{"id":14803,"date":"2013-03-19T18:25:20","date_gmt":"2013-03-19T16:25:20","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14803"},"modified":"2013-03-19T18:25:20","modified_gmt":"2013-03-19T16:25:20","slug":"un-don-juan-al-mortii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/un-don-juan-al-mortii\/","title":{"rendered":"Un Don Juan al mortii"},"content":{"rendered":"

Marius Chivu, Vantureasa de plastic,<\/em> Editura Brumar, Timisoara, 2012, 96<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Nu se poate sa nu constati, la o simpla rasfoire a revistelor literare din ultimii ani, o rarefiere a cronicarilor care ti-neau capul de afis p\u00e2na dincolo de prima jumatate a deceniului trecut. Parasirea arenei de catre Andrei Terian, Mihai Iovanel, Bogdan Cretu, Bianca Burta-Cernat, Doris Mironescu, Nicoleta Clivet, Nicoleta Salcudeanu sau Teodora Dumitru echivaleaza cu o demisie a intregii generatii de la critica foiletonistica. Mutarea sferei de interes asupra studiilor academice sau doar pauza necesara elaborarii (post)doctoratelor si a cartilor de autor, descoperirea burselor europene impreuna cu o stare tot mai accentuata de dezabuzare (odata ce literatura a redevenit, dupa 2000, o institutie c\u00e2t de c\u00e2t asezata?) ori pure optiuni biografice pot alcatui paleta de ratiuni ale acestei demisii, care ar merita analizata mai pe larg.
\nSingurii care au ramas, in tot acest interval, pe baricade, sunt Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache si Marius Chivu. Spre deosebire de primii doi, insa, pe ultimul nu-l intereseaza mai deloc cariera academica sau cercetarea istoric-teoretica a literaturii. Mai mult, Marius Chivu si-a facut un adevarat program din a fi foiletonist si at\u00e2t. Textele prea elaborate il irita, schimbul de opinii cu ceilalti critici in spatiul cronicii i se pare o deviere de la dialogul tranzitiv al cronicarului cu cititorul, iar cartile de problematizari teoretice lipsesc cu totul din sfera de interes a criticului. Intr-un text mai vechi din \u201eCultura\u201c incercam sa polemizez cu aceasta abordare ne-dilematica, oarecum frivola, ce priveste faptul literar ca pe o activitate gratuita si hedonista, av\u00e2nd drept destinatari unici \u201edomnitele (si domnisorii!) lenesi pe canapea\u201c. Am inteles, insa, ca, dintr-o anumita perspectiva, singura cale de supravietuire a criticii literare e pactizarea, macar partiala, cu jurnalistica si cu strategiile pietei de consum. Si Marius Chivu se achita cu brio de aceasta misiune, fiind, dintre cronicarii nostri seriosi, cel mai adaptat la mijloacele contemporane. E drept ca uneori, din dorinta de a fi \u201ecool\u201c si pe val, el tinde sa treaca cu vederea carti sau autori aparuti la edituri mici, debutanti, experimentalisti etc., in favoarea unor scriitori rasfatati de cultura mainstream. Un fel de snobism al pietei il face pe Marius Chivu sa nu se aplece dec\u00e2t asupra scriitorilor macar pe jumatate consacrati. De aceea, nu-l vom vedea niciodata cobor\u00e2t in c\u00e2mpul pedestru al criticii de int\u00e2mpinare, in incercarea de a testa experiente marginale si de a descoperi valori tinere. Problema tine doar de sfera de aplicatie a criticii. Caci, atunci c\u00e2nd decide totusi sa scrie despre o carte, Marius Chivu ram\u00e2ne, de cele mai multe ori, un comentator onest si direct, ale carui judecati de valoare pot fi luate de bune.<\/p>\n

A surprins si nu prea debutul lui cu poezie de anul trecut. A surprins, pentru ca, spre deosebire de criticii generatiilor anterioare, de la saizecisti la optzecisti, putini cronicari pur-s\u00e2nge de azi au mai cochetat cu literatura propriu-zisa. Apoi, cronicile lui Chivu n-au stil in sensul plasticitatii \u2013 al expresivitatii capabile sa contraga imaginarul operei in sintagme subtile \u2013, insa sunt extrem de degajate in retorica. Impresioneaza, inca de la primele r\u00e2nduri, dezinvoltura si firescul auto-expunerii in pagina. Chiar textele cele mai elaborate, acolo unde se vede ca volumul a fost citit cu creionul in m\u00e2na, par scrise la masa unei terase sau a unei cafenele izolate. Acest hedonism legat de propriul scris putea lasa sa se intrevada, asadar, o personalitate dispusa la un moment dat sa iasa din spatele reflectorului critic, insa nu anunta nimic din realul talent ivit odata cu \u201eV\u00e2ntureasa de plastic\u201c.
\nThriller psihologic<\/strong>
\nVolumul e absolut remarcabil. La fel ca \u201eMoarte de om. O poveste de viata\u201c (Ion Zubascu) sau, in proza, \u201eRadacina de bucsau\u201c (O. Nimigean), pentru a da doar c\u00e2teva exemple din ultimii ani, cartea lui Marius Chivu demonstreaza inca o data ca teza literaturii ca act trait, desi neprobata teoretic, e ceva mai mult dec\u00e2t o simpla butada. Poetul reia, printr-o serie de asemanari izbitoare \u2013 care nu pot fi insa banuite de influente directe, intruc\u00e2t volumul a fost conceput cu ani in urma, \u2013 aceeasi lupta contra cronometru, a fiului, cu moartea iminenta a mamei (ca in volumul lui Nimigean). Si, chiar daca de data aceasta ea e condusa sub forma poeziei si nu a prozei, caracterul tensionat nu lipseste. Conceputa mai degraba ca o constructie autonoma dec\u00e2t ca o colectie de piese individuale, cartea lui Marius Chivu e un adevarat thriller psihologic, in care cititorul e pus sa p\u00e2ndeasca, impreuna cu protagonistul, cele mai mici semne ale revenirii mamei pe patul de spital sau, dimpotriva, sa astepte tot impreuna cu el infricosatorul deznodam\u00e2nt. Femeii captive in mutenie (\u201ece tristete sa vorbesti unui om redus la cuvintele tale!\u201c) i se aproximeaza, astfel, nu doar fiecare gest exterior, de la z\u00e2mbete anonime, str\u00e2ngeri reci de m\u00e2na sau fr\u00e2nturi de limbaj aruncate int\u00e2mplator, ci si fiecare miscare launtrica. Fiul o asculta \u201eclipocind pe dinauntru\u201c, o adulmeca in somn \u201eastept\u00e2nd sa expire\u201c, ii pipaie \u201ecorpul moale-acrisor\u201c, \u201efiecare tresarire orice spasm\/ m\u00e2r\u00e2iala privire\u201c, sau, intr-un gest de revolta patetica, ii \u201emusca degetele \u201ep\u00e2na la s\u00e2nge\/ verific\u00e2nd daca mai simte ceva\u201c, doar-doar va reusi sa identifice putinele parti ramase nevatamate. Alaturi de spaima, deznadejde, compasiune, tandrete sau speranta, toate, traversate de Marius Chivu cu aceeasi dezinvoltura stilistica, cel mai coplesitor sentiment al cartii e, totusi, singuratatea: depasirea ei nu inseamna, insa, detasare de drama, ci instalarea totala in ea. T\u00e2narul face gesturi ultime de apropiere incerc\u00e2nd sa \u201ese imbolnaveasca\u201c prin empatie: \u201em-am ras in cap sa nu fie singura\u201c, \u201eca sa-i arat c\u00e2t o iubesc\/ am albit\u201c.
\nSpectacolul normalitatii<\/strong>
\nCiudat e ca in versurile lui Marius Chivu directetea transcrierii merge m\u00e2na in m\u00e2na cu o imaginatie plastica iesita din comun. Poetul poate sa traga in forme, culori si senzatii orice obiect, oric\u00e2t de nepoetic: tubul de perfuzii e \u201eburduf de formol\u201c, substantele alcatuiesc un \u201ecocktail de perfuzii\u201c etc. De aceea, in ciuda depresiei si a groazei permanente, universul \u201eV\u00e2nturesei de plastic\u201c compune o lume colorata si vie, din relieful careia p\u00e2ndeste, aproape neverosimil, speranta. Impresionanta, at\u00e2t uman, c\u00e2t si stilistic, e incercarea de transcendere a dramei prin decorare si estetizare, tocmai in momentele c\u00e2nd \u201epe dinauntru frica ma schimonoseste\u201c. Predomina, astfel, in spital, devenit \u201ecasa noastra\u201c unde \u201eavem tot ce ne trebuie\u201c, momentele de sarbatoare, c\u00e2nd fiul incearca sa insceneze show-ul normalitatii, juc\u00e2nd teatru, mim\u00e2nd buna-dispozitie, scal\u00e2mbaindu-se ca un copil. Intr-o inscenare butaforica extrem de autentica din unghi pulsional, mama inerta e ingrijita si adorata ca o fetita, rasfatata ca o iubita si gatita ca o doamna gata de bal: \u201ehai sa ne facem bratari din furtunasele roz\/ sa coloram cu putin ruj\/ hematoamele de pe g\u00e2t\/ sa punem fard pe fruntea tumefiata\/ ascunde sub saltea punguta cu s\u00e2nge\/ si striga-ma fa-mi cu m\u00e2na hai\/ z\u00e2mbeste-mi de pe aleea din ostroveni\u201c; \u201eii inlatur somnul de pe ochiul drept\/ ca pe-o p\u00e2nza de paianjen\/ ii clatesc fata cu apa rece\/ r\u00e2de ii place sa ma m\u00e2ng\u00e2ie\/ recunoscatoare ca o foca\/ ii sarut pielea v\u00e2nata\/ si gaurita a g\u00e2tului\u201c. Prin tandretea gesturilor marunte, dar si prin frivolitatea necesara pastrarii luciditatii, personajul devine un fel de Don Juan angajat, de dragul mamei, intr-o serie de flirturi cu moartea. O permanenta arta a seductiei se intrevede in penumbra scenariului funebru. \u201eV\u00e2ntureasa de plastic\u201c nu e, de altfel, doar cartea mamei, ci si \u2013 mai ales \u2013 cartea fiului in ipostaza de barbat t\u00e2nar, cu toate instinctele intregi, c\u00e2nd umilite, c\u00e2nd intensificate de convietuirea zilnica cu disperarea si moartea: \u201ein preajma mortii cauti iubire\/ compasiunea\/ orice compasiune ti-a facut bine\/ ai facut dragoste cu toti cei care te-au m\u00e2ng\u00e2iat\/ ai cautat sa te pierzi in oricine te-a primit\/ ai vrut aproape orice\/ te invelea pentru o noapte in mirosul cald\/ al pielii altcuiva\u201c.
\nTot acest spectacol absolut remarcabil stilistic, cu permanenta schimbare de roluri si decoruri, ar fi sunat, insa, fals, daca n-ar fi fost sustinut de momente de mare gravitate, transcrise si ele, pe c\u00e2t de simplu, pe at\u00e2t de percutant. Episoadele de cumpana, indoiala sau reflectie mai generala (unde criticul isi scoate pentru o clipa capul) sunt de o luciditate si de o claritate axiomatice, fara a deveni vreodata seci: \u201edincolo de usile batante\/ un Dumnezeu in halat reface lumea\/ pentru un singur om\u201c; \u201etoate g\u00e2ndurile se transforma in rugaciuni\/ ca apa in vin\u201c; \u201eam ignorat certitudinea ca\/ in echilibrul precar al lumii\/ unul dintre noi\/ oricum va muri\/ inaintea\/ celuilalt\u201c; \u201es-ar mai putea spune ca o tinem in viata\/ cu ipocrizie\/ insa adevarul e ca\/ deznadejdea e un pacat ca oricare\/ altul\/ (trebuie sav\u00e2rsit in secret)\u201c; \u201ene dam seama c\u00e2t de putini si de singuri\/ am fost dintotdeauna\/ ca dragostea suspendata si grea\/ masoara golul cascat intre noi\/ si cei apropiati pe care nenorocirea noastra ii\/ st\u00e2njeneste\/ ii face sa se ascunda\/ sa se lepede de noi\u201c.
\n\u201eV\u00e2ntureasa de plastic\u201c este cartea unui poet adevarat, pe care sper ca nu doar experientele la limita, insa de unica folosinta in poezie, il vor impulsiona sa mai scrie de acum.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Marius Chivu, Vantureasa de plastic, Editura Brumar, Timisoara, 2012, 96 Nu se poate sa nu constati, la o simpla rasfoire a revistelor literare din ultimii ani, o rarefiere a cronicarilor care ti-neau capul de afis p\u00e2na dincolo de prima jumatate a deceniului trecut. Parasirea arenei de catre Andrei Terian, Mihai Iovanel, Bogdan Cretu, Bianca Burta-Cernat,… Cite\u0219te mai mult »Un Don Juan al mortii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[7894,7958],"class_list":["post-14803","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-marius-chivu","tag-vantureasa-de-plastic"],"views":1278,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14803","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14803"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14803\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14803"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14803"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14803"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}