P\u00e2na sa ajunga \u201e\u00eentr-o elegie cu obloanele trase\u201c, cum suna titlul cartii sale celei mai recente (2011), Ion Cocora s-a aflat mereu \u00eentr-o stare de expansiune a imaginatiei,\u00a0 sub un\u00a0 regim fantasmatic, himeric al scrisului, foarte putin atras de datul imediat al trairii si caut\u00e2nd, dimpotriva, multiple medieri metaforico-simbolice ale expresiei. C\u00e2nd \u00eei recenzam debutul din 1969 cu \u201ePalimpsest\u201c, scriam deja
\nca \u201elirismul\u00a0 lui Ion Cocora se realizeaza deplin \u00een acele poezii \u00een care fondul esential elegiac se transmite prin
\nintermediul unui stil \u201eartist\u201c, \u00een racursiuri elegante de imagini rare, \u00een propozitii somptuoase de ceremonial rafinat, calculat \u00een toate articulatiile sale\u201c.<\/p>\n
Recitirea acelor versuri nu schimba prima impresie, ba o chiar \u00eentareste, caci si \u00een cartile urmatoare, adica \u00een \u201eDezlegare de chaos\u201c (1973), \u201eSuveranitate launtrica\u201c (1975), \u201eInventatorul de numere\u201c (1976), linia mare a poeziei ram\u00e2nea aceeasi, caracterul de \u201eoficiere\u201c al discursului continua sa fie retinut \u00een mai toate comentariile critice. Nu era de mirare, fiindca poetul ucenicise la scoala \u201eStelei\u201c clujene, la care colabora frecvent (alaturi de Gheorghe Grigurcu, Florenta Albu, Romulus Guga), iar exemplul rostirii ritualice si solemne\u00a0 a lui A.E. Baconsky se afla prin apropiere. Epurari de natura tipic (neo)modernista ale concretului real, transcrieri caligrafice de stari si de contururi pentru altii palpabile, filtrate ecouri livresti conturau fizionomia unui subiect disponibil pentru reverii si extaze neoromantice, senzatia frusta ced\u00e2nd locul bucuriei formelor vaporoase, dar mai cur\u00e2nd unor sedimentari de stari launtrice, \u00eentre memorie si fantazare: \u201eMarea sporeste ranile \u00een memorie \/ scutul se bucura atins de v\u00e2rful sagetii \/ inima mea e o expeditie \u00eentr-o ordine data \/ palid jublieu de corn peregrin \/…\/ goarne se aud la marginea publica a sufletului \/ luna \u00eembatr\u00e2neste printre pariuri \/\/ ma \u00eentorc strain catre sf\u00e2nta mea nastere\u201c.
\nAcea \u201emargine publica a sufletului\u201c ram\u00e2nea mereu \u00een penumbre visatoare, refuz\u00e2ndu-se etalarii \u00een lumina confesiunii directe. \u201e\u00centunecate drumuri ale solitarului\u201c (un pic trakliene), exaltari usor emfatice trimit\u00e2nd uneori spre Saint-John Perse (\u201eMa cobor spre ob\u00e2rsia v\u00e2nturilor spre a ma obisnui cu devastarile. Nebunia ierbii descopera \u00een lacrimi auzul pribeagului. Iarasi e \u00een firea zilei sa demaste trofeele\u201c), c\u00e2te o \u201eofranda reverie\u201c (sintagma foarte potrivita pentru acest mod a scrie), \u201eturnuri lunare care cresc \u00een cuvintele somnambulilor\u201c, \u201esf\u00e2nta cenusa lunara\u201c, \u201esf\u00e2nta iluminare\u201c, \u201epasarea (care) de mult nu mai e dec\u00e2t spirit\u201c,\u00a0 \u201emirese (ce) dorm \u00een iarba slavita de imnuri\u201c \u2013 faceau parte din acest depozit al unui univers imaginar \u00een curs de constituire, \u00een care formularile inspirate, nu putine, coexistau cu destule clisee \u201epuriste\u201c. Oricum, se cauta atunci \u201einefabilul\u201c si decantarea materiei \u00een stari eterice, iar un vers final spunea mai totul despre acest lirism care-si refuza din principiu alimentarea la sursa vitala frusta: \u201eSa vina cu credinta cei pregatiti sa vorbeasca altfel dec\u00e2t lumina laptelui din care se hraneste primul nascut\u201c. \u201eOchii vostri sa inventeze o fiinta mai pura\u201c cerea un vers peste c\u00e2tiva ani, pe o pagina apropiata de strofa aceasta, \u00een care notatia unor elemente de decor natural se voia, si ea, transfigurata: \u201esmocuri de frunze \/ se \u00eenvapaiaza pe crengi \/ asteapta sa le devore \/ un suflet ideal\u201c… Sau: \u201eDin cuvintele si insomniile poetului creste o floare imaculata\u201c… Ca \u201espirit mostenitor al visului\u201c se prezenta subiectul liric si ceva mai t\u00e2rziu, conventiile de decor mai functionau, cu pauni, flaute, \u201efantasme de harfe\u201c, nimfe, c\u00e2te-un centaur; \u201efemeia ideala\u201c\u00a0 avea \u201eorigine de lira\u201c, un soi de optimism estetic era la ordinea zilei \u2013 \u201eAm avut \u00eentotdeauna credinta \u00een mareata veghe a tortei…, \u00een azuria\u00a0 lumina a numerelor\u201c \u2013 suna un vers din volumul intitulat semnificativ \u201eInventatorul de numere\u201c, un ciclu altminteri unitar si \u00eenchegat. C\u00e2te-un poem de expresiva grupare a metaforelor \u00een vecinatatea concretelor ilustra bine acest tip de discurs cumva mozaical-imagistic, aproxim\u00e2nd mai degraba stari, o atmosfera difuza dec\u00e2t acte si trame anecdotice, comunic\u00e2nd printr-un sistem de relee ale sugestiei repede instalat de o imaginatie inventiva: \u201eExista ochi de elefanti si ochi de pisici fosforescente \/ exista seara rosie de dinaintea casei fierarului \/ exista lacrimile ce p\u00e2lp\u00e2ie ca trestiile pe lacuri \/ exista o memorie mai rabdatoare dec\u00e2t un c\u00e2ine credincios \/ exista \u00een flacara o umbra \/ \u00eentruc\u00e2tva catarg \u00eentruc\u00e2tva calaret \/ exista si ploaia care cade \/ aurita peste suveranele meleaguri ale matematicii\u201c.
\n\u00cen \u201eDezlegare de chaos\u201c mai ram\u00e2n, totusi, \u00een competitie, usor vlaguite \u00een caligrafiile lor, \u201elira de aur scufundata \u00een paragini lunare\u201c, \u201etronul de marmura\u201c al poetului si \u201epajistile \u00eemparatiei lui\u201c, caci poetul se mai afla \u00eenca \u00een cautarea unui fel de \u201esectiune de aur\u201c lirica, invit\u00e2ndu-l o data chiar pe magistrul Pitagora sa-i mustre pe \u201efalsii discipoli\u201c care \u201edezerteaza din numere si chiui(esc) \u00een vazduhul rece al verii\u201c, cu \u201evoci senzuale\u201c, uit\u00e2nd de \u201enoaptea din \u00eenalt\u201c \u00een care \u201evulturul coboara sa-i prinda o decoratie pe piept\u201c c\u00e2ntaretului \u2013 \u00eemparat ori numai \u201eflasnetar\u201c…
\nUn titlu ca \u201ePlante de dincolo\u201c nu arata ca ar fi aparut desprinderea decisa de regimul poetic al fantazarii si decantarilor simbolice. Poezia ram\u00e2ne si ea o asemenea planta, crescuta \u00een continuare pe solul ca si exclusiv al imaginatiei. \u00cen cutare text, \u201efoarte departe a ramas si ploaia ce astepta sa fie pictata\u201c \u201edealul \u00eenzapezit din fata ferestrei\u201c pare fals ca o \u201eimaginatie\u201c, \u201eharta lumii\u201c e \u00eenlocuita cu un c\u00e2mp \u00eenchipuit plin de maci obsedanti; poetul se vrea \u201ecomplice p\u00e2na la capat… acelei stiinte a visului\u201c. Partea cu adevarat rezistenta a cartii este amplul ciclu \u201eOda Caligrafului sau fictiunile artistului la maturitate\u201c, suita de variatiuni, bine articulate, pe tema raportului dintre scris si trait, dintre natural si scriptural, cu o dictiune ceremonioasa, dar fara emfaza. \u00cen obisnuita pozitie \u00eenalta, pe v\u00e2rf de \u201ecolina\u201c inspirata, \u201emelancolia dictionarelor te ajunge pretutindeni ca un abur\u201c, iar \u201eprintre invitatii\u201c sla o \u201e\u00eent\u00e2mplare mondena\u201ct e propus si \u201eAndr\u00e9 Breton\u201c, poate nu fara temei, data fiind fluenta aproape de un soi de dicteu automat, supravegheat \u00eensa, a discursului bogat \u00een imagini insolite. Dimensiunea livresca a scrisului lui Ion Cocora e de \u00eent\u00e2mpinat acum cu satisfactie, caci au disparut cliseele poetizante mai vechi, \u00een profitul asociatiilor ce \u00eenvecineaza inspirat senzatia elementara \u2013 filtrata, \u00eensa, \u00een distilerii de traditie manierista \u2013 cu litera poemului.
\nPeste aproape doua decenii, c\u00e2nd revine \u00een c\u00e2mpul poeziei, Ion Cocora constata \u2013 cum zice titlul volumului din 1983 \u2013 ca \u201ear mai fi de trait\u201c, si e o revelatie importanta, revigoranta pentru scrisul sau. Spatiul fantazarii, al imaginatiei si reveriei purificatoare se confrunta acum cu ceea ce lipsise aproape cu totul din versurile mai vechi, adica cu datele unei biografii ceva mai concrete si mai ancorate \u00een cotidian. Concurenta e \u00eenca mare, si nu o data visatorul purist de altadata revine \u00een forta, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t un loc important \u00eencepe (de fapt continua) sa fie detinut de \u00eensusi procesul scriptural, de miscarea constructiva a discursului poetic \u00eensusi. Se \u00eenmultesc, oricum, referintele la actul compunerii textului, ceea ce mai am\u00e2na cumva contactele nemediate cu \u201econcretul\u201c ambiental sau cu marturisirea directa a \u201etrairilor\u201c, deviind atentia spre ecuatia dintre verbal si \u201ereal\u201c. Ceea ce s-a c\u00e2stigat cu siguranta este o anume modestie a rostitorului, cu consecinte \u00een benefica atenuare a \u201eretoricii\u201c: \u201eumil printre vechi si faimoase retorici \/ printre sur\u00e2suri printre preziceri printre reverente \/ printre trompete printre busturi printre ceasornice \/ \u00eeti masori viata ca pe un c\u00e2mp de rapita \/…\/ stai cu sufletul la gura si astepti sa scrii un vers\u201c. Ca aceasta competitie nu e simpla, o dovedeste frecventa substituirilor de acte existentiale concrete cu proiectii ale imaginatiei; verbul \u201ea imagina\u201c revine adesea, numit ca atare: \u201eimagineaza-ti un text sa te scufunzi \u00een el ca \u00een fosnetul marii \/ ori \u00een somnul ce te gasea \u00een racoarea parului \u00een dezordine al balerinei\u201c, \u201eversul citabil intra pe usa din fata\u201c, iar \u201edinaintea marii\u201c\u00a0 contempla de fapt \u201epielea cuvintelor \u00een cenusa focului de corali \/ are revelatia parabolei \u00eentr-un cr\u00e2ng \/ matasos de propozitii\u201c, ba chiar \u201einventeaza o retorica \/ asterne patul iubitei si pune \u00eentreg harul de a-i descrie lobul urechii\u201c… Recunoscuse, de altfel, pe pagina precedenta, ca \u201epoetul nu se va dezice niciodata de chiriasa serafica \/ din s\u00e2ngele sau\u201c, care ram\u00e2ne, desigur, poezia…
\nNaravul din fire n-are lecuire, s-ar zice, si poetul nostru se lupta cam degeaba cu el. Ies versuri de multe ori foarte frumoase, pe care trebuie sa le recunoastem ca tin\u00e2nd, ele mai ales, de firea profunda a autorului, care nu se poate, \u00een fond, apropia de realul, prea \u201easpru la \u00eembratisat\u201c, ca sa vorbim ca Rimbaud, ci \u00eel aproximeaza doar de departe ori arunca spre el punti suprapuse ale \u00eenchipuirii. Un ceremonios proces de \u201etextualizare\u201c sui generis a tot si a toate are loc, sugerat \u00een metafore pretioase si \u00een stiuta stare de reverie: \u201ememoria textului pastreaza \u00een ad\u00e2ncul ochiului ei \/ un chip de femeie privit cum se-nstraineaza-n oglinda \/ un fular galben ca un tapet de cuvinte \u00een antologia de sindrofii \/ subtile ale toamnei \/ iar v\u00e2ntul serii plin de gravuri si de aparitii ale unui vis \/ ce-si devora propria realitate \/ \u00eei rasfata silabele si imnurile \/ sa creasca \u00een voie \u00eemprejur zidul inform al melancoliei \/ pe care tremura palida imaginea poetului\u201c. Chiar si at\u00e2t de mult evocata femeie iubita sufera acest proces de derealizare, de suav purgatoriu al imaginatiei: \u201ea vorbi despre tine \u00eenseamna sa-ti imaginezi \/ ceea ce nu se poate spune cu exactitate ca este\u201c, \u201eimaginea ta suprarealista va fi un\u00a0 protest \u00eempotriva precaritatii vietii \/ descrierea unui tub de oxigen ce obliga plam\u00e2nul muribundului \/ sa nu uite ca au fost c\u00e2ndva pasari\u201c. Interesanta, chiar aceasta ultima sintagma a versului: evenimentul existential concret trimite mereu, ca si obligatoriu, la (i)realitati creditabile doar la nivel simbolic! Asa st\u00e2nd lucrurile, poetul are doar pe jumatate dreptate sa spuna: \u201escriu poemul \/ ca pe un ritual al dezhumarii \/ nu mai pun niciun pret \/ pe versurile pline de fast\u201c. Fastul s-a mai simplificat, ce-i drept, fervoarea estetizanta s-a mai domolit, \u00eensa caligrafia poemului e departe de fi deteriorata; ceva mai apropiate de carnea si s\u00e2ngele trupului, inscriptionarile poetice ram\u00e2n mai cur\u00e2nd tatuaje silizate dec\u00e2t rani s\u00e2nger\u00e2nde si dureroase: \u201ede aur e clipa poemului \/\/ beau vin rosu de unul singur \/ si nici macar nu e s\u00e2mbata seara \/\/ \u00eemi smulg pielea de pe trup \/ si scriu pe fragezimea ei aburind ca un s\u00e2nge de miel \/ cu o melancolie de eterni proletari\u201c. Rana promite imediat sa devina, nu-i asa, litera decorativa pe viitorul pergament al poemului…
\nVersurile din \u201eOda Caligrafului sau fictiunile artistului la maturitate\u201c, reluate si amplificate fata de ciclul din \u201ePlante de dincolo\u201c, se \u00eenscriu astfel perfect \u00een logica acestei simbioze dintre viata si texte, fara mari tensiuni si zguduiri dramatice. Sunt poeme echilibrate, reflectii pe tema conditiei si statutului \u201eartistului\u201c \u00een raport cu viata imediata, si poetul a avut o excelenta intuitie amplific\u00e2ndu-le \u00eentr-un moment c\u00e2nd actiunea de recuperare, fie si relativa, a \u201erealului\u201c era \u00een plina desfasurare. E de spus, la recitirea \u00eembogatita a ciclului, ca el e una dintre realizarile sale majore si foarte reprezentative pentru \u00eensasi natura raporturilor, puternic mediate cultural, cu lumea din jur. Accentele elegiace se \u00eenmultesc acum, \u201efictiunea\u201c c\u00e2ndva salvatoare \u00eesi tradeaza precaritatea si insuficienta.
\n\u201eScrisul\u201c ram\u00e2ne o tema de meditatie si \u00een volumul \u201eVa fi o fuga\u201c, din 2005, \u00een prelungirea \u201eodei caligrafului\u201c, cu slabiciuni si scepticisme marturisite acum si mai direct \u2013 poetul scrie \u201ecu m\u00e2na st\u00e2nga\u201c, simte ca se afla \u201e\u00eentr-o rascruce tenebroasa a vietii\u201c, promite ca \u201ede astazi \u00eencolo nu \u00eesi (va) mai ascunde durerea \u00een spatele\u201c poemului, simtind ca a \u201eobosit sa mai fi(e) altcineva dec\u00e2t cel care (este)\u201c, spune ca fuge \u201eca dracul de tam\u00e2ie de cuvinte\u201c, fiindca \u201ecuvintele \u00eenvata at\u00e2tea tertipuri \u00eentr-o viata de poet\u201c… Zadarnic, caci p\u00e2na si cearsafurile asternutului iubirii ajunse la amurg au \u201earome de\u00a0 cerneluri subtile\u201c… Iar c\u00e2nd vrea, \u00een final, sa se retraga \u201e\u00eentr-o elegie cu obloanele trase\u201c, tot cuvintele sunt cele care-l preocupa \u00een primul r\u00e2nd, asa deteriorate si dezafectate cum i se pare ca sunt. Ba chiar traieste senzatia, cumva stanesciana, ca \u201e\u00eensasi arta poeziei \/ ar putea sa se abata asupra poetului si sa-l devore\u201c. De unde fusesera bune conducatoare de reverie jubilatorie, cuvintele s-ar zice ca si-au pierdut ori macar slabit puterea evocatoare. Semnificativ este faptul ca poetul recunoaste acum ca esentiala \u201erealitate\u201c a universului sau tocmai suma proiectiilor imaginare, a acelor \u201eofrande reverii\u201c de odinioara: \u201edoamne ce copil eram odata \/ versuri cu miros de lumi ce n-au existat\u00a0 \/ de trupuri inexistente de femei care ar fi putut \/ sa ma nasca daca s-ar fi nascut \/…\/ nu sunt nici viu azi nu sunt nici mort \/ doamne ce realitate eram odata\u201c. Elegiile de acum exprima un sentiment de jignire al poetului c\u00e2ndva \u00eencrezator \u00een visarile sale, care constata acum cu amaraciune devalorizarea acestui limbaj, ca si a poeziei \u00een general. Ca sa exprime aceasta rea stare de spirit, recurge acum la brutalitati lexicale de neimaginat \u00een registrele inefabilului si ale puritatii \u00een care s-a exersat toata viata, \u00eenc\u00e2t putem citi, nu fara supriza, fortari triviale ale xpresiei, ce se vor invective la adresa alterarilor orei \u00een materie de scris liric: \u201ePoezia contemporana se pisa \u00een \u00eencaltarile tale iubito \/ ca si c\u00e2nd ti-ar presara \u00een ele frunze de mosc \/ \u00eesi freaca ochii lipiciosi si plini de fantomele alcoolului \/ sta \u00eentre doua buze saftoase de sex si se declara ok\u201c… Nu sunt singurele mostre de limbaj cautat \u201eimpur\u201c, chemate silnic sa exprime lehamitea fata de degradarile la care pare supusa \u201epoezia contemporana\u201c. Ele distoneaza cu tonul dominant al poeziei lui Ion Cocora, care ram\u00e2ne, \u00een fond, tot un visator de lumi ceremonios \u00eenscrise, cu caligrafia lor pretioasa, chiar pe fundalul declinant al v\u00e2rstei si al lumii \u00een care a ajuns sa traiasca. Nu e deloc \u00eent\u00e2mplator ca\u00a0 p\u00e2na \u00een ultimele texte din sumarul ultimei carti putem citi versuri ca acestea, trad\u00e2nd recidiva: \u201eTraiesc \u00een transa iubirii mai mult dec\u00e2t \u00een realitatea ei\u201c; sau: \u201enoi nu vom \u00eenvia din morti ci din cuvinte vii \/ ce ne dau \u00eenapoi viata cu care le-am dat stralucire\u201c. Oric\u00e2t ar razui scrisele de pe vechile palimpseste ale poeziei sale, poetul regaseste mereu sedimentarile himerice, ca straturi de profunzime, cu neputinta de sters\u00a0 si nutritive, ale lirismului sau.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
P\u00e2na sa ajunga \u201e\u00eentr-o elegie cu obloanele trase\u201c, cum suna titlul cartii sale celei mai recente (2011), Ion Cocora s-a aflat mereu \u00eentr-o stare de expansiune a imaginatiei,\u00a0 sub un\u00a0 regim fantasmatic, himeric al scrisului, foarte putin atras de datul imediat al trairii si caut\u00e2nd, dimpotriva, multiple medieri metaforico-simbolice ale expresiei. C\u00e2nd \u00eei recenzam debutul… Cite\u0219te mai mult »Ion Cocora \u2013 Poemul ca \u201eofranda reverie\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-14966","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":1257,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14966","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14966"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14966\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14966"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14966"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14966"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}