{"id":14741,"date":"2013-03-18T23:37:27","date_gmt":"2013-03-18T21:37:27","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14741"},"modified":"2013-03-18T23:37:27","modified_gmt":"2013-03-18T21:37:27","slug":"fragmente-critice","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/fragmente-critice\/","title":{"rendered":"Fragmente critice"},"content":{"rendered":"

Ion Simut, Vamile posteritatii: secvente de istorie literara,<\/em> Bucuresti, Editura Academiei Rom\u00e2ne, 2012, 476 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Critica literara rom\u00e2neasca e \u00eenca dependenta de presa. Din pacate, la noi, presa se confunda cu publicistica si critica literara, cu foiletonul. Nu sunt doua sabii \u00eentr-o teaca. Ambele tipologii \u00eesi au rostul. \u00cen ceea ce ma priveste, un volum de cronici nu conteaza nici macar \u00een postura unui bilant de etapa; practic genul se motiveaza prin dorinta de a nu muri de plictiseala. Actualmente, o recenzie solida, care lumineaza codurile de scriere si de lectura, care arata mecanismele de redactare, care stabileste filiatiile si inovatiile, primeste cotatie academica doar daca apare, sub forma unui microstudiu (cca 20.000 de semne), \u00eensotit de referinte bibliografice \u2013 eventual internationale \u2013, \u00eentr-o publicatie recunoscuta de Consiliul National al Cercetarii Stiintifice. Altminteri, va fi inclusa \u00een categoria maculaturii de catre onor. Comisii de Evaluare, asemenea cronicilor \u00eentinse precum guma de mestecat \u00een par. Deocamdata, responsabilii din institutiile de acreditare, nu au \u00eenteles ca parametrul \u201eimpact\u201c nu se cuantifica echitabil \u00eentre stiintele exacte (matematica, medicina, chimie, fizica, biologie) si filologia rom\u00e2neasca. Importanta si viabilitatea articolelor nu se masoara exclusiv prin intermediul criteriilor de fatuire a revistelor cu \u201epeer-review\u201c, cu site actualizat \u00een rom\u00e2na si \u00een doua-trei limbi crestinesti, cu un consiliu editorial fantomatic. \u00cen conditiile de fata, ne ram\u00e2ne sa acceptam rigorile CNCS, \u00een caz ca ne trebuie CV-uri, ori sa ne preocupam de exegeza.
\nCritica \u00een transe<\/strong>
\nCum procedam totusi cu lucrarile risipite (pe de o parte, rasp\u00e2ndite\/ \u201eirosite\u201c prin gazete; pe de alta, neluate \u00een seama de standardele impuse de CNCS)? Cercetatorul devotat le-ar scoate la suprafata si le-ar cita, \u00een virtutea datelor robuste vehiculate. Sau autorul \u00eensusi le-ar aduna \u00eentr-o carte, girata de o editura prestigioasa, supun\u00e2ndu-le testului de rezistenta. Pentru a doua varianta opteaza Ion Simut \u00een \u201eVamile posteritatii\u201c. Subtitlul, indic\u00e2nd eclectismul, marcheaza si c\u00e2teva precautii. Majoritatea studiilor se regasesc \u00een arhiva \u201eRom\u00e2niei literare\u201c (2004-2008), asa cum se precizeaza \u00een \u201ePostfata\u201c. \u00censtiintarea bibliografica \u00eei ajunge oricui sa priceapa ca difuzarea materialelor s-a realizat corespunzator. Marile biblioteci din tara dispun de colectiile hebdomadarului. Dar c\u00e2ti le vor parcurge? C\u00e2ti vor asambla corect serialele?
\nDe aceea, montajul devine esential. Ion Simut arata ordinea si stabileste coeziunea. Culegerea se \u00eencheaga \u00een c\u00e2teva grupaje. Unele constituie bruioane monografice: \u201eMihail Sadoveanu\u201c, \u201eLiviu Rebreanu\u201c (completari, nu reluari ale subiectului), \u201eE. Lovinescu\u201c, \u201eTudor Arghezi\u201c. Altele alcatuiesc grupaje de recenzii si de portrete (\u201ePromisiunile literaturii confesive\u201c, \u201eScriitori minori ca personaje memorabile\u201c, \u201eFigurine\u201c si \u201ePolemici\u201c). Le numesc recenzii, \u00eentruc\u00e2t nu trateaza exclusiv continutul cartilor, acumul\u00e2nd macar \u00eenca trei coordonate: contextualizari, evolutia receptarii operelor si biografiilor, despartirea de propriile judecati. Ca atare, \u00een drumul de la revista la carte, punctele de vedere infirmate se revizuiesc. Aceasta constanta reiese exemplar \u00een sectiunea \u201eTurbulente \u00een canon\u201c, referitoare la ierarhia interbelica, prilejuita si de initierea seriei \u201eFiction Canon\u201c de catre Editura Polirom. \u00cen ea stau H. Bonciu si Constantin F\u00e2nt\u00e2neru, experimentalisti \u00een raport cu Rebreanu, Camil Petrescu si Hortensia Papadat-Bengescu. De asemenea, un loc \u00eei apartine lui Gib Mihaescu, ocolind sistematic usa principala. \u00cen afara seriei, pe scauele rezervate eticistilor si mesianicilor, se odihnesc, inevitabil, Octavian Goga si Ion Ag\u00e2rbiceanu. Dau semne de perimare, \u00een 2007, cei mai influenti critici \u00eentre cele doua razboaie mondiale: \u201eExista suficiente argumente pentru ca E. Lovinescu si G. Calinescu sa fie declarati inactuali si repudiati ca modele. Din c\u00e2te s-ar parea, ei nu sunt un bun exemplu pentru generatia t\u00e2nara. Nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre tinerii \u00een curs de afirmare sa fi scris ceva semnificativ despre ei \u00een ultimii douazeci de ani\u201c (p. 289). Peste un lustru, Ion Simut semnaleaza resuscitarea interesului pentru ambii magistri, gratie lui Andrei Terian, respectiv Teodorei Dumitru si lui Antonio Patras.
\nCorijarile exprimate prin modificari stilistice, suplimentarea referintelor si asezarea notelor de subsol indica o profesiune de credinta: cunoasterea e perisabila \u00een sfera literaturii. De aceea, dilemei lovinesciene despre statutul criticii \u2013 arta sau stiinta \u2013 nu i se acorda nicio pondere. Critica lui Ion Simut se pliaza dupa obiect. Configureaza mulaje, le dispune \u00een directii si \u00een tablouri, \u00eensa nu le \u00eemprumuta limbajul. Arata modalitatea de producere a mesajului, fara sa \u00eel asume. Desi gen literar, critica lui se izoleaza de virusii impresionismului – formele fara fond.
\nLovinescianism catalitic<\/strong>
\n\u00cen pofida eclectismului, \u201eVamile posteritatii\u201c se leaga datorita preferintei pentru lovinescianism, manifestat ca aderenta la revizuri si estetice si biografice. Insist asupra termenului \u201ebiografic\u201c, \u00eentruc\u00e2t, din perspectiva diferentiatoare a lui Ion Simut, acesta nu echivaleaza cu stigmatizarea aderentilor la diferite ideologii totalitare sau oculte, ci cu elucidarea unor episoade nebuloase. \u00cen consecinta, istoricul literar are, \u00een opinia exegetului, o functie constatativ\u00e3. Coroboreaza informatiile si expune natura relatiilor.
\n\u00cen anularea confuziilor sta punctul forte al \u201eVamilor posteritatii\u201c. De pilda, simpatiile lui Rebreanu pentru Garda de Fier, motivate de conjucturi beligerante si de formarea intelectuala, nu ascund si \u00eenregimentarea prozatorului \u00een vreun cuib: \u201eRebreanu gliseaza \u00eensa de la o optiune culturala \u00eenspre o optiune politica. Dupa ce pierdem Basarabia si nordul Bucovinei la ultimatumul URSS, solutia i se pare lui Rebreanu a fi una singura\u201c (p. 100). Aceeasi optica \u00eent\u00e2lnim \u00een dezbaterea legaturilor lui Aron Cotrus cu extrema dreapta. Pornind de la sinteza lui Ion Cristofor (\u201eAron Cotrus \u00eentre revolta si rugaciune\u201c, 2003), Ion Simut sesizeaza bubele abordarilor univoce. Apropierea de miscarea paramilitara a \u201ecamasilor verzi\u201c nu \u00eenseamna si \u00eenregimentarea cu acte. Totusi, se manifesta si pericolul dezvinovatirii integrale prin reliefarea aspectelor pozitive: \u201eAutorul monografiei are dreptate sa remarce faptul curios ca Aron Cotrus nu era antisemit, cum ne-am fi asteptat, \u00een virtutea unei previziuni teoretice despre un filolegionar. Se poate completa, pentru nuantare, ca acelasi paradox ideologic defineste si pozitia lui Mircea Eliade \u00een epoca: un legionarism fara antisemitism. E o dovada ca legionarismul lor e pe jumatate, nu e dus p\u00e2na la capat, nu e deci integral, \u00een niciunul din cele doua cazuri\u201c (p. 256). \u00cen ceea ce ma priveste, nicio factiune fundamentalista nu trebuie tratata cu manusi sterile. Categoric, subsemnatul risca sa se aseze tot \u00eentr-o viziune dogmatica. Nu cred \u00eensa ca extremistii au dreptul la jumatati de masura. Chiar daca unii refuza parte din postulatele doctrinei. Am ajunge sa distingem, fortat si neavenit, \u00eentre legionarii\/ comunistii \u201ebuni\u201c si cei \u201erai\u201c. Or, exista doar extremisti. Si, uneori, extremisti caiti. S-ar \u00eent\u00e2mpla sa \u00eei martirizam pe mensevici ori pe trotkisti. Repet, nicaieri Ion Simut nu insinueaza atari rationamente. Din nefericire, s-ar gasi destui sa recurga la extrapolari.
\nDe lovinescianism tine si dezbaterea despre (in)actualitatea scriitorilor. Principalii vizati sunt Sadoveanu si Arghezi, c\u00e2ndva socotiti centre canonice, astazi niste izolati.\u00a0 E de domeniul evidentei ca niciunul nu a impus o traditie si ca, prin urmare, nu s-au perpetuat nici \u00een constiinta breslei lor, nici \u00een cea a cititorilor. Odata cu Stefan Banulescu, respectiv cu Mircea Cartarescu via Leonid Dimov, paradigmele si-au epuizat interesul si capacitatea genetica. Remarcile sunt imbatabile, \u00een special prin coroborare cu detaliul ca ultimele mari studii despre tiranii interbelici dateaza din deceniul al optulea al secolului trecut: \u201eSadoveanu sau utopia cartii\u201c (Nicolae Manolescu, 1976) si \u201eOpera lui Tudor Arghezi\u201c (Nicolae Balota, 1979). Cumva, forta de iradiere s-a consumat odata cu atingerea apogeelor \u00een literatura si \u00een critica. De altfel, Ion Simut are dreptate sa sustina ca si unul, si celalalt au fost incompatibili (defazati) cu epoca maximei lor creativitati: 1920-1947. Astfel, s-ar dovedi mult mai eficient sa discutam despre \u201esadovenism\u201c si \u201earghezianism\u201c, notiuni abrazive, refuzate de modernism. S-ar contura, \u00een privinta lor, ideea unui canon al solitarilor, fata de care critica sa noteze rupturile, nicidecum continuitatile: \u201eSuspansul nu e probabil pe placul tinerilor de azi, fie cititori, fie scriitori. Claudia Golea, Ionut Chiva sau Ioana Baetica ar fi \u00eenceput proza tocmai din locul din care Sadoveanu o \u00eencheie\u201c (p. 49).
\nPlina de sugestii si de abordari corecte, \u201eVamile posteritatii\u201c formeaza o carte exemplara de fragmente critice.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ion Simut, Vamile posteritatii: secvente de istorie literara, Bucuresti, Editura Academiei Rom\u00e2ne, 2012, 476 p. Critica literara rom\u00e2neasca e \u00eenca dependenta de presa. Din pacate, la noi, presa se confunda cu publicistica si critica literara, cu foiletonul. Nu sunt doua sabii \u00eentr-o teaca. Ambele tipologii \u00eesi au rostul. \u00cen ceea ce ma priveste, un volum… Cite\u0219te mai mult »Fragmente critice<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8610,8611],"class_list":["post-14741","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-ion-simut","tag-vamile-posteritatii-secvente-de-istorie-literara"],"views":1116,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14741","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14741"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14741\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14741"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14741"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14741"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}