{"id":14468,"date":"2013-01-07T15:39:45","date_gmt":"2013-01-07T13:39:45","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=14468"},"modified":"2013-01-07T15:40:07","modified_gmt":"2013-01-07T13:40:07","slug":"o-apocalipsa-perpetua","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/o-apocalipsa-perpetua\/","title":{"rendered":"O \u201eapocalipsa\u201c perpetua"},"content":{"rendered":"

Dan Persa, Arca,<\/em> Editura Tipo Moldova, colectia \u201eOpera omnia. Romanul de azi\u201c, Iasi, 2012, 268 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

 <\/p>\n

Iata ca Dan Persa, autor activ, pe c\u00e2t de remarcabil, pe-at\u00e2t de discret, care ne-a dat p\u00e2na acum cel putin doua\u2026hai sa nu le zicem \u201ecapodopere\u201c, ca suna\u2026pretentios, sa le zicem, cinstit, conform cu conditia lor vadita, carti exceptionale (si anume, \u00een 1997, \u201eVestitorul\u201c, care la aparitie, pesemne nedifuzata corespunzator si promovata mai deloc, nu a fost, cu siguranta, \u201eluata \u00een seama\u201c dupa merit, iar apoi, mai \u00eencoace, \u00een 2009, \u201eCartile vietii\u201c, volum care, probabil ca tot din cauza \u201ediscretiei\u201c aparatului de promovare si a retinerii celui de \u00eent\u00e2mpinare, a ramas oarecum \u00een umbra, nerazbat\u00e2nd \u00een palmaresuri si clasamente\u2026), recidiveaza \u00eentru asaltarea \u00eenaltelor cote prozastice. O face prin romanul \u201eArca\u201c, o \u201econtinuare\u201c sau \u201eparte a doua\u201c a susmentionatului sau roman de debut \u201eVestitorul\u201c.
\nSe cuvine sa remarcam ca, \u00een clipa de fata, se poate spune ca (dupa culminatia de acum aproximativ un deceniu, urmata de o scadere treptata, dar destul de rapida) \u201evalul\u201c destul de viguros de romane apocaliptice a trecut si s-a dus (sigur, dintre cartile, remarcabile, din care era compus, unele ne-au \u201eramas\u201c\u2026). \u00centre timp, minimalismul & mizerabilismul \u201etineresc\u201c, intimismul deceptionist, dar si \u201eneo-realismul\u201c mai ofensiv si-au trait momente de stralucire, \u00eenainte de a se domoli fara sa dispara din peisaj. P\u00e2na la urma (adica\u2026p\u00e2na acum, \u00een anii acestia, din urma\u2026), orientarea care pare sa se fi instalat \u00een prim-planul valoric ar fi cea pe care, abuziv, poate, am eticheta-o ca \u201epostmodernismul potolit\u201c, ilustrata de carti distinse (cum ar fi, de pilda, \u201eDegete mici\u201c, \u201eAsediul Vienei\u201c, \u201eFantoma din moara\u201c s.a.) care, de fapt, nu tin de vreo \u201eorientare\u201c \u00eengust-militanta. Ce este, totusi, cert, este o pierdere de impact a \u201emarelui\u201c apocaliptic romanesc, asa-zic\u00e2nd milenarist si redemptionist, at\u00e2t de \u201evizibil\u201c si de prizat mai deunazi. Chiar si tomurile mai recente ale unor serii romanesti pornite cu mare stralucire si ecou \u00een anii nouazeci n-au mai dob\u00e2ndit cota de interes si de apreciere de care se bucurasera volumele inaugurale ale seriilor respective ( de pilda volumele al II-lea si, mai ales, al III-lea din \u201eOrbitor\u201c nu l-au egalat pe primul \u00een glorie si rasunet, iar \u201eCel mai bun roman al tuturor timpurilor\u201c nu a convins nici pe departe \u00een masura \u00een care o facusera \u201eTe pup \u00een fund, Conducator iubit!\u201c si \u201eCei sapte regi ai orasului Bucuresti\u201c).
\nReamintesc (ma rog, mentionez\u2026) toate acestea pentru ca noul volum al lui Dan Persa e o \u201eurmare\u201c la un roman care se \u00eencadra \u00een contextul specific epocii \u00een care a aparut, galeriei romanelor milenarist-apocaliptice (antirealiste, tragic-carnavalesti, de redemptiune burlesca etc.), si este din aceeasi plamada.
\nNu s-a \u201eistovit\u201c, oare, de tot, filonul (sau, daca preferati, formula, aria tematica etc.)? Cum mai \u201efunctioneaza\u201c? Ei bine, nu s-a \u201eistovit\u201c nicidecum, si poate functiona, constatam, chiar foarte bine, chiar daca \u00een aparenta ar fi sa fie afectat(a) de un \u00eenceput de desuetudine. Refluxul unei \u201emode\u201c literare sau, \u00een termeni lipsiti de orice ironie, al predominantei temporare a unei formule tematice date ori a unei \u201eviziuni\u201c anume\u2026 nu echivaleaza, bine\u00eenteles, cu compromiterea totala si definitiva a elementelor prin care ea se va fi manifestat. \u00censerierile, clasificarile si afilierile, bilanturile istorico-literare de etapa, constatative, oric\u00e2t de corecte si, desigur, utile, nu sunt si \u201edirective\u201c pentru viitor, nu guverneaza \u00een vreun fel literatura \u00een plina desfasurare. \u201eArca\u201c nu e \u201e\u00eenca un roman apocaliptic, \u00eent\u00e2rziat\u2026\u201c, ci un roman, izbutit, de Dan Persa. Si, de altfel, demersul lui Dan Persa nu e de loc \u201edesuet\u201c, ci pur si simplu consecvent fata de optiunile caracteristice si definitorii, foarte personale, ale prozatorului. Si se poate opina, cu temei, ca Persa anticipase, \u00eentr-un fel, acel \u201epostmodernism potolit\u201c care ni se va arata triumfator mai \u00eencoace. Iar prin \u201eArca\u201c ne da o carte \u201ediscreta\u201c, asa-zis \u201ebl\u00e2nda\u201c, dar, de fapt, puternica si bogata \u00een alese oferte.
\nPentru cine a citit \u201eVestitorul\u201c, statutul ei (\u00een privinta \u201ereferintei\u201c fictionale, al \u201econtinutului\u201c si \u201esituarii\u201c) este, fireste, cunoscut, adica recognoscibil si familiar, \u00eenca de la primele pagini, \u00eensa el este usor si rapid depistabil (si inteligibil) si pentru un cititor \u201enaiv\u201c, \u201eprofan\u201c, care abia acum descopera universul propriu al dipticului romanesc. Ca si \u201eVestitorul\u201c, si ca at\u00e2tea alte volume de proza din vremea noastra, \u201eArca\u201c este un \u201efals roman istoric\u201c, dar si, totodata, un fals roman-parabola. De fapt, e un roman \u201etotal\u201c sub aparente de poveste burlesc-fantastica, cu afectata, glumet \u201emanipulata\u201c ancorare asa-zis istorica.
\nFragmentul de istorie reala, \u201epretextul\u201c (pre-textul\u2026), argumentul, ca sa zicem asa, al acestei serii de romane \u00eel reprezinta episodul cumva \u201eciudat\u201c, bizar si surprinzator, \u00een istoria rom\u00e2neasca (si, de altfel, foarte putin cunoscut publicului larg, si putin comentat\/valorificat chiar si de instantele de specialitate: exista o monografie, de I. Cojocaru si Z. Ornea, din anii saizeci, a fost pomenit si calificat \u00een diferite feluri \u00een lucrari mai recente ale unor Sorin Antohi, Bogdan Cretu, a facut obiectul unor comunicari sau studii istorice de circulatie restr\u00e2nsa, de specialitate, dar asa, lumea, \u00een general, \u201eomul de r\u00e2nd\u201c, nespecialist, nu prea a auzit de el\u2026), al falansterului de inspiratie fourierista, \u00eenfiintat \u00een 1835, de Teodor Diamant, la Scaieni, pe mosia boierului, prieten al lui Diamant si binevoitor fata de proiectul initiat de acesta, Manolache Balaceanu, falanster desfiintat cur\u00e2nd de oc\u00e2rmuire, ca primejdios pentru r\u00e2nduielile vremii.
\nDar experienta propriu-zisa, reala, atestata istoric, a acelui falanster prahovean e, cum spuneam, doar un argument, sau o \u201eancora\u201c istorica, cronologica si geografica, al istorisirilor din carte, de fapt cumva \u201edosit\u201c de \u00eensusi autorul. Nu e prezentificata \u00een vreun fel, si nici macar \u00eenfatisata detaliat, ca atare, nici \u00een primul, nici \u00een al doilea volum al dipticului, ci doar evocata, tangential, ca un episod consumat si mentinut \u00eentr-un vag arierplan evanescent. Falansterul de la Scaieni e, asadar, si \u00een \u201eArca\u201c, un fel de\u2026 temei absent al cartii, fiindca aceasta nu \u201ese ocupa\u201c, nu \u201etrateaza\u201c, de fapt, despre acel marunt (totusi) episod istoric, ci, brod\u00e2nd chipurile \u00een jurul lui, se ocupa de\u2026totul, de toate aspectele esentiale ale vietuirii omenesti, \u00een fond. Exager\u00e2nd putin (dar putin de tot!), am putea spune ca legatura dintre acel falanster si \u201eArca\u201c nu e mai vizibila dec\u00e2t, de pilda, cea dintre asediul Vienei (ca eveniment istoric, real) si cartea lui Horia Ursu care pare sa-l \u201eevoce\u201c prin titlul ei!
\nAsadar (nu \u201edupa-douazeci-de-ani\u201c, ca \u00een titlul lui Dumas care a dob\u00e2ndit valoare de zicala, dar dupa vreo cincisprezece\u2026) Dan Persa revine si \u00eesi readuce cititorii \u00een universul fictional pe care-l \u201eacreditase\u201c \u00een \u201eVestitorul\u201c. Si practic toate observatiile, remarcile, constatarile sau glosarile care s-au putut formula atunci sunt reiterabile acum, cu mentiunea ca autorul se arata \u00eenca si mai \u201eradical\u201c, \u00eenca si mai original \u00een plasmuirea flamboaiantului cronotop (daca ni se permite recursul la un termen at\u00e2t de \u201ela moda\u201c c\u00e2ndva, poate ca uitat, astazi\u2026) de strasnica fantezie si totodata de \u00eenselatoare, savant-amagitoare consistenta \u201erealistica\u201c, precum si \u00een \u201eadministrarea\u201c acestuia, at\u00e2t de caracteristica.
\nSubliniez cu toata energia ca \u201eArca\u201c nu este o carte \u201ede citit cu creionul \u00een m\u00e2na\u201c pentru eventuala depistare minutioasa a, cine stie? alegoriilor, simbolurilor, \u201etrimiterilor\u201c de tot felul, culturale (sau, direct, referentiale\u2026), aluziilor si \u201e\u00eenvataturilor\u201c pe care le vehiculeaza, pentru ca, la o \u00eencercare de astfel de receptare \u201epedestra\u201c, de fapt cu totul nepotrivita, acestea se arata a fi at\u00e2t de numeroase si bogate \u00een sugestii \u00eenc\u00e2t blocheaza si sufoca orice demers de asa-zisa descifrare, \u201enotele\u201c (de lectura) si eventualele comentarii hermeneutice risc\u00e2nd sa \u00eentreaca cu mult, ca amploare, cartea \u00eentreaga, \u00eensa\u2026 degeaba, fara sa o poata \u201etraduce\u201c sau explica, ci substituind-o pagubos.
\nSpuneam mai sus ca mai toate remarcile si constatarile pe care le va fi putut prilejui \u201eVestitorul\u201c pot fi reiterate si \u00een legatura cu \u201eArca\u201c, si iata ca, \u201e\u00eencurajat\u201c de exemplul oferit de \u00eensusi autorul romanelor, care, fara sfiala si cu h\u00e2tra dezinvoltura, dar cu perfecta oportunitate si legitimitate artistica, cuteaza sa reia, sa \u201ereproduca\u201c, \u00een \u201eArca\u201c, rescrise cu foarte mici modificari, unele pasaje din \u201eVestitorul\u201c, de pilda pe acela al invaziei prepelitelor asupra Scaienilor, ori acela al descrierii Bucurestiului prin enumerarea bisericilor celor mai vestite (ca sa nu mai vorbim de laitmotivul descrierii invadarii acoperisurilor cocioabelor taranesti de luxurianta vegetatiei umile, hipertrofiata fabulos: \u201eAcoperisurile din sindrila umflate de apa, \u00eennegrita de vreme, erau sparte pe-alocuri si din crapaturile proastelor \u00eembinari se iteau tulpini zvelte, uscate, unele fr\u00e2nte, tin\u00e2nd clopotei vegetali \u00een paniculi, sulfinele grele, facelii, spacete, anghinarele ramuroase, ba chiar c\u00e2te o tulpina de porumb, ori floarea-soarelui sumetita, neagra si supta, ivind lupoaie dese din radacina ei\u2026\u201c) \u2013 \u00eemi voi \u00eengadui chiar sa reiterez, sa reproduc c\u00e2teva din \u00eensemnarile facute \u00een marginea \u201eVestitorului\u201c. Iata-le: \u201esapienta necrispata, umanismul convingator, neconventional, gravitatea (ascunsa, din decenta, sub broderia ludica, tocmai pentru a deveni mai pregnanta la depistarea ei), preocuparea pentru marile chestiuni ale existentei, si chiar calofilia bine controlata, subordonata scopurilor majore\u201c; \u201eindeterminarea \u00abreferintei\u00bb (fictionale), referinta fiind continuu reformulata de autor \u00abla scena deschisa\u00bb, iar semnificatia nu e, nici ea, fixa, ci flotanta, \u201enegociabila\u201c; \u201eAngajarea puternica fata de epistemologic, recursul la metafictiunea istoriografica, revizuirea si transformarea normelor fictiunii istorice, fictionalizarea istoriei si \u00abistorializarea\u00bb fictiunii (inclusiv a fictiunii fantastice, anacronice etc.)\u201c. Toate se potrivesc perfect, punct cu punct si cuv\u00e2nt cu cuv\u00e2nt, si de aceea le repet fara ezitare.
\nSuntem, \u00een ultima vreme, obisnuiti tot mai mult sa vedem, mai ales la nivelul \u201eaparatului\u201c de promovare comercial-mediatic, prezentate cartile considerate (de catre cine, de fapt, hm?!…) a fi importante ori recomandabile urm\u00e2nd un \u201epunctaj\u201c care privilegiaza mai degraba\u2026extra-literarul: sunt aplaudate carti care ofera dezvaluiri si demascari de tot felul, carti asa-zis \u201eclare\u201c sub raportul mesajului si \u2013 cica! \u2013 usor lizibile, cu tematica mai mult sau mai putin senzationala, atractive prin exotismul sau prin caracterul scandalos (sau, dimpotriva, \u201ereprezentativ\u201c anodin) al \u201econtinutului\u201c, ori prin interesul documentar ori testimonial. Confruntata cu un astfel de set de exigente, o carte precum \u201eArca\u201c lui Dan Persa este net dezavantajata, ea fiind \u00een raspar fata de cuviintele zilei. E adevarat ca ea nu \u201ebate \u00een ciocoi\u201c (!) \u00een mod trivial si peremptoriu (ceea ce i-ar asigura fara \u00eendoiala o publicitate \u201esonora\u201c), dar, \u00een schimb, este conforma cu cerintele \u2013 si comporta ne\u00eendoios atributele \u2013 marii literaturi, care, iata, continua sa se manifeste, tocmai prin carti din acestea, implicit razvratite fata de conformismul de oportunitate comerciala tot mai ofensiv la nivelul receptarii (pseudo)profesioniste, mai voalat ori mai fatis \u201emercenare\u201c.
\nSigur, la prima vedere, \u201eArca\u201c poate parea un savuros roman picaresc, un divertisment jucaus \u00een costume de epoca (desi\u2026 care epoca, de fapt?), si chiar si este (si) asa ceva, dar, la o lectura performata cu empatia adecvata (si care nu e deloc greu de atins, nu reclama crispari si cine stie ce eforturi deliberate, ci se instaleaza de la sine, datorita maiestriei autorului) \u00eesi vadeste conditia de carte grava. \u201eGrava\u201c fara ostentatie, fara \u201epoza\u201c \u00een registrul sumbru si fara mohoreala: abordeaza pieptis chestiuni esentiale ale vietuirii oamenilor, chiar daca o face sub masca frivolitatii ori a pitorescului mai degraba sugubat.
\nPersonajele importante ale romanului sunt cele cunoscute din \u201eVestitorul\u201c: acel pacurar Petrache, \u201evestitor\u201c care nu vesteste nimica (si se tot \u00eentreaba perplex: \u201eDa’ ce pustia sa vestesc?\u201c), apoi fostul ocnas Petru, mester mare, lautarul tigan Ghiocel, epicureul boier Manolache Balaceanu, perfidul colonel Varzaru, \u201eeternul securist\u201c, daca putem spune asa. Li se adauga c\u00e2teva figuri noi, cum ar fi Nicolae-Anton, majordomul mut si\u2026 fiu al colonelului, si Zelda, fiica lui Ghiocel. Lipseste de la apel personajul Autorului, din \u201eVestitorul\u201c, \u201eramasita\u201c a ritualului textualist de v\u00e2na optzecista, la care autorul (cel adevarat\u2026) a renuntat fara paguba. Sunt, \u00een principiu, figuri cvasi-simbolice, reprezentative, arhetipuri aproape, dar, pe de alta parte, ne\u00eencarcate cu rigiditatea taioasa a \u201eafirmarii\u201c unor mesaje univoce si precise, a \u201edemonstratiilor\u201c peremptorii: relativizate, vopsite cu atributele derizoriului, ludicului, insignifiantei, banalitatii, omenescului, si tocmai de aceea, si tocmai astfel investite cu o valoare expresiva \u201ede grad secund\u201c, vehicul\u00e2nd (ca sa zicem asa) \u00een mod acceptabil si plauzibil cu adevarat marile probleme existentiale, acelea care, de-s investigate tezist si livrate scortos, mai degraba compromit dec\u00e2t garanteaza succesul si valoarea unei carti de literatura.
\nExista din belsug, \u00een cartea aceasta, peripetii, peisagistica, anecdotica, substanta epica: e o mare bogatie, o pletora de asemenea elemente. \u00cen asemenea masura, \u00eenc\u00e2t ea pare, pe alocuri, dar si \u00een ansamblu, sa nu se \u201epreteze\u201c lecturarii \u00een secventialitate cronologica, lineara, convenabila naratiunii \u201eobisnuite\u201c, materia fictionala instal\u00e2ndu-se mai degraba \u00eentr-o simultaneitate generalizata, \u00eentretinuta prin anticipari sau reversiuni temporale, astfel \u00eenc\u00e2t ni se \u00eenfatiseaza mai degraba ca fresca dec\u00e2t ca epopee, oarecum asemanatoare cu acele faimoase tablouri, cu multimi colcaitoare de personaje, ale unor Bruegel si Hieronymus Bosch.
\nAm notat ca trama si recuzita asa-zis \u201eistorice\u201c, \u201ede epoca\u201c, sunt de fapt deliberat artificioase si \u201eireale\u201c, manipulate \u00een chip poznas. Ca si \u00een \u201eVestitorul\u201c, perspectiva e transistorica, de fapt. \u00cen viziunea prozatorului, fidelitatea fata de datele realului, consemnate istoriceste, e nepotrivita si inoportuna. Aparentele \u201eanacronisme\u201c abunda, dar\u2026nu poate fi vorba, de fapt, de \u201eanacronisme\u201c, \u00eentr-o astfel de proza. Personajele, care ar fi de secol XIX, \u201estiu\u201c totul, despre toate, p\u00e2na \u00een ziua de azi, folosesc dezinvolt unelte ori piese vestimentare aparute mult dupa epoca \u00een care se presupune ca s-ar situa prezentul naratiunii (\u201emaieu\u201c, la un satean nevoias, din Scaieni, pe la 1836?!?…), le vine \u00een minte \u201eculoarul Danzig\u201c, \u00eei duce g\u00e2ndul la \u201eportul Bucuresti\u201c si la \u201esantierul naval Agigea\u201c, stiu de \u201esecuristi\u201c etc. Undeva, apar mentionate cartile \u201eDictiunea ideilor\u201c si \u201eCartile vietii\u201c. Ciobanul incult, mesterul dulgher (fost ocnas) s.a. vorbesc uneori, sau monologheaza interior, ca intelectualii din ziua de azi: nu e dovada de \u201est\u00e2ngacie\u201c auctoriala, ci o \u201enepotrivire\u201c asumata si legitimata cu plauzibilitate. Cu totul concludent ne apare, \u00een ce priveste legitimarea si explicarea genului de proza pe care-l practica, si \u00een acest recent roman, Dan Persa, urmatorul pasaj din \u201eVestitorul\u201c, fragment dintr-un monolog atribuit, acolo, acelui personaj-autor pe care \u00een \u201eArca\u201c nu-l mai regasim: \u201eTehnica, structurile, raportul dintre dinamica textului si expresivitate, stilistica verbului, toata teoria, toate proptelele sunt fleacuri. C\u00e2nd am \u00eenteles ce e cu noi, am devenit duios: compasiune, regret si dragoste, pentru toata fiintarea. Si inoperant pentru \u00ablume\u00bb. Iluzia, fictiunea. Libertatea. E drept ca devii liber, c\u00e2nd afli ca totul e fictiune. Tot ce ne \u00eenconjoara\u201c.
\nExista, desigur, \u00een \u201eArca\u201c, o trama epica, un fir narativ principal (doar aparent mascat de prodigioase ramificatii si arborescente laterale, de anticipari ori rememorari), o \u201eactiune\u201c, un \u201eclimax\u201c, o culminatie. Si, asociata acesteia, o revelatie majora. M\u00e2ntuirea, fireste, vestirea, asteptate \u00eentr-un roman care se \u00eentrupeaza si auto-prezinta limpede, pe masura ce se \u00eenfiripa, ca fiind unul, cum relevam mai sus, apocaliptico-milenarist, redemptionist.
\nC\u00e2t priveste configurarea concreta a acelui \u201efir\u201c narativ si identitatea circumstantiata a \u201econflictului\u201c, ca sa nu las lucrurile totalmente \u201e\u00een ceata\u201c \u00een ce priveste aspectele de concretete ale livrarii universului fictional \u00een chestiune, pot schita, foarte pe scurt \u2013 ca doar n-o sa ma apuc sa \u201epovestesc\u201c cartea (o carte, de altfel, imposibil de \u201erepovestit\u201c) \u2013, datele ei elementare. Securistul etern Varzaru, alias (e o identitate falsa, de \u201eacoperire\u201c) negustorul Kosteski, se considera investit cu misiunea foarte importanta de a asigura construirea unei arce (adica a unei nave \u00eencapatoare, mult cuprinzatoare, precum aceea durata de Noe), pentru salvarea unor demnitari, potentati ai oc\u00e2rmuirii (?!?), de potopul, asteptat, al unei revolutii (viitoare, asteptate, presupus iminente). Construirea arcei, pe uscat, \u00een gradina boierului Manolache, de catre mesterul mare Petrache, pare sa se arate a fi imposibila, precum edificarea manastirii Argesului, din balada. \u00cen cele din urma, numai dupa ce pacurarul Petrache, vestitorul fara vestire, p\u00e2na atunci, care tot vestise doar pustia (\u201eDa’ ce pustia sa vestesc?\u201c), primeste si rosteste \u201evestirea\u201c, atunci abia, arca poate fi ispravita si lua drumul Bucurestilor, asa, pe uscat, \u00een cautarea demnitarilor care ar trebui salvati. Mai multe nu voi spune aici, ca nu se cade si nici n-ar servi la nimic: magnificul final, la fel ca \u00eentreg romanul, se cer citite \u00een original, refuz\u00e2ndu-se cu \u00eencapat\u00e2nare parafrazarii sintetice (m-ar amuza enorm situatia \u00een care s-ar trezi vreun cineast care, cine stie de ce, s-ar \u00eencumeta sa \u00eencerce sa\u2026ecranizeze cartea aceasta!). As nota doar efectul de mare impact al revelarii \u201evestirii\u201c, asemanator celui pe care-l isca alocutiunea Oratorului din finalul \u201eScaunelor\u201c lui Eug\u00e8ne Ionesco (s-ar putea spune, chiar, ca \u201evestirea\u201c lui Persa e, \u00eentr-un fel, un remake al celei din \u201eScaunele\u201c, ambele fiind ininteligibile, cea de la Ionesco fiindca Oratorul e surdo-mut si emite mormaieli nearticulate, cea din \u201eArca\u201c, pentru ca Petrache ajunsese sa se exprime \u00een limba primordiala, \u201elimba pasarilor\u201c, o limba uitata de toti\u2026).
\nDupa infinite am\u00e2nari si arborescente peripetii din cele mai pitoresti, asadar, \u201evestirea\u201c soseste, \u00een cele din urma, si odata cu ea se profileaza si m\u00e2ntuirea, ispasirea si izbavirea obsteasca. Romanul \u00eesi onoreaza, integral si stralucit, \u201ecaietul de sarcini\u201c apocaliptic, milenarist si redemptionist pe care si-l auto-impusese \u00een chip vadit autorul \u00eenca din primul volum al dilogiei. Nimic de zis, deci, sub raport sa zicem \u201etehnico-administrativ\u201c, la nivelul gestionarii parcursului narativ. \u00censa, atentie, \u201evestirea\u201c si \u201em\u00e2ntuirea\u201c cu care se soldeaza textul lui Dan Persa sunt cu totul neconventionale, poarta sigiliul originalitatii asa-zis discrete, dar radicale a autorului \u00een materie de \u201esolutii\u201c, nu sunt nici \u201eprevizibile\u201c, nici conforme inventarului curent de \u201escheme\u201c potential acceptate \u00een privinta unor asemenea \u00eenfricosate si \u201eultime\u201c \u00eent\u00e2mplari. Nu se produce vreo ruptura, vreo prabusire, vreun \u201esf\u00e2rsit al lumii\u201c de vreun fel, vreo catastrofa atotpustiitoare, si nici vreo \u00eenaltare ori vreo beatificare generala, marcata spectaculos si histrionic, zgomotos si\u2026 ieftin-\u201ccoplesitor\u201c. Dimpotriva. La drept vorbind, se poate spune ca (\u00eentr-o perspectiva, daca vreti, postmodernista, desi se vede cu ochiul liber ca nu de niscai postmodernism opintit-programatic si \u201econfectionat\u201c e vorba, ci de expresia genuina a unui autor care este postmodernist cum respira, daca putem zice\u2026) \u00eentrevazuta mare rafuiala finala, cu \u00eensemnatate soteriologica, este, \u00een cartea lui Persa, dezamorsata, permanent si cu rabdare ciuruita, pe masura ce e, \u00een aparenta, grijuliu pregatita, continuu si definitiv subminata asadar, facuta \u201enerelevanta\u201c, \u00een fond banalizata, instalata \u00een orizontul familiar, aratata ca deja survenita (\u201ese vede ca a si venit, de vreme ce n-a mai venit\u201c, s-ar putea zice, cu o vorba mai veche\u2026) ori perpetua. Ea e absenta si\/sau\u2026omniprezenta. \u00cen loc de vreo mare si ultimativa rafuiala cosmica (arca e \u00een cele din urma terminata, ce-i drept, si chiar se pune \u00een miscare, asa, pe uscat, dar nu soseste nici potopul acela, \u00een vederea caruia a fost edificata, nici revolutia viitoare la care se face aluzie\u2026), ni se livreaza o cvasi-vesela perpetuare, cu opinteli infinite si necontenite relansari, spre orizonturi pe c\u00e2t de opace, pe-at\u00e2t de deschise.
\nEshatologia de circumstanta, sugerata de cartea aceasta at\u00e2t de putin obisnuita, pare a fi una a \u00eenfaptuirii perpetue, o \u201eapocalipsa\u201c permanenta si infinita, de nuanta mai degraba sisifica dec\u00e2t propriu-zis \u201emilenarista\u201c (sisifica, \u00eensa nu \u00eenvestita cu dramatismul \u201eforte\u201c, modernist, al existentialistului Camus, ci cu turnura \u201epost-\u201c, pe potriva vremurilor de azi, s-ar zice\u2026). Indicii \u00een sensul acesta sunt, de altfel, strecurate \u201e\u00een clar\u201c, de autor, \u00een textul romanului, cum ar fi, de pilda, atunci c\u00e2nd transcrie un g\u00e2nd al lui Varzaru: \u201eIar arca, \u00een ce scop am facut-o? se \u00eentreba Varzaru. Si g\u00e2ndul sau dadu un \u00eenteles. Nu scopul ce-l da Ziditorul \u00eentemeiaza universul, ci cum o recladesc oamenii lumea\u2026ce-i lasata la voia lor… Poate ca avusese colonelul diabolice intentii, dar conteaza felul \u00een care oameni ce-au construit s-au g\u00e2ndit la zidire si au gasit \u00een ridicarea ei un scop al existentei\u2026si au crezut \u00een ea\u2026Precum si invers\u2026Dumnezeu va fi g\u00e2ndit o lume sacra\u2026 cu elanuri divine\u2026iar noi deseori o necinstim si-o spurcam\u201c etc.
\nPunctul culminant \u2013 si final \u2013 al dinamicii (cvasi)narative al acestui roman \u201eapocaliptic\u201c cu totul heterodox (chiar si fata de convenientele primenite, acreditate de alte relativ recente ilustrari, remarcabile, ale genului) nu este vreun cataclism, si nici vreo epifanie cuviincioasa, ci o mare plecare, cu misun de norod, de alura dimoviana: \u201eiar arca s-a urnit, sc\u00e2rt\u00e2itoare, pe valuri de matasea broastei\u2026(…) altii, auzind asta, ca sa nu fie ei mai prosti, si-au parasit bordeiele, \u00eenc\u00e2t s-a pustiit Scaieniul, au venit cu nevestele si cu porcii, cu c\u00e2inii si cu ce acareturi le-au cazut la-ndem\u00e2na, cu gainile si ratele si puradeii lor\u2026 s-au urcat cu scarile pe arca\u2026 au sarit peste copastie\u2026 si s-au adapostit sub punti\u2026 iar arca s-a t\u00e2r\u00e2t \u00eencetisor si-a pornit-o, dar nu \u00een largul lumii, ci spre Bucuresti\u2026 alunec\u00e2nd pe m\u00e2zga brotacie\u2026 \u00een cautarea demnitarilor ce trebuiau salvati\u2026 \u2013 Ba, nu pentru voi am facut revolutia! le striga colonelul Varzaru de jos, si-l podidi un r\u00e2s, un r\u00e2s nervos (…) Dar nu-i pasa colonelului\u2026 ba chiar se bucura, mare va fi uimirea domnilor c\u00e2nd or vedea ca arca lor e plina de mojici care le fac de sus, de la ferestre si cocotati pe punte si agatati de balustrade\u2026 semne cu batistele lor \u00eencropite din obiele\u2026 si tot repet\u00e2nd \u00een gura mare: \u2013 Sotir angelum balarosta amida (e textul \u201evestirii\u201c, \u00een pasareasca, a lui Petrache, n.n.)\u2026 cuvinte ce le-au intrat \u00een cap pentru ca nu aveau un \u00eenteles pentru ei\u2026si le tot repetau ca pe referenul unui c\u00e2ntec\u2026 si toata lumea le intona\u2026\u201c.
\nFara \u00eendoiala ca, \u00een arena prozei noastre actuale, printr-un roman ca acesta, Dan Persa \u00eesi vadeste din nou capacitatea de a juca \u00een prima divizie.<\/p>\n

 <\/p>\n

 <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Dan Persa, Arca, Editura Tipo Moldova, colectia \u201eOpera omnia. Romanul de azi\u201c, Iasi, 2012, 268 p.   Iata ca Dan Persa, autor activ, pe c\u00e2t de remarcabil, pe-at\u00e2t de discret, care ne-a dat p\u00e2na acum cel putin doua\u2026hai sa nu le zicem \u201ecapodopere\u201c, ca suna\u2026pretentios, sa le zicem, cinstit, conform cu conditia lor vadita, carti… Cite\u0219te mai mult »O \u201eapocalipsa\u201c perpetua<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[8550,8549],"class_list":["post-14468","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-arca","tag-dan-persa"],"views":1841,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14468","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14468"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14468\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14468"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14468"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14468"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}