{"id":14859,"date":"2013-03-19T19:08:14","date_gmt":"2013-03-19T17:08:14","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14859"},"modified":"2013-03-19T19:08:14","modified_gmt":"2013-03-19T17:08:14","slug":"epifanii-cu-talc","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/epifanii-cu-talc\/","title":{"rendered":"Epifanii cu talc"},"content":{"rendered":"

Serban Axinte, papadia electrica,<\/em> Editura casa de pariuri literare, Bucuresti, 2012, 76 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

C\u00e2nd spui numele unui volum de versuri intitulat \u201epapadia electrica\u201c, primul impuls e sa-l asociezi unui hit excentric. Dar dincolo de un atare deziderat al insolitului, textele lui Serban Axinte justifica un mod aparte de a comunica cititorului imboldul straniu de a te juca si de a-ti regiza cu o senzitivitate exemplara propria frica. De altfel, pagina respira, \u00eentr-un mod foarte viu, aceasta atmosfera de incertitudine suava a zonelor-limita, \u00een care autorul jongleaza \u00een nota minora cu o trilogie poetica, asa cum afirma si structura tripartita a volumului, dupa un model de constructie usor teleologic: \u201edecoct\u201c, \u201ebulb\u201c, \u201eacele electrice\u201c.
\nCu titlu de exemplu, prefata lui Radu Vancu prezinta o personalitate complexa a poetului Serban Axinte, declar\u00e2ndu-l de la bun \u00eenceput \u201ecel mai atipic douamiist\u201c. De altfel, autorul poseda \u00eentr-adevar o calitate aparte a transpunerii starilor \u00een infra-materialitatea lor, \u00eensusi titlul anticip\u00e2nd o poezie a unor stari nevrotice subsidiare, la care te poti conecta numai prin flux electric\/ magnetic, descriind un c\u00e2mp care capteaza energia si o \u00eenghite \u00een propriile sale surse.
\nAvantajul unui asemenea aranjament e ca transmite mai mult dec\u00e2t simple stari, ca e capabil sa construiasca si sa induca acele palpari interioare care electrizeaza pur si simplu, \u201epapadia electrica\u201c, \u201edeschisa ca o gheara\u201c devenind un veritabil obiect de seductie violenta. Astfel, structura exterioara a textului e fisurata at\u00e2t c\u00e2t trebuie de zbuciumarile si smucirile interioare. Sisific, eul se neaga pentru a se re\u00eentoarce la sine, ca \u00eentr-o hipnoza esuata, \u00een timp ce, \u00een acest volum, cinematografia propriei vieti functioneaza ca panaceu dureros sau ca o crima fictiva, o \u00eensiruire de oximoroni prinsi \u00eentre \u201eabur\u201c (imaginar) si \u201econcret\u201c (real). Mai mult, versurile construiesc o \u00eentreaga temporizare si spatializare a acestor ipoteze, pe care le strunesc dupa denivelarile capricioase ale sufletului uman.
\nMaladii textuale<\/strong>
\n\u00cen fond, premisa de la care porneste ansamblul de texte poetice a lui Serban Axinte e discursul lucid al iminentei asumat cu luciditatea patologica a imposibilitatii de a trai. Avem de-a face cu un eu dominat de o umoare depresiv-melancolica care izbucneste nu at\u00e2t \u00een actul scrisului, c\u00e2t \u00een momentul epuizarii sale. E vorba, cel mai probabil, de un efect electric al deziluziei ca pretext sublim pentru tribulatiile de ultim moment. Mai mult, ultimatumul pe care \u00eel da Serban Axinte e disperarea premeditata a (sin)ucigasului care-si cauta \u201evictima la \u00eent\u00e2mplare\u201c \u2013 poate chiar cititorul care se preumbla cu cartea \u00een m\u00e2na prin salonul propriei constiinte golite.
\nAstfel, sintaxa echilibrata, fluida a frazei, fie prelungeste, fie scurteaza chinul asimilat \u00een s\u00e2nge cu constiinta post-traumaticului, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t poezia lui Serban Axinte e similara maladiei acceptate cu voluptatea trairii simptomelor \u00een evolutie. \u00cen consecinta, imaginarul epidemic \u2013 indivizi cu \u201eglicemia marita\u201c, \u201eun individ caruia am\u00e2ndoi copiii i-au murit asfixiati\u201c, tranchilizati, sp\u00e2nzurati, oameni care stiu \u201epe dinafara formula otelului\u201c si \u201efoarte multe nume de scriitori si de muzicieni germani\u201c \u2013 evoca o umanitate plina de rani, marcata de excese, iar expunerea sa poetic-medicala creeaza senzatia ca dezechilibrele se produc lent si imperceptibil si ca torsiunile nu pot fi anticipate, ci au loc pur si simplu.
\n\u00cen acelasi timp, tenta avangardista a discursului e \u00eembl\u00e2nzita de tonalitatea umana a unei umanitati care-si respira dureros crimele, pacatele si secretele terifiante. Mai mult, \u00eembibatia alcoolica de poezie depaseste pe nevazute limita la Serban Axinte, pastr\u00e2ndu-i clara, totusi, constiinta conventiei: \u201evai tie am nevoie de o cu totul alta formula\u201c. Alura de proces-verbal, de consemnare pragmatica scuteste discursul de reverberatii inutile, fara a-i rapi \u00eensa expresivitatea imagistica sau de limbaj. E drept ca Serban Axinte poseda o subtilitate a jonctiunilor tematice si a schimbarii treptate a orizontului obiectual: de la betie la crima si la cea mai stranie corporalitate ce contamineaza \u00eensusi poeticul. Sublimarea materialelor din care e construit universul poetic explica, de fapt, o tendinta catre esentializare, catre o materialitate anti-onirica, fragmentara.
\nCa o consecinta, lichefierea universului are drept scop \u00eencetinirea miscarilor, urmarite cu atentia egoista a unui aparat de filmat, care \u00eel face pe cititor martorul implicat, de netagaduit, al unei insuficiente. \u00censa aceasta privare de trup sau de realitate contine \u00een sine germenii unei afectivizari a discursului, de o subiectivitate frematatoare, aproape tactila. Cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t, fara patetismul declamatiilor si fara exagerarea nuantelor, autorul \u00eesi m\u00e2nuieste at\u00e2t de dibace articulatiile interioare, \u00eenc\u00e2t din verdictele aforistice ale universului pragmatic emana o volubilitate si o vibratie de-a dreptul cuceritoare. Nimic ostentativ, nimic prea mult \u00een experimentul poetic al lui Serban Axinte, \u00een care boala \u00eensasi nu mai e un element distonant, ci fericitul calau al disperarii, o lume \u00een care dragoste e \u201esa cioplim \u00eempreuna borna asta de la marginea lumii\/ \/\u00a0 un colt frumos de rai aninat de un fular\/ putin mai lung dec\u00e2t ridurile din palma\u201c.
\nLumea din aceasta poezie e at\u00e2t de concreta, \u00eenc\u00e2t e imposibil sa-i creditezi realitatea, si ceea ce atrage la ea este modul \u00een care \u00eensasi organicitatea devine un joc din care au fost epurate pretiozitatile si limbajul ultra-abstract, tocmai pentru ca naturalul si simplitatea sunt, \u00een sine, cele mai ezoterice texte. Priza cu realul este extrem de fascinanta si lasa senzatia unui text parcurs dintr-o \u00eenghititura, \u00eentr-o miscare de bumerang, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t eul se joaca, \u00een fond, cu reasumari obsesive ale experientelor mereu pe fuga numite viata si moarte.
\nMutatii regizorale<\/strong>
\nPe de alta parte, Serban Axinte regizeaza spectacolul realitatii cu acribia unui regizor care nu doar spune si vede, ci e at\u00e2t de \u00eembibat de \u201eIrealitatea de fiecare zi scaret inunda linistea\u201c, \u00eenc\u00e2t articulatiile hipersensibilului izbucnesc \u00eentocmai ca o bomba cu ceas: \u00een acelasi timp programate la moment fix si totusi la m\u00e2na hazardului. O asemenea prefigurare scenica urmareste si secventele de monolog adresat \u00een care celalalt poate fi deopotriva o excrescenta interioara, un surplus de eu devenit tu, un geaman \u00eenghitit constient ca o \u00eempartasire cu propriul totem, dar care se activeaza \u00een exterior ca discurs ultim. \u201eTu\u201c-ul destinatar al \u201escrisorilor\u201c lirice pe care le expediaza Serban Axinte e martorul trecerii de la existenta la text, al estetizarii de sacrificiu si al marilor adevaruri ascunse \u00een pielea identitatilor care b\u00e2ntuie mortile necesare: \u201eai sacrificat totul, ai pus \u00een scena viata ta si viata mea,\/ eu te-am lasat, nu am zis nimic,\/ te-am lasat si acum c\u00e2nd stiu ca se apropie clipa \u00een care toate devin repede altceva(…);\/ e o scrisoare, fireste ca e o scrisoare; ti-am scris foarte multe,\/ ti-o trimit doar pe ultima.\/ c\u00e2ndva ai sa-ti amintesti si de mine,\/ ar trebui(…) sa-ti spun marele adevar;\/ cred totusi ca vei \u00eentelege singur,\/\u00a0 nu are rost sa-ti povestesc ce si cum va fi, \u00eemi este si mie frica\u201c.
\nAsumarea brutala a fricii \u00een aceasta corespondenta declarata teatral induce acel dezechilibru natural si uman care plaseaza poemele pe acea linie senzitiva \u00een care incertul g\u00e2lg\u00e2ie sub folia subtire a realului. Si ceea ce traim \u00een poezia lui Serban Axinte e tocmai ruptura tensionanta, bolnavicioasa si traumatizanta a eurilor, urmarita atent \u00een toate fazele ei. Nu \u00eent\u00e2mplator, titlurile marcheaza un traseu cu dublu sens (\u201edecoct\u201c, \u201ebulb\u201c, \u201eacele electrice\u201c), \u00een care nu exista punct final si \u00een care \u201emi-e frica\u201c e semnul unei volubilitati a trairii interioare, a seismicitatii ei controlate electric.
\nSpre exemplu, \u00eentr-un poem ca \u201eUndo\u201c, \u201echipul obscen strapuns cu bolduri\u201c construieste o arhitectura magistrala, cu un ritm sacadat patruns de forta imagistica, amplificata si mai mult de o anume viteza a discursului care fuge permanent, aproape ireal, sub ochii cititorului. Poemul creeaza o pagina de o respiratie transfuga, chiar speriata, si e de remarcat modul \u00een care sunt conturate aici luminile si umbrele, cum vocea masculina e si voce feminina, cum separarea fragmentelor lasa loc actorului-spectator sa ia o pauza doar pentru a o lua din nou de la capat. Astfel devine hipnoza un delirium tremens \u00een care decorurile \u00eencarcate de verb \u00eesi urmeaza, independente, propria logica. Aproape nimic uman nu guverneaza scenele, ci obiectele \u00eel guverneaza cu un paroxism al imposibilitatii de a mai distinge ce \u00eenseamna a fi viu sau mort. Din zonele fetide ale organicului nu mai exhala putoarea unui hoit, ca la Baudelaire, ci spaima de a nu sti, dupa at\u00e2tea jonglerii si traume identitare, carei lumi (ar trebui sa) apartii. Euharistiile imunde se transforma aici fie \u00een veritabile \u201econtracte\u201c (\u201esa man\u00e2nci viermi ca sa nu te man\u00e2nce ei pe tine\u201c), fie \u00een tristele recunoasteri ale Celuilalt si ale lumii de granita (\u201esorb din pelicula subtire care separa iadul de rai, beau cu piosenie apa ce a fost trupul tau\u201c).
\nDe aceea, \u00eentunericul, umbrele, putina lumina, strigatul si teatrul ereditar nu sunt dec\u00e2t recuzita exemplara a spectacolului eului (\u201ealerg \u00een mine\u201c, \u201esa-mi dau seama de mine\u201c, \u201es\u00e2ngele meu\u201c, \u201ete ascunzi \u00een mine\u201c, \u201edupa mine nu vine nimeni\u201c) care devine constient de sine si de propria singuratate, spectacol la capatul caruia \u201eScama electrica lumineaza putin cerul gurii lui Dumnezeu\u201c. Ceea ce conteaza e aceasta procesualitate permanent \u00eentrerupta, forfota din spatele \u201ecareului de muti\u201c, din spatele unei \u00eentregi istorii individuale: \u201eumbrele se agita deasupra crestetului ca un manunchi de zile\u201c. Martor al mortii si \u00een acelasi timp actorul ei, eul, devenit unul dintre \u201emuti\u201c acceseaza fascinatia electrica originara fie si pentru o clipa.
\nPatologia luciditatii<\/strong>
\nE imposibil sa nu remarci ca e deopotriva zbucium si liniste \u00een poezia lui Serban Axinte, at\u00e2t de bine c\u00e2ntarite, \u00eenc\u00e2t sa lase impresia ca nebunia nu e dec\u00e2t un joc matematic. De aceea, compartimentarea existentei pe camere, o \u00eensiruire \u00een plan, ca si \u00een spatiu, a existentei particulare, fac din \u201egoliciunea mea completa\u201c, din \u201emortile mele repetate\u201c si din \u201evechiul meu corp ca o scama\u201c, avataruri conduse de o forta magnetica superioara. Felul \u00een care sunt jucate pe degete identitatile, trecerea imperceptibila de la una la alta, mentine perfect functionala reteaua subterana de semnificatii si atrage cititorul treptat si iremediabil. \u201eTe-am inventat pe tine si ti-am fost dumnezeu p\u00e2na \u00een clipa c\u00e2nd a sunat de iesire\u201c e pecetea unei trairi estetizante acute, fapt sustinut de o scriitura extrem de personala nu at\u00e2t \u00een modul de a-l spune pe \u201eeu\u201c, c\u00e2t pe \u201etu\u201c si care explica exact sforile pe care un papusar ghidus le-ar prinde unei papusi vii, corporale pentru a o aduce \u00een universul de discurs al manevrei unidirectionale.
\nDe aceea, poate ca volumul lui Serban Axinte nu e doar o \u201escrisoare neterminata\u201c, ci si o nostalgie ne\u00eencheiata, \u00eentr-o lume care pare sa traiasca dupa o stranie mecanica a fluidului, ca \u00een tablourile lui Dal\u00ed. Din povesti ale predestinarilor identitare, ale \u201eoglinzislort asezate fata \u00een fata\u201c, autorul creeaza un ritual al fugii de sine, astfel ca angajamentele fragile luate \u00een fata eurilor precedente nu sunt dec\u00e2t expresia unei vinovatii prelungite a celui aflat \u00een \u201ecentrum mundi\u201c.
\nSimultan, subzista \u00een tulburatoarele texte din \u201epapadia electrica\u201c imposibilitatea de a te debarasa de sine \u00een altii, ca si cum eul ar fi o cruce dureroasa. Auto-rastignirile, auto-deificarea \u00een discursul nebunului coexista cu o supra-constiinta a excesului de identitate: \u201eam crezut ca-mi pot tine ascunsa sub perna\/ adevarata identitate,\/ am zis,\/\u00a0 nimic nu iese stropsit \u00een fata\/ fara sa supureze prin margini\u201c. Eul care devine lume, ca \u00een macrantropie, e un eu-discurs (sau o lume-discurs) a \u00eencorporarii integrale, a unui soi de foame exhaustiva, \u00eenteleasa \u00een mod culpabil. \u00censa \u00een acest discurs gemelar contradictoriu al lui eu-tu guvernat de moarte, controlul asupra identitatii devine imposibil, de aceea \u201eacum ai linistea mea \u00een s\u00e2nge,\/\u00a0 dar s\u00e2ngele tau urca frumos\/\u00a0 prin tija papadiei mele p\u00e2na la cer\u201c.
\n\u00cen punctul terminus al \u201ecrestetulsuit de 10000C\u201c, lumea lui Serban Axinte se dovedeste a nu fi fost dec\u00e2t o \u201ereverie blurata\u201c, o fictiune a non-existentei, a revelatiilor mute care stau \u00een v\u00e2rful unui bat de chibrit, boala celui care simte \u201emai mult dec\u00e2t trebuie\u201c, dar si o parabola poetica despre cadere si \u00eenaltare, despre coduri interioare de acces si \u00eent\u00e2lniri secrete cu sine ori cu Celalalt. E limpede ca aceasta poezie traieste un timp al \u201eamintirilor lichefiate\u201c, al nasterilor si al mortilor simultane, al labirintelor (re)cunoscute si al amalgamului de identitati \u00een care frica devine din stare toposul (i)realitatii imediate. O zv\u00e2rcolire magnetica \u00een care moartea e doar un pas pentru a-l atinge pe Celalalt.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Serban Axinte, papadia electrica, Editura casa de pariuri literare, Bucuresti, 2012, 76 p. C\u00e2nd spui numele unui volum de versuri intitulat \u201epapadia electrica\u201c, primul impuls e sa-l asociezi unui hit excentric. Dar dincolo de un atare deziderat al insolitului, textele lui Serban Axinte justifica un mod aparte de a comunica cititorului imboldul straniu de a… Cite\u0219te mai mult »Epifanii cu talc<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8633,5187],"class_list":["post-14859","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-papadia-electrica","tag-serban-axinte"],"views":1237,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14859","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14859"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14859\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14859"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14859"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14859"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}