{"id":14873,"date":"2013-03-19T19:28:31","date_gmt":"2013-03-19T17:28:31","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14873"},"modified":"2013-03-19T19:28:31","modified_gmt":"2013-03-19T17:28:31","slug":"compozitorul-si-ispitele-stiintei-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/compozitorul-si-ispitele-stiintei-ii\/","title":{"rendered":"Compozitorul si ispitele stiintei (II)"},"content":{"rendered":"

Fred Popovici in dialog cu Ion Bogdan Stefanescu<\/strong><\/p>\n

 
\nIon Bogdan Stefanescu \u2013 Ce muzica ascultati?
\nFred Popovici \u2013 O intrebare foarte buna. Ascult aproape tot timpul muzica clasica, desi o stiu foarte bine, doar pentru faptul ca vreau sa ma auto-conving ca nu se mai poate asa. Cu alte cuvinte, ascult\u00e2nd pentru a opt suta oara \u201eSimfonia a IV \u2013 a\u201c de Brahms, imi spun ca e colosala, dar drumul acesta e inchis. Adica am constiinta impacata ca pot considera capitolul Brahms incheiat. La fel simt si pentru Wagner, caruia i-am studiat partiturile cu incr\u00e2ncenare. Muzica, incep\u00e2nd cu secolul XVI p\u00e2na in secolul XX, nu se mai poate repeta. Totul a fost stors la maximum. Muzicile acestea sunt formidabile, dar sunt ca niste haine, pastrate perfect, pe care le-a purtat strabunica.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Si totusi, aceasta muzica, intr-o interpretare extraordinara, nu va mai poate surprinde?
\nFr.P. \u2013 Foarte buna si aceasta intrebare. Dupa mine, spre deosebire de o arta totusi minora cum este teatrul, unde lucrurile sunt mult mai volubile, mult mai miscate, arta interpretativa muzicala s-a cam oprit. O sa iau ca exemplu parerea prietenului nostru Liviu Prunaru, concert \u2013 maestru la Concertgebouw, care imi spunea ca il frapeaza standardizarea interpretarilor pe care le propun marii dirijori care trec pe la pupitrul celebrei orchestre. Sa luam un alt exemplu: dupa mine, o mare speranta a reprezentat-o Nikolaus Harnoncourt, care studiind muzicologic partituri ale trecutului, a ajuns la concluzia ca muzica baroca este c\u00e2ntata \u201elesinat\u201c, drept care a revigorat viziunea asupra dinamicii. In ultimul timp, insa, constatam, mai ales c\u00e2nd dirijeaza ansambluri mari, o anumita automatizare, un fel de transformare in sens pavlovian a ideilor pe care le-a avut c\u00e2ndva. Alt exemplu: ce tehnici violonistice cunostea Beethoven? Habar nu avem. Dar daca analizezi partiturile viorilor din simfonii, gasesti sugestii si pentru concertul sau. De ce nu se editeaza o partitura cu astfel de sugestii pentru int\u00e2mpinarea intentiilor compozitorului? Cine mai joaca astazi Hamlet ca pe vremea lui Shakespeare? Liviu Ciulei avea dreptate: pe vremea lui Moli\u00e8re se juca in fata Regelui Soare si daca un personaj aparea fara palarie pe cap, era limpede ca isi pierduse capul, ca era zapacit. Astazi, daca vrem sa aratam pe scena ca un personaj e bramburit, il aducem eventual pe scena fara pantaloni. Revin la muzicieni: daca lucram mai mult cu aparate electronice, inseamna ca n-ar trebui sa ne influenteze tehnica interpretativa sau finetea travaliului asupra sunetului? De ce sa ram\u00e2na ca in secolele trecute? Cred ca revigorarea trebuie sa porneasca de la reconsiderarea partiturilor clasice, nu de la introducerea fortata a unor muzici contemporane in programele de concert. Cum se c\u00e2nta astazi o simfonie de Beethoven sau un \u201eBrandenburgic\u201c de Bach? Se cauta, si bineinteles ca nu se gaseste, modul in care se c\u00e2nta pe vremea lor. Absolut iluzoriu. Nu vom sti niciodata.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Ar trebui sa interpretam aceste muzici cu mijloacele tehnice si estetice de astazi.
\nFr.P. \u2013 Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t. Presiunea exercitata asupra creierului de tot ceea ce ne inconjoara, asupra sensibilitatii noastre, ne marcheaza intr-un anumit fel, si nu putem raspunde cu reflexe de acum 100 de ani. Daca s-ar porni de la aceasta constatare, sunt convins ca si interpretii, si publicul, si criticii ar descoperi mult mai usor drumul catre muzica contemporana. Revin la literatura: cine mai citeste astazi \u201eMadame Bovary\u201c ca pe un roman realist? Astazi suntem preocupati de o anumita structura abstracta a limbajului poetic. Numai in muzica ne incapat\u00e2nam sa vorbim despre respectul fata de partitura. Tocmai un anumit \u201eirespect\u201c fata de partitura ar dovedi un mare respect fata de aceasta. Intr-o conversatie, abia c\u00e2nd te contrazic, c\u00e2nd incerc sa-ti gasesc hibe, c\u00e2nd te provoc, c\u00e2nd te completez, abia atunci te iau in serios. Din pacate, motive comerciale si sociale au facut ca muzicienii sa se fixeze intr-un anumit perimetru, influent\u00e2nd si creatia propriu-zisa. Indrazneala nu mai este dorita.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Exista insa foarte multe exemple din zona muzicii contemporane, adica zona in care \u201ese indrazneste\u201c, cu foarte mare succes la public.
\nFr.P. \u2013 Am o amintire in sensul asta. Eram elev de liceu c\u00e2nd Orchestra Cinematografiei, dirijata de Bugeanu, a realizat prima auditie absoluta a lucrarii \u201eArcade\u201c, o capodopera a lui Aurel Stroe. Ce crezi ca s-a int\u00e2mplat? Piesa a fost bisata. Publicul a simtit imediat ca in spatiul acela, realist-socialist, al lucrarilor de comanda dedicate partidului, Uniunii Sovietice s.a.m.d., piesa aceasta producea o ruptura, o dizidenta intelectuala foarte puternica, si a cerut repetarea lucrarii care dureaza 11 minute.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Avem un altfel de public astazi?
\nFr.P. \u2013 Ulterior, cu concursul multori factori, merg\u00e2nd pe principiul lui Hegel care spune ca sat\u00e2rul cade atunci c\u00e2nd vrea victima si nu c\u00e2nd vrea calaul, oamenii au inceput sa accepte un anume conformism care nu duce la nimic, nu-i elibereaza, dimpotirva, ii juguleaza si mai tare.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Ce amintiri aveti cu muzica dumneavoastra din perioada socialista?
\nFrR \u2013 Imi amintesc foarte bine de ultima aparitie a muzicii mele in programul Filarmonicii, in 1986. Era un concert dirijat de Mihai Brediceanu. Am prezentat o lucrare foarte indrazneata. Ma intreb si astazi cum a fost posibil sa se c\u00e2nte. Probabil numai pentru ca Brediceanu a hotar\u00e2t acest lucru, fiind directorul institutiei. Ei bine, reactia publicului m-a indurerat realmente, pentru ca a fost una de indiferenta. As fi preferat sa fi fost indignat, spre exemplu, sa ma fi fluierat atunci c\u00e2nd Brediceanu m-a invitat pe scena.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Cum se numea lucrarea?
\nFr.P. \u2013 \u201eMelos IV\u201c, pentru ca, din cauza cenzurii de atunci, nu mi s-a permis titlul real: \u201eIn cautarea c\u00e2ntecului pierdut\u201c, o aluzie la celebra opera a lui Proust. Asadar, as fi preferat sa fiu fluierat.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Adica ati fi trezit o reactie.
\nFr.P. \u2013 Exact. Daca as fi fost ovationat, ar fi fost un semn ca oamenii se trezesc. Muzica mea era un act de rezistenta fata de tot ce se int\u00e2mpla cu \u201eC\u00e2ntarea Rom\u00e2niei\u201c, fata de toata porcaria de la vremea aceea. Astazi, oamenii nu mai au nevoie de constr\u00e2ngeri din afara, se auto-constr\u00e2ng. Sunt foarte fericiti sa considere muzica un divertisment.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Astazi oamenii iau ce li se ofera in mod uzual, ce le este la indem\u00e2na. Nu mai vor sa depuna niciun efort in plus.
\nFr.P. \u2013 Perfect adevarat. Ma duc la Bibliteca si iau o carte celebra \u2013 \u201eRazboi si pace\u201c de Tolstoi \u2013 indiscutabil o capodopera. Am traducerea in engleza, aparuta la Oxford Classics. Pe coperta a patra scrie: unul dintre cele mai valoroase romane ale tuturor timpurilor. Intrebarea mea este: daca vad acest anunt categoric, mai citesc inocent aceasta carte sau sunt presat de prestigiu? Asadar, am fost bagat pe un siaj. In schimb, daca iau un volum de Ionut Bogdan Stefanescu, fara sa te superi, esti de acord ca volumul tau poate sa intre pe o paleta imensa, de la a fi o nulitate p\u00e2na la a fi \u201eRazboi si pace\u201c?<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Aoleu! Exclamatia se refera la partea a doua a comparatiei. Dar sunt de acord ca exista o mai mare libertate in decantare daca nu ai o reteta prestabilita.
\nFr.P. \u2013 Deci, capacitatea mea intelectuala da un verdict. Nimeni nu ma poate ajuta. De aceea consider poate mai incitant un autor neclasicizat dec\u00e2t pe cel cu o eticheta certa. De aceea ascult lucrari de ultima ora, indiferent de prestigiul compozitorului respectiv. Poate gasesc o idee, o sugestie la care nu m-am g\u00e2ndit. C\u00e2nd Daniel Kentzy a c\u00e2ntat \u201eConcertul pentru saxofon\u201c al Dianei Rotaru, l-am rugat sa-mi dea si partitura si imprimarea. Nu se stie de unde sare iepurele. E foarte posibil sa fiu inspirat de vreun gest muzical al Dianei Rotaru si sa ma ajute sa descopar un alt teritoriu, neexploatat de mine p\u00e2na atunci.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 E firesc si bine ca se int\u00e2mpla asa. Numai ca dumneavoastra ascultati intr-un mod profesionist, publicul insa merge pe intuitie si isi doreste sa fie sensibilizat.
\nFr.P. \u2013 Daca cineva care merge la un concert de muzica noua, in care sunt prezentate, sa zicem, cinci lucrari, si una dintre ele este deasupra celorlalte, si face efortul sa identifice care este aceea, dupa mine, omul acela devine imun la foarte multe manipulari, de la cea politica la cea ideologica, materiala etc. Or, ma g\u00e2ndesc ca aceasta presiune care se exercita asupra artei dificile este un reflex al nevoii de a manipula oamenii.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Nu se doreste iesirea din turma.
\nFr.P. \u2013 Evident. De aceea optiunea mea de o viata, dificila, ingrata, este sa fiu in afara turmei.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Cum era Conservatorul in anii in care ati studiat ?
\nFr.P. \u2013 Repet, pentru mine acei ani au fost marcati de int\u00e2lnirea providentiala cu Stefan Niculescu. Ar trebui insa sa ne amintim si de atmosfera din muzica rom\u00e2neasca la acea vreme. Am facut conservatorul intre anii ’67 \u2013 ’73. Traiau inca acei maestri de stimat, fara indoiala, precum Paul Constantinescu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Martian Negrea care, atentie, nu erau oamenii regimului, insa forma mentis a lor nu le permitea sa asculte si sa vada alte lucruri. Erau foarte sinceri in negarea noilor tendinte. Dar, prin prezenta celor patru mari compozitori \u2013 Stefan Niculescu, Anatol Vieru, Aurel Stroe si Tiberiu Olah \u2013 sectia de compozitie devenise un miracol. In continentul acela de oameni invechiti, noi traiam pe o insula privilegiata. Spre exemplu, pentru Ion Dumitrescu, presedintele Uniunii Compozitorilor, care conducea din umbra si Conservatorul, Pierre Boulez era un amator.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Nu stia sa faca teme de armonie, nu?
\nFr.P. \u2013 Exact. Parca asta era problema! Singurul compozitor din acea generatie cu o conceptie deschisa a fost Tudor Ciortea, care l-a incurajat chiar si pe Iancu Dumitrescu, pentru ca isi dadea seama ca exista, in ceea ce propunea Iancu, un s\u00e2mbure de sinceritate. Ei bine, acest miracol care se petrecea sub ochii nostri, prin prezenta celor patru mari personalitati ale muzicii noastre la catedra de compozitie, oferindu-ne o inepuizabila oaza de informatie si un valoros exemplu de curaj intelectual, parca nu-l mai regasesc astazi c\u00e2nd se pare ca suntem liberi. Lucrul acesta ma indurereaza cumplit. Pe vremea studentiei mele, aveam parte de un loc benefic care se numea Biblioteca Centrala de Stat, sectia Muzica, pe care o conducea Radu Stan. Era un om extraordinar de deschis. Inzestrase acea biblioteca a statului comunist cu partituri de ultima ora din toata lumea. Acolo il gaseai si pe Ligeti si pe Stockhausen, pe Luigi Nono sau Boulez etc. Absolut tot ce voiai. Acolo se petreceau niste int\u00e2lniri extraordinare, la care participa generatia mea, cu Calin Ioachimescu sau Horatiu Radulescu, impreuna cu altii, mai mari ca noi, precum Lucian Metianu, Corneliu Dan Georgescu, Octavian Nemescu. Aceste int\u00e2lniri devenisera mult mai valoroase dec\u00e2t ceea ce propunea chiar Conservatorul. Ori astazi, acest tip de int\u00e2lniri, unde se practica schimbul de idei, a disparut.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Dar acum, la Politehnica, aveti studenti interesati de cursul dumneavoastra?
\nFr.P. \u2013 Fac un curs unic in Rom\u00e2nia, care se intituleaza: \u201eTratarea in timp real a semnalului sonor\u201c. Este o chestiune de interdisciplinaritate. Cu alte cuvinte, daca vor sa vina si compozitori ar fi foarte bine, cum se int\u00e2mpla la Institutul din Berlin, dar prin acest curs sunt oameni care isi pot face o meserie. Se studiaza probleme care tin de informatica. Este insa o cercetare stiintifica de care pot beneficia si compozitorii. Stim foarte bine ca la Conservator nu exista nici macar un sfert de curs de acustica.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 De aceea ne confruntam cu o grava problema a lipsei inginerilor de sunet cu scoala. Eugen Wendel imi spunea ca in Berlin sunt trei mari institute pentru ingineri de sunet.
\nFr.P. \u2013 Da. Exact ce spuneam. Am fost la unul dintre ele. Am discutat si lucrat cu profesorii de acolo. Numai ca nu este usor sa-ti insusesti limbajul matematico-fizic de care ai nevoie. Daca, spre exemplu, cineva stie numai teorema lui Pitagora, nu se poate numi matematician. Matematica nu inseamna cea de acum 2000 de ani, care a fost complet absorbita de istorie, inc\u00e2t nici nu se mai poate numi matematica, e paradigma matematicii, a iesit din timp, ci ceea ce se face in clipa asta. Dar sa nu-ti inchipui ca matematicienii de astazi se inteleg perfect. Se contrazic…
\nI.B.S. \u2013 Perfect.
\nFr.P. \u2013 Conditia progresului. Stii ca la universitatile din America nu poti sa fii profesor daca nu ai absolvit un curs de informatica?<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Chiar asa?
\nFr.P. \u2013 Am doi prieteni foarte buni: Joshua Feinberg, la Harvard si .Fabien Levi, la Columbia. Crezi ca ei predau contrapunct, forme, armonie? Nici vorba. Fac cursuri de electro-acustica si informatica muzicala. Sunt doua dintre cele mai mari universitati ale globului. In clasamentul primelor 20 de universitati ale lumii, americanii ocupa primele 9 locuri cu doua exceptii normale: Cambrige si Oxford, apoi Sorbona, iar pe locul 19, Universitatea din Beijing.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Pai, cum asa? Si noi?
\nFr.P. \u2013 Universitatile rom\u00e2nesti sunt de la locul 350 in jos. P\u00e2na si Basescu stie asta. A spus-o pe post. Este dramatic ce se int\u00e2mpla. In anii comunismului au fost patru oameni care au putut sa mentina invatam\u00e2ntul muzical, in zona compozitiei, la un nivel mondial. Niculescu si Stroe sigur erau de nivel universal.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 In cazul acesta o sa va intreb cum vi se pare alcatuirea programelor din Festivalul Enescu, unde numele acestea nu apar, spre exemplu?
\nFr.P. \u2013 In primul r\u00e2nd, hai sa pornim de la titulatura. Ce festival in lumea aceasta poarta numele unui compozitor? Festivalul de la Bayreuth este al lui Wagner. Dar ii poarta numele? Sau cel de la Salzburg, unde s-a nascut Mozart, se numeste Festivalul Mozart?<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Exista insa bomboane Mozart.
\nFr.P. \u2013 Bomboane, dar nu festivaluri. George Enescu este un compozitor care a murit in 1955, c\u00e2nd incepuse partea a doua a muzicii secolului XX. N-ar fi normal ca acest festival sa fie focusat pe zonele acestea? Marii lui contemporani \u2013 Schoenberg, Webern, Berg, Bartok, Var\u00e8se \u2013 au fost novatori ca si el. Spre exemplu, Jan\u00e1cek nu s-a c\u00e2ntat niciodata in Festivalul Enescu. Consecintele incep sa apara. Daca Enescu este intemeietorul muzicii rom\u00e2nesti in sensul european, ce ne facem cu ce s-a int\u00e2mplat dupa? E clar ca Jora, Paul Constantinescu nu s-au ridicat la nivelul lui. Au fost personalitati locale. Dar, prin cei patru \u2013 Niculescu, Stroe, Vieru si Olah \u2013, muzica rom\u00e2neasca a t\u00e2snit din nou in zonele inalte, iar lucrul acesta nu este stiut.
\nI.B.S. \u2013 Pentru ca nu este promovat.
\nFr.P. \u2013 Sunt varii motive. La Festivalul BBC Proms, Filarmonica din Viena, condusa de Barenboim, interpreteaza o lucrare fundamentala a lui B\u00e9la Bartok: \u201eMuzica pentru coarde, celesta si percutie\u201c, o lucrare importanta a lui Zolt\u00e1n Kod\u00e1ly: \u201eH\u00e1ry J\u00e1nos\u201c si \u201eAtmosph\u00e8res\u201c de Gyorgy Ligeti. Enescu a fost prezent in acest program cu \u201eRapsodia I\u201c. Nimeni nu s-a gasit sa-i spuna lui Barenboim ca daca tot se duce cu Enescu, sa prezinte o lucrare fundamentala, cum ar fi \u201eSimfonia de camera\u201c sau \u201eSuita a III-a\u201c. Revenind la festivalul nostru: in ultima editie au dominat compozitorii rusi, dar, int\u00e2mplator, Enescu nu prea i-a c\u00e2ntat pe rusi. A c\u00e2ntat Enescu concertul lui Ceaikovski? Niciodata. Nu exista nimeni care sa se impuna si sa structureze o editie de festival, tin\u00e2nd seama de faptul ca, totusi, Enescu este un compozitor al secolului XX.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Dar ce parere aveti despre Enescu?
\nFr.P. \u2013 Hm, la v\u00e2rsta mea, marile optiuni au fost stabilite, iar pentru mine, marele compozitor al primei jumatati de secol XX este Webern. Or, ce poate fi mai opus lui Enescu dec\u00e2t Webern? Pe de alta parte, anumite lucrari ale lui Enescu, cum ar fi \u201eVox Maris\u201c, o lucrare absolut geniala, vin in int\u00e2mpinarea ideilor mele despre complexitate. Niciun compozitor nu are complexitatea reala asemenea lui Enescu. Bartok este un compozitor multi-directional, formidabil. Vocabularul pe care il propune iti izbeste urechea, dar daca ii analizezi partitura, observi ca structurile lui sunt foarte traditionale. Concertul de pian nr.1 te socheaza la prima auditie, dar, in fapt, este o foarte clara forma de sonata, at\u00e2t de inocenta si de clasica. La Enescu insa, lucrurile se complica. Chiar si c\u00e2nd forma de sonata pare a fi clara, totusi este o forma continua, care nu se opreste niciodata. Ideea de baza a acestui tip de forma muzicala este ca se structureaza pe axa entropica a timpului, adica axa care nu se intoarce niciodata, devoreaza pur si simplu realitatea.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Enescu era un wagnerian convins.
\nFr.P. \u2013 Exact. Un om care a apreciat lucrarile finale ale lui Beethoven si marile opere ale lui Wagner. Le cunostea in amanunt. Si in aceste lucrari se int\u00e2mpla exact acelasi lucru, din punct de vedere al formei. Pe axa timpului nu exista simetrie, iar Enescu stia foarte bine lucrul acesta. \u201eVox Maris, \u201eSonata a III-a pentru vioara\u201c, \u201eCvartetul nr 2\u201c si \u201eSimfonia de camera\u201c sunt lucrari extraordinare. In \u201eOedip\u201c, Enescu a apelat la acel scriitoras de m\u00e2na a doua, Edmond Fleg, care i-a alcatuit o poveste putin salonarda din cele doua tragedii ale lui Sofocle. De aici, nevoia lui Enescu de a umple niste spatii pentru care nu avea adeziune totala. In actul I se observa foarte clar acest lucru. Opera creste pe masura ce se termina. Poate ca daca ar mai fi continuat, si ar fi realizat o dilogie, ar fi fost realmente genial. Cred ca la Enescu s-a int\u00e2mplat urmatorul lucru: contactul cu marile culturi muzicale, cea franceza si cea germana, l-a marcat evident si l-a complexat oarecum. I-a trebuit foarte multa vreme ca sa scape de aceste complexe. Exista nenumarate piese de camera care au ticuri de tip Faur\u00e9.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 E firesc, doar i-a fost profesor.
\nFr.P. \u2013 A scapat greu de influenta lui Faur\u00e9. Spre exemplu, Ravel, care i-a fost coleg, si care nu a fost nici pe de parte un compozitor at\u00e2t de novator ca Enescu, a scapat mult mai repede de influenta profesorului. Cu toate acestea, la Enescu este ceva care creste organic. Trebuie date la o parte acele ezitari in fata unei mari culturi, ca sa realizezi c\u00e2t este de important Enescu in peisajul muzical mondial. S-a int\u00e2mplat insa ca un alt artist rom\u00e2n, aproape de generatia lui, dintr-un alt domeniu artistic, sa fie radical p\u00e2na la capat, si ma refer la Br\u00e2ncusi. A reusit sa sfideze intreaga arta occidentala \u2013 biftecurile lui Michelangelo, despre care vorbeste de at\u00e2tea ori . Enescu nu a avut curajul acesta din varii motive, poate si pentru faptul ca a fost interpret. In orice caz, in c\u00e2teva lucrari, reuseste sa cuprinda acea complexitate la care toti compozitorii din generatia lui nu au avut acces. Numai ca noi, astazi, pentru a descoperi universul lui trebuie sa studiem si partitura. Nu poti avea acces la Enescu doar ascult\u00e2ndu-l. Poate doar o orchestra electronica sa scoata in evidenta tot ceea ce a imaginat, pentru ca si cea mai buna orchestra din lume va capota in fata acestei complexitati uriase.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Apropo de orchestra artificiala, sunteti adeptul unei muzici eminamente electronice, ori al unei combinatii care sa includa si filonul uman?
\nFr.P. \u2013 Categoric trebuie inclusa si componenta umana. Sunt absolut convins ca teritoriul este nesf\u00e2rsit in ceea ce priveste tehnicile elctro-acustice, denumite live-electronics. Cu alte cuvinte, cineva viu ofera materia principala iar eu, ca si compozitor, tot viu, interactionez cu el prin aparatura computerizata in timp real, astfel inc\u00e2t si intuitiile mele si ale lui ajung la un rezultat mult mai vast dec\u00e2t daca am actiona separat. Pe de alta parte, acum vreo trei ani, pe c\u00e2nd ma aflam la prietenul meu Eissl, la Viena, am avut ocazia sa ascult \u201eLe Sacr\u00e9 du Printemps\u201c, partitura pe care o stiu foarte bine, si imi storceam creierii sa-mi dau seama ce orchestra si ce dirijor o interpretau. Credeam ca stiu toate variantele, nu sunt multe de referinta. Dar pe aceasta nu o dibuiam pentru ca, de fapt, era o varianta electronica.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Adica ati avut senzatia unei interpretari pe viu.
\nFr.P. \u2013 Da. Am reascultat-o si nu am putut descoperi nimic artificial. Era perfecta. Este vorba despre cel mai fascinant teritoriu pe care am inceput sa-l investighez de cur\u00e2nd: sinteza granulara a sunetului.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 M-ati omor\u00e2t!
\nFr.P. \u2013 Fii atent! In acustica clasica, se stie urmatorul lucru: sunetul este o combinatie de linii regulate \u2013 sinusoide si neregulate \u2013 zgomote. Dar, daca abandonez aceasta dihotomie si iau un graunte \u201ezapacit\u201c, si prin diferite functii matematice incep sa eliberez treptat c\u00e2nd unele c\u00e2nd altele, dihotomia aceasta dispare si se creeaza tot mai mult senzatia de sunet adevarat, in care mereu sunetul curat se amesteca cu zgomotul. Prin aceasta tehnica, instrumentistul va descoperi zone pe care nici nu le banuia la instrumentul lui, iar compozitorul, la r\u00e2ndul sau, va descoperi niste posibilitati la care nici nu se g\u00e2ndea. Spre exemplu, flautul tau are o multime de neajunsuri, de capcane si limitari. Folosindu-ma insa de aceste limitari, care sunt cele mai fertile cu putinta, pot sugera nelimitarea. Pentru mintea omeneasca, \u201enelimitatul\u201c nu poate fi pipait. Credem ca stim ce este infinitul: un numar c\u00e2t de mare ar fi, daca mai adaugi unu devine si mai mare si tot asa, dar toate sunt finite. C\u00e2nd ajungi la infinit? Niciodata. Cu alte cuvinte, sinteza granulara permite urmatorul lucru: sugerarea mai vie, mai pertinenta, mai sensibila a nelimitatului, situ\u00e2ndu-ne tot timpul in limitat. Aceasta este conditia noastra fundamentala, pe care nu o putem depasi. Acelasi lucru facea si Mozart: pentru el, orchestra de la Manheim era un teritoriu care sugera nelimitatul, pentru ca posibilitatile de combinatie intr-o orchestra sunt imense. Simfoniile lui sunt orchestrate perfect: stie foarte bine c\u00e2nd sa dubleze flautul cu vioara I spre exemplu, numai ca tipurile de atac ale celor doua instrumente sunt diferite si se produce o eterofonie. Punctele nodale ale acestei eterofonii pot fi exacerbate, hipertrofiate si pot genera alte drumuri, fara ca sa ies din domeniul limitat al instrumentului.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Orice tehnica trimite la o metafizica.
\nFr.P. \u2013 Ideea lui Sartre: \u201eToute technique renvoie \u00e0 une m\u00e8taphysique\u201c. In momentul in care am un numar de posibilitati tehnice, si ideile metafizice incep sa se nasca. Adica, degeaba am niste idei colosale, daca nu stap\u00e2nesc perfect mijloacele care le pun in pagina.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Altfel ar fi amatorism.
\nFr.P. \u2013 Exact. Orice amator e convins ca poseda o multime de idei colosale, numai ca nu le poate pune in practica. Invers, orice mare artist porneste de la materialul pe care il are la dispozitie. \u201eDavid\u201c al lui Michelangelo a fost facut dintr-un bloc de marmura abandonat de toti. Adica ideea care a revolutionat sculptura se gasea in materialul stricat de mai multi. Michelangelo a inteles ce trebuie eliberat din acel material brut, pentru a crea forme noi. In momentul in care vor aparea computerele fara program, care nu mai au nevoie de o derulare secventiala a lucrurilor, ci holistica, compozitorul va putea sa-si conceapa ce orchestra isi doreste. Spre exemplu, daca eu imi doresc 20 de viori scordate (cu acordaje diferite) intr-o orchestra…<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Ati pierdut deja cel putin o ora p\u00e2na se vor acorda diferit.
\nFr.P. \u2013 Ha! Nu numai, dar, in scurt timp, cei acordati diferit vor tinde sa c\u00e2nte dupa ceilalti, acordati standard si se strica tot ce am imaginat.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Intr-adevar, urechea te duce catre acordajul standard, e deformatia muzicianului.
\nFr.P. \u2013 Exista \u201eConcertul pentru vioara\u201c de Ligeti, in care vioara solo c\u00e2nta cvinta data de cele doua coarde libere \u2013 re si la \u2013 ceilalti, din orchestra, c\u00e2nta aceeasi cvinta putin mai sus sau mai jos, cre\u00e2nd un fel de abur in jurul melodiei, sfumato-ul lui da Vinci. C\u00e2ti violonisti din orchestra vor rezista sa c\u00e2nte asa tot timpul? E aproape imposibil, si tot misterul muzicii se strica. Ori, c\u00e2nd poti obtine aceasta pe calculator, nu se mai poate int\u00e2mpla nimic un milion de ani. Asadar, prin computer, eu nu impietez cu nimic caracterul spontan al interpretarii, sunetul produs este al interpretului, dar vin in int\u00e2mpinarea lui, rafin\u00e2nd niste lucruri pe care altfel nu le distingi. Apoi, sunetul mai are o calitate exploatata grosier in ultima vreme, si anume spatialitatea. Spre exemplu, acel efect Doppler, pe care il percepem c\u00e2nd mergem pe strada, ambulanta care vine spre noi si sunetul urca, iar dupa ce trece de noi, sunetul coboara, poate fi realizat in orchestra? Numai electro-acustic, pentru ca pozitiile instrumentistilor si ale publicului sunt fixe. Psihologic, ar fi un efect foarte percutant, realizabil numai cu ajutorul tehnicii live-electronics.<\/p>\n

I.B.S. \u2013 Tin\u00e2nd cont de acest teritoriu pe care il strabateti cu o atentie exacerbata asupra detaliilor, de posibilitatile practic infinite pe care vi le ofera live-electronics, incotro se indreapta muzica dumneavoastra? Unde veti ajunge?
\nFr.P. \u2013 Nu stiu, dar sper sa nu trag o concluzie. Sper sa nu ajung sa spun: clipa, opreste-ti zborul, fiindca esti prea frumoasa!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Fred Popovici in dialog cu Ion Bogdan Stefanescu   Ion Bogdan Stefanescu \u2013 Ce muzica ascultati? Fred Popovici \u2013 O intrebare foarte buna. Ascult aproape tot timpul muzica clasica, desi o stiu foarte bine, doar pentru faptul ca vreau sa ma auto-conving ca nu se mai poate asa. Cu alte cuvinte, ascult\u00e2nd pentru a opt… Cite\u0219te mai mult »Compozitorul si ispitele stiintei (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8629],"class_list":["post-14873","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-fred-popovici"],"views":946,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14873","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14873"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14873\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14873"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14873"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14873"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}