{"id":15084,"date":"2013-03-21T12:39:54","date_gmt":"2013-03-21T10:39:54","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15084"},"modified":"2013-03-21T12:40:05","modified_gmt":"2013-03-21T10:40:05","slug":"nicolae-manolescu-simplitatea-in-raspar","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/nicolae-manolescu-simplitatea-in-raspar\/","title":{"rendered":"Nicolae Manolescu, simplitatea in raspar"},"content":{"rendered":"

Nicolae Manolescu, Teme,<\/em> Editura Cartea Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 2011, 600 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Miza \u201eTemelor\u201c lui Nicolae Manolescu e de cautat in alta parte dec\u00e2t in lectura pe care titlurile capitolelor o propun. Mai degraba dec\u00e2t articole despre lectura (istorie, critica etc.), fragmentele adunate in cele sapte volume, concentrate nu demult intr-o singura carte, sunt simptomatice pentru o poetica manolesciana. Gradul inalt de autoreferentialitate constituie firul subteran ce reuneste fragmentele. E vorba, in prima instanta, de un set de texte marginale (adica in marginea sau deasupra teoriei), scrise in pauza exercitiului critic, dar care il mentin in relief. Multe dintre fragmente debuteaza cu formula \u201eMi-a cazut in m\u00e2na o carte\/un articol….\u201c, semn ca cronicarul se lasa, pentru o clipa, prada hazardului si ca actul sau critic nu mai functioneaza intr-un scenariu prestabilit, ci isi creeaza ocazii speciale de reflectie. Altfel spus, \u201eTemele\u201c manolesciene se complac in ipostaza de efemeride.<\/strong><\/em>
\nRezistenta la metoda<\/strong>
\nArticolele adunate aici reprezinta modalitati de a se deroga, pentru o clipa, de la critica responsabila. De aceea, ele sunt lecturi mai degraba scrieri, daca am lua de buna o distinctie manolesciana mai veche. \u201eEu care am citit ca un consumator, voi citi ca un initiat\u201c, anunta criticul. Ceea ce inseamna ca tipul de scriere-lectura echivaleaza cu o rasturnare totala a modului de a interpreta. Una dintre caracteristicile centrale ale poeticii manolesciene mi se pare, de altfel, rezistenta la metoda. Pentru critic, teoria este un rau necesar, pe care e nevoit sa-l puna c\u00e2teodata in miscare doar din placerea \u2013 uneori demonstrativa \u2013 de a-l depasi. Faptul e marturisit c\u00e2t se poate de clar in \u201eTaietorul de lemne\u201c: \u201eC\u00e2nd am scris eseul despre Odobescu am cochetat cu o tehnica structuralista: pe care insa nu numai am inventat-o ad hoc, dar am subminat-o dinauntru printr-o viziune hermeneutica\u2026\u201c. Apelul la o teorie minimala, care sa nu atenteze la originalitatea operei comentate, e simptomatic pentru toate cartile manolesciene.
\nE interesant de urmarit, in \u201eTeme\u201c, aceasta reticenta fata de hiperproblematizarile criticii. Strategiile retorice puse in miscare dau masura specificului manolescian. Astfel, subiectul critic (neaparat prezent in discurs, in formulele verbale sau pronominale) porneste de la un nivel foarte modest al teoriei, marturisindu-si, cu disimulata naivitate, nestiinta: \u201eMa aflu in fata problemei poeziei la fel de inocent ca in copilarie\u201c. Dincolo de strategia implicarii cititorului obisnuit in firescul actului critic, aceste afirmatii au rolul de marturii, la nivelul discursului, ale cititorului naiv. Manolescianismul implica moftul superior al lectorului inocent.
\nFragmentul \u201eGreseala de ortografie\u201c e semnificativ pentru modul in care se construieste, in discurs, subiectul manolescian. Eul ce rasfoieste un volum (mim\u00e2nd, astfel, superficialitatea lecturii) da (prin pur joc al hazardului) peste un interviu in care Borges reabiliteaza valoarea onto-logica a cartii (cititul nu e o abstragere din lume, ci o int\u00e2mplare vie). Pornind de la aceasta consideratie, criticul nu face dec\u00e2t sa-si reciteasca, prin filtrul cartilor, evenimentele importante din adolescenta. Miza nemarturisita a fragmentului e regasirea, prin\/ in discurs a paradisului, \u201eun paradis pierdut, de care au fost inconjurate, ca de o aura misterioasa, at\u00e2tea din cartile citite de mine in adolescenta si in tinerete\u2026\u201c. Lectura retrospectiva nu serveste, in mod paradoxal, fictionalizarii, ci desprinderii de fictiune, regasirii eului inocent. Modul in care se construieste finalul fragmentului e semnificativ: elevul de gimnaziu face o greseala de ortografie, regasindu-se, astfel, in ipostaza lui Julien Sorel: \u201eCitind, in vacanta de Craciun, scena greselii de ortografie din \u00abRosu si Negru\u00bb, am izbucnit in r\u00e2s si, la fel ca doamna de Renal in imprejurarea amintita, m-am simtit deodata eliberat moralmente\u201c. Prin urmare, eliberarea subiectului din discursul constr\u00e2ngator se realizeaza odata cu r\u00e2sul cathartic, cu revelarea, prin lectura, a identitatii pierdute. Criticul matur de azi repeta, la suprafata discursului, gestul eliberator al adolescentului din trecut.
\nElogiul \u201eerorii\u201c<\/strong>
\nCred ca jocul acesta, de recuperare prin scriere a firescului lecturii, e miza de substrat a fragmentelor grupate in \u201eTeme\u201c. In plus, elogiul \u201eerorii\u201c, al infidelitatii fata de sistem ram\u00e2ne o constanta a scrierilor lui Manolescu. Adeseori, criticul ezita sa-si precizeze referintele sau le noteaza evaziv, plas\u00e2ndu-le mereu in nedeterminat. In plus, formule ca \u201enu mai stiu care\/ c\u00e2nd\u201c sunt, dincolo de atmosfera degajata pe care o emana, prezentificari in discurs ale subiectului pierdut. Criticul face apel la referinte interne, pe care memoria sa culturala le-a macerat, pastr\u00e2nd doar vag numele autorilor. Alaturi de referintele voit imprecise, caci criticul uita intotdeauna cu program, exemplificarile empirice (\u201ecineva spunea\u201c, \u201ematusa mea ma intreaba\u201c, \u201ecartea citita de fiul meu\u201c) fac parte din jocul retoricii. Subiectul e uituc pentru ca isi aminteste esentialul. Prin astfel de formule, simplitatea\/ autenticitatea sunt ridicate la rang de strategii critice. Simplitatea manolesciana e rezultatul unei simplificari. Ea face parte din aceeasi categorie cu simptomul elipsei referintelor. Criticul pune in paranteza detaliile, faptele particulare, concentr\u00e2ndu-se, dupa cum marturiseste, asupra \u201eschemelor, tipurilor, categoriilor\u201c. \u201eNu m-am priceput sa vorbesc mai simplu\u201c, se noteaza in postfata volumului \u201eDespre poezie\u201c. Amplele teoretizari si taxinomii sunt percepute ca un esec al expresiei simple si concise.
\nCaci alta trasatura esentiala a poeticii manolesciene e claritatea. \u201eA vorbi clar si raspicat\u201c, a limpezi tar\u00e2mul prin excelenta ambiguu al literaturii, e misiunea criticului (\u201eDespre indoiala\u201c). Discursul e un ceremonial in cadrul caruia criticul adopta, in mod necesar, masca autoritatii. Indoielile nu-i strapung suprafata, ci sunt proiectate intr-un plan secund, pe fundalul textului. Retorica manolesciana construieste imaginea unui cititor calm, care se bucura de firescul cartilor. Criticul de profesie isi propune sa nu uite nicio clipa ca in relieful lecturii sta o personalitate ingenua. In c\u00e2teva capitole despre basm din \u201eTeme\u201c, Manolescu se copilareste si depune marturie din interiorul universului fictional. Intr-un fragment, el se lasa chiar in voia placerii de a argumenta ca Printul si Cenusareasa sunt personaje negative si ar trebui pedepsiti. Pozitia din care vorbeste Nicolae Manolescu in \u201eTeme\u201c o contrazice pas cu pas pe cea a criticului care a oficiat saptam\u00e2nal timp de patru decenii: esteticul e pus in umbra de etic, urgenta verdictului cedeaza teren in favoarea lentorii interpretarii, nevoia incadrarii intr-o tipologie e minata de placerea rasturnarii paradigmelor pornind de la o fraza. De aceea, cele mai personale carti ale lui Manolescu, acolo unde utopia de autor se afla la ea acasa, ram\u00e2n \u201eTemele\u201c.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nicolae Manolescu, Teme, Editura Cartea Rom\u00e2neasca, Bucuresti, 2011, 600 p. Miza \u201eTemelor\u201c lui Nicolae Manolescu e de cautat in alta parte dec\u00e2t in lectura pe care titlurile capitolelor o propun. Mai degraba dec\u00e2t articole despre lectura (istorie, critica etc.), fragmentele adunate in cele sapte volume, concentrate nu demult intr-o singura carte, sunt simptomatice pentru o… Cite\u0219te mai mult »Nicolae Manolescu, simplitatea in raspar<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[124,5760],"class_list":["post-15084","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-nicolae-manolescu","tag-teme"],"views":1342,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15084","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15084"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15084\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15084"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15084"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15084"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}