{"id":15217,"date":"2013-04-04T11:51:42","date_gmt":"2013-04-04T09:51:42","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15217"},"modified":"2013-04-04T11:51:42","modified_gmt":"2013-04-04T09:51:42","slug":"tristetea-politistilor-metafizici","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/tristetea-politistilor-metafizici\/","title":{"rendered":"Tristetea politistilor metafizici"},"content":{"rendered":"

L-am descoperit pe scriitorul Michel del Castillo printr-o \u00eent\u00e2mplare petrecuta acum c\u00e2tiva ani la Galeria Dalles din Bucuresti. Tot scotocind \u00eentr-un cos \u00een care fusesera puse de-a valma carti cu pret redus (5 lei exemplarul!), mi-a venit la m\u00e2na (n-as putea zice ca am \u201eales\u201c) un volum impozant, \u00een impecabila conditie tipografica. Pe coperta, sub numele autorului, scria \u201eManejul spaniol\u201c.
\n\u00cent\u00e2mplari<\/strong>
\nLa momentul respectiv nu stiam nimic despre acest scriitor de adoptie franceza cu nume pe jumatate spaniol si nici despre vreuna dintre operele lui. (Mai t\u00e2rziu am aflat ca e vorba despre un autor prodigios, cu multe premii literare la activ). Mi-am facut totusi o idee despre roman, dar si despre autorul lui datorita notelor \u00eenscrise pe mansetele interioare ale copertelor. Am aflat ca \u201eManejul spaniol\u201c (publicat \u00een 1960, aparut \u00een rom\u00e2neste abia \u00een 2006 la Editura Curtea Veche, \u00een colectia Byblos, \u00een traducerea Marilenei Andrei) cuprinde o \u201evasta tragicomedie ecleziastica si civila\u201c ce \u00eenfatiseaza, cu sarcasm de inspiratie voltairiana, societatea spaniola abia iesita din Razboiul civil.
\n\u00cen privinta autorului, manseta de final continea o fotografie \u00eensotita de c\u00e2teva informatii biografice: \u201eNascut la Madrid \u00een 1933, din tata francez si mama spaniola, Michel del Castillo a trait de la o v\u00e2rsta frageda experienta abandonului, a refugiului politic si a lagarelor de concentrare naziste. Dupa cinci ani petrecuti \u00eentr-o scoala de corectie, la care a fost condamnat de regimul franchist, s-a stabilit la Paris, unde la douazeci si patru de ani a devenit celebru cu romanul \u201eTanguy\u201c (1957) \u2013 transpunere \u00een fictiune a trecutului sau tumultos.\u201c
\nSi tot printr-o \u00eent\u00e2mplare (pur si simplu, \u201ematuram\u201c cu privirea cotoarele cartilor dintr-o biblioteca particulara) am dat peste \u201eNoaptea verdictului\u201c, roman publicat de Michel del Castillo la \u00c9ditions du Seuil \u00een 1981 (versiunea rom\u00e2neasca, de a carei existenta nu avusesem p\u00e2na atunci cunostinta, are si ea ceva vechime: a aparut \u00een 1987 la Editura Univers, \u00een traducerea Angelei Cismas).
\nEra o altfel de \u00eent\u00e2mplare dec\u00e2t cea prin care descoperisem \u201eManejul spaniol\u201c. De aceasta data aveam parte de re\u00eent\u00e2lnirea neasteptata, dar cu at\u00e2t mai placuta, cu cineva care \u00eemi c\u00e2stigase deja admiratia: fara sa-l fi chemat, mi-a venit \u00een \u00eent\u00e2mpinare. (\u00cent\u00e2mplarile de acest tip par magice: \u00eenclini sa crezi ca ceva sau cineva anume te-a avut \u00een vedere, livr\u00e2ndu-ti o bucurie fara cost; de aici starea de uluire si de fior pe care le \u00eencerci pret de c\u00e2teva clipe.) De \u00eendata ce am desprins cartea din raft, am supus-o obisnuitelor gesturi de posesie tactila: am palpat-o, am rasfoit-o \u00eendelung, deopotriva cu \u00eenc\u00e2ntare si curiozitate, am m\u00e2ng\u00e2iat-o cu acel soi de tandrete pe care, de obicei, o rezervi unei fiinte vii. Ardeam de curiozitate sa aflu \u00een ce lume ma va purta Michel del Castillo cu acest roman pentru care a primit prestigiosul Premiu Renaudot.
\nUn fals roman politist<\/strong>
\nDesi contine o poveste cu si despre politisti, nu trebuie sa ne lasam \u00eenselati de aparente: \u201eNoaptea verdictului\u201c nu este ceea ce se cheama un policier, nu apartine propriu-zis acestui gen, \u00een orice caz nu aceluiasi gen \u00een care au excelat Arthur Conan Doyle ori Agatha Christie (la un moment dat, \u00eentr-un interviu, autorul \u00eensusi si-a avertizat cititorii \u00een aceasta privinta).
\nUnii exegeti considera ca ne aflam \u00een fata unui roman psihologic de factura dostoievskiana ce exploreaza tema vinovatiei (de altfel, motoul cartii lui del Castillo a fost ales din \u201eFratii Karamazov\u201c \u2013 \u201efiecare dintre noi e vinovat de tot, fata de toti ceilalti\u201c). O alta judecata, nici ea lipsita de \u00eendreptatire, sugereaza o posibila lectura a romanului \u00een cheie psihanalitica, centrata pe rolul traumelor copilariei \u00een trasarea destinului individual (\u201eniciun om nu se poate sustrage trecutului sau\u201c). Exista si aprecierea ca, prin tribulatiile personajelor sale, autorul realizeaza o incursiune \u00een istoria relativ recenta a Spaniei, ce cuprinde \u00eendeosebi perioada razboiului civil si a dictaturii franchiste, de unde ideea ca cititorul are sub ochi fresca unei epoci. \u00cen fine, ar trebui retinuta si interpretarea potrivit careia romanul lui del Castillo exprima o intentie etico-politica: dezvaluind efectele devastatoare ale fanatismului ideologic, romanul ne previne asupra pericolului instrumentalizarii politice a mitologiilor metafizice si religioase. Ne\u00eendoielnic, pot exista si alte interpretari sau propuneri de lectura pentru cartea de fata.
\nNu sunt specialist \u00een taxonomia genurilor literare, dar nu cred ca gresesc spun\u00e2nd ca \u201eNoaptea verdictului\u201c se \u00eenscrie \u00een categoria romanului-eseu, \u00een care fictiunea, fara sa lipseasca, este totusi redusa, las\u00e2nd mai mult loc \u201edezbaterii\u201c etico-filosofice asupra unor evenimente tragice care au marcat efectiv istoria epocii noastre. Argumentul principal \u00een sprijinul acestei teze e urmatorul: dincolo de mobilizarea resurselor propriu-zis literare (artistice), autorul construieste un discurs romanesc (c\u00e2nd implicit, c\u00e2nd explicit) sustinut de mai multe \u201evoci narative\u201c. \u00censemnele discursivitatii pot fi recunoscute cu usurinta: textul porneste de la interogatii fundamentale, e orientat spre reflexivitate si se constituie finalmente \u00eentr-o meditatie asupra conditiei umane.
\nLectura atenta a cartii dovedeste ca trama epica are parte egala cu reflectia ideatica; aceasta din urma se concretizeaza \u00een incitante speculatii despre sursa raului \u00een lume, despre natura umana, dar si \u00een opinii comune privitoare la dictatura si democratie, monarhie si republica ori despre rolul legii \u00een asigurarea ordinii publice. Invocarea mitologiei, a unor personaje biblice notorii, referirile la literatura si istorie se \u00eenscriu \u00een acelasi orizont reflexiv. \u00cen plus, cele mai multe dintre personaje se definesc nu at\u00e2t prin motivatii psihologice (\u00eenclinatii, aspiratii sau interese particulare), c\u00e2t mai ales prin supradeterminari ideologice, prin conceptiile ce le orienteaza viata. Altfel spus, destinul lor se consuma sub exigentele unei anumite filosofii ca viziune asupra lumii, \u00eenc\u00e2t impresia dominanta a cititorului este ca oamenii se afla \u00een slujba ideilor, si nu invers.
\n\u201eCalatoria spre iad\u201c<\/strong>
\nT\u00e2narul inspector de politie Santiago Laredo afla ca va parasi \u00een cur\u00e2nd Murcia, fiind numit \u00een brigada criminalistica din Huesca. Vestea \u00eel bucura, macar pentru motivul ca, prin aceasta mutare, at\u00e2t el, c\u00e2t si sotia lui, Pilar, \u00eempreuna cu cei doi copii ai lor vor avea parte de o binevenita \u201eschimbare de aer\u201c. Dar nu e doar at\u00e2t: \u00eenclina sa creada ca aceasta neasteptata numire e o promovare. Numai ca cei din preajma lui \u2013 colegii, prietenii, chiar si sotia \u2013 vad lucrurile altfel: transferul la Huesca pare mai degraba o nedreptate sau un nenoroc, dat fiind faptul ca Santi, cum \u00eel alinta cei apropiati, avea sa lucreze \u00een subordinea lui Avelino Pared, politist versat, cu o cariera impresionanta, aflat acum \u00een pragul pensionarii. Dar care sa fie motivul acestei cainari generale, c\u00e2nd aluzive, c\u00e2nd explicite? Ce-ar putea sa i se \u00eent\u00e2mple?! De la Anselmo, actualul lui sef, afla ca Don Avelino \u201en-o sa-l man\u00e2nce\u201c, dar sa-l \u201ezdrobeasca\u201c ar putea s-o faca. Aceasta remarca, rostita numai pe jumatate \u00een gluma, strecoara \u00een sufletul lui Laredo o unda de \u00eengrijorare.
\nPe seama lui Avelino Pared circula informatii contradictorii. Dorind sa-si faca propria parere despre cel cu care urma sa colaboreze, t\u00e2narul ofiter \u00eentreprinde o discreta, dar minutioasa ancheta despre viitorul lui sef. Ajutat de Trevos, are acces la dosarul de cadre al directorului Sigurantei din Huesca. Pe l\u00e2nga obisnuitele date \u2013 cele privitoare la starea civila, la care se adauga diversele note informative, rapoarte si evaluari cu caracter administrativ \u2013 dosarul cuprinde si c\u00e2teva fotografii. Contempl\u00e2nd \u00eendelung una dintre fotografii, Laredo zareste o \u201efata aureolata de o singuratate m\u00e2ndra\u201c, ce \u201etrada o \u00eenasprire de caracter, ca un proces de fosilizare\u201c. Razbatea de acolo o privire \u201edispretuitoare si de o ne\u00eenduplecata tristete\u201c. Privirea aceea rece \u00eei st\u00e2rneste teama si fascinatie, tristete si mila. Pe masura ce ad\u00e2nceste cercetarea dosarului, Laredo resimte afinitatea, chiar fraternitatea lui cu acest om enigmatic, pe care nu-l \u00eent\u00e2lnise \u00eenca (\u201e\u00eemi era \u00een acelasi timp strain si curios de fratern\u201c). Din acest moment, ceea ce la \u00eenceputul anchetei sale cvasi-clandestine fusese pentru el o \u201ecuriozitate superficiala\u201c se transforma treptat \u201e\u00eentr-un soi de lacomie apriga\u201c. E obsedat de taina sufletului lui Pared, pe care o banuieste ca fiind de aceeasi natura cu propria lui taina, pe care se straduise sa o ascunda si pentru care se simtea vinovat: \u201eCaracterul acela de o complexitate inumana ma acaparase. Acum ma aflam \u00eenauntrul lui. Presimteam ca, departe de a fi terminat cu necunoscutul acela, cautarea mea nu facea dec\u00e2t sa \u00eenceapa. Unde anume avea sa ma duca, nu-mi puneam \u00eentrebarea\u201c.
\nIata, foarte pe scurt, \u00eentr-o exprimare care apartine naratorului \u00eensusi, despre ce anume va istorisi \u201eNoaptea verdictului\u201c: despre dramatica aventura a cautarii de sine prin mijlocirea celuilalt (a dublului). Relatia cu Avelino Pared (\u00een spaniola pared \u00eenseamna zid) e traita de Santiago Laredo ca o afundare \u00een bezna, ca o \u201ecalatorie spre iad\u201c. Fusese avertizat asupra pericolului \u00eent\u00e2lnirii cu batr\u00e2nul condor al politiei spaniole, asupra faptului ca acest \u201enebun\u201c ar fi putut sa-l distruga, contamin\u00e2ndu-l cu ideile lui absurde despre misiunea divina a politiei, implic\u00e2ndu-l \u00een cine stie ce scenariu nesabuit, dar atractia pe care acest personaj straniu o exercita asupra lui era irezistibila: \u201ePuteam demisiona. Si totusi aveam sa merg p\u00e2na la capat, simteam asta. Din ce motiv, nu stiam nici eu\u201c.
\nAbia \u00een finalul romanului aflam ce putea sa \u00eensemne \u201ep\u00e2na la capat\u201c. Laredo \u00eel ucide pe Avelino Pared. Pe de o parte, pentru ca, prin aceasta crima, voia sa se desparta de propriul trecut de care nu era m\u00e2ndru si pentru care avea cumplite remuscari: \u201eCuprins deodata de-o turbare dementa, descarcai toata arma. Tremur\u00e2nd de furie, trageam \u00een lasitatea, \u00een abjectia mea\u201c. Pe de alta parte, Laredo comite crima ca si c\u00e2nd o vointa straina \u00eel distribuise \u00een rolul ucigasului.
\n\u00centr-adevar, cel care condusese lucrurile spre acest deznodam\u00e2nt era Pared \u00eensusi, care stia ca nu mai avea mult de trait, datorita cancerului necrutator de care suferea. Dornic sa aiba totul sub control p\u00e2na \u00een ultima clipa, s-a dovedit un manipulator desav\u00e2rsit. Cercetase din vreme dosarul t\u00e2narului inspector din Murcia. Reusise sa-i patrunda taina. \u00centelesese ca el si Laredo erau \u201efrati \u00eentru deziluzie\u201c, \u201efrati \u00eentru banuiala\u201c si ca tocmai de aceea erau facuti sa se \u00eent\u00e2lneasca. Transferul lui Laredo nu avea semnificatia unei promovari. Don Avelino \u00eel alesese, \u00eei ceruse mutarea, cu g\u00e2ndul de a se folosi de el pentru sav\u00e2rsirea actului final: propria \u201eiesire din scena\u201c.
\nLa capatul cumplitei \u201ecalatorii spre iad\u201c lui Laredo nu-i ram\u00e2ne dec\u00e2t varianta exilului pe care, grijuliu, i-o aranjase acelasi Pared, ceea ce dovedea ca Don Avelino i-a luat-o si de aceasta data \u00eenainte, continu\u00e2nd sa-si r\u00e2da de el de dincolo de moarte. Laredo \u00eentruchipeaza \u201econstiinta nefericita\u201c: se elibereaza fara a se emancipa. Pierduse totul: slujba, familia, prietenii, tara. Din conditia de exilat nu-i ram\u00e2nea dec\u00e2t sa \u00eencerce sa supravietuiasca si sa uite.
\n\u201eAdevaratul\u201c politist<\/strong>
\nO distinctie esentiala \u00eent\u00e2lnita \u00een discursul romanesc din \u201eNoaptea verdictului\u201c este cea dintre \u201epolitistii din interes, care fac meseria asta ca sa aiba din ce trai, si politistii metafizici, pe care meseria \u00eei face sa traiasca\u201c. Avelino Pared nu a ajuns politist pentru ca trebuia sa aiba o meserie. Nu era tipul functionarului docil aflat \u00een slujba aparatului birocratic al politiei \u00een schimbul unor beneficii pecuniare si de putere. Dimpotriva, el era \u201epolitist \u00een suflet\u201c, \u201epolitist din vocatie\u201c, politist \u201eadevarat\u201c, care a simtit \u00eenca din copilarie \u201echemarea ordinii\u201c, traind-o de la \u00eenceput ca pe o \u201epasiune exclusiva si devoratoare\u201c.
\nPsihologic, faptul \u00eesi gasea explicatia \u00een frustrarile si umilintele pe care le-a \u00eendurat \u00een familie \u00een primii lui ani de viata. \u00centr-o atmosfera otravita de patima geloziei, de teroarea banuielii, \u00een care se consumau relatiile dintre parintii sai, micul Avelino a descoperit minciuna ascunsa sub aparente. Armonia lumii, \u00een care credea cu naivitate si \u00een care fusese \u00eenvatat sa creada, s-a naruit dintr-o data. La v\u00e2rsta la care, \u00een mod obisnuit, copiii se cufunda \u00een magia jocului si capata \u00eencredere \u00een ei \u00eensisi, el viseaza sa recladeasca lumea pe baze noi, solide, de netagaduit, eliberata \u00eensa de iluzii precum Dragostea, Fraternitatea, Libertatea. Nu ram\u00e2nea dec\u00e2t ordinea \u00eentemeiata pe banuiala universala si pe sanctiunea divina a Legii.
\nUlterior, \u00een anii studentiei, stimulat de anumite lecturi filosofice si literare, gusta placerea de a jongla cu \u201eidei generale\u201c, dob\u00e2ndeste abilitatea de a m\u00e2nui paradoxul, \u00eesi construieste treptat propria viziune despre natura si finalitatea muncii de politist. Le vorbeste colegilor despre \u201eordinea absoluta\u201c, menita sa instaureze \u201epacea definitiva\u201c \u00eentre oameni. Rigoarea si intransigenta cu care \u00eesi apara pozitiile doctrinare, ca si maniera ascetica \u00een care traia i-au determinat pe prieteni sa-l numeasca Torquemada. Porecla nu-l deranja, dimpotriva, \u00eei era pe plac. Ca si faimosul inchizitor general al Spaniei medievale, \u00een care vedea un model de politist, un arhetip, era convins ca \u201epolitia se face \u00een capetele oamenilor \u00eenainte de a se face \u00een temnite\u201c.
\n\u00cen viziunea lui, adevaratul politist nu se afla propriu-zis \u00een cautarea adevarului, el \u00eel stie deja; nu are \u00eendoieli, are doar certitudini. Cea dint\u00e2i certitudine e ca orice om este vinovat (\u201etot ce-i mai autentic \u00een om e ticalosia\u201c). Prin urmare, nu e vorba de a detecta si de a-i dovedi cuiva vinovatia, ci doar de a-l face sa se dea singur de gol. E o chestiune de timp, de strategie, de tenacitate si rigoare. Cel ce stap\u00e2neste arta \u00eentrebarilor are la \u00eendem\u00e2na cea dint\u00e2i, poate cea mai eficace, forma a terorii (\u00een franceza cuv\u00e2ntul la question \u00eenseamna \u00eentrebare, dar si tortura).
\nDon Avelino stap\u00e2nea arta \u00eentrebarilor (\u201etortura curata, fara violenta fizica, de un rafinament sublim\u201c) si a argumentatiei subtile. Se pricepea mai bine ca oricare altul sa-l seduca pe cel incriminat: i se strecura \u00een inima folosindu-se de momeala ideilor, apoi, \u00een momentul \u00een care reusea sa \u00eei descopere punctul vulnerabil, str\u00e2ngea latul, \u00eei aplica lovitura fatala, naruindu-i \u00eencrederea \u00een propria nevinovatie. Prin urmare, politistul metafizic poarta lupta cu cel incriminat pe terenul constiintei \u2013 slabind-o, \u00eensel\u00e2ndu-i vigilenta, azv\u00e2rlind-o \u00een deznadejde. Adevarata victorie consta \u00een a-l face pe fiecare sa-si recunoasca vinovatia pe care o ascunsese sau o ignorase.
\n\u00cen \u00eentreaga sa cariera, Pared a nazuit sa \u00eentruchipeze tipul \u201epolitistului ideal\u201c, institutia \u00eensasi a politiei, a carei vocatie era, \u00een opinia lui, \u00eenradacinata \u00een Absolut: \u201ePolitia e emanatia lui Dumnezeu, instrumentul ordinii divine\u201c. Respinge \u201e\u00eenduiosarile gretoase ale inimii\u201c, care, \u00een opinia lui, le \u00eenc\u00e2nta de regula doar pe femei si pe artisti, \u00eentruc\u00e2t politistul metafizic nu are sentimente, nu cunoaste mila, iertarea, cainta. Considera ca dragostea este o \u201ecurioasa boala\u201c ce te face sa-ti pierzi mintile, iar mila \u2013 nimic altceva dec\u00e2t o \u201econfuzie josnica\u201c, o \u201e\u00eenduiosare molateca\u201c. \u00centre legea juridica (\u00eentruchipata de Dumnezeu-tatal) si legea inimii (propovaduita de Christos) alege legea juridica: \u201eEu unul aleg ordinea \u00eempotriva confuziei lipsite de limpezime, aleg codul de legi, cu toate imperfectiunile si asprimile lui revoltatoare, \u00eempotriva acelor beatitudini scaldate \u00een lacrimi. \u00cen atitudinea asta, cainta si remuscarea nu-si au locul\u201c.
\nSi totusi, faimosul Avelino Pared, era un politist trist. Nu de tristetea ivita din senin, st\u00e2rnita de cauze obscure, ca o unda de melancolie ce se \u00eent\u00e2mpla sa cuprinda c\u00e2teodata sufletul omenesc, era vorba, ci de o tristete \u00eengemanata cu ne\u00eenduplecarea, care a luat forma dispretului pentru viata, pentru exuberantele si contradictiile ei inerente. Deseori omul acesta temut, pe care taranii terorizati de el \u00eel numisera \u201esol al Satanei\u201c, avea aerul unui slujbas de la pompele funebre. Prin urmare, tristetea lui Pared era mai mult dec\u00e2t o stare de spirit. Era o matrice existentiala, un mod de a fi care se nascuse din trairea unei dureroase revelatii: aceea a profundei dizarmonii a lumii, a atotputerniciei Raului, \u00een fata careia Dumnezeu \u00eensusi parea sa se \u00eencline. \u201eDezvrajirea\u201c lumii poate pustii sufletul omului, iar metafizica pare a fi facuta tocmai sa umple acest gol sufletesc, sa-i calmeze insuportabila disperare. Credinta \u00eentr-o \u201eordine desav\u00e2rsita\u201c, de factura monahala, capabila sa potoleasca orice pasiune, sa reduca la tacere g\u00e2ndirea critica, sa anihileze orice \u00eendoiala (\u201emetafizica de calau\u201c, ar fi spus Nietzsche) l-a transformat pe Avelino Pared \u00eentr-un \u201eestet\u201c, adorator al formelor pure, abstracte, golite de continut. De unde gustul lui pentru imobilitate, pentru uscaciune, pentru ceea ce e fosilizat. Dar si mania lui pentru dosare, pentru construirea unui fisier atotcuprinzator \u00een care sunt ferecate destinele a zeci de mii de oameni.
\nTristetea politistului metafizic Avelino Pared are ceva din geometria austera, repetitiva, monotona a imensei lui arhive \u2013 stranie catedrala din h\u00e2rtie, morm\u00e2nt colectiv pus \u00een serviciul verdictului final.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

L-am descoperit pe scriitorul Michel del Castillo printr-o \u00eent\u00e2mplare petrecuta acum c\u00e2tiva ani la Galeria Dalles din Bucuresti. Tot scotocind \u00eentr-un cos \u00een care fusesera puse de-a valma carti cu pret redus (5 lei exemplarul!), mi-a venit la m\u00e2na (n-as putea zice ca am \u201eales\u201c) un volum impozant, \u00een impecabila conditie tipografica. Pe coperta, sub… Cite\u0219te mai mult »Tristetea politistilor metafizici<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8735,8734],"class_list":["post-15217","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-manejul-spaniol","tag-michel-del-castillo"],"views":1139,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15217","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15217"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15217\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15217"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15217"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15217"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}