Felul in care a fost g\u00e2ndita in tenis p\u00e2na la Wingfield departajarea prin punctaj deschide domeniul sportului alb catre metafizica si psihologie. Nu, nu e deloc o gluma. Probabil ca Gabriel Liiceanu ar vorbi, in acest context, despre o abordare peratologica, in termenii unei teorii filosofice a limitelor. De fapt, chestiunea care se pune pornind de la c\u00e2mpul empiric oferit de varianta premoderna a tenisului, celebrul jeu de paume, vizeaza relatia dintre limitarea matematica indusa prin regulament si nelimitarea temporala generata exact de aceasta \u201ecamasa de forta\u201c aproape pythagoreica.
\nTenisul este unul dintre putinele jocuri (sau sporturi) care nu depind de o marja cronologic-temporala. Un meci de fotbal dureaza 90 de minute, 120 de minute (daca se disputa prelungiri) sau, hai sa zicem, cu tot cu lovituri de departajare, 150 de minute. (Nu sunt citate cazuri in care aceasta limita s-ar fi depasit!) O partida de handbal nu dureaza mai mult de 60 de minute, timp efectiv de joc \u2013 desi cifrele reale s-ar putea ridica la maximum 90-100, daca ar fi cazul unor frecvente intreruperi, eliminari, parlamentari, accidentari. La hochei, polo si baschet, lucrurile sunt la fel de clare: exista o durata delimitata, timpii morti nu se contabilizeaza. P\u00e2na si cursa automobilistica de 24 de ore de la Le Mans dureaza… 24 de ceasuri, nu mai mult.
\nIn tenis, singura certitudine este aceea referitoare la ora c\u00e2nd debuteaza meciul. Nimeni nu stie c\u00e2nd se va incheia partida. In acest sens, sa ne amintim de infruntarea de la Wimbledon, editia 2010, dintre John Isner si Nicolas Mahut, care s-a intins pe durata a trei zile, contabiliz\u00e2nd 11 ore si cinci minute. Si Nadal a jucat pe gazonul londonez un meci de trei zile, in compania lui Robin S\u00f6derling \u2013 si n-a fost deloc fericit!
\nInovatia, teribila si demonica deopotriva, sta in aceea ca meciul de tenis nu este conditionat de trecerea timpului. Fireste, este posibil (si se int\u00e2mpla frecvent acest lucru, mai ales in turneele de Mare Slem, care se disputa, la masculin, in sistemul trei din cinci seturi!) ca, la un moment dat, unul dintre tenismeni sau poate chiar am\u00e2ndoi sa clacheze fizic. In tenis insa abandonurile sunt destul de rare. In asemenea conditii, c\u00e2nd finalul nu are greutate temporala, in mintea jucatorului condus pe tabela de scor se iteste g\u00e2ndul posibilitatii pure, intemeiat mai cur\u00e2nd pe o baza instinctuala, de tip pulsional: \u201ece-ar fi sa-l incurc, sa-l intorc, sa basculez partida?\u201c. Si, intr-adevar, de multe ori lucrurile chiar asa se si int\u00e2mpla, caci instinctul de supravietuire, eliberat de sub tirania temporalitatii, gaseste resurse sa-si plasticizeze dinamica si sa proiecteze dintr-un (aproape) infr\u00e2nt un c\u00e2stigator neverosimil…
\nDe fapt, totul se joaca in plan matematic, la distanta de c\u00e2teva puncte. De aceea, se spune ca partida de tenis ia sf\u00e2rsit abia dupa anuntul arbitrului de scaun \u201eGhem, set si meci X-ulescu!\u201c. (Ba uneori nici macar atunci, insa exemplele mai pot astepta.) Si, ca adaos: in tenis fiecare punct este important \u2013 mai cu seama cele dinspre finalul previzibil al meciului.
\nSi toate aceste realitati metafizice si psihologice exista doar intruc\u00e2t sistemul de tinere al scorului din tenis este at\u00e2t de abil conceput, inc\u00e2t detensioneaza apasarea temporala, stimul\u00e2nd pulsiunea de viata a sportivilor.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Felul in care a fost g\u00e2ndita in tenis p\u00e2na la Wingfield departajarea prin punctaj deschide domeniul sportului alb catre metafizica si psihologie. Nu, nu e deloc o gluma. Probabil ca Gabriel Liiceanu ar vorbi, in acest context, despre o abordare peratologica, in termenii unei teorii filosofice a limitelor. De fapt, chestiunea care se pune pornind… Cite\u0219te mai mult »Inventarea tenisului (24)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-14888","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":855,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14888","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14888"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14888\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14888"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14888"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14888"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}