{"id":1509,"date":"2010-02-18T04:55:13","date_gmt":"2010-02-18T02:55:13","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1509"},"modified":"2010-02-18T04:55:57","modified_gmt":"2010-02-18T02:55:57","slug":"trucuri-pentru-romanul-vintage","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/trucuri-pentru-romanul-vintage\/","title":{"rendered":"Trucuri pentru romanul vintage"},"content":{"rendered":"

Paul Cernat, Modernismul retro in romanul rom\u00e2nesc interbelic, Editura Art, 2009<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

In ciuda \u201eprogresistului\u201c Lovinescu si pe deasupra naratologiei triadice a lui Manolescu, Paul Cernat vine pe piata literelor cu un nou concept: modernismul retro, ilustrat prin cinci micro-studii trat\u00e2nd romanele \u201eAdela\u201c, \u201eCraii de Curtea-Veche\u201c, \u201eEnigma Otiliei\u201c, proza sadoveniana \u201eLocul unde nu s-a int\u00e2mplat nimic\u201c si prozele eliadiene \u201eDomnisoara Christina\u201c si \u201eNunta in cer\u201c.<\/strong><\/em>
\nReactia legitima a recenzentului e sa verifice sustenabilitatea conceptului, baza teoretica a demersului si sa revendice numitorul comun al celor cinci secvente ilustrative ale lui. Asadar:
\nCe este modernismul retro? <\/strong>
\n\u201eExista, in definitiv, scrie Paul Cernat in preliminariile volumului sau, o modernitate antimoderna, asa cum exista un modernism nostalgic, paseist, \u00abreactionar\u00bb sau clasicizant (…) Deosebit de interesant este modul in care nostalgia sau reminiscentele secolului al XIX-lea in-formeaza o serie de romane moderne (si chiar moderniste) autohtone din anii 20-30 ai secolului trecut\u201c (p. 9). Mai departe: \u201eCeea ce ii uneste pe acesti autori situati in afara directiei lovinesciene este modernismul retro (care nu se confunda cu \u00abmodernitatea antimoderna\u00bb in sensul lui Compagnon, desi i se suprapune partial).\u201c (p. 12). \u201eTermenul \u2013 explica autorul in subsolul paginii \u2013 mi se pare mai potrivit in plan literar si, implicit, in interiorul speciei romanului, celui \u2013 prea tare, marcat extraliterar \u2013 de \u00abantimodern\u00bb. Combinatia de solidaritate nostalgica si distanta critica fata de conventiile unei epoci nu demult disparute (dar separate radical de prezent printr-o fractura istorica si printr-o revolutie in mentalitate), asumarea esteta, cu infuzii livresti, a \u00abdesuetudinii\u00bb si a \u00abanacronicului\u00bb, inclusiv in privinta formei literare, recuperarea unei atmosfere ce transfigureaza \u2013 prin poematic, imaginar si mit \u2013 mimesis-ul realist-social, primatul iluziei in fata realului\u201c.
\nDescotorosit de o alianta prea tributara lui Compagnon, Cernat avertizeaza, tot preliminar, si scaf\u00e2rliile postmoderne: modernismul retro nu se confunda cu postmodernismul literar, care \u201enu recupereaza prin apropriere autentica, ci prin deconspirarea caracterului de mecanism si de conventie a operei, denunt\u00e2nd arta ca artefact si trat\u00e2nd-o in consecinta (…) \u00abLa Medeleni\u00bb nu e din aceeasi familie cu metafictiunile postmoderne. Livrescul, autocomentariul au in acest caz drept miza majora revrajirea lumii, nu dezvrajirea ei\u201c. Zis si facut. Insa precizarile cu pricina nu-l vor impiedica pe acelasi P. Cernat, sa gloseze in siajul structuralist al lui Mihai Dinu Gheorghiu (\u201eAdela\u201c) sau sa dreseze textualisme ingenioase, din specia celui mai in verva Marin Mincu (iata unul dintre ele, ca aperitiv: \u201eDanut descopera \u00abromanul\u00bb \u2013 iar int\u00e2lnirile cu Rodica au intensitatea unor \u00abromane traite\u00bb. Proaste, evident, \u00abde senzatie\u00bb, dar romane. In cadrul lor, episoadele cu Sevastita detin rolul ingrat al notelor de subsol (se petrec, de altfel, pe nisipul din pivnita, printre legume).\u201c, p. 237).
\nIn aceste conditii:<\/strong>
\nModernismul retro e mai mult un element de Zeitgeist dec\u00e2t unul de poetica a romanului. Profilul lui e identificabil mai degraba prin aportul concentrat al psihanalizei, istoriei artei, vietii private sau a mentalitatilor dec\u00e2t prin subtilitati naratologice sau prin optiunile de program estetic ale textelor invocate \u2013 desi autorul tenteaza si o configurare a unei estetici comune, apud Toma Pavel (cu Nemoianu in sotto voce): o estetica a distantei (o \u201econstiinta estetica a distantei fata de trecut\u201c), \u201eecranarea stilistica\u201c, ecoul secundarului, micro-armonia idilista etc.
\nGenealogia, biografia si reconstructia psihologica a individului-autor joaca insa un rol mai important. Cum sa discuti despre retro-actiunea mateina fara sa-i inviti in cadru pe numitii Ion Luca si Maria Constantinescu? (sigur, discutia se poate face si fara, dar e pacat de resurse…). Idem: nu iese intarit argumentul epuizarii nostalgice a doctorului Codrescu prin pomenirea neurasteniei lui Ibraileanu? Etc. In fine, conceptul se dovedeste mult mai \u201eextraliterar\u201c dec\u00e2t era anuntat in introducere. Sainte-Beuve se intoarce si, ce surpriza, il int\u00e2lneste pe Freud buchisindu-l cu delicii pe Barthes, impotriva lui Lovinescu…<\/p>\n

Daca la Compagnon antimodernismul poate prinde contur, prin raportare la modernismul francez \u2013 bine intemeiat ontologic \u2013, retro-modernismul rom\u00e2nesc are o situatie sensibil diferita: tendinta de a-i gasi ilustratori se dovedeste poate prea fertila (si cutare e retro, dar si cutare, iata, si cutare), scaz\u00e2nd letal din masa modernismului rom\u00e2nesc ne-retro. Cu ce mai ram\u00e2nem dupa ce Calinescu, Ibraileanu, M. Caragiale, Eliade, Sadoveanu (chiar si Camil Petrescu \u2013 gasit un \u201eneoclasicizant mascat\u201c!) si, cu putin efort, intra in schema si H. P.-Bengescu (cu un tip de nostalgie perversa, mateicaragialiana, respir\u00e2nd in grotescul prezentului), dar si Ion Barbu, Blaga, Vinea, Arghezi si, evident, Ion Pillat \u2013 sunt dovediti retro? Ceea ce parea un umil exercitiu de updatare canonica a lui Teodoreanu ajunge \u2013 fara a-si fi propus asta \u2013 sa chestioneze modernitatea in sine a literaturii rom\u00e2ne interbelice. Vampiriz\u00e2nd modernismul (daca ma g\u00e2ndesc bine, singurul care nu s-ar acomoda tiparului retro ar fi Rebreanu \u2013 un etalon solid, insa unul singur e prea putin), retro-modernismul cernatian isi pierde punctul de raport vital.
\nUn recenzent (Cosmin Ciotlos, \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, nr. 50\/ 2009) contesta retro-modernismului cernatian tocmai baza de desfacere si posibilitatea proliferarii: configurat acum, ad hoc, de un cercetator exaltat, modernismul retro nu s-ar putea bucura nici de prezumtivii mostenitori invocati de autor la finele cuv\u00e2ntului introductiv (de la Gabriela\u00a0 Adamesteanu, cu \u201eDimineata pierduta\u201c, p\u00e2na la romanele lui Radu Petrescu, Agopian sau Filip Florian), fiindca, stupoare, \u201emostenitorii\u201c citati\u00a0 n-ar fi scris numai \u201eDimineata pierduta\u201c sau numai \u201eMatei Iliescu\u201c, ci si alte opere, de alta factura. Argumentul e insa lovit de nulitate: la fel de bine se poate spune: da, au scris si altele, dar si \u201eDimineata pierduta\u201c, dar si \u201eMatei Iliescu\u201c. Faptul ca au scris si altele e la fel de relevant ca faptul ca le-au scris si pe acestea, iar diferendul in sine nu duce nicaieri.
\nUn cosmopolitism al trecutului<\/strong>
\nNu lipsa de substanta si figuratie a retro-modernismului ar trebui sa ingrijoreze, consider eu, ci colaterala nescontata, destituirea modernismului canonic rom\u00e2nesc (cu alte mijloace si intentii, desigur, demersul lui Paul Cernat tinde sa confirme concluziile lui Eugen Negrici din \u201eIluziile literaturii rom\u00e2ne\u201c, Cartea Rom\u00e2neasca, 2008). Fatala raportare la trecut si un tip anume de nostalgie \u2013 mai mult sau mai putin constienta, mai mult sau mai putin estetizanta si psihanalizabila \u2013 trimite modernismul rom\u00e2nesc (si nu numai: \u201eIn cautarea timpului pierdut\u201c ar fi un stralucit exponent al conceptului) in bratele celui mai curat romantism si ale descendentilor sai, printre care neaosul samanatorism. \u201eSentimentul pierderii Grund-ului\u201c, \u201efuga fantasmatica inapoi, pe terenul imaginar al valorilor tari, \u00abnaturale\u00bb, stabile, prin refugiul evazionist in mitic, simbolic, ezoteric si arhetipal\u201c (p. 70) functioneaza foarte bine si ca doxa samanatorista. In atari conditii, Hasdeu, Odobescu, G\u00e2rleanu, Bratescu-Voinesti, D. Zamfirescu, Delavrancea si toti autorii cu un dram de inteligenta estetica \u2013 apti sa simuleze o oarecare \u201econstiinta estetica a distantei fata de trecut\u201c \u2013 ar fi modernisti retro.
\nCea mai buna (in sensul de cea mai putin problematica si totusi acoperitoare) calificare a modernismului retro apare nu in preliminariile volumului, ci in microeseul despre Sadoveanu: un cosmopolitism al trecutului. Retro sau pro, modernismul va sa fie necesarmente urban, insa un urban pass\u00e9, fanat. Chiar daca rezident in creierii muntilor sau in mijlocul c\u00e2mpiilor agreste, boierul, conasul sau t\u00e2rgovetul tradeaza legaturi cu civilizatia inalta (printul Lai Cantacuzin detine pusca Boswel, in alta parte duducile poarta malacof si rochii empire, fotografia e un produs citadin, arta serbetului, pianul, manusa fina de matase, batista, crosetul sau sevaletul nu vin nici ele din cultura \u201eMioritei\u201c). Iar ezoterismul sadovenian si estetica fina a Trecutului sunt mult mai datoare bibliotecii, asa cum s-a observat de nenumarate ori, dec\u00e2t ambientului naturist peizan, fiindca la urma urmei \u2013 N. Manolescu a pus punctul pe i \u2013 ethosul rural si emanantul lui, taranul (agricultor), au o pondere nu at\u00e2t de insemnata in universul sadovenian, populat mai degraba de t\u00e2rgoveti, boiernasi, indivizi solitari, oameni ai muntelui si ai apei, negustori, peregrini in medii si conditii diverse.
\nModernismul retro ar trebui inteles, asadar, si el, ca un fenomen prin excelenta urban si cosmopolit; altminteri, literaturii \u201ede razesi\u201c si \u201ebabe ghicitoare\u201c (i. e: samanatorismului, apud Lovinescu) nu-i mai poate fi ingradit dreptul de acces in modernismul retro. Ergo, Lovinescu vincit!
\nO posibila diferenta specifica a modernismului retro, insuficient dezvoltata din pacate, e de gasit in formula \u201esb\u00e2ntuiti det spectrele unui Vechi Regim autohton pe care, aparent, il detesta\u201c (cu trimitere la Mateiu Caragiale si, probabil, la Mircea Eliade). Asta l-ar diferentia\u00a0 de samanatorism \u2013 posibilitatea (inexistenta la samanatoristi si post-romantici) a detestarii si a mistificarii \u201efondului rezidual atavic\u201c ssubl. m.t, un ingredient pe jumatate asumat, pe jumatate ascuns. Dar, de aici, datele problemei se incurca iarasi: nostalgia \u201escumpului Trecut\u201c (fie el detestat sau adulat) e autentica sau e una autoindusa, \u201ede aspiratie\u201c, a \u201ebastarzilor\u201c sau a insilor de extractie joasa, de tipul M. Caragiale? E vreo diferenta intre nostalgia boierilor Russo, Kogalniceanu, Alecsandri si nostalgia construita a lui Mateiu Caragiale sau aceea educata a unui Calinescu (ori, la fel de bine, a unui D. Zamfirescu)? C\u00e2t determinism biologic, biografic si social intra in ecuatie? Greu de spus.
\nIn fine, interferenta nefunctionala cu romantismul si derivatii sai ar fi putut fi mult mai simplu eradicata prin invocarea factorului formal, a tehnicii narative afisate de romanele in chestie; insa e limpede ca naratologia mai degraba nu serveste intentiile acestui volum: naratologic poate fi sesizat doar modernismul unui roman, nu si variabila retro.<\/p>\n

Ce anume l-a determinat totusi pe Paul Cernat sa pretinda (sa actioneze sub imperiul als ob, criteriu mult invocat de el insusi in analizele din acest volum) ca lucreaza cu un concept si ca respectivele cinci secvente analitice reprezinta argumentatia acestui concept?
\nJudec\u00e2nd dupa ponderea in sumar, pivotul lucrarii pare secventa \u201eArca marilor vacante\u201c trat\u00e2nd \u201eMedelenii\u201c lui Ionel Teodoreanu. Cartea pare scrisa pentru a ingloba acest (cel mai extins) episod, iar Ibraileanu, Sadoveanu, Calinescu s. cl. par a functiona ca flori de escorta imprejurul crinului absolut Teodoreanu. Sa fim seriosi: ideea unui volum cuprinz\u00e2nd doua studii extinse, unul despre proza lui Ionel Teodoreanu si unul despre proza lui G. Calinescu, friza imposibilitatea, fiindca \u2013 universitarul Cernat a simtit asta \u2013 acel volum n-ar fi fost onorabil, iar autorul, desi specialist in avangarde, nu e un avangardist. Simpatia cernatiana pentru proza lui Ionel Teodoreanu (citit cu sufletul, prizat structural, cu o empatie aproape de contagiune) nu i-a alterat precautia, de asemenea structurala: Paul Cernat e certamente un individ capabil sa dreseze contestatii, insa le face de pe scaun, cu vocea joasa, fara sa apuce prezidiul de guler.
\nIntentia scrierii acestui studiu pare de altfel bine intemeiata: o politicoasa contestare a canonului (lovinescian si post-lovinescian) prin introducerea unui element nou de ideologie, modernismul retro.
\nImpunerea unui concept nu se poate face insa dec\u00e2t beneficiind de o baza de valori. In cazul de fata, exista suficiente motive pentru a prezuma ca Paul Cernat a avut int\u00e2i corpusul de texte, iar ideologia aferenta s-a precizat posterior. Atractia spre reintegrarea canonica a autorului \u201eMedelenilor\u201c s-a cerut, asadar, c\u00e2ntata in regimul secundarului; de aici pretextul conceptual asezat in titlul volumului si introdus in cele c\u00e2teva pagini preliminare.
\nIn relatie cu ceea ce a dorit autorul sa impuna, lucrurile se cer insa judecate discriminat: daca a vrut sa impuna conceptul, in mod sigur putea fi obtinut un corpus de texte mai coerent si mai putin atacabil, care sa restr\u00e2nga perimetrul rezidential al lui Ionel Teodoreanu si sa ofere piata de desfacere altor autori. Si, nu in ultimul r\u00e2nd, daca ar fi vrut sa impuna conceptul, asa cum a oferit volumului un intro teoretic si contextual, ar fi livrat si un epilog care sa sistematizeze aburii analitici, sa provoace o coda mai abstracta, sa evite oricum inchiderea splendidului volum prin fatidicul \u201eg\u00e2ndaci…\u201c.
\nDaca insa autorul a dorit sa ofere doar o minima plauzibilitate (sau iluzia unei plauzibilitati, merge si asa) actului de punere impreuna a unor studii relativ autonome despre Ionel Teodoreanu, Calinescu si Sadoveanu, a imputa la fiecare pas fragilitatea conceptului de pe coperta mi se pare excesiv. Autorul insusi isi considera tipologia \u201eeclectica\u201c si, in afara paginilor preliminare, nu acorda prea mare atentie toaletei conceptuale. In schimb, volumul rezista foarte bine si ca simpla suita de studii. Sa citesti \u201eFotografie si enigma\u201c (G. Calinescu) sau \u201eLectia olandeza\u201c (Sadoveanu) e un huzur: sunt reinterpretari valoroase, aproape deloc incomodate de precedenta masiva a unor Manolescu sau Balota, care de regula epuizeaza subiectul. Studiul despre \u201eEnigma Otiliei\u201c din acest volum este in mod clar compatibil cu tot ce s-a scris mai bun, mai pertinent si mai creativ despre romanul calinescian. Iar Otilia… ah, Otilia si-a intetit haloul!
\nUn aport suplu la exegeza operelor in cauza reprezinta si secventele trat\u00e2nd \u201eAdela\u201c si \u201eCraii de Curtea-Veche\u201c. Acestea sunt si episoadele cele mai injectate bibliografic (in special speta M. Caragiale, autor insatiabil, imun la fenomenul de suprainterpretare si la nec plus ultra), in care \u2013 fatalitate a relatiei cu antecesorii \u2013 criticul e obligat sa-si exerseze arta strecuratului. Deferent si generos in citarea predecesorilor (1), conced\u00e2nd fiecaruia un merit, o nuanta, obtin\u00e2nd de la fiecare sprijin si incurajari ca da, asa este, \u201eCraii de Curtea-Veche\u201c sau \u201eAdela\u201c exala o modernitate retro, navig\u00e2nd printre colosi, silueta cernatiana se subtilizeaza la culme, un fuior in ceata crepusculara. Insa capitolele Ibraileanu si M. Caragiale pot fi prizate fara mofturi, ca pure acte de istorie a receptarii sau ca mostre de larghete si modestie (fie ele si involuntare ori expresie a unei gestiuni esuate): d\u00e2nd tuturora dreptul la expresie, autorul se constata pe sine redus la tacere. Dovada de inabilitate sau psihoza a exhaustivului, poate; deprindere compilatoristica \u2013 poate si asta; dar eu nu vad aici dec\u00e2t antipodul \u2013 fericit, intre anumite limite \u2013 al comportamentului invers: a cita opinii pentru a le contrazice si a-ti legitima, prin contrast, propriul discurs. Int\u00e2mplarea a facut sa parcurg in paralel volumul lui Paul Cernat si volumul de debut al lui Andrei Terian, \u201eG. Calinescu. A cincea esenta\u201c (Cartea Rom\u00e2neasca, 2009). Diferenta de apros e simptomatica: Cernat risca, din civism (2) si spirit de comuniune cu antecesorii, sa-si pericliteze personalitatea critica prin suspiciuni de tipul: Cernat n-are, in fond, nimic nou de spus, e doar o cuva de colectare si macerare a influentelor etc. etc.; Terian, in schimb, isi alege minutios interlocutorii pentru a se delimita si judeca interpelarea lor dupa o schema a profitului bine pusa la punct; nici o risipa, nici o generozitate \u2013 si un aport al lui\u00a0 la subiect foarte bine reliefat.
\nRevenind insa la tratamentul \u201eAdelei\u201c si al \u201eCrailor de Curtea-Veche\u201c. Nu originalitatea ii lipseste aici lui Paul Cernat, ci impresia de originalitate neta, impunatoare. \u201ePentru Codrescu, sentimentul fata de Adela e o opera de arta, un roman in desfasurare si care nu trebuie sa se termine banal\u201c \u2013 de pilda \u2013 pare neoriginal, desi in mod evident nimeni n-a mai rostit aceasta fraza inainte de Cernat. \u201eFata de Adela, Emil are intelegerea artistului modern, lucid si hipersofisticat, fata de creatiile traditionale de o \u00abspontaneitate naturala\u00bb, necontrafacuta. E atitudinea prozatorului \u00abanalist\u00bb fata de \u2013 sa zicem \u2013 opera lui Creanga, pe care o admira si o iubeste, dar nu poate si nu vrea sa o urmeze in propriul scris\u201c (p. 53) \u2013 e insa o interpretare incontestabil inedita. De asemenea inteligenta si foarte personala este una dintre concluziile studiului despre \u201eCraii de Curtea-Veche\u201c via estetica disparitiei prin fotografie: \u201eVehicul malefic al destinului, aparatul sde fotografiat \u2013 darul de nunta oferit de Pantazi Ilincai Arnoteanut opereaza printr-un transfer ocult (ca dar funest) si, cu toate eforturile medicilor, Ilinca se stinge, iar prin moartea ei se destrama si confreria Crailor (…) Nu cred a specula excesiv afirm\u00e2nd ca \u00abasfintitul Crailor\u00bb a fost declansat printr-un element al tehnicii moderne…\u201c (pp. 103-104).
\nSensibil mai slabe, macar in sensul de nefinisate, sunt glosele la \u201eNunta in cer\u201c, care incheie prea abrupt discutia.<\/p>\n

In concluzie, \u201evina\u201c lui Paul Cernat de a nu-si fi sistematizat conceptul scade prea putin meritele cartii. \u201eModernismul retro…\u201c s-ar fi putut numi foarte bine \u201eStudii de literatura rom\u00e2na\u201c si este un volum onorabil, atunci c\u00e2nd nu devine de-a dreptul excelent.<\/p>\n


\n<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Paul Cernat, Modernismul retro in romanul rom\u00e2nesc interbelic, Editura Art, 2009 In ciuda \u201eprogresistului\u201c Lovinescu si pe deasupra naratologiei triadice a lui Manolescu, Paul Cernat vine pe piata literelor cu un nou concept: modernismul retro, ilustrat prin cinci micro-studii trat\u00e2nd romanele \u201eAdela\u201c, \u201eCraii de Curtea-Veche\u201c, \u201eEnigma Otiliei\u201c, proza sadoveniana \u201eLocul unde nu s-a int\u00e2mplat nimic\u201c… Cite\u0219te mai mult »Trucuri pentru romanul vintage<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1144,1143],"class_list":["post-1509","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-modernismul-retro-in-romanul-romanesc-interbelic","tag-paul-cernat"],"views":2043,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1509","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1509"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1509\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1509"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1509"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1509"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}