{"id":14698,"date":"2013-03-18T22:53:45","date_gmt":"2013-03-18T20:53:45","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14698"},"modified":"2013-03-18T22:53:45","modified_gmt":"2013-03-18T20:53:45","slug":"de-la-cortina-de-fier-la-realitatea-mustoasa-a-teatrului-romanesc","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/de-la-cortina-de-fier-la-realitatea-mustoasa-a-teatrului-romanesc\/","title":{"rendered":"De la cortina de fier la realitatea mustoasa a teatrului romanesc"},"content":{"rendered":"

Doina Papp, De la cortina de fier la teatrul fara perdea (O istorie subiectiva),<\/em> Editura Unitext, Bucuresti, 2012<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

Hingherit in toate colturile tarii mai in fiecare weekend, bombardat cu macar trei spectacole pe zi la orice festival, ca sa se burduseasca bine de arta dramatica, rareori criticului de teatru ii ram\u00e2n timpul si limpezimea necesara pentru a lua distanta de pilula zilnica de teatru. Rareori mai apuca sa-si traga sufletul critic si sa-si coaguleze enorma experienta in observatii emise de la o inaltime sintetica. La o diversitate at\u00e2t de mare de spectacole, intre doua trenuri si un microbuz, cu permanentul zumzet in urechi al vorbaretilor din jur, privirea esentializata e tot mai greu de atins. Asa se explica numarul dureros de mic al studiilor asupra trecutului teatral recent sau asupra peisajului contemporan. Cu at\u00e2t mai necesara si mai valoroasa este cartea Doinei Papp, \u201eDe la cortina de fier la teatrul fara perdea (O istorie subiectiva)\u201c, cu un titlu de toata lauda, percutant, surprinzator si, in acelasi timp, extrem de adevarat. Volumul ne propune un excurs critic in anii imediat precedenti Revolutiei, pentru ca apoi sa urmareasca in linii mari perioadele importante ale devenirii teatrului rom\u00e2nesc de dupa \u201989. O carte ambitioasa, asadar, intruc\u00e2t cronicile se pulverizeaza in varii tiparituri si pixeli online, iar marile spectacole se spulbera, generatie cu generatie, din memoria publicului.
\nPentru inceput, in capitolul \u201eTeatrul si Revolutia\u201c criticul analizeaza trecerea dificila, mai ales pentru creatori, de la limbajul incifrat, cu aluzii politice, asa-numitul \u201eteatru esopic\u201c, la stilul transant al anilor ce aveau sa urmeze. Bineinteles, autoarea se opreste asupra marcii distinctive a spectacolelor din perioada comunista, accentu\u00e2nd aluziile si polisemantismul vremurilor c\u00e2nd \u201eteatrul a tinut loc pietei publice, protej\u00e2nd libertatea de exprimare si speranta\u201c (p. 16). Cu ochi expert si memorie infailibila, Doina Papp face un breviar al manierelor de a ascunde aluziile politice, capabile sa abat\u00e3 atentia cenzurii de la aluziile anticomuniste: spatiul gol, vestimentatia neutra sau, dimpotriva, tinuta de epoca. Aduc\u00e2nd numeroase exemple din spectacolele perioadei respective, criticul va conchide cu luciditate ca \u201eaceasta dedublare schizoida si versatila a putut fi periculoasa pentru profilul moral al unui popor acuzat si asa de lasitate, int\u00e2rziind radicalizarea atitudinii si a actiunii politice\u201c (p. 12). Subiectul fiind at\u00e2t de mare si de stufos, criticul nu zaboveste mult asupra detaliilor, autoarea aspir\u00e2nd mai degraba la o trecere in revista bine documentata a realitatii de atunci. Unul dintre atuurile indiscutabile ale volumului tine de maniera in care Doina Papp se pricepe sa scrie despre lucruri mari si grave intr-o maniera placuta. Scriitura curge, frazele se inlantuie ca margelele pe ata, iar realitatile teatrale sunt abordate intr-un limbaj familiar, cu o sintaxa in care oralitatea reprezinta un plus esential, fac\u00e2nd scriitura joviala si prietenoasa.
\nDoina Papp studiaza fenomenele pe calupuri de ani, punct\u00e2nd cam tot ce privirea retrospectiva a retinut ca fiind esential in teatrul rom\u00e2nesc: regizori, spectacole, fenomene, festivaluri, nasterea sau revigorarea unor teatre care au devenit branduri (ca in capitolul \u201eFenomenul Craiova in epoca Purcarete\u201c) si, nu in ultimul r\u00e2nd, portretul distinct al c\u00e2torva actori celebri. Autoarea discuta productiile esentiale ale marilor regizori, Liviu Ciulei si Andrei Serban, plecati si reveniti dupa \u201989 sa monteze in Rom\u00e2nia, abordeaza schimbarea la fata a teatrului rom\u00e2nesc petrecuta odata cu \u201eAu pus catuse florilor\u201c, spectacolul lui Alexander Hausvater, sau cu \u201eTrilogia antica\u201c a lui Andrei Serban si \u201eRichard III\u201c, in regia lui Mihai Maniutiu, retin\u00e2nd numeroase extrase din cronici. Plin de nostalgie, amatorul de teatru va redescoperi marile montari ale anilor \u201990, dar si perioada de deschidere, c\u00e2nd creatorii straini (Patrice Ch\u00e9reau, Peter Brook etc.) au venit in Rom\u00e2nia, prilej pentru autoare de a face un scurt excurs prin teoriile lor.
\nPentru a circumscrie specificul teatral al unei epoci at\u00e2t de dense, dar si notele distincte ale personalitatii creatorilor, cartea Doinei Papp, cu o documentare minutioasa asupra unui sfert de secol de teatru, repune in circulatie o bogatie exemplara de marturii succinte, dar emblematice ale creatorilor, cum sunt citatele fascinant-esentiale din Andrei Serban despre lucrul la \u201eTrilogia antica\u201c. Cronica vechilor productii ii prilejuieste un remember placut, familiar si bl\u00e2nd, deopotriva intelectual si amuzant. Frazele sunt inlantuite prin cuvinte-ancora, care creeaza un agreabil efect de continuitate. Ii face o vizibila placere Doinei Papp sa se joace cu cuvintele, sa le pipaie si sa-si extraga deliciile din savoarea lor, cum o dovedesc excelentele titluri si subtitluri, adevarata sarabanda a vorbelor mestesugite. Rezultatul? O scriitura fluida, cu adevarat placuta la lectura. Pe de alta parte, cartea curge at\u00e2t de usor si datorita scurtelor observatii care portretizeaza regizorii in doi timpi si trei miscari. O dovedesc fraze ca acelea referitoare la Andreea Vulpe: \u201eam privit-o la premiera (e vorba de \u201eRegina frumusetii din Leenane\u201c, Teatrul \u201eToma Caragiu\u201c, Ploiesti, n.a.) cum isi urmarea spectacolul din banca spectatorului, cu bucurie, cu relaxare. O dovada poate a faptului ca teatrul include pentru ea mai int\u00e2i acest fel de satisfactie\u201c (p. 199).
\nIntr-un asemenea stil placut, cu o ambianta unificatoare dictata de perceptiile aceleiasi individualitati critice, volumul reface parcursul subiectiv al acesteia, alatur\u00e2nd epoci si spectacole din culturi diferite. Nu de putine ori, autoarea recurge la un jurnal al festivalurilor straine la care a participat, cu excelente descrieri ale atmosferei, culorii locale (ca in cazul Albaniei, de exemplu), substraturilor si notelor specifice (cum se int\u00e2mpla in incitantul subcapitol despre \u201eThe Globe\u201c), care se citesc cu o reala curiozitate. Mai ales ca volumul abordeaza cu aceeasi dezinvoltura spectacolele lui Bergman, Tam\u00e1s Ascher, Lev Dodin si, last but not least, Strehler, initiatorul Festivalului UTE, a carui conceptie teatrala este discutata in numeroase pagini. Plasarea spectacolelor in context face ca paginile sa respire intr-o legatura organica. Fie ca e vorba de clasici, fie de contemporani, autoarea isi rasfata cititorii cu o bogatie de referinte culturale gratie at\u00e2t documentarii, c\u00e2t si culturii solide, din care oricine, oric\u00e2t de specialist ar fi, are ce invata. Asa se int\u00e2mpla in cazul lui Jan Potocki, autorul textului dupa care Alexandru Dabija a montat \u201eManuscrisul de la Saragossa\u201c, sau al lui Corneille, pe care il face sa para at\u00e2t de viu in paginile despre \u201eIluzia comica\u201c (regia Alexandru Darie), dar si in capitolele \u201eSindromul updatarii\u201c, dedicat autorilor rom\u00e2ni de valoare, Teodor Mazilu, Iosif Naghiu, Dumitru Radu Popescu, Mihai Ispirescu, Radu
\nF. Alexandru, Matei Visniec, afirmati in perioada comunista, sau celor din \u201eNoul val. Nume noi de dramaturgi si regizori\u201c. Aici privirea critica se opreste asupra unor dramaturgi ca Petre Barbu, Radu Macrinici, Vlad Zografi, scot\u00e2nd la iveala elementele care fac nota distincta a fiecaruia. Si, ca un veritabil critic de teatru, autoarea va discuta textele, dar si productiile care le-au urmat.
\nIntr-un remarcabil efort de cuprindere, in care se regasesc toate generatiile de creatori, cartea urmeaza reperele valorice statuate de vreme, spectacolele marilor regizori, dar si fenomenul independentilor si efervescenta pe care au produs-o Teatrul ACT si Teatrul LUNI de la Green Hours. Exista mult material scenic in ultimul sfert de secol si ar fi pacat sa se piarda. Daca despre regizorii rasfatati ai establisment-ului s-a tot scris, despre Theo Herghelegiu si colegii ei de generatie lipsesc materialele unificate care sa documenteze perioada. Cartea Doinei Papp reface puntile dintre generatii. Pe Gianina Carbunariu o vede \u201ev\u00e2rful de lance\u201c al noului \u201eteatru provocator\u201c. Desi este clar ca sexul si violenta pe scena, specifice teatrului t\u00e2nar, nu reprezinta nici pe departe cele mai mari atractii pentru criticul Doina Papp, aceasta le semnaleaza cu obiectivitate, consider\u00e2nd spectacolul tinerei regizoare, \u201eStop The Tempo\u201c, \u201ecap de serie al unui fenomen care se va afirma tot mai intens\u201c (p. 171). Pagini largi ii va dedica si lui Radu Afrim (cu o excelenta analiza, deopotriva sensibila si expresiva, a montarii \u201ePlaja\u201c), iar un capitol cuprinzator se va opri asupra unora dintre cele mai cunoscute spectacole ale noilor regizori, de vreme ce \u201egeneratia aceasta de dupa 2000 (…), asa rebela cum e, ne-a trezit insa din amortire si a facut intr-un fel ca teatrul sa-si rec\u00e2stige interesul publicului\u201c (p. 145).
\nViitorilor cercetatori, volumul Doinei Papp le ofera un material prelucrat, dar si un excelent instrument de analiza, caci nimic din ce a fost esential nu absenteaza din el. Nici macar abordarea critica a Festivalului National de Teatru, fata de care isi manifesta admiratia pentru selectia din 2005 si retinerile in ceea ce o priveste pe cea din 2006, desi selectionerul e acelasi. Foarte bune paginile scrise la cald si dupa FNT 2007, editie care ii prilejuieste criticului o sinteza plastica si plina de verva a celor mai importante tendinte din teatrul rom\u00e2nesc de la momentul respectiv, intarindu-i convingerea anticipata in paginile 140-141: \u201eExistenta unor spectacole cu vocatie renascentista, de un modernism echilibrat, alaturi de tendinta unui teatru de factura avangardista, axat pe discontinuitatea si elementele de criza specifice lumii contemporane, creeaza teatrului rom\u00e2nesc de azi impresia confortabila a unui peisaj divers, dinamic, supus varietatii si diferentelor de interes ale publicului sau\u201c.
\nIn ciuda unor afirmatii discutabile (ca aceea de la p. 98, cum ca \u201eBash\u201c ar fi o piesa in special despre sexualitate), a regretabilelor greseli de litera (unei asemenea carti de valoare o corectura mai atenta nu i-ar fi stricat!) si a faptului ca discutia asupra unei perioade ample, cu un material teatral extrem de divers (in care figureaza, de pilda, si legea teatrelor din 2004), face uneori dificil efortul sintetic, \u201eDe la cortina de fier la teatrul fara perdea\u201c ofera un punct de vedere echilibrat, c\u00e2ta vreme Doina Papp nu este un critic al exceselor sau al pasiunilor intempestive. Desi stilul i se va incalzi inevitabil c\u00e2nd vorbeste despre spectacolele preferate (ca in cazul fiec\u00e3ruia dintre noi), criticul discuta cu respect pentru valorile consfintite, dovedind, insa, curiozitate si deschidere pentru cei mai nou afirmati. Si daca ar fi sa inchei intr-o nota personala, as spune ca, atunci c\u00e2nd imi voi face bilantul ultim, dorind sa-mi amintesc cu ce mi-am petrecut o buna parte din existenta, cartea Doinei Papp imi va prilejui un excelent memento.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Doina Papp, De la cortina de fier la teatrul fara perdea (O istorie subiectiva), Editura Unitext, Bucuresti, 2012   Hingherit in toate colturile tarii mai in fiecare weekend, bombardat cu macar trei spectacole pe zi la orice festival, ca sa se burduseasca bine de arta dramatica, rareori criticului de teatru ii ram\u00e2n timpul si limpezimea… Cite\u0219te mai mult »De la cortina de fier la realitatea mustoasa a teatrului romanesc<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8604,8603],"class_list":["post-14698","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-de-la-cortina-de-fier-la-teatrul-fara-perdea-o-istorie-subiectiva","tag-doina-papp"],"views":898,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14698","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14698"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14698\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14698"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14698"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14698"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}