{"id":14879,"date":"2013-03-19T19:32:29","date_gmt":"2013-03-19T17:32:29","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14879"},"modified":"2013-03-19T19:32:29","modified_gmt":"2013-03-19T17:32:29","slug":"anna-karenina-iluzia-provizorie-a-unui-spectacol","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/anna-karenina-iluzia-provizorie-a-unui-spectacol\/","title":{"rendered":"\u201eAnna Karenina\u201c – iluzia provizorie a unui spectacol"},"content":{"rendered":"

\u201eAnna Karenina\u201c, \u00een regia lui Joe Wright \u2013 autor cunoscut pentru \u00eenclinatia sa catre ecranizarile dramatice \u2013, este, dintru \u00eenceput un film de epoca diferit. Conventiile pe care regizorul le pastreaza de la batr\u00e2nul Tolstoi sunt singurele elemente cu adevarat dramatice \u00een aceasta pelicula. Restul este doar iluzia unui dramatism care se reflecta prin intermediul unui spectacol bine \u00eenchegat, bine consumat de catre spectatorii sai, si care, \u00eentr-adevar, se diferentiaza de dramatismul celorlalte filme ale regizorului, mult mai realiste.<\/strong><\/em>
\nSpectacolul lui Wright este, la o prima vedere, dupa tragerea cortinei, \u00eencadrat \u00eentr-o rama care functioneaza deopotriva \u00een ambele sensuri \u2013 mai \u00eent\u00e2i vom avea film \u00een teatru, si apoi, pe masura ce vom face cunostinta cu personajele povestii, vom vedea ca este vorba si despre teatru \u00een film. Cu alte cuvinte, o mare parte din scenele si planurile secventa vor fi plasate \u00een interiorul unei sali de teatru, a carei mizanscena se schimba \u00een fata ochilor nostri, pe acorduri muzicale si prin crearea unui efect foarte alert. Personajele sunt, pe de alta parte, nu doar figuri menite sa scoata \u00een evidenta spiritul rusesc \u2013 sarbatorind asa-zisa fraternitate printr-un pahar sanatos de vodca \u2013 ci niste caricaturi \u00een adevaratul sens al cuv\u00e2ntului sau, mai mult chiar, o simpla iluzie a unor caricaturi. Gesturile, expresiile, dar si pozitiile lor reprezinta un alt aspect care trimite la miscarile arhaice si elegante pe care le \u00eent\u00e2lnim de obicei \u00een teatru. Prezenta lor nu mai reprezinta pentru spectatori o corvoada pe care trebuie sa o suporte, raport\u00e2ndu-se cu oarecare eforturi la vremurile de atunci, fiindca aici interpretarea chiar se preteaza la un joc creat pentru fiecare personaj \u00een parte. Bine\u00eenteles, dramatismul filmului legat, la r\u00e2ndul sau, de acelasi efect alert si ilustrativ pe care \u00eel vom \u00eent\u00e2lni pe tot parcursul peliculei. Destinul tragic al personajului principal, Anna (Keira Knightley) este proiectat \u00eenca de la \u00eenceputul filmului, iar spectacolul lui Wright va avea tendinta sa revina la aceeasi imagine a rotilor trenului care gonesc undeva departe.
\nFilmul lui Wright este, de altfel, spectacol pur deoarece continuitatea actiunii are un rol pur ilustrativ. Desigur ca exista dialog si conflict, dar at\u00e2t montajul c\u00e2t si trecerile de la o scena la cealalta accentueaza aceasta \u00eensiruire de imagini, de planuri secventa si de cadre lungi, unde exteriorul se pare ca nu mai exista. Tranzitiile de la un personaj la celalalt si de la o scena la cealalta sunt puternic accentuate, iar starile sufletesti si intimitatea acestora au un timp aparte, un timp oarecum am\u00e2nat, care \u00eesi propune sa scoata \u00een evidenta consideratia pe care o are regizorul pentru fiecare personaj \u00een parte. Apropierea dintre Anna si contele Vronsky (Aaron Taylor-Johnson) presupune iarasi un timp dilatat, pe care nu \u00eel putem vedea dec\u00e2t \u00een reactiile celor doua personaje. Ascunsa undeva \u00een clarobscur, Anna \u00eel spioneaza pe Vronsky, iar noi \u00eentelegem ca ceea ce urmeaza sa se \u00eent\u00e2mple \u00eentre cei doi va fi o mare greseala. \u00cen c\u00e2teva secunde, Vronsky \u00eesi \u00eendreapta privirea catre Anna, iar timpul stagneaza fara ca personajul sa reactioneze \u00eentr-un anume fel. Anna se ascunde, iar contele Vronsky iese din sala. O alta scena care se concentreaza pe timpul alocat unui personaj si numai unuia este cea de la bal unde contele Vronsky danseaza finalmente cu Anna, sub privirile critice ale printeselor, dar si sub privirile disperate ale lui Kitty. Este, \u00een fond, o scena dramatica, cladita cu ajutorul muzicii, a spectacolului oferit de miscarile dansului \u00een sine, dar si prin intermediul camerei care se plimba la fel de alert, de la o privire catre cealalta, \u00een timp ce putem auzi rasuflul greu al lui Kitty si, mai apoi, sa avem taietura, iar imaginea rotilor trenului \u00eenghetat sa revina pe ecran.
\nIluzia teatrului lui Wright este una construita p\u00e2na \u00een cele mai mici detalii, pornind de la pozitia si gesturile personajelor si ajung\u00e2nd la o iluzie a imaginii \u2013 sa ne g\u00e2ndim, de pilda, la scena \u00een care camera, plasata undeva \u00eentre sclipirile candelabrului, \u00eei surprinde pe printesa Betsy si pe contele Vronsky. Bine\u00eenteles, iluzia este consumata c\u00e2t se poate de rapid, caci \u00een general, \u00een Anna Karenina, totul porneste de la un complot al imaginilor si al montajului \u00een sine. \u00cen secunda urmatoare, cupola teatrului lui Wright (la propriu si la figurat) se deschide, iar personajele se \u00eenclina pe spate ca niste marionete pentru a privi jocul de artificii. \u00cen acelasi moment, \u00eentr-un plan paralel, imaginile artificiilor se reflecta \u00een geamul trasurii \u00een care se afla contele Vronsky, determin\u00e2ndu-l pe acesta sa-si schimbe decizia. Iluzia dispare \u00een momentul \u00een care Anna revine la pozitia normala, iar \u00een spatele ei \u00eesi face aparitia Vronsky.
\nTeatralitatea gesturilor si a pozitiilor poate fi observata nu numai la personaje\/actori, ci si la camera. Atunci c\u00e2nd camera se focuseaza pe un anumit personaj putem observa catre ce directie merge, fiind dominata, \u00een principiu, de miscarile teatrale ale personajului respectiv. Prezenta eclatanta a contelui Vronsky, care recurge la tot felul de gesturi gingase si galante \u2013 \u00eei ofera o tigara Annei si, dupa ce aceasta trage primul fum si se \u00eeneaca, m\u00e2inile lui practic se muleaza pe m\u00e2na Annei care tine tigara \u2013 va influenta \u00een mod direct miscarile camerei si o va plimba \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t aceasta ne va da impresia ca aluneca pe m\u00e2inile celor doi.
\nAbordarea lui Wright poate fi considerata destul de inovatoare pentru ceea ce a \u00eensemnat Anna Karenina \u00een cinematografie \u2013 o serie de filme de epoca, ecranizari ale unui roman c\u00e2t se poate de realist. Ei bine, ceea ce reuseste Wright sa faca, indiferent ca o face bine sau nu, este sa separe filmul \u00een doua entitati diferite. Lumea narata a regizorului merge pe doua principii simple \u2013 exteriorul si interiorul. Interiorul este transpus, \u00een mare parte, prin intermediul mizanscenei teatrului sau a cladirii unde are loc actiunea. Interiorul este o iluzie a unui spectacol. \u00cen schimb, exteriorul implica mult mai multe probleme. Majoritatea scenelor din exterior sunt cele \u00een care ne este prezentat universul lui Levin (Domhnall Gleeson), dar si cele mai importante momente ale vietii lui. Cositul nu \u00eei aduce doar satisfactia recoltei de pe urma unui teren pe care l-a tot \u00eengrijit, caci \u00een acelasi moment el descopera lucruri semnificative despre viata si va ajunge la concluzia ca aceasta \u00eenseamna cu totul si cu totul altceva. Ei bine, celalalt plan al exteriorului este profund marcat de relatia dintre cei doi iubiti, Anna si Vronsky. Pe de-o parte, si aici exteriorul poate fi considerat o iluzie, un loc idilic unde dragostea celor doi nu are de suferit. Pe de alta parte, daca raportam momentele care au loc \u00eentre cei doi din interior la cele din exterior, cele din urma se circumscriu unui spatiu pur, unui spatiu \u00een care cei doi se vor \u00eentoarce.
\nFinalul filmului este \u00een mod sigur desprins din picturile lui Manet, cu doi copii (copii Annei) care se cauta prin lanul de iarba si flori, \u00een timp ce Karenin (interpretat \u00een mod surprinzator de Jude Law) sta pe un scaun \u00een mijlocul c\u00e2mpului si citeste. Totusi, imaginea de final propune o noua idee \u00een fata scenei de teatru, inundata din senin de lanul pe care \u00eel vazusem \u00een scena precedenta. \u00cen fond, tot ceea ce ne-a aratat Wright se dovedeste a fi o axioma, pentru ca iluzia exteriorului \u2013 viata \u00een sine \u2013 pare sa cucereasc\u00e3 iluzia interiorului, adica spectacolul pe care tocmai l-am consumat.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eAnna Karenina\u201c, \u00een regia lui Joe Wright \u2013 autor cunoscut pentru \u00eenclinatia sa catre ecranizarile dramatice \u2013, este, dintru \u00eenceput un film de epoca diferit. Conventiile pe care regizorul le pastreaza de la batr\u00e2nul Tolstoi sunt singurele elemente cu adevarat dramatice \u00een aceasta pelicula. Restul este doar iluzia unui dramatism care se reflecta prin intermediul… Cite\u0219te mai mult »\u201eAnna Karenina\u201c – iluzia provizorie a unui spectacol<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8642,83],"class_list":["post-14879","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-anna-karenina","tag-film"],"views":1223,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14879","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14879"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14879\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14879"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14879"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14879"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}