L-am cunoscut la un congres din Timisoara, la care aproape nimeni \u2013 si aproape nici el \u2013 nu stia cum ajunsese. Poate prin invitatie mai mult sau mai putin aleatoare, facuta lui in urma unui surfing pe internet. Oricum, sosit in hotel cu o zi inainte, primise caietul-program, in care fiecare prezentator avea si poza figurii. Asa ca in dimineata primei zile de congres, la micul dejun, omul m-a recunoscut drept coleg si mi-a aruncat o privire binevoitoare. Am cerut voie si m-am asezat la masa lui: un batr\u00e2n mic, rubicond, cu fata rosie tare, cu ochi azurii, cu barba sau putinul par capilar albe ca neaua montana. Simpatic si bun la suflet si vorba precum un inger.
\nAtunci, la Timisoara, Slobo mi-a devenit bun prieten. Am peripatetizat mult impreuna, discut\u00e2nd despre oameni si despre oras ca si cum am descrie sau scrie spontan proze fantaste, vazutul primind intotdeauna tusele lui \u201ece-ar fi fost\u201c sau \u201ear putea fi\u201c de manierele cele mai ludice, dezlantuite in haz si imaginar.
\nAm fi putut avea enorm de multe in comun, inafara destinului, deoarece Slobo a continuat tot ce intuisem si as fi putut face eu, ba chiar am initiat, fiind repede fr\u00e2nt de ghearele eficiente ale securistilor care la inceputul anilor 80 imp\u00e2nzeau toate mediile artistice. Asadar, spre deosebire de mine, care am refuzat emigrarea c\u00e2nd ar fi fost posibila, iar apoi am renuntat la… imposibil, Slobo a ales corect. Si a desav\u00e2rsit ceea ce nu s-ar fi putut dezvolta sub chingile restrictive si anihilante din estul Europei, desav\u00e2rsindu-si libertatea si frumusetile. Iata de ce l-am iubit pe mosul Slobo. Iar de atunci, multa vreme, aproape in fiecare zi Slobo mi-a trimis c\u00e2te un desen. C\u00e2te una dintre acele picturici simpliste pe care le improvizeaza aproape nonstop. Caci una dintre tehnicile pe care le preda in workshop-urile creative, pentru stimularea inspiratiei, este insusirea celor mai simple metode de \u201epictura\u201c (precum dezvoltarea petei lasate de plicul de ceai, scos din ceasca, pe servetel). Asadar, am salvat unele dintre atasamentele in care Slobo imi trimitea \u201eschita zilei\u201c, c\u00e2teva \u2013 chiar denumite cu greseli de grafie \u2013 fiind reproduse aici.
\nSlobo, cum ii voi fi zis tot timpul, s-a nascut in 1945 in Belgrad. Pe furis si in ciuda interdictiei paterne, pe la 9-10 ani s-a prezentat la selectia intr-un cor national. A fost ales si angajat in corul acela, vreme de aproape 10 ani muncind ca solist si corist de profesie, figur\u00e2nd frecvent la radio si TV, in concerte si festivaluri. Tot pe furis si tot in copilarie a participat si la o proba de film, c\u00e2stig\u00e2nd castingul si juc\u00e2nd un rol principal intr-un lungmetraj artistic. Asadar, ar fi putut continua doua cariere promitatoare maximal, numai ca intre timp devenise pasionat si de desen si pictura. Avea 20 de ani c\u00e2nd, in ciuda unor asemenea sanse, a fugit in Anglia. Fara bani, fara pasaport, fara nicio limba straina, aici a muncit multi ani ca restaurator de tablouri, la aproape-negrul exploatarii, lipsei de permis de munca sau alte acte, ca si a platii modeste de tot, pe la diverse galerii si muzee.
\nAjuns in anii \u201970 in tara-tuturor-posibilitatilor, care este California-inainte-de-toate (si San Francisco mai mult ca L.A.), Slobo desface aripi largi. Fondeaza un club sau atelier artistic pe nume ARTSHIP, prin care va str\u00e2nge laolalta foarte multi artisti, actori, dansatori, designeri si pictori, amatori sau profesionisti de talent maximal, cu care va realiza proiecte dintre cele mai spectaculoase. Caci Slobo este un artist total, un ins de creativitate maximala, pentru care libertatea de spirit si incurajarea inovatiei sunt fundamentale, aplicate. Website-ul fundatiei Artship este mai mult dec\u00e2t generos, asa ca acolo se poate vedea mult din ceea ce a visat si a infaptuit pentru lumea spiritului Slobodan Dan Paich.
\nAcum, la senectute, cu figura lui de patriarh bl\u00e2nd si haios, Slobo circula peste tot pe mapamond. Colegi mai tineri, fosti discipoli sau colaboratori, rasp\u00e2nditi pretutindeni, il invita la worshop-uri sau congrese. Si astfel mosul Slobo ram\u00e2ne moasa de artisti. El conduce ateliere de lucru, de pictura, teatru sau dans si performance, adica de sinteze intre artele temporale si cele spatiale. Si daca miscarea coregrafica nu-i mai poate apartine chiar trupului sau, Slobo poate sugera si inspira inclusiv dansatori de clasa. Iar despre arta povestirii, rememorarii si a performarii teatrale a oricarei forme de text\/ monolog si dialog \u2013 un gen cu mare potential de educatie mentala si emotionala la nivel de masa \u2013 poate iarasi sa predea sau sa demonstreze indelung.
\nSlobo tine si multe prelegeri \u2013 originale, in sensul ca imbina dimensiunea academica, de idei sau mai degraba speculatii, cu stilul popularizator, foarte accesibil, menit sa provoace g\u00e2ndirea si imaginatia orisicui. Asadar, omul incurajeaza, inspira. Sigur, intelectualistii pedanti, cotropiti doar intr-o minte acumulatoare de date, de enciclopedism bazat pe memorare si pe mitraliere de detalii sau fapte, pot sa fie dezamagiti de discursul relaxat si de pps-urile cu prea multe poze de pe internet, ale lui Slobo. Numai ca toti acestia, cu sufletul, ambitiile, sentimentele si resentimentele in cu totul alte departamente launtrice si sociale, pentru care arta si literatura sunt doar pretexte de parura, de vanitate ori parvenire carierista, obiecte ale delectarilor ori consumului la fel de superficial precum orice dejun ori cina, nu pricep dimensiunea umana a apelurilor unor insi cu orientare spirituala, precum Slobo. Arta si pledoaria lui Slobo sunt umaniste \u2013 in sensul ca omul stie ca fara rezonanta intima, personala, arta e doar o nevroza, un moft, o parura, un fleac.
\nAsadar, pe scurt sau in esenta, Slobo este mai inainte de orice un om salvat, adica un ins lipsit de vanitati si rautati cotidiene, o bunatate sau curatenie sufleteasca cum rar mai e de vazut. L\u00e2nga el te simti egal binevenit si protejat, oricine-ai fi. Apocalipsa nu va veni dec\u00e2t c\u00e2nd va disparea o \u201erasa\u201c ca a lui, oric\u00e2t de subtire sau rarissima mai continua a fi ea.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
L-am cunoscut la un congres din Timisoara, la care aproape nimeni \u2013 si aproape nici el \u2013 nu stia cum ajunsese. Poate prin invitatie mai mult sau mai putin aleatoare, facuta lui in urma unui surfing pe internet. Oricum, sosit in hotel cu o zi inainte, primise caietul-program, in care fiecare prezentator avea si poza… Cite\u0219te mai mult »Un patriarh bland si haios: Slobodan Dan Paich<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-15047","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":839,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15047","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15047"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15047\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15047"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15047"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15047"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}