Finalul de an 2012 a adus la Op\u00e9ra Bastille o noua productie cu \u201eCarmen\u201c de Bizet, a sasea montare ce a urmat anului 1959. Abia atunci popularul titlu a intrat oficial \u00een repertoriul Operei Nationale pariziene, 85 de ani de la premiera absoluta care avusese loc la Opera Comica. Dupa Raymond Rouleau, Piero Faggioni, Marcel Mar\u00e9chal, Jos\u00e9-Luis Gomez si Alfredo Arias, mizanscena a fost \u00eencredintata acum belgianului Yves Beaunesne, acompaniat de francezii Damien Caille-Perret (decoruri) si Jean-Daniel Vuillermoz (costume).
\nSimbioza platou \u2013 fosa
\nProfunzimea caracterologica a personajului principal a incitat \u00eentotdeauna creatorii la viziuni diverse, deseori atipice, surprinzatoare, dar \u00eentotdeauna spiritul muzicii a fost primordial. Trebuie notat de la bun \u00eenceput ca echipa anului 2012 l-a neglijat sau, mai bine spus, simbioza platou \u2013 fosa nu s-a \u00eemplinit, nu a functionat, cu efect direct spre un spectacol trenant. \u00cen afara montarii nepotrivite, senzatia de dezl\u00e2nare a venit asadar si dintr-o lectura muzicala, altminteri corecta, dar neacordata cu realitatile scenei. Andrei Serban \u00eemi spunea recent: \u201eRegizorul ar trebui sa iubeasca muzica iar dirijorul sa iubeasca teatrul.\u201c
\nDirijorul Philippe Jordan, directorul muzical al Operei, este o bagheta subtila si profesionista \u00een muzica lui Bizet, cu preocupari pentru omogenitatea si echilibrul discursului melodic, fara excese sonore, ne\u00eenclinata catre tactare detaliata, ci catre indicatii precise de expresie, induse printr-o gestica simpla. Av\u00e2nd \u00een fata o minunata orchestra si admirabile ansambluri corale (Corul si Corul de copii ale Operei pariziene, alaturi de Ma\u00eetrise des Hauts-de-Seine) pregatite de Patrick Marie Aubert, a ales tempi largi, descriptori ai atmosferei andaluze toride din libret (preludiul operei a fost o buna dovada), introspectiei psihologice, dar neadaptati dinamic cadrelor industriale austere, spiritului cvasi-imobil imaginat de regizor. Si nici tensiunii de spectacol.
\nSpatiul lui Beaunesne este unic si \u00eenchis, aproape deloc imaginativ, cu modificari minimale pe acte, asa \u00eenc\u00e2t ni se sugereaza ca la \u00eenceput ne situam \u00een curtea interioara a fabricii de tigari (sa admitem), apoi \u00eentr-un depou de vagoane de marfa (!) transformat \u00een cabaret clandestin, pentru ca actul al treilea sa-si desfasoare actiunea \u00eentr-un soi de depozit al traficantilor si, \u00een fine, scena ultima, \u00een locul pietei din fata arenei de corrida, sa aiba loc \u00een acelasi cadru de constructie darapanata. Inventiile incoerente ale regizorului, suprapuse viziunii clasice si stilistic convenabile a dirijorului au condus la o derulare plicticoasa a tramei.
\nNu este prima montare \u00een care un autor de mizanscena, \u00een dorinta originalitatii, abzice de la citirea esentelor partiturii, ale libretului si se plaseaza divergent cu orchestratia, cu dirijorul. Din pacate, nu va fi nici ultima. Trebuie vociferat cu toata fermitatea ca alegerea pentru productii a unor regizori familiarizati cu muzica a devenit o stringenta necesitate \u00een actualul peisaj liric confuz.
\nBeaunesne a preferat adesea ansambluri statice, oratoriale (cvintetul si finalul de act secund) si ideatica a devenit mai diversa doar la defilarea matadorilor din ultimul act, c\u00e2nd a \u00eencercat un simbolism alegoric, din pacate de prost gust. C\u00e2ta distanta fata de papusile uriase ale lui Coppelius dintr-un spectacol cu \u201ePovestirile lui Hoffmann\u201c la Orange, acum multi ani, la care probabil ca regizorul s-a dus cu g\u00e2ndul! Numai ca acolo era o adevarata fantezie, semnata minunat J\u00e9r\u00f4me Savary. Inspiratia din productii sau filme a continuat si, iata, a-l vedea pe Escamillo costum\u00e2ndu-se pentru corrida \u00eentr-o camera din background nu este o idee noua, ci a mai fost vazuta la Francesco Rosi \u00een celebrul sau film \u201eCarmen\u201c (1984). Animata a fost si prima parte a actului secund c\u00e2nd desfr\u00e2ul vulgar a pus stap\u00e2nire pe scena. Personaj central, un travestit cu s\u00e2nii goi si opulenti. Bizet s-a rasucit \u00een morm\u00e2nt.
\nDe la Marilyn la Elvis
\n\u00cen dorinta de a soca, Yves Beaunesne a propus o Carmen blonda \u00e0-la-Marilyn Monroe, \u00eembracata \u00eentr-o rochie gen furou, neagra si decoltata, cu paiete stralucitoare de show, deloc acordata cu conditia personajului de muncitoare la manufactura de tigari. \u00cen atari conditii \u2013 de ce nu?! \u2013,\u00a0 Escamillo a venit \u00een actul al II-lea costumat precum\u2026 Elvis Presley. C\u00e2ta originalitate! Eroina titulara a fost conturata ca un personaj plat (\u00een seducatoarea \u201eHabanera\u201c!), amorf (\u00een incitanta \u201eSeguidilla\u201c!), indiferent chiar (\u00een temperamentala \u201eChanson boh\u00e8me\u201c!), la ani-lumina de focoasa sevillana. Singura, aria cartilor din actul al III-lea a fost mai apropiata de intentiile compozitorului. Usor de interpretat din unghi actoricesc.
\nDupa primele spectacole ale actualei productii, c\u00e2ntate de soprana Anna Caterina Antonacci, i-a revenit mezzosopranei franceze Karine Deshayes misiunea de a-si \u00eenscrie numele \u00een r\u00e2ndul unor reputate Carmencite la Opera Nationala pariziana: Jane Rhodes, creatoarea rolului \u00een 1959, Elena Cernei, Teresa Berganza, Viorica Cortez, B\u00e9atrice Uria-Monzon, Elena Zaremba, Olga Borodina, Denyce Graves etc. A facut-o onorant, pun\u00e2ndu-si \u00een valoare registrul acut consistent, bogat, puternic si frumos rezonant, dar sacrific\u00e2nd anumite pasaje \u00een special grave si centrale, ale caror sonoritati s-au pierdut \u00een imensitatea deficitara acustic a teatrului din Rue de Lyon. Ce-i drept, \u00een seara despre care vorbesc, a noua din serie, artista se afla la capatul unui adevarat tur de forta. Fix \u00eentre doua spectacole cu \u201eCarmen\u201c, a fost solicitata sa faca o \u00eenlocuire \u00een rolul titular din \u201eCenusareasa\u201c rossiniana la Palais Garnier, partitura tot at\u00e2t de dificila, situata \u00eensa \u00eentre alte repere stilistice.
\n\u00cen rolul Don Jos\u00e9, austriacul Nikolai Schukoff a afisat o dimensiune tenorala modesta, fara anvergura, cu sunete \u201estr\u00e2nse\u201c \u00een registrul \u00eenalt si uz abuziv de \u201efalsetto\u201c, inclusiv \u00een fraza ascendenta cu culminatie acuta de Si bemol a finalului ariei \u201eLa fleur que tu m’avais j\u00e9t\u00e9e\u201c din actul secund, pagina peste care a trecut mult prea usor, fara s-o \u00eenzestreze cu puteri expresive. Efortul \u00een sustinerea desenelor dramatice din actele al III-lea si al IV-lea a fost evident, depasindu-i potentele vocale.
\nMult apreciata de public pentru rolul Mica\u00ebla a fost soprana salzburgheza Genia K\u00fchmeier, o recunoscuta mozartiana, care si-a expus si la Paris linia impecabila de c\u00e2nt si inteligenta construirii frazelor. At\u00e2ta doar ca lipsa unor armonice consistente \u00een glas au privat personajul de caldura si daruire. Ca alura, pasionata… ciclista cu bereta bleu, Mica\u00ebla Geniei K\u00fchmeier si a lui Yves Beaunesne a fost exact tarancuta sosita la oras \u00een mijlocul militarilor si apoi al contrabandistilor, caut\u00e2ndu-si iubitul.
\nSigur ca prezenta \u00een distributie a galonatului francez Ludovic T\u00e9zier \u00een rolul toreadorului Escamillo a fost un punct de atractie. La aproape 45 de ani, vocea calitativa timbral a baritonului suna bine, incisiv, cu legato moale si fluid (actul al III-lea, \u201eElle avait pour amant, un soldat qui jadis a d\u00e9sert\u00e9 pour elle\u201c), descins din clasica stilistica franceza.
\n\u00cen spectacol au c\u00e2ntat si Fran\u00e7ois Lis (Zuniga), Alexandre Duhamel (Moral\u00e8s), Olivia Doray (Frasquita), Louise Callinan (M\u00e9rc\u00e9d\u00e8s), Edwin Crossley-Mercer (Le Danca\u00efre), Fran\u00e7ois Piolino (Le Remendado). A fost preferata versiunea cu recitative vorbite.
\nLa premiera, se pare, publicul a sanctionat vehement noua productie. Sunt curios c\u00e2t de mult o vor mentine pe afis diriguitorii Operei Nationale pariziene.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Finalul de an 2012 a adus la Op\u00e9ra Bastille o noua productie cu \u201eCarmen\u201c de Bizet, a sasea montare ce a urmat anului 1959. Abia atunci popularul titlu a intrat oficial \u00een repertoriul Operei Nationale pariziene, 85 de ani de la premiera absoluta care avusese loc la Opera Comica. Dupa Raymond Rouleau, Piero Faggioni, Marcel… Cite\u0219te mai mult »\u201eCarmen\u201c amorf la Paris<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[],"class_list":["post-14760","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media"],"views":804,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14760","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14760"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14760\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14760"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14760"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14760"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}