Zilele festive ar trebui sa nu fie formale, ci\u00a0 sa aduca in discutie o problematica variata, fiind zile-bilant si, totodata, zile\u00a0 deschizatoare ale unor cai ale viitorului. Ziua culturii nationale, necontenit imbogatita prin continut, ar putea sa ne ajute pe noi, slujitorii acestei culturi, sa\u00a0 putem sa ne exprimam trebuintele si sa aducem in discutie disfunctionalitatile, iar demnitarii tarii sa fie\u00a0 pusi in contact cu una dintre realitatile cele mai demne de atentia lor. Inainte de toate, o natiune se afirma prin stiinta si cultura, dar pentru ca acest lucru sa poata avea loc, este necesar\u00a0 ca in opera atat de delicata si de plina de raspundere a carmurii, acestora sa li se acorde locul cuvenit, ca si resursele necesare\u00a0 unei functionalitati neintrerupte si ascendente. Crizele ne insotesc existenta si o afecteaza grav, dar anumite domenii este esential sa fie protejate, chiar si cu sacrificii, deoarece dereglarea functionalitatii lor poate pune in primejdie fiintarea societatii in cauza. Unul dintre aceste domenii este cel al culturii, mai ales ca, de nivelul cultural depinde pozitia pe care o ocupa respectiva tara in concertul natiunilor, cultura reprezentand una dintre posibilitatile cele mai importante de afirmare internationala.
\nStarea natiunii noastre in aceasta privinta, din pacate, da semne ingrijoratoare. Se impun, mai mult ca oricand, masuri de corectare a unor orientari, care s-au dovedit nepotrivite. Este evident ca in mersul lumii imprumuturile spirituale isi au locul si justificarea, dar\u00a0 cu conditia respectarii proceselor evolutive\u00a0\u00a0 \u00a0 si a conditionarilor interne. Imitarea servila, simpla copiere necritica, fara a se pastra o zestre spirituala\u00a0 acumulata timp de generatii si care reflecta o anumita conditionare specifica, este departe de a fi calea cea mai nimerita de urmat si consecintele pot fi dintre cele mai grave.
\nCultura noastra nationala se incadreaza celei generale, a umanitatii, apeleaza firesc la cuceririle ei si isi aduce propria contributie\u00a0 imbogatind-o pe cea universala. Totodata, cultura nationala trebuie sa reprezinte temeiul spiritual cel mai important pentru formarea generatiilor noastre tinere pana cand se va ajunge la o alta formula de organizare a lumii, dar cu conditia asigurarii unei pozitii corespunzatoare viitoarelor parti componente ale lumii noi a viitorului. \u201eBatalia scaunelor\u201c de la epocala reuniune de la Helsinki din pacate nu s-a incheiat! Suntem datori fata de urmasii nostri sa\u00a0 asiguram acestei tari si natiunii romane egalitatea de sanse si drepturi in viitoarea reasezare a lumii si pentru aceasta cultura nationala reprezinta un temei, un instrument conservator al identitatii si evolutiei noastre seculare, daca nu milenare. Pana atunci nu este insa de acceptat ca o revista sa fie depunctata la evalure pe motiv ca in Romania a utilizat limba romana!
\nCultura nationala inglobeaza firesc ceea ce am preluat de la ceilalti, dar totodata ceea ce ne afirma si ne asigura identitatea. Esentiale sunt cultivarea limbii, cunoasterea trecutului si\u00a0 a tarii. Limba romana, istoria si geografia reprezinta in consecinta un triptic fundamental in procesul de formare a cetatenilor. Progresul necontenit al stiintelor exacte a impus si impune neincetat sa li se acorde acestora o atentie prioritara. De asemenea, in era mondializarii cunoasterea limbilor internationale sau cel putin a unora a devenit indispensabila. Dar, disciplinelor tripticului evocat trebuie sa li se asigure pozitiile intangibile. In ultimele decenii, s-a inregistrat o ingrijoratoare scadere a nivelului de cunoastere si de folosire corecta a limbii, lucru cu regret constatat in presa noastra si mai ales la televiziunile noastre. Tot atat de grava este necunoasterea istoriei, aici intervenind, in nu putine randuri, tratari politizate\u00a0 si\u00a0 partizane, uitandu-se respectarea conditiei analizei obiective si critice a trecutului, \u201esine ira et studio\u201c. O programa imitata, ignorarea experientelor trecutului incepand cu extraordinarul proces de construire a statului roman modern, manuale neatractive si neechilibrate fata de nestiinta anterioara a elevului, un numar de ore insuficient mergand pana la suprimarea\u00a0 materiei, coborata ca pondere printre dexteritati, explica aceasta situatie regretabila.
\nO alta situatie, care s-ar cere remediata cu prioritate, este cea a evidentei si difuzarii cartii. In aceste ultime\u00a0 decenii a\u00a0 avut loc o explozie editoriala fara precedent, dar din\u00a0 pacate cartea noastra ramane un bun\u00a0 provincial. Nu exista o evidenta a aparitiilor si de asemenea despre o difuzare organizata la scara nationala nu poate fi vorba. Ministerului Culturii i-ar reveni pentru un\u00a0 viitor cat mai apropiat sa gaseasca si sa patroneze modalitatile de solutionare a acestui mare impas cultural. O alta problema este cea a depozitului legal al cartii pentru Biblioteca Academiei Romane; se impune ca el sa functioneze in mod direct, asa cum a functionat mai bine de un\u00a0 veac, si nu prin institutii intermediare!
\nFac parte dintre copiii statului desavarsit in hotare nationale. M-am nascut o jumatate de deceniu dupa acest moment de neuitat. De copil am trait efervescenta unei natiuni\u00a0 care-si vazuse implinite idealurile. M-am format in Romania mare si am trait in anii tineretii drama anului 1940. A urmat razboiul pricinuitor de atatea victime umane si de uriase pierderi materiale. Intoarcerea armelor, in august 1944, moment decisiv de istorie universala n-a avut drept consecinta\u00a0 o revenire a tarii la starea anterioara. Prin jocul unor mari puteri, am facut parte, timp de aproape o jumatate de secol, dintr-o zona de influenta, cu toate consecintele acestei stari de fapt. De aproape un alt sfert de secol ne straduim sa ne reocupam un loc pe care l-am avut in concertul natiunilor. Dar drumul nu este lesnicios si el este conditionat, inainte de toate, de propriul nostru comportament, de masura in care vom putea dovedi lumii ca ne aparam propria dezvoltare, ca suntem capabili, ca si inaintasii nostri de acum un veac\u00a0 si jumatate, sa dam viata\u00a0 unui mare proiect, sa-l afirmam si sa-l aparam, ca mai suntem o entitate, o natiune, care, ca si celelelate, intr-o lume a globalizarii, este in stare sa dea dovada, de capacitatea ei de munca, dar si de fermitate si mai ales de demnitate.<\/p>\n
Or, cultura nationala are menirea sacra de a ne aminti ceea ce suntem si care ne este datoria, de a impiedica decaderea natiunii. Academia noastra, deosebindu-se de multe altele din lume, nu are doar un rost stiintific si cultural, ci ea reprezinta inca de la constituirea ei, cu aproape un\u00a0 veac si jumatate in urma, natiunea in integralitatea ei si prin aceasta ii revine sarcina de a-i apara\u00a0 interesele\u00a0 si de a o sustine in mersul ei\u00a0 prin vremuri, de a fi o batrana si inteleapta sfatuitoare, fiind totodata puntea de legatura catre comunitatea academica din intreaga lume. Ziua aceasta, cea a marelui nostru poet national, este ziua in care, in fiecare an, suntem chemati sa amintim tarii si conducerii ei datoria de a sluji si apara cultura cu o prioritate absoluta, aceasta fiind calea de afirmare cea mai sigura.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Zilele festive ar trebui sa nu fie formale, ci\u00a0 sa aduca in discutie o problematica variata, fiind zile-bilant si, totodata, zile\u00a0 deschizatoare ale unor cai ale viitorului. Ziua culturii nationale, necontenit imbogatita prin continut, ar putea sa ne ajute pe noi, slujitorii acestei culturi, sa\u00a0 putem sa ne exprimam trebuintele si sa aducem in discutie… Cite\u0219te mai mult »Ziua culturii nationale<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-14795","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1185,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14795","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14795"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14795\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14795"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14795"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14795"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}