{"id":15219,"date":"2013-04-04T11:53:36","date_gmt":"2013-04-04T09:53:36","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15219"},"modified":"2013-04-04T11:53:36","modified_gmt":"2013-04-04T09:53:36","slug":"improvizatii-si-ritmuri-de-jazz","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/improvizatii-si-ritmuri-de-jazz\/","title":{"rendered":"Improvizatii si ritmuri de jazz"},"content":{"rendered":"

Toni Morrison, Jazz,<\/em> traducere de Oana Zamfirache, Bucuresti, Editura Art, 2012<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Aparut \u00een anul 1992, cu un an \u00eenainte ca lui Toni Morrison sa i se decerneze Premiul Nobel pentru Literatura, romanul \u201eJazz\u201c, venind dupa \u201eBeloved\u201c (1987), marele succes al scriitoarei si cartea sa recompensata cu Premiul Pulitzer, a fost raportat de la bun \u00eenceput de cititori si de critica literara la tematica deja consacrata a primei femei de culoare inclusa \u00een clubul Nobel. Comparatia era perfect \u00eendreptatita, iar aceia deja obisnuiti cu maniera de a scrie a lui Morrison au regasit, \u00een \u201eJazz\u201c, arta subtila si capacitatea de a explora singuratatea umana, suferinta, ori durerea la pierderea fiintelor celor mai apropiate. Dar tot aceasta punere fata \u00een fata a primelor doua romane din trilogia dedicata de scriitoare istoriei zbuciumate a negrilor din America (trilogie a carei \u00eencheiere e reprezentata de \u201eParadise\u201c, 1997) a evidentiat si noutatea cartii si, deopotriva, curajul autoarei de a transforma, dupa cum titlul \u00eensusi sugereaza, muzica \u00een principiu ordonator al unui text \u00eendraznet si profund, alert si liric \u00een egala masura, tulburator si de natura a pune \u00een fata cititorului sentimente, temeri si imagini destul de rar identificabile la o asemenea intensitate \u00een literatura contemporana.
\n\u00cen cautarea Pam\u00e2ntului Fagaduintei<\/strong>
\nRomanul este povestea lui Violet si Joe Trace, cuplu de culoare care decide, dupa \u00eendelungi ezitari, sa paraseasca Virginia natala si sa se stabileasca la New York, marele oras al carui miraj atrage numerosi alti oameni asemenea lor, aflati \u00een cautarea unei vieti mai bune. Plini de sperante la \u00eenceput si convinsi ca \u00een Nord le va fi mai bine dec\u00e2t \u00een Sud si ca vor reusi sa se integreze rapid \u00een mediul citadin, cei doi vor constata, dupa douazeci de ani, \u00een 1926, ca lucrurile nu sunt at\u00e2t de simple la oras. Si chiar daca, cel putin aparent, au avut perioada lor de mica glorie si au crezut c-au atins si si-au \u00eendeplinit propriul Vis American, Violet si Joe vor plati un pret pentru asta. Iar pretul consta \u00een confruntarea cu drama pe care o vor trai si pe care vor fi siliti s-o rezolve \u2013 \u00een mare masura singuri, asa cum, \u00eenteleg ei, si traisera p\u00e2na atunci. \u00cent\u00e2mplarea care reprezinta marea cotitura din viata lor este uciderea, de catre Joe, a lui Dorcas, t\u00e2nara cu care avea o relatie extraconjugala. Scapat de o eventuala condamnare pentru ca matusa fetei nu depune pl\u00e2ngere, pentru ca victima \u00eensasi nu marturiseste numele agresorului, pentru ca, desigur, politia din New York are lucruri mai importante de facut dec\u00e2t sa cerceteze o crima pasionala din cartierul negrilor, Joe va fi, \u00eensa, macinat de remuscari, nemaiput\u00e2nd sa se g\u00e2ndeasca la nimic altceva dec\u00e2t la frumoasa Dorcas, astfel ca Violet va simti \u00een scurta vreme ca mariajul ei este o poveste \u00een trei si ca ea \u00eensasi rivalizeaza cu o adolescenta moarta, din confruntarea cu care se teme ca nu va iesi niciodata \u00eenvingatoare. Ea va ataca, \u00een consecinta, trupul ne\u00eensufletit al fetei, lovindu-i chipul cu cutitul, incapabila sa-si mai controleze resentimentele, nestiind cum altfel sa reactioneze si consider\u00e2ndu-se vinovata de faptul ca Joe, cel at\u00e2t de activ \u00eenainte, nu mai poate face altceva dec\u00e2t sa pl\u00e2nga zile \u00een sir fara \u00eentrerupere dupa cea pe care o ucisese, \u00eensa doar pentru ca, astfel, sa nu o piarda.
\nDincolo, \u00eensa, de subiect (palpitant si el, trebuie sa recunoastem), romanul lui Toni Morrison cucereste prin tehnica narativa si prin strategiile pe care autoarea reuseste sa le orchestreze \u00eentr-un asemenea fel, \u00eenc\u00e2t realmente ansamblul artistic rezultat sa aiba nu doar aparenta unei structuri muzicale desav\u00e2rsite, ci si \u00eentreaga complexitate a acesteia. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, modelul muzical pe care Morrison \u00eel configureaza si-l urmareste este cel al jazz-ului, muzica legata ea \u00eensasi de universul si de trairile celor de culoare, structura ritmica definitorie mai cu seama pentru ceea ce specialistii \u00een istoria mentalitatilor au numit \u201eHarlem Renaissance\u201c, marea migratie dinspre Sud spre Nord a urmasilor sclavilor de pe marile plantatii, desfasurata \u00eentre anii 1890-1930. Convinsa de adevarul spuselor celebrului saxofonist si compozitor Charles Parker, \u00een conformitate cu care \u201ejazz-ul reprezinta \u00eentotdeauna o experienta personala, care nu poate fi dec\u00e2t traita p\u00e2na la capat, altfel ram\u00e2ne imposibil de \u00eenteles\u201c, Toni Morrison construieste o complicata retea a vocilor care relateaza evenimentele din viata lui Violet si a lui Joe, o multitudine de puncte de vedere apartin\u00e2nd unor personaje uluitoare si imposibil de uitat, de la Dorcas \u00eensasi si p\u00e2na la matusa acesteia ori la Felice, prietena sa. Ca si \u00een \u201eBeloved\u201c, cititorul va trebui sa reorganizeze, la sf\u00e2rsitul lecturii, \u00eentregul material si, mai ales, sa dea sens faptelor relatate. Cu precizarea esentiala ca romanul de fata mizeaza mult pe improvizatia specifica muzicii de jazz, dar si pe efectul de confuzie controlata pe care Morrison \u00eensasi vrea sa-l creeze, ea declar\u00e2nd ca nu a dorit sa clarifice daca naratorii din carte sunt albi sau negri, femei sau barbati.
\nVoci narative si accente muzicale<\/strong>
\nAjungem, cu acest amanunt, la cea mai \u00eendrazneata tentativa a scriitoarei, si anume construirea cartii \u00een asemenea fel natura, \u00eenc\u00e2t sa beneficieze de cel putin doua voci narative, fapt ce scapa usor din vedere, cel putin la primul contact cu acest neobisnuit text. Astfel, cea dint\u00e2i voce careia \u00eei apartine si \u00eenceputul romanului este \u00een mod evident ostila, adun\u00e2nd laolalta parca toate b\u00e2rfele si colport\u00e2nd orice amanunt menit a-i prezenta pe Violet si pe Joe \u00een cele mai \u00eentunecate nuante: \u201eMatusa \u00eei arata \u00een mod deosebit o fotografie a fetei si o lasa pe Violet sa o pastreze pentru c\u00e2teva saptam\u00e2ni. Nu z\u00e2mbea \u00een ea, dar cel putin era vie si \u00eendrazneata. Violet avu tupeul s-o aseze pe polita semineului din salon.\u201c Interesant este ca acest narator pretinde, implicit, a fi omniscient, si doar la sf\u00e2rsitul cartii devine evident ca \u00eesi \u00eentemeiase toate concluziile pe ceea ce se spunea (mai precis pe ceea ce spuneau altii…) despre \u00eent\u00e2mplarile petrecute. Cea de-a doua voce care, \u00een paranteza fie spus, \u00eesi face simtita prezenta \u00eencep\u00e2nd cu a treia secventa narativa a textului deci, dupa mai putin de zece pagini de la \u00eenceputul cartii si da impresia ca n-ar fi altceva dec\u00e2t un ecou menit sa nuanteze afirmatiile celei dint\u00e2i, ofera, \u00eensa, o alta perspectiva asupra evenimentelor si personajelor: \u201ePentru Violet, chipul lui Dorcas e o fata \u00eentoarsa spre interior, care nu se vede dec\u00e2t pe sine. Tu esti aici, \u00eeti spune, doar pentru ca eu te privesc.\u201c Nu mai avem de-a face cu implicite judecati de valoare ori cu sentinte morale formulate ex abrupto, nici cu pretentia ca ar fi expuse g\u00e2ndurile cele mai ascunse ale protagonistilor, ci doar cu \u00eenregistrarea atenta a conversatiile lor si cu evidentierea dialogurilor pe care Joe si Violet le poarta cu cei din jur. Din \u00eempletirea acestora rezulta aerul de improvizatie permanenta pe care romanul \u00eel are, dar devine evidenta si excelenta manevrare de catre autoare a tuturor codurilor culturale si literare consacrate p\u00e2na atunci pentru a obtine un efect de lectura greu comparabil cu alta realizare epica din literatura americana a ultimelor decenii. Tocmai de aceea, unii critici au identificat drept muzica \u00eensasi ca narator al acestui roman, c\u00e2ta vreme Morrison creeaza impresia unui veritabil montaj prin chiar istorisirea pe care o scrie. Caci ea improvizeaza, utilizeaza limbajul muzical si ritmurile sincopate de jazz pentru a da glas marilor sale teme: dragostea, singuratatea, suferinta, pierderea (aspecte ce se regasesc, de altfel, si \u00een blues-ul clasic).
\nRomanul se transforma \u00eentr-o adevarata harta a vocilor narative ce se \u00eentretaie, se completeaza, se \u00eentrerup sau se urmeaza una pe cealalta si care alcatuiesc, deci, un teritoriu al permanentei ambiguitati \u2013 narative si nu numai. Chiar primul paragraf al cartii (\u201eSst, o cunosc pe femeie. \u00cenainte locuia cu o gramada de pasari pe Lenox Avenue. \u00cel cunosc si pe sotul ei. S-a \u00eendragostit de o fata de optsprezece ani cu o dragoste din aceea profunda care \u00eel facea at\u00e2t de fericit si at\u00e2t de trist, \u00eenc\u00e2t a \u00eempuscat-o doar ca sa continue sa simta. C\u00e2nd femeia, Violet, se duse la \u00eenmorm\u00e2ntare sa vada fata si sa-i taie chipul mort, a fost aruncata la pam\u00e2nt si data afara din biserica.\u201c) asuma o cunoastere absoluta care, \u00eensa. se va dovedi falsa abia la final, suspansul fiind atent mentinut de autoare p\u00e2na atunci. Acest joc permanent cu principiul omniscientei, precum si provocarile aruncate de Morrison oricarei conventii narative sau de constructie reusesc, \u00eensa, \u00een ciuda aparentei dezordini pe care o aduc, sa exprime \u00een cel mai adecvat mod cu putinta forta dorintei si incapacitatea stabilirii unei comunicari reale, fie si \u00een cuplu. Mai ales \u00een cuplu.
\nTehnica fragmentului <\/strong>
\nsi semnul sperantei<\/strong>
\nViabilitatea naratiunii omnisciente la sf\u00e2rsitul secolului XX devine, prin urmare, problematica, scriitoarea \u00eenlocuind-o cu un soi de inedita colaborare cu cititorul, pe care \u201eJazz\u201c o reclama \u00een cel mai mare grad. Rezultatul va fi si acela ca diversele voci narative, precum si interventiile c\u00e2torva personaje care se adauga discursurilor celor dint\u00e2i au darul de a da impresia generala a unei singure entitati si a unui flux continuu \u00een care se amesteca amintiri, fragmente de realitate, interpretari proprii, sentimente si resentimente personale. Recompunerea imaginii fetei ucise devine, astfel, preocuparea de capat\u00e2i a tuturor, dar Violet \u00eencearca mai mult s-o \u00eenteleaga pe aceasta, sa \u00eenteleaga, deopotriva, crima sotului ei, dar si sa restabileasca, macar at\u00e2t c\u00e2t se mai poate, echilibrul pierdut al familiei sale.
\nDevine, treptat, evident nu doar ca fiecare personaj poarta cu sine, \u00een cel mai ascuns colt de suflet, un secret \u00eentunecat pe care e incapabil sa-l \u00eempartaseasca cu ceilalti (sinuciderea mamei sale, \u00een cazul lui Violet, imposibilitatea lui Joe de a stabili o legatura reala cu mama lui, refugiata \u00een salbaticie si cu mintea \u00eencetosata), ci si ca golul sau ne\u00eemplinirea din trecut pe care cu totii le duc cu ei \u00eei \u00eempiedica sa traiasca \u00een prezent, oric\u00e2t de mult s-ar stradui. Numai asumarea completa a propriei existente, \u00eempreuna cu exorcizarea tuturor demonilor interiori pot salva ce se mai poate salva si pot, eventual, deschide calea spre viitor. Paradoxal, poate, dar pe deplin \u00eentemeiat \u00een contextul unei asemenea constructii romanesti, tocmai Violet (numita, dupa atacarea iubitei deja moarte a sotului sau, \u201eViolent\u201c), e cea care va reusi sa faca asta, prin dialogul cu toti cunoscutii lui Dorcas, prin rabdarea infinita pe care o are cu Joe si, mai ales, prin perseverenta cu care aduna toate cioburile casniciei sale\u00a0 nu pentru a pretinde ca aceasta este intacta ori perfecta, ci pentru a-si demonstra \u00een primul r\u00e2nd siesi ca \u00eentotdeauna mai e loc pentru speranta, conditia ca aceasta sa renasca fiind doar sa crezi cu toata puterea \u00een ea. Doar astfel se poate renaste \u2013 iar muzica poate continua sa dea sens existentei: \u201eO mare parte din timp stau acasa g\u00e2ndindu-se la lucruri, spun\u00e2ndu-si unul altuia acele povestioare personale pe care le place sa le auda iar si iar, sau ciondanindu-se cu pasarea pe care a cumparat-o Violet. A luat-o ieftin, pentru ca era bolnava. Violet decise, iar Joe fu de acord, ca nu-i putea lipsi dec\u00e2t muzica. Din acel moment, pasarea deveni o placere pentru ea \u00eensasi si pentru ei.\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Toni Morrison, Jazz, traducere de Oana Zamfirache, Bucuresti, Editura Art, 2012   Aparut \u00een anul 1992, cu un an \u00eenainte ca lui Toni Morrison sa i se decerneze Premiul Nobel pentru Literatura, romanul \u201eJazz\u201c, venind dupa \u201eBeloved\u201c (1987), marele succes al scriitoarei si cartea sa recompensata cu Premiul Pulitzer, a fost raportat de la bun… Cite\u0219te mai mult »Improvizatii si ritmuri de jazz<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8736,5709],"class_list":["post-15219","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-jazz","tag-toni-morrison"],"views":1283,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15219","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15219"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15219\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15219"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15219"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15219"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}