{"id":1503,"date":"2010-02-18T04:48:27","date_gmt":"2010-02-18T02:48:27","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=1503"},"modified":"2011-11-08T18:35:43","modified_gmt":"2011-11-08T16:35:43","slug":"in-critica-literara-este-ca-in-sport-invingi-%e2%80%93-e-bine-pierzi-%e2%80%93-mergi-mai-departe","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/in-critica-literara-este-ca-in-sport-invingi-%e2%80%93-e-bine-pierzi-%e2%80%93-mergi-mai-departe\/","title":{"rendered":"\u00cen critica literara este ca \u00een sport: \u00eenvingi \u2013 e bine, pierzi \u2013 mergi mai departe"},"content":{"rendered":"

EUGEN SIMION IN DIALOG CU ANGELA MARTIN <\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

E aproape imposibil ca un filolog sau un umanist de la noi, angajat\u00a0 \u00een Cultura sau Educatie, sa nu se fi \u00eent\u00e2lnit \u2013 poate din chiar perioada formarii sale: ca student sau doctorand, ca t\u00e2nar cercetator, ca scriitor ori fie si numai ca simplu cititor \u2013 cu\u00a0 Eugen Simion. Prezenta sa \u00een c\u00e2mpul literelor noastre este ubicua, dinamica, fructuoasa. Proiectele pe care le dezvolta sunt esentiale si de durata, actiunile care decurg din ele irump parca de la bun \u00eenceput \u00een aceeasi directie. Desi poarta marca unui singur autor, ele se bazeaza pe competente multiple, caci autorul despre care vorbim s-a ilustrat \u00een egala masura ca profesor universitar si critic literar, ca academician sau editor de carte si de publicatii. A fost presedintele Academiei Rom\u00e2ne din 1998 p\u00e2na \u00een 2006. \u00cen prezent, conduce institutii importante, precum Institutul de Istorie si Teorie Literara \u201eG.Calinescu\u201c si Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta. Tocmai de aceea, o convorbire cu Eugen Simion nu poate fi altfel dec\u00e2t \u00een mod spontan \u00eenclinata spre destinul culturii noastre, spre starea culturii, \u00een general. Ram\u00e2n \u00eensa neformulate aici\u00a0 nenumarate \u00eentrebari despre alte orizonturi, \u00eent\u00e2lniri si asteptari. (A.M.)<\/strong><\/p>\n

Angela Martin: Ca orice regim, si cel democratic, \u00een care traim, are calitatile si defectele lui, vizibile sau poate mai putin vizibile. Pun \u00een paranteza \u201epatentul\u201c rom\u00e2nesc despre care s-a vorbit \u00een presa noastra p\u00e2na la plictis. Si p\u00e2na la refuz. \u00cen actuala configuratie globala, care credeti ca sunt perturbarile pe care, \u00een mod paradoxal, le provoaca, \u00eempotriva intereselor culturii, sistemul democratic? Ce tensiuni acumuleaza? Ce conflicte tolereaza, mocnite sau extinse? <\/em><\/strong><\/p>\n

Eugen Simion:<\/strong> Democratia? \u201eVisul democratiei \u2013 zice scepticul Flaubert \u00eentr-o scrisoare din 1871 catre George Sand \u2013 este sa ridice proletariatul la nivelul stupiditatii burghezului; vis \u00een parte \u00eemplinit\u201c. \u00cen decembrie 1989, visul rom\u00e2nilor era sa scape de o dictatura a proletariatului care durase aproape o jumatate de secol si marcase viata a trei generatii si, totodata, sa se sincronizeze cu democratia europeana (capitalista). Vis \u00een parte \u00eemplinit, chiar daca democratia rom\u00e2neasca n-a adus, dupa doua decenii, bunastarea, justitia sociala, \u00een fine, fericirea pe care rom\u00e2nii o sperau si, \u00een mod sigur, o meritau. De ce? Este o alta tema. Se vorbeste mult p\u00e2na la satietate, aveti dreptate, si se face putin pentru o democratie reala. Nu cred ca acesta este \u00een chip fatal stilul rom\u00e2nesc, dar trebuie sa recunosc ca mergem \u00een aceasta directie. S-a instalat \u2013 p\u00e2na una alta \u2013 o democratie a bacsisului, o democratie a oamenilor de vorbe, o democratie a mitocaniei\u00a0 si a inculturii. Nu accept ideea ca \u201easa suntem noi, rom\u00e2nii\u201c (cum se spune \u00een chip curent \u00een lumea mediatica), cred, dimpotriva, ca rom\u00e2nii sunt, \u00een genere, naturi democratice si ca morala lor (cel putin morala traditionala) se bazeaza pe bunacuviinta, decenta, toleranta, pe respectul fata de valori (inclusiv respectul fata de cultura), nu pe smecherie, tradare, vulgaritate, violenta. \u201eSistemul democratic\u201c de care vorbiti este, evident, imperfect, confuz, dominat copios de interesele oamenilor politici si ale oamenilor de afaceri (inclusiv acelea din spatiul industriei culturale).
\nCultura adevarata nu intra \u00een socotelile lor sau intra numai \u00een masura \u00een care \u00eei poate sluji, cre\u00e2ndu-le o imagine buna. Interesele culturii sunt, oricum, minime \u00een acest sistem de relatii. Tensiunile se acumuleaza, uneori izbucnesc \u00een polemici acerbe si, dupa o vreme, se termina \u00een stil caragialesc: pupat toti piata Endependenti. Nimic nu se schimba, totul se aranjeaza. Ministerul Culturii, c\u00e2nd nu doarme, se ocupa de clientela lui politica. Ati auzit \u00een ultimii ani de un proiect cultural national initiat de acest minister si dus la capat? Ca eu n-am auzit… \u00cen afara poate, de faptul ca onor Ministerul nostru a cedat Castelul Bran unui mostenitor habsburg cu un dezvoltat simt negustoresc. L-am vazut pe dl ministru al Culturii frec\u00e2ndu-si m\u00e2inile de bucurie dupa ce a semnat h\u00e2rtiile de retrocedare. Avea, probabil, sentimentul ca a realizat un act istoric. Eu l-as numi altfel, dar sa revin la \u00eentrebarea Dvs. Se practica mai ales o democratie a clientelei, nu a valorilor. Am \u00eencercat \u00een mai multe r\u00e2nduri sa stau de vorba cu cineva responsabil din administratia culturala rom\u00e2neasca pentru a propune un program national de cercetare si publicare a literaturii clasice rom\u00e2nesti si, trebuie sa spun, n-am reusit. O faceam \u00een numele unei institutii prestigioase (Academia Rom\u00e2na) si, daca nu par lipsit de modestie, \u00een nume personal. Scriu de 50 de ani despre literatura rom\u00e2na si, pot sa zic, am oarecare pricepere \u00een aceasta directie…
\nCe-am aflat cu aceasta ocazie? Am aflat ceea ce stiam, si anume, ca rom\u00e2nii culturali intrati \u00een politica sunt foarte ocupati, au totdeauna alte prioritati. Sa apara, de pilda, la televizor, daca se poate seara de seara… Si despre ce credeti ca vorbesc ei? Despre democratia culturii, bine\u00eenteles si despre politicile culturale… Vorbesc mult, retorica lor e vehementa, totdeauna altii sunt de vina. De regula, vechiul regim. Anticomunismul este \u00eenca productiv, chiar daca nu produce nimic \u00een cultura \u00een afara de aceasta oratorie populista si sterila. Vreau sa vad si eu un ministru al culturii sau pe directorul unui institut cultural rom\u00e2n care sa vina cu un program credibil, coerent, un program national cu fata spre universalitate (cum cerea Maiorescu \u00een anii ’80 din secolul al XIX-lea) si, chem\u00e2nd \u00een sprijinul lui pe specialistii din umanioare, v\u00e2rstnici si tineri, sa-l \u00eenfaptuiasca. Altminteri ne pierdem vremea \u00eentr-o si cu o retorica a promisiunilor si a jeluirii (nu se poate face nimic, ce vreti? \u2013 asa-s rom\u00e2nii, asta-i situatia, popor vegetal etc). Retorica mincinoasa, filosofie de doi bani, morala de oameni fara capat\u00e2i, \u00een fine, politici culturale falimentare. Nu cred deloc ca toti rom\u00e2nii sunt oameni de vorbe si ca ei sunt condamnati genetic sa nu faca nimic durabil si esential si ca rostul lor pe lume este sa se pl\u00e2nga sau sa b\u00e2rfeasca… Daca ar fi asa, n-am putea explica faptul ca \u00een tara lui Mitica au aparut, totusi, mari poeti si ca, \u00eenaintea lor, s-a format o cultura traditionala originala… Altceva nu avem: nu avem buni gestionari ai culturii, nu avem functionari culturali devotati si inteligenti, nu avem ministri buni si, cum am zis, politicieni care sa \u00eenteleaga ca nu se poate face cultura de performanta cu un buget de 0,18% din PIB \u00eentr-o economie de piata. N-ati observat? C\u00e2nd e vorba de taiat bugetul, cultura e victima predestinata. Vin la r\u00e2nd, apoi, \u00cenvatam\u00e2ntul si Sanatatea. Socoteala simpla: cultura nu iese \u00een strada, nu bareaza soselele nationale, nu picheteaza Parlamentul…
\nToate acestea sunt teme si moravuri vechi, trec de la o generatie la alta, inertiile ram\u00e2n. Ce-i de facut? Ce-am putut face p\u00e2na acum: sa facem individual si pe tacute, pentru ca, daca se afla, suntem pierduti. Se isca o mare suparare, apar proteste aprige, totdeauna se gasesc c\u00e2tiva cetateni \u2013 intelectuali dispusi sa sesizeze institutiile abilitate ale statului. Am o vasta experienta (de victima) \u00een acest domeniu (vezi cazul \u201eDictionarului General al Literaturii Rom\u00e2ne\u201c sau editarea \u201eManuscriselor lui Eminescu\u201c.)<\/p>\n

A.M..: \u00centr-o perioada ca aceasta, de restructurare mondiala, societatea rom\u00e2neasca este, mai mult ca oric\u00e2nd, dezbinata. Nu da dovada de mai multa \u00eentelepciune nici lumea culturala. Nu avem, nu mai putem avea \u2013 se pare \u2013 o viziune unitara (unitara, nu unanima) asupra culturii nationale pentru ca nu mai credem toti\u00a0 \u00een aceleasi valori. Mai mult, unii au decis ca trebuie schimbat de urgenta modelul valoric. C\u00e2t de oportuna este, \u00een actuala conjunctura internationala, o asemenea destabilizare interna? Au\u00a0 vreo contributie institutiile noastre culturale la presiunea sub care aceasta se produce?<\/em>
\nE.S.:<\/strong> Aveti dreptate. Lumea rom\u00e2neasca este, la ora actuala, o lume \u00een conflict. Au \u00eenceput \u00een 1990 oamenii politici si au continuat oamenii de cultura. De doua decenii acestia din urma se detesta sincer sau, daca vreti, se iubesc cu o ura devastatoare. Sunt multi care nu-si vorbesc de doua decenii sau se ignora sistematic. C\u00e2nd, bine\u00eenteles, nu ajung sa se sf\u00e2sie prin gazete. Sincer vorbind, \u00een decembrie 1989 nu credeam sa ajungem aici. Sa fie de vina, cum ziceati, faptul ca nu avem o viziune unitara asupra culturii nationale? Sau ca nu mai credem toti \u00een aceleasi valori? Poate fi si acest lucru, dar el nu justifica dihonia care exista azi \u00een comunitatea intelectuala rom\u00e2neasca. Mai este ceva ce trebuie spus limpede: nici o diferenta de opinie nu justifica negarea culturii nationale. Exista, totdeauna, spirite negationiste \u00eentr-o cultura (Cioran, Eugen Ionescu, de pilda) pe care creatia din interiorul discursului negationist \u00eei m\u00e2ntuie. Exista, apoi, spiritele sceptice, relativizante (ca Paul Zarifopol, \u00een parte E. Lovinescu \u2013 doar \u00een ceea ce priveste literatura premoderna!), spirite superioare, creatoare (cazul Lovinescu) sau sterile (cazul Zarifopol). Ei sunt utili de doua ori \u00een cultura: a) pentru ca repun \u00een discutie valorile si fundamentele culturii nationale, silind astfel pe criticii literari sa le reciteasca si sa le justifice din nou estetic. Operatia, deseori, salutara: \u00eempiedica, astfel, opera literara sa moara sufocata de o iubire necritica sau de o negatie inestetica…\u00a0 b) c\u00e2nd nihilismul lor are o nota metafizica si are un grad mare de expresivitate, aceste spirite sceptice pot crea o opera remarcabila (cazul Cioran).
\nLa acest nivel, zic, lucrurile sunt \u00een ordine. Nu mai sunt \u00een ordine c\u00e2nd viziunea la care va referiti tine de ratiuni conjuncturiste. Proletcultistii de dupa razboi au venit cu ideea leninista a celor doua culturi si au eliminat din cultura rom\u00e2na, cu argumente ideologice, cam trei sferturi din cultura autentica. \u201eInternationalistii\u201c\u00a0 de azi fac cam acelasi lucru cu alte argumente si cam cu aceleasi rezultate. \u00cencep cu \u201edemitizarea\u201c istoriei si a culturii si termina cu negarea spiritului national… O \u201eviziune\u201c de acest fel ne desparte, desigur, \u00een literatura p\u00e2na la apusul istoriei. Nu stiu daca ne \u201edestabilizeaza\u201c cultura, dar, oricum, n-o slujeste. Pierdem timpul \u00een istorie \u00eencerc\u00e2nd mereu sa reparam ceea ce altii, din motive variate, strica. Naravuri de provincie europeana. Desiram noaptea, ca Penelopa, ceea ce am tesut ziua. Surprinzator mi se pare ca, \u00een astfel de situatii, apar oameni de talent care sustin asemenea fenomene pe motiv ca trebuie sa depasim localismul marunt. Sa-l depasim, nu zic nu, dar a depasi localismul nu trebuie sa \u00eensemne a nega ideea de spiritualitate nationala si a dobor\u00ee miturile unei culturi. Acelea care stau la baza oricarei creatii autentice si reprezinta emblema unei traditii spirituale. Ce-ar \u00eensemna, \u00eentreb, Helada fara miturile ei? Ce ar putea fi cultura europeana, \u00een genere, fara miturile grecilor vechi?… Pe scurt: problema este nu de a decima miturile \u00een cultura pe motiv ca ideologii de toate culorile le-au mistificat, ci de a le interpreta corect si a le folosi creator \u00een cultura. Restul este o cearta de mahala…
\nMa \u00eentrebati daca institutiile noastre culturale au sau nu o contributie \u00een elucidarea acestor probleme. Am vorbit deja de Ministerul Culturii (contributia lui este, mai zic o data, nula). Uniunea Scriitorilor? Uniunea Scriitorilor a disparut \u00een ultimele doua decenii din orizontul intelectual. Institutul Cultural Rom\u00e2n? Se ocupa cu ponei roz cu svastica verde pe spate si cu erosul sacralitatii sau invers… Guvernul? Guvernul are alte treburi. Bugetul culturii (0,18%) spune totul. Ram\u00e2ne Academia Rom\u00e2na. Ea a facut ceva, dar si aici proiectele umanistice merg cu picioarele \u00eempiedicate… Este o iritare din ce \u00een ce mai mare \u00eempotriva lor. Ma opresc aici. Nu insistati, cine stie ce va mai spun. Si asa unii colegi de-ai mei sunt suparati foc pe mine. Nu-mi iarta faptul ca am tinut cu dinadinsul ca rom\u00e2nii sa termine dictionarul limbii \u00eenceput \u00een secolul al XIX-lea si sa nu \u00eenceapa secolul al XX-lea fara a avea un \u201eTratat de istorie a rom\u00e2nilor\u201c si, cum spuneam mai \u00eenainte, un \u201eDictionar General al Literaturii Rom\u00e2ne\u201c si o serie de \u201eOpere fundamentale\u201c \u00eentr-o colectie de tip Pl\u00e9iade. Uita-te si la asta, se da mare, face pe nebunul, nu-si vede de treaba, ne bate la cap cu manuscrisele lui Eminescu, cine stie ce-i la mijloc, arunca banii statului pe fereastra…\u00a0 Cam asa stam, doamna Angela Martin, cu institutiile si mai ales cu oamenii din institutiile publice mai mult sau mai putin culturale…<\/p>\n

A.M..: Domnule academician, cum credeti ca se va aseza \u00een memoria culturala rom\u00e2neasca aceasta ruptura \u2013 daca ea\u00a0 exista cu adevarat ? <\/em>
\nE.S.: <\/strong>Ruptura exista, nu stiu \u00eensa c\u00e2t de ad\u00e2nca (daca ajunge, vreau sa spun, \u00een straturile ad\u00e2nci ale societatii sau ram\u00e2ne la suprafata ei) si nici c\u00e2t va dura. O generatie, doua?… Ce va retine memoria colectiva din aceasta schizofrenie, iarasi, nu stiu. Or sa stie cei care vor veni dupa noi, daca, bine\u00eenteles, vor fi curiosi sa afle. Cei care au, acum, douazeci de ani s-ar putea sa faca mai t\u00e2rziu, (sa zicem: peste alti 20 de ani) bilantul acestor decenii v\u00e2nzolite, turbulente, revizioniste (dar nu \u00een sens lovinescian), dominate de un politicianism balcano-globalizant. Ce-i sigur este ca \u00een aceste doua decenii n-a aparut nicio capodopera (vorbesc de literatura) si, lucru rar la rom\u00e2ni, n-a aparut niciun poet de anvergura (lucru, iarasi, rar, pentru ca rom\u00e2nii au dus lipsa de multe, \u00een istorie, dar nu de poeti; jalea rom\u00e2neasca a fost mereu productiva \u00een plan estetic). A \u00eenflorit, \u00een schimb, dupa 1990 o dubla retorica: a) o foarte puternica si eficace retorica a bascaliei (sau a zeflemelei!) si, ca replica la ea, cum am precizat mai sus, b) o persistenta retorica a jalaniei. Cu alte vorbe: ne pl\u00e2ngem de soarta noastra rea si de existenta noastra ticaloasa si, c\u00e2nd nu ne pl\u00e2ngem, luam totul \u00een r\u00e2s, zeflemisim, demitizam, facem \u2013 cum ziceau adolescentii ploiesteni din timpul adolescentei mele \u2013 garagata din orice, trancanim la infinit (ca eroii lui I. L. Caragiale) si nu facem nimic. Nu toti rom\u00e2nii sunt asa, am mai spus o data, dar acest stil (stilul oamenilor de vorbe), \u00eencepe sa devina dominant \u00een viata noastra publica. Este, desigur, o eroare sa credem ca numai ei se afla \u00een treaba\u00a0 (adica promit mult si nu fac nimic) \u00een aceasta tara care \u00eesi pierde \u00eencrederea \u00een ea \u00eensasi din ce \u00een ce mai mult. Nici media rom\u00e2neasca nu sta degeaba. Face cu predilectie o pedagogie a demoralizarii. Preda cu obstinatie raul rom\u00e2nesc. Cultiva apocalipsul cu justificarea (data de oamenii de televiziune, de pilda) ca numai apocalipsul, dezastrul, derizoriul din existenta sensibilizeaza publicul, sporind astfel audienta. De ce, domnule, l-am \u00eentrebat eu \u00eentr-o zi pe un gazetar si analist politic redutabil, de ce televiziunea rom\u00e2na prezinta \u00een exces raul, ur\u00e2tul, derizoriul din existenta si nu arata si ceea ce este profund, bine si frumos \u00een existenta noastra? Banuiti ce mi-a raspuns: binele, frumosul, profundul din viata nu sporesc audienta si, daca audienta nu e, nimic nu e \u00een televiziune… Bine, bine, mai zic eu, dar de ce dati toata ziua manele si nu dati dec\u00e2t foarte rar,\u00a0 pe canale discrete, marea muzica, muzica autentica? De ce un adolescent de azi (adolescenta este v\u00e2rsta c\u00e2nd se formeaza gustul estetic) trebuie sa-i asculte zi si noapte pe Vali Vijelie si pe Adrian Copilu Minune, si n-ar putea asculta, cu mai mare folos o interpretare din Mozart sau din Max Bruch? Raspunsul a fost, iarasi, previzibil. Raspuns pragmatic. Ratiunile economiei de piata. Mozart place unei\u00a0 minoritati, manelele plac unei categorii largi etc…. Nu m-am lasat convins, se \u00eentelege, de argumentele interlocutorului meu si am \u00eencercat sa-i spun ca, daca \u00eei dam adolescentului de azi numai manele si n-o sa-i dam niciodata un concert de Mozart, educatia lui estetica este pe veci ratata. Media nu trebuie sa aduca numai bani, trebuie sa si educe publicul de care o natiune culturala are nevoie. Cum sa-l educam \u00een sensul marilor valori ale umanismului european daca noi \u00eel \u00eendopam tot timpul cu manele si-i cultivam simtul agresiunii?… Ma opresc aici. Discutia mea cu acest gazetar inteligent s-a \u00eencheiat asa cum a \u00eenceput. Fiecare a ramas cu ideile lui…
\nM-am \u00eendepartat de \u00eentrebarea Dvs. privitoare la memoria culturala de m\u00e2ine si la ruptura din societatea rom\u00e2neasca. Ati observat, poate, ca \u00eemi este mai usor sa spun cum traim aceasta ruptura si care sunt efectele ei \u00een lumea rom\u00e2neasca de azi dec\u00e2t sa prevad ecourile ei \u00een viitor. S-ar putea ca tinerii din anii ’30-’40 ai secolului XXI sa g\u00e2ndeasca \u00eentocmai cum g\u00e2ndesc si reactioneaza cei care au azi 20 de ani privitor la complicatiile, complicitatile, dramele epocii totalitare. \u00cei aud des, de pilda, pe tinerii critici literari zic\u00e2nd: aceasta nu este tema noastra, nu noi trebuie sa punem ordine \u00een ceea ce ati facut voi, noi avem alte teme si alte angoase. S-ar putea, zic, ca acelasi lucru sa-l spuna si tinerii scriitori, critici, moralisti, analisti politici despre generatia t\u00e2nara de azi care trage o linie \u00eentre ea si generatiile care au trait si au \u00eencercat sa faca ceva \u00eentr-o istorie plina de interdictii… Ma fac avocatul diavolului si zic: nu-i putem condamna nici pe unii, nici pe altii. Fiecare generatie are responsabilitatile, modelele si esecurile ei. De ce trebuie sa-si asume o generatie noua greselile generatiei anterioare si, \u00een fond, de ce trebuie\u00a0 sa descurce ea ceea ce istoria a \u00eencurcat asa de tare?…
\nMemoria colectiva este, vreau sa spun, imprevizibila. Personal, as dori ca ea sa fie dreapta, sa nu retina numai impostura si apocalipsele tranzitiei noastre, sa vada si partile ei bune. Si, mai ales, sa nu ne bage pe toti \u00een aceeasi oala.<\/p>\n

A.M..: Este posibil ca imunitatea noastra identitara si atasamentul fata de cultura si de traditia \u00een care ne-am format \u00een decursul istoriei sa fi slabit \u00eentr-un timp relativ scurt at\u00e2t de mult \u00eenc\u00e2t\u00a0 sa permita miscari violente, excluderi, corectii sau falsificari capabile sa anuleze modelul cultural mostenit, modific\u00e2nd totodata perspectiva asupra trecutului?<\/em>
\nE.S.: <\/strong>C\u00e2nd o natiune nu mai crede \u00een ea \u00eensasi, orice este posibil. Sa dispara chiar din r\u00e2ndul natiunilor culturale si sa ram\u00e2na \u00een istorie doar cu zeflemeaua si cu infractorii ei. Nu cred ca se va \u00eent\u00e2mpla aceasta nenorocire, dar sunt semne ca lumea europeana \u00eencepe sa ne identifice cu raufacatorii care ne fac de r\u00e2s pe unde ajung. Cine mai sta sa faca deosebirea dintre Rom\u00e2nia profunda \u2013 care exista, indubitabil \u2013 si haitele de cersetori si manglitori care b\u00e2ntuie azi orasele occidentale?… Cetateanul de pe strada agresat la Roma de un borfas venit din Rom\u00e2nia nu mai are nici timp, nici chef sa faca deosebirea dintre Br\u00e2ncusi si hotul care-i fura portofelul sau \u00eei ataca nevasta. \u00cei pune pe am\u00e2ndoi \u00een acelasi compartiment etnic-moral si trage concluzia (evident nedreapta, inacceptabila) ca asa sunt rom\u00e2nii, adica barbarii din estul Europei…
\nAtasamentul fata de modelele noastre culturale a slabit considerabil si, ce-i curios, este faptul ca intelighentia rom\u00e2neasca lucreaza \u00een acest sens. Ce facem, \u00een fond, de c\u00e2teva decenii? Dar\u00e2mam totul, cum am precizat mai sus, pe motiv ca demistificam ceea ce ideologii bolsevici au mistificat timp de o jumatate de secol. Numai ca acest proces (justificat p\u00e2na la un punct de existenta reala a mistificarii politice si estetice a culturii rom\u00e2ne \u00een epocile totalitare) s-a transformat \u00eentr-o v\u00e2natoare de vrajitoare a\u00a0 miturilor nationale. Dl Lucian Boia a scris o carte \u00een acest sens. O carte \u00een care, tot demistific\u00e2nd istoria si cultura noasta, nu face de multe ori dec\u00e2t sa mitizeze demistificarea. I-a raspuns, \u00eentr-un excelent studiu, profesorul Ioan Aurel Pop, dovedind \u2013 pentru cine vrea sa afle adevarul \u2013 ca istoria rom\u00e2nilor nu-i numai o suma de hagiografii si ca miturile nationale fac parte din ecuatia culturii. Ele sunt fermentii culturii. Orice cultura preia sau \u00eesi creeaza propriile mituri, arhetipuri, fantasme care trec de la o generatie la alta si capata \u00eenvelisuri si sensuri noi. De ce aceasta teama de mituri, de unde vine aceasta intoleranta fata de ele? Nu exista cultura mare fara mituri originale. Ma \u00eentrebati daca aceste revizuiri obstinate si fara noima estetica vor reusi sa anuleze modelul nostru cultural si sa falsifice, astfel, perspectiva noastra asupra trecutului. Se poate, de ce nu? Procesul de mancurtizare a dat roade sub bolsevism. Va amintiti de splendidul roman al lui Aitmatov care dezvolta aceasta tema. Nu cred, totusi, ca acest proces poate fi etern. Traim, totusi, \u00eentr-o democratie europeana, nu \u00eentr-o dictatura de tip tatarasc (ca sa-l parafrazez pe Petru Dumitriu).
\nSunt sigur ca va veni, dupa noi, o alta generatie de intelectuali mai putin resentimentari, mai putin complexati, ceva mai \u00eentelepti (eu as \u00eendrazni sa spun: si ceva mai inteligenti si mai morali) dec\u00e2t revizionistii de azi (cu spiritul plin de bubele trecutului) si vor pune lucrurile la loc \u00een istoria si \u00een cultura noastra. \u201eLa loc\u201c \u00eenseamna \u00een adevarata lor semnificatie si \u00een reala lor valoare… P\u00e2na atunci se pot \u00eent\u00e2mpla \u00eensa multe traume. Am scris despre ele \u00eentr-o carte ce va aparea \u00een cur\u00e2nd (Fragmente critice, VI: Ne revizuim, ne revizuim…) Polemizez cu cei care, sub pretextul ca lovesc \u00een hagiografii lui Eminescu, \u00eel minimalizeaza sau chiar \u00eel neaga pe Eminescu (\u201epoet defazat\u201c, \u201eprozator expirat\u201c, \u201efilosof politic nul\u201c) etc. Sau vad \u00een el un nationalist \u00e0 outrance, parintele legionarismului si, \u00een genere, parintele extremismului politic rom\u00e2nesc. E fals. Ca sa spun asa: nationalismul lui Eminescu nu-i \u201enationalist\u201c (\u00een sens politic), este expresia g\u00e2ndirii unui filosof romantic care, cu mijloace jurnalistice, apara drepturile natiunii sale (o natiune care avea, \u00een spatele ei, sa nu uitam, c\u00e2teva sute de ani de \u201eat\u00e2rnare\u201c, cum se spunea \u00een epoca, adica de supunere fata de puterile straine). Mai mult, rom\u00e2nii nu traiau, toti, la 1880, \u00eentre aceleasi granite. \u00cenca o data: cum poate un spirit at\u00e2t de complex si asa de ardent patriotic ca Eminescu sa nu-si puna aceste probleme? Toate acestea se cunosc, s-au discutat de mult, G. Calinescu le-a analizat, dupa opinia mea, corect. Numai dupa 1945, ideologii proletariatului au \u00eenceput sa mistifice filosofia politica a lui Eminescu (si s-o denunte!, suparati ca poetul n-a fost un \u201eprogresist\u201c si a avut reverii \u201ereactionare\u201c; a avut, adevarat, dar sa nu uitam ca este vorba de imaginarul unui poet!), iar ceilalti (cei care nu voiau sa minta) au \u00eencercat sa \u201eascunda\u201c nationalismul gazetarului Eminescu sub diverse formule edulcorate. Tema revine, azi, \u00een galop. Si, odata cu ea, revin fantasmele ce \u00eenconjoara mitul lui Eminescu.
\nPentru a \u00eencheia acest subiect delicat care aprinde periodic spiritul ideologilor nostri (de dreapta sau de st\u00e2nga), va \u00eentreb si ma \u00eentreb: ce-i nationalismul si c\u00e2nd devine el primejdios \u00eentr-o cultura si, \u00een genere, \u00een evolutia unei natiuni? \u00cemi vine \u00een minte definitia pe care o da Barr\u00e8s nationalismului: \u201enationalismul nu poate fi doar o expresie politica: este o disciplina, o metoda rationala care ne apropie de ceea ce este cu adevarat etern si care trebuie sa se dezvolte \u00een mod continuu \u00een tara noastra; pe scurt: nationalismul este un clasicism, se afla \u00een toate compartimentele continuitatii franceze\u201c… Daca acceptam aceasta idee, atunci putem analiza, mai bine, conceptia politica a lui Eminescu. Daca nu, vom continua sa punem \u00een seama lui \u00een chip absurd toate excesele, toate derapajele, toate ororile pe care, \u00een numele nationalismului, politica le-a promovat si le-a practicat \u00een secolul al XX-lea…<\/p>\n

A.M..: Vi se pare ca, \u00een fata valului globalizant, cultura rom\u00e2na este mai vulnerabila dec\u00e2t altele? <\/em>
\nE.S.:<\/strong> Este mai vulnerabila pentru ca ierarhiile noastre de valori n-au fost si nu sunt nici acum sigure. Nu remarcati faptul ca istoria se pravale mereu peste noi si ne strica toate jocurile, anuleaza toate ierarhiile, clasicismele si modernismele noastre? C\u00e2nd ziceam si noi ca, acum, gata, lucrurile s-au asezat si intram \u00een normalitate, apare o catastrofa care dar\u00e2ma, ca \u00een mitul lui Manole, zidurile m\u00e2nastirii noastre. La o prima vedere, am putea zice ca aceasta instabilitate tine spiritul critic treaz si-l pregateste astfel sa \u00eent\u00e2mpine seria noua de accidente ce-l asteapta… Nu-i asa, ne pierdem de multe ori timpul \u00een istorie repar\u00e2nd ce s-a stricat \u00eentr-o epoca anterioara. Traim, parca, \u00eentr-un etern adamism. Partea rea este ca, daca tot refacem mereu ierarhiile, nu mai avem timp sa cream capodoperele…
\nProcesul globalizarii (ineluctabil!) ne gaseste \u00een buna masura nepregatiti. Abia scapati de arcanele totalitarismului, intram fragilizati, complexati, banuitori, plini de idiosincrazii, \u00een v\u00e2rtejurile globalismului care, \u00een imaginatia scepticilor, se identifica \u00een chip primejdios cu uniformizarea, stergerea diferentelor, \u201edesnationalizarea\u201c culturilor. Nu sunt \u00een aceasta privinta un sceptic radical, sunt doar un spirit vigilent. Cum spun mereu: vreau sa fiu un rom\u00e2n european si, \u00een aceasta calitate, cer dreptul la diferenta, la \u201erestul\u201c meu, vorba lui Noica. De aceea nu-i iubesc nici pe \u201elocalistii\u201c enrag\u00e9s, nici pe \u201einternationalistii\u201c care se rusineaza cu traditiile lor spirituale si, nu se sfiesc sa scoata, de pilda, din manualele scolare pe Slavici, Goga, Sadoveanu, Rebreanu, Preda pentru ca au scris despre tarani. Pentru ca taranii n-ar mai fi la moda \u00een epoca internetului. Nu mai sunt, evident, ca fiinte sociale, dar ca indivizi existentiali ei pot fi, \u00een continuare, subiect pentru literatura ca oricare altul.<\/p>\n

A.M..: Va manifestati\u00a0 cumva \u00eempotriva curentului. A curentului dominant intern, vreau sa spun, nu a celui european. Proiectele dumneavoastra \u2013 indiferent de ipostaza despre care vorbim: de critic literar, de profesor universitar, de academician, de editor \u2013\u00a0 va confirma ca pe un spirit liber, dar responsabil \u2013\u00a0 preocupat de protejarea, de transmiterea si de perpetuarea valorilor culturale. Socotiti ca intelectualii nostri, dar mai ales cei publici, au si cultura libertatii? O au, mai precis, \u00een suficienta masura \u00eenc\u00e2t sa se ridice deasupra (sau \u00eempotriva derapajelor) puterii politice, nu sa se plieze la comenzile ei?<\/em>
\nE.S.:<\/strong> \u00centrebarea Dvs. cuprinde jumatate din raspuns (raspunsul corect, dupa mine). \u201eCultura libertatii\u201c? Dar de unde!… A aparut, dupa 1990, o noua impostura combinata cu o noua intoleranta. Intelectualii publici, cum le ziceti, sunt preocupati de interesele lor. Unii s-au bagat \u00een politica, altii \u00een afaceri. \u00cen politica n-au prea reusit. \u00cen afaceri, unii da, altii nu… Cei mai multi s-au \u00eenghesuit \u00een publicistica si, \u00een genere, \u00een industria mediatica. Aici toata lumea analizeaza, discuta, \u201efoarfeca\u201c pe sovaielnici, apolitici si, mai ales, foarfeca, demitizeaza, cum am spus, cultura… Vorbe, vorbe, vorbe… Nu vreau sa devin un moralist antipatic, dar vreau, totusi, sa le spun acestor oameni tineri si talentati care au azi \u00eentre 20 si 40 de ani ca vor avea m\u00e2ine cultura pe care o promoveaza azi. Asta \u00een masura \u00een care literatura este pentru ei un act esential al existentei lor, nu o trambulina pentru alte profesiuni (pentru politica, de pilda, cea mai atractiva, remarc, dintre profesiunile la moda). Cine respecta \u00een literatura prea mult \u201ecorectitudinea politica\u201c risca sa fie \u00eenghitita de ea.
\n
\nA.M..: La 140 de ani de la \u00eenfiintare, i-ati urat\u00a0 Academiei Rom\u00e2ne \u2013 erati pe atunci presedintele ei \u2013 \u201esa stea demna, sa apere valorile spirituale, sa adune \u00een jurul ei toate generatiile de \u00eenvatati, sa aiba autoritate si sa fie respectata de oamenii politici\u201c.\u00a0 \u00cen ciuda urarilor dumneavoastra, Academia Rom\u00e2na a fost nu o data admonestata public \u2013 din varii motive -, devenind \u00eencetul cu \u00eencetul tinta unor atacuri de presa. Ca institutie apolitica \u2013\u00a0 spuneau unele voci -, avea legaturi nepermis de str\u00e2nse cu puterea. A fost corecta aceasta perceptie? Credeti ca avea sau are cineva interesul sa submineze autoritatea acestei institutii? Si daca da, de ce ? <\/em>
\nE.S.:<\/strong> Academia a fost totdeauna obiect de nemultumire \u00een societatea rom\u00e2neasca. \u00cen afara ei si chiar \u00een interiorul ei. Aici fiecare reprezinta un univers ireductibil. Ceea ce \u2013 \u00een limbaj mai simplu \u2013 \u00eenseamna o suma de subiectivitati explozive. Heliade Radulescu, \u00eent\u00e2iul presedinte al Societatii Literare, a demisionat pentru ca s-a simtit jignit de o fraza pronuntata \u00een Parlament de Kogalniceanu, membru si el, al societatii citate mai sus. Asemenea reactii sunt inevitabile si, de regula, nu ameninta stabilitatea Academiei. Totdeauna vor fi orgolii inflamate si ambitii care nu se resemneaza. Istoria Academiei este plina de asemenea incidente. Iorga s-a opus ani \u00een sir ca Rebreanu sa fie primit \u00een Academia Rom\u00e2na. Lovinescu n-a putut trece de adversarii sai din Academie care nu-i iertau libertatea lui de opinie. Erau cam toti \u201eumanistii\u201c \u00eempotriva lui. Chiar si G. Calinescu spune \u00eentr-o scrisoare adresata lui Al. Rosetti ca, acolo unde patrunde Lovinescu, patrunde intriga si necinstea si ca primirea lui \u00een Academia Rom\u00e2na ar fi o mare imprudenta. Sa te crucesti, nu altceva, citind asemenea propozitii venite de la un mare critic si viz\u00e2nd alt mare critic. Sa nu cazi \u00een fandacsie \u00een privinta modului \u00een care se stimeaza intelectualii rom\u00e2ni? Cazi si te ridici…
\nC\u00e2t despre atacurile de presa, ce sa zic? Zic ca intra \u00een ecuatia existentei noastre publice. Treceti, calatori, nu insistati…<\/p>\n

A.M..: Vi s-au facut si dumneavoastra o multime de reprosuri \u2013\u00a0 culmin\u00e2nd anul trecut cu o convocare la DNA -,\u00a0 ati st\u00e2rnit tot felul de antipatii si animozitati, cele mai multe \u00een r\u00e2ndul confratilor \u2013 literati\u00a0 sau universitari. Ele s-au extins, din pacate, asupra multor \u00eentreprinderi ale dumneavoastra: de n-ar fi sa amintesc dec\u00e2t modernizarea Bibliotecii\u00a0 Academiei, crearea Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, editarea facsimilata (\u00een 23 de volume) a manuscriselor eminesciene, reeditarea clasicilor \u2013 colectia (cu deja 112 volume) de \u201eOpere fundamentale\u201c \u2013, DGLR-ul, Premiile de excelenta \u00een domeniul stiintei si artei\u00a0 etc, etc.\u00a0 \u00centreprinderi la care altii nici n-au visat. De ce va bucurati, totusi, aproape constant, de o atentie… negativa?\u00a0 Si cum \u00eentelegeti sa o combateti sau sa va protejati de ea? <\/em><\/strong>
\nE.S.: <\/strong>Ma bucur, ziceti, de o \u201eatentie negativa\u201c. E un eufemism. Ma bucur de ceva mai mult: de o contestare aproape constanta. Nu sunt deloc bucuros de aceasta performanta, dar n-am \u00eencotro. N-am cum s-o combat (dec\u00e2t foarte rar si fara mari rezultate), n-am nici cum sa ma protejez. Ar \u00eensemna sa nu mai fac nimic si sa ma retrag \u00een pustiu. Pustiul ar fi, \u00een lumea de azi, sa plec \u00een strainatate si sa \u00eencep si eu sa vorbesc, de acolo, despre neantul valah. N-o pot face din diverse motive. Am ales \u00een 1973 c\u00e2nd, dupa stagiul meu parizian, am decis sa ma \u00eentorc \u00een tara. Cred si azi ca am facut bine. Am reusit, \u00een fond, sa-mi scriu cartile pe care doream sa le scriu. Sper ca gratia divina sa ma ajute si de aici \u00eenainte.
\nDe ce sunt suparati unii confrati pe mine? \u00cencerc sa-i \u00eenteleg. Nu reusesc totdeauna. Tineti seama ca sunt critic literar si, dupa cum stiti, criticul nu-i deloc un om simpatic \u00een lumea literara. Chestiunea cu denuntul la D.N.A., dupa publicarea manuscriselor lui Eminescu, a pus capac la toate. Daca \u00eenteleg bine, denuntul (bazat pe articolele D-nei Ioana Bot din \u201eDilema veche\u201c), \u00eesi urmeaza cursul. Astept sa fiu chemat la politie si sa dau declaratiile necesare. Va dati seama ca istoria ma favorizeaza, \u00eemi pregateste o aura de victima (rom\u00e2nii sunt sensibili la aceasta calitate)?! \u2013 Istoricii de m\u00e2ine ai literaturii vor avea ce scrie. Ma consolez cu acest g\u00e2nd…
\nUneori \u00eemi vin surprize din trecut. Tocmai c\u00e2nd raspund la \u00eentrebarile Dvs. (e duminica seara, 7 februarie 2010), ma suna o ziarista de la \u201eEvenimentul zilei\u201c pentru a ma \u00eentreba ce cred despre caracterizarea pe care mi-o face regretatul Adrian Marino \u00eentr-o carte aparuta recent la Polirom. Si-mi citeste frazele care, cu adevarat, nu sunt deloc flatante pentru mine. Eseistul de la Cluj, suparat pe toata lumea, ma face carierist si nu ezita sa-mi reproseze faptul ca sunt un intelectual de prima generatie… Ce ziceti de acest portret?, insista jurnalista care vrea sa publice \u00eensemnarile acide ale lui Adrian Marino?… Nu stiu ce-a retinut din ce am spus eu, dar, \u00een esenta, am spus urmatoarele: este adevarat ca m-am nascut, nu \u00eentr-o biblioteca, ci \u00een casa unei familii de mosneni din Judetul Prahova. Nu ne alegem parintii si, la drept vorbind, eu, personal, sunt fericit ca am avut parintii pe care i-am avut si copilaria pe care am avut-o. Cum am scris altadata: modelul meu moral a fost si ram\u00e2ne tatal meu. Ma mir ca un om inteligent ca Adrian Marino facea caz \u00een singuratatile si amaraciunile lui de asemenea elemente biografice atunci c\u00e2nd \u00eei judeca pe contemporanii sai. Stia si el, banuiesc, ca important este nu unde ne nastem (si cu ce ascendenta) \u2013 important (esential) este ce facem cu viata noastra si cu darurile pe care Dumnezeu ni le da. Putea avea un exemplu la \u00eendem\u00e2na: G. Calinescu, profesorul si, p\u00e2na la un punct, modelul sau intelectual. G. Calinescu nu are o origine aristocratica si nu s-a nascut \u00eentr-un castel: este fiul unei taranci analfabete din Oltenia, venita la Bucuresti, ca servitoare. Cum de copilul ei a ajuns ceea ce a ajuns \u00een cultura rom\u00e2na?, adica cel mai important critic rom\u00e2n si, totodata, un intelectual de mare clasa, un veritabil aristocrat al spiritului? Ca sa \u00eenchei aceasta discutie fara rost (o discutie care se duce numai \u00een culturile provinciale si \u00eentr-o lume plina \u00eenca, la \u00eenceputul secolului XXI, de mentalitati rasaritene) i-as spune lui Adrian Marino, daca ar mai trai, ca stiu pe cineva care s-a nascut \u00eentr-o iesle si care tine lumea de 2000 de ani.
\nRevin la \u201ecarierismul\u201c meu. Mai \u00eent\u00e2i, nu ma pot supara pe Adrian Marino, un intelectual eminent al generatiei sale, bagat de t\u00e2nar \u00een puscarie, umilit, hartuit, apoi deportat \u00een Baragan… N-am trecut, din fericire, prin ceea ce a trecut el. I s-a furat, pur si simplu, tineretea, ca si lui Ion Caraion. De aceea \u00eei iert, dinainte, orice ar fi spus despre mine. \u201eCarierist\u201c?… Daca a putea scrie despre literatura si a fi, p\u00e2na la 58 de ani, conferentiar universitar reprezinta dovezi de carierism odios, atunci, da, accept aceasta forma de imoralitate. Alte demnitati n-am avut p\u00e2na \u00een decembrie 1989… C\u00e2nd am fost ales, \u00een 1998, presedinte al Academiei Rom\u00e2ne, l-am invitat (o data prin dl Gabriel Tepelea si alta data personal) sa accepte propunerea mea de a fi membru al \u00eenaltei institutii. Mi-a raspuns ca ar fi fost bine ca aceasta propunere sa fi venit atunci c\u00e2nd el avea 50 de ani. Regret ca am ratat aceasta ocazie: c\u00e2nd Adrian Marino avea 50 de ani, eu eram un t\u00e2nar critic literar somer si grija mea cea mai mare nu era Academia Rom\u00e2na. Aveam alte prioritati. \u00cenca o data: pentru ca a trecut prin ceea ce a trecut (o lunga, nemeritata tragedie), \u00eei dau dreptate lui Adrian Marino chiar si atunci c\u00e2nd, \u00een mod evident, nu are dreptate.
\n
\nA.M..: V-a deturnat vreodata cineva, ceva de la planurile dumneavoastra?<\/em>
\nE.S.: <\/strong> Nu cred sau, mai bine zis, nu-mi amintesc. M-a \u201edeturnat\u201c uneori istoria si, mai ales, \u201em-am deturnat\u201c eu \u00eensumi din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd. Ce vreti? Sunt si eu un bun rom\u00e2n. Am, vreau sa spun, si eu momentele mele de accedia, sufar si eu de raul de existenta si de raul de literatura si, atunci, parasesc toate proiectele literare… Din pacate, nu mai stiu sa fac altceva, iar inertia spiritului ma demoralizeaza. Politica ma oripileaza, televiziunea ma exaspereaza etc… Mai grav: cei mai multi dintre prietenii mei au disparut ori s-au retras din viata intelectuala. Asa ca, spasit, ma \u00eentorc la carti si la proiectele mele… Sau, ca acum, raspund la interviuri \u00een care \u00eencerc sa justific inapetentele mele existentiale si, scuzati de vorba \u00eenalta, anxietatile mele\u00a0 metafizice…
\nNu, doamna Angela\u00a0 Martin, nu sunt ce par a fi (un mecanism bine reglat), sunt un sentimental si un anxios care aspira la starea de contemplatie, reusind foarte rar s-o ajunga. G. Calinescu, pe care n-am \u00eencetat sa-l admir, scrie undeva ca aspira (sau chiar este) \u201eun ataraxic petulant\u201c… Pastr\u00e2nd propozitiile si scuz\u00e2nd vanitoasa mea modestie, as zice ca sunt si, probabil reusesc sa fiu, un spirit stabilizator care \u00eesi pune anxietatile la treaba. Asadar: un anxios solar\u00a0 fixat \u00een ariergarda avangardei.
\n
\nA.M..: Evenimentele pe care le produceti, anumite gesturi culturale, respectul pe care \u00eel manifestati fata de valori omagiind memoria scriitorilor rom\u00e2ni si \u00eengrijindu-le opera, arata ca sunteti nu doar un spirit ceremonios, ci si unul generos.
\nLa sf\u00e2rsitul anului trecut, s-a sarbatorit la initiativa dumneavoastra, \u00een Aula Academiei Rom\u00e2ne si la Muzeul Literaturii Rom\u00e2ne, \u201eCentenarul Eugen Ionescu\u201c. Ocazie cu care ati publicat, de altfel, \u00eentr-o noua editie, volumul \u201eT\u00e2narul Eugen Ionescu\u201c. Aduc \u00een discutie acest eveniment, si nu altele, tocmai pentru ca el a trecut aproape neobservat. Nu au fost prezenti la el nici ministrul Culturii, nici alti oficiali culturali sau diplomati rom\u00e2ni si nici prea multi confrati \u2013 asa cum s-ar fi cuvenit la omagierea unui mare scriitor rom\u00e2n, francez si european. Nu s-a ambitionat nimeni sa instituie o axa Bucuresti-Paris. Cum comentati aceasta… sa-i spun, omisiune?<\/em><\/strong>
\nE.S.: <\/strong> Daca prin \u201eceremonios\u201c \u00eentelegeti respectul si simpatia fata de valori, accept formula. Asa este, am stima fata de scriitorul care a scris o carte buna. Nu ma reped sa-i caut defectele, \u00eencerc, \u00eent\u00e2i, sa descopar calitatea sluit dominanta. Ma pot, desigur, \u00eensela, dar nu prea mult si nici de prea multe ori \u00een 50 de ani de critica literara (iata, se \u00eemplineste \u00een acest an o jumatate de secol de c\u00e2nd fac critica literara, o viata de om). Nu pot spune ca a fost (este) lungul mars al unui alergator singuratic, pentru ca \u00een acest maraton n-am fost singur. Spun mereu ca, \u00eentr-o literatura, nu trebuie sa fii \u201ecel mai bun, daca n-ai fi singurul\u201c (vorba lui Mateiu Caragiale!), ci \u2013 sa fii bun sau chiar foarte bun \u00een confruntare cu altii… Aduceti vorba despre Eugen Ionescu si centenarul sau, sarbatorit la Academia Rom\u00e2na. N-a fost de fata ministrul Culturii si n-au venit nici alte autoritati. Si ce daca? Promitem sa nu ne sinucidem… Cine era acum trei luni ministrul Culturii? Ca am uitat deja…<\/p>\n

A.M..: Va satisface presa culturala? Dar topurile literare organizate periodic de publicatiile noastre literare? Trec\u00e2nd, desigur, peste idiosincraziile sau popularitatea momentana a initiatorilor. Sunt ele necesare? Sunt fiabile? C\u00e2t de important este rolul lor \u00een stabilirea sau restabilirea ierarhiilor? <\/em>
\nE.S.: <\/strong> Cu presa literara postcomunista este o lunga istorie. Nu avem timp s-o reconstituim. Spre s-o faca \u00een chip obiectiv Daniel Cristea-Enache si colectivul pe care \u00eel coordoneaza \u00een cadrul unui proiect initiat de Institutul \u201eG. Calinescu\u201c. C\u00e2t despre topurile literare (culturale) gen \u201eCei zece rom\u00e2ni eminenti\u201c sau \u201eCei zece magnifici\u201c, ce sa zic?, sunt total aberante. La noi si \u00een alte parti. Sa pui strada sa voteze ordinea poetilor?!… Va puteti imagina ce poate sa iasa. Sau chiar ati vazut. Am citit \u00eentr-o carte recenta a lui Milan Kundera despre ancheta facuta de un ziar parizian privitor la cele zece sau douazeci de mari personalitati ale secolului al XX-lea. Citind-o, te ia groaza. Printre numele votate de marele public nu se afla nici un scriitor, niciun compozitor… Au fost alesi, \u00een schimb, creatorii de moda si producatorii celebri de parfumuri…
\nVorbiti de Eug\u00e8ne Ionesco si de o axa Bucuresti-Paris. Ea exista de 200 de ani \u00een cultura rom\u00e2na. Nu-i singura. Nu va spun o noutate, dar, uneori, unele adevaruri trebuie repetate: spatiul rom\u00e2nesc este un loc de \u00eent\u00e2lnire a culturilor din aceasta parte de lume. Formula \u201ecultura rom\u00e2na este o punte \u00eentre Orient si Occident\u201c folosita de mult timp si de catre multi istorici ai spiritualitatii (Eliade este, desigur, cel mai documentat) este elocventa, dar \u2013 dupa mine \u2013 nu suficienta. Puntea este ea \u00eensasi un loc \u00een care mai multe culturi fuzioneaza si rodesc… Va dau exemplul Bucovinei (nordul rom\u00e2nesc sau, cum \u00eei zice G. Calinescu, \u201egoticul rom\u00e2nesc\u201c care s-a exprimat, liric, printr-un expresionism original cu puncte de referinta \u00een literatura germana) sau Oltenia \u2013 unde se \u00eent\u00e2lnesc culturile dunarene. Ce-i interesant ca aici se afla doua dintre matricele stilistice (cum le zicea E. Lovinescu) ale culturii rom\u00e2ne… Influenta franceza a fost \u00een Principate esentiala si ram\u00e2ne, dupa mine, axa principala a relatiilor noastre culturale cu lumea din afara, chiar daca Junimea a contrabalansat-o serios prin Maiorescu si Eminescu care au recomandat si urmat modelul german. Din fericire, as adauga. Cunoasteti teoria lui Blaga despre cele doua tipuri de modele care actioneaza \u00een cultura (modele imitative si modele, sa le spune, stimulative). O teorie, dupa mine, discutabila. \u00cen realitate a imita\u00a0 este a stimula, a provoca spiritul sa faca ceva \u00een maniera (\u00een stilul), dar nu cu acelasi continut si nici \u00een aceeasi forma, cel putin \u00een cultura. Intervine \u2013 c\u00e2nd e vorba de literatura \u2013 limba care transforma de la un anumit grad de expresivitate modelul imitativ \u00eentr-un model stimulativ. Dau mereu, c\u00e2nd vine vorba de teoria formelor fara fond, exemplul poeziei lui Bacovia, orientata \u2013 stie toata lumea \u2013 dupa modelul francez (post baudelairian). Ce ram\u00e2ne \u00een poemele din Plumb si Sc\u00e2nteii galbene din modelul Rollinat si din alti poeti francezi ai macabrului? O tema, o viziune a ur\u00e2tului existential si a destramarii materiei. At\u00e2t. Temele circula peste tot (unele din antichitatea greaca p\u00e2na azi), diferenta \u2013 adica originalitatea si performanta lirica \u2013 o da limbajul poetic)… Amintesc toate acestea pentru ca, azi, engleza a devenit \u00een comert, turism si politica lingua franca. Din aceasta pricina trebuie sa ne lepadam de modelul francez? Modelul francez este \u00eenca rodnic \u00een cultura. Ideile trec, \u00een continuare, prin Paris si nu mai pleaca asa cum au venit. Axa de care vorbiti actioneaza \u00eenca \u00een profunzimile spiritului rom\u00e2nesc…<\/p>\n

A.M..: Cum apreciati noua generatie de scriitori?<\/em>
\nE.S.: <\/strong> O cunosc, din pacate, prea putin. Mai mult pe critici si pe poeti (o parte dintre ei, totusi), rar si inesential pe prozatorii acestei generatii. Fac \u00eensa efortul sa-i citesc. Este greu sa gasesc cartile lor aparute \u00een tiraje confidentiale si la edituri si mai confidentiale. Am pregatit, cu c\u00e2tiva ani \u00een urma, un numar special din Caiete Critice cu poetii\u00a0 douamiisti … Sper sa fac, \u00een viitorul apropiat, un numar cu prozatorii acestei generatii care si-a trimis, la \u00eenaintare, criticii literari. Nu-i rau, dar nu-i suficient. N-au aparut \u00eenca, vreau sa spun, solistii acestei generatii.<\/p>\n

A.M..: Va multumeste lectura pe care au dat-o operei dumneavoastra criticii nostri \u00een lucrarile lor \u2013 mai vechi si mai noi?\u00a0 Ca sa va parafrazez: s-au cautat pe sine coment\u00e2ndu-va pe dumneavoastra ?<\/em>
\nE.S.: <\/strong> As prefera sa nu raspund la \u00eentrebare. Sigur este ca nu sunt un rasfatat al comentatorilor literari. Colaboratorii mei ma evita din motive tactice, ceilalti c\u00e2nd nu ma contesta, ma ignora cu abnegatie. Sunt unii care ma urasc cu sinceritate mai ales pentru aventura mea academica. Nu-mi place, dar, vorba cunoscuta \u00een morala colectiva rom\u00e2neasca, asta-i situatia… Nu le putem avea pe toate \u00een viata. \u00cen critica literara este ca \u00een sport: \u00eenvingi \u2013 e bine, pierzi \u2013 mergi mai departe.<\/p>\n

A.M..: La ce lucrati \u00een prezent? Ce planuiti pentru viitor?<\/em>
\nE.S.:<\/strong> Azi (9 februarie 2010), c\u00e2nd pun punct \u00eentrebarilor Dvs. mi-a aparut o carte pe care am anuntat-o mai \u00eenainte (Fragmente critice VI. Ne revizuim, ne revizuim). E vorba de un Jurnal public, cum \u00eei zic, mai iritat, mai polemic dec\u00e2t altele. Un jurnal critic confesiv si polemic. Asa a iesit, nici eu nu stiu cum. Spiritul meu cumpanit (de care sunt mereu suspectat) da semne de neliniste. Era nelinistit de mult, dar se vede mai bine, probabil, acum, sub presiunea anxietatilor \u00een care istoria ne-a instalat. Istoria sau nebunia din noi?…
\nCu aceasta stare de spirit, ma \u00eendrept \u00eencet, \u00eencet spre o \u201eistorie a literaturii rom\u00e2ne contemporane\u201c care sa reia si sa duca mai departe cele patru tomuri din Scriitori rom\u00e2ni de azi (circa 2400 pagini)\u00a0 scrise si publicate \u00eenainte de 1989. Cum vedeti, am la ce medita si nu mizez pe somajul tehnic…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

EUGEN SIMION IN DIALOG CU ANGELA MARTIN   E aproape imposibil ca un filolog sau un umanist de la noi, angajat\u00a0 \u00een Cultura sau Educatie, sa nu se fi \u00eent\u00e2lnit \u2013 poate din chiar perioada formarii sale: ca student sau doctorand, ca t\u00e2nar cercetator, ca scriitor ori fie si numai ca simplu cititor \u2013 cu\u00a0… Cite\u0219te mai mult »\u00cen critica literara este ca \u00een sport: \u00eenvingi \u2013 e bine, pierzi \u2013 mergi mai departe<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[1141],"class_list":["post-1503","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-eugen-simion"],"views":4994,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1503","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=1503"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/1503\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=1503"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=1503"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=1503"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}