Regizorul Marian Crisan revine spre public, dupa foarte mediatizatele si premiatele \u201eMegatron\u201c (2008) si \u201eMorgen\u201c (2010), cu un film nou, intitulat \u201eRocker\u201c, la care semneaza at\u00e2t regia, c\u00e2t si scenariul. Filmul promitea multe, mai ales ca premiera de gala de la Cluj (22 februarie) sugera o mare desfasurare de forte inca inainte de intrarea spectatorilor in sala. In fata cinematografului \u201eFlorin Piersic\u201c, un grup de tineri, calare pe motociclete ultimul racnet, ambalau motoarele, polu\u00e2nd din greu aerul, si faceau zgomote asurzitoare cu petarde, sub privirile binevoitoare si placide ale unui grup de trei politisti si ale unei mase impresionante de spectatori. De asemenea, in sala, mai multe r\u00e2nduri din partea st\u00e2nga erau rezervate pentru \u201ebikeri\u201c, suger\u00e2nd fastul unei adevarate opere rock.
\n\u201eRocker\u201c, insa, n-a fost spectacolul la care toata lumea parea sa se astepte. Filmul e banal prin teme (relatiile dintre parinti si copii, consumul de droguri, dezorientarea omului de azi) si prin realizare, sustinut fiind totusi de c\u00e2teva interpretari actoricesti de calitate. Ansamblul nu are fluiditate narativa (si sa nu mi se obiecteze ca aceasta este optiunea regizorului, concordanta cu directia esentiala a cinematografiei rom\u00e2nesti contemporane!), iar povestea reuseste cu greu sa intereseze spectatorii, las\u00e2nd intre sala si ecran mari goluri de comunicare, minute lungi in care cei din fotolii pot sa viseze linistiti la altceva, pentru ca in film nu se (mai) int\u00e2mpla nimic.
\nProblemele filmului incep cu scenariul, care se bazeaza pe c\u00e2teva idei bune, puternice, insuficiente totusi unui produs reusit. Un tata pasionat de rock (Victor, jucat de Dan Chiorean) lupta din greu sa-si mentina copilul pe linia de plutire, fac\u00e2nd toate concesiile posibile, merg\u00e2nd chiar p\u00e2na la a-i furniza fiului doza zilnica de droguri si sprijinindu-l in tentativele sale de a da concerte cu o trupa de muzica, numita sugestiv \u201eIguanele\u201c. Felul in care tatal trece de la dragostea frustrata la furie, de la umilire la demnitate, de la deruta la calcule sofisticate, de la furt la rugaciune, fara a se resemna niciodata, nici in mizeria cea mai neagra, e o sursa de real interes si de adeziune emotiva pentru spectatori, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t Chiorean joaca nuantat, nu exagereaza si stie sa echilibreze bine gesturile, mimica si actiunile personajului.
\nPacat ca, pornind de la asemenea ingrediente excelente, scenariul nu-si mentine stacheta. Dialogurile sunt de o saracie revoltatoare, reduse adesea la dragalasenii de genul \u201edu-te-n pula mea!\u201c, pe care nici o poetica minimalista si hiper-realista nu le poate justifica. (Obiectia mea e strict estetica, nu moralista! Injuraturile nu au nici o relevanta din punct de vedere diegetic si tehnic, sunt simple ticuri de limbaj, goale de orice semnificatie si vidate de ideea de revolta impotriva limbajului conventional burghez.) Conversatiile \u201efilozofice\u201c dintre personaje nu depasesc nivelul penibilului. Bun, am inteles, sunt drogati, oameni simpli, fara un nivel prea ridicat de educatie, dar poate ca o doza de poezie sau de intelegere mai structurata a lumii n-ar fi stricat. Regizorul scenarist nu dezvolta deloc foarte promitatorul fir al anarhiei, de care multe personaje par sa se lege la modul simbolic. E clar ca, dupa conversatiile de factura dostoievskiana despre anarhie, de care e plina literatura moderna, nu mai poti fi convins de ceea ce propune Marian Crisan.
\nConventionalitatea filmului se vadeste si la nivelul procedeelor strict cinematografice, deoarece \u201eRocker\u201c nu face dec\u00e2t sa recicleze formule deja rasuflate de folosirea excesiva in \u201enoul val\u201c din cinematografia rom\u00e2neasca. Taieturile prea bruste, lipsa de racorduri intre planuri, neglijenta aparenta a incadraturilor (care teoretic ar trebui sa intareasca impresia de realism), toate acestea \u2013 ingramadite fara discernam\u00e2nt \u2013 obosesc spectatorul. Li se adauga excesul de gros-planuri, care face dificila plasarea personajelor in ansamblul scenei si care tinde sa dauneze chiar efectului psihologic al filmului. Tatal trece la un moment dat prin padure ca sa mearga la lucru, pentru ca fiul a luat masina s-o v\u00e2nda si sa faca rost de bani. Personajul e suparator de aproape, intr-at\u00e2t de aproape ca nu intelegem ce face si de ce, unde merge si cum de nu vedem (intr-un rastimp care pare apasator prin dilatare) dec\u00e2t niste siluete tulburi de fagi in plan secund. Cadrele str\u00e2mte, interioarele fara respiratie sau scenele de strada fara deschiderea strazii intaresc plictisul si sentimentul de claustrare. Noroc cu vreo doua planuri generale, dintre care unul in plonjeu \u2013 poate imaginea cea mai reusita din film \u2013, unde spectatorii vad trenul cu personajele in drum spre Bucuresti, cum inainteaza pe malul unui r\u00e2u ce serpuieste. As mai semnala ca fiind vizual interesante unghiurile de filmare in scena in care toate personajele se drogheaza si chefuiesc, inainte de plecarea spre concertul din capitala, dar si vreo c\u00e2teva armonii cromatice pe nuante de verde si caramiziu, care-i ies destul de bine lui Marian Crisan.
\nFilmul oboseste prin repetivitate: e ca un mecanism stricat, revenind mereu in acelasi punct, dar intr-un ritm sacadat si fara nici o coerenta. Totul se repeta in \u201eRocker\u201c: situatiile, strategiile narative, tipurile de cadre, durata planurilor, grosolaniile (cele cu \u201epula\u201c c\u00e2stig\u00e2nd de departe, \u201epizda\u201c fiind prezenta o singura data), in asemenea masura inc\u00e2t spectatorul are impresia ca se inv\u00e2rte aiurea in cerc, bat\u00e2nd foarte adesea pasul pe loc.
\nC\u00e2t despre muzica, fiindca e total intra-diegetica, regizorul se joaca cu ea dupa aceleasi principii aplicate in cazul scenariului si al montajului. O intrerupe (cu injuraturi!) c\u00e2nd ti-e lumea mai draga, o plaseaza in contrapunct cu tot soiul de fenomene care intrerup vraja dionysiaca si nu o lasa dec\u00e2t prea putin sa se desfasoare si sa umple sala. Mesajul de revolta al rockului si sonoritatile sale virile nu sunt, asadar, exploatate cum s-ar fi cazut, dar nici ironizate si plasate intr-un registru comic. Ele ram\u00e2n suspendate in limburile promisiunilor, ca numeroase alte aspecte ale acestui film.
\n\u201eRocker\u201c intruneste \u2013 cum se poate deduce din r\u00e2ndurile de mai sus si cum se poate lamuri orice spectator \u2013 multe din caracteristicile unei catastrofe cinematografice. Noroc insa cu actorii, care salveaza filmul de la dezastru, prin interpretari convingatoare si bine legate intre ele. Pe l\u00e2nga Dan Chiorean, i-as mai cita pe deja experimentatii Ofelia Popii, Crina Semciuc si Alin State, dar si pe tinerii debutanti in cinematografie Razvan Corneci, Silvia T\u00f6r\u00f6k si Alexandru Aron. Toti joaca cu o justete remarcabila si tin spectatorii in sala p\u00e2na la sf\u00e2rsit. Din acest punct de vedere, cred ca echipa de actori ar fi meritat \u2013 din partea regizorului \u2013 o sansa mai buna.
\nCum as putea sa conchid? \u201eRocker\u201c are de suferit si din cauza prezentarii pe ecran mare. Suprafata mai redusa, mai intima, mai personalizata a unui ecran de televiziune ar fi ascuns poate defectele care \u2013 asa \u2013 prea se vad de departe! Sunt convins ca anumitor drame nu le prieste etalarea pe 15 metri patrati, ba nici macar punerea in imagini, ele fiind mai degraba de plasat intre copertile unei carti, cu toate conventiile de exprimare artistica ale romanului…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Regizorul Marian Crisan revine spre public, dupa foarte mediatizatele si premiatele \u201eMegatron\u201c (2008) si \u201eMorgen\u201c (2010), cu un film nou, intitulat \u201eRocker\u201c, la care semneaza at\u00e2t regia, c\u00e2t si scenariul. Filmul promitea multe, mai ales ca premiera de gala de la Cluj (22 februarie) sugera o mare desfasurare de forte inca inainte de intrarea spectatorilor… Cite\u0219te mai mult »\u201eRocker\u201c: un film salvat de actori<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8602,150,83],"class_list":["post-14705","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-rocker","tag-cinema","tag-film"],"views":1082,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14705","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14705"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14705\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14705"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14705"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14705"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}