{"id":15202,"date":"2013-04-04T11:40:39","date_gmt":"2013-04-04T09:40:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15202"},"modified":"2013-04-04T11:40:39","modified_gmt":"2013-04-04T09:40:39","slug":"genealogiile-straniului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/genealogiile-straniului\/","title":{"rendered":"Genealogiile straniului"},"content":{"rendered":"

Cosmin Perta, Teofil si C\u00e2inele de lemn,<\/em> Hergbenet Publishing, Bucuresti, 2012, 143 p.<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

\u00cen romanul \u201eTeofil si C\u00e2inele de lemn\u201c, declarat cu non-salanta \u201epoem\u201c \u00een pagina de garda, Cosmin Perta \u00eensceneaza o teleportare savuroasa, sub chipul unui text care exerseaza puterea de extractie a absurdului corporal si fantezist. De aceea nu ma mira ca o asemenea lectura care genereaza o stare de transa si un veritabil sevraj religios blocheaza eul \u00een stari temporale percepute ca excrescente tumorale. Iata, asadar, un topos \u00een care literatura face casa buna cu nebunia si cu aberatia existentiala a oamenilor care, la pauza dintre viata si moarte, inventeaza masina timpului.
\n\u201eTainted World\u201c<\/strong>
\nCu alte cuvinte, Cosmin Perta contureaza universurile paralele apartin\u00e2nd C\u00e2inelui de lemn si lui Teofil, un scriitor mediocru, care alege sa calatoreasca \u00een timp. Astfel, cititorul devine martor al unor lumi unde \u00eeti poti \u00eent\u00e2lni Jumatatea de Matriosca, unde Petru experimenteaza complexul usilor \u00eenchise, iar Conducatorul de Osti Celeste Gavril si Regele Nisipurilor Miscatoare disputa rolul de stap\u00e2ni, unde Teofil devine protectorul unui oras, unde se aud din departare t\u00e2nguirile descompuse ale detinutilor, unde \u00een paduri, \u00een mlastini sau pe dealuri nu se ascund dec\u00e2t fantomele ciumatilor si ale mortilor prea timpurii. Acolo, crimele si izbavirile sunt pronuntate spontan, iar nebunia trece dincolo de peretii unui sanatoriu sau ai unui dulap atemporal, pentru ca, \u00een final, sa te procopsesti cu un \u00eenger pazitor si, \u00eenainte de a muri, sa te \u00eempartasesti cu spaima duhurilor si cu tine \u00eensuti: \u201eam baut cu tine din s\u00e2ngele meu p\u00e2na ne-am saturat\u201c.
\nLa contactul cu textul, \u00eentrebarea obsedanta a cititorului e cine\/ ce e C\u00e2inele de lemn. Or, niciun raspuns nu pare sa fie satisfacator, tocmai pentru ca o asemenea proiectie dizolva sensul comun. Cerber angelic al lui Teofil Barbalata, un ratacit prins \u00eentre spatii si timpuri, sau marca identitara a unui eu supus de gardianul cu chip de pisica torturii fericirii \u00een \u00cenchisoarea din Padurea de pini, C\u00e2inele de lemn e un \u00eenlantuit al propriului Santier identitar, \u00een care Matriosca si Jumatatea de Matriosca pot fi (sau nu) metafore ale unei istorii nenorocite. Urmarit de moarte, ca si de viata \u2013 de eternitate, \u00een cele din urma, ca regele din visul pe care \u00eel are la \u00eenceputul romanului \u2013, C\u00e2inele de lemn plonjeaza \u00een realitate, \u00een acelasi fel \u00een care Teofil cade \u00een infra-realitatea Bucurestiului antebelic.
\nAsadar, se desfasoara \u00een cartea lui Cosmin Perta un ritual hipnotic \u00een interiorul caruia absurdul devine un viciu existential, o forma a falsului si \u00een acelasi timp o marturie \u00eempotriva limitarii. Mesajul lui Perta devine greu decelabil \u00eentr-o asemenea forma care aplica o mecanica twisted asupra oricarui sistem de valorizari, d\u00e2nd peste cap orice barometru interpretativ. De aceea, cartea nu se cade citita \u00eentr-un alt ritm si \u00eentr-o alta grila dec\u00e2t aceea a anti-\u00eencadrarilor si\u00a0 a plierii aproape empatice.
\nArhitecturi delirante<\/strong>
\nDe altfel, \u201eTeofil si C\u00e2inele de lemn\u201c desemneaza un univers atipic, al halucinatiei nevrotice \u00een care, odata captat, nu mai gasesti calea de iesire. Eul cititor \u00eesi asuma identitatile personajelor cu lejeritatea cu care dependentul de heroina \u00eesi asuma lumile alternative. Astfel se explica maniera \u00een care Teofil si C\u00e2inele de lemn, personajele esentiale din roman accepta\u00a0 aproape fara sa cr\u00e2cneasca \u00eensiruirea absurda si, \u00een cele din urma, cautata, de evenimente: \u201eTrebuia sa ram\u00e2i, sa te bucuri de lumea ta mijlocie, aici nimic nu e mijlociu si nimic nu-ti va folosi, numai moartea\u201c. Asa se face ca, de la aterizarea la \u00eenceput de secol a lui Teofil la evadarile succesive ale C\u00e2inelui de lemn dintr-un Santier \u00eentr-altul si apoi din sanatoriu \u00een \u00eenchisoarea detinutilor fericiti, totul puncteaza o arhitectura fara cusur.
\nFara \u00eendoiala, Cosmin Perta \u00eenchipuie un imaginar obsesional, orientat \u00een jurul proiectiilor dezaxate ale personajelor. Inevitabil, \u00eentr-un asemenea cadru fiintele sunt propriile lor nume, aproape fara consistenta materiala, ci doar picturala (\u201eC\u00e2inele de lemn\u201c, \u201eConducatorul de Osti Celeste Gavril\u201c, \u201eRegele Nisipurilor Miscatoare\u201c). Exista chiar o pasiune a abolirii sensului, a dezghiocarii acestui mecanism care aduce eul \u00een pragul unei disperari aproape sinucigase, acolo unde cea mai mare nevoie nu e aceea de a exista, ci de a hrani obsesiile, asa cum face C\u00e2inele de lemn cu iubirea sa pentru Matriosca. Pe de alta parte, trimiterile suprarealiste nu fac dec\u00e2t sa accentueze tusa de insolit a textului, care penduleaza exemplar \u00eentre istorie, individualitate si irealitate, jongl\u00e2nd incredibil de subtil cu tematici generale (puterea, iubirea, moartea). Astfel, Perta devine regizorul unui univers up-side-down, cu efuziuni cinematografice, \u00een care scenele se perinda extrem de rapid si cu maxim de semnificatie: \u201ePl\u00e2ngi, pl\u00e2ngi, te vei \u00eembolnavi de cancer, vei m\u00e2nca. Cianura. Vei bea. Cianura. Vei respira. Cianura. Vei vomita. Cianura. (…) Pl\u00e2ngi, pl\u00e2ngi, un milion de sicrie \u00eencap \u00een exact 162 de pagini de carte, un milion de morti \u00eencap \u00een exact mintea mea, \u00eei voi cumpara, o voi cumpara pentru tine. (…) pl\u00e2ngi, pl\u00eengi, o sa \u00eeti cumpar moartea ca sa te urci pe ea, sa o calaresti pe ea, sa o numesti pe ea, sa \u00eei spui: Matriosca.\u201c
\nO componenta aparte e intertextul biblic liricizant, at\u00e2t de subtil absorbit \u00een text si de o ritmicitate atipica tocmai prin aderenta fina la model, \u00eenc\u00e2t, la o lectura alta-voce ai senzatia ca autorul \u201epredica\u201c fascinant de bl\u00e2nd izbind violent \u00een zonele cariate ale identitatii umane. Astfel, paragrafele de final de capitol au alura unui monolog ritmat, a unei litanii dureroase, repetitive sau a unui bocet psalmodic: \u201ePl\u00e2ngi…\u201c, iar incantatoriul pare sa domine \u00eentreg textul, moartea devenind ea \u00eensasi o \u00eeng\u00e2nare monotona punct\u00e2nd zonele de suferinta aproape corporal. De altfel, discursul religios, reiterarea imagistica a Patimilor lui Hristos \u00een pataniile C\u00e2inelui de lemn si \u00eensasi fermitatea cu care e decretat \u201eCHINUL VESNIC sI NEOSTOITA SCR\u00c2SNIRE A DINTILOR\u201c, transformarea \u00een \u00eenger si caderea \u00een timp a acestuia sunt atasate implicit discursului despre libertate si moarte.
\nPatimiri si (auto)mutilari<\/strong>
\nTotodata, volumul denunta tarele sociale si dimensiunea negatorie a existentei p\u00e2na \u00een punctele sale extreme. Indiferent de unghiul din care privim, dezideratele individuale, mai mult sau mai putin exprese \u00een acest text, se dilueaza p\u00e2na la aforistic, \u00eentr-un verb (la) plural. De aceea, personajele nu pot afirma realmente identitatea lui \u201eeu\u201c, care pare sa fie nesemnificativa, mai ales raportat la (in)consistenta personajelor. Problema pe care o pune Cosmin Perta e una realmente primejdioasa si necesara, aceea a pierderii voluntare \u00eentr-un univers concentrationar, ceea ce face ca \u00eentregul periplu al avatarurilor, p\u00e2na la \u00eent\u00e2lnirea lor si chiar si dupa, sa fie o chestionare a non-individualitatii: \u201eUnde fugim? \u2013 Spre Santier. \u2013 De ce spre Santier? \u2013 E singurul loc pentru noi \u00een lume\u201c. Cine sau ce sunt, si, mai ales daca sunt \u00eentr-o lume \u00een care esential pare nu faptul ca traiesti, ci acela ca mori. Dreptul la viata nu e dec\u00e2t \u00een masura \u00een care dreptul la moarte \u00eel uzeaza drept complement straniu pentru atasarea unor rituri, a unor prejudecati si a unor proiectii bulversante. De aceea, esential pare sa fie nu locul \u00een care te nasti, sau acela \u00een care traiesti, ci doar locul \u00een care mori, ca o conjugare\u00a0 prepotenta asupra tuturor celorlalte. Totul simuleaza o constructie care are la baza principiul unui cumul de functii, de spatii, de identitati, acolo unde \u00eent\u00e2lnirile duc la contopiri sau la clarificari \u00een vederea contopirii: \u201eInima nu doare. Simulez. Creierul nu doare. Simulez. \u00cendepartarea de Dumnezeu nu doare. Simulez. C\u00e2nd spun ca mi-e frica de creierul meu, ca l-as taia, spun adevarul.\u201c
\nAstfel se explica re\u00eentoarcerea lui Teofil Barbalata \u00een prezent alaturi de apendicele sau angelic, C\u00e2inele de lemn sau extirparea temporara a fantomelor din marea lor masa pentru scene singulare, cum sunt cele din final, c\u00e2nd pe acelasi Teofil \u00eel viziteaza mortii familiei. La urma urmei, o astfel de lume are nevoie de mesaje care nu pot fi transmise altfel dec\u00e2t uman, personajele function\u00e2nd ca pretexte pentru un flux ontologic \u00een care individualitatea nu exista dec\u00e2t pentru a sublinia structurile majore.
\n\u00cent\u00e2lnirile cu mortii, asociate de cele mai multe ori toposului incert si maladiv al mlastinii ori al padurii, nu sunt altceva dec\u00e2t reflectia unor obsesii identitare. Imposibilitatea de a contura altceva dec\u00e2t boala si moartea, tarele si bubele unei umanitati incapabile sa recunoasca mai mult dec\u00e2t dreptatea care se face cu pumnul devine pretextul unei fericiri t\u00e2nguite a mandibulelor dislocate si a pierderii oricarei demnitati. E clar intertextul parodic pe care \u00eel aplica autorul si mutilarea voita a acestor imagini-personaj care graiesc tocmai prin neputinta lor de a \u00eentelege. Orice \u00eent\u00e2lnire, iubire, tentatie sau dorinta sta sub semnul unui parcurs prestabilit si, \u00een general, supus esecului. Accentele de fantasy si cele senzationaliste abunda \u00een textul lui Cosmin Perta, fara a-i anula componenta de profunzime apasatoare, care foreaza p\u00e2na la cele mai tari ad\u00e2ncimi ale individului: \u201eC\u00e2inele de lemn pl\u00e2nge, C\u00e2inele de lemn striga, C\u00e2inele de lemn \u00eesi smulge parul din cap de durere. Matriosca, usoara, se separa de bratele lui si se \u00eendeparteaza. N-o poate ajunge, n-o poate tine. Lacrimile c\u00e2inelui de lemn aduc ploaia peste Santier, deznadejdea, v\u00e2ntul turbat. Matriosca sur\u00e2de, apoi dispare. De-ai crapa odata, Santierule! Cu toti nefericitii tai. Cu totul. Si s-a lasat noaptea cea mai ad\u00e2nca din toate timpurile peste Santier.\u201c
\nAsadar, vocea deznadajduita, similara celui parasit de Dumnezeu \u00een fata ispitei si \u00een fata mortii transpare aici cu o claritate izbitoare, \u00eenc\u00e2t sentimentul pregnant e ca \u00een structura fina a textului s-au strecurat toate dramele s\u00e2ngeroase ale unei \u00eentregi istorii culturale colective, ca si individuale. Chiar si felul \u00een care discursul imagistic de \u00eenceput de secol e inserat \u00een roman demonstreaza abilitatea de a jongla cu texturi temporale, interioare si simbolice p\u00e2na la a aduce cititorul la o exasperare muta de natura sa extirpe traumele. Facute sa \u201ejeleasca\u201c, sa le fie frica, sa se chinuiasca, si odata cu ele, \u00eentreg spatiul si \u00eentreaga lor expresie umana, personajele devin victimele propriilor suferinte si ale propriilor idealuri, sub semnul unui martiriu etern. De aceea, volumul lui Cosmin Perta probeaza aproape s\u00e2ngeros si inefabil o umanitate ranita \u00een cautarea (non)sensului: \u201eTrebuie sa pleci singur cu inima usoara si rozalie la brat cu fiica ta moarta. Tot \u00eenainte, din trecut \u00een trecut, din viata \u00een viata, fara vreo tinta, la brat cu moartea, fiica ta.\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cosmin Perta, Teofil si C\u00e2inele de lemn, Hergbenet Publishing, Bucuresti, 2012, 143 p.   \u00cen romanul \u201eTeofil si C\u00e2inele de lemn\u201c, declarat cu non-salanta \u201epoem\u201c \u00een pagina de garda, Cosmin Perta \u00eensceneaza o teleportare savuroasa, sub chipul unui text care exerseaza puterea de extractie a absurdului corporal si fantezist. De aceea nu ma mira ca… Cite\u0219te mai mult »Genealogiile straniului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[6891,8728],"class_list":["post-15202","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cosmin-perta","tag-teofil-si-cainele-de-lemn"],"views":960,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15202","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15202"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15202\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15202"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15202"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15202"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}