La nici o luna dupa ce, la 4 aprilie 1930, \u00eesi dadea demisia din Partidul National Taranesc, C. Stere \u00eencepea sa publice, \u00een ziarul \u201eAdevarul\u201c, faimoasele sale \u201eDocumentari si lamuriri politice. Preludii\u201c, str\u00e2nse nu mult dupa aceea si \u00een volum. Era o rafuiala necrutatoare cu fruntasii partidului din care facea parte, prilejuita de faptul ca nu reactionasera cum se cuvine la afrontul ce i se adusese la sarbatorirea Unirii Basarabiei, o rafuiala \u00een care erau puse \u00een lumina toate disensiunile ad\u00e2nci existente, la radacina carora ar fi fost grave derapaje politice si morale ale acelora, \u00een frunte cu presedintele Iuliu Maniu, \u00een acel moment si prim-ministru. Lucrarea se circumscria, negresit, polemicii de idei, dar si pamfletului, gen \u00een care autorul demonstra, \u00eenca o data, un talent extraordinar, ne\u00eentrecut, probabil, la noi, dec\u00e2t de T. Arghezi si, poate, de N.D. Cocea. (\u00cen acest sens, o dovada este capitolul XI, intitulat \u201eDomnul Presedinte\u201c, veritabila capodopera a genului.) \u00cen acelasi timp, \u201eDocumentari\u2026\u201c se circumscria \u00eentr-o masura si memorialisticii, lucrarea contin\u00e2nd relatari ale unor \u00eent\u00e2mplari mai recente sau mai vechi, precum si o seama de portrete ale unor contemporani. Evident, relevanta acestor pagini memorialistice este, \u00een primul r\u00e2nd, \u00een raport cu autorul \u00eensusi, a carui psihologie se dezvaluie \u00een suita starilor de spirit traversate, \u00eensa, \u00een doilea r\u00e2nd, cel putin potential, si \u00een raport cu \u00eent\u00e2mplarile si, fireste, cu actantii acestora, altii dec\u00e2t autorul. E posibil, altfel spus, ca ele sa aduca o contributie semnificativa la reconstituirea unor evenimente, dintre care unele de importanta majora pentru societatea rom\u00e2neasca a timpului. Un exemplu \u00een acest sens \u00eel constituie chiar \u00eencheierea capitolului citat deja, \u201eDomnul Presedinte\u201c, \u00een care C. Stere prezinta, doua episoade de dinainte de Primul Razboi Mondial \u2013 mai \u00eent\u00e2i, \u201ecazul Krist\u00f3ffy-Goga\u201c, din 1912, \u00een speta, acuzarea poetului ardelean, de catre Al. Vaida Voevod, ca \u201ear fi primit bani din partea ministrului ungar de Interne pentru a duce campanie \u00eempotriva comitetului central al Partidului National Rom\u00e2n\u201c, si, apoi, o \u201eexperienta personala\u201c, petrecuta \u00eentr-un timp neprecizat, const\u00e2nd \u00een solutionarea santajului la care era supus un membru al comitetului national de catre sotia sa, ce-l parasise, santaj cu publicarea unor scrisori primite de la un ministru rom\u00e2n, \u201eal caror cuprins putea sa duca pe banca acuzatilor \u00eentreg comitetul national si sa aiba si o resfr\u00e2ngere \u00eengrijitoare asupra raporturilor Rom\u00e2niei cu Imperiul Austro-Ungar\u201c.
\nVersiunea pe care o dadea C. Stere \u00een \u201eDocumentari\u2026\u201c a c\u00e2ntarit mult \u00een reconstituirea acestui episod \u00een biografiile ce i s-au consacrat (de catre Z. Ornea, Ioan Capreanu s.a.), precum si \u00een multe lucrari de istorie literara, dar si de istorie social-politica, pentru a nu mai vorbi de (sa-i spunem asa) \u201eistoria orala\u201c. Concludenta \u00een acest sens, credem, este o recenzie a aceluiasi Z. Ornea, consacrata unei noi editii a \u201ePublicisticii\u201c lui Octavian Goga, aparuta la sf\u00e2rsitul anilor \u201890 ai secolului trecut, recenzie \u00een care citim: \u201eStere si-a \u00eendeplinit misiunea, pacific\u00e2nd lucrurile, izbutind sa-l absolve pe Goga de acuzatia de v\u00e2ndut mituit (apoi, Stere i-a comunicat lui Ralea, care mi-a relatat mie prin 1958, ca, de fapt, poetul luase bani de la Kristoffi si n-am aici spatiu pentru a demonstra pe larg, cu argumente din chiar o scrisoare a lui Goga catre Chendi, ca Stere \u00eei relatase adevarul lui Ralea)\u201c (\u201ePublicistica lui Goga\u201c, \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 2, 1999).
\nO verificare amanuntita a veridicitatii versiunii cu pricina Z. Ornea nu a facut-o, desi nu-i puteau scapa anume indicii care o impuneau cu stringenta si desi citeaza (deci a vazut) multe documente legate de eveniment. (Istoricul literar are, \u00eensa, si o circumstanta atenuanta, ce se va vedea mai jos). Si nici specialistii \u00een istoria social-politica a epocii nu au facut-o. \u00centre cauze va fi fost, desigur, si dificultatea operatiei, c\u00e2ta vreme faptele respective nu puteau implica acte autentificate, susceptibile a fi pastrate \u00een arhive, \u00een presa vremii (greu accesibila astazi si rareori fara lacune \u00een colectiile pastrate) unele lucruri nu puteau aparea dec\u00e2t ca \u201escurgeri\u201c involuntare ale unui secret bine aparat, iar marturiile protagonistilor, la momentul dat, \u00een jurnale ori \u00een corespondenta lor, precum si ulterior, \u00een memorii, sunt relativ putine. \u00cenmultirea acestora \u00een ultimul timp (dispunem astazi de cele mai multe volume ce str\u00e2ng o parte din corespondenta emisa si primita de Octavian Goga (1), de un numar de scrisori, \u00een genere disparate, ale unor personaje \u201esecundare\u201c sau \u201eepisodice\u201c, precum si de memoriile lui Alexandru Vaida Voevod) face posibil acum un \u00eenceput. Vom aborda, astfel, mai \u00eent\u00e2i, versiunea pe care
\nC. Stere o da, \u00een \u201eDocumentari\u2026\u201c si \u00een cvasi-interviul acordat lui L. Leoneanu (\u201eC\u00e2teva zile \u00een intimitatea d-lui C. Stere\u201c, \u00een \u201eAdevarul literar si artistic, nr. 512, 28 septembrie 1930), \u201ecazului Krist\u00f3ffy-Goga\u201c.<\/p>\n
Asa cum se constata usor, memorialistul Stere prezenta \u201ecazul\u201c respectiv, cunoscut \u00een epoca sub numele \u201eafacerea\/incidentul Goga-Vaida\u201c, ca un \u201easasinat moral\u201c comis de Iuliu Maniu nu – cum s-ar putea crede \u2013 asupra omului politic Goga, ci asupra poetului Goga. (Caci, spunea el, \u201e\u00eentr-un suflet \u00eenca necristalizat, \u00eentinat de at\u00e2ta vrajmasie si prigoana nedreapta, au trebuit sa sece izvoarele de inspiratiune\u201c si astfel \u201e\u00abc\u00e2ntaretul patimirii noastre\u00bb a amutit\u201c.) \u00cen acelasi timp, \u00eensa, viitorul \u201eDomn Presedinte\u201c era acuzat ca \u201educea la moarte morala\u201c si pe Al. Vaida Voevod, \u201easmutind(u-l), fara sa fi facut nimic pentru descoperirea adevarului (\u2026) cu s\u00e2nge rece\u201c. Totul, pentru un motiv minor \u2013 \u201edoar pentru ca Goga, \u00een zburdalnicia lui juvenila si \u00een ireverenta-i de poet, calcase regulele ritualului si normele de disciplina canonica\u201c.
\nSi daca, \u00een finalul paragrafului,
\nC. Stere lasa sa se strecoare \u00een discursul sau o contrazicere, el nemaivorbind acolo de \u201easasinat\u201c, ci doar de o \u201etentativa \u00een sine \u00eempotriva lui Goga\u201c (daca nu cumva, totusi, punea \u201etentativa\u201c alaturi de \u201easasinat\u201c, ea fiind dirijata contra omului politic Goga), aceasta pare sa fie pretul platit pentru o augmentare a gravitatii celeilalte \u201etentative\u201c, \u00eempotriva lui Vaida (\u201enecrutatoarea cruzime fata de un prieten at\u00e2t de devotat cum este
\nd. Alexandru Vaida, caruia d. Maniu nu s-a sfiit sa-i impuna rolul \u2013 at\u00e2t de nepotrivit cu cavalerismul caracterului sau \u2013 de calau al unei glorii nationale\u201c).
\nRetinem, deci, ideea vinovatiei lui Iuliu Maniu, cu circumstanta agravanta a unei cauze nesemnificative (\u201ezburdalnicia juvenila\u201c de poet a lui Goga), vinovatie pe care n-ar fi \u00eempartit-o cu nimeni, \u00eensusi Vaida Voevod fiind disculpat cu totul (nu e nici macar o \u201eunealta oarba\u201c), beneficiind de un portret luminos, ce atesta simpatie deosebita, daca nu chiar amicitie din partea memorialistului.
\nC\u00e2t priveste declaratia lui Stere referitoare la \u201ecavalerismul caracterului lui Vaida\u201c, ea primea o confirmare peremptorie, dar, parca printr-o ironie a sortii, tocmai \u00eentr-o respingere categorica a acuzatiei aduse lui Iuliu Maniu. La 18 mai 1930, ziarul \u201eAdevarul\u201c gazduia o scrisoare a lui Vaida Voevod (\u00een acel moment, ministru de Interne), \u00een care se aduceau \u201erectificari la unele afirmatiuni cuprinse \u00een nr. din 17 l.c.\u201c. Prima dintre ele suna astfel: \u201e\u00cen cazul Goga-Krist\u00f3ffy, d-l Iuliu Maniu nu a avut cunostinta de continutul articolului meu, \u00eenainte de a fi publicat acel articol. Astfel, renuntarea poetului Goga la poezie, oric\u00e2t am regreta-o, nu se datoreste d-lui Maniu, ci, precum \u00eendeobste este cunoscut si recunoscut, ostenelilor politicianiste.\u201c
\nRectificarea, trebuie sa recunoastem, era \u201ecavalereasca\u201c, dar nu avea valoare probatorie absoluta, \u00eenc\u00e2t e nevoie \u00een continuare de dovezi mai puternice pentru a convinge de responsabilitatea deplina pe care, implicit, si-o asuma Vaida Voevod \u00een cazul incidentului sau cu Goga.
\nSe cuvine, mai \u00eent\u00e2i, a constata ca, desi C. Stere sublinia caracterul combativ al lui Vaida (\u201eluptatorul\u201c), el omitea sa spuna ca \u201eacuzarea prin publicitate\u201c fusese precedata de o polemica destul \u00eendelungata, dusa de el, \u00een ziarul aradean \u201eRom\u00e2nul\u201c, \u201eorganul autorizat\u201c al Partidului National Rom\u00e2n, contra lui O. Goga, port-drapel al grupului de la celalalt ziar aradean, mai vechi, \u201eTribuna\u201c. \u00cen mai 1911, asadar, cu mai bine de sase luni \u00eenainte, deputatul Al. Vaida Voevod, medic de profesie, publica brosura (de fapt, de proportiile unei carti) \u201eMangra, Tisza si \u00abTribuna\u00bb\u201c, prilejuita, cum marturiseste deschis autorul, de volumul \u201e\u00censemnarile unui trecator. Cr\u00e2mpeie din zbuciumarile de la noi\u201c, \u00een care \u201ec\u00e2ntaretul patimirii noastre\u201c \u00eesi str\u00e2nsese partea cea semnificativa din publicistica social-politica din ultimii doi ani. Cel vizat \u00een principal (2) a ripostat printr-un sir de articole, \u00eencheiat cu o \u201eScrisoare deschisa catra d. Alexandru Vaida\u201c, toate str\u00e2nse \u00een brosura \u201eCe e \u00abTribuna\u00bb zilelor noastre?\u201c.
\nPolemica a continuat, medicul deputat d\u00e2nd la iveala, la 27 noiembrie 1911, un articol intitulat \u201e\u00cei cerem raspuns d-lui O. Goga\u201c, \u00eentrebarea, transanta, fiind \u201edaca \u00abTribuna\u00bb slabeste forta de actiune si tinde sa nimiceasca organismul partidului national rom\u00e2n ori nu\u201c.
\nPrin brosura sa, Al. Vaida Voevod ocupa, deci, \u00eentre polemistii \u201eRom\u00e2nului\u201c un loc fruntas. Nu era, \u00eensa, primul nici cronologic, nici ca valoare. \u00cel \u00eentrecea cu mult altcineva, anume Aurel C. Popovici. Lucrul era firesc, caci banateanul, mai v\u00e2rstnic, avea o mult mai mare cultura filosofic-sociologica, o experienta publicistica \u00eendelungata, \u00een care capitolul polemicilor era extrem de bogat. De fapt, el fusese acela care \u00eencepuse lupta \u00eempotriva \u201etinerilor oteliti\u201c, pe c\u00e2nd acestia \u00eenca nu se numeau asa, anume, la \u00eenceputul anului 1908, dupa ce Octavian C. Taslauanu \u00eesi publicase \u00een \u201eLuceafarul\u201c celebrul sau articol \u201eDoua culturi\u201c. \u00cen aceasta batalie, Goga ajungea sa fie vizat si el, \u00een mod secundar, pentru ca, desi formal, declarativ, se disociase de mare parte din ideile sustinute \u00een articol, nu se desolidarizase de colegul de la directia revistei sibiene. Polemica a deviat totusi cur\u00e2nd, intr\u00e2nd pe fagasul unei dispute \u00een jurul democratiei. (Aici, A.C. Popovici se prezenta ca adversar al \u201edemocratiei extreme\u201c, al \u201edemagogiei\u201c pure, la care ajunge fatalmente democratia propriu-zisa, \u00een timp ce adversarii sai \u00eel comb\u00e3teau \u00een calitate de exponent al \u201ereactionarismului\u201c ultra.) Iar \u00een cadrul acestei polemici secunde, merita retinut, A.C. Popovici, ajuns director al revistei \u201eSamanatorul\u201c, \u00eencrucisa armele cu
\nC. Stere. (Si, privind lucrurile cu obiectivitate, balanta \u00eenclinase catre el, chiar daca profesorul universitar iesean si-a proclamat victoria, \u00een aprobarea unei parti importante a presei rom\u00e2nesti.) (3)
\nAsa cum am spus, A.C. Popovici a \u00eencetat atunci, \u00een 1908, polemica sa \u00eempotriva celor de la revista din Sibiu. A reluat-o, \u00eensa, \u00eendata ce, mai \u00eent\u00e2i, Il. Chendi si, apoi, O. Goga au declansat \u00een toamna anului 1910, \u00een ziarul aradean \u201eTribuna\u201c, o sustinuta campanie de critica a starilor de lucruri din s\u00e2nul rom\u00e2nimii ardelene, ce impuneau cu stringenta \u201eprimenirea\u201c structurilor si a tacticii de lupta. \u201eC\u00e2ntaretul patimirii noastre\u201c publicase atunci o suita ampla de articole incisive (\u201eParinti si fii\u201c, 13.X. 1910, \u201eFumega putregaiul\u201c, 17.X, \u201eCopiii nimanui\u201c, 7.XI, \u201e\u00cendemnuri noi\u201c, 14.XI, \u201eFruntasi ai neamului\u201c, 16.XI, \u201eDreptul criticei\u201c, 18.XI, \u201ePro domo\u201c, 28.XI, toate incluse \u00een volumul \u201e\u00censemnarile unui trecator\u201c). La ultimul articol (\u201ePro domo\u201c), \u00een care figura parabola, ajunsa celebra, a \u201emagarilor de pe Vezuviu\u201c, banateanul riposta \u00een \u201eGazeta Transilvaniei\u201c, prin doua articole, intitulate \u201ePoetii si politica\u201c. Odata pornite, atacurile sale au continuat \u00een 1911, \u00een paginile \u201eRom\u00e2nului\u201c, transform\u00e2ndu-se catre sf\u00e2rsitul anului \u00eentr-o veritabila campanie de exterminare \u00eempotriva \u201etribunistilor\u201c si \u00een special a lui O. Goga. Fata de aceasta prestatie, cea a lui Vaida Voevod se arata a fi palida, a unui secundant, bataios, dar fara abilitatea necesara \u00een m\u00e2nuirea armelor (a condeiului de polemist). Acest statut se releva si \u00een faptul ca medicul deputat relua teme pe care le abordase mai \u00eent\u00e2i A.C. Popovici, precum aceea a \u201erolului scriitorilor \u00een politica\u201c. Banateanul nu numai ca o ridicase, dar \u00eei gasise si sustinatori cu autoritate, precum deputatii I.I. Ghica si Leonte Moldoveanu, profesorul Simion M\u00e2ndrescu, presedinte al Cercului rom\u00e2nilor de peste munti (cu sediul \u00een Bucuresti), si, foarte probabil, \u00eensusi I.L. Caragiale. (4) Totul fusese cu putinta, gratie pozitiei la care ajunsese dincoace de munti, \u00een Regat (bune relatii si chiar prietenie cu Al. Marghiloman si Nicu Filipescu, fruntasi ai partidului conservator (5) \u2013, dar si ctitorirea Institutului de Arte Grafice si Tipografie \u201eMinerva\u201c, editor al ziarului bucurestean cu acelasi nume). \u00cen lumina acestor fapte, A.C. Popovici poate fi considerat \u201eeminenta cenusie\u201c a celor de la \u201eRom\u00e2nul\u201c. Si se cuvine a mai nota ca ideea faimoasei sale lucrari \u201eStatele Unite ale Austriei Mari\u201c era \u00eempartasita de Al. Vaida Voevod si ca am\u00e2ndoi faceau parte din cercul intim al Arhiducelui Mostenitor Franz Ferdinand, de la a carui venire pe tron asteptau instaurarea unei situatii mai bune pentru rom\u00e2nii transilvaneni. (6)
\n\u00cen aceste conditii, se poate spune cu destula siguranta ca, raportat la \u00eentreaga campanie, Vaida Voevod a fost instigat de A.C. Popovici si daca, \u00een cazul strict al \u201eacuzatiei \u00een publicitate\u201c, a fost \u201easmutit\u201c de Iuliu Maniu, el nu a fost, cu siguranta, o \u201eunealta oarba\u201c. (7)
\nC\u00e2t priveste \u00eensasi \u201eacuzarea\u201c, Stere \u00eei atribuie \u00een relatarea sa t\u00e2rzie ca obiect faptul ca Goga \u201ear fi primit bani \u2013 din fondurile secrete ale Ministerului de Interne din Budapesta \u2013 pentru a duce o campanie de presa \u00eempotriva Partidului National\u201c. Or, \u00een articolul cu pricina, intitulat \u201eC\u00e2teva dintre numeroasele \u00ablicente poetice\u00bb comise de d. O. Goga \u00een activitatea sa politica\u201c (care, de fapt, avea trei parti), nu se pomeneste de bani si cu at\u00e2t mai putin de la Ministerul de Interne ungar.<\/p>\n
<\/p>\n
Note:<\/strong>
\n(1) \u201eOctavian Goga \u00een corespondenta\u201c, vol. I-II, Bucuresti, Editura Minerva, 1975, 1983; vol. I, ed. \u00eengr. de Daniela Poenaru, pref. Vasile Netea; vol. II, ed. \u00eengr. de Mihai Bordeianu si Stefan Lemny. (\u00cen continuare, pentru a nu \u00eenmulti notele de subsol, vom include \u00een text trimiterile bibliografice la aceasta lucrare, pe care o indicam prin sigla OGC.) Octavian Goga, \u201eCorespondenta primita\u201c, ed. \u00eengr. de Gheorghe I. Bodea,
\nCluj-Napoca, Ed. Limes, vol. I-III, 2003-2004.
\n(2) \u00cen viziunea celor de la \u201eRom\u00e2nul\u201c, capul gruparii adverse era protosinghelul Roman Ciorogariu, director al Institutului Teologic-Pedagogic din Arad, m\u00e2na \u00een m\u00e2na cu N. Oncu, directorul Bancii \u201eVictoria\u201c. Cei doi erau, \u00eempreuna cu Sava Raicu, sub-director al \u201eVictoriei\u201c, si, \u00een unele documente, Sever Bocu, \u201ecomanditari\u201c (proprietari) al ziarului \u201eTribuna\u201c. Acestia ar fi format \u201eoculta\u201c. Luptatorii, \u00eensa, cu pana erau altii, \u00een frunte cu Ilarie Chendi (de multe ori ascuns sub pavaza anonimatului) si O. Goga.
\n(3) Pentru mai multe detalii, vezi \u201edosarul\u201c polemicii \u00een C. Stere, \u201ePublicistica. 1905-1909\u201c, vol II, ed. \u00eengr. de Victor Durnea, Iasi, Editura Universitatii \u201eAl.I. Cuza\u201c Iasi, 2011, pp. 506-546, 842-866.
\n(4) Proaspat membru al Partidului Conservator-Democrat (al lui Take Ionescu), autorul \u201eScrisorii pierdute\u201c iscaleste c\u00e2teva articole \u00een \u201eRom\u00e2nul\u201c, \u00een care pledeaza pentru disciplina de partid, solidaritatea nationala si chiar pentru neimplicarea artistilor \u00een politica. Goga \u00eei va raspunde \u00een articolul \u201eTabu\u201c, cu multa finete, arat\u00e2nd iubire si multa consideratie pentru maestru, dar si tristete, pentru ca el, satiricul de altadata, ajunsese sa \u00eentareasca si sa perpetueze \u201etabuul\u201c.
\n(5) Nu stim \u00een ce relatii era A.C. Popovici cu Titu Maiorescu si, de asemenea, cu Regele Carol I. Seful junimistilor (si unul dintre pilonii Academiei Rom\u00e2ne) era si el de partea celor de la \u201eRom\u00e2nul\u201c. \u00cen cazul sau, la conservatorismul funciar (credinta \u00een \u201efruntasii firesti\u201c) se adauga alipirea la politica Regelui Carol I.
\n(6) \u00cen \u201eMemoriile\u201c sale, Vaida afirma ca, \u00een vremea \u201eMemorandumului\u201c, colaborase cu A.C. Popovici (facea legatura \u00eentre acesta si detinutii de la V\u00e1c), precum si ca, \u00een 1908, el l-a prezentat Arhiducelui Mostenitor pe autorul cartii \u201eStatele Unite ale Austriei Mari\u201c.
\n(7) \u00cen aceleasi \u201eMemorii\u201c, sunt multe pasaje ce atesta ca avocatul blajean avea un ascendent moral asupra medicului de la Brasov. Mai mult: \u201eManiu ma cunostea si facuse de nenumarate ori experienta ca ori de c\u00e2te ori se ivea o situatie dificila, complicata, neplacuta, ma \u00eensarcina cu transarea ei. \u00abTe rog, Alexandre\u00bb\u2026 iar eu nu ma dadeam \u00eendarat\u201c,<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"La nici o luna dupa ce, la 4 aprilie 1930, \u00eesi dadea demisia din Partidul National Taranesc, C. Stere \u00eencepea sa publice, \u00een ziarul \u201eAdevarul\u201c, faimoasele sale \u201eDocumentari si lamuriri politice. Preludii\u201c, str\u00e2nse nu mult dupa aceea si \u00een volum. Era o rafuiala necrutatoare cu fruntasii partidului din care facea parte, prilejuita de faptul ca… Cite\u0219te mai mult »C. Stere si aplanarea conflictului dintre \u201etinerii oteliti\u201c si comitetul Partidului National Roman din Transilvania (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-15210","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":1555,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15210","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15210"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15210\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15210"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15210"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15210"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}