Din dorinta de a-si desav\u00e2rsi imaginea exterioara, \u00eenfrumusetarea corpului cu diferite accesorii a reprezentat \u00eenca din cele mai vechi timpuri o preocupare permanenta a fiintei umane, podoabele si vestimentatia contribuind de altfel la ierarhizarea sociala si la definirea gustului artistic specific anumitor epoci. Componenta de baza a ansamblului vestimentar feminin, bijuteriile \u2013 cu o etimologie interesanta, provenind din spatiul cultural francez, bijou\/ joyau, care ar fi rezultat din cuv\u00e2ntul joie \u2013 exprima bucuria de a trai si devin un simbol al starii de bine, al energiei si al cunoasterii\u00a0 (1).
\nSpatiul rom\u00e2nesc a fost foarte receptiv la influentele manifestate pe plan european \u00een materie de vestimentatie si accesorii, fapt ce a condus la constituirea de tipare \u00een ceea ce priveste moda, dar si la stralucirea si fastul claselor dominante. P\u00e2na \u00een secolul al XIV-lea, alaturi de productiile locale, \u00een spatiul rom\u00e2nesc s-au importat bijuterii de provenienta bizantina, iar ulterior, \u00een secolele XIV-XV, ca urmare a evolutiei relatiilor politice si economice, au fost importate bijuteriile occidentale, cu precadere cele italiene. \u00cen acelasi timp, pe plan national, bogatele resurse aurifere au determinat constituirea atelierelor mestesugaresti sau a breslelor, cel mai vechi regulament de breasla privind aurarii din Cluj dat\u00e2nd din 1473. Alaturi de argintarii transilvaneni, cei munteni sau moldoveni se ocupau de comenzile interne solicitate de domni sau de \u00eenalti demnitari. Podoabele se pot clasifica \u00een doua grupe: podoabe de corp (pentu cap, g\u00e2t, brat, m\u00e2ini) si podoabe vestimentare (aplice, nasturi, paftale)\u00a0\u00a0 (2).
\nSe poate afirma ca bijuteriile ram\u00e2n piesele cele mai importante \u00een privinta tehnicilor de \u00eenfrumusetare din spatiul medieval rom\u00e2nesc. Varietatea podoabelor folosite de domnite si doamne pentu desav\u00e2rsirea imaginii exterioare este dovedita de inventarul de cercei, diademe, margele, inele, brose, agrafe de par, bratari, care apar mentionate \u00een multe documente ale vremii, foi de zestre, consemnari ale calatorilor straini sau pot fi regasite \u00een picturile murale ale bisericilor.<\/p>\n
Cerceii se bucura de o deplina notorietate; confectionati din aur, argint, metale inferioare, de dimensiuni diferite, ei sunt frecvent reprezentati \u00een tablourile votive. Ca tehnica de lucru, s-au \u00eenregistrat diferente de la un secol la altul: \u00een secolele X-XI, au predominat cerceii de factura bizantina, masivi, cu ornament sobru; \u00een secolul al XIV-lea au aparut cerceii cu pandantiv, iar \u00een secolele XV-XVI, cerceii au fost fabricati si la nivel national, acestia evidentiindu-se printr-un decor bogat, policrom, prin \u00eentrebuintarea perlelor si a pietrelor pretioase. Urmatoarele secole cunosc o imitare a modelelor feudalismului timpuriu, folosindu-se de aur, argint si chiar de metale inferioare. Inelele, pe l\u00e2nga rolul lor ornamental, au fost totodata un simbol de putere si recunoastere, cum dovedeste inelul de ametist al episcopilor\u00a0 (3). Surguciul, aparut \u00een secolul al-XVI-lea, ca urmare a accentuarii influentei turcesti, este purtat de domni sau marii boieri, este o podoaba reprezentativa, bogat ornamentata cu pietre pretioase. \u00cen spatiul rom\u00e2nesc, inelele au fost considerate piesele cele mai reprezentative ale Evului Mediu feudal, fie ca erau inele \u00eempletite, inele cu montura sau alcatuite dintr-o singura veriga. \u00cen secolele X-XIV predominau inelele executate \u00een atelierele bizantine, care utilizau \u00een special tehnica filigranului si a granularii, iar un motiv reprezentat pe inele este rombul. Mai t\u00e2rziu, inelele pecete, \u00een care motivele decorative erau simbolizate de inciziile longitudinale, au fost cele care au dominat secolele XVII-XVIII\u00a0 (4). Diademe, margele, bratari au fost deopotriva apreciate si utilizate pentru desav\u00e2rsirea imaginii exterioare, iar podoabele de par s-au conservat \u00een numar mare, fiind \u00een acelasi timp si cele mai utilzate piese \u00een epoca feudala.
\nCerceii sau colierele sunt nelipsite din podoabele doamnelor sau a jup\u00e2nitelor. Evdochia, prima sotie a lui Stefan cel Mare, apare reprezentata pe o fresca din biserica Sf\u00e2ntului Nicolai, cu o salba de margaritare \u00een jurul g\u00e2tului. Maria de Mangop apare cu o cununa cu flori de dimensiuni reduse, cu pietre scumpe si cercei lungi, dupa moda bizantina. De altfel, \u00een timpul domniei lui Stefan cel Mare, exista moda cerceilor lungi de aur si a lantisoarelor deosebit de fine. Stanca, sotia lui Mihai Viteazul, este \u00eenfatisata purt\u00e2nd o cununa \u00eempodobita cu mai multe flori, av\u00e2nd o baza de margaritare si pietre scumpe. Margaritarele au caracterizat \u00eentreg secolul al-XVI-lea, vestimentatia boierilor fiind \u00eencarcata de stralucirea acestor pietre. Ruxandra, fiica lui Petru Rares poarta pe cap o cununa cu flori, iar urechile sunt \u00eempodobite de cercei cu margaritare\u00a0 (5). Doamna Tudosa apare \u00eempodobita cu siraguri de margaritare, cu lanturi de aur, purt\u00e2nd cercei cu nestemate si av\u00e2nd doi trandafiri decorativi \u00een dreptul urechilor. Foile de zestre si testamentele au facut \u00eentotdeauna dovada bogatiei si elegantei doamnelor si domnitelor din spatiul rom\u00e2nesc: de la coroane de aur stropite cu safire, inele si bratari cu pietre scumpe p\u00e2na la diademe princiare, lantisoare cu margaritare, cruci stropite cu perle si aur, diamante, rubine, smaralde, bratari de o deosebita eleganta, precum si alte piese valoroase. Luxul si fastul curtii lui Vasile Lupu, \u00eenclinatie care demonstreaza un gust baroc, nu au ramas indiferente calatorilor straini; sunt de remarcat \u00een acest sens pentru ceea ce ne intereseaza inelele din aur masiv, care au ca simboluri coroana deschisa si capul de bour\u00a0 (6).
\nPodoabele vestimentare, desi folosite mai putin dec\u00e2t celelalte, au ajutat la definirea imaginii princiare sau feudale. Reprezentate de aplice metalice, de brose, nasturi, garnituri de curea sau paftale, ele au fost realizate din diferite materiale pretioase sau semi-pretioase si \u00eempodobite cu diverse motive florale, perle si pietre pretioase, cum este cazul multor nasturi, considerati de multe ori adevarate bijuterii.
\nPodoabele, alaturi de coafurile sofisticate care le-au fost asociate, pot fi usor urmarite \u00een diferite reprezentari \u2013 tablouri votive, miniaturi, chiar \u00eensemnari ale calatorilor straini. Cert este ca frumusetea chipurilor feminine rom\u00e2nesti, la care se adauga accesoriile folosite pentru a-si evidentia trasaturile, a ramas un fapt evident \u00een contextul culturii si civilizatiei noastre. Atentia acordata partii superioare a corpului, \u00een special zona capului, este justificata de faptul ca reprezinta locul \u00een care se concentreaza cele mai multe tehnici de \u00eenfrumusetare, pornind de la prezenta bijuteriilor p\u00e2na la folosirea diferitelor farduri. Parul, purt\u00e2nd o larga paleta de semnificatii (simbol al seductiei, al senzualitatii feminine, indice al statutului civil \u00een functie de modul de aranjare) devine simbolul constiintei de sine si al reprezentarii personale\u00a0 (7).
\nNu \u00eent\u00e2mplator strainii au fost fascinati de modul \u00een care rom\u00e2ncele \u00eesi \u00eengrijeau parul, \u00eempodobindu-l si transmit\u00e2nd astfel mesaje evidente asupra statutului lor social sau civil. Paul de Alep constata urmatoarele aspecte pentru secolul al-XVII-lea: parul \u00eempletit era acoperit de un colac \u00een v\u00e2rful capului sau de calapace de catifea rosie; alaturi de acestea, fetele bogate adauga podoabe de margaritare. Tinerele fete poarta capul descoperit, parul prins cu o cununa sau diadema. De asemenea un obicei frecvent \u00eent\u00e2lnit printre tinerele fete este acela de a purta pe cap cununi de flori (lalele, iasomie, chiar flori artificiale) pentru a arata ca sunt \u00een asteptarea maritisului. Uneori fetele simple poarta coroane de tinichea lucitoare si de bronz galben\u00a0 (8). Del Chiaro remarca faptul ca fiicele boierilor, cuconitele, \u00eesi gatesc parul \u00een codita \u00eempletita, din care formeaza un coc, prins \u00een ace. Moda parului str\u00e2ns \u00een coc si acoperit de un giulgi subtire, brodat pe margini cu margaritare a fost prezenta \u00een timpul dominatiei otomane. \u00cen perioada domniei lui Constantin Br\u00e2ncoveanu s-a introdus moda parului c\u00e2rliontat sau suvitat sau a coafurilor cu breton. Mai t\u00e2rziu, dupa 1775, coafura capului capata deja un alt aspect pentru sotiile de boieri: capul gol, parul pieptanat str\u00e2ns, cu carare la mijloc si \u00eempodobit cu margele\u00a0 (9). De cele mai multe ori, capul putea fi acoperit cu saluri de matase sau cu diferite palariute.
\nNu trebuie pierdute din vedere nici preocuparile domnilor fata de propria persoana. Perucile, mustata \u00eengrijita, barba (introdusa dupa model rasaritean, \u00een a doua jumatate a secolului al-XVI-lea) dovedesc elegant\u00e3 si bun-gust \u00een alegerea tehnicilor de \u00eenfrumusetare. Binecunoscutul portret al lui Vlad Tepes, descris de Al. Alexianu, demonstreaza acest lucru: parul negru, des, ondulat cu fierul, care cade mai jos de umeri si mustata lunga, orizontala, rasucita la capete, care ascunde buza de sus, releva o tinuta bine \u00eengrijita. Buclele ondulate apar si la \u00eenceputul secolului al-XVI-lea, asa cum arata reprezentarile lui Neagoe Basarab. \u00cen 1647, calatorii straini deja surprind frizurile boierilor rom\u00e2ni la curtile europene, iar mai t\u00e2rziu, influenta germana si-a pus amprenta prin introducerea tunsorii specifice si a barbii scurte\u00a0 (10).
\nDesi multe dintre podoabe s-au pierdut din diferite motive (fie pentru ca erau v\u00e2ndute, cedate Portii, tinta jafurilor sau retopite), modul de confectionare si de decorare a acestora reprezinta, asa cum afirma Nicolae Iorga, cea mai rodnica si adevarata arta profana a trecutului\u201c\u00a0 (11). Bijuteriile, ca modalitate inedita de \u00eenfrumusetare, ajung sa exprime un sistem de interdependente bine \u00eenchegat: opera a mestesugarilor, ele simbolizeaza persoana care o poarta, dar si societatea care o apreciaza\u00a0 (12).<\/p>\n
<\/p>\n
NOTE:<\/strong>
\n(1)Jean Chevalier, Alain Gheebrant, \u201eDictionar de simboluri\u201c, vol.1, Editura Artemis, Bucuresti, 1994, p. 194.
\n(2)Marin Matei Popescu, \u201ePodoabe medievale \u00een Tarile Rom\u00e2ne\u201c, Editura Meridiane, Bucuresti, 1970, p.17.
\n(3) Roger Avermaete, \u201eDespre gust si culoare\u201c, Editura Meridiane, Bucuresti, 1971, pp. 192, 196.
\n(4) Marin Matei Popescu, op. cit., pp. 23-26.
\n(5) N. lorga, \u201ePortretele doamnelor rom\u00e2ne\u201c, Comisiunea Monumentelor Istorice, Bucuresti, 1937, pp. V-IXI.
\n(6) Razvan Theodorescu, \u201eCivilizatia rom\u00e2nilor \u00eentre medieval si modern\u201c,vol. I, Editura Meridiane, Bucuresti, 1987, p. 154.
\n(7) Philippe Ari\u00e8s, Georges Duby, \u201eIstoria vietii private\u201c,\u00a0 vol. IV, Editura Meridiane, Bucuresti,\u00a0 1994, p. 72.
\n(8) Corina Nicolescu, \u201eIstoria costumului de curte \u00een Tarile Rom\u00e2ne\u201c, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970, pp. 72-73.
\n(9) Al. Alexianu, \u201eMode si vesminte din trecut\u201c, vol. II, Editura Meridiane, Bucuresti, 1971, p. 88.
\n(10) idem, vol. I, pp. 118, 337, 364.
\n(11) N. Iorga, \u201eNegotul si mestesugurile \u00een trecutul rom\u00e2nesc\u201c, Bucuresti, 1906, p. 9.
\n(12) J. Chevalier, op. cit., p. 195.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Din dorinta de a-si desav\u00e2rsi imaginea exterioara, \u00eenfrumusetarea corpului cu diferite accesorii a reprezentat \u00eenca din cele mai vechi timpuri o preocupare permanenta a fiintei umane, podoabele si vestimentatia contribuind de altfel la ierarhizarea sociala si la definirea gustului artistic specific anumitor epoci. Componenta de baza a ansamblului vestimentar feminin, bijuteriile \u2013 cu o etimologie… Cite\u0219te mai mult »Diademe, margele, bratari. Istorii de podoabe<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-15055","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":2275,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15055","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15055"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15055\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15055"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15055"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15055"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}