Nominalizat anul acesta la Palme d’Or si c\u00e2stigator al Award of the Youth, la Cannes, \u201eHoly Motors\u201c este o monograma simbolica a filmului, din prisma unui regizor \u2013 Leos Carax \u2013 care jongleaza cu stilul si cu forma, reusind, pe parcursul anilor, sa adune mici \u201epiese\u201c cinematografice pe care, unindu-le, \u00eentr-un final le combina \u00een acest produs finit. Nota simbolista a filmului nu se dezminte nici atunci c\u00e2nd titlul sau, \u201esfintele motoare\u201c, invita spectatorul \u00een \u00eentunecata industrie cinematografica, ce ia forma, \u00een film, a unei mari companii al carei nume e scris cu litere care lumineaza, mai impresionante dec\u00e2t reclamele hostelurilor americane de la marginea drumului. Filmat \u00een plan general, acela este \u201estudioul\u201c \u00een care se produce magia, un fel de axis mundi, la nivel administrativ.
\nSimbolismul lui Carax este \u00een mare parte decupat din sfera \u00een care a evoluat p\u00e2na acum regizorul, si anume le cin\u00e9ma du look . Merg\u00e2nd mai mult pe partea de look, Leos Carax \u00eesi pune amprenta \u00een asa-numitul domeniu al \u201espectacolului \u00een film\u201c. Ca reprezentant al acestui cinema care a \u00eencercat sa acopere golurile de dupa Noul Val Francez, universul regizorului se axeaza pe teme care tin de alienarea personajelor, de societate \u2013 o vedere de ansamblu critica, un fel de mixaj \u00eentre pop culture si \u201ehigh\u201c culture care contureaza personajele principale si stabileste o legatura str\u00e2nsa \u00eentre ele. \u00cen \u201eHoly Motors\u201c spectacolul ram\u00e2ne, iar \u00een plan simbolic personajul principal va fi \u00eensusi filmul.
\n\u00cen planul filmic, personajul principal este Monsieur Oscar (Denis Lavant, actorul fetis al regizorului), un barbat care ne apare pe parcursul filmului ca sarind de la o viata la alta. La o prima vedere, Oscar pare a fi un om de afaceri foarte ocupat, \u00eencerc\u00e2nd sa se prezinte la cele noua \u00eent\u00e2lniri stabilite de catre asistenta lui, C\u00e9line (Edith Scob), care este si soferul limuzinei. Surpriza cea mai mare apare atunci c\u00e2nd \u00eel vom vedea pe Oscar transformat \u00eentr-o batr\u00e2na cersetoare ce asteapta ca lumea sa-i \u00eentinda un ban pe una dintre strazile Parisului. Indiferent de rolul pe care \u00eel are \u2013 tatal care \u00eei tine o predica fiicei lui sau barbatul care conduce o gasca de oameni cu acordeoane pe holurile unei catedrale \u2013, jocul actoricesc al lui Lavant se muleaza poeticii lui Carax \u00eentr-un mod suprarealist, dar \u00een acelasi timp c\u00e2t se poate de veridic. Asa cum Oscar este transportat de la o \u201emisiune\u201c la cealalta, si regizorul face acelasi lucru cu spectatorul sau. El va avea ocazia de a pune cap la cap fiecare spectacol fara a primi explicatii din partea regizorului, pentru ca, \u00een cele din urma, sa reconstruiasca marele puzzle \u2013 filmul. Si partea cea mai interesanta va fi chiar descifrarea spectacolelor, o munca la fel de ametitoare si amuzanta precum cinemaul lui Carax \u2013 un fel de cinema al bucuriei.
\nUn alt aspect foarte important este echilibrul \u00een ceea ce priveste raportul dintre situatie si interpretare. Lavant reuseste sa fie c\u00e2t mai natural, indiferent de rolurile pe care le adopta. C\u00e2nd se transforma \u00eentr-o creatura inspirata din basmele irlandeze, m\u00e2nc\u00e2nd flori si alerg\u00e2nd printre mormintele unui cimitir, fiecare piatra funerara av\u00e2nd propria adresa www \u2013 mici detalii care proiecteaza mizanscena \u00een planul modernitatii si al tehnologiei \u2013, Lavant tine cont at\u00e2t de situatia imediata, c\u00e2t si de situatia viitoare \u00een care se va afla. Desi filmul pare pe alocuri foarte greu de interpretat, Carax insereaza si anumite secvente amuzante care echilibreaza, conceptual, spectacolul. \u00centr-una din scene, Oscar interpreteaza rolul unui barbat bogat pe patul de moarte,\u00a0 vegheat de nepoata lui. Dupa ce moare, se ridica din pat si o \u00eentreaba pe fata care e numele ei, apoi \u00eei spune ca trebuie sa plece, fiindca are o alta \u201e\u00eent\u00e2lnire\u201c, \u00een timp ce fata \u00eenca suspina dupa mult-iubitul unchi. E o situatie pe care spectatorul si-o poate imagina ori de c\u00e2te ori se g\u00e2ndeste la ceea ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een lumea din afara salii de cinema, dupa ce filmul a fost consumat si \u201esfintele motoare\u201c au spus stop.
\nFara nicio urma de \u00eendoiala, \u201eHoly Motors\u201c este un film despre un film si despre arta filmarii, iar Carax nu ascunde faptul ca povestea lui este cusuta cu multe alte referinte cinematografice si momente care sa trimita spectatorul \u00een trecut. Primul moment ar fi scena care deschide filmul si \u00eel are ca personaj central pe \u00eensusi regizorul. Din acel moment stim ca vom patrunde \u00een imaginarul suprarealist al regizorului (la fel de suprarealist fiind si momentul intrarii sale \u00een gaura din peretii tapetati) \u00een care oamenii din teatru par de-a dreptul hipnotizati si adormiti, iar singurul care \u00eesi impune prezenta fizica este un c\u00e2ine ce se misca lent pe l\u00e2nga scaune. \u00centr-un alt scenariu, Oscar este \u00eembracat cu un costum negru din latex, acoperit cu buline albe. Acesta intra \u00eentr-o cladire industrializata unde va realiza un fel de dans al miscarii, cu tenta sexuala, \u00eempreuna cu o blonda. Dansul se va transforma \u00eentr-o animatie fantasy CGI \u00een care cele doua personaje vor face parte din clasa reptilelor. Un alt exemplu ar fi faptul ca filmul lui Carax pare sa evoce un alt film francez, \u201eEyes Without a Face\u201c, al lui Georges Franju. Edith Scob (cea care a jucat rolul victimei cu masca \u00een filmul original), privita ca un conducator \u00een acest road-movie, ajunge, catre finalul filmului, dupa ce programul se \u00eencheie, sa-si reia rolul si sa se ascunda \u00eenca o data dupa masca. Aceste evenimente misterioase pot fi privite ca fiind un comentariu al regizorului referitor la schimbarile si consecintele acestor schimbari \u00een ceea ce priveste productia cinematografica. De la dansul personajelor computerizate la situatiile absurde care evoca artificialitatea filmelor de actiune (vezi scena \u00een care Oscar se omoara pe sine), filmul, privit ca entitate de sine statatoare, pare sa se lamenteze si sa accentueze at\u00e2t prin situatii tragice, c\u00e2t si comice regresul cinematografiei pure.
\nIndiferent ca este vorba despre multiplele fete ale cinemaului sau despre explorarea propriei identitati (asa cum Oscar joaca mai multe roluri, asa si noi suntem pusi \u00een postura de a adopta mai multe masti pentru a trai fiecare aspect al vietii), simbolistica filmului este densa si, pentru a o asimila, sunt necesare mai multe vizionari.<\/p>\n
\u201eHoly Motors\u201c este o experienta cinematica ajunsa la un nivel cerebral, unde spectatorul este pus \u00een fata unui mister pe care \u00eencearca sa-l desluseasca, iar pe parcurs ce spectacolul se consuma, imaginile fotografice apar, personajele c\u00e2nta si fiecare \u00eesi \u00eendeplineste rolul. Imaginarul suprarealist \u00eel are \u00een centru pe un Leos Carax sceptic, care priveste cu nostalgie catre trecut, dar are momente care \u00eesi rezerva la joie de vivre, asa cum si personajul lui Oscar raspunde \u201edirectorului executiv\u201c ca face acest lucru pentru frumusetea actului \u00een sine. (\u201eFor the beauty of the act\u201c)<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Nominalizat anul acesta la Palme d’Or si c\u00e2stigator al Award of the Youth, la Cannes, \u201eHoly Motors\u201c este o monograma simbolica a filmului, din prisma unui regizor \u2013 Leos Carax \u2013 care jongleaza cu stilul si cu forma, reusind, pe parcursul anilor, sa adune mici \u201epiese\u201c cinematografice pe care, unindu-le, \u00eentr-un final le combina \u00een… Cite\u0219te mai mult »\u201eHoly Motors\u201c \u2013 calatoria \u00eencrancenata pe sfintele motoare<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[8554,83],"class_list":["post-14477","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-holy-motors","tag-film"],"views":4004,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14477","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14477"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14477\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14477"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14477"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14477"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}