{"id":14625,"date":"2013-03-18T20:44:17","date_gmt":"2013-03-18T18:44:17","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14625"},"modified":"2013-03-18T20:44:17","modified_gmt":"2013-03-18T18:44:17","slug":"exemplul-si-exemplificarea","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/exemplul-si-exemplificarea\/","title":{"rendered":"Exemplul si exemplificarea"},"content":{"rendered":"

Cineva spunea frumos: \u201eExemplul este o analiza continua\u201c. Acest enunt \u2013 el \u00eensusi exemplar \u2013 este oarecum hermetic. Sa \u00eencercam sa \u00eel limpezim. Un exemplu \u2013 oricare ar fi el \u2013 este concret si este configurat \u00een spatiu si timp, \u00eenc\u00e2t el poate fi intuit direct de oricine. El, exemplul, este ceva, care se raporteaza si vizeaza \u2013 chiar prin relatia de exemplificare \u2013 altceva. Acest altceva nu poate fi intuit, ci numai g\u00e2ndit. Acest altceva poate fi un enunt (cognitiv sau normativ), o teorie sau o conceptie generala. Exemplele pot fi luate \u2013 respectiv, pot fi date \u2013, at\u00e2t din sfera naturii, c\u00e2t si din sfera vietii umane. Enuntul frumos si hermetic de la care am plecat vizeaza exemplul (exemplele) din sfera umana. El vrea sa ne spuna ca atunci c\u00e2nd noi (oamenii) ne aflam \u00een fata unui exemplu (fie el pozitiv sau negativ), noi ne raportam la el \u00een chip comparativ, adica masuram asemanarile si deosebirile, apropierile si distantele dintre noi si el, adica exemplul dat, prezentat ca un model. Desigur ca exemplul poate fi si unul negativ, iar atunci modelul devine \u201eo mostra\u201c de nedorit, si de neurmat, dar compararea cu modelul \u201enegativ\u201c ram\u00e2ne. Aceasta continua comparare este o analiza continua, cum spune enuntul de la care am plecat. Numai ca tema exemplului are o semnificatie putin mai larga, dincolo de mentionata analiza, care este de fapt o autoanaliza subiectiva, prin constiinta de sine. Si, cum nu putem intra \u00een constiinta proprie a altcuiva, o lasam deocamdata \u00een seama miscarii ei proprii si ne deplasam pe planul obiectiv al temei (si problemei).
\nA. Cadrul teoretic<\/strong>
\nDeplas\u00e2ndu-ne pe un plan obiectiv, \u00eel putem invoca aici pe Aristotel. \u00cen \u201eRetorica\u201c, el elaboreaza teoria \u2013 geniala si perena \u2013 a celor trei genuri oratorice. Primul gen oratoric, genul deliberativ, este practicat \u00een viata politica, iar instrumentul lui retoric (ca argument) este exemplul. Al doilea gen este cel judiciar, practicat \u00een sfera justitiei, iar instrumentul lui retoric (ca argument) este entimema. Al treilea gen este cel epideictic, utilizat \u00een sfera vietii aniversative, iar instrumentul lui retoric (ca argument) este amplificarea. Cu genul epideictic, pot fi aniversati oamenii, zeii si institutiile. Aici Aristotel face mai multe observatii, dintre care doua sunt esentiale. Mai \u00eent\u00e2i, exemplul, entimema si amplificarea au toate un caracter oratoric. Ele pot fi folosite \u00eentr-un discurs, a carui finalitate este convingerea (C2) celuilalt, a celorlalti. Altfel spus, prin ele se poate argumenta (A), dar nu se poate si demonstra (D) adevarul unei afirmatii, a unui enunt. A doua observatie a lui Aristotel se refera chiar la exemplu si la genul oratoric deliberativ, propriu vietii politice. Aici, Aristotel ne spune ca un bun orator politic trebuie sa invoce, \u00een discursul lui, exemple din toate tarile (mai apropiate sau mai \u00eendepartate, \u00een spatiu) si din toate timpurile (mai mult sau mai putin cunoscute).
\nAceasta pentru a vedea ce au facut sau ce nu au facut ele \u2013 \u00een \u00eemprejurari similare \u2013 si pentru a conchide mai bine ce este de facut acum si aici. Cu trecerea timpului, exemplul a ajuns din Retorica \u00een Didactica, iar un profesor este obligat sa dea exemple (intuitive) pentru orice cunostinta (notiune, lege, teorie) noua. Desigur ca un profesor trebuie sa fie el \u00eensusi un exemplu, sa ilustreze pe viu modelul sau conceptul de Profesor, adica sa fie un profesor exemplar. Exemplul este prezent si \u00een viata stiintifica, dar numai atunci c\u00e2nd este vorba despre cunostintele stiintifice expuse pentru ceilalti, de forma \u201eexoterica\u201c a Stiintei, i-ar spune tot Aristotel. Aici, un savant ca Einstein este efectiv \u00eenc\u00e2ntator prin simplitatea si claritatea exemplelor pe care ni le da pentru a \u00eentelege ad\u00e2nca sa viziune (conceptie generala) asupra Lumii. Cu aceasta schita teoretica, ma \u00eentorc \u00een prezent, aici si acum.
\nB. Proprietati ale exemplelor<\/strong>
\n\u00cen viata politica si \u00een mass-media din patria noastra, am observat de mai multa vreme un fel de \u2013 nici nu stiu cum sa-i spun mai bine \u2013 val, flux, emanatie, trend sau manie a exemplificarii. Fenomenul este si real si frecvent si vorba aceea, \u201edaca n-ar fi, nu s-ar povesti\u201c. Urmarind fenomenul cu atentie, de c\u00e2tava vreme \u00eencoace, observ p\u00e2na una-alta c\u00e2teva proprietati ale exemplelor date, unele dezirabile, altele mai putin. Primele proprietati sunt constitutive si dau modelul, secundele sunt contextuale si dau declinatiile de la model. Aici, nu le-am delimitat (separat) sistematic.
\na) Exemplul fiind ceva concret, iar referentul sau aria lui referentiala, pe care o exemplifica, fiind abstracta (virtuala si vaga), prin faptul ca exemplifica omul \u00eesi adevereste conditia specifica, el fiind si o fiinta fizica, dar si o fiinta metafizica, ceea ce este foarte bine. Animalele nu dau exemple, ci pot fi date ele ca exemple, de aceea animalele sunt doar fiinte fizice (ale Naturii), omul fiind singura fiinta metafizica (a Existentei.).
\nb) Daca studiem natura exemplelor, observam o prima defectiune: majoritatea lor tin de accident (numit si \u201e\u00eent\u00e2mplare\u201c, numit si \u201ehazard\u201c) si nu de o regula sau de o regularitate. Pentru solutionarea problemei integrarii tiganilor, o redactoare ne da ca exemplu faptul real ca o echipa de dansuri a tiganilor a plecat \u00een Japonia, unde va sta foarte mult si (desigur) va c\u00e2stiga foarte multi bani. Dar, pentru ca exemplul sa fie semnificativ, ar trebui ca toti tiganii din Rom\u00e2nia (sau Europa) sa se organizeze \u00een echipe de dans, iar numarul Japoniilor (de pe \u201esuprafata zb\u00e2rcita\u201c a Pam\u00e2ntului) sa fie egal cu numarul echipelor dansatoare. De altfel, tiganii (\u201eromii\u201c) s-au \u201eglobalizat\u201c \u00eenainte de integrarea lor europeana. Secole si milenii de-a r\u00e2ndul, migrarea si migratia erau o forma a globalizarii. La acest capitol pasarile (si nu numai ele) \u00eel bat pe om, fara pardon. Tot \u00een mass-media (si nu numai), ca sa \u00eentareasca nota realista a exemplului dat, vorbitorul recurge la tot felul de tehnici asiguratorii. \u201eChiar acum c\u00e2nd veneam spre emisiune, am observat X sau Y sau Z\u201c. Sau \u201eAm vazut\u201c si ca sa fie si mai sigur, se pluseaza \u201eEu \u00eensumi am vazut cu ochii mei proprii\u201c.
\nc) Dar, cum am precizat deja, exemplele de acest gen tin de exceptie, nu de regula. Este arhicunoscuta propozitia: \u201eExceptia \u00eentareste regula\u201c. Dar acest enunt vrea sa ne spuna ca, av\u00e2nd exceptii (deci goluri, fisuri), regula ram\u00e2ne doar regula si nu devine lege, caci o lege nu are exceptii. Iar daca \u201eExceptia \u00eentareste regula\u201c, putem spune, pe de alta parte, ca \u201eRegula pericliteaza exceptia\u201c. Spus pe scurt, exceptia \u00eentareste regula prin contrast, dar nu o ilustreaza, nu o exemplifica \u00een mod corect sau semnificativ.
\nd) Am facut deja observatia ca aceasta prima categorie de exemple tine de \u00eent\u00e2mplare (hazard sau accident). \u00cen \u201eFizica\u201c sa, tot Aristotel defineste norocul si nenorocul. El afirma ca si unul si altul sunt \u00eent\u00e2mplari, petrecute \u00een sfera vietii umane. Numai ca norocul este o \u00eent\u00e2mplare fericita, iar nenorocul este tot o \u00eent\u00e2mplare, dar una nefericita. Asistam azi, cu exemplele date, la o veritabila mitologie a norocului (Loto, Lozul \u00een plic, Jocurile piramidale etc.), \u00eentretinuta pe toate canalele informationale. Biografia si destinul omului sunt reduse la \u00eent\u00e2mplare: cine are noroc, este (cineva), cine nu are noroc, nu mai este (este un nimeni sau un nimic). Este memorabila aici povata lui Aristotel: daca suntem fiinte cu adevarat rationale, trebuie sa ne organizam viata astfel \u00eenc\u00e2t nici norocul, nici nenorocul sa nu ne poata scoate din fagasul ei. Trecem peste faptul ca si norocul te poate nenoroci, dupa cum, invers, exista, cum ar spune Noica, si \u201eo lovitura buna a Destinului\u201c, adica a nenorocului.
\ne) Dar sfera exemplelor date se \u00eemparte axiologic \u00een exemple pozitive si exemple negative, iar aici problema exemplificarii se complica. Cu siguranta ca si \u00een replica fata de \u201evremea comunistilor\u201c \u2013 \u00een care nu existau, nu aveau dreptul sa existe fenomene, deci exemple \u201enegative\u201c \u2013 s-a dezvoltat si prolifereaza azi la noi, \u00een viata politica, dar si \u00een mass-media, un fel de voluptate a negativului. Negativul este descoperit pretutindeni, at\u00e2t \u00een tara, c\u00e2t si \u00een Lumea \u00eentreaga. Numai ca, atunci c\u00e2nd este vorba de accentuarea negativului autohton, sunt invocate situatii si exemple pozitive, dar luate din alte tari, din \u201etarile civilizate\u201c. Aici problema capata si o turnura ideologica, intr\u00e2nd \u00een spatiul luptei \u2013 \u201epro\u201c\/\u201econtra\u201c \u2013 dintre Putere si Opozitie. Opozitia \u2013 si media solidara cu ea \u2013 reliefeaza sau scoate la suprafata tot ce poate fi mai rau \u00een viata noastra, pe toate planurile. Bilantul este o lume complet absurda, de cosmar. \u00cen schimb, Puterea (oricare ar fi ea) afirma ca ea lucreaza la temeiurile societatii, iar acestea fiind prin definitie invizibile, efectele pozitive ale masurilor luate \u00eesi vor face aparitia doar \u00een viitor. De aceea, deocamdata avem doar \u201esemne\u201c sau \u201emuguri\u201c si mai putine exemple pozitive evidente. \u00cen limbajul nostru, s-a instalat aici razboiul dintre fenomen si esenta, dintre exceptie si regula. Suprafata vietii sociale este vazuta exclusiv ca o suma (de fapt, o gramada) de fenomene si exemple negative (ca \u201eo gradina neplivita\u201c, i-ar spune Hamlet), iar esenta cea curata sau virtuoasa ram\u00e2ne o tendinta ad\u00e2nca si ascunsa, dar virtuala, proiectata \u00eentr-un viitor, mereu am\u00e2nat, deci mereu asteptat (vezi \u201eAstept\u00e2ndu-l pe Godot\u201c). Aici, daca exemplele negative sunt \u00eent\u00e2mplatoare, exemplele pozitive sunt \u2013 ca sa zicem asa \u2013 si mai \u00eent\u00e2mplatoare.
\nf) Dar la caracterul nesemnificativ al exemplelor \u2013 vorba rom\u00e2nului: \u201eCu o floare nu se face primavara\u201c si nici doar cu c\u00e2teva, am preciza noi \u2013 se mai adauga un defect, defectul epistemic. Si atunci c\u00e2nd se pleaca de la un fapt real, luat ca exemplu, acesta este transformat \u00een fel si chip. Cum se spune \u00een \u201eDeontologia mass-media\u201c, faptul real este \u201epus \u00eentr-o lumina falsa\u201c si exista o sumedenie de tehnici prin care faptul este transformat, este degradat sau transfigurat, deci \u201emanipulat\u201c, dupa \u00eemprejurari. Realul devine imaginar, iar senzationalul devine \u2013 ca sa zicem asa \u2013 si mai senzational. Toate aceste tehnici au la baza un acelasi procedeu, pe care Aristotel l-a numit amplificare si care era recomandata numai pentru genul oratoric epideictic, adica cel aniversativ. Cu aceste exemple si cu amplificarea lor, este ca si cum am trai \u00eentr-o continua sarbatoare, dar una burlesca, una care ne evoca lumea lui Breugel, daca nu a lui Bosch.
\ng) \u00cen final, putem privi problema si invers, adica dinspre subiectul vorbitor spre exemplu si exemplificare. De regula (adica aproape \u00eentotdeauna), vorbitorii \u00eesi prezinta exemplul sau exemplele, cu un sentiment de certitudine (C1) deplina asupra adevarului celor rostite de ei, ca si cu un sentiment suplimentar de orgoliu sau vanitate. Orgoliul este mai ales al barbatilor, vanitatea este mai ales a femeilor. Nu sunt desigur obligati, nici unii, nici altii (altele), sa aiba cultura generala si cu at\u00e2t mai putin cultura filosofica: este suficient sa aiba (sa avem) cultura simtului comun si mai ales a bunului-simt. Oricare om matur este dotat cu o structura a mintii lui. C\u00e2nd privim sau analizam Lumea, noi o facem cu ajutorul acestei structuri, de aceea Kant afirma ca aceasta este a priori, adica \u00eenainte de experienta, respectiv \u00eenainte de a da exemple (selectate si apoi expuse, exoteric). Numai ca acest a priori nu este doar unul logic, el este si psihologic, apoi si axiologic, dar poate fi si ideologic. De aceea, atunci c\u00e2nd noi umblam prin Lume \u2013 o privim, o analizam \u2013 noi apelam, vr\u00e2nd-nevr\u00e2nd, stiind-nestiind, la aceste structuri. Daca eu as avea \u00een minte numai conceptul de \u201efrunza\u201c, atunci \u00een toate formele Existentei, inclusiv \u00een pietre, sau \u00een caramizi, eu as vedea doar \u201efrunze\u201c.
\nC. Corolar<\/strong>
\nAsadar, vorbitorul nostru \u00eesi selecteaza exemplele, potrivit unei orientari anterioare, a unei matrici (logica, psihologica, axiologica, iar \u00een ultimul ei subtext, chiar si ideologica). Aceasta matrice sta la baza \u201epunctului de vedere\u201c, deci a opiniei, respectiv a parerii. Este dreptul lui, al oricarui om, sa aiba un \u201epunct de vedere\u201c, \u00eentruc\u00e2t pe aceasta cale el \u00eesi cristalizeaza o opinie (fie ea teza sau anti-teza). Dar este obligatia lui sa stie (iar, daca nu, sa afle), ca oricare si oric\u00e2te exemple ar da, este vorba doar de o opinie, nu de un adevar cert, adica demonstrabil sau demonstrat. Ca un corelat subiectiv (ca sentiment) la baza opiniei sta convingerea (C2) sau credinta (C3) si nu certitudinea (C1), care sta doar la baza enunturilor pur cognitive (care pot fi cert adevarate, sau cert false). De aceea, un punct de vedere (opinie, parere) trebuie sa implice expresiile: \u201esunt convins\u201c (si chiar \u201esunt absolut convins\u201c) sau \u201eeu cred\u201c, dar nu \u201eeste cert ca\u201c. Daca vorbitorul nostru face diferenta dintre argumentatie (A) si demonstratie (D), el poate ajunge si singur la aceasta concluzie: cu exemplele \u2013 oricare si oric\u00e2te \u2013 putem argumenta absolut orice si nu putem demonstra nimic. \u00cen sfera vasta a opiniei \u2013 deci a exemplului si a exemplificarii \u2013 at\u00e2t teza c\u00e2t si antiteza ram\u00e2n numai \u00een regimul ipotezelor, desi \u00eentre opinie si ipoteza exista si diferente specifice.<\/p>\n

 <\/p>\n

Note:<\/strong>
\n1) Pentru oricare exemplu se poate gasi (fara nici o exceptie) si un contraexemplu. Nu pot fi descrise si enumerate (adica, numarate) toate situatiile concrete (posibile exemple) care stau sub semnul, sub \u201etutela\u201c unei Legi sau a unei Reguli. De unde si tema epistemica a inductiei. \u00cen foarte putine cazuri inductia poate fi completa. De exemplu, numarul regilor din Europa de azi. Chiar si aici pot sa apara unele dificultati. \u00cen cele mai multe situatii, inductia este incompleta, ramasa deschisa. Parea cert adevarat enuntul \u201eToate lebedele sunt albe\u201c, dar parea astfel p\u00e2na \u00een ziua \u00een care \u00een Australia au fost \u201edescoperite\u201c lebedele negre. Exista si o criza afectiva a inductiei incomplete, pe care Blaise Pascal a trait-o din plin.
\n2) Ca sa iasa cumva din criza inductiei incomplete, vorbitorul \u2013 fie el profesor, jurnalist sau preot -, apeleaza la exemplele semnificative. Fiind semnificativ, exemplul are o arie referentiala mai larga dec\u00e2t alte exemple (locale sau punctuale). Dar, tocmai pentru ca este semnificativ, el este si selectiv, fiind selectat dintr-o multime de alte exemple. Dar, daca este selectat, exemplul semnificativ este selectat potrivit unui anumit punct de vedere. Ne-am \u00eenchis deja \u00eentr-un cerc vicios. Aceasta \u00eenseamna numai ca si \u00een exemplul semnificativ, criza inductiei incomplete este prezenta, adica se reface.
\n3) \u00cen paradigma sa retorica, Protagoras afirma ca \u00een cazul unei dispute oratorice (pro-contra), obligatia fiecaruia dintre cei doi oponenti (P1 si P2) este aceea de \u201ea face mai tare argumentul mai slab\u201c. Protagoras se refera aici la \u00eentarirea argumentului si nu la \u201e\u00eentarirea vocii\u201c, a tonusului vocal. Adesea, \u00een dezbaterile prezentate la TV-uri, mesele la care sunt adunati interlocutorii sunt mai degraba \u201emese patrate\u201c sau \u201emese eliptice\u201c, dec\u00e2t \u201emese rotunde\u201c. Interlocutorii (ca mai putini, ca mai multi) \u00eesi intersecteaza continuu \u201evocile\u201c si nu \u00eesi dau (reciproc) ragazul exprimarii p\u00e2na la capat a unui punct de vedere sau a altuia. Daca dezbaterea este discret \u201eorientata\u201c (ideologic), atunci \u201emajoritatea\u201c decide inclusiv vocal, cam ca \u00een Parlament, care ne da noua, tuturora, paradigma lui comunicativa. Daca \u00een dezbatere intervine cu \u201etaria vocii\u201c si moderatorul, atunci harabarbura verbala este completa.
\n4) Invoc aici o interpretare care nu \u00eemi apartine. Chiar daca ar fi discutabila, este interesanta. Interpretarea suna cam asa: Mostenim de la latini dictonul potrivit caruia \u201eDespre morti trebuie sa vorbim bine\u201c. Aici cuv\u00e2ntul \u201ebine\u201c (\u201ebene\u201c) are \u00eentelesul precis de \u201ecorect\u201c, sau \u201ecu dreptate\u201c, asadar \u201eFara ura si partinire\u201c. La \u00eenmorm\u00e2ntarea cuiva, oratorul trebuie sa evidentieze partile bune (virtutile), dar si partile mai putin bune, sau rele (viciile) celui decedat. Rom\u00e2nii, \u00eensa (fostii daci), au transformat dictonul latin \u00een zicatoarea populara \u201eDespre morti trebuie sa vorbim numai de bine\u201c. Adica, este suficient raul prezent \u00een faptul ca omul este mort, de ce sa mai adaugam la acest rau si alte rele, care au fost \u201epacatele\u201c celui decedat. Si, vorba cuiva, \u201eCele trecute sunt \u00eenchise si nu se mai razvratesc\u201c. Este evidenta diferenta dintre punctul de vedere al romanilor si punctul de vedere al rom\u00e2nilor. Nu prea stiu care este punctul de vedere al rromilor.
\n5) Profesorul Teodor Dima (din \u201edulcele t\u00e2rg al Iesilor\u201c) \u00eemi relata pe vremuri o situatie pe care apoi am folosit-o si la cursul de Retorica, pe pozitia de exemplu semnificativ. La \u00eenmorm\u00e2ntarea cuiva, preotul a tinut ultima predica la capat\u00e2iul celui decedat. Genul omiletic (religios) este un succesor al genului epideictic, fiind vorba si aici de un ritual. Fiind un bun orator, preotul si-a \u00eenceput discursul funebru asa: \u201eCel care pleaca azi definitiv dintre noi, pe calea vesniciei, a fost un om care \u00een viata a facut si bune si rele. Numai ca pe cele bune le-a facut rau, iar pe cele rele le-a facut bine\u201c. Aici prin vocea preotului, vorbeste desigur geniul anonim al lui Bula.
\n6) Dar Bula vorbeste chiar direct, atunci c\u00e2nd defineste explicit tocmai \u201epunctul de vedere\u201c. Aici suntem la un nivel superior, la nivelul \u201emeta\u201c, caci a avea un punct de vedere despre \u201epunctul de vedere\u201c \u00eenseamna a enunta un \u201emeta-punct de vedere\u201c Din motive \u201eexoterice\u201c, Bula recurge intuitiv (pentru a fi \u00eenteles mai bine, pentru a fi mai \u201etransparent\u201c) la imaginea cercului, care are o circumferinta si un centru, acesta fiind un punct. Bula rationeaza asa. Atunci c\u00e2nd se naste, constiinta omului (a pruncului, acum) este egala cu zero (0). Dar, pe masura ce pruncul creste, constiinta \u2013 care este un fel de cerc \u2013 se dezvolta si ea. La maturitate, circumferinta cercului are o extensie maxima. Apoi, omul \u00eencepe sa \u00eembatr\u00e2neasca treptat, si tot treptat (usor-usor) se restr\u00e2nge si aria circumferintei (constiintei lui) p\u00e2na c\u00e2nd ea ajunge sa fie un punct. Acesta \u2013 conchide Bula \u2013 este \u201ePunctul de vedere al omului\u201c.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cineva spunea frumos: \u201eExemplul este o analiza continua\u201c. Acest enunt \u2013 el \u00eensusi exemplar \u2013 este oarecum hermetic. Sa \u00eencercam sa \u00eel limpezim. Un exemplu \u2013 oricare ar fi el \u2013 este concret si este configurat \u00een spatiu si timp, \u00eenc\u00e2t el poate fi intuit direct de oricine. El, exemplul, este ceva, care se raporteaza… Cite\u0219te mai mult »Exemplul si exemplificarea<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-14625","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1103,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14625","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14625"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14625\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14625"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14625"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14625"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}