Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu.<\/p>\n
Cazul Maria Asembrener: patru ani de lagar pentru un nume \u201enemtesc\u201c<\/strong><\/p>\n <\/p>\n Pentru Maria Asembrener, bunica mea, povestile groaznice din lagar au devenit la batr\u00e2nete istorioare pe care le spunea nepotilor \u00eenainte de culcare. Asta pentru ca, dupa toate greutatile de acolo, ea a vazut doar singurul lucru bun care i s-a \u00eent\u00e2mplat si care le-a \u00eentrecut pe celelalte. A fost unul dintre cei 30 de oameni care a parasit lagarul \u00een noiembrie 1948, teafara si fara abateri. C\u00e2nd a trebuit sa lase \u00een spate orasul natal pentru a pleca \u00een Bucuresti ca refugiat nu a stiut unde o va purta viata, daramite ca odata cu mutatia la capitala va primi si denumirea de \u201eetnic german\u201c. Si de aici, nu o ducea g\u00e2ndul spre Ucraina dec\u00e2t dupa ce au anuntat-o ca trebuie sa plateasca o datorie pe care nu o facuse ea. Nu a pus capul \u00een pam\u00e2nt, ci a mers mai departe, fara sa \u00eentrebe nimic. Si nici dupa patru ani de prizonierat nu a cerut vreo explicatie. A fost multumita ca a ajuns sanatoasa acasa. Reproduc \u00een cele ce urmeaza un interviu pe care am reusit sa-l facem \u00eempreuna \u00een anul 2011. (Alexandra Sandru) A.S.: Se gasea m\u00e2ncare \u00een timpul razboiului? A.S.: Dar va ziceau de ce se bombardeaza? A.S.: Si va ziceau asta? A.S.: Si cum s-a \u00eent\u00e2mplat, cum a fost c\u00e2nd te-au luat \u00een lagar? A.S.: Si cum a fost ultima seara acasa? A.S.: Si ce-ai facut c\u00e2nd ai ajuns la Politie? A.S.: Si mai departe cum a fost? A.S.: \u00ceti mai aduci aminte prima zi din lagar? A.S.: Si a fugit cineva? A.S.: Si de ce mi-ai spus sa nu scriu ca ai fugit? A.S.: Cine sa vina? A.S.: \u00ceti mai aduci aminte numele vreunei fete din lagar? A.S.: Care era programul de munca? A.S.: Si cum ai obtinut gradul acesta? A.S.: Timp liber aveati? A.S.: Si ce faceai \u00een timpul liber? A.S.: V-au dat asternuturi de acolo? A.S.: Si matale unde lucrai? A.S.: Spune-mi acum, ti-a fost vreodata pusa viata \u00een pericol? A.S.: Ce ti-au zis c\u00e2nd au vazut ca ai ajuns mai t\u00e2rziu dec\u00e2t celelalte fete? A.S.: Si dupa asta cum ai iesit de acolo? A.S.: Dar erau pedepse \u00een cazul \u00een care nu respectati regulile? A.S.: Si ziua \u00een care ai plecat acasa cum a fost? Continuam publicarea \u00een foileton a lucrarii \u201eLungul drum spre nicaieri. Germanii din Rom\u00e2nia deportati \u00een URSS\u201c, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu. Cazul Maria Asembrener: patru ani de lagar pentru un nume \u201enemtesc\u201c Pentru Maria Asembrener, bunica mea, povestile groaznice din lagar au devenit la batr\u00e2nete istorioare pe care le… Cite\u0219te mai mult »Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati \u00een URSS (XI)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-14461","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":1262,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14461","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=14461"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/14461\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=14461"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=14461"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=14461"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}
\n\u201eMi-au trecut, din gresala,<\/strong>
\n pe buletin: \u00abetnic german\u00bb<\/strong>
\nAlexandra Sandru: Unde lucrai dupa ce ai mers la Bucuresti?
\nMaria Asembrener: Lucram la un magazin pe Lipscani. Coseam la masina furouri, lenjerii, haine cu dantela. Aveam pur si simplu viata mea. De multe ori ma duceam si taiam la masina si acasa la sefa mea. Si ca sa ma lase sa tai la masina, ma punea sa-i fac m\u00e2ncare moldoveneasca, m\u00e2ncarica de cartofi cu usturoi \u00eenauntru. \u00cei faceam si era bucuroasa. Apoi ma \u00eentorceam pe Cismigiu, apoi pe Bulevard si prin Dorobanti. Imediat la coltul strazii, a treia casa era cea \u00een care stateam noi.<\/p>\n
\nM.A.: Stateam la cozi, dar se gasea. Dar mai greu a fost c\u00e2nd am plecat de acasa din Falticeni spre Bucuresti, pentru ca ningea afara si noi stateam \u00eengramaditi pe platforma aceea ca sa nu ne bata ploaia. Abia la Pascani ne-a luat \u00eenauntru si ne-a dat hrana, p\u00e2ine si conserve. Asta c\u00e2nd am plecat ca refugiati de la Pascani spre Topoloveni. Apoi ne-am oprit la Ploiesti. Si dupa ce am ajuns la Bucuresti, \u00eemi aduc aminte ca de multe ori se dadea alarma ca vin avioanele si ca trebuie sa ne adapostim. Eu m-am ascuns l\u00e2nga o biserica, \u00een transee, jos, \u00een groapa. Si c\u00e2nd am iesit de acolo, dupa ce au anuntat ca a trecut pericolul, erau afara pe strada numai oameni morti (\u00eei tremura vocea si pl\u00e2nge). A doua zi si a treia zi iar, alarme din ce \u00een ce mai dese. Am avut viata sa trec peste zilele astea. \u00centr-o zi m-am ascuns la Fabrica de H\u00e2rtie, te ascundeai pe unde puteai. Am cobor\u00e2t jos \u00een beci si ne-am ascuns \u00een sulurile alea mari de h\u00e2rtie. Si deodata s-au spart toate geamurile dupa un vuiet puternic. Atunci am crezut pentru prima data ca mor. Probabil au dat o bomba de au spart toate geamurile alea mari. Toate au plesnit. \u00cenauntru era plin de sticla, am avut noroc ca eram ascunsi bine. Noi ne feream de bombe ca ni se spunea ca vin. Nu stiam unde se duc, \u00een ce loc, asa ca mereu cautam sa ne ascundem c\u00e2t mai bine. Treceau si spre Pitesti, bombardasera centrul, nu stiam exact unde vor fi.<\/p>\n
\nM.A.: Nu eram aliati cu rusii atunci, pe urma s-a facut armistitiul. Noi eram cu nemtii si rusii de asta ne bombardau.<\/p>\n
\nM.A.: Nici nu aveai pe cine \u00eentreba, nu aveai cu cine sa vorbesti. Iar c\u00e2nd eu am venit la Bucuresti \u00eenca era razboi, nu era armistitiu. Si toti treceau pe la noi prin tara. Aveam un vecin care era comisar \u00een armata, dar nu mai tin minte cum \u00eel chema. El ne spunea mereu sa avem grija, sa ne ferim, dar nu ne-a spus de ce se \u00eent\u00e2mpla asta. Nu aveai de unde sa ceri explicatii, doar ce se auzea de la un om la altul. Eram copii si nu ne spunea nimeni nimic. Era razboi, avea cine sa stea sa-ti comunice sau sa-ti explice ce se \u00eent\u00e2mpla? A facut careva liniste? Nu. Apoi \u00een 1944, daca-mi aduc bine aminte, ne-am aliat cu rusii. Si eu desi eram rom\u00e2nca, \u00een buletinul meu aveam trecut de d\u00e2nsii \u201eetnic german\u201c, m-au facut nemtoaica. Eu eram rom\u00e2nca, botezata, tata de acasa era rom\u00e2n doar ca numele parea nemtesc: Asembrener. Eu stiam doar ca tata e rom\u00e2n, Gheorghe Asembrener, botezat aici, a facut armata aici, s-a casatorit si a facut copii, nu stiam eu ca numele lui ar semana cu unul nemtesc. Stiam doar ca bunicul era polonez. Dar mai erau polonezi la noi \u00een tara. Asa a fost sa fie razboiul.<\/p>\n
\nM.A.: Eu m-am dus la Politie pentru ca trebuia sa-mi fac buletin nou. \u00cemi expirase celalalt si a trebuit sa-l schimb. Si atunci abia mi-au trecut pe buletin: \u201eetnic german\u201c. Dintre toti din familia mea, numai eu eram trecuta asa pe buletin. Dupa ce mi-am schimbat la ei buletinul, m-au luat \u00een evidenta la Bucuresti, la circa 5. Eu nu am bagat de seama ca \u00eemi trecusera alta etnie, ma g\u00e2ndeam ca a fost o greseala, dar nu am dat importanta. Aveam eu sa stiu ca din cauza asta voi pleca \u00een lagar patru ani? Daca stiam ma duceam sa-mi schimbe pentru ca era o greseala, eu nu stiam sa vorbesc nemteste si nici nu fusesem vreodata \u00een Germania. Dupa c\u00e2teva zile a venit un ofiter rus la poarta, acasa la mine. Era \u00eensotit de doi militari. Erau \u00eembracati cu haine verzi si vorbeau rom\u00e2neste. Parca unul vorbea \u00een rusa, dar nu mai stiu, pentru ca mi-a vorbit doar ofiterul. Mi-a zis: \u201e\u00cen numele legii, sunteti arestata. M\u00e2ine dimineata te prezinti la circa 3! Prin buletin esti nemtoaica\u201c. Si au plecat fara sa-mi dea nicio alta explicatie. Se ascundeau oamenii de acum, care erau nemti. Nu ieseau pe strada, le era frica. Nici eu nu ieseam, ca stiam ca sunt trecuta asa, dar mi-am dat t\u00e2rziu seama ca era grava situatia. Mai ales ca eu nu eram nemtoaica. Dar pe buletin era trecut altceva si nu mai aveam ce face. Dar eu au venit dupa adresa, mai ales ca circa de politie era la c\u00e2teva case distanta. Bunica mea pl\u00e2ngea, eu nu am pl\u00e2ns, m-am abtinut de dragul ei. Dar m-am dus. Mi-am facut bagajul si nu m-am mai \u00eentors \u00eenapoi. Mi-am luat c\u00e2teva haine, furouri, pantofi, desi nu stiam unde am sa ma duc. Astea toate le-am luat cu mine \u00een lagar, doar buletinul mi-a ramas la ei, nu stiu cum de nu mi l-au dat. Dupa ce au venit \u00een seara aia, a doua zi au venit ei sa ma ia.<\/p>\n
\nM.A.: Nu m-am dus nicaieri, am stat linistita acasa dar nu am putut sa dorm. Stiam ca ma cheama la Politie, dar nu stiam ca ma iau rusii.<\/p>\n
\nM.A.: Ne-am dus acolo, ne-au dat o camera, au venit si ne-au pus tot felul de \u00eentrebari. Daca stim de ce plecam. Nu cunosteam pe nimeni din oamenii de acolo. Ne-a explicat ca suntem deportati pentru reconstruirea Rusiei datorita daunelor facute \u00een razboi. Apoi ne-au dus la Mogosoaia si ne-au urcat \u00een trenuri. \u00centr-un tren \u00eenchis. Ne era frica cel mai tare sa nu ne omoare, desi \u00eenca nu auziseram de ceea ce facusera nemtii evreilor. Mai apoi am avut colege \u00een camera nemtoaice, fete bune. Si nu \u00eentelegeam de ce eram luate noi pentru greselile altora. Nici ele nu stiau despre Hitler si ce a facut. Dar totusi noi dupa razboi am aflat. Era \u00eensa o frica pentru ca ele erau telefoniste, lucrau \u00een telecomunicatii si le era teama ca au fost luate din cauza asta. Multe dintre ele nici nu s-au mai \u00eentors \u00een Rom\u00e2nia dupa ce le-a dat drumul din lagar. Fie au ramas acolo, fie au plecat \u00een Germania. \u00cen Rom\u00e2nia nu le proteja nimeni si nu era nimic sigur pentru ele. Eu am venit imediat acasa dupa ce mi-a dat drumul. Si ne-am simtit sigure dupa ce ne-a preluat Securitatea la Sighet.
\nC\u00e2nd ne-am dus, trenurile erau mari si cu multe vagoane, negre, dar nu le-am putut vedea bine pentru ca eram \u00eenchisi. Erau vagoane de boi. Nici nu aveam unde sa ne facem nevoile, au facut barbatii o gaura patrata pe podeaua vagonului si au pus o patura ca sa avem totusi intimitate c\u00e2nd ne faceam nevoile. Nu mai stiu c\u00e2te zile au fost la dus, nu le-am putut tine rostul. Dormeam pe jos, fiecare cu ce avea. Eu aveam patura, dormeam pe valiza. Aveam si bani la mine, dar i-am aruncat la granita. Nu aveam ce face cu ei unde aveam sa ma duc. Ce puteam sa fac cu ei acolo? Aveam destui bani, mi-au dat mama, bunicul. Mi-au dat cam vreo patru milioane de acum. Desi \u00een lagar, mai t\u00e2rziu, mi-au dat voie sa ies cu numar, aveam numarul 120 parca, tot nu aveam ce sa fac cu ei. \u00cen trenul ala nu cunosteam pe nimeni. Ne-au dus pe toti la Donbas. Nu ne-au dat de m\u00e2ncare ei, noroc ca am avut eu m\u00e2ncare pentru ca nici nu aveam de unde sa cumpar. Nu mai tin minte sa fi venit rusii sa ne dea de m\u00e2ncare. Nici \u00eenapoi nu ne-au dat ei nimic. Biletul de \u00eentoarcere spre casa ni l-au dat cei de la noi, de la Securitate. Ei ne-au preluat, ne-au dus la ei la birou, ne-au dat de m\u00e2ncare conserve, p\u00e2ine si uscaciuni care se mai m\u00e2ncau atunci. Ne-au dat voie sa facem baie.
\nC\u00e2nd am ajuns \u00een Donbas era noapte. Ne-am culcat pe jos, era iarna, altii s-au \u00eenvelit cu paturi, paltoane. Pe urma s-au facut paturile. Dar ei erau pregatiti, aveam lumina, cantina pentru masa. De m\u00e2ncare ne dadeau de-a lor, borsuri multe, cu rosii din alea verzi, cu arpacas. M\u00e2ncam de doua ori pe zi.
\nDupa ce am ajuns acolo, si dupa ce am stat \u00een carantina, ne-am dus la munca cu hainele noastre. Nu ne-au dat ei \u00eembracaminte de lagar. Numarul \u00eel aveam prins cu bold ca sa pot sa-l scot de pe o haina pe alta. Dar nu era problema sa fugim, pentru ca p\u00e2na la mina mergeam cu \u00eensotitori, cu paza.
\n\u201eUnde merg at\u00e2tea suflete, ma duc si eu\u201c
\nA.S.: Ce-ti aducea aminte de acasa c\u00e2t ai fost \u00een lagar?
\nM.A.: Nu aveam ce sa-mi aduca aminte de acasa, nu aveam fotografii cu familia, doar hainele. Doar poza unui baiat cu care am vorbit eu c\u00e2nd eram acasa. Dar fotografia aia si buletinul meu au ramas la ei la birou, asa ca nu am avut-o cu mine \u00een lagar.<\/p>\n
\nM.A.: A doua zi dupa ce am ajuns am vazut curtea mare, mare unde era lagarul. Eram despartiti femeile de barbati dar nu cu gard, ne puteam \u00eent\u00e2lni. Baietii au facut banci, straturi de flori, curatenia era exemplara, aveam atelier de croitorie, sala de sedinta, unde ne chemau sa ne spuna noutatile. Ne vorbeau \u00een ruseste. \u00centelegeam pentru ca \u00eencetul cu \u00eencetul am vrut sa \u00eenvat limba ca sa stiu sa ma descurc. Foarte bine m-am descurcat mai apoi. Fiecare-si vedea de treaba lui, de timpul \u00een care trebuia sa mearga la serviciu, de orele de masa, dupa-amiaza mergeam la baie, ne uitam la spectacole, facute de nemtoaice. Nu era chiar asa cum am auzit mai apoi \u00een lagarele de evrei. Era greu, ce-i drept, dar noi \u00eencercam sa facem timpul sa treaca mai repede, crez\u00e2nd ca \u00eentr-o zi ne va da drumul sa plecam liberi acasa.<\/p>\n
\nM.A.: Am stat \u00een carantina \u00eent\u00e2i. Aproape o luna de zile. P\u00e2na au luat ei numele la fiecare, p\u00e2na ne-au facut acte pentru fiecare \u00een care loc merge. Au aranjat ei toate treburile, au facut camerele, au facut curatenie si apoi fiecare s-a stabilit unde-i era locul. Si am mers la serviciu, cu paza l\u00e2nga noi.
\nA.S.: V-a explicat cineva situatia mai apoi?
\nM.A.: Nu s-au ocupat de asta, pur si simplu ne-au lasat acolo fara sa stim ce se \u00eent\u00e2mpla. Apoi dupa vreo doua-trei zile au venit sa ne \u00eenscrie si sa vada daca n-a fugit cineva.<\/p>\n
\nM.A.: Eu am fugit, dar nu scrie asta, pentru ca m-am \u00eentors \u00eenapoi. La Tighina am fugit, nu \u00een Ucraina. C\u00e2nd am ajuns acolo ne-au dat drumul afara din tren, sa bem apa, am vrut sa fug, dar am zis ca mai bine nu, sa nu mi se \u00eent\u00e2mple ceva rau. Am vrut sa frig si c\u00e2nd trenul a oprit la Iasi, dar m-am \u00eentors repede \u00een vagon.<\/p>\n
\nM.A.: Ca sa nu vina sa-mi zica cineva ceva.<\/p>\n
\nM.A.: Sa-ti povestesc. C\u00e2nd ne-am oprit la Tighina, ne-au dat drumul cam prin timpul amiezii la vagoane. Vagoanele pentru transportul animalelor. Ne-au dat drumul la toti. Eu, tiptil-tiptil pe l\u00e2nga f\u00e2nt\u00e2na, era o casa \u00een fata. Statea o batr\u00e2na si am fugit la ea \u00een casa. C\u00e2nd m-a vazut m-a \u00eentrebat ce s-a \u00eent\u00e2mplat. Eu i-am zis ca vreau sa ram\u00e2n la ea si sa ma duc acasa, printre gradini, spre Iasi. Apoi m-am uitat la tren pe geam, asteptam sa plece, dar nu sunase \u00eenca sa ne str\u00e2nga. Atunci batr\u00e2na mi-a zis: \u201eVai, draga mamii, nu te sfatuiesc sa pleci, ca pe aici sunt partizanii, prin sate si omoara pe care prinde. Nu te sfatuiesc sa fugi\u201c. Eu i-am zis atunci: \u201eBine-mi zici, matusa, unde merg at\u00e2tea suflete, ma duc si eu\u201c. Si am plecat spre vagon si m-am \u00eentors. Pe patul ei erau toale si plafonul \u00eempuscat. Apoi mi-a zis ca-i luasera si pe cei doi baieti ai ei. Apoi am plecat si ea mi-a zis: \u201eSa nu fugi, ca esti copila si sa nu te prinda si sa-si bata joc de tine, cine stie ce sa-ti faca\u201c. M-am \u00eentors \u00eenapoi imediat. Fetele, c\u00e2nd m-au vazut la f\u00e2nt\u00e2na, m-au \u00eentrebat de ce nu le-am luat si pe ele. Si le-am explicat ce mi-a zis batr\u00e2na si au stat si ele linistite.<\/p>\n
\nM.A.: Nici pe una, de c\u00e2te ori stau si ma g\u00e2ndesc. M-am \u00eent\u00e2lnit cu una odata, veneam de la Bucuresti si era \u00een vagon, dar nu mi-a venit \u00een minte numele ei. Era una Gerta, dar nu mai stiu cum. Ea venea la Roman, era v\u00e2nzatoare la un aprozar si din discutii ni se parea noua ca ne cunoastem. Si apoi ne-am dat seama ca ne cunosteam din lagar. Am \u00eencremenit. Mi-a promis ca vine la mine, dar a plecat \u00een Germania mai apoi. Si nu a mai venit. Le stiam c\u00e2nd m-am \u00eentors pentru ca le scriam scrisori, doar la nemtoaice, pentru ca unguroaicele erau rele. Mai era una, cucoana Jana, mai mare ca noi. Ea ma astepta ca o mama c\u00e2nd ajungeam acasa din mina. Eu am avut noroc ca stiam sa ma tin puternica. Munceam, eram categoria \u00eent\u00e2i, aveam kilogramul de p\u00e2ine asigurat.<\/p>\n
\nM.A.: Mina ne platea, programul era de 12 ore pe zi. Pentru asta primeam kilogramul de p\u00e2ine, unt, la mina, nu de la ei. Ei ne dadeau m\u00e2ncare de-a lor, care nu tinea deloc. Mai faceam si noi m\u00e2ncare \u00een cutia de conserva, cu loboda de asta de care dai la porci. C\u00e2ta loboda si c\u00e2t bostan am m\u00e2ncat, numai eu stiu! Ne dadeau cutiile de la conservele de bulion si acolo faceam m\u00e2ncare. Dar eu mai mergeam si \u00een sat, pentru ca aveam voie, ca eram gradul \u00eent\u00e2i si mai aduceam de acolo alimente.<\/p>\n
\nM.A.: Pai asa mi-au dat ei, eram sanatoasa, voinica. Asa ca mi-au dat gradul \u00eent\u00e2i.
\nZile de munca si zile de sarbatoare
\nA.S.: Cum era programul de munca \u00een lagar?
\nM.A.: O saptam\u00e2na lucram dimineata, una dupa-amiaza si una eram de noapte. Plecam la sapte si ceva, luam masa la doua si veneam acasa la sapte.<\/p>\n
\nM.A.: Da, stateam \u00een lagar, nu mergeam la serviciu, dar faceam curatenie si c\u00e2nd era vorba sa mergi unde te trimiteau ei, te duceau. Ne mai trimiteau la c\u00e2mp. Nu aveam voie pe afara, sa iesim pe poarta si sa plecam. \u00cen timpul liber, daca era frumos aranjam prin curte gulagul, pe la spalatorie, prin dormitoare, ne \u00eent\u00e2lneam la masa, erau momente de respirat. De sarbatori ne tineau tot acolo, stateam. Nu aveam voie sa iesim. De Craciun ne faceam cadouri una la alta, mai ales cele care puteam iesi puteam sa cumparam. Aveam bani putini, ca ne plateau, dar oricum nu aveam nevoie de bani, nu aveam ce face cu ei. De sarbatori faceam brad, improvizam globuri. C\u00e2ntam colinde, povesteam, ne adunam la masa si vorbeam, \u00een rom\u00e2neste. Lucram si duminica, pentru ca liberul nu se nimerea mereu duminica.<\/p>\n
\nM.A.: Stateam mai mult singura. \u00cemi aduc aminte ca aveam patul sus, pe al doilea r\u00e2nd si stateam acolo si ma g\u00e2ndeam la ai mei de acasa, la ce o sa se \u00eent\u00e2mple cu viata mea. Sufeream, dar nu aveam ce face, pentru ca nu aveam unde fugi. Era drum lung p\u00e2na acasa si, dec\u00e2t sa ajung moarta, mai bine asteptam eliberarea lor. Eu mi-am luat patul sus ca sa fie mereu curat, pentru ca la cele de jos se mai scutura mizeria de sus, praful. La mine era curat mereu, aveam grija ca si acasa.<\/p>\n
\nM.A.: Da. Nu le spalam noi. Ni le ducea la spalatorie. Dar eu le aveam si pe ale mele si le spalam la baie. Era baie cu apa calda, unde faceam baie c\u00e2nd veneam de la mina. Era cada, robinete. Dar era mica si era greu. Camera unde stateam eu era destul de \u00eenghesuita, stateam 12 fete acolo. Era la parter camera noastra. Camera nu avea geamuri, era \u00eentuneric mereu, dar noi \u00eencercam sa o facem frumoasa, chiar daca era departe de casa si daca eram \u00eenchisi fara niciun motiv. C\u00e2nd mergeam la munca aveam salopete, casca \u00een cap, batic pe dedesubt, aveam lampa cu petroxin. \u00cen rest, \u00een lagar stateam cu hainele noastre. Nu eram toti \u00eembracati la fel. Eram mereu aranjata si spalata. Si dupa un an, un an jumatate mi-am luat biletul de voie cu care mergeam la magazin si-mi cumparam ce aveam nevoie. Dar p\u00e2na atunci, nu aveam ce m\u00e2nca de cele mai multe ori. Dar dupa asta, ma duceam la magazine, \u00eemi cumparam de acolo ciorapi si ce-mi mai trebuia mie, ca eram femeie. Dar mai mult treceam pe la aprozar. Probleme grele au fost, \u00een alte lagare, am auzit dupa ce m-am \u00eentors, dar nu discutam probleme din astea pentru ca ne era frica. Preferam sa vorbim despre altceva. Femeile mai \u00een v\u00e2rsta vorbeau despre asta, sau barbatii, dar noi, astia tineri, voiam doar sa ne facem bine treaba ca sa nu fim trasi la raspundere. Bine, ce era mai greu e ca niciodata nu stiam unde mergem si c\u00e2t de greu va fi. P\u00e2na ne-au spus ei. Si cel mai frica mi-a fost c\u00e2nd eram acolo \u00eenchisi \u00een vagoane si nu stiam ce se va \u00eent\u00e2mpla. \u00cemi era greu ca-mi luasera libertatea si mai ales pe nedrept. Dar cu credinta \u00een Dumnezeu am scapat. C\u00e2t am fost \u00eenchisi \u00een vagon oamenii mai vorbeau, \u00eesi mai spuneau parerea si ne speriau tare. Dar oricum nu aveam ce face, trebuia doar sa fim supusi si sa avem rabdare. \u00ceti dai seama. Asta p\u00e2na am ajuns la destinatie. Si c\u00e2nd am ajuns acolo era noapte, era \u00eentuneric si a fost cel mai greu. Atunci mi-a fost cel mai frica, ne-a bagat pe toti gramada \u00een camere, ne g\u00e2ndeam la ce era mai rau. Dupa asta am cunoscut soldatii, comandantii, ne-au spus ce vom face si ne-au repartizat dupa un timp, fiecare-n treaba lui. Dar p\u00e2na atunci a fost greu.<\/p>\n
\nM.A.: Eu am lucrat \u00eent\u00e2i \u00een gara, acolo se desertau vagoanele si se alegea piatra de carbune. Aveam paznici care mergeau cu noi. Aveam \u201enacealnic\u201c si \u201eperivocic\u201c, cel care traducea, care stia si rom\u00e2na si rusa. Ne pazeau la poarta, dar si c\u00e2nd mergeam la munca. La poarta era o cabana prin care treceai si te verifica c\u00e2nd plecai sau te \u00eentorceai, aratai numarul. Ti-l lua c\u00e2nd plecai si ti-l dadea c\u00e2nd te \u00eentorceai. Si era un translator, un evreu care ne traducea. Era din Cernauti, dar nu mai tin minte cum \u00eel chema. Era mic de statura, \u00eembracat mereu cu haine kaki, cu sapca \u00een cap. Probabil ca a fost si el deportat si a ramas aici.
\nA.S.: Si c\u00e2nd mergeai la magazin, mergea cineva cu matale sa te pazeasca?
\nM.A.: Cine sa ma pazeasca? Nu era nevoie, pentru ca nu aveam unde sa fug. Erau aproape magazinele, bazarul. Din lagar nu am \u00eencercat niciodata sa fug. Mi-am vazut de treaba mea, serviciu si lagar. Iar \u00een timpul liber era pe ceas, pe ore, \u00eemi spunea c\u00e2nd sa plec si c\u00e2nd sa vin. Aveam voie o ora, doua. Eram singura constienta ca trebuia sa ma \u00eentorc, unde aveam sa ma duc sa ma culc? Mai degraba eram \u00een pericol libera, \u00een alta tara. Eram liberi \u00een lagar, dar se venea \u00een control sa vada daca e curatenie. Nu aveau treaba cu noi \u00een rest, poate prin alte parti or fi fost rai, dar aici am avut noroc.<\/p>\n
\nM.A.: \u00cen lagar, mama, de trei ori era sa mor, doar at\u00e2t. Prima data eram \u00een tura de dupa-amiaza. Trebuia sa dam sc\u00e2nduri pentru \u00eentarirea minei. Intram printr-un strec ca sa putem da lemnele \u00een mina, sa se \u00eentareasca peretii. Nici n-am apucat sa iau leatul ca astia care dinamitau, care bagau burghiul ca sa puna dinamita ne-au auzit ca noi cobor\u00e2m si au strigat sa plecam imediat sus ca ei baga snurul de dinamita, pentru a iesi carbunele. Toti am plecat pe strecul ala. Eu eram ultima si, da-ti seama, 12 fete eram, p\u00e2na iesea fiecare sa ajunga sus era greu. Urcam pe sc\u00e2nduri, ne cataram cu c\u00e2te un picior sus. Apoi am luat-o pe genunchi o bucata mare de drum. Eu am ramas singura, pentru ca ele au iesit toate, fara sa ma astepte pe mine. Eu am ramas. Stiam pe unde sa merg, dar era \u00eentuneric. Apoi am vazut o luminita si mi-am dat seama ca era strecul pe care trebuia sa urc. M-am catarat de el si am iesit la suprafata. Dar eram asa de obosita si de speriata, ca nici nu stiam pe unde sa o apuc. Mi se terminase si petrolul din lampa. Dar dupa ce am iesit afara, am stat pe un butuc de copac p\u00e2na mi-am revenit. Dar greu am iesit de acolo, pentru ca atunci c\u00e2nd ma agatam ba mai cadea o piatra, ba un lemn. Nu am iesit pe unde trebuia pentru ca acolo \u00eenca se dinamita, am iesit prin alta parte. Dupa ce mi-am revenit, am luat-o pe c\u00e2mp spre lagar si era iarna si zapada si am cazut \u00eentr-o groapa de obuz, plina cu apa, sub gheata care se formase acolo. Greu m-am catarat \u00eenapoi sus, pentru ca era gheata si tot alunecam. Am cobor\u00e2t apoi o vale ca sa merg la linia ferata, sa pot sa ma \u00eentorc pe linie p\u00e2na la lagar. Apoi m-am \u00eentors \u00een lagar, ca nu aveam unde sa ma duc \u00een alta parte.<\/p>\n
\nM.A.: Pai nu aveau ce sa zica. Le-am spus celor de la mina ce s-a \u00eent\u00e2mplat. Cei de la lagar nu m-au \u00eentrebat pentru ca am venit sanatoasa, nu am venit lovita. Apoi am mers la masa. Aici a venit factorita, Victorita parca o chema si mi-a adus scrisoare de acasa. Ca eu le-am scris lor c\u00e2nd lucram \u00een gara o scrisoare si am dat la conductorul de la locomotiva sa o duca acasa. El a pus-o mai departe la posta si apoi acasa au primit-o. Cei de acasa m-au crezut moarta, mi-au facut si parastas. Dar \u00een ziua aia am primit scrisoare de la ei si am fost foarte bucuroasa. Am pl\u00e2ns mult, am pl\u00e2ns, ma g\u00e2ndeam la cei de acasa. Eu eram singura aici, nu cunosteam pe nimeni si nu a fost usor pentru mine. Am avut noroc ca nu am fost rea de gura sa ma pun \u00een gura cu oamenii de aici, dar stiam ca asta ma pune \u00een pericol.
\nA treia oara c\u00e2nd era sa mor eram \u00een mina. Veneam pe vagonetul cu carbuni ca sa avem grija sa nu cada. Erau 12 vagoane, sase de piatra si sase de carbuni si eu eram sus pe carbune. Eu eram uda pe par si din cauza tensiunii electrice m-a tr\u00e2ntit jos de pe vagonet. Cazuta la pam\u00e2nt, a trebuit sa mai stau sa-mi revin, sa ma pot ridica \u00een picioare. Problema era ca din spate venea alt vagon. Si eu abia puteam sa ma misc. Iar picioarele mele erau \u00eenca pe sina de la tren. Noroc ca l-am auzit si mi-am tras picioarele.<\/p>\n
\nM.A.: Eram amortita tare si c\u00e2nd am auzit ca suna ca vine altul mi-am tras picioarele si apoi am stat si mi-am revenit. Dupa ce mi-am revenit am urcat cu liftul, l-am cautat si am iesit cu liftul.
\nDar cel mai grav a fost atunci c\u00e2nd s-a blocat liftul si am ramas suspendata \u00een aer si c\u00e2t pe ce sa cad \u00een gol. Atunci chiar ca nu aveam ce face dec\u00e2t sa astept. Doar Dumnezeu m-a ajutat atunci. Era iarna. Si noi urcam cu liftul unul c\u00e2te unul. Si exact la mine s-a \u00eentepenit. P\u00e2na sa repare lantul, o ora a trebuit sa stau sa ma tin de fr\u00e2nghia aia ca nu era lift ca acum, era din ala de care te tineai cu m\u00e2inile si picioarele si te ridica. Si abia-mi mai rezistau picioarele si m\u00e2inile.
\nDar m-am obisnuit, ce aveam sa fac? Trebuia sa te obisnuiesti. Dar mai greu si mai greu a fost c\u00e2nd am lucrat la sinele de cale ferata, ca se facea un drum de la mina spre un alt oras. Si puneau oamenii sa cara sinele \u00een spinare. Pentru barbati era mai greu, pentru noi nu. Pentru mine nici at\u00e2t. Mie-mi dadeau galeata cu apa si trebuie sa car mereu apa. Si de acolo de pe c\u00e2mp ma duceam p\u00e2na la o f\u00e2nt\u00e2na departe si aduceam apa. Dar era bine pentru ca ram\u00e2neam singura cu g\u00e2ndurile mele. Era departe tare si puteam si eu sa ma mai linistesc. De aici veneau si ne luau cu masinile si era frumos, glumeam, r\u00e2deam. Ne bucuram si noi de micile momente, fara sa ma mai g\u00e2ndesc acasa, ca ma \u00eentristam.<\/p>\n
\nM.A.: Dar noi le respectam. Ce spuneau aia faceam. Nu spunea nimeni nimic. Posibil sa fi fost, dar daca eu am fost ascultatoare, nu am fost pedepsita. Regulile mari era sa fim curati, sa ajutam la facut m\u00e2ncare, sa respectam regulile. Erau oameni care ne pazeau sa facem toate lucrurile astea. Si trebuia sa le respectam, ca daca nu eram dusi la izolare. Cine se razvratea era dus acolo. Dar eu nu am fost, nu stiu cum era. Nu ne amenintau, doar ne sfatuiau sa facem tot ce zic ei.<\/p>\n
\nM.A.: Asta a fost \u00een ziua \u00een care m-am \u00eentors de la c\u00e2mp. Atunci ne-a chemat \u00een salon la masa si atunci ne-a anuntat ca mergem acasa. A venit politrucul si a tinut sedinta aia si ne-a zis ca unii dintre noi vor pleca acasa. Dar nu stiam care si cum. Din c\u00e2teva sute c\u00e2ti eram atunci, doar 30 am plecat. Ne-a \u00eentrebat daca vrem sa ram\u00e2nem sau sa ne ducem \u00een alta tara sa muncim. Ne-a \u00eentrebat apoi daca a fost bine, daca s-au purtat ur\u00e2t cu noi, daca ne-au batut si fiecare am vorbit. Apoi ne-a asezat c\u00e2te patru. Eu am fost printre primii. Eu eram \u00een spate, cam a treia. N-am vrut \u00een fata, ca \u00eemi era frica. M-a \u00eentrebat daca am fost multumiti. Noi toti am zis ca da, ce aveam sa zicem, ca nu? Am zis \u00een ruseste ca acasa ne asteapta mama, tata, surorile si fratii. C\u00e2nd mi-a strigat numele, eu am lesinat si mi-au dat fetele cu palma peste fata sa ma trezesc.
\nEram primii oameni care plecau din lagar acasa. Apoi ne-a controlat sa vada daca suntem curati. Apoi a venit masina \u00een lagar, p\u00e2na am fost noi la asistenta si ne-a dus la tren. Si au trecut fricile de p\u00e2na atunci, sa nu le ia pe nemtoaice si pe unguroaice, sa nu le duca \u00een alta parte, sa nu ne desparta. Asta era marea noastra frica.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"