TEODORA DUMITRU<\/p>\n
Romania fiind invitata de onoare a editiei din anul acesta a Salon du Livre de la Paris (22-25 martie), \u201eLe Magazine Litt\u00e9raire\u201c a pregatit un substantial \u201ecaiet critic\u201c vizand 27 de autori romani tradusi si selectati de editurile franceze (urmat de un si mai substantial dosar intitulat \u201eVampirul. Metamorfozele unui nemuritor\u201c, unde nu scriitorii romani sunt vedete, ci unele\u00a0 \u201erealitati\u201c de la gurile Dunarii puternic fictiogene \u2013 intre care un impozant portret al lui Vlad Tepes).
\nCele 27 de texte de prezentare, insotite de succinte biobibliografii ale scriitorilor, sunt precedate de un intro contextualizant, redactat de Laure Hinckel, unde se arata ca literatura romana a anilor 90 e definita de proliferarea nonfictiunii ca \u201e\u00abre-umanizare\u00bb prin memorie\u201c sau \u201ecatharsis colectiv\u201c, ca anii 2000 aduc \u201erenasterea\u201c romanului, \u201eultrarealismul\u201c, \u201elimbajul crud\u201c si \u201edenuntarea severa a unei societati strivite de dictaturi\u201c, ca, in genere, autorii romani ai momentului \u201edescriu realitatea\u201c de sub \u201epaietele propagandei de mai ieri sau ale ultraliberalismului si al publicitatii omniprezente astazi\u201c. In lista scriitorilor alesi se remarca autori cunoscuti (Mircea Cartarescu \u2013 \u201escriitor-far al unei generatii\u201c) sau Norman Manea (premiatul cu \u201eM\u00e9dicis \u00e9tranger\u201c in 2006) si \u201emari eseisti\u201c ca Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Lucian Boia \u2013 care, sustine Hinckel, \u201ene aduc aminte ca Romania ne-a dat artisti (Tzara, Brancusi), ganditori eruditi (Eliade), un mare stilist (Cioran), dar si pe acel parinte al absurdului care e Ionesco\u201c.
\nTraducerile operelor prezentate se datoreaza, in mare parte, aceleiasi Laure Hinckel, restul fiind semnate de Nicolas Cavaill\u00e8s, Dominique Ilea, Luiza Palanciuc, Mirella Patureau, Marily le Nir, Jan H. Mysjkin, Alexandra Laignel-Lavastine, Alain Paruit s.a.
\nVectorul comun al literaturii chestionate aici este, in opinia recenzentilor francezi, viziunea anti-comunista, denuntarea \u201egulagului romanesc\u201c, a \u201emasinii socialiste\u201c, a \u201epropagandei sovietice\u201c etc., si nu doar in cazul scriitorilor cu experienta directa a comunismului, ca Ana Blandiana, Gabriela Adamesteanu sau Norman Manea, ci si al autorilor de dupa \u201990, postcomunismul aparand tot ca exorcizare a mostenirii comuniste (cu doua posibile exceptii: literatura Nicoletei Esinencu (\u201eFuck you, Eu.ro.Pa!\u201c; \u201eFara zahar\u201c\/ \u201eSans sucre\u201c, L’Espace d’un instant) si a Adinei Rosetti (\u201eDeadline\u201c, Mercure de France) \u2013 caracterizate mai degraba de vehementa anti-capitalista).
\nDe o politete empatica si in acelasi timp salubra, privirea cronicarului francez cauta sa decripteze \u201edureri ascunse\u201c in alegorii si simboluri aproximativ ininteligibile in lipsa unui context edificator (asta se intampla, de pilda, in cazul romanelor lui Dumitru Tepeneag, Eugen Uricariu, Matei Visniec, Lucian Dan Teodorovici, Petru Cimpoesu sau Dan Lungu). Insa efortul de edificare se anunta uneori atat de cheltuitor de resurse, incat pare mai eficienta renuntarea din start la el (recenzentii referindu-se cel mai adesea strict la scriitorul ales si de multe ori doar la opera cel mai recent tradusa, fara comparatisme si tentative de incadrare in peisajul literar romanesc ori macar in\u00a0 literatura europeana a momentului). Cand se loveste de necunoasterea contextului ori pur si simplu de neintelegerea optiunilor narative ale autorului, recenzentul lauda fara preget \u201eabsurdul\u201c, \u201eenigmaticul\u201c, \u201emisteriosul\u201c\u2026 Cu atat mai mult cu cat unele dintre biografiile autorilor prezentati ar putea fi cel putin la fel de incitante ca operele discutate (Radu Aldulescu si Marius Daniel Popescu ilustrand segmentul proletar \u2013 unul ca muncitor pe santierele romanesti, altul ca sofer de autobuz in Lausanne, Stefan Bastovoi avand experienta spitalului de psihiatrie si apoi a vietii monahale, Norman Manea \u2013 ca victima a fascismului, a comunismului si, ulterior, a exilului, alti autori \u2013 prin sicanele suportate inainte de \u201989 pe motive de dosar etc.).<\/p>\n
Daca romanul e indiscutabil genul-vedeta, alaturi de o buna reprezentare a eseului, teatrul fiind ilustrat modic-onorabil de doua prezente (Alina Nelega si Nicoleta Esinencu) si de dramaturgul Visniec (aici in ipostaza de romancier kafkian), frapeaza totusi lipsa genului liric. In afara de Ana Blandiana (ale carei carti traduse anterior aflam ca sunt insa \u201ede negasit\u201c astazi, in Franta) si Doina Ioanid (care scrie, totusi, niste \u201epoeme in proza\u201c), se pare ca nimic din poezia nouazecista si douamiista romaneasca n-a reusit sa convinga editurile franceze; si asta cu atat mai mult cu cat, macar in ce-i priveste pe unii dintre ei, douamiistilor le-au tot fost traduse poeme si chiar volume in limbi europene, multi facand cariera din participari la workshop-uri si sesiuni de lectura in strainatate. Sa fie poetii romani ai momentului un pariu pierdut pentru Franta?<\/p>\n
Abordarea globala a acestui \u201ecaiet critic\u201c nu este insa una de critica literara (romanele si piesele in cauza nu sunt evaluate ca succese ori esecuri strictamente literare \u2013 cu o singura exceptie: romanul \u201eSupunerea\u201c al lui Eugen Uricariu, in a carui intelegere recenzentul sau esueaza, excedat de lipsa \u201econsistentei romanesti\u201c), ci mai degraba identitara, de cultural studies, interesul recenzentilor convergand spre fenomenele de refulare, defulare, exorcizare a prezentului\/ trecutului comunist si postcomunist via o serie intreaga de metafore, alegorii si simbolistici mai mult sau mai putin parohiale, dar tinand in genere de ceea ce se crede a contura o mentalitate sud-europeana si ex-comunista. Precaritatea relatiei cu contextul romanesc impune, deci, refugierea in simboluri: francezul prefera sa decripteze itemi cu putere de generalizare decat sa opereze cu realitati nude, cu contingentul ireductibil la un model \u2013 de unde si situatia funny in care ajung aici, la un moment dat, comunismul si capitalismul, reduse la doua simboluri feline: \u201emotanul dictator\u201c al Blandianei si \u201emotanul castrat\u201c al Adinei Rosetti (\u201eDeadline\u201c).<\/p>\n
Asa se face ca abordarea romanului Gabrielei Adamesteanu (\u201eProvizorat\u201c\/ \u201eSituation provisoire\u201c, Gallimard) devoaleaza o intensa operatie de documentare relativa la perifrazele cu functie ironic-simbolica (Ceausescu este \u201ele G\u00e9nie des Carpates\u201c, iar Romania \u2013 \u201epays du \u00abCamarade\u00bb\u201c, \u201epays de l’ogre\/ du tyran\u201c (capcaunului\/ tiranului), \u201epays du Conducator\u201c etc.). In romanul lui Dan Lungu (\u201eCum sa uiti o femeie\u201c\/ \u201eComment oublier une femme\u201c, Jacqueline Chambon), ilustrare a postcomunismului si a \u201evidul nascut pe ruinele totalitarismului\u201c, recenzentul francez detecteaza o \u201ealegorie a situatiei din Romania de azi, cu un popor (spersonajult Audi) parasit de o femeie care nu l-a iubit niciodata (dictatura) si care ezita in prezent\u201c intre \u201erapacitatea capitalista\u201c si \u201ereligie\u201c; sau epopeea burlesca a unui simpatic \u201elooser ssic!t modern\u201c. In scrisul lui Savatie Bastovoi, (\u201eIepurii nu mor\u201c\/ \u201eLes lapins ne meurent pas\u201c, Jacqueline Chambon), se distinge lectia maestrilor (romani): \u201eabsurdul\u201c, biografia si opera Anei Blandiana (\u201eCandva arborii aveau ochi\u201c\/ \u201eAutrefois les arbres avaient des yeux\u201c, Cahiers bleus\/ Librairie bleue) fiind marcata de aceeasi \u201eabsurditate a regimului lui Ceausescu\u201c (neputand iesi din tara pentru a lua parte la festivaluri de poezie din strainatate, Blandiana participa via casete audio unde era inregistrata recitandu-si poeziile). \u201eIn 1988 scomportamentul contestatar al poeteit recidiveaza: una dintre cartile sale pentru copii aduce in prim plan un motan-dictator, aluzie stravezie pentru toata lumea. Un an mai tarziu, regimul se prabuseste\u201c. Simpla coincidenta? se va intreba cititorul francez.<\/p>\n
Literatura lui Mircea Cartarescu (\u201eAripa dreapta\u201c\/ \u201eL’Aile tatou\u00e9e\u201c, Deno\u00ebl) se altoieste pe aceeasi filiera a absurdului (cu varianta absconsului): adevarat \u201ecolos\u201c (al literaturii romane sau europene?), romancierul roman instaleaza in trilogia sa un \u201eflirt cu ilizibilul\u201c, o \u201elogica a surmenajului\u201c si o \u201eestetica a epuizarii\u201c (cititorului?): \u201efiecare calatorie, reala sau fantasmata \u2013 si e dificil uneori sa le separi una de alta \u2013 se despica intr-un soi de adulmecare a amanuntelor s\u2026t si intr-o acumulare de notiuni erudite si de intuitii mistice\u201c, scriitorul roman fiind totusi \u201esuficient de abil pentru a nu se abandona complet absconsului\u201c. Nu insa si suficient de abil incat sa scape prezumtiei de literatura SF (recenzentul lui Cartarescu gasind cat se poate de motivat gestul incadrarii sale in acest gen: \u201enu e o intamplare faptul ca primul volum al \u00abOrbitorului\u00bb s\u2026t a fost publicat intr-o colectie dedicata literaturii science-fiction\u201c etc. etc.).
\n\u201eSimion liftnicul\u201c (\u201eSaint Sim\u00e9on l’ascenseurite\u201c, Ginkgo) al lui Petru Cimpoesu intareste paradigma absurdului (un eufemism pentru cvasi-ininteligibil) prin aluzii si nume \u201ealese pare-se in rezonanta cu figuri romanesti ale caror referinte n-au ajuns pana la noi\u201c, in descrierea societatii romanesti de la finele anilor \u201990 \u2013 prin \u201ejocul falselor reforme, coruptia conducatorilor\u201c \u2013 aparand iarasi \u201ereferinte care ne scapa\u201c.<\/p>\n
Daca romanul Florinei Ilis (\u201eCruciada copiilor\u201c\/ \u201eLa Croisade des enfants\u201c, des Syrtes) este o veritabila fresca a \u201eRomaniei postcomuniste, deschisa spre modernitate, dar incapabila sa-si vindece ranile trecutului, sa sugrume coruptia, traficul si prostitutia infantila, saracia si rasismul impotriva tiganilor\u201c, poezia Doinei Ioanid (\u201eDuduca de martipan\u201c\/ \u201eLa Demoiselle de massepin\u201c, editie bilingva, Atelier de l’agneau, si \u201eRitmuri de imblanzit aricioaica\u201c\/ \u201eRythmes pour apprivoiser la h\u00e9rissonne\u201c, L’Arbre \u00e0 paroles), tradusa in franceza de olandezul Jan H. Mysjkin, hraneste, prin aceasta circumstanta particulara a traducerii, speranta in \u201efecunditatea dialogului intre limbi in sanul culturii europene\u201c.<\/p>\n
Interesul pentru volumele lui Gabriel Liiceanu (\u201eItinerariile unei vieti: E.M. Cioran\u201c\/ \u201eItin\u00e9raires d’une vie: E.M. Cioran\u201c, Michalon; \u201eUsa interzisa\u201c\/ \u201eLa Porte interdite\u201c, Humanitas) e cu atat mai mare cu cat trateaza despre avataruri epistolare ale lui Cioran (cu Liiceanu, dar nu numai) inaccesibile deocamdata publicului francez (ocazie de a semnala aparitia \u201eUsii interzise\u201c in franceza chiar la editura Humanitas \u2013 \u201ecaci Romania intr-atat are francofilia in sange, incat isi permite in mod curent sa publice carti in limba noastra sfrancezat\u201c). Asadar, in primul dintre volumele semnalate, \u201ecincisprezece pagini sunt dedicate lecturii corespondentei de amor a lui Cioran, revelata in 2001 de tanara sa destinatara Friedgard Thoma, intr-o carte pe care publicul francez n-o cunoaste \u2026\u201c, dar din care Liiceanu ofera \u201elargi extrase\u201c. Bun prilej pentru cronicar (Pierre Assouline) de a-i stimula acestuia curiozitatea prin parafraze (\u201ereproducerea fiind interzisa la noi sin Frantat, neavand drepturile de autor\u201c) care-l arata pe Cioran dornic sa se afunde pour toujours sub fustele pomenitei dame si in celelalte ipostaze, binecunoscute insa publicului roman, care s-a putut bucura de o editie romaneasca a epistolelor dintre Thoma si Cioran.<\/p>\n
Norman Manea e prezent in acest esantion romanesc prin \u201eLa Cinqui\u00e8me impossibilit\u00e9\u201c (Seuil) si \u201eVizuina\u201c (\u201eLa Tani\u00e8re\u201c, Seuil). Prima, o culegere de eseuri intocmita pentru editorul sau francez, graviteaza in jurul exilului: \u201eExilul dinainte si de dupa exil, pierderea sinelui si tot ce urmeaza dupa expulzarea alogenului\u201c, inclusiv un exil al limbii \u2013 de unde si marasmele acestui autor care constata ca \u201enu beneficiaza de recunoastere decat in calitate de \u00abscriitor tradus\u00bb\u201c. Factor inhibitor pentru Manea, calitatea de \u201escriitor tradus\u201c este probabil dezideratul suprem al celorlalti autori romani expusi aici.<\/p>\n
\u201eAmantul colivaresei\u201c (\u201eL’Amant de la veuve\u201c, des Syrtes) al lui Radu Aldulescu beneficiaza de una dintre cele mai percutante prezentari, care nu rateaza ocazia de a-l apropia pe Aldulescu de Zola si de C\u00e9line \u2013 singura, de altfel, ocazie de comparatism extra-parohial si, cu atat mai mult, singura ocazie de apropiere a unuia dintre autorii romani prezentati de un autor francez. In alta parte, compararea lui Dan Lungu cu Houellebecq, in \u201ecritica romaneasca\u201c, fusese deturnata elegant spre\u2026 Kusturica, adica spre un alt sud-european).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
TEODORA DUMITRU Romania fiind invitata de onoare a editiei din anul acesta a Salon du Livre de la Paris (22-25 martie), \u201eLe Magazine Litt\u00e9raire\u201c a pregatit un substantial \u201ecaiet critic\u201c vizand 27 de autori romani tradusi si selectati de editurile franceze (urmat de un si mai substantial dosar intitulat \u201eVampirul. Metamorfozele unui nemuritor\u201c, unde nu… Cite\u0219te mai mult »Vremea romanilor<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8709,8710,8712,8711],"class_list":["post-15178","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-scriitori-romani-la-salon-du-livre-de-la-pari","tag-scriitori-romani-premiati","tag-scriitori-romani-tradusi-in-europa","tag-traduceri-din-romana"],"views":4799,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15178","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15178"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15178\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15178"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15178"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15178"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}