Inaugurarea Anului Giuseppe Verdi, doua secole de la nastere, s-a facut aproape simultan la Opera Nationala Bucuresti si \u00een sala din str. General Berthelot. Daca prima scena lirica nationala a optat pentru un titlu curent de stagiune, \u201eAida\u201c, Orchestrele si Corurile Radio au readus \u00een atentia publicului capodopera \u201eDon Carlos\u201c. Initiativa a fost de toata lauda pentru ca monumentalul opus nu se mai c\u00e2ntase la Bucuresti de circa douazeci de ani, dupa un traiect de mare rasunet la Opera, \u00eenceput cu renumita premiera din 1966 c\u00e2nd, sub bagheta italianului Tommaso Benintende Neglia, aparusera pe scena legende ale liricii rom\u00e2nesti, Nicolae Florei, Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Elena Dima, Elena Cernei, alaturi de tineri \u00een roluri episodice care au devenit cur\u00e2nd mari vedete, Ileana Cotrubas si Vasile Moldoveanu. \u00cen acel prim spectacol au mai c\u00e2ntat Ioan Hvorov, Constantin Dumitru, Maria Sindilaru si Marcel Angelescu. Rememorez toate aceste nume \u00eentru amintirea unei productii de referinta, rezonante peste timp. S-a reprezentat atunci versiunea italiana \u00een cinci acte, \u00eensa, dupa un an si jumatate, la dorinta dirijorului Alberto Erede, invitat pentru spectacolul din Festivalul International \u201eGeorge Enescu\u201c, s-a trecut definitiv la cea \u00een patru acte.
\nSe pare ca, la Bucuresti, opera verdiana sta, cel putin \u00een momentele importante, sub semnul baghetelor din Peninsula, \u00eentruc\u00e2t pentru concertul de la Sala Radio a fost chemat dirijorul David Crescenzi. Optiunea a fost oportuna deoarece, pentru asemenea opusuri, se simtea nevoia unei infuzii de spirit italian autentic \u00een ansamblurile si solistii nostri lirici. Afirmatia vizeaza orice locatie bucuresteana.
\nCunoscut din spectacolele Operei Nationale Rom\u00e2ne din Timisoara, unde de ani buni este oaspete apreciat care a adus orchestra teatrului de pe Bega la remarcabile cote valorice, Crescenzi a dovedit si \u00een Capitala ca este un serios profesionist, un sef de mare siguranta, cu m\u00e2na ferma, energic si atent la evidentierile raporturilor dintre partidele instrumentale, la relationarea cu solistii, cu principala preocupare pentru asigurarea dramaturgiei opusului. Sub acest ultim aspect, forta a dominat, cu pret reflectat \u00een confortul unor solisti, dar a existat o tensiune de spectacol pe care dirijorul a indus-o permanent pe podiumul de concert, ceea ce este optim pentru veridicitatea atmosferei. Puternic au fost redate paginile confruntarii dintre Eboli, Don Carlos si Rodrigo, precum si ale conflictului dintre Filip si Don Carlos din actul al II-lea sau finalul scenei din \u00eenchisoare. Sunt doar c\u00e2teva exemple.
\nCrescenzi stap\u00e2neste la perfectiune partitura, o dirijeaza pe dinafara. Tempii sunt rapizi \u00een buna masura, traditional corecti \u00een multe pagini, dar excesivi \u00een altele. \u00cen general, echilibrul primeaza, dar iata, din cauza… vitezei, introducerea corala la prima arie a lui Eboli este privata de eleganta iar deschiderea marii scene a autodaf\u00e9-ului, de maiestuozitatea clipei. Dupa cum, sublimul Preludiu Andante la actul al II-lea nu a avut poezia nocturna care \u00eenvaluie \u00een miez de noapte gradinile Reginei. \u00cen schimb, introducerea Andante sostenuto la aria lui Filip a fost condusa memorabil, cu unduiri expresive de violoncel. De fapt, compartimentul corzilor grave s-a detasat din \u00eentreg. Nu \u00eenseamna ca orchestrantii Orchestrei Nationale Radio nu au c\u00e2ntat bine, \u00eentr-una dintre cele mai onorante prestatii ale lor, cu bucuria ca alamurile, greu puse la \u00eencercare, au sustinut fara accidente o partitura extrem solicitanta. David Crescenzi este un nume pe care am dori sa-l \u00eent\u00e2lnim si pe afisele Operei Nationale bucurestene.
\nCa de obicei, Corul Academic Radio pregatit de Dan Mihai Goia, desi aflat \u00een formatie redusa (putin peste cincizeci de membri) din motive, se pare, obiective, a trecut cu succes peste \u00eenalta stacheta. Remarca merge catre vocile grave masculine, exemplare \u00een interventia deputatilor flamanzi din scena autodaf\u00e9-ului. Un cantabile \u00eenduiosator.
\nPentru concert, David Crescenzi a ales versiunea \u00een patru acte, prezentata pentru prima oara la Scala din Milano \u00een 1884. Punctul forte al lui Daniel Magdal (Don Carlos) sunt acutele emise pe capat de fraza, puternice, sigure si stralucitoare, mai putin cele atacate direct care, \u00een prima scena a actului \u00eent\u00e2i, au pierdut armonice si vibratie naturala. Registrul central al tenorului a aparut deseori voalat si cu multe vocale de sonoritate deschisa, care au alterat omogenitatea liniei de c\u00e2nt si au vaduvit rolul de poetica ce \u00eel strabate \u00een marea majoritate a paginilor.
\nSe astepta ca baritonului Ionut Pascu personajul Rodrigo sa-i convina ca scriitura, artistul fiind unul dintre cei mai valorosi ai generatiei sale pentru lucrarile verdiene de mare respiratie romantica. Asa a si fost. Glasul suna bine pe \u00eentreg ambitusul, legato-ul este frumos condus si confera cursivitate frazelor muzicale. Registrul acut se arata solid si trecerea catre el se face pe nesimtite, fara alterarea fluiditatii liniei. Artistul simte nevoia accentuarii potrivite, autoritare (duetul cu Filip), dar c\u00e2ntul ram\u00e2ne \u00eentruc\u00e2tva liniar, fara multe nuantari sau colorizari si fara exploatarea amplei generozitati a unor minunate desene verdiene. Ma g\u00e2ndesc acum doar la arioso-ul \u201eCarlo ch’e sol il nostro amore\u201c (primul act), la pasajul \u201eChe per la Spagna un uomo muora…\u201c (cvartetul din actul al III-lea) si chiar la aria \u201ePer me giunto\u201c din acelasi act III.
\nFilip a fost basul craiovean Sorin Draniceanu, posesorul unei voci impunatoare, incisive, de puternica patrundere si impact, caruia nu i-as reprosa dec\u00e2t unele neatentii intonationale, ritmice si neglijente respiratii. Mici si sporadice. Totusi, registrul acut nu se situeaza la nivelul restului ambitusului, din cauza unui vibrato venit din uzura. \u00cen schimb, basul Horia Sandu (Marele Inchizitor) a dezamagit prin lipsa prestantei sonore si prin notele \u00eenalte fara proiectie, pierdute \u00een pasta instrumentala.
\nCred ca g\u00e2ndul mezzosopranei clujene Andrada Rosu a zburat permanent catre alt gen de personaje, \u00eentruc\u00e2t si-a exhibat forta vocii oriunde a avut ocazia. Vocalitatea scriiturii pentru rolul romantic al Principesei Eboli cuprinde un larg spectru, de la lejeritatile din \u201eCanzone del velo\u201c (primul act) p\u00e2na la tumultul din finalul ariei \u201eO don fatale\u201c (actul al III-lea), trec\u00e2nd prin interventiile de mare diversitate expresiva ale scenei si tertetului cu Don Carlos si Rodrigo de Posa din actul secund. Andradei Rosu, ce se bazeaza pe un material vocal valoros prin spectaculozitate si consistenta, nu-i ram\u00e2ne dec\u00e2t sa-si disciplineze perceptia rolului, sa-si omogenizeze trecerea de la registrul central la cel grav \u201ede piept\u201c si sa-si ostoiasca atacurile acute (Do bemol, Si bemol) care frizeaza stridenta si vehementa exagerata, de sorginte verista.
\nCarmen Gurban (Elisabeta) a fost oaza de traire emotionala \u00eentr-un univers dominat de voci care au apasat pe pedala intensitatilor tunatoare. Soprana clujeana \u2013 voce calda si rotunda \u2013, a c\u00e2ntat cu mare sensibilitate si a picurat sensuri expresive \u00een portativ, lucr\u00e2nd la detaliu, fara sa epateze prin volum, ci prin inflexiuni venite dintr-o evidenta si admirabila intuitie a frazarii. Spiritul verdian a fost la el acasa pe parcursul \u00eenceput cu aria \u201eNon pianger, mia compagna\u201c si sf\u00e2rsit cu marea scena finala a operei.
\n\u00cen rolul Calugarului, am apreciat vocea frumoasa si suverana a basului timisorean Octavian Vlaicu, care speram ca \u00eentr-un viitor nu foarte \u00eendepartat se va apropia de complexul personaj al regelui Filip. Alaturi de el, \u00een alte aparitii episodice, soprana Rodica Vica (Tebaldo si Vocea din cer) si tenorul Liviu Indricau (Heraldul regal si Contele Lerma).
\n\u201eDon Carlos\u201c la Sala Radio a fost un succes notabil. Din punct de vedere organizatoric, \u00eensa, ma \u00eentreb de ce solistii nu au stat tot concertul pe scaune \u00een jurul dirijorului si au pendulat \u00eentre culise si podium, chiar \u00een momentele \u00een care colegii lor c\u00e2ntau… Marele Stanislavski spunea ca de la o arie, un duet etc. atentia publicului nu trebuie sa fie distrasa niciodata.
\nAnul Verdi-Wagner a debutat cu brio \u00een compania Orchestrelor si Corurilor Radio. Ce va urma? 2013 este abia la \u00eenceput, asa ca… poate, din creatia verdiana, \u201eMessa da Requiem\u201c si, de ce nu, \u201eLuisa Miller\u201c, opus care nu cred sa fi fost auzit vreodata live \u00een Bucuresti.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Inaugurarea Anului Giuseppe Verdi, doua secole de la nastere, s-a facut aproape simultan la Opera Nationala Bucuresti si \u00een sala din str. General Berthelot. Daca prima scena lirica nationala a optat pentru un titlu curent de stagiune, \u201eAida\u201c, Orchestrele si Corurile Radio au readus \u00een atentia publicului capodopera \u201eDon Carlos\u201c. Initiativa a fost de toata… Cite\u0219te mai mult »\u201eDon Carlos\u201c \u00een concert la Sala Radio<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-15053","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":1134,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15053","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15053"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15053\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15053"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15053"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15053"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}