{"id":14559,"date":"2013-01-17T15:14:17","date_gmt":"2013-01-17T13:14:17","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14559"},"modified":"2013-01-17T15:15:31","modified_gmt":"2013-01-17T13:15:31","slug":"nu-suntem-decat-visul-altcuiva","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/nu-suntem-decat-visul-altcuiva\/","title":{"rendered":"\u201eNu suntem decat visul altcuiva\u201c"},"content":{"rendered":"

Aura Christi \u00een dialog cu George Motroc<\/strong><\/p>\n

 <\/p>\n

George Motroc: Exista un motto, stimata doamna Aura Christi, sub semnul caruia s-ar putea aseza viata dumneavoastra?
\nAura Christi: Dificila si aproape fascinanta experienta: sa reduci o viata densa, plina, extrem de vie, la un motto. O viata de necrezut \u00een sensul ca nu \u00eenceteaza sa ma mire darul de a fi aici. Darul de a \u00eent\u00e2rzia aici este incredibil. Cu at\u00e2t mai mult, cu c\u00e2t mi s-au oferit c\u00e2teva experiente la limita \u201evietiimortii\u201c. Desi, uneori-adeseori, ma misc exclusiv \u00eentre pagina scrisa, gradina de roze si patul \u00een care dorm, viata nu \u00eenceteaza, cel putin pentru mine, sa-si piarda caracterul de aventura incredibila, clipa de clipa, fascinanta, uimitoare \u2013 constatare ce ma duce cu g\u00e2ndul la o istorie referitoare la modul \u00een care m-am apropiat de Nietzsche si de o fraza definitorie a acestui singuratic de neegalat, care, indiscutabil, alaturi de H\u00f6lderlin, Rilke si Dostoievski, mi-a marcat destinul. De Nietzsche am aflat, asadar, c\u00e2nd eram la facultate, cumpar\u00e2nd, \u00eentr-o librarie moscovita, Drujba, volumul \u201eAsa grait-a Zarathustra\u201c, lectura caruia m-a electrocutat; ma aflam, atunci, \u00eentr-o Rusie invadata de noiane de zapezi apocaliptice, asteptam sa-mi fie stopata miopia ultraforte, care, \u00een nici trei luni, o luase razna. Am simtit ca era o carte scrisa pentru omul pierdut care eram. Tineam \u00een m\u00e2ini o Biblie a supraomului \u2013 un concept dificil, criptic, de care m-am apropiat mai t\u00e2rziu. Atunci \u00eensa, Doamne, cu ce ardoare visa adolescenta \u00eent\u00e2rziata si st\u00e2ngace, de o sensibilitate catastrofica, care eram, viata lui Nietzsche! Desigur ca nu cunosteam, \u00een acea iarna-primavara moscovita, viata eremitului de la Silvaplana. Mai t\u00e2rziu, am devenit mai atenta, dupa cum am mai scris undeva, cu visele mele, mai ales dupa ce acestea se \u00eemplinesc. E adevarat ca si acum, la cei 46-47 de ani, visez acea fraza apoftegmatica, scrisa de Nietzsche: \u201eA trai \u00eenseamna pentru noi a preschimba permanent \u00een lumina si flacara tot ceea ce suntem, precum si tot ce ne atinge, nici nu putem altfel\u201c. Am transcris-o pe coperta interioara a unei editii de buzunar a Noului Testament cu Psalmii. Cred ca aceasta fraza s-ar potrivi vietii mele, care, de altfel, este o viata obisnuita, o viata de om al cartii. As spune o viata monotona, daca ea, aceasta viata, vazuta de printul M\u00eeskin ca fiind enorma, nu mi-ar oferi, zi de zi, at\u00e2tea daruri, pe care nu sunt sigura, nici pe departe, ca le merit. Daca cumva simt ca \u00eencep sa ma schimb, e suficient sa recitesc viata vreunui sf\u00e2nt, pentru a reveni la convingerea ca nu suntem dec\u00e2t umbre palide a ceea ce visam sa fim. Poate ca nu suntem dec\u00e2t visul altcuiva.
\n\u201eScriitorii mari trebuie,
\npur si simplu, iubiti\u201c
\nG.M.: Fiecare avem carti care ne marcheaza si ne modeleaza viata… Care au fost acestea \u00een cazul dumneavoastra?
\nA. C.: Cartea Cartilor, \u00een primul r\u00e2nd. Fara lecturile permanente din Biblie, din Vechiul si din Noul Testament, eu n-as fi eu \u00eensami. Citesc zilnic aproape din Psalmii lui David, din care cunosc nu putine versete pe dinafara. Apoi, nu-mi sunt straine cartile rusilor secolului de aur, al XIX-lea, precum si cele ale secolului de argint, la care am ajuns datorita familiei iubitului meu Semion, Tatal meu. Am crescut cu Aleksandr Sergheievici Puskin, Marina Tvetaieva \u2013 nevrotica superioara, numita de critici \u201eDostoievski al poeziei ruse\u201c, marea poeta, iubita de mine si de prietenii nostri, Janina si Ion Ianosi. Am crescut cu Dostoievski, Tolstoi, Mandelstam, Ahmatova. Din aceasta enumerare nu are cum lipsi Nietzsche. E vorba, asadar, de tribul nordicilor \u201emei\u201c: Novalis, H\u00f6lderlin, Rilke, Nietzsche, Schopenhauer, Dostoievski, Thomas Mann, Breban, D.H. Lawrence. Trib, urmat, de \u00eendata, de Sestov, Merejkovski, Bahtin, Berdiaev.<\/p>\n

G.M.: Care e cea mai frumoasa scena dintr-un roman citit, pe care v-ar fi placut s-o scrieti Dvs.?
\nA.C.: Primul si, apoi, ultimul dialog dintre Porfiri Petrovici si Raskolnikov. (Daca citesti de mai multe ori cele doua dialoguri polifonice, gasesti drumul cel mai scurt, care te duce spre Dostoievski si care te lasa… perplex: exista spirite care nu trebuie \u00eentelese. Nici nu ai cum sa le \u00eentelegi. Nu vad \u00een ce fel te-ai apropia de continentele create de ei, uriasii. Scriitorii mari trebuie, pur si simplu, iubiti. Poemul Marelui Inchizitor, citit de mine \u00een paralel cu nietzscheanul \u201eEcce homo\u201c. Mi-ar placea sa scriu scena ratacirii pe munte a lui Hans Castorp si ultima suta de pagini din recenta capodopera brebaniana, \u201eSingura cale\u201c. Sper si vreau sa cred ca voi scrie pagini decupate din aerul imposibil al Himalayei. Desi ma \u00eendoiesc, voi \u00eencerca. \u201eCred, Doamne! Ajuta necredintei mele!\u201c (Marcu 9: 23)<\/p>\n

G.M.: Exista si un personaj pe care l-ati ur\u00e2t?
\nA.C.: Nu cred ca sunt apta de ura. Pot fi suparata pe cineva sau pot fi furioasa. Pot avea reactii de fiara \u00eencoltita sau de… cum sa spun?, rusoaica dezlantuita. O asemenea reactie, regretata, am avut-o \u00een c\u00e2teva polemici cu marele critic Nicolae Manolescu. Aceleasi lucruri aspre, e de la sine \u00eenteles, le puteam spune fara a luneca \u00een excese de limbaj. Supararile, furiile mele trec iute, precum ceata densa, laptoasa, din zilele de apus de noiembrie… Din suparare si furie calma, dintr-un soi de disperare rece, aproape seaca, dintr-o mare vina fara nume, au crescut nu putine pagini, care poarta semnatura mea. Domnul profesor Nicolae Manolescu a avut o reactie neasteptata, pentru care nu stiu cum sa-i multumesc. \u00cen ce fel sa-i multumesti unui coleg care \u00eeti reda viata?<\/p>\n

G. M.: Cum era viata de student la Chisinau?
\nA.C.: Mi-am \u00eempartit anii de studentie \u2013 ani densi, cu zeci, sute de nopti albe, cu zile ultra\u00eencarcate, c\u00e2nd aveam senzatia ca nu-mi mai apartin si visam singuratati fara pata, \u00eentinse, ca niste paduri de mesteceni \u2013 \u00eentre redactia ziarului \u201eTineretul Moldovei\u201c, unde aveam colegi de marca (poetii Vsevolod Ciornei, Irina Nechit, publicistii Vasile Butnaru, Alexandru Cant\u00e2r, av\u00e2ndu-i ca redactori-colaboratori pe Val Butnaru sau Emilian Galaicu-Paun, Nicolae Popa sau Fidel Galaicu), biblioteca Universitatii de Stat din Chisinau, Biblioteca din preajma Casei Presei (\u201eNadejda Konstantinovna Krupskaia\u201c se numea pe atunci), seminare, ore, examene… O viata plina, obisnuita si neobisnuita \u00een acelasi timp, \u00een care citeam, ca si acum de altfel, enorm, aiuritor, bulimic…
\n\u201e\u00cen suferinta sta ideea\u201c
\nG.M.: Va mai amintiti primele pagini scrise si contextul?
\nA.C.: Cred ca unul dintre primele texte publicate e un text scris \u00een limba rusa, aparut \u00een \u201eMolodioji Moldavii\u201c, redactia rusa a ziarului \u201eTineretul Moldovei\u201c, unde am fost angajata, mai t\u00e2rziu, de Vasile Butnaru. Am continuat sa scriu \u00eensa \u00een limba rom\u00e2na, \u00eencurajata de colegii mei de redactie, care sustineau, spre surprinderea mea, ca am talent. Nu sunt sigura, nici \u00een ziua de azi, de existenta acestei \u201erara avis\u201c numita talent. Ceea ce stiu este uimitorul adevar conform caruia scrisul \u00eenseamna munca, da, munca \u00een sens goethean, facuta, \u00een lunile bune, c\u00e2nd tu esti tu \u00eensuti, zi de zi, cu certitudinea ca altceva nu stii sa faci la fel de bine. Scriu, de altfel, si \u00een somn; acolo, \u00een apele de nevazut ale visului, printre scoici si pesti colorati, printre alge, vedenii, meduze si vii fantome, scriu usor, textul curge, iar eu nu mai revin niciodata la pagina scrisa. \u00cen realitate, lucrurile se \u00eent\u00e2mpla altfel: revin si, iar si iar, revin, ca o apucata, la textele scrise, de parca asa voi prinde de coada-i somptuoasa pasarea desav\u00e2rsirii. \u00cen vreme ce stiu de la Meister Eckhart ca \u201ecel mai iute animal care va poate duce spre desav\u00e2rsire este suferinta\u201c. Porfiri Petrovici avea dreptate: \u00een suferint\u00e3 sta ideea. Suferinta e mare.<\/p>\n

G.M.: A existat un moment zero sau speranta ca veti deveni scriitor? Sau instinctul ca veti deveni scriitor a capatat realitate si s-a transformat \u00een certitudine?
\nA. C.: Am visat, de c\u00e2nd ma tin minte, sa devin ceea ce sunt: scriitor. E un noroc faptul ca la cei 47 de ani visez, \u00een continuare, sa fiu ceea ce sunt. Nu mi-am dorit niciodata altceva. E si o limita aceasta. \u00cen perioadele \u00een care nu scriu e ca si cum as deveni altcineva. Sf\u00e2nta mea Mama (are un dulce nume slav, Liubov; Liubasa \u00eei spunem) stie ce spun, ferm convinsa de faptul ca sunt o pacoste c\u00e2t casa.<\/p>\n

G.M.:Volumul de debut a fost unul de poezie, \u201eDe partea cealalta a umbrei\u201c, si a primit Premiul Ministerului Culturii de la Bucuresti, dar nu si de la Chisinau… Ati iertat, ati uitat acest lucru?
\nA.C.: \u00cen lumea literara exista multa iubire, dar si nu putina ostilitate, invidie. Eu \u00eenteleg asta. La Chisinau nu mi-a aparut niciodata o carte. Desigur ca sunt uimita de lipsa de interes fata de scriitorul care sunt, aratat de colegii, prietenii mei din orasul \u00een care m-am nascut. Uimirea mea urca, uneori-adeseori, topindu-se si transform\u00e2ndu-se \u00een suferinta, care, da, poate fi si un mesager. Suferinta poate vesti bucuria de a fi editata \u00een viitor si \u00een orasul primei mele tinereti. La circa 46 de ani nu mai esti at\u00e2t de t\u00e2nar… Desi, \u00een cazul meu, e vorba de altceva. Cele c\u00e2teva experiente limita, care mi-au fost date, m-au facut sa constat, oarecum stupefiata, ca, probabil, m-am nascut av\u00e2nd din prima zi v\u00e2rsta altcuiva, v\u00e2rsta cuiva strain, mult mai batr\u00e2n si mai \u00eentelept si mai puternic dec\u00e2t mine, asezat \u00eentr-un trup rilkean. Faptul ca, \u00een anumite perioade, trebuie sa lupt pentru a ma mentine pe linia de plutire, pentru a ram\u00e2ne \u00een viata, e un dar care ma apropie de acel strain, asteptat, iubit, recunoscut… Probabil, acel strain sunt eu \u00eensami. Eu nu trebuie dec\u00e2t sa ma astept pe mine, sa ma recunosc, sa ma re\u00eentorc mereu la mine, ram\u00e2n\u00e2nd mereu eu \u00eensami. E lucrul cel mai greu din lume. Dar mai e ceva la mijloc. Trebuie \u201esa ai rabdare cu dumneata\u201c, e \u201esingura forta\u201c, spune Michael Steiner-Sebastian, epicentrul iradiant al ultimei sute de pagini din \u201eSingura cale\u201c.
\nSa… iert autorii dezinteresului fata de viata mea, fata de destinul meu literar? Poate ei au dreptate sa fie indiferenti fata de ceea ce sunt. Fata de cartile mele. Poate cartile mele nu au valoare. Nepasarea este, c\u00e2teodata, un dar; \u00eel prefer calomniei sau atacurilor la persoana. Pe mine Dumnezeu m-a facut ca sa scriu, sa citesc si sa fac daruri literaturii rom\u00e2ne. Si \u00eemi doresc sa fiu \u00eent\u00e2rziata aici, ca sa-mi duc la bun sf\u00e2rsit menirea. Daca tot ce fac are sau nu valoare, acest adevar se va afla peste douazeci de ani dupa ce eu voi fi praf si pulbere \u2013 amanunt de care rareori \u00eemi pasa, trat\u00e2ndu-l, mai degraba, ca pe o eliberare; existenta \u00een intimitatea bolii, a mortii, evident, te schimba radical, te apropie de tine \u00eensuti, fac\u00e2ndu-te sa aduci \u00een fata lucrurile cu adevarat importante. Ceea ce stiu cu fermitate e ca eu trebuie sa dau totul, tot ce am mai bun si mai frumos, asezat \u00een mine… de altcineva.
\nMahalaua Rom\u00e2nia
\nG.M.: Ati debutat cu volume de poezii si apoi ati trecut la eseu si la proza… Este o diferenta de perspectiva \u00eentre aceste genuri literare?
\nA. C.: De buna seama, e vorba de genuri diferite. Eseul si proza, romanul mai exact, cer un efort sustinut, ritmic, forta, fidelitate fata de tine \u00eensuti, rezistenta, cultura, lecturi… Poezia e un oaspete rar; poezia e un polen eretic asezat rareori \u00een tine, pentru care nu stii cui sa multumesti. Cuvintele sunt fulgere, marea poezie \u00eensa nu este facuta din cuvinte. Materia prima a marii poezii este frigul.<\/p>\n

G.M.: Cum l-ati cunoscut pe Nicolae Breban?
\nA.C.: Pe autorul \u201eBuneivestiri\u201c l-am cunoscut la Chisinau, acum douazeci de ani, mai exact, \u00een mai 1993. Acest mare romancier m-a \u00eembr\u00e2ncit \u00een fiinta. Faptul ca ne-am cunoscut atunci, \u00eentr-un oras inundat de miros de flori de tei, mi-a schimbat viata. Ce noroc, Doamne. Pe masura ce \u00eenaintez \u00een v\u00e2rsta cred tot mai mult \u00een noroc si \u00een acea m\u00e2na uriasa, de nevazut, care ne \u00eent\u00e2rzie, nu se stie de ce, \u00een albia existentei.<\/p>\n

G.M.: A fost grea \u201etranzitia\u201c de la Chisinau la Bucuresti?
\nA.C.: Imposibila. Asa mi se parea \u00een primii ani. \u00cen cartierul central, unde am crescut, la Chisinau, cartier situat \u00een apropierea bulevardului Puskin, se afla un Conservator sau un Colegiu de Muzica, unde \u00eenvatau multi tineri de culoare, cu care vorbeam, adesea, franceza. Pe strada, \u00een institutii, mai pretutindeni, se vorbea ruseste. Primul amanunt izbitor, remarcat atunci c\u00e2nd am ajuns la Bucuresti, e ca aici se vorbeste exclusiv rom\u00e2neste, nici negri vorbitori de franceza nu prea sunt. E un detaliu, evident, nelipsit de haz. Dar recunosc ca \u00eemi lipsesc, c\u00e2teodata, si acum acei tineri zgomotosi, \u00eemi lipseste rusa vorbita, \u00eemi lipseste p\u00e2inea de secara de 16 copeici. \u00cen schimb, ma fascina, ma fascineaza si acum, limba muntenilor. Bucurestiul l-am \u00eendragit din povestile Tatalui meu, iubitul Semion, care a stat aici un timp la matusa lui, Zinaida Cotelea, \u00een casa familiei ei, situata \u00een preajma Parcului Carol. \u00cencepi sa iubesti ceva sau pe cineva anume, dupa ce constati ca ai lasat mult din tine \u00een acel ceva sau cineva. Am \u00eenceput sa iubesc capitala tarii, care m-a primit cu generozitate, dupa ce am parasit-o, mut\u00e2ndu-ma la Mogosoaia.
\nG.M.:\u00cen 2003 ati \u00eenfiintat Fundatia Culturala Ideea Europeana care are meritul, dincolo de multele carti valoroase publicate, sa mentina \u00een peisajul literar o veche si prestigioasa revista a culturii rom\u00e2ne \u2013 \u201eContemporanul\u201c… De aceea \u00eentreb: cunoasteti o reteta a succesului \u00een ceea ce priveste presa literara pe care ar putea s-o urmeze si ceilalti?
\nA.C.:Reteta a succesului? Nu stiu daca exista asa ceva. La \u201eContemporanul\u201c se munceste foarte mult. Corpul revistei, conduse de marele romancier Nicolae Breban si de subsemnata, e alcatuit din tribul Conte. Asa rasfatam colaboratorii revistei, \u00eentre care scriitori, poeti, critici de arte, critici si istorici literari importanti, ca, de pilda, Stefan Borb\u00e9ly, Liviu Ioan Stoiciu, Marian Victor Buciu, Magda Ursache, Maria-Ana Tupan, Crisu Dascalu, Bogdan Mihai Dascalu, Adrian Dinu Rachieru, Calin Caliman, Dana Duma, Monica Savulescu Voudouri, Luiza Barcan, Jeana Morarescu, Theodor Codreanu sau, mai tinerii, Bogdan Cretu, Irina Ciobotaru, Constantina Raveca Buleu, Adriana Teodorescu, Rodica Grigore s.a. Apoi, colaboratorii, \u00eentre care nume mari ale literaturii rom\u00e2ne, unele sprijinite, lansate, pe vremuri de revista \u00eenfiintata de cuplul Nadejde, sufletul Conte de atunci, de la 1881, fiind Constantin Dobrogeanu-Gherea: George Calinescu, Nichita Stanescu, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Hortensia Papadat-Bengescu. Cred ca de mai bine de 130 de ani nu exista, \u00een istoria literaturii rom\u00e2ne, vreo personalitate importanta, care sa nu fi publicat \u00een paginile acestei \u201enave-amiral\u201c a culturii rom\u00e2ne, cum a numit-o cineva. Conte n-ar fi existat fara redactia, care asigura, tehnic vorbind, aparitia si distributia, redactie alcatuita din Andrei Potlog, Carmen Dumitrescu, Florin Afloarei, Adrian Preda, ministrul finantelor de la Conte \u2013 Mihaela David.<\/p>\n

G.M.: Pe termen scurt, mediu si lung, cum vedeti destinul presei literare? Va supravietui ea tranzitiei sau…
\nA. C.: Am publicat un supliment al revistei, intitulat \u201eSocul crizei\u201c, unde peste cincizeci de scriitori vorbesc despre revistele de cultura, de care, fara \u00eendoiala, avem nevoie. Nu concep o cultura nationala fara reviste literare. Sper ca publicatiile de cultura sa-si revina din socul crizei, cu sprijinul Guvernului tarii si al Ministerului Culturii si Patrimoniului National. \u00cen Rom\u00e2nia liberalizarea a \u00eenceput… cu st\u00e2ngul, adica, la modul sinucigas, cu domeniul culturii. Bilantul celor circa douazeci de ani… postmoderni? 6% din populatia tarii este analfabeta. La capitolul productia de carte Rom\u00e2nia ocupa ultimul loc \u00een Europa. Rom\u00e2nia s-a transformat \u00eentr-o imensa mahala. Valorile natiunii rom\u00e2ne au fost \u00eembr\u00e2ncite \u00een marginalitate. Ideologia pe ordinea de zi: cine n-are carte, are parte. Troneaza incultura, mitocania, hahaismul, diversiunea si dezinformarea, extinse la scara nationala, ba chiar europeana. Marile modele, prin care s-au fondat statul rom\u00e2n si cultura rom\u00e2na, au fost lasate de izbeliste. \u00cen discutie nu este soarta literaturii rom\u00e2ne, vorba autorului \u201eBuneivestiri\u201c, care e o literatura t\u00e2nara si viguroasa. \u00cen discutie, dupa cum sustineam recent la Zilele Liviu Rebreanu, organizate de revista \u201eMiscarea literara\u201c, e adus destinul natiunii rom\u00e2ne, a carei identitate este sabotata. Este limpede faptul ca literatura rom\u00e2na vie poate fi scoasa din impas exclusiv printr-o resurectie a modernismului, prin revenirea la vechea tabla de valori europene. Da. \u00cenapoi la clasici, \u00eenapoi la grecii presocratici, \u00eenapoi la Renastere si la marea traditie europeana si nationala rom\u00e2neasca, care trebuie studiata, cunoscuta, asimilata creator. Trebuie spus un categoric, maiorescian \u201e\u00cen laturi\u201c diversiunilor \u201eprogresiste\u201c, fie ca acestea se numesc postmodernism, post-post-modernism, manelizare sau transmodernism etc. J\u00fcrgen Habermas, g\u00e2nditor considerat drept unul dintre cei mai reprezentativi ideologi ai modernitatii, a polemizat, \u00eentre altii, cu Foucault, Derrida sau Bataille, acest promotor al \u201ediscutiei publice libere de orice constr\u00e2ngere\u201c critic\u00e2ndu-i pentru postmodernismul lor si pled\u00e2nd, insistent si argumentat, pentru revigorarea, relansarea, \u00een regim de urgenta, a modernismului (Andrei Marga).<\/p>\n

G.M.: Aveti aceeasi opinie si \u00een ceea ce priveste literatura versus televiziune si, mai nou, internetul?
\nA.C.: Internetul este un instrument, daca nu se abuzeaza de el. Posturile TV si-au adus contributia greu de neglijat la… Ce termen sa gasesc, ca sa exprim exact ce s-a \u00eent\u00e2mplat? Cum sa califici absenta emisiunilor de cultura la majoritatea posturilor TV, reclamele sau talk-show-urile desantate, de un primitivism zornaitor, sau modul \u00een care majoritatea politicienilor se feresc sa pronunte cuv\u00e2ntul cultura?<\/p>\n

G.M.: Ce sfaturi ati da unui t\u00e2nar care ar dori sa devina scriitor?
\nA.C.: Nu stiu daca sunt persoana potrivita pentru a da sfaturi; ma \u00eendoiesc. Ceea ce stiu e ca trebuie sa scrii si sa publici ritmic. Sa citesti, sa asculti muzica. Si, daca se poate, sa calatoresti, sa iesi, macar pentru un timp, din spatiul tau familiar, ca sa-l poti redescoperi din alt unghi. Apoi, sa nu ocolesti temele majore. Un mare scriitor abordeaza teme majore.<\/p>\n

G.M.: V-a surprins ultimul Premiu Nobel? Dvs. cui l-ati fi acordat? \u00cen cartea sa, Marian Victor Buciu propunea mai multe nume din literatura interbelica care meritau Nobelul, dar si din literatura contemporana… Credeti ca exista sau a existat un candidat perfect din literatura rom\u00e2na pentru Nobel?
\nA.C.: Ma surprind tot mai putine lucruri. Cu at\u00e2t mai mult aceasta obsesie nationala, aceasta nevroza, de care e cuprinsa \u00eentreaga suflare literara rom\u00e2neasca: Premiul Nobel si propagarea literaturii rom\u00e2ne peste hotarele tarii \u00een conditiile \u00een care literatura rom\u00e2na nu este cunoscuta la ea acasa, iar creatorul rom\u00e2n nu exista \u00een spatiul public rom\u00e2nesc, acaparat de c\u00e2tiva comentatori insolenti, fara opera, care ne dau lectii de conduita si morala atunci c\u00e2nd nu se erijeaza \u00een ipostaza de procurori ai natiunii literare. Literatura rom\u00e2na ar fi c\u00e2stigat, daca laureati ai Premiului Nobel ar fi fost Lucian Blaga sau Nichita Stanescu. Scriitori rom\u00e2ni contemporani, care merita cu asupra de masura Nobelul? Nicolae Breban, Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu, Ana Blandiana, Ileana Malancioiu, Gabriela Melinescu, Angela Marinescu, Emil Brumaru, Ion Muresan, Eugen Uricaru, Liviu Ioan Stoiciu, George Balaita, Mircea Cartarescu si alti mari scriitori care au o Opera.
\nG.M.: Luna ianuarie \u00eenseamna si data de nastere a lui Mihai Eminescu… Daca ati fi ministrul culturii, cum ati vrea sa se sarbatoreasca aceasta zi?
\nA.C.: Nu sunt, nici nu cred ca voi fi vreodata ministru al culturii. Ziua de 15 ianuarie, care e ziua lui Mihail \u2013 \u00eei spunea Nichita Stanescu \u2013 Eminescu si, totodata, Ziua Culturii Nationale, e o zi tocmai benefica revenirii la lectura postumelor ucenicului lui Titu Maiorescu. Trebuie organizate turnee nationale de lectura. Scriitorul rom\u00e2n e firesc sa revina \u00een cetate, sa se simta acasa \u00een tara lui Blaga si Iorga, \u00een tara lui Eliade si Cioran, \u00een tara marilor spirite care au fondat literatura rom\u00e2na moderna si natiunea rom\u00e2na. E firesc faptul ca scriitorul rom\u00e2n sa se simta scriitor acasa, \u00een tara lui. Eu ma simt scriitor \u00een timpul conferintelor si turneelor de lecturi publice \u00een strainatate. La ora actuala, literatura rom\u00e2na vie, creatorul rom\u00e2n au fost \u00eembr\u00e2nciti \u00een marginea cetatii, ca sa nu spun \u00een sant.<\/p>\n

G.M.: Pentru cei care nu au citit nici macar un r\u00e2nd din romanele dumneavoastra, din tetralogia ,,Vulturi de Noapte\u201c, puteti evoca, va rog, o scena sau cita o fraza, ca sa le st\u00e2rniti curiozitatea?
\nA.C.: Acum c\u00e2tiva ani, la Salonul de carte AMPLUS, o doamna fara v\u00e2rsta s-a apropiat de standul Editurii Ideea Europeana, cer\u00e2ndu-i colaboratorului nostru c\u00e2teva titluri de-ale mele. Avea o lista; da, venise pregatita. De cum a fost anuntata ca autorul se afla la standul editurii, a cerut, spre uimirea mea, toate titlurile disponibile, ce-mi poarta numele; le voia cu dedicatie. \u00cen timp ce scriam c\u00e2teva r\u00e2nduri pentru acea doamna\u2026, iertare, nu i-am retinut numele, nu reuseam sa-mi aduc aminte data, luna si anul \u00een care eram. Colegul nostru de la stand, Alexandru Stefanescu, m-a \u00eentrebat daca am probleme si cu\u2026 secolele. Dupa ce s-a r\u00e2s cu pofta pe seama lapsus-ului meu, am \u00eentrebat acel \u00eenger lucid cu un brat de carti \u00een m\u00e2ini: de ce le citeste? A urmat un raspuns, pe care nu cred sa-l uit: \u201eCartile Dvs. ma ajuta sa rezist, sa ram\u00e2n eu \u00eensami\u201c.<\/p>\n

G.M.: Jurnalul ,,Foamea de a fi\u201c va avea o continuare?
\nA.C. : Asa-zisele mele jurnale sunt, \u00een realitate, \u00eensemnari de scriitor. Lucrez acum la \u201eCoasta lui Apollo\u201c, o alta serie de \u00eensemnari, care s-au cam \u00eempotmolit, fiindca am scris la volumul \u201eDostoievski \u2013 Nietzsche. Elogiul suferintei\u201c, o carte, \u00een care, din inconstienta, am asezat doi oameni-dinamita \u2013 Dostoievski si Nietzsche \u2013 alaturi.<\/p>\n

G.M.: Am putea \u00eencheia asa cum am \u00eenceput, dar cu un altfel de motto si autoportret… Ne puteti spune c\u00e2teva versuri care va definesc?
\nA.C.: C\u00e2teva rascolitoare versuri obsesive ale Marinei (Tvetaieva) din finalul capodoperei \u201ePoemul Sf\u00e2rsitului\u201c, scris \u00een Cehia: \u201eGhetto-ul alegerii! Zid si sant.\/Nu astepta \u00een \u2013 durare!\/ \u00cen aceasta cea mai crestineasca dintre lumi\/Poetii-s \u2013 jidovi\u201c. Catrenul e tradus, cu o str\u00e2ngere de inima, de Ion Ianosi si Janina Ianosi. Inevitabil, prin traducere se pierde frumusetea teribila a acestor versuri. \u201eCatrenul final ajunge la concluzia cutremuratoare (pe care \u00eencerc s-o redau c\u00e2t mai exact, trec\u00e2nd, cu buna stiinta si cu o dureroasa str\u00e2ngere de inima peste frumusetea care se pierde, peste rimele si ritmurile ei intraductibile\u201c, scrie Ion Ianosi \u00een prefata la volumul de proza al Marinei, tradus de Janina Ianosi, si aparut la Editura Ideea Europeana.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Aura Christi \u00een dialog cu George Motroc   George Motroc: Exista un motto, stimata doamna Aura Christi, sub semnul caruia s-ar putea aseza viata dumneavoastra? Aura Christi: Dificila si aproape fascinanta experienta: sa reduci o viata densa, plina, extrem de vie, la un motto. O viata de necrezut \u00een sensul ca nu \u00eenceteaza sa ma… Cite\u0219te mai mult »\u201eNu suntem decat visul altcuiva\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[],"class_list":["post-14559","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara"],"views":2414,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14559","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14559"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14559\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14559"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14559"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14559"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}