{"id":14696,"date":"2013-03-18T22:52:21","date_gmt":"2013-03-18T20:52:21","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14696"},"modified":"2013-03-18T22:52:21","modified_gmt":"2013-03-18T20:52:21","slug":"jocul-cu-realitati-alternative","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/jocul-cu-realitati-alternative\/","title":{"rendered":"Jocul cu realitati alternative"},"content":{"rendered":"

Paul Auster, Un om in intuneric,<\/em> traducere de Daniela Rogobete, Iasi, Editura Polirom, 2011<\/strong><\/p>\n

Paul Auster, Sunset Park,<\/em> traducere de Daniela Rogobete, Iasi, Editura Polirom, 2012<\/strong><\/p>\n

 <\/p><\/blockquote>\n

\u201eAs the weird world rolls on…\u201c<\/strong><\/em><\/p>\n

Preocupat de problemele identitatii, de relatia pe care fiinta umana reuseste (sau nu reuseste) sa o stabileasca cu cei din jurul sau, dar si de diferitele aspecte ale literaturii (nu numai postmoderne!), Paul Auster s-a afirmat de la bun inceput ca autor al unor romane function\u00e2nd asemenea unor labirinturi pline cu oglinzi, conduc\u00e2ndu-si cititorul prin imense biblioteci strabatute de nesf\u00e2rsite poteci ce se bifurca, pentru a-l face, astfel, sa ia nota de imaginile uneori fidele realitatii, dar alteori distorsionate pe care scriitorul le creeaza cu o imaginatie de-a dreptul prodigioasa. Asa se int\u00e2mpla inca din creatiile sale romanesti de inceput, \u201eOrasul de sticla\u201c (1985), \u201eFantome\u201c si \u201eCamera incuiata\u201c (ambele aparute in 1986), alcatuind \u201eTrilogia New Yorkului\u201c, dar tendinta aceasta este o constanta a prozei autorului american, caci cele mai recente creatii ale sale urmeaza, in general, aceleasi coordonate. Astfel, \u201eUn om in intuneric\u201c (2008) si \u201eSunset Park\u201c (2010) exploreaza, utiliz\u00e2nd perspective diferite, relatia extrem de complexa dintre text si realitate, dintre scriitura si existenta, evalu\u00e2nd consecintele pe care le au lectura si literatura asupra modului in care fiinta umana ajunge sa perceapa lumea exterioara. De aici permanentele experimente narative si jocurile livresti implic\u00e2nd recursul la universurile alternative, dublate de o profunda meditatie asupra relatiilor interumane, fie ele intre indragostiti, fie intre parinti si copii.
\n(Re)citind in intuneric<\/strong>
\nProtagonistul din \u201eUn om in intuneric\u201c este August Brill, critic literar cunoscut, dar care, trecut de saptezeci de ani si confruntat cu numeroase probleme de familie si de sanatate, ajunge sa-si priveasca intreaga existenta ca pe un esec si toate textele publicate ca pe o activitate inutila care l-a impiedicat sa-i cunoasca pe cei de l\u00e2nga el si, practic, sa traiasca cu adevarat. Romanul, scris la persoana int\u00e2i, reprezinta confesiunea lui Brill intr-o noapte de insomnie pe care o petrece in casa fiicei sale, in Vermont. Veritabila calatorie spre sine si incercare de a spune, macar acum, toate marile adevaruri pe care considerase mereu ca e prea ocupat ca sa le ia in seama, aceasta confesiune se transforma, insa, si in experiment narativ. Caci Brill, pentru a-si aduce somnul aproape si a-si insela cosmarurile si remuscarile care, altfel, il coplesesc, imagineaza o fictiune in care ajunge sa para, in anumite momente, captiv el insusi. Lungul drum al noptii catre zi este, asadar, presarat pe de o parte cu amintiri din viata personala, fragmente ale casniciei sale si ale relatiei dificile pe care a avut-o intotdeauna cu fiica sa, Miriam, iar pe de alta cu dovezi ale funciarei incapacitati (imposibilitati?) de a se desprinde de literatura pe care se obisnuise (eronat, oare?…) sa o considere drept unica si adevarata sa existenta. Numai ca acum, c\u00e2nd nu mai e t\u00e2nar si c\u00e2nd se afla departe de tumultul lumii literare din marile orase, realizeaza ca e teribil de singur si ca nu va putea niciodata sa recupereze timpul pierdut in anii in care, alaturi de familia sa fiind, se g\u00e2ndea doar la literatura. Acum, t\u00e2njind s-o mai poata avea alaturi pe sotia decedata in urma unui cancer galopant si vis\u00e2nd sa mai poata fi el insusi asa cum se stia si nu asa cum se vede, invalid in urma unui grav accident de masina, Brill recurge la literatura ca la o (unica?) posibilitate de salvare. Astfel, pe fondul perioadei extrem de agitate care a urmat campaniei electorale si alegerii controversate din 2000 a lui George W. Bush ca presedinte, August Brill imagineaza o stranie si halucinanta poveste in care protagonistul, Owen Brick, lupta ca soldat intr-un crud razboi civil ce sf\u00e2sie Statele Unite. Atmosfera e, fara indoiala, desprinsa din consacratele texte ale literaturii distopice, de la \u201eO mie noua sute optzeci si patru\u201c, de George Orwell, si p\u00e2na la \u201eMinunata lume noua\u201c, a lui Huxley. Turnurile Gemene inca exista, nici vorba de razboi impotriva terorismului, dar numeroase state americane s-au desprins de sub tutela autoritatii federale, New Yorkul a fost bombardat, raidurile aeriene provoc\u00e2nd peste optzeci de mii de victime, iar ultima sansa a acelei lumi este \u2013 deloc paradoxal intr-un roman al lui Paul Auster \u2013 ca protagonistul, t\u00e2narul Brick, sa-l ucida pe batr\u00e2nul Brill, acesta fiind unicul vinovat de toate aceste orori, prin simplu fapt ca el si doar el le imaginase. Fictiunea determina, asadar, coordonatele majore ale existentei (sau, in cele c\u00e2teva ocazii in care literatura nu mai face fata, locul ii este luat de cinematografie, domeniu mult iubit de protagonist!), iar Brill insusi ajunge sa-l astepte pe t\u00e2narul personaj pe care-l crease ca pe o veritabila izbavire de chinul vietii de fiecare zi. Numai ca lucrurile nu se petrec, in aceasta viata cotidiana, la fel de spectaculos ca in literatura, iar asta e mare lectie pe care Brill o invata la capatul noptii de insomnie care \u2013 din nou deloc paradoxal \u2013 il apropie pentru prima data cu adevarat de fiica si de nepoata sa, am\u00e2ndoua ascunz\u00e2nd suferinte pe care cel mai adesea nu stiau sau nu puteau sa si le aline apropiindu-se de cei din familie.
\nDespre Visul American, altfel<\/strong>
\nAparent si la prima vedere, nimic n-ar fi mai strain de aceste lumi paralele si alternative care par a izvori la tot pasul una din cealalta dec\u00e2t romanul ulterior al lui Auster, \u201eSunset Park\u201c. Aici, intr-o naratiune la persoana a treia, scriitorul relateaza parca in buna traditie a prozei omnisciente o poveste de si despre dragoste, despre singuratate si instrainare in doi \u2013 sau in mai multi. Miles Heller, un t\u00e2nar de douazeci si opt de ani, are ca unica ocupatie colectionarea obiectelor pe care le lasa in urma familiile saracite de efectele devastatoare ale crizei economice care a lovit America in ultimii ani. Multi americani isi parasesc locuintele, plec\u00e2nd intr-un veritabil exod spre nicaieri, caci iluzia seninelor utopii nu mai exista in fosta Tara a Fagaduintei… La fel ca in anii Marii Crize, oamenii pleaca in bejenie, numai ca acum nici macar inflorita Florida sau bl\u00e2nda si calda Californie nu mai reprezinta vreo speranta. Parca nici nu ne-am mai afla pe teritoriul at\u00e2t de experimental al prozei lui Auster… Numai ca, aici, autorul recurge la procedee mult mai subtile, ca pentru a submina din interior toate regulile literaturii traditionale, ba chiar si pe acelea ale postmodernismului, pentru a spune, amanunt esential, inca o poveste despre identitatea umana si despre modul in care, incerc\u00e2nd sa-i cunosti pe ceilalti, ajungi sa te cunosti, p\u00e2na la urma, doar pe tine insuti. Caci asta i se int\u00e2mpla lui Miles, profund traumatizat in adolescenta de absurdul accident pe care l-a provocat si care a determinat moartea fratelui sau vitreg. Dupa aceea, Miles ii respinge pe toti membrii familiei sale (se muta departe de vechea casa si ajunge sa locuiasca in cartierul Sunset Park, de aici titlul cartii), incerc\u00e2nd sa gaseasca sensul existentei in fragmentele de amintiri (intotdeauna ale celorlalti, ale strainilor!) pe care le aduna cu grija de pe proprietatile intrate in posesia bancilor si fac\u00e2nd fotografii pentru a retine acea esenta a existentei care, altfel, simtea ca i-ar ram\u00e2ne pentru totdeauna necunoscuta. Aceasta pasiune, dublata de cea pentru lectura romanelor, adevarata dependenta de care nu-si dorea sa se vindece, reprezinta elementul ce declanseaza caruselul int\u00e2mplarilor in care Miles va fi prins. O cunoaste pe Pilar, frumoasa si atragatoare adolescenta, cu un indiscutabil aer de Lolita extrem de citita si de postmoderna, de care se indragosteste. Cel dint\u00e2i dialog al lor are in vedere o carte, aceeasi carte, intr-o editie identica, pe care o citeau am\u00e2ndoi, afl\u00e2ndu-se in acelasi loc. Coincidentele par a veni pe filiera prozei victoriene, pe care, p\u00e2na la un punct, Auster le preia, doar ca sa le submineze din interior si sa le transforme in marci esentiale ale tipului de scriitura pe care il practica in textul de fata. Cartea cu pricina este \u201eMarele Gatsby\u201c, discutia celor doi viz\u00e2nd raporturile dintre personaje si importanta acestora: \u201ea fost de doua ori impresionat c\u00e2nd ea a sustinut ca cel mai important personaj din carte nu era nici Daisy, nici Tom si nici macar Gatsby, ci Tom Carraway. El i-a cerut sa-i explice. Pentru ca el spune povestea, i-a zis ea. El este singurul personaj cu picioarele pe pam\u00e2nt, singurul care poate privi dincolo de el insusi. (…) Cartea depinde de Nick. Daca povestea ar fi fost spusa de un narator omniscient, n-ar fi fost nici pe jumatate la fel de buna.\u201c Observatia, depasind, evident, cu mult nivelul de intelegere la care Miles s-ar fi asteptat de la o fata at\u00e2t de draguta, este una extrem de profunda si vizeaza, iar asta se vadeste la o lectura atenta a romanului lui Auster, chiar mecanismele pe care el, ca autor, alege sa le utilizeze in \u201eSunset Park\u201c. Adica, desi ar fi fost preferabil, poate, sa urmeze modelul impus de alte carti ale sale, Paul Auster se axeaza, acum, tocmai pe conventia aparent depasita a unui narator omniscient \u2013 pe care, insa, il submineaza la tot pasul, nuant\u00e2nd si detaliind puncte de vedere si perspective ale personajelor, miza fiind, desigur, aceea de a evalua, indirect, mecanismele premoderne si postmoderne ale prozei. Aparent, scriitorul lasa extrem de putin loc pentru ambiguitatea care ii caracteriza textele anterioare, numai ca acest amanunt e de natura a semnala, el insusi, acceptarea si practicarea de catre Auster a unei conventii pe care o ia doar partial in serios, dincolo de relatarea propriu zisa afl\u00e2ndu-se efortul meditativ pe care cititorul trebuie sa-l faca, fiind necesar sa se implice in text mult mai mult dec\u00e2t ar fi impus cliseele si normele prozei traditionale.
\nPe de alta parte, devine clar ca, intr-o astfel de lume, visele sunt adesea de prisos si imposibil de implinit. Chiar si marele Vis American \u2013 ori, poate, mai cu seama acesta… Epoca stralucitoare a lui Gatsby a apus de mult, prezentul Americii e suficient de sumbru si nici macar avalansa de personaje si de int\u00e2mplari pe care Auster le pune in fata cititorilor nu mai pot ascunde aceasta realitate. De aici discutia purtata pe diferite tonalitati in r\u00e2ndul criticii literare americane cu privire la acest roman, unele voci consider\u00e2nd ca \u201eSunset Park\u201c e un roman conventional (paradoxal, tocmai aceeasi exegeti care acuzasera \u201eUn om in intuneric\u201c de prea marele accent pus pe nivelul experimental!…), iar altele ca ar fi vorba despre un text conceptual, miz\u00e2nd pe protagonisti marcati de fixatii ezoterice si capabili sa-si exprime ideile ori sa-si urmareasca idealurile \u2013 chiar daca uneori utopice \u2013 in mod convingator si original. Ca, uneori, personajele lui Paul Auster manifesta tendinta de a depl\u00e2nge repeziciunea cu care trece timpul chiar in momentul in care ar trebui sa se simta implinite este adevarat, iar acest lucru se vede at\u00e2t in \u201eMan in the Dark\u201c, c\u00e2t si in \u201eSunset Park\u201c. Dar asta se int\u00e2mpla, pare a sugera mereu autorul, adopt\u00e2nd el insusi masca naratorului omniscient, doar pentru ca nostalgia, fie ca e exprimata prin pasiunea pentru fotografii a lui Miles ori prin nevoia de a imagina fictiuni si realitati paralele a lui August Brill, e ceea ce ii face cu adevarat umani chiar si pe cei mai duri oameni. Pentru ca, in acest fel, dupa cum spune Auster cit\u00e2nd un vers al fiicei lui Hawthorne, Rose, \u201elumea sucita sa se-nv\u00e2rta mai departe\u201c…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Paul Auster, Un om in intuneric, traducere de Daniela Rogobete, Iasi, Editura Polirom, 2011 Paul Auster, Sunset Park, traducere de Daniela Rogobete, Iasi, Editura Polirom, 2012   \u201eAs the weird world rolls on…\u201c Preocupat de problemele identitatii, de relatia pe care fiinta umana reuseste (sau nu reuseste) sa o stabileasca cu cei din jurul sau,… Cite\u0219te mai mult »Jocul cu realitati alternative<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1717,8092,1718],"class_list":["post-14696","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-paul-auster","tag-sunset-park","tag-un-om-in-intuneric"],"views":1017,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14696","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14696"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14696\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14696"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14696"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14696"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}