A mai murit un scriitor. Unul dintre multii ostasi ai cartii ce dispar fara zgomot, oameni alesi, cu suflet maret, trecuti Dincolo pe neobservate, cu jena de a nu tulbura viata gazetareasca \u2013 ocupata peste poate cu certuri politice, fraude financiare, procese de coruptie, furturi la drumul mare, rafuieli \u00een afaceri, soldate adesea cu crime comandate \u2013 dominata excesiv de buzunarul unor pauperi intelectuali, obsedati de morbul puterii. De prea bine si de inima rea, dispar din ce \u00een ce mai multi, moartea fiind suprema lege dreapta, de care nu scapa nici bogatul, nici saracul, soldatul sau \u00eemparatul, cum zice Biblia. Odata cu ei mor si istoriile plasmuite \u00een timp, schimbate dupa vrerea or\u00e2nduirilor, ca si panoramele din domeniul artei si culturii, unele \u00eendoliate \u00eenca de la aparitie, datorita efemerei selectii a valorilor, inevitabil subiectiva. Nimic mai provizoriu dec\u00e2t cuv\u00e2ntul \u201edefinitiv\u201c, selectia urm\u00e2nd s-o cearna timpul.
\n\u201eScriitorii se cearta si-n cimitir, numai ca sfada lor se numeste polemica\u201c, spunea c\u00e2ndva Rebreanu, citat din memorie. Asa \u00eenc\u00e2t sa mi se ierte si mie opinia potrivit careia nu putini confrati din provincia rom\u00e2nilor au fost si sunt peste \u00eenaltimea unora din Capitala, urbea mea natala, cu posibili si imposibili candidati la Nobel, stabiliti la c\u00e2rciuma si, din pacate, nu doar. Desigur, nu eu sunt \u00eendreptatit sa fac corectarile de rigoare, ci doar sa regret ca, la vremea lor, un Arghezi sau Blaga, Rebreanu sau Camil Petrescu, de-ar fi singurii, n-au avut parte de-o asemenea onoare, desi o meritau cu prisosinta, fara sa beneficieze de papainoagele c\u00e2torva contemporani \u00eempinsi de la spate.
\nDe ce sa ma mir ca disparitia unui confrate mai putin important dec\u00e2t cei amintiti nu se ridica macar la nivelul micii publicitati? Au murit ei membri ai Academiei Rom\u00e2ne fara ca stirea sa-si afle loc pe sticla televizoarelor, asa cum se petrece cu nuntile unor fiice de bani-gata, ori cu \u00eenmorm\u00e2ntarile unor romi opulenti, cu turnulete deasupra palatelor croite asiatic, \u00een amintirea tarii de ob\u00e2rsie. Lasa ca si scaunele unor Balaci, Zoe Busulenga, Ciopraga, Doinas, Geo Dumitrescu, Fanus Neagu, Marin Sorescu si alti literati din Cupola Nemuritorilor au ramas neocupate, ceea ce n-ar fi deranjant, at\u00e2ta timp c\u00e2t, la vremea lor, nici Caragiale sau Eminescu nu si-au gasit loc. \u00cenca o data: semn de subiectivitate suprema \u00een discernerea valorilor.
\nDar, de morti \u2013 multi dintre ei mai vii dec\u00e2t cei care-i contesta sau uita \u2013 nil nisi bene.
\nDe cur\u00e2nd, un raposat mai raposat dec\u00e2t alti raposati \u2013 socotit ca atare dupa averile adunate \u00eentr-un oras moldovenesc dupa Marea Revolutie din Decembrie, dar si dupa atentia acordata pe sticla televizoarelor si pe h\u00e2rtia c\u00e2torva ziare, bune la multe chiar si tiparita \u2013 cerea cu umor, avant de mourir, sa fie \u00eengropat \u00een picioare, cu m\u00e2inile lasate \u00een afara, sa vada toata lumea c-a plecat fara sa ia nimic dupa el. De gresit nu gresea; \u00eentr-adevar, nu lua cu el nimic. Dar lasa dupa d\u00e2nsul multe bogatii, pe care nu ma grabesc sa le calific. \u00cen incultura lui \u2013 care nu l-a \u00eempiedicat defel \u00een afaceri \u2013 dimpotriva, nu i-a creat nicio problema de moralitate \u2013, ar fi trebuit sa stie ca ridicatul m\u00e2inilor mai \u00eenseamna si neputinta \u00eempotrivirii, a te preda. De data asta nu ca pe front, ci \u00een fata Judecatii de Apoi. Spre slava averii si iertarii pacatelor sale, aflam din repetatele relatari TV si din presa ca l-ar fi condus la groapa 30 de preoti (altii ar fi numarat mai putini), slujba lor fiind urmata de-o pomana pe masura raposatului, o pomana mai pomana dec\u00e2t alte pomeni, \u00eenceputa \u00een cimitir si terminata la Hotelul-restaurant Decebal. \u201eSa fie primit\u201c \u2013 cum se spune, doar Cerul urm\u00e2nd sa-i judece faptele.
\nCu scriitorii e mai dificil. Majoritatea sunt saraci. Mai toti se lauda \u00een sinea lor ca au un costum mai aratos, o camasa alba si-o cravata de matase, cu care sa iasa \u00een lume si, la nevoie, sa calatoreasca si Dincolo, fiindu-le jena sa se jeleasca de greutatile ce-i apasa. Ma refer \u00eendeosebi la cei v\u00e2rstnici, apropiati de bilantul final.
\nCa slujitor \u00een solda domnului Gutenberg, am ramas solidar cu cei lasati la vatra. Expresie nepotrivita, at\u00e2ta timp c\u00e2t, p\u00e2na la ultima suflare, niciunul nu uita de nevoia scrisului, adevarata bucurie si rostul existentei lor. Greu sa gasesti pe vreunul \u00eempacat cu sine, fara sa aiba convingerea ca mai are ceva de spus. Pe frunzisul asternut cresc stejarii falnici, beneficiind de rostul arborilor din jur, fie si arbusti.
\nUn respect deosebit impune generozitatea unora dintre ei fata de confrati, multi tineri, ignorati de presa centrala, ca si de publicatiile locale, mai tentate sa capteze colaborarea unor notabilitati. \u00cen zile aspre, c\u00e2nd viata \u00eensasi e coltoasa, adesea dusa de la o zi la alta, cui \u00eei da m\u00e2na sa se g\u00e2ndeasca la sustinerea unei reviste culturale? C\u00e2nd si cele centrale se straduie sa reziste, mai-mai sa-si dea sufletul sub pragul unor tiraje normale. A devenit o m\u00e2ndrie pentru multi carturari din provincie sa aiba o publicatie de literatura si arta, pe l\u00e2nga ziarele latratoare din jurul unor tarabe politice, \u00een goana dupa electorat. Desigur, nu toate sunt la fel, cum nici reporterii lor nu-s o apa si-un pam\u00e2nt, dar, de c\u00e2nd lumea, literatura si arta ram\u00e2n \u00een ochii c\u00e2rmuitorilor o tichie de margaritar. Traieste cine poate. \u00cen rest, Dumnezeu cu mila.
\nSi, totusi, \u00een aceste conditii de cersetorie ambulanta: \u201eDati-ne macar bani pentru h\u00e2rtie si tipar\u201c \u2013 muncitorii trebuind sa fie platiti, nu si cei care scriu \u2013 apar publicatii \u00een multe orase ale tarii, nu doar \u00een marile ei centre culturale, periodice precum \u201eAcolada\u201c (Satu Mare), \u201eBaaadul literar\u201c (B\u00e2rlad), \u201ePlumb\u201c (Bacau), \u201eBucovina literara\u201c (Suceava), \u201eCaiete silvane\u201c (Zalau), \u201eLitere\u201c (T\u00e2rgoviste), \u201eMiscarea literara\u201c si \u201eMesagerul literar\u201c (din Bistrita)\u201a \u201eNord literar\u201c (Baia Mare), \u201eVatra\u201c, \u201eVatra veche\u201c (din T\u00e2rgu-Mures). Este drept ca \u00een paginile lor se mai gaseste si talas literar \u2013 altminteri, ca si \u00een alte organe cu staif cultural \u2013; numai ca la fel de adevarat e ca se \u00eent\u00e2lnesc si creatii notabile ale unor confrati de seama si, poate mai important, lucrari de autentic talent scriitoricesc ale unor autori putin cunoscuti. Nu stii niciodata de unde sare iepurele, dupa cum debuturile nesemnificative ale unor mari poeti si romancieri din istoria literaturii rom\u00e2ne ne invita la prudenta si rabdarea \u00een sustinerea sperantelor.
\nMeritul acestor promovari revine unor \u00eempatimiti ai scrisului, care, sacrific\u00e2ndu-si viata pentru afirmarea unor valori culturale, au izbutit sa contribuie la prestigiul urbei, sa ridice nivelul publicatiilor locale \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t, pe nesimtite, sa le introduca \u00een circuit mai larg. O astfel de revista, \u201ePro Saeculum\u201c, s-a dezvoltat cu timpul la Focsani, mai \u00eent\u00e2i sub supravegherea lui Alexandru Desliu, apoi, din 2008, a profesorului Mircea Dinutz, respectat deopotriva pentru eminenta sa cariera pedagogica, dar si pentru creatia sa, care avea sa-i confere calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor. Multa vreme l-am urmarit de la distanta, fara sa-l cunosc personal. Precum multi predecesori ilustri, facea critica de \u00eent\u00e2mpinare. Cu un cap peste alti colaboratori locali, se distingea printr-o acribie de toata lauda \u00een formularea unor verdicte, care-l obliga \u00een prealabil sa consulte si cartile anterioare ale confratilor sai, pentru a le marca evolutia si evidentia particularitatile. Multa vreme a facut-o cu scrisul vr\u00e2ncenilor, p\u00e2na c\u00e2nd, fara sfieli si spirit de gasca, a trecut la cartile scriitorilor consacrati, nu toate fiind de primul raft. A facut-o fara nicio partinire, departe de orice cafenea literara, precum o facea c\u00e2ndva t\u00e2narul Manolescu la C\u00e2mpina, trimit\u00e2ndu-si cronicile saptam\u00e2nale la Bucuresti, publicate \u00een \u201eContemporanul\u201c de George Ivascu, fericit sa-l stie pe autor c\u00e2t mai departe de Bucuresti, \u201eorasul prabusirilor\u201c, numit ca atare de Octav Dessila. Dinutz l-a avut ca model pe Pompiliu Constantinescu, profesor ca si el de liceu, care scria degajat despre carti si scriitori, lipsit de orice constr\u00e2ngere, fara sa-i pese de cota, mereu fluctuanta, fixata la bursa. Desigur, nu fac imprudenta sa-i asez pe acelasi taler, dar balanta judecatilor de valoare le ram\u00e2ne comuna, cel putin \u00een privinta perenitatii operelor. A publicat peste 500 de articole de critica literara, cronici de \u00eent\u00e2mpinare, eseuri, recenzii, foiletoane de opinie, pamflete \u00een presa centrala si din \u00eentreaga tara
\nA semnat prefete si postfete, a alcatuit patru editii critice, a elaborat monografiile \u201eVirgil Huzum\u201c si \u201eIoan Laurian Postolache\u201c \u2013 \u00een colaborare cu Al. Desliu, precum si lucrarea \u201eTextul literar. Orizonturi de lectura\u201c. A publicat volumele: \u201eMarin Preda \u2013 Patosul interogatiei\u201c (1997), \u201ePopasuri critice\u201c (2001), \u201eFlorin Dascalu (2007), \u201eTablete de duminica\u201c (2008), \u201eIoan Dumitru Danciu\u201c (2009). \u201eScriitori vr\u00e2nceni de ieri si de azi\u201c (2011), \u201eD’ale democratiei\u201c (2012) si \u201eAnamneze necesare\u201c (2012). Avea \u00een pregatire o \u201ecarte a poetilor\u201c, dusa p\u00e2na la jumatate, si un volum de interviuri \u2013 ce urmeaza sa apara c\u00e2t de cur\u00e2nd prin grija colaboratorilor.
\nSechestrat \u00een casa, din cauza unei capacitati respiratorii reduse, \u00eesi facuse din citit si scris singura bucurie de a trai. Iesea greu din locuinta cocotata la etaj si putinii prieteni \u00eei sarbatoreau prezenta. Avea sa moara atunci c\u00e2nd ambii plam\u00e2ni s-au atrofiat total. Ca unul ce greu parasesc casa, \u00eenlocuind toiagul cu masa de scris, conversam cu el zilnic pe net si pe mobil. Ciudat: tema mortii aparuse frecvent \u00een discutiile noastre, \u00een urma decesului recent al unui alt prieten, coleg de editura, Dan Banica, mult mai t\u00e2nar dec\u00e2t mine, de care \u00een tinerete ma legase nu doar grija zilei de m\u00e2ine, ci si ani sublimi de dulce boema. \u201eE timp de plecare, Mircea\u201c \u2013 \u00eei spuneam, cu g\u00e2ndul la anii mei \u2013, \u00eentreb\u00e2ndu-l retoric si raspunz\u00e2nd tot eu: \u201eCine naiba a venit cu imaginea funebra a babornitei sprijinita-n coasa? Eu cred mai cur\u00e2nd ca arata mai bine dec\u00e2t Gina Lolobrigida, mai ceva dec\u00e2t nudurile cu care ne onoreaza zilnic amicul din Iasi. Nu se poate, Mircea, sa-ti z\u00e2mbeasca, sa-ti faca un semn din ochi sau degetel, s-o poti urma! Cum s-o refuzi, c\u00e2nd, cine stie ce minune face de te iei dupa d\u00e2nsa, uit\u00e2nd de toate si de toti.\u201c
\nConstient ca el prin moarte s-a eliberat si ca acum regretele apartin doar celor ramasi \u00een viata, \u00eemi \u00eengadui sa reproduc de pe net c\u00e2teva din ultimele noastre mesaje, aflate \u00een memoria ambelor calculatoare:<\/p>\n
From: niculae gheran <niculaegheran@yahoo.com>
\nTo: Dinutz Mircea <mdinutz48@yahoo.com>
\nSent: Sunday, February 10, 2013 6:51 PM
\nSubject: Re: IMAGINI SI MUZICA DE CALITATE \u2013 v. Slideshow \u2013 jos!<\/p>\n
Mircea,
\nDe azi, s-a mutat baiatul la mine. C\u00e2nd a revenit de la iubita din Hunedoara, a poposit mai mult la maica-sa. Cu alte cuvinte, \u00eemi pot permite sa \u00eenchid ochii si noaptea. O spun senin, nu (\u00eenca) si senil, ca de ce ne e frica nu scapa nimeni. (Pe tema asta, as vrea sa si scriu.) Mai-mai sa ma si imprim, sa nu las popii \u00eentreaga slujba, s-apuc sa zic macar: \u201eLa revedere, prieteni, sa ne vedem cu bine; contati pe baiatu’: o iau \u00eenainte s-aranjez lucrurile, c\u00e2nd veniti sa n-o luati iarasi de la capat, ca-i aglomeratie mare la receptie; nu faceti imprudenta sa va dati jos din cop\u00e2rseu la prima halta, unde e zgomot mare; mergeti \u00eenainte si, unde auziti o muzica discreta, trageti de haturi, intrati in gradina, asezati-va la masa si comandati pe saturate; este de ajuns sa rostiti, \u00een loc de parola, numele meu. Arhisuficient! Veti fi serviti impecabil, mai ceva dec\u00e2t la Arnoteni. \u00cenca o data: la revedere!\u201c
\nP\u00e2na una, alta, noapte buna, boier dumneavoastra!
\nNiculae<\/p>\n
From: Dinutz Mircea <mdinutz48@yahoo.com>
\nTo: niculae gheran <niculaegheran@yahoo.com>
\nSent: Monday, February 11, 2013 9:44 AM
\nSubject: Re: IMAGINI SI MUZICA DE CALITATE \u2013 v. Slideshow \u2013 jos!<\/p>\n
Niculae, drag prieten,
\nNu stiu daca sa ma amuz, ori sa ma las prada unei cernite \u00eentristari \u2013 uvrier, vrajitor de cuvinte, \u00eenviate si zvapaiate de spiritul ludic al Domniei Tale. Boier Dumneavoastra, reusesti sa (te) amuzi si sa te aperi prin puterile omului obisnuit sa stea la aceeasi masa cu ‘mneaei Nenumita, neaparat av\u00e2nd \u00eenfatisarea unei femei apetisante si farmecul unei sticle de Cabernet de cea mai buna calitate! Mai c-as veni la aceeasi masa pentru a o ironiza si a o face sa se simta de prisos, ori \u2013 cel putin \u2013 jenata! Eu unul nu mi-as face griji ca te va cuprinde uitarea sau ca vei fi abandonat acesteia… NU AI MOTIVE; DIMPOTRIVA! Te \u00eembratisez,
\nMircea<\/p>\n
A doua zi, revenind la mesajul anterior, \u00eei scriam, \u00eengrijorat sa nu-mi uite rugamintea:
\n\u201eTu retine cuvintele si asaza-le la locul potrivit, c\u00e2nd va veni vremea. Nu ma lasa sa tac. Deocamdata mergem mai departe, pe fondul muzical al unui duet de harpa si trompeta.
\nAzi merg la stomatolog sa fac un pas \u00eenainte.
\nSanatate si bafta!
\nNiculae\u201c<\/p>\n
Recitesc misivele cu ochii \u00eempaienjeniti \u00een lacrimi si cred ca ambii prieteni \u2013 unul editor, altul scriitor \u2013 mult mai tineri, au murit \u00een locul meu. Degeaba speram ca unul dintre ei sa spuna si sa scrie ce le-am zis, mai devreme sau mai t\u00e2rziu, c\u00e2nd voi fi obligat sa tac. Si, totusi, poate, se va gasi vreun altul sa spuna si sa scrie ce-as mai avea de zis, sa fluture o batista la plecarea pe un alt tar\u00e2m. Peronul e acelasi. Difera doar zilele c\u00e2nd \u00eel parasim.
\nMai habotnic, socotind mereu zilele de post si de dulce, Dan a plecat \u00eentr-o joi. Mircea, \u00eentr-o zi de marti, c\u00e2nd se spune ca-s trei ceasuri rele. S-a grabit sa nu le piarda.
\nLa v\u00e2rsta mea de-acum, bietul tata, credincios nevoie mare, ramasese singur \u00een cercul fostilor amici, suparat pe cei care-l parasisera. \u00cen mintea lui, prietenii \u00eel tradasera, continu\u00e2nd sa existe, sa bea si sa man\u00e2nce, sa c\u00e2nte si sa joace \u00een \u00cemparatia Cerului \u2013 ca doar muncise destul si nu mersese degeaba, \u00een fiecare duminica, la biserica, iar bine, slava Domnului, facuse destul \u00een viata.
\nAm ajuns sa-l invidiez!
\nPoate si de aici speranta ca mai avem o sansa! Altminteri ce?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
A mai murit un scriitor. Unul dintre multii ostasi ai cartii ce dispar fara zgomot, oameni alesi, cu suflet maret, trecuti Dincolo pe neobservate, cu jena de a nu tulbura viata gazetareasca \u2013 ocupata peste poate cu certuri politice, fraude financiare, procese de coruptie, furturi la drumul mare, rafuieli \u00een afaceri, soldate adesea cu crime… Cite\u0219te mai mult »Oastea nu-i alcatuita doar din generali<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-14694","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":782,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14694","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14694"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14694\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14694"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14694"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14694"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}