{"id":14545,"date":"2013-01-17T15:00:35","date_gmt":"2013-01-17T13:00:35","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14545"},"modified":"2013-01-17T15:00:54","modified_gmt":"2013-01-17T13:00:54","slug":"mizele-presei-politice","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/mizele-presei-politice\/","title":{"rendered":"Mizele presei politice"},"content":{"rendered":"

Iata o tema mai putin conventionala pentru obisnuitele comentarii pe marginea evenimentelor politice internationale. Cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t suntem la inceput de an. Firesc ar fi trebuit sa fac inventarul evenimentelor in perspectiva unui an politic. Renunt. Subiectele vor veni de la sine pentru oricine va tine aceasta rubrica. Deslusite, mizele presei politice sunt str\u00e2ns legate de \u201esubiectele\u201c\u00a0 relatiilor dintre state care \u201eproduc evenimente\u201c pe scara mondiala: intelegeri, dispute, conflicte, razboaie etc. Acestea vor fi din belsug si in 2013. Dar nu numai politica, razboiul si, c\u00e2nd se int\u00e2mpla sa apara, pacea sunt profitabile pentru presa de azi. G\u00e2nditi-va la succesul pe toate planurile: ocult, turistic, negustoresc etc. inregistrat de campania dusa pe tema sf\u00e2rsitului lumii prevazut in calendarul Maya si veti intelege c\u00e2t de bine este condus Babilonul lumii de azi.
\nCu g\u00e2ndul la Eminescu<\/strong>
\nSuntem in ianuarie si un g\u00e2nd pentru Eminescu isi are locul chiar si intr-o cronica diplomatica. C\u00e2nd l-au adus la \u201eTimpul\u201c,\u00a0 P.P. Carp si Titu Maiorescu intuisera ca t\u00e2narul gazetar era cel mai potrivit sa intre in lupta conservatorilor cu adversarii liberali de la \u201eRom\u00e2nul\u201c lui C. A. Rosetti. Spre norocul lui, dar cu un pret pe care putini sunt dispusi sa-l plateasca, cel al sanatatii, Eminescu a stiut sa ram\u00e2na el insusi p\u00e2na si in publicistica. G. Calinescu ii diminueaza acest merit atunci c\u00e2nd crede ca \u201eiritarea (lui) cresc\u00e2nda\u201c, l-a facut sa creeze \u201eo admirabila opera pamfletara\u201c (\u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne…\u201c,
\np. 445). Prin presa, Eminescu a condus o lupta pe care o impunea momentul istoric. \u201eDar se ruineaza poporul? Le e cu totul indiferent. Dar se altereaza dreptatea mostenita a caracterului national, dar se viciaza bunul simt, dar se imprastie ca de v\u00e2nt comoara de intelepciune si de deprinderi pe care neamul a mostenit-o din batr\u00e2ni mai vrednici din generatia actuala? Ce-i pasa liberalului de toate astea. Toata lumea sa peara, numai Manea sa traiasca\u201c (articol de fond in \u201eTimpul\u201c din 1 aprilie 1882). Ram\u00e2n\u00e2nd la considerarea publicisticii eminesciene ca \u201eadmirabila opera pamfletara\u201c, marele critic nu si-a dus g\u00e2ndul p\u00e2na la capat, contrariat, probabil, de vehementa cu care poetul-gazetar intrase in bataliile politice ale vremii. Publicistica eminesciana taxata chiar de unii dintre contemporanii lui de nationalista, xenofoba si antisemita, a avut ca miza consolidarea statului si natiunii rom\u00e2ne, pe atunci ambele vlastare plap\u00e2nde in jocul intereselor marilor puteri. \u201eReactiunea noastra, se explica Eminescu, se intemeiaza pe convingerea ca tara nu mai poate merge cu aceasta organizare laxa, favorabila naturilor catilinare si reputatiilor uzurpate, fara pericolul de a inceta sa fie\u00a0 rom\u00e2neasca, pe convingerea, in fine, ca statul e asemenea un produs al naturii, care are legile organice dupa care traieste si ca daca se introduce o legislatie artificiala in locul celei care s’ar fi potrivit si ar fi rezultat din studiul organic lui, arbitrariul unei asemenea substitutiuni se traduce in crize ce pot pune capat existentei noastre chiar\u201c. (articol de fond in \u201eTimpul\u201c din 3 august 1979). Celor care vor sa inteleaga resorturile \u201enationaliste\u201c, \u201exenofobe\u201c sau \u201eantisemite\u201c, pe care criticii lui Eminescu le acuza dar nu le cerceteaza, le recomand sa citeasca studiul \u201eNationalismul lui Eminescu\u201c de Dumitru Murarasu, publicat in 1932.
\nSa revenim in contemporaneitate.
\nPostulatul lui Thomas Jefferson<\/strong>
\nJudecatorul britanic Brian Leveson considera ca este necesara o reg\u00e2ndire a libertatii presei. Citind raportul lui asupra \u201eculturii, practicilor si eticii presei\u201c intocmit la cererea guvernului britanic, mi-am dat seama ca daca nu putem sustine ca presa a fost vreodata inger, cu siguranta nu gresim daca afirmam ca a devenit\u00a0 demon in vremea globalizarii. Judecatorul Brian Leveson a anchetat timp de noua luni operatiunea de ascultare ilegala a telefoanelor in care a fost implicata publicatia \u201eNews of the World\u201c. Constatarile lui nu sunt surprinzatoare ci lamuritoare in privinta mizelor mass-media: bani, santaj, manipulare. Una dintre concluzii, de fapt o propunere a lui Leveson lansata, iata, in noiembrie 2012, i-a contrariat pe britanici. El pretinde ca este necesara crearea unui \u201eorgan\u201c exterior profesiei pentru \u201eregularizarea presei\u201c. Cenzura, adica. Pornind de la postulatul presedintelui american Thomas Jefferson: \u201eat\u00e2ta timp c\u00e2t presa este libera si fiecare om are conditia de a citi, totul este in ordine\u201c, judecatorul britanic constata ca aceasta umbrela acopera vinovat responsabilitatea presei fata de public. \u201eDestul de des, in cautarea de stiri senzationale (presa) a adaugat profesiei \u00abpodoabe\u00bb conduc\u00e2ndu-se de parca nu ea isi facuse propriul cod etic. Aceasta atitudine lipsita de respect a cauzat grave probleme merg\u00e2nd, in unele cazuri, p\u00e2na la distrugerea vietilor unor\u00a0 persoane nevinovate, ale caror drepturi si libertati au fost calcate in picioare. Nu este vorba numai de persoane ce se bucurau de celebritate, ci de indivizi obisnuiti, implicati in evenimente cu adevarat tragice pentru altii, pe care le int\u00e2mpinau, si pe care presa, prin comportamentul ei nedemn, le-a agravat in mod considerabil efectele… (Presa) este un element\u00a0 esential al culturii noastre nationale. Ceea ce nu inseamna, fireste, ca ea sa ocarasca nedrept, mai ales pe cel care nu are mijloace de a obtine reparatii…\u201c.
\nPoate fi nationalizat statul?<\/strong>
\nDe la declansarea crizei mondiale, in 2008, presa internationala gazduieste tot mai frecvent dezbateri pe tema rolului statului. Sa recurgem la cazuistica. Noul guvern socialist francez a fost confruntat cu o problema majora: falimentul unui combinat siderurgic. Mediatic, presa a trait din acest eveniment saptam\u00e2ni bune,\u00a0 iar opozitia politica a incercat sa recupereze in aceste conditii pierderile din alegeri. Cazul merita atentie. El ilustreaza, concomitent, profitul presei dintr-o masura prost calculata si efectul erorilor produse de guvernanti neprofesionisti. In lipsa de solutii, ministrul francez a avansat proiectul nationalizarii unui combinat din Lorrena aflat in dificultate sper\u00e2nd sa faca presiuni pe investitori. O somitate in economie, Jacques Attali,\u00a0 pune la punct iesirea ministrului imprudent atrag\u00e2ndu-i atentia ca o idee populista poate sa coste \u201enatiunea miliarde de investitii si, deci, mii de locuri de munca… Trebuie sa fii cu adevarat ignorant sau prea preocupat de imaginea ta in detrimentul interesului general pentru a st\u00e2rni muncitorilor, de la Lorrena si din alte locuri, sperante false. Era evident ca nationalizarea combinatului nu avea sens nici economic, nici social; ca nu s-ar fi gasit investitori frecventabili. Era evident ca nu poti recurge la nationalizare ca la o amenintare credibila. A pretinde ca nationalizarea nu costa nimic pentru ca finantarea se face prin v\u00e2nzarea de actiuni unor intreprinderi publice este un discurs populist al unuia care crede ca nu risca nimic, poate doar bijuteriile de familie\u201c. Ca alternativa la o astfel de campanie mediatica, Attali recomanda ironic ministrului francez sa se g\u00e2ndeasca mai degraba la nationalizarea statului. \u201eInainte de a ameninta cu nationalizarea intreprinderilor private, oamenii politici ar trebui sa inceapa cu nationalizarea statului, adica sa puna statul in serviciul natiunii si nu al ambitiilor politiciene si mediatice\u201c. (\u201eL\u2019Express\u201c, 5-11 decembrie 2012). Cu aproape un secol si jumatate in urma, in publicistica lui, Eminescu sustinea cu alte cuvine cam acelasi lucru: o politica buna trebuie sa adopte principii ale moralei.
\nO carte despre erorile istorice<\/strong>
\nZilele acestea am avut ocazia sa citesc o carte-album aparuta la sf\u00e2rsitul anului, intitulata \u201eLes erreurs dans l’histoire du XX-e si\u00e8cle\u201c. Doi cercetatori francezi, Antoine Vigne si Hortense Fauchier Delavigne-Meltz, au selectat 33 de mari erori ale secolului trecut. De la cele facute de justitia militara in Primul Razboi Mondial care au condus la executarea a 900 de francezi si a 1300 de nemti intr-un singur an, 1917, p\u00e2na la crimele staliniste comandate prin Prikazul 00447 in baza caruia au fost deportate 7 milioane de persoane, alte sapte au murit de foame si un milion impuscate. De la eroarea istorica a premierilor britanic, Chamberlain, si francez, Daladier, care au semnat cu Hitler, in 1938, Acordul de la M\u00fcnchen deschiz\u00e2nd astfel calea celui de al Doilea Razboi Mondial, p\u00e2na la barbaria cu care au fost sacrificate milioanele de oameni in razboi. Churchill a sanctionat prompt eroarea lui Daladier si Chamberlain: \u201eati vrut sa evitati razboiul cu pretul dezonoarei; sunteti dezonorati si veti avea razboi\u201c. Printre cele mai zguduitoare dintre marturisiri despre tragediile prin care a trecut omenirea ram\u00e2ne cea a lui Albert Einstein. Impreuna cu alti fizicieni, savantul a semnat, la 2 august 1939, o scrisoare adresata presedintelui Roosevelt prin care se angajau sa ofere rezultatele cercetarilor lor pentru asigurarea victoriei in razboi. Asa s-a ajuns la fabricarea bombei A (atomice). Dupa tragedia de la Hiroshima si Nagasaki, din august 1945, Einstein declara: scrisoarea catre Roosevelt a fost cea mai mare eroare din viata mea. Exista si o exceptie fericita printre exemple, una care ne priveste pe noi, rom\u00e2nii. Este vorba de eroarea vamesilor americani care au confundat lucrarile lui Br\u00e2ncusi trimise in 1927, in SUA, pentru participarea la o expozitie, cu niste unelte ce trebuiau vamuite. Sculptorul a dat in judecata statul american pentru tratamentul lucrarilor sale iar c\u00e2stigarea procesului si ecoul pe masura al evenimentului\u00a0 vor trezi constiintele pentru recunoasterea nasterii artei moderne a secolului XX.
\nSi, la urma urmei, ce este democratia?<\/strong>
\nO stire transmisa cu mijloacele de astazi ale mass-media poate sa aiba consecinte imediate si profunde. O corespondenta cu fotografii pe facebook leaga prietenii si incheaga casatorii. Cu riscurile de rigoare. Un mesaj aruncat prin tweeter scoate lumea in strada, organizeaza manifestatii in pietele publice. Asocierea acestora cu dinamica televiziunii urneste energii latente, le implica in revolte si\u00a0 revolutii. Rasturnarea dictatorilor din tarile arabe a beneficiat din plin de aceasta uriasa forta a tehnologiilor noi de comunicatii. At\u00e2ta numai ca rasturnarea unui dictator nu echivaleaza cu nasterea unei noi tari ci serveste strategia unei puteri. Nici nu se sting evenimentele si constatam ca harta sferelor de influenta s-a modificat. Alti actori, alte confruntari. Presa, mass-media sunt gata sa intre din nou in batalioanele trimise pe alte c\u00e2mpuri de lupta. Revolutiile portocalii, revoltele si revolutiile arabe demonstreaza ca mass-media si-a modificat complet statutul. In revolutiile de catifea si in loviturile de stat prin care au fost rasturnate regimurile comuniste din Europa de Est televiziunea a fost folosita ca instrument de influenta. De atunci mass-media s-a metamorfozat esential. A devenit accesoriu al puterii si arma de razboi. Consecintele se vad in evolutia sistemelor politice. Lumea este pe cale sa schimbe democratia reprezentativa in democratie mimetica iar mass-media mijloceste aceasta afacere si contribuie din plin la impunerea unui model. Si, cum este vorba de o afacere, este rasplatita pentru serviciile sale.
\nDemocratia ram\u00e2ne un deziderat. Daca nu cumva, pentru eternitate, cea mai pura dintre utopii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Iata o tema mai putin conventionala pentru obisnuitele comentarii pe marginea evenimentelor politice internationale. Cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t suntem la inceput de an. Firesc ar fi trebuit sa fac inventarul evenimentelor in perspectiva unui an politic. Renunt. Subiectele vor veni de la sine pentru oricine va tine aceasta rubrica. Deslusite, mizele presei politice… Cite\u0219te mai mult »Mizele presei politice<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[8568],"class_list":["post-14545","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-presa-politica"],"views":1090,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14545","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14545"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14545\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14545"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14545"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14545"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}