{"id":14930,"date":"2013-03-19T20:20:32","date_gmt":"2013-03-19T18:20:32","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14930"},"modified":"2013-03-19T20:20:32","modified_gmt":"2013-03-19T18:20:32","slug":"arta-suprema-este-muzica","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/arta-suprema-este-muzica\/","title":{"rendered":"Arta suprema este muzica"},"content":{"rendered":"

ANDREI SERBAN \u00een dialog cu COSTIN POPA<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

Spectacolul visceral<\/strong>
\nCostin Popa: Am fost impresionat c\u00e2nd am vazut c\u00e2t de mult public a fost pe scena la premiera cu \u201eTroienele\u201c, aici, la Opera Nationala Rom\u00e2na din Iasi…
\nAndrei Serban: Trebuia sa fie si mai multa lume, pentru ca ideea primei parti a spectacolului este sa te faca sa te simti asediat de artisti, incomodat, sa ti se faca frica. Este obligatoriu.<\/p>\n

C. P.: Am resimtit asta. \u00cen partea a doua, c\u00e2nd am trecut \u00een sala, ne-am distantat…
\nA. S.: … hieratic, pentru meditatie…<\/p>\n

C. P.: … privind minunatele miscari rituale ale dansatoarei pe panta si nu numai. Stimate maestre, care a fost geneza \u201eTroienelor\u201c?
\nA. S.: Dupa ce am lucrat un an de zile cu Peter Brook la spectacolul \u201eOrghast in Persepolis\u201c, am continuat studiul asupra sunetului si vocii umane, asupra emotiei care se poate transmite prin vibratia vocii, acel \u201eceva\u201c ce depaseste \u00eentelegerea intelectuala. Pentru ca nu pricepi nimic mental, ci este totul visceral, prin emotii. Limba greaca veche, pe care nu o cunoaste si nu o mai vorbeste nimeni, nici grecii de astazi, este o limba a emotiei. Te atinge universal, oriunde \u00een lume toti trebuie sa fie atinsi de sunet si miscare. Deci aceasta productie a \u00eenceput sub semnul cautarii, cu Liz Swados, compozitoare t\u00e2nara pe vremea aceea, care a lucrat si ea cu Peter Brook. Ce sa va spun, din start am simtit culturile paralele care se \u00eentrunesc, c\u00e2ntece, teme muzicale care vin din Grecia antica, module grecesti vechi care s-au transmis \u00een timp \u00een tarile din Balcani. \u00centreg folclorul care vine din Grecia antica a ajuns p\u00e2na la noi, \u00een bocetul din Maramures, din Oas, plus influentele tribale africane, din America Latina, Japonia, Coreea. Toate au de-a face cu tema exilului, a unei civilizatii care se naruieste si au ca scop sa rezoneze \u00een oricine, oriunde \u00een lume.<\/p>\n

C. P.: Cum a venit muzica \u00een tot acest complex?
\nA. S.: \u00cempreuna cu compozitoarea, ne-am g\u00e2ndit sa transformam poemul dramatic \u00eentr-unul muzical. E at\u00e2t de multa suferinta, at\u00e2t de multa expresie \u00een piesa lui Euripide, \u00eenc\u00e2t \u00eemi \u00eenchipui ca pe vremea lui, acum doua milenii si jumatate, tragediile erau c\u00e2ntate, nu jucate. C\u00e2ntate si dansate. Noi facem \u00een zilele noastre ceea ce se numeste teatru de proza, dar cred ca acum doua mii cinci sute de ani teatrul s-a nascut din c\u00e2ntec si muzica, nu din vorbit. Deci am revenit la sursele vechi ale teatrului si am facut ca totul sa fie c\u00e2ntat, ca o incantatie. Directoarea Beatrice Rancea a avut ideea geniala de a-mi propune sa realizez asa ceva la Opera. Niciodata nu m-am g\u00e2ndit sa montez \u201eTroienele\u201c la un teatru liric dar, de fapt, ea este opera. Beatrice Rancea mi-a spus: \u201eDe ce sa nu facem ca generatia t\u00e2nara care citeste despre \u00abTroienele\u00bb, ca fiind un moment de rascruce \u00een teatrul secolului XX, care o studiaza \u00een scoli, si \u00een America, si \u00een Rom\u00e2nia, sa nu aiba experienta directa a spectacolului visceral?\u201c.
\nDe la paradisul prin dragoste la imaginea tulburarii
\nC. P.: Cred ca ati fost \u00een avantaj datorita vocilor de opera.
\nA. S.: Absolut, pentru ca ele pun \u00een valoare ecourile extraordinar de profunde ale muzicii care vin din Grecia antica, \u00eentruc\u00e2t Liz Swados s-a inspirat foarte mult din aceste module grecesti. Datorita vocilor de opera, esti impresionat mult mai mult si mai ad\u00e2nc dec\u00e2t la actorii de teatru.<\/p>\n

C. P.: Extraordinar a fost modul \u00een care toti cei de pe scena au trait spectacolul, \u00een conditiile \u00een care nu \u00eentelegeau textul \u00een vechea limba greaca. Nu puteau sa si-l explice dec\u00e2t prin subiect.
\nA. S.: Situatia dramatica era foarte concreta, \u00een fiecare moment ei o cunosteau, stiau ce se \u00eent\u00e2mpla; nu \u00eentelegeau \u00eensa ce \u00eenseamna cuv\u00e2nt cu cuv\u00e2nt, deci traducerea literara nu exista, dar stiau despre ce este vorba.<\/p>\n

C. P.: \u00censiruirea vocalelor si muscatura consoanelor \u00eei ajutau foarte mult. Am constatat acest lucru. A fost mare succes, la fel ca si \u201eIndiile galante\u201c, dar \u00een registre diferite.
\nA. S.: Opuse, as putea spune. Pentru ca daca unul trateaza gratia, bucuria, armonia, frumusetea, un fel de posibilitate de paradis prin dragoste, celalalt este expresia distrugerii unei civilizatii, a unei culturi, a exilului, este imaginea tulburarii care ne patrunde pe toti \u00een momentul acesta \u00een Rom\u00e2nia.<\/p>\n

C. P.: Le-ati asociat \u00een mod voit aici, la Iasi?
\nA. S.: Total \u00eent\u00e2mplator.<\/p>\n

C. P.: Prin ce secret i-ati facut pe acesti tineri c\u00e2ntareti sa se transfigureze \u00een interpretarea muzicii si textului?
\nA. S.: Simplu. Ma adresez tuturor actorilor, c\u00e2ntaretilor, dansatorilor ori muzicienilor \u00een acelasi fel, \u00een ceea ce ne atinge uman pe toti, \u00een ce avem nevoie pentru a face un spectacol, fie el de opera, fie de teatru, nu pentru a primi aplauze, nu pentru a crea efecte superficiale care sa flateze publicul. Pentru asta nu cred ca ar trebui sa ne pierdem timpul. Cred ca e important sa mergem la opera si la teatru pentru ca avem cu totii o anumita foame de impresii de alta natura. \u00centruc\u00e2t ceea ce viata, societatea, televiziunea, politicul ne ofera, tot ceea ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een traiul nostru curent ne trage \u00een jos. Absolut totul. Si, sa mergem seara la opera sau la teatru, sa vedem ca exista o posibilitate de a ne inspira spre o alta realitate, spre o alta lume, de a ne ridica spre altceva sau de a vedea perspectiva unei potentialitati de a trai altfel sau de a ne deschide emotia spre ceva care este mai nobil, mai adevarat si mai ad\u00e2nc \u00een noi, cred ca este o mare sansa. C\u00e2nd le vorbesc oamenilor \u00een felul acesta, imediat reactioneaza altfel. Reactioneaza ca oameni, nu neaparat ca artisti care vin sa-si faca meseria de artist.
\n\u201eNiciodata nu sunt multumit\u201c<\/strong>
\nC. P.: Iata, sunteti pasionat de re\u00eentoarcerea la vechi productii. Ati reluat \u201eIndiile galante\u201c, \u201eTroienele\u201c. Le-ati adus modificari. A rastalmaci este preocuparea dvs. actuala, constanta?
\nA. S.: Niciodata nu ajung la perfectiune, nimic din ce fac nu o atinge, de aceea de c\u00e2te ori refac, ad\u00e2ncesc, dezvolt, schimb. Este exact ca zidul mesterului Manole, ceva care trebuie reconstruit tot timpul. Cred ca aceasta este definitia creativitatii. Niciodata nu sunt multumit, ceea ce este si bine, si rau. Rau, pentru ca la premiera oricarei piese ale mele simt ca a ramas ceva neterminat. Bine este ca \u00eentotdeauna nemultumirea \u00eemi da sansa unei ad\u00e2nciri a subiectului, de a merge mai departe.<\/p>\n

C. P.: V-ati renegat \u201eOedipe\u201c-ul montat la Bucuresti. Stiu asta.
\nA. S.: L-am renegat pentru ca am vrut sa fac un spectacol politic care sa patrunda \u00een constiinta tuturor compatriotilor mei din acel moment, \u00eencerc\u00e2nd sa fac din \u201eOedipe\u201c un fel de istorie a constiintei oamenilor care au trait \u00eenainte de comunism, \u00een comunism si dupa. Deci era un spectacol cu teza, tezist. Si, din cauza asta, cred ca n-a fost bine, pentru ca \u00een general nimic din ce este tezist, cu un mesaj foarte apasat catre spectator, nu este un lucru binevenit.<\/p>\n

C. P.: Cum ati vedea acum \u201eOedipe\u201c-ul enescian?
\nA. S.: Nu stiu, dar l-as face altfel.<\/p>\n

C. P.: E nevoie. V-ati g\u00e2ndit?
\nA. S.: Nu, pentru ca nimeni nu m-a invitat sa-l refac, asa ca… De fapt, dupa ce am realizat \u201eOedipe\u201c-ul din 1995, nimeni p\u00e2na la Beatrice Rancea nu m-a mai invitat sa fac opera \u00een Rom\u00e2nia.
\n\u201eTurandot\u201c de la Covent Garden la Opera Nationala Bucuresti?<\/strong>
\nC. P.: Vaz\u00e2nd \u201eIndiile galante\u201c, spectacol adus de la Palais Garnier, de la Opera din Paris, m-am g\u00e2ndit ca ar fi interesant ca renumita dvs. productie cu \u201eTurandot\u201c de la Covent Garden sa fie transferata la Bucuresti. La Opera Nationala nu exista un spectacol scenic cu opera pucciniana, ci unul semiscenic, pornit dintr-o versiune concertanta, care nu functioneaza dramaturgic. O spun cu autoritate si raspundere critica.
\nA. S.: Si mai ales ca la Covent Garden exista \u00eenca decorurile pentru \u201eTurandot\u201c. Ei nu mai reprezinta spectacolul, deci ar putea sa le dea Operei din Bucuresti.<\/p>\n

C. P.: Nu stiu cine de la noi ar trebui sa apese pe buton?
\nA. S.: Vor trece ani-lumina p\u00e2na se va \u00eent\u00e2mpla asa ceva.
\n\u201e\u00cen primul r\u00e2nd, pun \u00een scena muzica!\u201c<\/strong><\/p>\n

C. P.: Oricum, consemnez ideea si ma bucur ca va sur\u00e2de si dvs. Sper ca noua conducere a Operei bucurestene sa o retina si sa faca demersuri. Maestre Andrei Serban, c\u00e2t de mult poate derapa \u00een ziua de astazi un Regietheater si c\u00e2t de mult poate nesocoti muzica? Este o problema actuala, o recunoastem.
\nA. S.: Ceea ce este bine \u00een moda de a chema regizori de teatru \u00een opera este ca acestia aduc elementul de ratie scenica ce a fost uitat. Pentru ca marii c\u00e2ntareti ai trecutului nu erau deloc interesati de a avea o relatie cu partenerul lor de scena. Fiecare c\u00e2nta doar, deci era un fel de semiconcert \u00een costume. Iata adevarul, cu unele exceptii, desigur, dar \u00een general asta vedeai pe scena, nu era nimic care sa corespunda unei relatii adevarate. Or, ce este opera? Teatru c\u00e2ntat. De pilda, \u201eBoema\u201c este o poveste \u00een care oamenii \u00eesi c\u00e2nta unii altora, dar ram\u00e2ne o poveste, emotiile sunt aceleasi ca \u00eentr-o piesa de teatru, ca \u00eentr-un film realist. De ce trebuie sa c\u00e2ntam spre public, c\u00e2nd avem o relatie unul cu altul? Regizorii de teatru au adus acest element de relationare, ceea ce este bine.<\/p>\n

C. P.: Corect, dar…
\nA. S.: Stiu ce vreti sa spuneti. Acum, c\u00e2nd regizorii de teatru vin \u00een opera si sunt absolut indiferenti la ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een muzica si-i intereseaza numai partea de text, de libret, obstacolul devine major. De ce? Pentru ca, \u00een general, libretele sunt foarte slabe, conteaza muzica. \u00cen belcanto-ul italian de exemplu, Bellini, Donizetti, libretele sunt aproape absurde, ridicole. Cum sa procedezi ca sa ai dragoste, sa fii inspirat de muzica? Asta este \u00eentrebarea. Pentru mine, daca fac un spectacol de opera, \u00een primul r\u00e2nd pun \u00een scena muzica, adica ea este cea care ma influenteaza, care-mi da energie. Ritmul muzicii \u00eemi da ritmul miscarii scenice, totul vine din muzica, nu din cuvinte. Cuvintele sunt pe planul doi, muzica pe planul \u00eent\u00e2i.<\/p>\n

C. P.: Vechea zicere \u201ePrima la musica e poi le parole\u201c, pornita de la titlul operei lui Salieri.
\nA. S.: Atunci c\u00e2nd merg la opera si vad regizori care \u00eencearca sa distruga muzica, de fapt sa mearga \u00eempotriva ei, \u00eempotriva compozitorului, ma revolt. Acum este foarte la moda sa se faca spectacole politice prin opera, de pilda foarte mult \u00een Germania, dar au \u00eenceput si la noi. \u00cen Rom\u00e2nia se fac spectacole de opera care sunt foarte la zi, sa spunem si politice, cu costume moderne, cu decoruri moderniste. Foarte bine, nimic de spus, dar unde este drama umana, unde este suferinta personajelor, a compozitorului c\u00e2nd a scris despre acesta drama umana? Este pierduta iar faptul ca ceea ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een orchestra merge \u00eempotriva a ceea ce se \u00eent\u00e2mpla pe scena pe mine ma oripileaza.
\n\u201eRegizorul ar trebui sa iubeasca muzica iar dirijorul sa iubeasca teatrul\u201c<\/strong>
\nC. P.: Este regizorul de azi un dictator al spectacolului de opera?
\nA. S.: \u00cen multe cazuri da, pentru ca traim un moment al regiei, un moment \u00een care regizorul este demiurg. Ceea ce, evident, cu marii sefi de orchestre din lume nu merge, pentru ca un foarte mare sef de orchestra si un foarte mare c\u00e2ntaret nu se supun niciunui regizor dictator. Dar sefii care sunt mai timizi sau nu at\u00e2t de cunoscuti fac foarte mari concesii regiei moderne si e pacat, pentru ca de fapt ar trebui sa fie un soi de tandem, un fel de lucru \u00eempreuna \u00een care regizorul si dirijorul ar trebui sa aiba aceeasi conceptie si aceeasi dragoste pentru ceea ce fac. Regizorul ar trebui sa iubeasca muzica iar dirijorul sa iubeasca teatrul. Deseori dirijorii sunt concentrati numai la pupitrul lor si nu-i intereseaza deloc scena, dimpotriva, ar vrea ca toti c\u00e2ntaretii sa vina sa c\u00e2nte \u00een fata, sa se uite la el si sa nu se miste, deci ar prefera concertul. Le e teama sa le spuna asa ceva regizorilor, dar, \u00een secret, asta le-ar placea, \u00een timp ce regizorii ar fi fericiti sa nu existe orchestra, sa fie numai teatru pe scena. Ambele situatii sunt absurde. Rareori, c\u00e2nd dirijorul si regizorul sunt pe aceeasi pagina si lucreaza \u00eempreuna, teatrul si muzica fac un pod si creeaza teatrul total, mult superior celui vorbit. Pentru ca teatrul total este teatrul cu muzica. Sa nu uitam, arta suprema este muzica. Si cu asta va multumesc, pentru ca trebuie sa fug la repetitie.<\/p>\n

C. P.: Si eu va multumesc, dar va mai rog sa punctati proiectele dvs. \u00een materie de teatru si de opera.
\nA. S.: Deocamdata nu am multe \u00een opera. Merg \u00eensa la Paris sa fac \u201eHovanscina\u201c.<\/p>\n

C. P.: O noua reluare.
\nA. S.: Da, dar o voi schimba iarasi. Dupa aceea reiau \u201eLucia di Lammermoor\u201c, tot la Opera din Paris.<\/p>\n

C. P.: Vechea protagonista June Anderson nu mai c\u00e2nta.
\nA. S.: Nu, va fi Natalie Dessay.<\/p>\n

C. P.: Remarcabila actrita. Va multumesc \u00eenca o data.
\nA. S.: Si eu.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

ANDREI SERBAN \u00een dialog cu COSTIN POPA   Spectacolul visceral Costin Popa: Am fost impresionat c\u00e2nd am vazut c\u00e2t de mult public a fost pe scena la premiera cu \u201eTroienele\u201c, aici, la Opera Nationala Rom\u00e2na din Iasi… Andrei Serban: Trebuia sa fie si mai multa lume, pentru ca ideea primei parti a spectacolului este sa… Cite\u0219te mai mult »Arta suprema este muzica<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[6750],"class_list":["post-14930","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-andrei-serban"],"views":971,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14930","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14930"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14930\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14930"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14930"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14930"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}