La ora la care scriu acest editorial, nu stiu cine va fi noul Papa. Cardinalii de-abia au apucat sa stabileasca ziua de marti, 12 martie, ca data de \u00eencepere a conclavului de alegere. Comentatorii \u00eenclina sa creada ca va fi un conclav lung, din cauza dificultatii de a identifica personalitatea cea mai potrivita sa conduca Vaticanul, dar comentatorii sunt laici. Providenta poate lucra cu totul altfel dec\u00e2t credem noi, iar aflarea noului Papa poate fi, cum s-a \u00eent\u00e2mplat la alegerea vrednicului de pomenire Ioan Paul al II-lea, un proces mai simplu si mai scurt dec\u00e2t cred cei mai optimisti dintre credinciosii catolici.
\nCaci nu alegerea noului Papa este dificila, ci misiunea pe care acesta o va avea de \u00eendeplinit, odata ales.
\nMai \u00eent\u00e2i, pentru ca mandatul predecesorului sau, Benedict al XVI-lea, s-a \u00eencheiat \u00eenainte de vreme. Benedict al XVI-lea a fost ales ca sa duca mai departe procesele de reforma \u00eencepute de Ioan Paul al II-lea si, totodata, sa pregateasca terenul pentru un nou Suveran Pontif, care sa inaugureze o epoca de noi reforme si reasezari ale Bisericii Catolice.
\nDin cauza renuntarii la pontificat, aceasta binevenita tranzitie \u00eenca nu s-a \u00eencheiat, iar noul Suveran Pontif se va vedea silit sa \u00eenfrunte simultan doua seturi de probleme complet diferite. Pe de-o parte, sa rezolve temele delicate ramase dupa Benedict al XVI-lea: at\u00e2t scandalurile care au afectat credibilitatea Bisericii (Vatileaks, scandalurile sexuale), c\u00e2t si presiunile din interior pentru reforme, legate de reprezentarea lumii a treia \u00een ierarhie sau de celibatul preotilor. \u00cemputinarea numarului credinciosilor \u00een Occident si scaderea dramatica a vocatiilor, secularismul, avansul sectelor si credintelor obscure, dificultatile si ezitarile dialogului ecumenic sunt alte c\u00e2teva dintre provocarile carora noul Papa va trebui sa le faca fata. Dupa cum ponderea factorului social \u00een Biserica Catolica va genera, \u00een conditiile unei crize economice mondiale departe de a se fi \u00eencheiat, noi si noi dificultati, cel putin trei mari tari catolice europene \u2013 Italia, Spania si Portugalia \u2013 fiind puternic afectate, iar lumea a treia, baza demografica a Catolicismului, fiind azi complet lipsita de resurse.
\n\u00cen al doilea r\u00e2nd, criza economica si financiara a zonei Euro face ca perspectivele viitoarelor reforme sa fie destul de confuze. Vaticanul s-a aflat \u00een permanenta \u00een spatele proiectului Europei Unite: \u00eentrebarea este daca si \u00een ce masura Biserica va fi afectata de previzibilul blocaj al acestuia si, mai ales, daca va mai gasi resurse pentru a-l surmonta. Fractura aparuta \u00eentre Nord si Sud, dar si \u2013 \u00eentr-o masura mai mica \u2013 \u00eentre Vest si Est (cu Ungaria, Rom\u00e2nia si Bulgaria pe post de tapi ispasitori) poate \u00eentinde la maximum capacitatea Vaticanului de a concilia si reuni contrariile. Proiectarea unor reforme de amploare \u00eentr-o Europa aflata pe nisipuri miscatoare si \u00eentr-o lume plina de confruntari subterane poate semana cu un castel din carti de joc.
\nDar sa revenim la tranzitia ne\u00eencheiata. Dupa marele impuls dat de Ioan Paul al II-lea, Biserica avea nevoie de o reasezare. Benedict al XVI-lea a si spus-o, \u00een primele zile de pontificat, spre nemultumirea admiratorilor defunctului Papa: Ioan Paul al II-lea a umplut stadioanele, dar bisericile sunt goale. Cu alte cuvinte, remarcabila trezire a credintei trebuie readusa pe fagasul ei firesc, caci Biserica nu este spectacol mediatic, nici institutie de caritate si, cu at\u00e2t mai putin, miscare politica. Ea este calauza noastra spre m\u00e2ntuire, \u00eenainte de orice. Dupa prabusirea comunismului, Biserica trebuia (si trebuie) sa se concentreze asupra provocarilor pe care secularismul si noile tehnologii le asaza \u00een calea fiintei umane, asupra careia apasa noi si noi greutati economice si sociale.
\nBenedict al XVI-lea s-a dovedit omul potrivit sa atace o parte din aceste probleme. A gestionat destul de bine problema traditionalistilor din s\u00e2nul Bisericii, ridic\u00e2nd interdictia celebrarii liturghiei \u00een limba latina si reduc\u00e2nd considerabil latura strict mediatica, \u201elumeasca\u201c, a prezentelor papale. A dat ragazul necesar \u201edigerarii\u201c istoricelor vizite ale Papei Ioan Paul al II-lea \u00een lumea ortodoxa (\u00eencepute la Bucuresti, \u00een 1999), desi a calificat Ortodoxia drept \u201esora mai mica\u201c. \u00cen sf\u00e2rsit, a reiterat, prin pozitii mai ferme dec\u00e2t predecesorul sau, opinia Bisericii \u00een legatura cu c\u00e2teva chestiuni de actualitate, cum ar fi contraceptia sau homosexualitatea. Teolog conservator, Benedict al XVI-lea nu s-a sfiit sa reafirme pozitia dintotdeauna a Bisericii \u2013 care este si a noastra, a ortodocsilor \u2013, si anume ca aceasta nu poate face niciodata compromis cu pacatul. Biserica \u00eesi poate adapta discursul si practica realitatilor lumii contemporane \u2013 renunt\u00e2nd la tonul din epoca lui Savonarola \u2013, dar nu poate renunta la adevarurile credintei ei. Un teolog conservator, cum a fost cardinalul R\u00e4tzinger \u00eenainte de a deveni Suveran Pontif, nu putea aluneca pe panta secularismului, asa cum sperau cei care vedeau \u00een\u00a0 deschiderea lui Ioan Paul al II-lea o perspectiva de renuntare a Bisericii, \u00een numele modernizarii, la convingerile ei de doua ori milenare.
\nAcest proces de metabolizare a reformelor introduse de Ioan Paul al II-lea nu a fost dus la bun sf\u00e2rsit, din cauza scandalurilor care au marcat ultimii doi ani de pontificat ai lui Benedict al XVI-lea si, acum, a at\u00e2t de surprinzatoarei sale renuntari. Coincidenta dintre refuzurile lui Benedict al XVI-lea si scandalurile care au agitat Vaticanul \u00eenaintea renuntarii sale alimenteaza nu numai teoriile conspirationiste, ci si spaimele difuze ale lumii catolice cu privire la viitorul pontificat.
\nDe fapt, alegerea viitorului Papa se rezuma la o dilema: succesorul lui Benedict al XVI-lea trebuie sa fie tot un Papa de tranzitie, care sa \u00eencheie ceea ce acesta nu a apucat sa \u00eencheie, sa puna capat scandalurilor si conflictelor din s\u00e2nul Bisericii, sau un Papa reformist, mai t\u00e2nar, care sa dea Romei un nou impuls de schimbare si \u201eaggiornamento\u201c?
\n\u00cen asta si consta dificultatea pontificatului sau. Noul Papa nu poate face abstractie de problemele nerezolvate pe care le mosteneste, dupa cum nu poate ignora necesitatea unui nou \u201eaggiornamento\u201c.
\nCe asteptam noi, ortodocsii, de la noul Suveran Pontif? Cum spuneam cu c\u00e2tiva ani \u00een urma, asteptam niste semnale care sa ne demonstreze ca ne leaga ceva mai mult dec\u00e2t o mie de ani de ruptura. Am \u00eenteles de ce Benedict al XVI-lea a temperat (fara sa-l \u00eentrerupa) procesul de apropiere dintre Bisericile noastre, singurele mostenitoare ale Sfintei Traditii Apostolice. Nu am \u00eenteles de ce a simtit nevoia sa se \u00eentoarca la pozitii mai vechi dec\u00e2t Acordurile de la Balamand (1992) si chiar dec\u00e2t Conciliul Vatican II (1961-1965), contest\u00e2nd puterea egala a Bisericii Ortodoxe de a-i conduce pe crestini pe drumul m\u00e2ntuirii si continu\u00e2nd sa considere tarile ortodoxe, \u00een care exista Biserici de traditie apostolica si \u00een care s-a murit pentru crestinism \u00een lagarele comuniste, drept \u201eteritorii misionare\u201c. \u00cen fine, am dori ca Roma sa constientizeze mai ales acum faptul ca, de c\u00e2nd exista catolici si ortodocsi, se foloseste tot mai rar vocabula crestin. si ca alternativa, azi, \u00een Europa secularizata si aflata \u00een deriva morala, nu mai este catolic sau ortodox (si nici macar crestin sau musulman), ci crestin sau agnostic. De aceea, ne-ar placea ca apropierea si dialogul dintre cele doua Biserici sa continue, macar \u00een chestiunile nelitigioase si care vizeaza afirmarea unei constiinte crestine \u00een Europa si \u00een lume. E timpul sa constientizam cu totii ca, desi sub doua administratii si cu anumite diferente dogmatice, reprezentam macar visul unei singure Biserici, dupa un mileniu de ruptura.
\nOrice ar alege cardinalii, misiunea noului Papa va fi mult mai grea dec\u00e2t a lui Benedict al XVI-lea. Pentru ca, \u00een timp ce misiunea acestuia a fost sa contribuie la neuitarea lui Ioan Paul al II-lea, misiunea noului Suveran Pontif va fi aceea de a-l face uitat, cu dragoste si recunostinta, desigur, pe cel precedent. Iar asta este mult mai dificil dec\u00e2t pare, caci pontificatul lui Benedict al XVI-lea s-a \u00eencheiat \u00eentr-o maniera neobisnuita si \u00eentr-un val de scandaluri si probleme care au \u00eentunecat multe dintre lucrurile bune pe care acesta le-a facut.
\nNoi, ortodocsii, nu \u00eel putem ajuta pe viitorul Suveran Pontif dec\u00e2t cu un sprijin fratesc si cu marturia Adevarului, care sa \u00eei fortifice credinta si sa \u00eel sprijine pe drumul pe care, \u00eempreuna,\u00a0 \u00eel parcurgem catre m\u00e2ntuire.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
La ora la care scriu acest editorial, nu stiu cine va fi noul Papa. Cardinalii de-abia au apucat sa stabileasca ziua de marti, 12 martie, ca data de \u00eencepere a conclavului de alegere. Comentatorii \u00eenclina sa creada ca va fi un conclav lung, din cauza dificultatii de a identifica personalitatea cea mai potrivita sa conduca… Cite\u0219te mai mult »Noul Pap\u0103 \u015fi provoc\u0103rile pontificatului s\u0103u<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[13156],"tags":[4,8674],"class_list":["post-15072","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-editorial","tag-editorial","tag-noul-papa"],"views":1312,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15072","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15072"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15072\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15072"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15072"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15072"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}