M-am nascut \u00eentr-o familie \u00een care a fi \u201enormal\u201c \u00eensemna echivalentul rom\u00e2nesc al WASP-ului (alb, anglo-saxon, protestant) american: rom\u00e2n, ortodox, anticomunist, heterosexual (ROAH).<\/p>\n
\u00cen copilarie, nici nu \u00eemi puneam problema existentei unor oameni diferiti de mine. C\u00e2nd aveam 10 ani, la un cinematograf din cartier, am vazut un student african: m-am dus sa \u00eei cer un autograf; aproape ca ma miram ca stie sa scrie si ca \u00eentelege ce \u00eei spun. Am aflat, \u00een scurta vreme, ca exista oameni diferiti. \u00cen aceeasi casa cu mine (baia si bucataria erau \u201ela comun\u201c) locuia un evreu ungur, care, atunci c\u00e2nd i-am spus, \u00eentr-o seara \u00een care veneam de la slujba de \u00cenviere, \u201eHristos a \u00eenviat\u201c, mi-a raspuns cu o \u00eentrebare: \u201eL-ai vazut?\u201c. Asta m-a pus pe g\u00e2nduri. Care va sa zica, erau oameni care nu aveau aceleasi credinte ca noi. Apoi, m-am \u00eemprietenit cu un secui, coleg de clasa, si a \u00eenceput sa mi se para normal ca exista, \u00een Rom\u00e2nia, si oameni care nu sunt rom\u00e2ni si care nu sunt ortodocsi. Ceva mai t\u00e2rziu am \u00eenvatat ca familia mea avea prieteni evrei, care erau tratati cu toata condescendenta, fara sa fie numiti (nici macar atunci c\u00e2nd nu erau de fata) \u201eovrei\u201c. Si a mai trecut ceva vreme, p\u00e2na sa aflu ca, \u00een afara homosexualilor care populau Parcul Operei (si despre care se vorbea cu tot amuzamentul de rigoare), existau si oameni absolut onorabili, unii dintre ei compozitori, poeti, filozofi, medici, care aveau aceeasi orientare sexuala si pe care trebuia sa \u00eei respect, pur si simplu, pentru ca, dincolo de ciudatenia faptului ca nu erau heterosexuali, erau rom\u00e2ni, ortodocsi si anticomunisti \u2013 sau daca nu erau nici acestea, cel putin, erau oameni cinstiti.
\nAsa cum am \u00eenvatat, cu greu, ca pedeapsa cu moartea este o barbarie, pe care francmasonii pasoptisti au \u00eencercat sa o \u00eenlature \u00eenca dinainte de Cuza, si ca, dincolo de aparente si, mai ales, de sloganurile comuniste, oamenii sunt, totusi, egali, asa am \u00eenvatat si ca nu trebuie sa tratez un concetatean al acestei lumi \u00een functie de etnie, de limba pe care o vorbeste, de culoarea pielii, de religie si de convingerile politice, at\u00e2ta vreme c\u00e2t aceste convingeri pornesc de la principii democratice. Apoi, am \u00eenvatat si ca homosexualii nu sunt nici niste ciudatenii ale naturii, nici niste oameni bolnavi, ci, doar, niste oameni diferiti de mine si de marea majoritate a noastra, a heterosexualilor. A fost un proces lung, amestecat cu \u00eenvatarea lectiilor istorice despre sclavie, \u00een general, si despre robia romilor, \u00een principatele rom\u00e2nesti, despre discriminarea la care erau supusi oameni care se nascusera altfel, credeau altfel sau se purtau altfel \u2013 manifest\u00e2ndu-se , totusi, de o maniera absolut civilizata. Au trecut multi ani p\u00e2na sa \u00eenteleg, la adevarata lor dimensiune, crimele pe care cele doua categorii de regimuri politice odioase (sa le numim, generic, comuniste si fasciste, desi aceste generalizari nu sunt tocmai benefice pentru \u00eentelegerea fenomenelor) le-au comis \u00een secolul trecut. Era suficient sa te nasti \u00eentr-o familie de alta etnie dec\u00e2t cea recepta, sa primesti, de la nastere, o alta religie, sa ai alte convingeri politice si morale dec\u00e2t cele acceptate politic, sa ai alte asteptari politice si alte dorinte sexuale pentru a sf\u00e2rsi asasinat sau \u00eencarcerat. Am aflat ca \u00een propria mea familie erau oameni care nu corespundeau, \u00eentru totul, regulii ROAH si, cu toate astea, erau niste persoane de toata isprava. A fost un proces lung de \u00eentelegere a faptului ca, atunci c\u00e2nd judeci calitatea unui om, nu trebuie sa ai \u00een vedere nici etnia, nici religia, nici convingerile politice, nici orientarea sexuala. Am \u00eenteles, finalmente, acest lucru, abia \u00een urma cu vreo 20 de ani. Mai bine mai t\u00e2rziu\u2026
\nBun, o sa spuneti, si ce treaba au toate astea cu muzeele? Asa mi-as fi zis si eu, acum c\u00e2teva luni, daca nu as fi avut dovada faptului ca exista o legatura str\u00e2nsa \u00eentre tot acest ghem de probleme si muzee.
\nAnul 1990 a adus, pentru Rom\u00e2nia, \u00eentre multe altele, libertatea unei institutii culturale de a decide asupra propriului sau program. \u00cen 1991, multe dintre insituttiile subordonate Ministerului Culturii \u00eenca trimiteau \u201ela avizare\u201c proiectele lor de programe anuale. Era greu de \u00eenteles, pentru directori, ca, \u00een sf\u00e2rsit, sunt liberi sa decida ce proiecte sa realizeze, ce expozitii, ce piese sa monteze, ce filme sa produca etc. A fost nevoie de \u00eenca mai multi ani, pentru ca aceiasi directori sa \u00eenteleaga ca sursa lor de bunastare bugetara este, indirect, legata de platitorii de impozite si ca, \u00een consecinta, proiectele lor culturale trebuie sa aiba \u00een vedere si nevoile societatii, nu doar ambitiile profesionale ale creatorilor de cultura si ale administratorilor respectivelor institutii. \u00cen mod evident, a fost un proces lung si selectiv. Nu toata lumea l-a \u00eenteles de la \u00eenceput si nu toate institutiile au reusit sa atraga interesul publicului, mai mult sau mai putin larg, \u00eentr-o asemenea masura \u00eenc\u00e2t sa apara un sentiment al apartenentei institutiilor la public.
\n\u00cenainte de a vedea care este situatia muzeelor rom\u00e2nesti, \u00een acest context, cred ca ar trebui sa pornim de la imaginea pe care muzeele o au, \u00een mod traditional, \u00een societatea rom\u00e2neasca. Prin \u201esocietaeta rom\u00e2neasca\u201c nu \u00eenteleg doar grupul restr\u00e2ns de intelectuali care se aboneaza la \u201eSecolul 21\u201c si care \u00eesi iau abonamente la toate concertele din Festivalul Enescu, si nici la cei care constituie grupul predilect de la Green Hours. Societatea rom\u00e2neasca este formata din multe milioane de oameni, pentru care ar trebui sa existe toate muzeele Rom\u00e2niei. Desigur, nu am pretentia ca satenii de la Buzescu sa aprecieze piesele montate de Andrei Serban, dar un echilibru trebuie sa existe. \u00centr-un stat democratic, exact institutiile publice de cultura sunt cele care au datoria de a oferi programe pentru toate nivelurile de \u00eentelegere si apreciere, \u00eencerc\u00e2nd sa pastreze standardele culturale care le-au consacrat si sa faca minimum de concesii pentru ceea ce nu se pliaza programului cultural al institutiei. Cum se poate face acest lucru?
\nN-am sa \u00eencerc sa analizez aici posibilitatile pe care le au alte categorii de institutii. De vreo jumatate de secol \u00eencoace, de c\u00e2nd muzeele lumii (cele din Rom\u00e2nia doar de maximum doua decenii) s-au deschis catre toate orizonturile culturale, de c\u00e2nd s-au transformat, din muzee dedicate cercetatorilor, \u00een muzee deschise dezbaterilor aprinse ale celui mai variat public imaginabil, a devenit limpede ca doar cinematograful este, poate, o institutie care permite atasarea unui public mai neuniform dec\u00e2t muzeul. Muzeul a devenit o institutie vie, \u00een cel mai profund sens al cuv\u00e2ntului, o institutie \u2013 forum, o forma perfecta pentru ceea ce constituie societatea democratica \u00een care traim.
\nVom vedea, cur\u00e2nd, cum este \u00eenteleasa democratia \u00een Rom\u00e2nia si ce rol au muzeele \u00een cladirea unei societati democratice.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
M-am nascut \u00eentr-o familie \u00een care a fi \u201enormal\u201c \u00eensemna echivalentul rom\u00e2nesc al WASP-ului (alb, anglo-saxon, protestant) american: rom\u00e2n, ortodox, anticomunist, heterosexual (ROAH). \u00cen copilarie, nici nu \u00eemi puneam problema existentei unor oameni diferiti de mine. C\u00e2nd aveam 10 ani, la un cinematograf din cartier, am vazut un student african: m-am dus sa \u00eei cer… Cite\u0219te mai mult »Muzeul, homosexualii si societatea civilizata (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-15057","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1861,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15057","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15057"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15057\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15057"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15057"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15057"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}