{"id":15104,"date":"2013-03-21T12:53:31","date_gmt":"2013-03-21T10:53:31","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15104"},"modified":"2013-03-21T12:53:31","modified_gmt":"2013-03-21T10:53:31","slug":"verdi-live-de-la-scala-si-metropolitan-opera","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/verdi-live-de-la-scala-si-metropolitan-opera\/","title":{"rendered":"Verdi live de la Scala si Metropolitan Opera"},"content":{"rendered":"

\u201eNabucco\u201c esentializat<\/strong>
\nExtinderea transmisiilor directe din marile sali de opera si balet ale lumii \u00een cinematografele bucurestene continua. Preluarea spectacolelor de la Metropolitan Opera din New York a devenit o obisnuinta \u00een ultimii ani, iar acum se ofera \u00eempatimitilor genului intrari \u00een alte temple legendare ale artei lirice, Scala din Milano si nu numai. Daca deschiderea stagiunii 2012-13 cu \u201eLohengrin\u201c de Wagner a fost un regal absolut, recent am beneficiat de o noua transmisie de la Scala, opera verdiana \u201eNabucco\u201c, echilibr\u00e2nd \u00een acest mod aniversarile Verdi-Wagner din 2013, doua secole de la nasterea marilor compozitori. O productie \u00een premiera, realizata prin cooperarea cu Royal Opera House Covent Garden din Londra, Lyric Opera din Chicago si Gran Teatre del Liceu din Barcelona.
\nFiu al celebrului sef de orchestra Claudio Abbado, cu care seamana izbitor, regizorul Daniele Abbado a debutat la Teatro alla Scala prin montarea acestui \u201eNabucco\u201c, un spectacol apasator, strabatut de durere, ale carui putine lumini se strecoara cu retinere, estompat, fara mari sperante \u00een g\u00e2nd si suflet. Conteaza mai putin ca actiunea a fost translatata la mijloc de secol XX, conteaza cenusiul dominant \u00een costume, care pluteste \u00een aer, conteaza ca destinul poporului evreu, de secole, este \u00eenfatisat aici \u00een tot tragicul sau.
\n\u201eNabucco\u201c este \u00een buna masura o opera oratoriala, cu multe pagini corale contemplative si regizorul a profitat de statismul actiunii, induc\u00e2nd o sobrietate \u00een miscare si expresie care serveste esentializarea \u00een spirit. Alison Chitty, pe l\u00e2nga costume, semneaza si decorurile simple… pietre de morm\u00e2nt, zei-colosi modern stilizati, umbre uriase ale evreilor condamnati la moarte… De mare sprijin \u00een scenografie au fost proiectiile video pe fundal (Luca Scarzella) care si-au preluat imaginile din filmari facute cu o camera amplasata deasupra scenei, \u00een timp real sau \u00eenregistrate. Prin mobilitate, efectul lor reflecta parca tulburarea sufleteasca a evreilor invadati de babilonieni.
\n\u00cen tot acest cadru, at\u00e2t de departat de festivismul obisnuit al montarilor operei verdiene, Daniele Abbado a ales naturaletea drept cheie de bolta a dinamicii actiunii, a gestualitatii si mimicii. Nabucco \u00eensusi intra \u00een scena fara fast, simplu, amestecat printre barbati, femei si copii, schimonosit de sc\u00e2rba si ura. Soldatii sai, un fel de trupe de comando, cotropesc apoi populatia, impresionanta prin demnitate. Este numai o secventa. Spectacolul continua pe aceleasi coordonate esentializate si eroul titular \u00eesi parcurge istoria vlaguit parca, derutat, \u00eembatr\u00e2nit si convins de previzibila sa convertire. O viziune atipica, dar posibila.
\nVoci de prestanta sonora<\/strong>
\nExemplar interpret al acestui tract ideatic, baritonul Leo Nucci, 71 de ani, s-a aflat la prima interpretare a rolului Nabucco la Scala. Italianul detine puteri verdiene, este clar. Generozitate timbrala, simt al derularii frazei muzicale, al lungimii cantilenelor, accentuari autoritare ale cuvintelor definitorii pentru expresia dramaturgica a personajelor, nuantari, totul provenit din marea traditie de interpretare a partiturilor maestrului de la Busseto. Surprinderea este ca Leo Nucci si-a conservat potentele de voce la o v\u00e2rsta la care altii s-au pensionat de mult. Secretul sta \u00een perfectiunea tehnica. si acum se poate admira tinuta de c\u00e2nt a artistului, fara contorsiuni sau eforturi, \u00een care respiratia, una dintre bazele emisiei vocale optime, se arata ideala. Doua mici bemoluri… mai \u00eent\u00e2i un oarecare vibrato care se strecoara la unele note tinute lung, mai ales catre sf\u00e2rsitul spectacolului, c\u00e2nd oboseala se mai face resimtita. Apoi, ram\u00e2ne observatia dintotdeauna… Leo Nucci prefera multe atacuri de sunet prin \u201eportamenti\u201c, cu alte cuvinte, unele note sunt luate \u201epe dedesubt\u201c si nu direct. Comentariile vizeaza doar rigurozitatea evaluarii, niciunul dintre ele nu face sa-i stirbeasca valoarea, sa-i estompeze admirabila prestatie.
\nUcraineanca din Kiev, Liudmyla Monastyrska, este astazi vocea de coloratura dramatica emergenta exploziv \u00een toate marile teatre ale lumii, pentru un repertoriu extrem. Ca Abigaille, a aratat un glas somptuos, cu frumoase armonice, stralucitor, penetrant, extins si omogen. \u00centreg arsenalul necesar pentru asemenea roluri \u00eei sta la dispozitie: accente si expresie dramatice, acute fulminante, note grave cu sonoritati \u201ede piept\u201c, mobilitate \u00een preluarea incisiva a agilitatilor. Dar t\u00e2nara soprana mai are un atu important, acela a stap\u00e2nirii c\u00e2ntului moale, piano-legato, cu linie impecabila (aria \u201eAnch’io dischiuso il firmamento\u201c). Si nu numai at\u00e2t, atacurile acute \u00een pianissimo sunt desav\u00e2rsite. Chiar daca fragmentari de fraze mai apar pe ici, pe colo, \u00eentregul este foarte valabil. Rezervele mele merg doar \u00een directia unei emisii prea \u201edeschise\u201c a notelor \u00eenalte (Do natural) si nu din unghiul calitatii sonore, ci al consumului de capital care pare important. Sa nu uitam ca, tin\u00e2nd cont de v\u00e2rsta prezumata de 32-33 de ani (doamnele, viitoare dive, nu-si devoaleaza anul nasterii), Liudmyla trebuie sa c\u00e2nte \u00eenca minimum douazeci si cinci. Deplinul sprijin tehnic este indispensabil.
\nAdmir mult glasul de \u201ebasso cantante\u201c al artistului de origine ucraineana Vitalij Kowaljow, cald, catifelat, capabil de frazari prelungi de suflu larg si cu ireprosabila omogenitate pe \u00eentreg ambitusul. Fara sa fie tunatoare, av\u00e2nd tente de colorizare baritonala, vocea suna impunator prin stiinta constructiei desenului melodic si proiectie. Ca si Leo Nucci, Kowaljow se sprijina pe o solida tehnica a respiratiei, care nu-i modifica tinuta statuara \u00een scena. Prin toate aceste virtuti care au conturat un personaj de mare profunzime sufleteasca, apropiat poporului sau, a fost foarte potrivit rolului Marelui Preot evreu, Zaccaria.
\nTenorul leton Aleksandrs Antonenko (Ismaele) a c\u00e2ntat eroic si cu multa \u00eensufletire care, c\u00e2teodata, i-a \u00eempins sunetele \u00eenalte peste tonul corect. Bine preparata pentru rolul Fenena a fost mezzosoprana italiana Veronica Simeoni.
\nLa pupitru, italianul Nicola Luisotti s-a dovedit un exponent al bunei traditii verdiene, prin propria-i pregatire, dar si prin prezenta \u00een fata Orchestrei Scalei, care are \u00een s\u00e2nge asemenea partituri, ca tempi \u00een primul r\u00e2nd. \u00cen afara unor atacuri fara prea mare fermitate, instrumentistii s-au bazat pe bl\u00e2ndetea sunetului cordarilor si pe echilibrul \u00eentre partide. Corul, \u00een opera \u201eNabucco\u201c important personaj colectiv, si-a confirmat si de aceasta data galoanele, prin c\u00e2nt nuantat, de la \u201edoloroso\u201c la grandios.
\n\u201eRigoletto\u201c chewing-gum<\/strong>
\nCantonata dintotdeauna \u00een productii cvasi-muzeale, Opera Metropolitan \u00eencearca \u00een ultimul deceniu abordari mai moderne, care sa se \u00eentreteasa cu montarile vechi. Au aparut astfel mizanscene de exceptie precum \u201eMadame Butterfly\u201c a lui Anthony Minghella, \u201eRing\u201c-ul lui Robert Lepage, \u201eMaria Stuarda\u201c semnata de David McVicar sau \u201eTraviata\u201c, productie Willy Decker, importata de la Salzburg. Se mai pot adauga una-doua, nu mai multe. Toate au impresionat prin simbolistica si stilizare, prin parcurgerea \u00een profunzime a ideaticii, prin implementarea curentului high-tech, toate au avut drept consemn necontrazicerea partiturii si a textului.
\nCu recentul \u201eRigoletto\u201c, managementul Operei Metropolitan a dorit sa forteze nota si i-a oferit regizorului Michael Mayer (decoruri Christine Jones, costume Susan Hilferty, lighting designer Kevin Adams, coregraf Steven Hoggett), cunoscut pentru montari de musicaluri pe Broadway, posibilitatea \u2013 la debutul sau \u00een opera \u2013, de a plasa actiunea \u00een locuri dragi americanilor, cazinourile din Las Vegas si \u00eentr-un cadru temporal de la \u00eenceputul anilor ’50. Ideea nu este noua si ne amintim ca una dintre primele montari \u00eendraznete ale opusului verdian, cea semnata de Jonathan Miller la Opera Nationala Engleza acum trei decenii, \u00eesi desfasura parte din actiune \u00eentr-un bar, printre mafioti.
\nAsadar, agitatie, lumina, culoare, French Cancan, p\u00e2r\u00e2ieli deranjante ale masinilor de joc (peste muzica lui Verdi!), microfoane de DJ pentru aria \u201eQuesta o quella\u201c si unele replici, ca de pilda \u201eIn testa che avete signor di Ceprano?\u201c… Ma \u00eentreb la ce a folosit dubla amplificare, simtita clar \u00een sala de cinema unde vedeam transmisia directa?
\nCa personaje, Ducele de Mantua \u00eencerca sa imite look-ul lui Sinatra, \u00een jurul lui se \u00eenv\u00e2rteau Marilyn Monroe \u2013 Contesa Ceprano sau Dean Martin \u2013 Marullo. Una peste alta, viziunea lui Mayer nu m-a captivat si suprapunerea ei cu muzica romantica verdiana a venit ca… nuca-n perete. Nu l-am crezut marcat de blestem nici pe acel Rigoletto fara defect fizic si deloc apasat de trama. N-a st\u00e2rnit compasiune si parca nici el n-a dorit s-o st\u00e2rneasca. M-a surprins temperamentul Gildei, departat de orice sensibilitate a trairii unor sentimente \u00eencercate pentru prima oara. Sigur ca atmosfera din taverna-bar a lui Sparafucile era indispensabil sa fie \u00eentretinuta de… o dansatoare topless la bara, spontan aplaudata de cei 3800 de spectatori!?!
\nMayer a considerat si ca Monterone trebuie sa fie transformat \u00een arab. Nu comentez ratiunile. Dar nu \u00eenteleg de ce a fost nevoie ca subtitrarea traducerii \u00een limba engleza sa fie modificata. De la \u201eQuel vecchio maledivami\u201c, textul libretistului Piave a devenit \u201eThat sheikh cursed me\u201c sau \u201eThat arab cursed me\u201c. si daca vorbim despre montari moderne ce-si propun sa elimine conventiile genului, oare cum se face ca mesenii (curtenii) din cazinou nu se trezesc din somn c\u00e2nd Ducele le c\u00e2nta \u00een urechi aria \u201eElla mi fu rapita!… Parmi veder le lagrime\u201c cu cabaletta cu tot? Sau de ce, \u00een cvartetul din ultimul act, planurile nu sunt separate, distantate, asa cum cere actiunea?
\nKitsch-ul culmineaza cu placa de \u00eenmatriculare a limuzinei lui Sparafucile (da, Gilda ucisa este livrata lui Rigoletto \u00een portbagaj) pe care scrie nici mai mult, nici mai putin dec\u00e2t SPARFUC! Exemplele pot continua. Pentru mine \u00eensa, capacul a fost pus de Giovanna care, pe trilul sublim al Gildei din finalul ariei \u201eCaro nome\u201c, a spart zgomotos un balonas de chewing-gum, pe care \u00eel construise \u00een fata noastra, morfolindu-l cu pricepere de experta. Poc! Caderea \u00een penibil nu a mai fi putut evitata. \u00cen plin an aniversar Verdi-Wagner. \u201ePovero Verdi!\u201c
\nPrea putina \u201eitalianit\u00e0\u201c<\/strong>
\nJeljko Lucic are o voce masiva, robusta, potrivita coloristic pentru rolul titular. Numai ca baritonul s\u00e2rb s-a cantonat \u00eentr-o monotonie de expresie care a exclus moliciunile (\u201eDeh, non parlare al misero…\u201c), dar a… inclus sunetele nevibrate, drepte si notele \u00eenalte opace. Expun\u00e2nd mereu \u00een forta bruta, artistul nu a mai riscat sa ajunga la traditionalul final al operei cu acute de Sol si La bemol. Nu este singurul c\u00e2ntaret care abordeaza rolul \u00eentr-o asemenea cheie monocroma, dar faptul ca a si distonat copios nu apare ca acceptabil pentru un teatru de renumele celui newyorkez.
\nCred ca valoroasa soprana germana Diana Damrau se simte mai bine \u00een opusurile compuse \u00een spatiul natal dec\u00e2t \u00een cel italian. \u00cen talmacirea rolului Gilda, componenta belcantista din partitura romantica verdiana a fost practic inexistenta. Au absentat rafinamentele, inflexiunile, nuantele. Doar c\u00e2teva pianissime i s-au strecurat \u00een evantaiul interpretativ, plus un fabulos Mi bemol supra-acut la finele duetului \u201eS\u00ec, vendetta\u201c cu Rigoletto, emis si \u00eentr-o pozitie total incomoda. \u00cen general, a propus un personaj prea obiectiv, prea ancorat \u00een concretete, cu patos ieftin si gesturi zmucite care secondau accentele din glas, deseori veriste. Nimic ingenuu \u00een aceasta corpolenta Gilda.
\nPolonezul Piotr Beczala este un tenor foarte la moda \u00een ziua de astazi. si pe drept cuv\u00e2nt. Timbru liric placut, constructie a frazelor muzicale potrivita stilistic, omogenitate. \u00cen rolul Ducelui de Mantua, contaminat parca de colegii sai, a c\u00e2ntat distantat fata de esentele rolului, fara sa-i daruiasca Gildei nicio adresare poetica… \u201e\u00c8 il sol dell’anima, la vita \u00e8 amore\u201c, nicio amintire sensibila… \u201eParmi veder le lagrime\u201c. \u00cen prezentarea extensiei vocii a fost contrariant. Notele de Si bemol acut au functionat, a c\u00e2ntat si un Re bemol nescris la finele duetului cu Gilda (dar umbrit de unisonul cu Diana Damrau), a evitat \u00eencoronarea cabalettei (acuta traditionala, rezervata celor ce se \u00eencumeta), dar cel mai asteptat sunet, \u00eencheierea celebrei arii \u201eLa donna \u00e8 mobile\u201c (Si natural), l-a prins neconcentrat si, \u00een loc sa fie triumfator, s-a clatinat. \u00cent\u00e2mplari, \u00eent\u00e2mplari…
\nFoarte frumos a rezonat glasul basului slovac Stefan Koc\u00e1n (Sparafucile), un redutabil \u201epedalist\u201c, ca si cel al mezzosopranei din Belarus Oksana Volkova, Maddalena c\u00e2t se poate de sexy, asa cum cere rolul.
\n\u00cen teatrele lirice importante ale lumii continua infuzia de dirijori italieni, inclusiv tineri. Michele Mariotti va \u00eemplini 34 de ani \u00een 2013 si deja a cobor\u00e2t \u00een fosa primei scene lirice newyorkeze. Scoala pe care a urmat-o \u00een patria operei este solida, \u00een spiritul marii traditii. Este un lucru evident, se simte. Rezistent la practicile de pe tar\u00e2m american, Mariotti a cumpanit bine politica tempilor, cu rezultanta \u00eentr-un spectacol echilibrat. A cedat doar \u00een finalurile de act, c\u00e2nd accelerarile au venit pe neasteptate, fara \u00eensa sa altereze buna impresie generala.
\nNu uit sa remarc prestatiile excelente ale Corului si Orchestrei Operei Metropolitan.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eNabucco\u201c esentializat Extinderea transmisiilor directe din marile sali de opera si balet ale lumii \u00een cinematografele bucurestene continua. Preluarea spectacolelor de la Metropolitan Opera din New York a devenit o obisnuinta \u00een ultimii ani, iar acum se ofera \u00eempatimitilor genului intrari \u00een alte temple legendare ale artei lirice, Scala din Milano si nu numai. Daca… Cite\u0219te mai mult »Verdi live de la Scala si Metropolitan Opera<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-15104","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":1003,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15104","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15104"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15104\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15104"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15104"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15104"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}