{"id":14816,"date":"2013-03-19T18:34:56","date_gmt":"2013-03-19T16:34:56","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14816"},"modified":"2013-03-19T18:34:56","modified_gmt":"2013-03-19T16:34:56","slug":"cu-pistolul-sub-perna-n-steinhardt-vazut-de-norman-manea","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cu-pistolul-sub-perna-n-steinhardt-vazut-de-norman-manea\/","title":{"rendered":"\u201eCu pistolul sub perna\u201c. N. Steinhardt vazut de Norman Manea"},"content":{"rendered":"

N. Steinhardt se numara printre acei autori care, in general, nu prea a avut parte de detractori. Ascensiunea alter-egoului sau monahal dupa 1989 a inceput, insa, la un moment dat, sa deranjeze pe anumiti intelectuali evrei, mai mult sau mai putin jigniti de \u201etradarea\u201c fostului lor coreligionar, printre acestia numarandu-se si Alexandru Sever, Norman Manea sau Vera Calin. Un caz aparte este, bineinteles, Adrian Marino.<\/strong><\/em><\/p>\n

Dintre toti contestatarii posteritatii \u201efericite\u201c a lui N. Steinhardt si ai jurnalului sau, cea mai putin vehementa replica si, deci, probabil, cea mai eleganta dintre toate, ii apartine scriitorului Norman Manea. Pana nu demult, formula sa: \u201emondenul evreu-roman Nicu Steinhardt, convertit la crestinism, ortodoxism si chiar legionarism\u201c (\u201eIntoarcerea huliganului\u201c), lipsita atunci (in 2003) de orice alta explicatie suplimentara, il inscria oarecum nejustificat pe lista \u2013 si asa foarte scurta \u2013 a detractorilor lui N. Steinhardt. Nejustificat, deoarece o dezbatere de asemenea anvergura si, cu atat mai mult, o (fals-)eroica pozitionare in contra unei ascensiuni \u2013 sa recunoastem, zdrobitoare \u2013 a alter-egoului monahal steinhardtian dupa 1989, pretindea si o argumentatie pe masura. Or, dincolo de ironiile care fac parte din repertoriul si din viziunea implicit eseistice (\u201emondenul evreu-roman\u201c), stau doua acuze destul de serioase si, am spune, situate pe acelasi palier al gravitatii, pentru gandirea lui N. Steinhardt: \u201elegionarism\u201c si \u201eortodoxism\u201c. Amandoua acuzele ne par a fi la fel de surprinzatoare: desi eram familiarizati deja cu malitioasa formula \u201eovrei legionar\u201c din \u201eJurnalul fericirii\u201c, acuza de \u201eortodoxism\u201c, indreptata spre ecumenicul, lovinescianul, proustianul si, in fine, \u201eliberal-conservatorul\u201c care a fost N. Steinhardt, nu este cu nimic mai putin grava decat prima. Cu atat mai mult cu cat pe lista idiosincraziilor lui Manea, Steinhardt figureaza alaturi de… Ana Pauker. Iar ce-ar fi putut avea ei in comun nu ne putem da seama, intrucat argumentatia unui asemenea punct de vedere lipseste cu desavarsire.
\n\u201eCriza din inchisoare\u201c<\/strong>
\nAbia intr-un dialog inregistrat in martie 2007 si publicat in 2010, lui Norman Manea i se mai dezleaga limba si vorbeste mai pe sleau despre \u201ecazul\u201c Steinhardt, stimulat fiind, probabil, atat de bine-cunoscutul eseu \u201eAmbiguitatile exilului\u201c, publicat de catre criticul Ion Simut in \u201eRomania literara\u201c, cat si de intrebarile lui Edward Kanterian. Sa-l urmarim cu atentie: \u201eEste adevarat\u00a0 ca, asa cum am mai spus, mi-e mai usor sa vorbesc, in ultimele doua decenii traite intr-o lume libera, deschis, despre evreitatea mea, pe care nu am negat-o si nu am exhibat-o nici inainte. Nu am plecat, insa, din Romania crestin ortodox si nu am devenit in America evreu habotnic. Am plecat evreu-roman si am ramas asa. (…) Este solutia Steinhardt singura de a deveni roman? M-am tot intrebat de la o vreme daca nu cumva Nae Ionescu avea dreptate si eu m-am inselat tot timpul, fidel cum eram si sunt notiunii de citoyen. Nu eram, de fapt, \u00abroman\u00bb, cum nici Steinhardt nu putea deveni, de vreme ce Nae refuza romanitatea pana si evreilor convertiti la crestinism. Banuiesc ca Steinhardt era evreu asimilat, ca mine, si optiunea sa nu a fost neaparat pragmatica si rationala, ci datorata unei crize, in inchisoare, cand suferea alaturi de legionari si ii admira. Devenise crestin si, deci, nu mai era evreu? Disputa initiala dintre sfintii Petru si Pavel atinge si aceasta chestiune, Petru credea ca pentru a fi crestin trebuia, mai intai, sa fii evreu, Paul era pentru deschiderea Bisericii crestine catre oricine o recunoaste drept a sa\u201c (Norman Manea, in \u201eCurierul de Est: dialog cu Edward Kanterian\u201c)
\nSa recunoastem, inainte de orice, o replica mai consistenta decat pana acum, desi inca ambigua si inegala in privinta rezervelor la adresa lui Steinhardt, si sa retinem, deocamdata, ca, din cate ne putem da seama, Norman Manea nu impartaseste teza convertirii \u201epragmatice si rationale\u201c a lui N. Steinhardt (asa cum o fac Vera Calin sau Alexandru Sever), ci recunoaste sursa ei profunda: \u201edatorata unei crize in inchisoare\u201c. Asadar, o experienta cel putin credibila si autentica. Prin aceasta opinie, Manea se desparte si de judecata lui A. Marino, care vede in intregul demers autobiografic steinhardtian nimic mai mult decat o \u201eimpostura\u201c, \u201eun gest lipsit de orice autenticitate\u201c, \u201epenibil\u201c si \u201edezgustator\u201c (Adrian Marino).
\nIn altminteri excelentele dialoguri cu Edward Kanterian, ne intampina, insa, adesea un Norman Manea de un scepticism amar. Un fel de teama obsedanta, tradusa printr-un pesimism aprioric din care deducem ca, orice ar fi, viitorul evreilor ramane sumbru si martiric, al americanilor, crud si placid, iar al romanilor, mizerabil si antisemit: \u201eNu m-as mira ca, in curand, legionarismul, chiar nazismul sa beneficieze de o miraculoasa cosmetica si sdet o noua voga\u201c.\u00a0 La antipozi fata de N. Steinhardt, N. Manea nu este nici credincios, nici indragostit de romanism, ba chiar dimpotriva, ramanand fidel preceptului ca\u00a0 \u201eNiciun scriitor adevarat nu isi flateaza semenii\u201c. Apar, totusi, si unele nuante mai severe, cand Norman Manea pare a abandona indelungata sa expectativa si, iesind din turnul sau de fildes, devine mai putin elegant. Dupa ce a suprapus, nu fara subtilitate, ideea de idolatrie cu crestinismul, el declama: \u201eIn refuzul idolatriei, da, ma regasesc cu totul\u201c.
\nPe acest fond este dezbatuta si problema: care ar fi amprenta evreiasca? Prilej cu care Manea reia si intareste teza prioritatii indiscutabile a evreitatii lui Steinhardt in fata oricarei alte episteme: \u201eCare ar fi amprenta evreiasca? Greu de definit. (…) Sa ne intoarcem la definitii clare? Evreii definesc evreul drept persoana nascuta dintr-o mama evreica. Tatal e incert, citeodata… Daca acceptam acest criteriu, atunci nu numai Iisus este evreu, ci si Marx, care era destul de antisemit, si Trotki, care era un fanatic comunist, si Steinhardt, care s-a crestinat, si Chestov, crestinat si el, si Proust, botezat catolic, si cardinalul Lustiger al Parisului. Deci e o chestie de care nu scapi, chiar daca ai vrea sa scapi. Ai o mama evreica, s-a terminat\u201c. Se pune in discutie, prin urmare, un criteriu pur genealogic, pur biologic, asupra caruia vom reveni.
\nSteinhardt si Nae Ionescu<\/strong>
\nSa recapitulam, asadar, elementele pozitiei lui Manea, asa cum ne apar ele pana acum in chestiunea Steinhardt. Sunt amendate: \u201esolutia\u201c acestuia de a deveni roman si admiratia pentru legionarii alaturi de care a facut puscarie. Nu ii este, insa, amendata \u2013 aspect important \u2013 libertatea optiunii religioase, pentru crestinism.
\nUltimul punct al discutiei este si cel mai vulnerabil pion al argumentatiei lui Norman Manea, si anume acela ca Steinhardt ar fi devenit legionar, ortodoxist si, deci, \u201enaist\u201c in inchisorile comuniste. Chestionat despre apropierea dintre Mihail Sebastian si Nae Ionescu, Norman Manea raspunde: \u201eInteleg bine \u00abcazul\u00bb Sebastian, cred. Iosif Hechter nu putea ramane decat pentru o vreme alaturi de Nae Ionescu devenit legionar. s\u2026t Ma intreb in ce masura un N. Steinhardt, devenit \u00abnaist\u00bb in inchisorile comuniste, convertit la ortodoxie crestina, nestapanindu-si, uneori, pulsatiile antisemite, ar fi fost un partener mai fidel al lui Nae Ionescu\u201c.<\/p>\n

Steinhardt \u2013 naist? Antisemit? Nu vom relua aici excelenta demonstratie realizata de George Ardeleanu cu privire la acuzele de \u201elegionarism\u201c sau chiar de \u201estangism\u201c adresate lui N. Steinhardt, demontate si clarificate impecabil in lucrarea sa monografica. Dar ne-am putea referi la randurile pe care convertitul incriminat i le dedica lui Nae Ionescu, dupa iesirea din inchisoare (asa cum subliniaza, atent la nuante, Norman Manea).
\nReferintele directe la Nae Ionescu, in intreaga opera steinhardtiana, sunt foarte putine. In plus, niciuna dintre aceste marturisiri nu valideaza acuzele lui Norman Manea. Dimpotriva, in \u201eJurnal\u2026\u201c, Steinhardt demonteaza intr-o maniera caracteristica celebra butada a filosofului despre diferenta dintre \u201ea fi Roman\u201c si \u201ea fi bun Roman\u201c, invocata atat de N. Manea, cat si de Alexandru Sever: \u201eNae Ionescu spune ca cine nu are sange romanesc poate fi \u00abbun Roman\u00bb, dar cu nici un pret si orice s-ar petrece nu poate fi \u00abRoman\u00bb. Asa si este, daca nu-i decat pe masura putintelor omenesti. Dar ce nu e cu putinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu. s\u2026t Cum de nu si-a adus Nae Ionescu aminte de Matei 19.26, de Marcu 10.27, de Luca 18.27? Cum de n-a inteles ca si aici exista un drum presarat cu flori de iasomie si cu minuni, al innoirii care face ca toate sa devina cu putinta, usoare? Cui crede ca vinul se poate preschimba in sange nu-i vine greu a recunoaste ca duhul poate savarsi mutatii semiotice cu sangele. Biologic, etnic, da. Mistic, problemele se pun insa cu totul altfel…\u201c (\u201eJurnalul fericirii\u201c). Tot in \u201eJurnal\u2026\u201c, intr-o notatie \u201eMai 1962\u201c, la infirmeria Jilava, sunt descrise raporturile cu un oarecare ziarist Leontescu, de unde putem extrage un pasaj edificator pentru chestiunea in discutie: \u201eLeontescu imi e recunoscator ca vorbesc cu admiratie si respect de Nae Ionescu, pe care-l idolatrizeaza\u201c. Diferenta dintre cele doua tipuri de atitudini constituie, in fapt, distanta dintre admiratie si idolatrie, mai exact dintre admiratia pentru \u2013 vom vedea \u2013 profesorul Nae Ionescu, pe de-o parte, si idolatrizarea maestrului spiritual, pe de alta. Ceea ce apreciaza si admira Steinhardt la Nae Ionescu sunt, asadar, calitatile sale universitare, stilul sau profesoral: duhul, verva, provocarea. Lumea romaneasca postdecembrista a preluat din zbor ideea ca numele lui Steinhardt poate sta pe acelasi \u201eraft\u201c ideologic cu Nae Ionescu, desi cei doi sunt departe de a fi politic congeneri (o astfel de greseala comite si Adrian Marino). Se probeaza inca o data necunoasterea biografiei steinhardtiene de dinainte de anii \u201950, cand se pun deja bazele gandirii politice a tanarului \u201eburghez\u201c. O capcana in care va cadea si Alexandru Sever…<\/p>\n

Fascinat ca un Harry Potter in fata profesorului Dumbledore, tanarul Steinhardt asista la cursurile dascalului, realizand, mult mai tarziu, cauzele acestei fascinatii: fiecare curs al lui N. Ionescu era, de fapt, un happening: \u201ecursul profesorului cobora de la catedra in sala, de nu si in strada, in viata si in cugetul nescolaresc al ascultatorilor. Happening-ul paraseste scena si se amesteca in traiul complet al spectatorilor, deveniti si ei acum actori. Nu se mai stie ce este fictiune si ce este veridicitate. Lectia predata inceta si ea a fi sistematizare si explicatie, sarea peste banci, te lua de brat, te zgaltaia, te apostrofa. Scapare pentru auditor nu incapea: Kant, Hegel, Descartes, Schelling, Husserl incetau a fi niste doctrinari \u201einteresanti\u201c, asertiunile lor se prefaceau in puncte de rascruce si margine de hauri: n-aveai incotro, trebuia sa alegi, sa apuci pe un singur drum s\u2026t. Nae Ionescu te certa, te insfaca, te cucerea s\u2026t, de aceea a fost un profesor-unicat: nu te lasa apatic si indiferent\u201c (\u201ePrimejdia marturisirii: convorbirile de la Rohia\u201c). Ar trebui sa dea de gandit unora faptul ca, nicaieri in aceste marturisiri, monahul nu foloseste timpul prezent.
\nDincolo de admiratie, transpar si rezervele pe care Steinhardt nu se sfieste sa si le afirme in legatura cu modelul generatiei sale, dizolvandu-le, insa, mai mereu, prin\u00a0 capacitatea lui unica de intelegere (L. Bambulea): \u201eNae Ionescu avea sa evolueze ori mai curand sa cocheteze cu doctrine fataliste, increzatoare in predestinari psihobiologice (…), stilul pedagogic si cogitativ al profesorului s-a transmis cu putere la cei mai importanti dintre elevii sai: ma gandesc la Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Tutea\u201c. Este limpede ca, atunci cand e cazul, Steinhardt se detaseaza, cu discretie, intr-adevar, de ideologul legionar.
\nIn concluzie, acuza de \u201enaism\u201c nu se sustine in chestiunea Steinhardt, deoarece:
\n1. Crestinismul sau este curatat de orice idolatrie. In \u201etestamentul\u201c sau final, pe care il constituie, in opinia noastra, volumul \u201eDaruind vei dobandi\u201c si care acumuleaza pe parcurs un veritabil paralelism al eruditiilor (cea teologica si cea literara), precum si o serie de referinte care de care mai pestrite pe fundalul unor… predici de amvon, nu intalnim nici macar o singura data numele lui Nae Ionescu.
\n2. Fascinatia convertitului il vizeaza pe profesorul Nae Ionescu, nicidecum pe ideologul legionar. Exista, dupa cum am vazut, o discreta, dar clara detasare de optiunile politice ale maestrului generatiei lui Eliade.
\n3. Pentru cine studiaza indeaproape gandirea politica a lui N. Steinhardt, de la A la Z, asa cum a facut-o George Ardeleanu, devine evident ca Steinhardt nu a fost si nici nu ar fi putut fi un \u201enaist\u201c. Daca Securitatea a facut tot posibilul sa prezinte lotul Noica \u2013 Pillat intr-o lumina cat mai \u201everde\u201c, in schimb, pozitia ideologica a lui Steinhardt a ramas una burghezo \u2013 democratica, de doctrina liberala, ca in tinerete, dupa cum o numeste si bunul sau prieten, Alexandru Paleologu, alias \u201eMarin Oltescu\u201c: \u201eera un dusman declarat al fanatismului si conceptiilor rasiste sau mistice de dreapta\u201c (\u201eNicu Steinhardt in dosarele Securitatii: 1959 \u2013 1989\u201c).
\nTocmai din aceste cauze se cuvine a privi cu prudenta si inspre versantul celalalt, al apropierii \u201epozitive\u201c a lui Steinhardt de Nae Ionescu, pe care o afirma, de pilda, cu foarte bune intentii, Irina Ciobotaru, intr-un studiu recent din revista \u201eTabor\u201c. Cercetatoarea insista strict asupra portretului schitat lui Nae Ionescu in \u201ePrimejdia marturisirii\u201c, \u201esarind\u201c nejustificat peste mult mai problematicele referinte, de pilda, din \u201eJurnalul fericirii\u201c. Aflam, astfel, ca \u201e\u00abTrairea\u00bb filosofiei in viata concreta, \u00abtrairea\u00bb entuziasta a culturii si dramatizarea lucida a intelegerii acesteia fac din Nicolae Steinhardt un discipol al lui Nae Ionescu\u201c. O perspectiva luminoasa, dar, evident, incompleta.
\nCeea ce il desparte pe N. Manea de Steinhardt este efectul total opus al traumei: pe unul il duce la sila, amaraciune, fatalism si… frica, pe celalalt, la iertare, credinta si… curaj. Unul doarme cu pistolul sub perna, celalalt se impaca cu sine si cu ceilalti. Unul isi lanseaza opera de succes in Occident, celalalt ii intoarce spatele, preferand noptile geroase ale unei manastiri din Maramures. Ceea ce ii aduce impreuna pe cei doi eseisti, dincolo de interesanta lor apropiere… stilistica, este o calitate (evreiasca, o numeste Toma Pavel) de netagaduit: \u201eimposibilitatea derutanta a inteligentei\u201c. Steinhardt se individualizeaza, insa, prin capacitatea de a aprecia calitatea umana a indivizilor drept mult mai importanta decat afilierea lor doctrinara: \u201eEl putea sa indrageasca si sa laude un legionar pentru comportamentul sau curajos sau pentru felul in care a indurat o nedreptate, fara a-si abandona pozitia politica fundamentala, aceea de adept al unui liberalism conservator de sorginte orleanista…\u201c (Toader Paleologu, in \u201eNicu Steinhardt in dosarele Securitatii\u201c), neavand asadar nicio problema in a-si manifesta admiratia fata de prestatia profesorala a unui Nae Ionescu sau fata de romanul \u201eSaptamana nebunilor\u201c al unui Eugen Barbu.
\nIn dosarul nr. 207 din Arhivele Securitatii, Steinhardt raspunde cu luciditate, dar si cu amara ironie, acuzei de \u201elegionarism\u201c, iar raspunsul sau este relevant si chiar memorabil pentru intreaga discutie: \u201eAm fost judecat si condamnat cu un grup de 25 de intelectuali (…) ca dusmani ai clasei muncitoare. Eu nu trebuia sa fac parte din lot \u2013 cu coloratura legionara, (…), eu fiind evreu, deci un nonsens. (…) In capetele de acuzare impotriva lui Noica si a grupului, scorniri atat de neadevarate si de absurde \u2013 total necorespunzatoare realitatii si bunului-simt \u2013 m-au umplut de revolta, incat am refuzat sa le iscalesc declaratia, asumandu-mi raspunderea unor grave invinuiri, de care habar n-aveam. Anchetatorul meu \u2013 Simon se numea \u2013 evreu ca si mine, azi probabil e cel putin colonel in Securitate, ori in Israel, sm-a batutt intr-un mod bestial, ca sa cedez presiunilor, \u201enu iesi viu din inchisoare, daca nu te dai pe brazda si nu esti cu noi. Am sa te omor! Eu cu mana mea te distrug.\u201c Si ma dadea cu capul de toti peretii. Am cunoscut si metoda cu ranga. Ma mir ca mai sunt zdravan acum, la cap, si pot sa judec. Pentru ca n-am vrut sa le fac jocul anchetatorilor, m-au introdus in lotul acuzatilor si am capatat 13 ani. Asa am devenit eu legionar…\u201c (nota a informatorului \u201eGogu Pil\u201c, datata 3 aprilie 1974, in \u201eNicu Steinhardt in dosarele Securitatii\u201c).<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

N. Steinhardt se numara printre acei autori care, in general, nu prea a avut parte de detractori. Ascensiunea alter-egoului sau monahal dupa 1989 a inceput, insa, la un moment dat, sa deranjeze pe anumiti intelectuali evrei, mai mult sau mai putin jigniti de \u201etradarea\u201c fostului lor coreligionar, printre acestia numarandu-se si Alexandru Sever, Norman Manea… Cite\u0219te mai mult »\u201eCu pistolul sub perna\u201c. N. Steinhardt vazut de Norman Manea<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-14816","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":1351,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14816","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14816"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14816\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14816"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14816"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14816"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}