Nu joaca,\/Unde cocos\/Nu c\u00e2nta. \/ Unde vaca\/Nu zbiara,\/Unde pisica\/Nu miorlaie\u201c (Desc\u00e2ntec de deochi, Valenii de Munte, Prahova, 1870, la G. Dem. Teodorescu, s1885t 1982, 422) sau \u201eUnde cocos nu c\u00e2nta,\/Unde iarba nu-nverzeste\/Unde cioban nu chiuieste,\/ Unde popa nu citeste\u201c (Idem, 425).
\nBoala, \u201eagentul malefic\u201c din desc\u00e2ntece este \u00eendreptat spre un loc al absentei a tot ce\u00a0\u00a0 tine de uman (fata, cioban), de viata \u00een general (cocos, vaca, pisica, iarba), de spiritual (popa, care nu toaca, nu citeste), un loc al pierzaniei, al distrugerii, al nimicirii, \u00een vreme ce \u00een textul epic \u201eToader Diaconul\u201c, colind sau ce va fiind acesta, locul depopulat, marcat prin multiple absente, indica mai ales izolarea, ruperea de lume, retragerea \u00een sine, meditatia, comunicarea directa cu Divinitatea \u201eA calugarita\/Alba la pelita\/Neagra la cosita,\/Ea, c\u00e2t a trait,\/Bine s-a g\u00e2ndit:\/Viata c-a trait\/Tot \u00een schimnicit,\/\u00cen lume cu trupul,\/La mine (adica la Dumnezeu – n.n. N. C.) cu g\u00e2ndul\u201c, dorinta ei fiind \u201e\u00cen Domnul sa creaza\/Nimic sa nu vaza\u201c, ca si aceea a diaconului care pleaca \u201eLa calugarie\/\u2019N neagra schimnicie\/Prin naltii de munti,\/Prin codrii carunti,\/Ca sa nu auda\/De frate, de ruda,\/Nici popa toc\u00e2nd,\/Femeie trec\u00e2nd,\/Pasare c\u00e2nt\u00e2nd\/Si c\u00e2ine latr\u00e2nd\u2026\u201c.
\nSuntem, daca interpretarea noastra este corecta, \u00een fata unui document oral autentic al isihasmului rom\u00e2nesc, doctrina ascetica de origine bizantina, fundamentata mai t\u00e2rziu (sec. XIV) de Grigore Palama, prin care se \u00eencearca apropierea omului de\u00a0 Dumnezeu\u00a0 prin rugaciuni repetate, puternic interiorizate. Nu stiu daca teologii, istoricii fenomenului isihasmului \u00een spatiul cultural rom\u00e2nesc au luat \u00een consideratie acest text \u201edubios\u201c din colectia clasica, celebra, a lui G. Dem. Teodorescu; daca da, mea culpa, pentru nestiinta, daca nu\u2026
\n\u00cen fine, mai starui un moment pe una din absentele semnificative ale acelei lumi \u00een care sihastrii \u00eesi traiau viata lor de rugaciuni si meditatii \u2013 toaca, dar si clopotul, obiecte rituale nelipsite, altminteri, spatiului monahal. Asupra celei dint\u00e2i ne atrage atentia un studiu doct, \u201eChemari de toaca\u201c , poate nu \u00eendeajuns cunoscut publicului larg, dar luat \u00een consideratie de catre specialisti, at\u00e2ta timp c\u00e2t a fost distins, la aparitie, cu un prestigios premiu al Academiei Rom\u00e2ne. E drept ca \u00een vremea c\u00e2nd cercetatoarea \u00eesi desfasura, cu tenacitate, cu cerbicie chiar, investigatiile de teren \u00een asezarile monahale de pe \u00eentreg cuprinsul tarii si \u00eesi promova, cu asiduitate, proiectul, nu putini erau aceia care priveau eforturile sale cu destula ne\u00eencredere, ca sa nu zic cu z\u00e2mbetul pe buze, \u00een spiritul stramosestii noastre zeflemele.
\nToaca este nu numai un obiect de cult, prezent \u00een majoritatea bisericilor din m\u00e2nastirile ortodoxe, dar si un semn cultural puternic semiotizat, av\u00e2nd, \u00een primul r\u00e2nd, o functie liturgica si o vasta \u00eencarcatura simbolica. Obiectul ca atare a iesit, se poate spune, din spatiul monahal sau bisericesc, devenind o componenta importanta a unor obiceiuri populare, precum \u201etoconelele\u201c, \u201erit marunt\u201c practicat de copii \u00een Joia Mare, de \u00eenainte de Pasti, anunt\u00e2nd apropierea marii sarbatori a \u00cenvierii Domnului si bucuria sf\u00e2rsitului Postului, cu privatiunile sale alimentare: \u201eToco, toconele-le\/Poim\u00e2ine-s Pastele-le\/Da-le dracu de urzici\/Ca-s mai bune oua dulci\/C\u00e2te-un ou rosu de Pasti\/Sa-l m\u00e2ncam cu cozonaci\u201c (Cristescu 2012, 71-83 unde alaturi de \u201etoconele\u201c se mentioneaza si alte obiceiuri legate de toaca \u2013 \u201evergelul\u201c, \u201ebricelatul\u201c, \u201estrigarea peste sat\u201c, ca si\u00a0 unele practici cu scop apotropaic sau gospodaresc ).
\nEliberata de functiunile ei liturgice, de chemare a obstii la rugaciune, de anuntare a \u00eenceputului slujbelor, de trecere de la timpul cotidian la cel liturgic (Cf. Cristescu 2012, 54 urm.) toaca, batutul toacei conserva \u00een mentalul popular functia de marcare a timpului, un timp \u201etare\u201c, un timp al amintirii: \u201eC\u00e2nd toca la Radu-Voda\/Eu sedeam cu puica(-n) vorba\/O tineam pe pajiste\/ Si-i vorbeam de dragoste\u2026\u201c sau \u201eC\u00e2nd toca la Radu-Voda,\/Eu stam cu puica de vorba,\/Si-o tineam de cingatoare\/Si-mi jura pe sf\u00e2ntul soare\/Si pe Sf\u00e2nta Nascatoare\/Ca pe altul nu mai are.\/ C\u00e2nd toca de liturghie,\/Eu stam cu puicuta-n vie,\/Si sedeam pe pajiste\/Si vorbeam de dragoste.\/ C\u00e2nd toca la Gheorghe-n deal\/Sedeam cu puica pe mal,\/Sedeam pe pam\u00e2ntul gol\/Si-o str\u00e2ngeam la s\u00e2n cu dor.\/C\u00e2nd toca la Sf\u00e2nt-Ilie,\/Puicuta mi se m\u00e2nie:\/Cin’ s-o gasi sa ne-mpace\/ Mare pomana si-ar face\u201c (G. Dem Teodorescu, op. cit., p. 361).
\nDe notat, \u00een finalul acestor \u00eensemnari, ca cele doua texte de mai sus provin din Bucuresti, primul fiind \u201escris dupa repausata mea mama \u2013 zice G. Dem. \u2013 \u00een 1870\u201c, al doilea preluat dupa o brosura de colportaj, \u201eDorul\u201c, din 1882, fac\u00e2nd parte din acele \u201ec\u00e2ntece de lume\u201c, \u00een mare voga la jumatatea secolului al XIX-lea. Ca dovada, indicatia vaga, dar cu at\u00e2t mai semnificativa, de sub varianta consemnata \u00een colectia Gr. G. Tocilescu (1900), \u201eDe la lautarii din Bucuresti\u201c: \u201eFoaie verde loboda,\/Gura lumii sloboda.\/Lasa lumea sa vorbeasca, \/Numai puica sa-mi traiasca.\/ C\u00e2nd toca la Radu-Voda, \/Eu eram cu puica-n vorba;\/C\u00e2nd toca la leturghie,\/Eu eram cu puica-n vie\/Si m\u00e2ncam la razachie, \/Razachie de cea turceasca,\/Dumnezeu sa ne pazeasca\/De dragostea femeiasca,\/Te usuca, te faci iasca\u201c.
\nDe retinut ar fi si cele c\u00e2teva puncte ale unei geografii mitico-religioase, cu principalele asezaminte monahale ale Bucurestiului de acum doua veacuri. Despartita de semnificatia ei religioasa, liturgica, toaca este asociata erosului, fac\u00e2ndu-se un cuplaj\u00a0 nepermis \u00eentre timpul rugaciunii, smereniei, puritatii, pocaintei si acela al iubirii pam\u00e2ntene, carnale (\u201eo tineam de cingatoare\u201c, \u201eo str\u00e2ngeam la s\u00e2n cu dor\u201c), cu at\u00e2t mai vinovata cu c\u00e2t se manifesta \u00eentr-un timp \u00eencarcat de sacru. Poate ca datorita acestei asocieri, toaca va fi fost eliminata din spatiul ascezei, al rugaciunii si al solitudinii (\u201eUnde popa nu toaca\u201c) pe care \u00eel cauta isihastii, sihastrii, schimnicii, precum Toader Diaconul si diaconeasa lui, desi \u00een planul credintelor, toaca este instrumentul, unealta cea mai eficienta \u00een lupta cu Diavolul, numit, \u00een frazeologia populara, \u201eUciga-l Toaca\u201c, cu aceeasi eficienta ca si crucea (\u201eUciga-l Crucea\u201c), cu care este chiar echivalata.
\nPuternic marcate \u00een spatiul monahal, semnificatiile sacre ale toacei sunt complet \u201euitate\u201c \u00een lumea c\u00e2ntecelor de lume care slavesc iubirea libera, ne\u00eengradita de conventii sau prejudecati.<\/p>\n

 
\nNote:<\/strong>\u00a0 (1) Constanta Cristescu, \u201eChemari de toaca. Repertoriul rom\u00e2nesc. Monografie, Tipologie si Antologie muzicala\u201c. Editia a II-a, Editura Lidana, Suceava, 2012, cu un \u201eCuv\u00e2nt pentru repunerea \u00een circulatie a unei prestigioase carti\u201c de prof. univ. dr. Vasile Vasile si o \u201eIntroducere la editia a II-a\u201c de autoare, din care aflam ca prima editie a aparut la Editura Academiei Rom\u00e2ne, \u00een \u201eColectia Nationala de Folclor\u201c, \u00een 1999, si a fost distinsa cu Premiul \u201eCiprian Porumbescu\u201c al Academiei Rom\u00e2ne pe anul 2001\u00a0 (2) Prezentate \u00eentr-o maniera enciclopedica, \u00een devenirea lor istorica, de Pr. Dr. Nicolae Cojocaru, \u201eIstoria traditiilor si obiceiurilor la rom\u00e2ni I Din preistorie p\u00e2na la mijlocul sec. al XIX-lea\u201c, Editura Etnologica, Bucuresti, 2008, Idem, vol.\u00a0 II, \u201ePerioada moderna si contemporana. Ciclul calendaristic\u201c, vol. III, \u201ePerioada moderna si contemporana. Nasterea, nunta, \u00eenmorm\u00e2ntarea. Obiceiuri ocazionale\u201c,\u00a0 2012. V. de ex., \u00een vol. II, \u201eCiclul pascal\u201c, Toconelele, Strigarea peste sat, Valaritul, Bricelatul, La toaca. Pentru aceasta din urma practica, autorul noteaza: \u201eMersul la toaca este de datina mai veche, ca un mod de celebrare \u00een spatiul ecleziastic, unde de Pasti este dezlegare pentru toti de a trage clopotele si a bate toaca. \u00cendeosebi tinerii si copiii prefera sa mearga la toaca, unde a trage clopotele este o noutate la care au acces o data pe an\u201c, p. 652.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Raspunsul la \u00eentrebarea nerostita, din finalul la \u201eDiscutii libere (II)\u201c (\u201eCultura\u201c. Serie noua, nr. 7 (411), 28 febr. 2013, p. 29-30), ram\u00e2ne valabil si pentru \u00eensemnarile de mai jos (minus un etc., nu stiu cum strecurat acolo, ca si numele propriu Sorodoc, tiparit cu litera mica). Ne pastram, deci, \u00een perimetrul spatiului monahal, producator de… Cite\u0219te mai mult »Discutii libere (III): \u201eCand toca de liturghie\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[8749],"class_list":["post-15242","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-spiritul-national"],"views":1108,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15242","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15242"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15242\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15242"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15242"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15242"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}