{"id":15039,"date":"2013-03-19T22:16:02","date_gmt":"2013-03-19T20:16:02","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=15039"},"modified":"2013-03-19T22:16:02","modified_gmt":"2013-03-19T20:16:02","slug":"svetlana-paleologu-matta-un-nume-de-referinta-in-exegeza-bacoviana-si-eminesciana","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/svetlana-paleologu-matta-un-nume-de-referinta-in-exegeza-bacoviana-si-eminesciana\/","title":{"rendered":"Svetlana Paleologu Matta,  un nume de referinta \u00een exegeza bacoviana si eminesciana"},"content":{"rendered":"<blockquote><p>La Editura Ateneul Scriitorilor din Bacau a aparut cartea \u201eExistenta poetica a lui Bacovia\u201c, apartin\u00e2nd eseistei elvetiene Svetlana Paleologu Matta, carte \u00een care Lucia Olaru Nenati semneaza traducerea, studiul introductiv intitulat \u201eSvetlana Paleologu Matta &#8211; un nume de referinta \u00een exegeza bacoviana si eminesciana\u201c si un amplu interviu realizat la Lugano cu autoarea.<br \/>\nCartea reprezinta un adevarat eveniment editorial, respectiv intrarea \u00een spatiul cultural rom\u00e2nesc, cu o \u00eent\u00e2rziere de peste o jumatate de veac, a celei dint\u00e2i exegeze bacoviene, scrisa la Paris \u00een 1951 \u00een limba franceza, ca rod al unei teze de doctorat (deci \u00eenca \u00een timpul vietii lui Bacovia!) si aparuta \u00een Elvetia, \u00een 1958, sub titlul \u201eExistence po\u00e8tique de Bacovia\u201c. Desi n-a aparut p\u00e2na \u00een prezent \u00een limba rom\u00e2na, cartea a fost, totusi, receptata si apreciata de unii cunoscatori ai universului bacovian si si-a exercitat astfel, \u00eentr-o oarecare masura, functia de lucrare de referinta a hermeneuticii bacoviene. Pentru demersul sau de revelare si de traducere a acestei prime exegeze bacoviene \u00een ordine cronologica, Lucia Olaru Nenati a fost premiata la Festivalul \u201eToamna bacoviana\u201c de la Bacau de catre juriul condus de poetul Ovidiu Genaru, iar cartea, a carei editare a fost sprijinita de catre Consiliul Judetean Bacau, a fost lansata \u00een cadrul festivalului la Casa Memoriala \u201eGeorge Bacovia\u201c, fiind prezentata de doi specialisti ai universului bacovian: Constantin Calin, cel care a si semnalat pentru prima data \u00een presa rom\u00e2neasca &#8211; dupa 20 de ani de la aparitie &#8211; existenta acestei valoroase lucrari, si Theodor Codreanu, autor al unei substantiale si premiate carti despre Bacovia. \u00cen cadrul festivalului a fost acordata \u00een mod simbolic o Diploma de excelenta distinsei eseiste Svetlana Paleologu Matta din Lugano, pentru aceasta carte, dar si pentru toata valoroasa ei contributie la \u00eembogatirea culturii rom\u00e2ne si la propagarea valorilor ei pe plan international.<\/p>\n<p>&nbsp;<\/p><\/blockquote>\n<p>\u00cen 1958, \u00een plina epoca proletcultista, pe c\u00e2nd mediile culturale oficiale rom\u00e2nesti se straduiau sa \u201e\u00eenveseleasca\u201c imaginea universului bacovian, departe de tara aparea pe neobservate o carte despre Bacovia. Era rodul unei prime teze de doctorat, sustinuta cu magna cum laude \u00een 1955 de catre o t\u00e2nara cu nationalitate complexa, absolventa a Universitatii din Z\u00fcrich, ce semna pe atunci Svetlana Matta si care ulterior avea sa-si completeze semnatura cu un al treilea nume, Paleologu, prin casatoria cu Andrei, fratele celebrului om de cultura Alexandru Paleologu.<br \/>\nCartea, scrisa \u00een limba franceza, s-a numit \u201eExistence po\u00e8tique de Bacovia\u201c(1) si a aparut la un an dupa moartea poetului. \u00cen viziunea tinerei autoare, Bacovia nu se \u00eencadreaza, ca \u00een exegeza interna rom\u00e2neasca, doar \u00eentre elementele nationale de comparare \u2013 fara \u00eensa ca acestea sa lipseasca \u2013, ci se raporteaza \u00een chip firesc, organic si fara complexe, la zestrea poetica si chiar filozofica europeana, relev\u00e2ndu-i consonantele de acest fel si av\u00e2nd astfel capacitatea de a defini fara ezitari profilul existentei poetice bacoviene din perspectiva culturala europeana si nu doar din cea nationala. Chiar si titlul indica apelul la ontologie, demers ce va mai opera \u00een decursul acestei lucrari, dar va deveni dominant \u00een studiile sale ulterioare, cele din aria eminescologica. \u00cen general, atitudinea poetica bacoviana, asa cum se va petrece ulterior si cu poezia eminesciana, este evaluata at\u00e2t cu mijloacele poetice, c\u00e2t si cu cele filozofice.<br \/>\nPentru evaluarea hermeneutica a profilului existential-poetic bacovian, exegeta se sprijina \u00een patrunzatoarea ei demonstratie pe nume autorizate ale g\u00e2ndirii europene si nu numai, precum: S\u00f8ren Kierkegaard, C.G. Jung, Blaise Pascal, Theophil Spoerri, Nikolai Berdiaev, Jean-Paul Sartre, Camus, Bergson, Poe, Dante, Merleau-Ponty, Georg Trakl, Guy Michaud, desigur Heidegger, dar si Pitagora, Socrate sau Platon, Claudel, J.-J. Rouseau, Wladimir Weidl\u00e9, Max Picard, Semain, R\u00e9gnier, Mickael si \u00eenca altii, cit\u00e2nd \u00eensa si nume rom\u00e2nesti precum: Urmuz, Macedonski, Mircea Eliade, Blaga, Basil Munteanu, Ion Barbu, Lovinescu, G. Calinescu, Arghezi, Ion Creanga si altii, dar si, cum nu se putea altfel, Eminescu, cel despre care autoarea avea sa scrie mai t\u00e2rziu doua carti ramase opere de referinta definitive \u00een arealul eminescologic. Frecventele raportari la marele poet prefigureaza deja atentia majora pe care i-o va acorda ulterior.<br \/>\nAutoarea configureaza mai \u00eent\u00e2i decorul poetic european, cu acea pierdere a paradisului si cu acea apetenta a dezintegrarii existentialiste, manifestata, de pilda, \u00een deformarea chipului omenesc \u00een viziunea lui Picasso ori \u00een alienarea \u201eStrainului\u201c camusian, conchiz\u00e2nd ca \u201e\u00een marginea Occidentului, Bacovia \u00eenregistreaza marea dezbatere din cultura care pune \u00een priza \u00eentreaga Europa\u201c. Notabila este si ipoteza ereditatii bacoviene duble, care aduna \u00een filonul identitatii sale emergentele sufletului european, dar si pe acelea ale Moldovei istorice, \u201eultim bastion al Europei\u201c care, dupa ce a contribuit prin atitudinea unor voievozi precum Stefan cel Mare \u201ela structura si unitatea Occidentului\u201c, a ramas dupa Marea Unire fara statutul demnitatii sale de odinioara, devenind o zona a contemplativitatii si a refugiului \u00een trecut. Fiind, asadar, produsul unei duble ereditati \u2013 a unui rau dublu \u2013 Bacovia nu poate fi conceput \u00een afara spatiului sau geografic natural, \u201et\u00e2rgul\u201c Bacaului, si nimic nu exprima mai bine Moldova dec\u00e2t Bacovia, cu atmosfera sa pluviala dezagreganta, cu melancolia sa endemica, lipsita de orice consolare si care este chiar mai profunda dec\u00e2t aceea a \u201eomului celei mai profunde melancolii din lume\u201c, Kierkegaard.<br \/>\nO adevarata dizertatie are \u00een centrul ei plumbul bacovian, care nu mai este elementul utilizat de alchimisti \u00een av\u00e2ntul sperantei lor de a-l transforma \u00een aur. Plumbul lui Bacovia este efectiv o gaselnita unica \u00een istoria literelor, o trouvaille, revel\u00e2nd \u00een lumea culturala dimensiunea unui mare poet. Acest element este un prototip, un rezid ce urmeaza dezintegrarii, un ultim precipitat al existentei, simbol expresiv al pam\u00e2ntului mort.<br \/>\nMuzicalitatea bacoviana, corespondenta sa subtila, simfonica, cu ideatia exprimata, comparabila cu poezia lui H\u00f6lderlin sau Baudelaire, limba parcimonioasa si intens expresiva, intensitatea tensiunii interioare, socanta imagine a amorului mort \u2013 \u201eimagine atroce\u201c, aflata \u00een antiteza imaginii idilice a amorului bucalat si \u00eenaripat din cultura lumii,\u00a0 amor care doarme \u00eentors, dupa cum \u201etotul este \u00eentors la Bacovia, ca un soi de protest contra ordinii naturale\u201c \u2013, sublimarea esecului ontologic bacovian prin frumusetea poeziei sale, notiunea de \u201eur\u00e2t\u201c venind din folclorul rom\u00e2nesc si devenit expresie originala si eficienta a angoasei europene, sentimentul timpului bacovian conceput ca veritabila substanta, un timp al declinului, al agoniei, un timp al sf\u00e2rsitului si al descompunerii, exprimat cu \u201eo tehnica comparabila cu aceea lui Proust\u201c, poetul nefiind \u00een timpul sau, ci \u00eentr-un \u201etimp de plumb\u201c, termenul at\u00e2t de productiv poeticeste de \u201emoina\u201c, \u201especialit\u00e9 essentialment moldave\u201c, toate acestea sunt tratate cu decizie si cu o intuitie hermeneutica remarcabila.<br \/>\nLa fel, plictisul bacovian, l&#8217;ennui, vine din angoasa si \u2013 sustine exegeta \u2013 este chiar mai profund dec\u00e2t spleenul, \u00een mai mare masura existential si absolut dec\u00e2t cel al lui Sartre, iar \u00een acest sens poemul \u201eDecembrie\u201c este considerat a fi o capodopera a acestei stari de plictiseala, de angoasa rom\u00e2neasca, proprie unei tari \u00een care zapada este vazuta de poet ca \u201eo suspendare a timpului, o moarte a existentei\u201c; evantaiul culorilor cu intensa lor \u00eencarcatura semiotica, comparat cu poezia lui Trakl \u00een chip deloc defavorabil lui Bacovia, violetul sau care, nota bene!, \u201evibreaza mereu\u201c, ritmurile sale poetice mereu \u00een acord cu sensurile de exprimat, setea bacoviana de disparitie \u00een contrast cu aceea argheziana care este \u201esoif de vie\u201c ,,conturarea unei existente vegetative\u201c s.a, toate se constituie \u00eentr-o cascada de asociatii si intuitii surprinzatoare. Ideea esentiala este aceea ca, \u00een ciuda tendintei perpetue catre disparitie, a t\u00e2njirii sale, am putea spune, Bacovia nu poate dispare, nu poate muri, desi moare permanent, acel \u201emourir sans cesse\u201c, subsum\u00e2ndu-se astfel acelui celebru adagiu existential al lui Kierkegaard, \u201emaladie \u00e1 la mort\u201c, care consta, tragic, \u00een a nu putea muri, ceea ce devine o \u201egangrena a disperarii\u201c, contur\u00e2nd apasator decorul unui infern perpetuu comparabil cu acela al lui Dante. Refuzul civilizatiei, considera autoarea, este la Bacovia mai tragic dec\u00e2t cel al lui J.-J. Rouseau, afl\u00e2ndu-ne \u00een fata unei inspiratii mai puternice, refugiul \u00een singuratate, element major si unic ca factura, mai apropiat de viziunea lui Berdiaev.<br \/>\nPrin toate acestea si altele \u00eenca se sustine existenta \u00een cultura rom\u00e2na a unui fenomen Bacovia de o originalitate totala: occidentalitatea \u00een marginea Europei, pe care n-o cunosc alte popoare vecine si a carui esenta este contemporaneitatea naturala cu Occidentul, fara decalaj, ceea ce, sa recunoastem, \u00eentr-o cultura obsedata de ideea sincronismului, este foarte important. Mai mult, Bacovia are si o misiune simptomatica, profetica, aceea de a trage un semnal de alarma, \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t a te considera european, sustine autoarea, presupune a-l \u00eentelege si a-l revendica pe Bacovia care denunta maladia vietii \u00een declin. Caci Bacovia este un damnat, dar un damnat pentru un mesaj, fiind \u00eensa salvat de un lucru important, care este cheia tuturor lucrurilor, acela ca el poate sa pl\u00e2nga si prin aceasta el este c\u00e2t se poate de uman, mereu la limita extrema a suportabilitatii. El nu se sinucide, ci-si poarta cu eroism si cu noblete rana sa, crucea sa de martir.<br \/>\nAutoarea fiind \u201eacasa\u201c \u00een mai multe limbi europene printr-o apetenta poliglota rarissima si printr-un traseu biografic complex, cartea beneficiaza firesc de pasaje \u00een original \u00een numeroase limbi: franceza, germana, latina, italiana s.a. si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, poemele lui Bacovia redate \u00een primul r\u00e2nd \u00een limba lor originala, rom\u00e2na, sunt traduse de autoare \u00eentr-o franceza c\u00e2t se poate de nuantata, naturala, sugestiva si consonanta originalului, ceea ce opereaza si un reusit demers de promovare a poetului pe plan european.<br \/>\nScrisa cu mai bine de jumatate de secol \u00een urma, la Paris (\u00een cadrul unei burse de studiu) si Z\u00fcrich, asadar \u00een chiar epicentrul cultural al Europei, cartea emana atmosfera epocii, cu predilectiile bibliografice \u00een voga, cu bagajul informational specific disponibil, cu accentele axiologice, intelectuale si spirituale pregnante atunci, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, cele de extractie existentialista ce b\u00e2ntuiau cercurile culturale ale \u201ecentrului lumii\u201c la care se raporteaza nu o data argumentele exegezei, ceea ce face ca azi cartea sa poata fi citita si sub spotul de lumina al istoricitatii culturale europene. Aceasta perspectiva nu afecteaza \u00eensa c\u00e2tusi de putin valoarea perena a ideilor si diagnozelor analitice cuprinse \u00een paginile ei, a stilului sau intelectual de \u00eenalta clasa. Si, nu \u00een ultimul r\u00e2nd, lectura ei releva azi marea contributie a autoarei la propagarea valorilor rom\u00e2nesti \u00een mediul central european. Cititorii de limba franceza aflau astfel informatii reale si salutare despre istoria noastra, despre meritele voievozilor locului la apararea vietii sociale a Europei, despre personalitati culturale de prim rang international precum Dimitrie Cantemir ori Petru Movila; despre complexitatea folclorului rom\u00e2nesc ce gaseste sensuri profunde si rezolvari originale diferitelor nuante psihologice, despre cuv\u00e2ntul-tezaur \u201edor\u201c, doldora de sensuri comprimate si pline de miez, despre bogata viata literara rom\u00e2neasca, fac\u00e2nd dese trimiteri la universul eminescian cu o atitudine de deferenta fara rezerve si, mai ales, despre valoarea autorului analizat, George Bacovia, acela care \u00een diferite \u201ecompetitii\u201c creatoare operate \u00een iuresul demersurilor comparatiste, apare adesea pe acelasi plan sau chiar cu un merit \u00een plus fata de nume precum Georg Trakl, Kirkegaard, Pascal sau J.-J. Rousseau, manifest\u00e2nd \u00een toate acestea o uimitoare lipsa de inhibitii fata de marea autoritate culturala a miezului Europei, ba chiar o atitudine temerara si, fireste, juvenila, \u00een conducerea \u00eentreprinderii sale de aprofundare hermeneutica a \u201eexistentei poetice\u201c bacoviene.<br \/>\nAceasta lucrare aparuta fara nicio promovare si, bine\u00eenteles, lipsita de difuzarea fireasca \u2013 afectata deci de factorul ingerintei istorico-politice \u00een planul sociologic cultural, \u00een primul r\u00e2nd la nivelul esential al instantei de difuzare \u2013 a \u00eent\u00e2rziat decenii p\u00e2na sa ajunga la cunostinta lumii literare rom\u00e2nesti, patrunz\u00e2nd doar sporadic aici prin diferite modalitati accidentale, circul\u00e2nd, asadar, oarecum \u00een samizdat p\u00e2na c\u00e2nd a ajuns sa fie invocata de importanti exegeti ai operei bacoviene, dar si atunci \u00eentr-un chip cumva ezoteric, doar pour les connaisseurs.<br \/>\nAstfel, un exeget de prim rang al lui Bacovia, Constatin Calin, autorul de mai t\u00e2rziu al solidului \u201eDosar Bacovia\u201c, afla \u00een 1971, de la prietenul sau, lectorul (pe atunci) Ion Constantinescu, ca \u00eentr-o biblioteca din Germania se afla o asemenea carte despre Bacovia. Dob\u00e2ndind-o si copiindu-i pagini de m\u00e2na \u2013 el se grabeste sa o prezinte \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c ca apartin\u00e2nd unei \u201eexcelente cunoscatoare a literaturii noastre, nu numai a celei culte, dar si a celei populare\u201c, urmata de traducerea unui fragment din capitolul \u201eFenomenul Bacovia\u201c(2). Mihai Petroveanu o semnaleaza si el \u00een bibliografia cartii sale \u201eGeorge Bacovia\u201c(3), aparuta \u00een prima editie \u00een 1969 \u2013 si cunoscuta p\u00e2na \u00een prezent drept prima lucrare de exegeza bacoviana \u2013 recunosc\u00e2nd bucuros \u201efinetea multor intuitii, justetea punctelor de vedere\u201c referitoare la multe din cele enumerate de noi p\u00e2na aici. Referindu-se la aceasta carte, Edgar Papu avea sa scrie si el ca \u201eDeparte de a fi vazut \u00een autorul \u00abPlumbului\u00bb un simbolist \u00eent\u00e2rziat, autoarea identifica \u00eentr-\u00eensul \u2013 \u00eempreuna cu Trakl si concomitent cu el, pe promotorul \u00eentregii lirici expresioniste mondiale\u201c(4). Aveau s\u00e3 ad\u00e2nceasca aceasta constanta pretuire acordata exegetei elvetiene si alti cunoscatori ai domeniului, precum Vasile Fanache, Theodor Codreanu, Mihai Cimpoi, Constantin Trandafir si altii, acord\u00e2ndu-i statutul unui reper de referinta \u00een exegeza bacoviana, nu numai pentru ca a fost scrisa si publicata \u00een strainatate ca prima teza de doctorat, ci \u00een primul r\u00e2nd prin valoarea intrinseca a continutului sau. Aceasta constanta pretuire avea sa sporeasca \u00een mod considerabil dupa aparitia cartilor \u201eEminescu si abisul ontologic\u201c(5) si \u201eJurnal hermeneutic\u201c(6), ce aveau sa entuziasmeze fara rezerve de-a lungul timpului oameni de spirit \u00eenalt ai culturii noastre precum Nicolae Steinhardt, Edgar Papu, C. Noica, Eugen Todoran, Adrian Marino, Mihai Cimpoi, Adrian Dinu Rachieru, Petru Ursachi, Gheorghe Grigurcu, George Popa si altii.<br \/>\nLa capatul acestui excurs fugar, credem a putea sustine ca, desi apreciata si pretuita cu debordant entuziasm de multe spirite de elita, desi numele ei apare adesea \u00een listele bibliografice ale lucrarilor doctorale cu pretentii, receptarea ei s-a produs \u00eensa \u00een chip fragmentar si la nivelul relatiilor personale si ca, departe de a fi recunoscuta la valoarea meritata \u00een cultura rom\u00e2na careia i-a adus servicii, Svetlana Paleologu Matta este o personalitate de prim rang care a formulat judecati aforistice, fundamentate, despre cei doi importanti poeti ai nostri, Eminescu si Bacovia si nu numai, de care nu se va putea face nicic\u00e2nd abstractie. Prin apertura sa culturala, prin traseul sinuos al biografiei sale, ea ar fi putut sa se dedice oricareia dintre marile culturi europene (ceea ce a si facut prin remarcabilul sau studiu dedicat lui Proust(7) si prin eseul despre Nietzsche la care lucreaza \u00een prezent), dar a ales sa se dedice cu devotament si nepretuita eficienta culturii rom\u00e2nesti. Este timpul, credem, ca aceasta sa recunoasca prin modalitati specifice aportul ei substantial. Pentru \u00eendeplinirea acestui deziderat am \u00eencercat sa \u00eentreprind un prim pas transpun\u00e2nd, acum, dupa mai bine de o jumatate de secol, cartea sa despre Bacovia \u2013 prima din cronologia exegetica bacoviana \u2013 \u00een limba rom\u00e2na si pun\u00e2nd astfel aceasta restituire literara la \u00eendem\u00e2na publicului autohton, cu intentia de a usura introducerea ei \u00een chip legitim \u00een circuitul cultural national.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>La Editura Ateneul Scriitorilor din Bacau a aparut cartea \u201eExistenta poetica a lui Bacovia\u201c, apartin\u00e2nd eseistei elvetiene Svetlana Paleologu Matta, carte \u00een care Lucia Olaru Nenati semneaza traducerea, studiul introductiv intitulat \u201eSvetlana Paleologu Matta &#8211; un nume de referinta \u00een exegeza bacoviana si eminesciana\u201c si un amplu interviu realizat la Lugano cu autoarea. Cartea reprezinta&hellip;&nbsp;<a href=\"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/svetlana-paleologu-matta-un-nume-de-referinta-in-exegeza-bacoviana-si-eminesciana\/\" rel=\"bookmark\">Cite\u0219te mai mult &raquo;<span class=\"screen-reader-text\">Svetlana Paleologu Matta,  un nume de referinta \u00een exegeza bacoviana si eminesciana<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8665],"class_list":["post-15039","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-svetlana-paleologu-matta"],"views":1259,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15039","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=15039"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/15039\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=15039"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=15039"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=15039"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}